Modelele de organizare şi finanţare a sistemului de
sănătate variază de la un stat la altul, fiind puternic influenţate de diverşi factori economici, sociali, politici, de mediu şi culturali. Nu există o reţeta universală pentru un sistem perfect de organizare şi finanţare a sănătăţii, lucrurile trebuie privite şi analizate în context, evaluând punctele tari şi punctele slabe în relaţie directă cu măsura în care sistemul satisface nevoile populaţiei pe care o deserveşte. În cele mai multe cazuri, sistemele de sănătate prezintă două componente: publică şi privată; gradul de dezvoltare şi interacţiune al acestora diferă însă de la caz la caz. Cunoscuţi teoreticieni ai finanţării sistemelor de sănătate au dezvoltat un model care surprinde gradul de centralizare la nivelul statului a finanţării şi planificării în sănătate. Extremele sunt reprezentate de sistemele din SUA – privatizare completă, funcţionare după reguli de piaţă; şi Marea Britanie – control al statului asupra factorilor de producţie în sistemul de sănătate. Modelul antreprenorial: este caracterizat prin achiziţia individuală, a persoanelor fizice, sau de către angajator, în beneficiul angajaţilor, a asigurării private de sănătate, şi prin deţinerea privată a factorilor de producţie (spitale, cabinete medicale). Este un model care a contribuit decisiv la dezvoltarea tehnologică şi a cercetării în domeniul medical, a responsabilizat populaţia în ceea ce priveşte consumul de servicii de sănătate, a determinat apariţia sistemelor de eficientizare a costurilor şi creştere a calităţii (Managed Care). Cel mai important punct slab al acestui model este 7 însă distribuţia inegală a resurselor în sănătate, un exemplu grăitor al acestei probleme fiind SUA, unde numărul persoanelor neasigurate este de ordinul a zecilor de milioane.
Modelul asigurării obligatorii: este caracterizat prin finanţare
atât din partea angajatorului cât şi angajatului, care au obligaţia plăţii unei contribuţii la fondul destinat sănătăţii, de obicei administrat de societăţi non-profit sau deţinute de stat. Factorii de producţie sunt deţinuţi atât de sistemul privat cât şi de cel de stat. Avantajul modelului este reprezentat de distribuţia riscului într- un grup populaţional mare (fiind obligatorii, gradul de participare este foarte mare), putându-se astfel acoperi un procent mare din nevoile de servicii; dezavantajul constă însă în dificultatea (uneori chiar imposibilitatea) implementării de instrumente de eficientizare şi control al costurilor. Modelul sistemului naţional de sănătate: este caracterizat prin acoperire universală, finanţată pe bază de impozitare generală şi control total al statului asupra factorilor de producţie.