UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI

MEDICINA VETERINARA
”ION IONESCU DE LA BRAD“ IAŞI
FACULTATEA DE ZOOTEHNIE
SPECIALIZAREA: MASTER - MEA

REFERAT II LA DISCIPLINA:
CALITATEA MEDIULUI

Student: Lovin Bianca

Anul I. Sem. I.
 Caracteristicile materiei prime.

Peștele (fig 1.1) este un animal vertebrat, craniat, ce trăiește în

mediu acvatic. El respiră oxigen dizolvat în apă. Se cunosc
aproximativ 29000 de specii de pești. Știința ce se ocupă cu studiul
peștilor se numește ichtiologie. Peștii sunt cei mai puțin dezvoltați
dintre craniate.

Fig. 1.1 Pestele

Pestele este bogat in micro-nutrimente esentiale. Proteinele sale
sunt complete: ele contin toti aminoacizii indispensabili, ca
izoleucina sau valina care participa la constitutia muschilor, si
glutamina care actioneaza contra oboselii.

Pestele contine pana la 27 g/ 100 g de proteine, uneori chiar

mai mult decat anumite tipuri de carne de vita sau porc. Pestii cei
mai bogati in proteine sunt: tonul (27g/ 100 g), batogul (25 g/ 100
g). Continutul in fosfor este ridicat: 300 mg/ 100 g pentru ton si
pana la 470 mg/ 100 g in cazul sardinei. Asociat cu calciul, el este
indispensabil pentru mentinerea capitalului osos.

Pestele furnizeaza iod (mai putin pentru pestii de apa

dulce), necesar pentru fabricarea hormonilor tiroidieni. Iodul si
hormonii tiroidieni sunt importanti pentru fetus si in momentul
pubertatii. Din pacate, rolul fosforului asupra memoriei nu a fost
niciodata dovedit.
Pestele contine vitamina B6 (care permite sinteza lipidelor si a
proteinelor), vitamina B12 (lupta contra anemiei), vitamina D
(esentiala pentru asimilarea calciului) si vitamina A (benefica
pentru ochi si piele). Doar pestii grasi sunt bogati in omega-3, acizi
grasi nesaturati, protectori cardiovasculari (contrar grasimilor din
carne, care sunt mai ales acizi grasi saturati). Acesti acizi grasi
nesaturati cresc energia fizica, maresc tonusul psihic si ajuta la
lupta contra obezitatii. Acesti acizi sunt insa foarte fragili: se
oxideaza in aer si la temperatura mare. Pentru a-i conserva, opteaza
pentru marinare sau fierbere. Cu cat pestele este mai in varsta si
mai mare, cu atat contine mai multi acizi benefici.

Pestele care contine cei mai multi omega-3 este macroul

(1.8 g la 100 g), apoi heringul si sardina (1.3 g). Speciile salbatice
contin mai multi omega-3 decat cele dezvoltate in crescatorii.
Pestii fac parte din clasa vertebratelor inferioare, exclusiv acvatice.
Corpul pestilor
poate avea forme variate, precum:
- fusiforma: pestele este ca un fus îngrosat în partea anterioara si
usor turtit lateral, cu
capul usor ascutit la vârf: pastravul, scrumbia etc.
- de sageata: corpul este alungit, cu aceeasi înaltime pe toata
lungimea, cu capul
ascutit si turtit de sus (ex: stiuca);
- vermiform, cu forma de sarpe (ex: tiparul);
- corp turtit, asimetric (ex: calcanul).
Corpul pestelui se compune din: cap, trunchi, coada si aripioare
(fig. 14-1).
 Influenţa regimului termic

Temperatura este unul din factorii care influenţează într-o mare

măsură viteza reacţiilor enzimatice, creşterea acesteia cu 1 0°C
(într-un interval de valori de câteva zeci de grade, cunoscut sub
numele de domeniul optim de temperatură pentru enzime)
conducând la aproape o dublare a vitezei celor mai multe reacţii
catalizate de enzime (Lehninger, 1 987).
Metabolismul peştilor se desfăşoară la temperatura mediului
ambiant ; spre deosebire de animalele homeoterme, la peşti există,
deci, o dependenţă intimă între temperatura mediului şi intensitatea
proceselor de hrănire, de digestie şi de absorbţie (Wurtsbaugh and
Davis, 1 977 ; Hokansen et al. , 1 977; Kaushik and Luquet, 1 980 ;
Alanara, 1 992). Astfel, de exemplu, la o scădere a temperaturii de
la 20°C la 5°C , activitatea proteolitică din tubul digestiv al
păstrăvului curcubeu scade cu 60 - 70%, cea amilolitică se reduce
cu 60 - 80%, iar activitatea lipolitică înregistrează în aceleaşi
condiţii o diminuare cu circa 70% .
 Influenţa naturii

Asupra relaţiei dintre natura şi calitatea hranei, pe de o parte, şi

activitatea enzimelor digestive ale peştilor, pe de altă parte,
cercetările efecuate de diferiţi autori au stabilit că, în general,
distribuţia enzimelor digestive reflectă modul de hrănire al peştilor.
Asfel, la peştii hrăniţi cu o cantitate mare de glucide, faţă de o
hrană mai bogată în proteine, s-a constatat prezenţa unei activităţi
amilolitice mai ridicate, fapt ce a condus la presupunerea că hrana
bogată în poliglucide, utilizată de peşti, este cauza instalării unei-
activităţi mai ridicate a amilazelor în tubul digestiv, pe de altă
parte, s-a constatat că nivelul ridicat de amidon din furaj e (30 -
60% amidon ; 55 - 25% proteină), în comparaţie cu un furaj
hiperproteinizat (5% amidon ; 80% proteină) diminuează
activitatea proteazelor la păstrăvul curcubeu.
In acelaşi timp, un nivel ridicat al proteinelor din furaj e, corelat
cu un nivel redus al celulozelor, creşte activitatea enzimelor
proteolitice la puietul de păstrăv.
Peştii supuşi unui regim bogat în proteine, în general, şi cei hrăniţi
cu proteină de natură animală, în special, prezintă activităţi
proteolitice mai ridicate.
Hrana ingerată poate constitui şi o sursă de enzime proteolitice. In
acest sens, s-a apreciat că prezenţa unor enzime proteolitice în
hrană ridică secreţia de enzime proprii cu 100%, hrana naturală
luând parte activă la procesul digestiv.