Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
LOVIN BIANCA
AMG I
GRUPA F
POLUAREA
Poluarea vizuală – este o forma mai puţin nocivă, dar care are un impact vizual
semnificativ. In aceasta categorie intră bannerele outdoor, panourile publicitare, cablurile
aeriene etc.
Învelişul gazos reprezentat de atmosfera terestră constituie unul dintre factorii esenţiali ai
existentei vieţii pe pământ. Dintre componenţii aerului, oxigenul este indispensabil respiraţiei
vegetale şi animale, fenomenul de oxidare reprezenta principala sursă de energie în procesele
vitale. Bioxidul de carbon din aer intervine în asimilaţia clorofiliană, iar azotul atmosferic
reprezintă una din verigile circuitului azotului in natură.
Compoziţia normală a aerului cuprinde : azot 78,09%, oxigen 20,95%, argon 0,92%,
bioxid de carbon 0,03%. Acest amestec de gaze reprezintă peste 99,99% din compoziţia aerului.
Restul de circa 0,01% este alcătuit din alte gaze ca neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon,
hidrogen, radon. La acestea se adaugă proporţii variabile de vapori de apă (in medie 0,2 – 3%).
Una din cele mai mari probleme cauzate de poluarea aerului este încălzirea globală, o creştere a
temperaturii Pământului cauzată de acumularea unor gaze atmosferice cum ar fi dioxidul de
carbon. Odată cu folosirea intensivă a combustibililor fosili în secolul XX, concentraţia de dioxid
de carbon din atmosferă a crescut dramatic. Dioxidul de carbon si alte gaze, cunoscute sub
denumirea de gaze de seră, reduc căldura disipată de Pământ dar nu blochează radiaţiile Soarelui.
Din cauza efectului de seră se aşteaptă ca temperatura globală să crească cu 1,4° C până la 5,8° C
până în anul 2100. Chiar dacă această tendinţă pare a fi o schimbare minoră, creşterea ar face ca
Pământul să fie mai cald decât a fost în ultimii 125.000 ani, schimbând probabil tiparul climatic,
afectând producţia agricolă, modificând distribuţia animalelor şi plantelor şi crescând nivelul
mării.
POLUAREA APELOR
Prin poluarea apei, se înţelege alterarea caracteristicilor fizice, chimice şi biologice ale
apei, produsă direct sau indirect de activităţile umane şi care face ca apele să devină
improprii utilizării normale în scopurile în care această utilizare era posibilă înainte de a
interveni alterarea.
Poluarea apelor poate fi
naturală - se datorează surselor de poluare naturale şi se produce în urma
interacţiunii apei cu atmosfera, când are loc o dizolvare a gazelor existente în
aceasta, cu litosfera, când se produce dizolvarea rocilor solubile şi cu
organismele vii din apă.
artificială - se datorează surselor de ape uzate de orice fel, apelor meteorice,
nămolurilor, reziduurilor, navigaţiei etc
Se poate vorbi şi despre poluare :
controlată (organizată) - poluarea datorată apelor uzate transportate prin
reţeaua de canalizare şi evacuate în anumite puncte stabilite prin proiecte
necontrolată (neorganizată) – provenită din surse de poluare care ajung în
emisari pe cale naturală, de cele mai multe ori prin intermediul apelor de ploaie
Poluarea normală şi accidentală reprezintă categorii de impurificare folosite pentru a
defini grupuri de surse de ape uzate. Poluarea normală provine din surse de poluare cunoscute,
colectate şi transportate prin reţeaua de canalizare la staţia de epurare sau direct în receptor.
Poluarea accidentală apare, de exemplu, ca urmare a dereglării unor procese industriale, când
cantităţi mari (anormale) de substanţe nocive ajung în reţeaua de canalizare sau, ca urmare a
defectării unor obiective din staţia de preepurare sau epurare.
Se mai poate vorbi şi despre poluare:
primară – care apare, de exemplu, în urma depunerii substanţelor în suspensie
din apele uzate, evacuate într-un receptor, pe patul acesteia.
secundară – care apare, de exemplu, imediat ce gazele rezultate în urma
fermentării materiilor organice depuse din substanţele în suspensie antrenează
restul de suspensii şi le aduce la suprafaţa apei, de unde sunt apoi transportate în
aval de curentul de apă.
