Sunteți pe pagina 1din 84

DREPT PENAL PARTEA GENERALĂ

LECT. UNIV. DR. RADU MARIUS

NOTIUNEA SI TRASATURILE DREPTULUI PENAL

Dreptul Penal reprezinta un ansamblu de norme juridice ce reglementeaza


relatiile de aparare sociala prin incriminarea ca infractiunii sub sanctiuni specifice
denumite pedepse a faptelor periculoase pentru valorile sociale, fie in scopul ocrotirii
acelor valori, fie in scopul prevenirii savarsirii unor infractiuni,fie prin aplicarea unor
pedepse celor ce le-au savarsit.

Obiectul dreptului penal il reprezinta relatiile de aparare sociala, relatii care


pot fi de conformare sau de conflict. Sunt relatii sociale de conformare in sensul ca
ele se adreseaza tuturor destinatarilor legii penale, destinatari care trebuie sa aiba o
conduita corespunzatoare in raport cu valoarea sociala ocrotita. Sunt relatii sociale de
conflict deoarece in momentul in care se incalaca o norma penala cel care a incalcat-o
va intra in conflict cu statul si va fi obligat sa suporte consecintele penale ale faptelor
sale.

Dreptul penal prezinta urmatoarele trasaturi:

a) Este un drept autonom, are o reglementare distincta, propie, reglementare ce o


regasim in codul penal, in constitutie, in legi penale complementare, in legi nepenale
dar cu dispozitiuni penale precum si in tratate si conventii internationale.

b) Caracter unitar in sensul ca exista o unicitate a reglementarii penale, de altfel


potrivit art.362 CP, ,,dispozitiile din partea generala a acestuia se aplica si faptelor
sanctionate penal prin legi speciale, afara de cazul cand legea dispune altfel’’.
c) Drept public-deoarece in cadrul raporturilor juridice penale apare intodeauna
ca subiect dominant statul, stat care are rol atat de a supraveghea respectarea legii cat
si de a realiza tragerea la raspunderea penala a celor care savarsesc infractiuni.

PRINCIPIILE DREPTULUI PENAL:

PRINCIPIUL LEGALITATII – potrivit acestui principiu nici o persoana nu


poate fi trasa la raspundere penala decat daca a savarsit o fapta care constituie potrivit
unui anumit text de lege infractiune .

PRINCIPIUL UMANISMULUI – in conformitate cu care intreaga


reglementare penala are la baza respectarea drepturilor omului. De altfel codul
penal incrimineaza inclusiv infractiunea de tortura ocrotind astfel pe cel care a
savarsit infractiuni de un eventual abuz din partea organelor judiciare .

PRINCIPIUL EGALITATII IN FATA LEGII PENALE– potrivit


dispozitiilor constitutionale toate persoanele sunt egale in fata legii astfel incat daca
se savarseste o infractiune organele judiciare nu fac nici o discriminare In raport cu
calitatea pe care o are cel care savarseste infractiuni. Cetatenii sunt egali in fata legii
si autoritatilor publice fara privilegii si fara discriminari.Nimeni nu este mai presus de
lege.

PRINCIPIUL PREVENIRII SAVARSIRII UNOR NOI INFRACTIUNI –


prin dispozitiile codului penal si a celorlalte legi penale legiuitorul a incriminat toate
faptele de o gravitate sporita atragand in acest sens atentie destinatarilor legii penale
ca in masura in care vor incalca normele penale li se vor aplica pedepse.

PRINCIPIUL POTRIVIT CARUIA INFRACTIUNEA ESTE UNICUL


TEMEI AL RASPUNDERII PENALE – conform acestui principiu nici o persoana nu
poate fi trasa la raspundere penala daca savarseste alte fapte decat cele care potrivit
legii, sunt considerate infractiuni. Spre exemplu savarsirea unei contraventii poate

2
duce la aplicarea unei amenzi contraventionale si in nici un caz a unei amenzi penale
sau a unei alte sanctiuni penale.

PRINCIPIUL PERSONALITATII – din punct de vedere penal nu poate fi


trasa la raspundere penala nici o alta persoana decat cea care a savarsit infractiunea.

PRINCIPIUL INDIVIDUALIZARII SANCTIUNILOR DE DREPT


PENAL – potrivit acestui principiu in situatia in care o persoana a savarsit o
infractiune la momentul individualizarii sanctiunii ce va fi aplicata de instanta de
judecata se va tine seama de dispozitiile partii generale a codului penal , de limitele
de pedeapsa fixate in partea speciala, de gradul de pericol social al faptei savarsite de
persoana infractorului si de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea
penala.

