Tema la Română

I.
1.
juvenilă = tânără;
grandcare = mareție;
dezorientat = pierdut;
2.
Două motive regăsite in acest paragraf ar fii motivul avarului si cel al orfanului;
3.
„strada era pustie si întunecata”-epitet compus, acesta descrie societatea burgheza
bucureșteana degradata;
„ieșeau indrăzneț buruienile”-personificare, cu rol în caracterizarea personajelor;
4.
Două trăsături ale acestiua ar fii:-Felix era imbracat intr-o uniforma neagră strânsă bine în
talie;
-acesta avea o față juvenilă și prelungită, aproape
feminină din pricina șuvițelor mari de par ce-i cădeau de sub șapcă;
5.
Naratorul surprinde în special casa lui Moș Costache Giurgiuvenu deoarece acesta
dorește să îl surprinda pe acesta ca fiind tipul avarului si al omului care ar face orice
pentru bani. Totodata el este adus într-un primplan deoarece acesta va avea un rol
important pe de-a lungul romanului.
II.
Cracterizarea lui Costache Giurgiuveanu
Moș Costache Giurgiuveanu este un personaj principal al romanului „Enigma
Otiliei” de George Călinescu. Acesta este un bătrân văduv, al cărui singur copil este fica
sa vitrega, Otilia Mărculescu. Pe langa aceasta, el mai are și o soră Aglae Tulea, care
lucuiește cu familia ei în vecinătate cu fratele său.
 Bătrânul este un personaj central al romanului, aflat in miezul istoriei moștenirii,
el determină direct sau indirect destinele celorlalți eroi. Acesta aparține tipologiei
avarului, insă se distanțează de zgârcitul clasic prin complexitate. Portretul lui fizic se
alcătuiește prin acumulare de detalii ce surprind grotesc eroul. Fața spână, ochii „clipind
rar și moale ca cei ai unei bufnițe speriate de lumina”, gura cu buzele îngălbenite de
fumat, zâmbetul strâmb, glasul răgușit, vorbele bâlbâite alcătuiesc o apaiție stranie.
Dublul epitet („rar și moale”), ca și comparația cu pasărea nopți „speriată de lumină”
evidențiază trăsăturile definitorii : nehotărârea și teama de cei din jur. Vestimentația sa
hilară îi dezvăluie zgîrcenia. Casa cu arhitectura pretențioasă, dar neglijată evidențiază
avariția proprietarului. Tot odată interiorul ticsit de mobilier vechi, desperecheat
sugerează lipsa de interes pentru fumusețe și zgârcenia proprietarului.
Avariția sa nu stinge însă instinctul de conservare și nici omenescul din sufletul
său. O iubește –atâtcât poate el iubi- pe „fetița” lui, pe „Otilica”, iar mai târziu se atașează
și de Felix. Toate spaimel și rezervele unui suflet frustrat, încremenit de zgârcenie se
retrag, se destramă când Otilia îl mângâie pe „chelia ca de porțelan”. Iubirea sa paternă
este sinceră, neputând însă să învingă patima pentru bani. El rateză astfel șansa de a
deveni sublim prin depășirea propriilor limite. Sfârșește tragic, distrus fizic și psihic după
al doilea atac, prin violența lipsită de scrupule a lui Stanică Rațiu.
În final, Moș Costache a fost unul din singurele personaje care a prezetat o
oarecare evoluție pozitivă, spre deosebire de restul personajelor, a căror dezumanizare s-a
dezvoltat până în punctul în care majoritatea personajelor se rugau pentru moartea
bătrânului ca să poată să pune mâna pe averea acestuia.