Principii generale de organizare şi administrare

Modelele de organizare şi finanţare a sistemului de

sănătate variază de la un stat la altul, fiind puternic
influenţate de diverşi factori economici, sociali, politici,
de mediu şi culturali. Nu există o reţeta universală pentru
un sistem perfect de organizare şi finanţare a sănătăţii,
lucrurile trebuie privite şi analizate în context, evaluând
punctele tari şi punctele slabe în relaţie directă cu
măsura în care sistemul satisface nevoile populaţiei pe
care o deserveşte. În cele mai multe cazuri, sistemele de
sănătate prezintă două componente: publică şi privată;
gradul de dezvoltare şi interacţiune al acestora diferă
însă de la caz la caz. Cunoscuţi teoreticieni ai finanţării
sistemelor de sănătate au dezvoltat un model care
surprinde gradul de centralizare la nivelul statului a
finanţării şi planificării în sănătate. Extremele sunt
reprezentate de sistemele din SUA – privatizare
completă, funcţionare după reguli de piaţă; şi Marea
Britanie – control al statului asupra factorilor de
producţie în sistemul de sănătate.
Modelul antreprenorial: este caracterizat prin achiziţia
individuală, a persoanelor fizice, sau de către angajator, în
beneficiul angajaţilor, a asigurării private de sănătate, şi prin
deţinerea privată a factorilor de producţie (spitale, cabinete
medicale).
Este un model care a contribuit decisiv la dezvoltarea
tehnologică şi a cercetării în domeniul medical, a responsabilizat
populaţia în ceea ce priveşte consumul de servicii de sănătate, a
determinat apariţia sistemelor de eficientizare a costurilor şi
creştere a calităţii (Managed Care).
Cel mai important punct slab al acestui model este 7 însă
distribuţia inegală a resurselor în sănătate, un exemplu grăitor al
acestei probleme fiind SUA, unde numărul persoanelor
neasigurate este de ordinul a zecilor de milioane.

Modelul asigurării obligatorii: este caracterizat prin finanţare

atât din partea angajatorului cât şi angajatului, care au obligaţia
plăţii unei contribuţii la fondul destinat sănătăţii, de obicei
administrat de societăţi non-profit sau deţinute de stat. Factorii
de producţie sunt deţinuţi atât de sistemul privat cât şi de cel de
stat.
 Avantajul modelului este reprezentat de distribuţia riscului într-
un grup populaţional mare (fiind obligatorii, gradul de
participare este foarte mare), putându-se astfel acoperi un
procent mare din nevoile de servicii; dezavantajul constă însă în
dificultatea (uneori chiar imposibilitatea) implementării de
instrumente de eficientizare şi control al costurilor. Modelul
sistemului naţional de sănătate: este caracterizat prin acoperire
universală, finanţată pe bază de impozitare generală şi control
total al statului asupra factorilor de producţie.