Cand pentru infractiunea savarsita, legea prevede pedepse alternative de


criteriile de mai sus se va tine seama atat pentru alegerea uneia dintre pedepsele
alternative cat si pentru proportionalitatea acesteia.

La stabilirea si aplicarea pedepsei pentru persoana juridica se va tine seama


de dispozitiile partii generale a codului penal ,de limitele de pedeapsa fixate in partea
speciala pentru persoana fizica, de gravitatea faptei savarsite si de imprejurarile care
atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.

IZVOARELE DREPTULUI PENAL

Sunt acele acte normative prin care sunt incriminate ca infractiuni faptele
periculoase pentru valorile sociale.

a) Principalul izvor al dreptului penal il reprezinta CODUL PENAL (CP), cod ce


este impartit in doua parti:

- partea generala

- partea speciala

3
Partea generala este formata din urmatoarele titluri:

- Legea penala si limitele ei de aplicare

- Infractiunea

- Pedepsele

- Inlocuirea raspunderii penale

- Minoritatea

- Masurile de siguranta

- Cauzele care inlatura raspunderea penala sau consecintele condamnarii

- Intelesul unor termeni sau expresii in legea penala

b) Constitutia Romaniei in care se regasesc principiile generale privind obiectul


ocrotirii penale si egalitatea persoanelor in procesul penal. Ori de cate ori o dispozitie
dintr-o lege penala este contrara Constitutiei acea dispozitie va fi declarata
neconstitutionala si va fi abrogata sau modificata.

c) Legi penale complinitoare - sunt acele legi care cuprind dispozitii menite sa
completeze reglementarile penale. (exemple: legea privind executarea pedepselor,
legea privind gratierea si procedura acordarii acesteia, legea privind cooperarea
judiciara internationala in materie penala.)

d) Legi nepenale dar cu dispozitiuni penale – sunt acele legi care reglementeaza
desfasurarea unor activitati (exemple: legea privind exercitare profesiei de medic
legea fondului funciar) si care au in cuprinsul lor diferite incriminari penale pentru
situatiile in care in domeniul respectiv este incalcata o norma penala.

e) Tratate si conventii internationale – aceasta categorie de izvoare se subdivide in:

1 - tratate si conventii internationale prin care statul roman se obliga sa participe


la reprimarea principalelor forme de criminalitate internationala grava.

4
2 - tratate si conventii internationale privind asistenta judiciara internationala in
materie penala.

3 - tratatele internationale privind drepturile omului.

Tratatele prin care statul roman s-a angajat sa incrimineze prin legi interne
formele de criminalitate internationala constituie izvor indirect al dreptului penal.

Legea romana prin care acea infractiune a fost incriminata constituie


izvorul direct al dreptului penal.

Celelelte tratate si conventii internationale sunt considerate izvoare directe ale


dreptului penal cu atit mai mult cu cat exista prevederi legale clare potrivit carora
daca exista o contradictie intre reglementarile interne si conventiile internationale
privitoare la drepturile omului au prioritate acestea din urma.

RAPORTURILE JURIDICE PENALE

- sunt acele raporturi care se nasc intre stat si destinatarii legii penale. Intodeauna
statul apare ca subiect dominanat in structura raporturilor juridice penale.

- obiectul acestor raporturi il constituie conduita ce trebuie realizata de catre


destinatarii legii penale

- continutul raporturilor reprezinta drepturile si obligatiile pe care le au subiectii


acestor raporturi respectiv dreptul statului de a impune ca destinatarii legii penale sa
aibe o anumita conduita (in cazul raporturilor de conformare) si de a asigura tragerea
la raspundere penala a celor ce au savarsit infractiuni (in cazul raporturilor de conflict
) si corelativ obligatia destinatarilor legii penale de a se conforma dispozitiilor legale
(in cazul raporturilor de conformare) si de a suporta consecintele juridice ale
savarsirii infractiunii (in cazul raporturilor de conflict).

Raporturile juridice penale intra in vigoare:

- la momentul la care intra in vigoare legea penala

5
- la momentul la care persoana fizica implineste 14 ani

- la momentul la care persoana dobandeste calitatea ceruta de lege pentru a putea


fi subiect activ al infractiunii (dobandirea calitatii de functionar, de militar etc.)