Substanţele poluante pot fi clasificate, după natura lor şi după prejudiciile aduse, în
următoarele categorii:
substanţele organice, de origine naturală sau artificială, reprezintă pentru
apă poluantul principal. Substanţele organice de origine naturală (vegetală şi animală)
consumă oxigenul din apă atât pentru dezvoltare, cât şi după moarte. Cele mai importante
substanţe organice de origine naturală sunt ţiţeiul, taninul, lignina, hidraţii de carbon,
biotoxinele marine ş.a. Substanţele organice – poluanţi artificiali, provin din prelucrarea
diferitelor substanţe în cadrul rafinăriilor (benzină, motorină, uleiuri, solvenţi organici ş.a),
industriei chimice organice şi industriei petrochimice (hidrocarburi, hidrocarburi halogenate,
detergenţi ş.a.).
II. Depozite de deşeuri sau reziduuri solide, aşezate pe sol, sub cerul liber, în halde neraţional
amplasate şi organizate.
Cele mai răspândite depozite de acest fel sunt cele de gunoaie orăşeneşti şi de deşeuri solide
industriale, în special cenuşa de la termocentralele care ard cărbuni, diverse zguri metalurgice,
steril de la preparaţiile miniere, rumeguş şi deşeuri lemnoase de la fabricile de cherestea etc.
De asemenea, pot fi încadrate în aceeaşi categorie de surse de impurificare depozitele de
nămoluri provenite de la fabricile de zahăr, de produse clorosodice sau de la alte industrii
chimice, precum şi cele de la staţiile de epurare a apelor uzate.
POLUAREA SOLULUI
Solul este un amestec de materie din plante, minerale şi animale care se formează într-un
proces foarte lung, poate dura mii de ani. Solul este necesar pentru creşterea majorităţii plantelor
şi esenţial pentru toată producţia agricolă.
Poluarea solului este acumularea de compuşi chimici toxici, săruri, patogeni (organisme
care provoacă boli), sau materiale radioactive, metale grele care pot afecta viaţa plantelor şi
animalelor.
Metodele iraţionale de administrare a solului au degradat serios calitatea lui, au cauzat
poluarea lui şi au accelerat eroziunea. Irigaţia necorespunzătoare în zonele în care solul nu este
drenat bine poate avea ca rezultat depozite de sare care inhibă creşterea plantelor şi pot duce la
lipsa recoltei.
POLUARE FONICĂ
POLUARE LUMINOASĂ
Poluarea luminoasă reprezintă lumina artificială îndreptată acolo unde nu este nevoie de
ea şi unde nu este dorită. Printre sursele de poluare luminoasă se numără: becurile de pe stradă
atunci când bat în geamurile blocurilor şi spre cer în loc să lumineze străzile şi trotuarele;
reclamele luminoase care ne deranjează somnul sau ne deranjează când suntem la volan;
parcările hypermarketurilor care rămân iluminate pe toată durata nopţii când zona este închisă
oricum; clădirile de birouri ale căror becuri stau aprinse noaptea deşi nu lucrează nimeni în el.
Aşa NU
Aşa NU
Aşa DA
Poluare a luminoasă înseamnă:
POLUARE VIZUALĂ
Poluarea vizuală înseamnă prezenţa în câmpul vizual a unor implanturi create de om,
aflate în dizarmonie cu peisajul şi promovând mesaje cu caracter excesiv, depresiv sau subversiv.
POLUAREA TERMALĂ
Apa este deseori luata din râuri, lacuri, oceane sau mari pentru a fi folosită drept răcitor în
fabrici şi centrale şi apoi este adusă înapoi la sursa mai caldă decât atunci când a fost luată. Însă
chiar şi cele mai mici schimbări de temperatură în apă vor îndepărta speciile care vieţuiau acolo
şi vor atrage specii noi. Poluarea termală poate grăbi procesul biologic la plante şi animale sau
poate reduce cantitatea de oxigen din apa. rezultatul poate fi acela moarte speciilor care nu sunt
adaptate vieţii în ape calde, sau în cazul râurilor poate duce la dispariţia vegetaţiei din zona
poluata.