Raporturile de conflict intra in vigoare in momentul savarsirii infractiunii

Raporturile juridice penale inceteaza:

- la momentul abrogarii sau iesirii din vigoare a legii penale

- in situatia in care intervine o cauza care inlatura raspunderea penala

- savarsirea faptei interzise-dand nastere raportului juridic de conflict

- in situatia in care persoana pierde calitatea ceruta de lege pentru a putea fi


subiect activ al infractiunii

- dupa executarea sanctiunii penale aplicata de instanta de judecata

CLASIFICAREA LEGILOR PENALE SI A NORMELOR PENALE

Legea penala intra in vigoare fie la momentul la care este prevazut in actul
normativ fie la o data ulterioara, dandu-se posibilitatea destinatarilor sa ia cunostinta
de actul juridic respectiv.

Legile penale pot fi generale sau speciale.

In dreptul nostru exista regula potrivit caruia legea speciala are prioritate,
ea deroga de la legea generala si se completeaza cu aceasta.

Are caracter de lege speciala partea speciala a codului penal in raport cu


partea generala, respectiv o lege penala speciala in raport cu dispozitiile codului
penal.

Legile penale pot fi pe o perioada nedeterminata sau pe perioada


determinata; pentru acestea din urma opereaza principiul ultraactivitatii in sensul ca
infractiunile savarsite sub regimul acestor legi pot fi judecate si ulterior.

6
Normele juridice penale pot fi : - generale

- speciale

Exista deasemenea regula ca norma speciala deroga de la norma generala.

Norma juridica penala are o structura dihotomica in sensul in care aceasta


are numai dispozitie si sanctiuni.

In functie de aceasta structura normele penale pot fi:

- norme penale unitare

- norme penale divizate

Normele penale unitare au atat dispozitie cat si sanctiuni.

Normele penale divizate se subimpart in:

- norme de incriminare cadru

- norme de trimitere

- norme de referire

Atat legea penala cat si norma penala presupun o interpretare ce se poate clasifica in:

- interpretare oficiala

- interpretare neoficiala

Interpretarea oficiala se subimparte in interpretare legala, cea facuta de


legiuitor la momentul elaborarii textului de lege ( caz in care avem o interpretare
legala contextuala ) sau ulterioara adoptarii normei penale ( caz in care avem de a
face cu o interpretare legala oficiala posterioara ).

Interpretarea oficiala poate fi si cauzala respectiv interpretarea pe care o


dau instantele de judecata cu ocazia solutionarii unei cauze penale.

7
Interpretarea neoficiala este acea interpretare care se realizeaza de
doctrinari.

APLICAREA LEGII PENALE IN SPATIU

Legea penala romana se aplica in spatiu potrivit principiilor teritorialitatii,


personalitatii, realitatii si universalitatii.

PRINCIPIUL TERITORIALITATII LEGII PENALE ROMANE

Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul


Romaniei. Ea da expresie suveranitatii si independentei statului roman.

Legea penala este teritoriala deoarece rostul ei este de a realiza, mentine si


reintegra ordinea juridica pe teritoriul statului caruia ii apartine.

Prin teritoriu intelegem intinderea de pamant si apele cuprinse intre


frontiere, cu subsolul si spatiul aerian aferente ,precum si marea teritoriala cu solul,
subsolul si spatiul aerian al acesteia.

Teritoriul terestru al Romaniei este dat de intinderea de pamant situata intre


frontierele sale.

Apele interioare sunt acele ape cuprinse intre frontiere iar la marginea
tarmului pana la liniile de baza.

Liniile de baza reprezinta linia celui mai mare reflux de-a lungul tarmului,
sau liniile drepte care unesc punctele cele mai avansate din spre larg ale tarmului, ale
insulelor, ale amenajarilor hidrotehnice si ale altor instalatii portuare permanente sau
ale locurilor de acostare. De la liniile de baza pe o suprafata de 12 mile marine,
22.224.000 m se intinde marea teritoriala a Romaniei.

8
In ceea ce priveste subsolul, acesta se intinde pana la limita la care omul
poate fora, iar spatiul aerian se intinde pana la limita spatiului cosmic respectiv pana
la altitudinea celui mai de jos perigeu ce permite mentinerea pe orbita a unui satelit.

Orice infractiune savarsita pe acest teritoriu atrage competenta penala a


organelor judiciare romane.

Prin infractiune savarsita pe teritoriul tarii se intelege atat infractiunea


comisa pe teritoriul mai sus aratat cat si infractiunea savarsita pe o nava sau aeronava
romana.

Infractiunea se considera savarsita pe teritoriul Romaniei si atunci cand pe


acest teritoriu ori pe o nava sau aeronava romana sa efectuat numai un act de
executare ori sa produs rezultatul infractiunii. Datorita acestui fapt legiuitorul roman
a adoptat principiul ubicuitatii potrivit caruia o infractiune este considerata a fi
savarsita pe un teritoriu, daca pe acel teritoriu s-a savarsit cel putin un act de
executare sau s-a realizat rezultatul infractiunii.

Exceptii de la principiul teritorialitatii legii penale romane:

a) imunitatea de jurisdictie

Infractiunile savarsite de catre reprezentantii diplomatici si consulari ai


statelor straine in Romania , nu atrag competenta jurisdictionala a organelor judiciare
romane, in aceasta situatie persoanele respective vor putea fi trase la raspundere
penala in statul caruia ii apartine. Singura solutie pe care o are statul roman este s-a
declare persoana respectiva persona non grata si sa ceara statului strain sa-i retraga
acreditarea in Romania. Prin aceasta exceptie de la principiul teritorialitatii statul
roman a dat expresie dispozitiilor conventiei de la Viena din 1961.

Legea penala romana nu se aplica deasemenea infractiunilor savarsite pe


terenurile si in localurile apartinand misiunilor diplomatice in Romania deoarece
acestea se considera a nu fi teritoriu romanesc.

9
Exista o categorie de persoane respectiv sefii de stat, de guvern,
reprezentantii ONU , personalul tehnic si administrativ din cadrul reprezentantelor
diplomatice si consulare care se bucura de o imunitate de jurisdictie partiala.

b) Legea penala romana nu se aplica in cazul infractiunilor savarsite de catre


militarii unei armate straine aflati in trecere ori stationati pe teritoriul Romaniei

Regimul juridic al acestor persoane este reglementat prin conventii


bilaterale intre statul roman si statul de provenienta al militarilor De regula, prin
aceste conventii se stabileste competenta exclusiva si neconditionata a organelor
judiciare straine.

c) Infractiunile savarsite la bordul navelor sau aeronavelor militare straine, nu


atrag competenta autoritatilor romane.

Daca insa infractiunea a fost savarsita pe o nava sau aeronava straina


comerciala stationata intr-un port sau aeroport romanesc ori aflate fie in apele
interioare, fie in spatiul aerian romanesc aceste infractiuni sunt de competenta
instantelor romane. In situatia in care nava comerciala se afla in trecere prin marea
teritoriala a Romaniei in principiu infractiunile savarsite pe aceea nava nu sunt de
competenta autoritatilor romane.

Prin exceptie de la acest principiu competenta autoritatilor romane va fi


angajata daca:

- infractiunea a fost savarsita de un cetatean roman sau de un apatrid care domiciliaza


in Romania.

- infractiunea a fost savarsita impotriva statului roman sau impotriva vietii ori
integritatii corporale a unui cetatean roman.

- infractiunea este de natura sa tulbure ordinea si linistea publica in tara sau ordinea
in marea teritoriala.

10
- interventia autoritatilor romane este necesara pentru reprimarea traficului ilicit de
stupefiante sau de substante psihotrope.

- asistenta autoritatilor romane este ceruta, in scris, fie de comandantul navei, fie de
reprezentantul diplomatic sau consular al statului a carui pavilion il abordeaza nava

PRINCIPIUL PERSONALITATII LEGII PENALE ROMANE

Potrivit acestui principiu legea penala se aplica infractiunilor savarsite in


afara teritoriului tarii daca faptuitorul este cetatean roman sau daca neavand nici o
cetatenie are domiciliul in tara.

Pentru a opera acest principiu trebuiesc indeplinite urmatoarele conditii:

- Sa se savarseasca o infractiune potrivit legii penale romane

- Infractiunea sa se fi savarsit in strainatate

- Infractiunea sa se fi savarsit de un cetatean roman sau de un apatrid cu


domiciliul in Romania

Principiul personalitatii atrage competenta exclusiva si neconditionata a


instantelor judiciare romanesti. In situatia in care cetateanul raman sau apatridul cu
domiciliul in Romania a fost condamnat in strainatate pedeapsa aplicata de instantele
romane se deduce din pedeapsa aplicata de instantele straine.

Principiul personalitatii legii penale romane nu presupune existenta dublei


incriminari.

PRINCIPIUL REALITATII LEGII PENALE ROMANE

Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului


tarii contra statului roman sau contra vietii unui cetatean roman ori prin care s-a adus
o atingere sau vatamare grava integritatii corporale sau sanatatii unui cetatean roman,
daca infractiunea este savarsita de un cetatean strain sau de un apatrid care nu
domiciliaza in Romania.

11
Pentru a opera acest principiu trebuiesc indeplinite urmatoarele conditii:

- Sa se savarseasca o infractiune

- Infractiunea sa fi fost savarsita in afara teritoriului Romaniei

- Faptuitorul sa fie cetatean strain sau apatrid fara domiciliul in Romania.

- Infractiunea sa fie indreptata impotriva statului roman sau impotriva vietii unui
cetatean roman, ori prin savarsirea infractiunii sa se aduca o atingere grava
integritatii corporale sau sanatatii unui cetatean roman

- Sa existe autorizarea prealabila a procurorului general al Parchetului de pe


linga Inalta Curte de Casatie si Justitie

Principiul realitatii legii penale romane consacra aplicarea exclusiva si


neconditionata a legii penale romane cu exceptia situatiei in care printr-o conventie
internationala se dispune altfel.

PRINCIPIUL UNIVERSALITATII LEGII PENALE ROMANE

Legea penala romana se aplica si altor infractiuni decat cele de la principiul


realitatii, daca sunt savarsite in afara teritoriului tarii de un cetatean strain sau de un
apatrid care nu domiciliaza in Romania si numai daca sunt indeplinite urmatoarele
doua conditii:

- Faptuitorul se afla in tara

- Exista dubla incriminare – in sensul ca fapta este prevazuta ca infractiune atat


de legea penala romana cat si de legea statului unde s-a savarsit

Pentru infractiunile indreptate impotriva intereselor statului roman sau


contra unui cetatean roman,altele decat cele de la principiul realitatii, infractorul
poate fi judecat si in Romania, in situatia in care s-a obtinut extradarea lui.

Prevederile de mai sus nu se aplica in situatia in care potrivit legii statului in


care a fost savarsita infractiunea exista vreo cauza care impiedica punerea in miscare
12
a actiunii penale ori continuarea procesului penal sau executarea pedepsei precum si
in cazul in care pedeapsa a fost executata sau considerata ca executata. Cand
pedeapsa a fost partial executata sau nu a fost executata deloc se aplica dispozitiile
din legea 302/2004 cu modificarile ulterioare in ceea ce priveste recunoasterea
hotararilor penale straine.

COOPERAREA JUDICIARA INTERNATIONALA

Avand in vedere cresterea fenomenului criminalitatii internationale statul


raman se obliga prin tratate si conventii internationale sa participe activ la lupta
impotriva criminalitatii internationale de drept comun.

Mijloacele utilizate de statul roman in acest scop sunt:

a) Incriminarea prin legi interne speciale a faptelor periculoase pentru care tara
noastra sa angajat prin tratate internationale sa le incrimineze si sa le
sanctioneze

b) Aplicarea legii penale romane conform principiului universalitatii

c) Recunoasterea prin normele de drept penal si procesual penal intern a


hotararilor judecatoresti penale pronuntate in strainatate

d) Realizarea formelor de cooperare judiciara internationala reglementata de legea


302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala

Principalele doua forme de cooperare judiciara internationala in materie penala sunt:

- extradarea

- mandatul european de arestare si predare

Diferentele fundamentale intre cele doua institutii sunt:

- mandatul european de arestare si predare se aplica intre doua state membre ale
Uniunii Europene, pe cand extradarea se aplica in relatiile dintre un stat

13
membru al Uniunii Europene si un stat nemembru sau intre doua state membre
ale Uniunii Europene

- mandatul european de arestare si predare are o procedura simplificata in sensul


ca se elimina etapa administrativa prin care in cazul extradarii se efectueaza
examenul de regularitate internationala

- daca in cazul extradarii este necesara intodeauna indeplinirea conditiei dublei


incriminari in cazul mandatului european de arestare si predare legea prevede
toate formele de criminalitate internationala pentru care acesta este aplicabil

Extradarea reprezinta un act de cooperare judiciara in materie penala prin


intermediul caruia un stat solicitant cere unui alt stat ,numit stat solicitat ,sa-i predea
o persoana aflata pe teritoriul acestuia din urma, persoana ce urmeaza sa fie in statul
solicitant fie urmarita penal, fie judecata ,fie pusa sa execute o pedeapsa

Pentru a putea fi extradata o persoana trebuiesc indeplinite urmatoarele conditii:

- sa existe dubla incriminare in sensul ca fapta sa fie considerata infractiune atat


de legea statului solicitant cat si de legea statului solicitat indiferent de
denumirea pe care o poarta fapta respectiva

- pedeapsa prevazuta in legislatia ambelor state sa fie de cel putin 1 an


inchisoare in cazul in care se solicita extradarea in vederea urmaririi penale sau
judecarii persoanei

- in situatia in care extradarea este ceruta pentru executarea unei pedepse,


pedeapsa aplicata de statul solicitant sa fie de cel putin 4 luni inchisoare

- sa nu existe in legislatia vreuneia dintre cele 2 state o cauza care sa impiedice


inceperea urmaririi penale, punerea in miscare a urmarii penale sau continuarea
procesului penal ori exeecutarea pedepsei

- sa nu existe potrivit legislatiei vreunuia dintre cele 2 state o cauza care inlatura
raspunderea penala sau o cauza care inlatura executarea pedepsei

14
- infractiunea pentru care se solicita extradarea sa nu fie din categoria
infractiunilor pentru care extradarea nu se poate acorda (infractiuni politice)

- persoana ce urmeaza a fi extradata sa nu fie din categoria persoanelor ce nu pot


fi extradate

- pedeapsa in statul solicitant sa nu fie pedeapsa cu moartea

Potrivit legii 302/2004 cu modificarile ulterioare nu pot fi extradati din


Romania cei care au obtinut un drept de azil, cei care se bucura de imunitate de
jurisdictie, persoanele chemate in Romania sa depuna ca martori experti intr-un
proces aflat pe rolul instantelor romane precum si cetatenii romani cu unele exceptii.

Cetatenii romani pot fi extradati daca au si domiciliul pe teritoriul statului


membru UE solicitant sau au si cetatenia acelui stat sau au savarsit o infractiune pe
teritoriul sau impotriva intereselor unui stat membru al Uniunii Europene si in toate
aceste cazuri numai daca exista fie o conventie internationala, fie pe baza de
reciprocitate

Cererile de extradare se adreseaza catre ministerul de justitie al statului


solicitat situatie in care se efectueaza un examen de regularitate internationala.

In Romania la nivelul instantelor competenta sa solutioneze cererea de


extradare si mandatul european de arestare si predare este Curtea de apel din raza
caruia domiciliaza persoana extradabila sau din raza caruia a fost identificata prezenta
acestei persoane.

Extradarea poate fi activa atunci cand se solicita acest lucru si pasiva atunci
cand se realizeaza predarea persoanei extradate

Extradarea este obisnuita atunci cind se urmeaza toata procedura prevazuta


de lege si voluntara in situatia in care persoana extradabila consimte la extradare

15
In cadrul procedurii de extradare instanta de judecata verifica doar daca
exista o identitate intre persoana din cererea de extradare si persoana ce urmeaza a fi
extradata

Instanta de judecata nu se pronunta niciodata cu privire la faptul, daca


persoana extradabila a savarsit sau nu fapta pentru care urmeaza a fi extradata

APLICAREA LEGII PENALE IN TIMP

PRINCIPIUL ACTIVITATII LEGII PENALE

Legea penala se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat ea se afla in


vigoare

Legea penala intra in vigoare:

a) la 3 zile de la data publicarii in monitorul oficial

b) la un termen ulterior ,prevazuta in legea penala respectiva, dand astfel


posibilitatea destinatarilor legii penale sa ia cunostinta de continutul acesteia

Legea penala iese din vigoare prin abrogarea acesteia, abrogare care poate
fi:

- totala sau partiala ; - expresa sau tacita

Legea penala poate iesi din vigoare in cazul legilor temporare prin
ajungerea la termenul prevazut de lege.

In cazul acestor legi temporare opereaza principiul ultraactivitatii in sensul


ca cei care au savarsit infractiuni prevazute de acea lege pe perioada cand legea era in
vigoare pot fi trasi la raspundere penala si dupa iesirea legii din vigoare.

PRINCIPIUL NERETROACTIVITATII LEGII PENALE

Legea penala nu se aplica faptelor care, la data cand au fost savarsite, nu


erau prevazute ca infractiuni.

16
De la principiul neretoactivitatii exista urmatoarele exceptii, cand legea penala
retroactiveaza:

- legea penala mai favorabila

- legea penala interpretativa

- dispozitiile din noua lege penala referitoare la masurile educative, masuri de


siguranta ,acestea raportandu-se intodeauna la legea noua deoarece se
considera ca sunt mai conforme cu realitatea sociala

In ceea ce priveste legea interpretativa Curtea Europeana a Drepturilor


Omului a hotarat in mai multe cauze ca aceasta (legea interpretativa) nu poate
retroactiva in situatia in care ii creaza faptuitorului o situatie juridica mai grea

APLICAREA LEGII PENALE MAI FAVORABILE IN CAZUL


INFRACTIUNILOR NEDEFINITIV JUDECATE

In cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a


cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplica legea mai favorabila
astfel:

a) daca pentru infractiunea savarsita intr-o lege se prevede pedeapsa detentiunii


pe viata iar in alta pedeapsa inchisorii este mai favorabila cea care prevede
pedeapsa inchisorii

b) cand o lege prevede pedeapsa inchisorii si cealalta prevede pedeapsa amenzii


este mai favorabila legea care prevede pedeapsa amenzii,cu exceptia situatiei in
care in legea care prevede ca sanctiune inchisoarea se prevad si anumite
circumstante atenuante care daca se aplica duc la inlocuirea inchisorii cu
amenda intr-un cuantum mai mic decat in cealalta lege

c) in situatia in care ambele legi prevad fie pedeapsa amenzii fie pedeapsa
inchisorii este mai favorabila urmatoarea lege:

17
- daca ambele legi au acelasi maxim special va fi mai favorabila cea care are
minimul mai mic

- daca ambele legi au acelasi minim va fi mai favorabila cea cu maximul mai
mic

- daca legile au maximul si minimul diferit va fi mai favorabila cea care are
maximul mai mic daca in cauza sunt incidente circumstante agravante , si,
respectiv cea care are minimul mai mic daca in cauza sunt incidente
circumstante atenuante

Trebuie precizat faptul ca judecatorul trebuie sa identifice legea mai


favorabila fara a crea o lex-tertia (o lege combinand cele doua)

Cand legea anterioara este mai favorabila pedepsele conplementare care au


corespondent in legea penala noua se aplica in continutul si in limitele prevazute de
aceasta, iar cele care nu mai sunt prevazute in legea penala noua nu se mai aplica

APLICAREA OBLIGATORIE A LEGII PENALE MAI FAVORABILE IN


CAZUL PEDEPSELOR DEFINITIVE

Cand dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la


executarea completa a pedepsei inchisorii sau amenzii a intervenit o lege care
prevede o pedeapsa mai usoara ,sanctiunea aplicata daca depaseste maximul special
prevazut de legea noua pentru infractiunea savarsita se reduce la acest maxim

Daca dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la detentiunea pe


viata si pana la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeasi fapta
pedeapsa inchisorii atunci pedeapsa detentiunii pe viata se inlocuieste cu maximul
pedepsei inchisorii prevazut pentru aceea infractiune.

Daca legea noua prevede in locul pedepsei inchisorii numai amenda


pedeapsa aplicata se inlocuieste cu amenda fara a putea depasi maximul special
prevazut in legea noua

18
Tinandu-se seama de partea executata din pedeapsa inchisorii se poate
inlatura in tot sau in parte pedeapsa amenzii.

Pedepsele complementare, masurile de siguranta precum si masurile


educative neexecutate si neprevazute in legea noua nu se mai executa iar cele care au
corespondent in legea noua se executa in continutul si in limitele prevazute de aceasta
lege.

Cand o dispozitie din legea noua se refera la pedepse definitiv aplicate se


tine seama in cazul pedepselor executate pana la data intrarii in vigoare a acesteia de
pedeapsa redusa sau inlocuita potrivit dispozitiilor de mai sus

APLICAREA FACULTATIVA A LEGII PENALE MAI FAVORABILE IN


CAZUL PEDEPSELOR DEFINITIVE

Cand dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la


executarea completa a pedepsei inchisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsa
mai usoara, iar sanctiunea aplicata este mai mica decat maximul special al legii noi
tinandu-se seama de infractiunea savarsita de persoana condamnata, de conduita
acesteia dupa pronuntarea hotararii sau in timpul executarii pedepsei si de timpul cat
a executat din pedeapsa, se poate dispune fie mentinerea, fie reducerea pedepsei.
Pedeapsa aplicata nu poate fi coborata sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei
pedepse proportional cu micsorarea maximului special prevazut pentru infractiunea
savarsita. In situatia in care pana la aparitia legii noi faptuitorul executase deja
sanctiunea aplicata, atunci pedeapsa ce a executat-o se reduce cu o treime.Reducerea
este obligatorie.

NOTIUNEA SI TRASATURILE INFRACTIUNII

Infractiunea este fapta care prezinta pericol social ,savarsita cu vinovatie si


prevazuta de legea penala.

Fapte care prezinta pericol social

19
Numai faptele oamenilor prezinta pericol social. Cele ale animalelor sau
evenimentelor naturale prezinta pericol natural.

Fapta care prezinta pericol social in intelesul legii penale este orice actiune
sau inactiune prin care se aduce atingere uneia din valorile aratate in art.1 cod penal
(Romania, suveranitatea, unitatea, indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si
libertatile acesteia, proprietatea precum si intreaga ordine de drept) si pentru
sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse.

Pericolul social este de 2 feluri:

- pericol social generic, acela avut in vedere de legiuitor la momentul


incriminarii unor anumite infractiuni

- pericol social concret, care se naste in momentul savarsirii unei infractiuni

Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala daca prin


atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin continutul ei concret
fiind lipsita in mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei
infractiuni.

La stabilirea in concret a gradului de pericol social se tine seama de modul


si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care fapta a
fost comisa, de urmarea produsa sau care sar fi putut produce precum si de persoana
si de conduita faptuitorului.

Fapta sa fie savarsita cu vinovatie

Vinovatia presupune atitudinea faptuitorului cu privire la fapta pe care o


savarseste la urmarile acesteia si la rezonanta sociala.

Vinovatia imbraca urmatoarele forme:

a) INTENTIA

b) CULPA

20
c) PRAETERINTENTIA

a) INTENTIA reprezinta atitudinea faptuitorului care prevede si urmareste


rezultatul faptei sale sau prevede rezultatul faptei si desi nu il urmareste
accepta eventualitatea producerii lui.

Intentia este de 2 feluri:

- Directa – faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si urmareste realizarea


acelui rezultat

- Indirecta – cand faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu-l urmareste dar
accepta eventualitatea producerii lui

b) CULPA reprezinta atitudinea faptuitorului care prevede rezultatul faptei sale


insa nu-l accepta considerand fara temei ca el nu se va produce sau nu prevede
rezultatul faptei sale desi trebuia si putea sa-l prevada. Fapta constand dintr-o
actiune savarsita din culpa constituie infractiune numai atunci cand legea
prevede in mod expres acel lucru. Fapta constand intr-o inactiune constituie
infractiune fie ca este savarsita cu intentie fie ca este savarsita din culpa cu
exceptia cazului in care legea sanctioneaza numai savarsirea ei cu intentie.

Culpa este de 2 feluri:

- Culpa cu prevedere - desemneaza situatia in care faptuitorul prevede


rezultatul faptei sale insa considera in mod nejustificat ca acesta nu se va
produce

- Culpa fara prevedere - desemneaza situatia in care faptuitorul nu prevede


rezultatul faptei sale desi trebuia si putea sa-l prevada. In situatia culpei fara
prevedere se analizeaza mai intai daca se putea prevedea acest fapt de catre o
persoana avand pregatirea si caracteristicele faptuitorului. Daca se putea
prevedea atunci si faptuitorul trebuia sa-l prevada, urmand analiza apoi daca in
concret persoana respectiva si putea sa il prevada.

21
c) PRAETERINTENTIA desemneaza situatia in care faptuitorul savarseste cu
intentie o fapta insa aceasta isi produce urmari vadit mai grave,
urmari ce sunt imputabile faptuitorului sub forma culpei pentru ca nu le-a prevazut
desi trebuia si putea sa le prevada.

Fapta sa fie prevazuta de legea penala

In masura in care fapta savarsita nu este prevazuta de legea penala ea nu


atrage raspunderea penala a faptuitorului. De altfel aceasta trasatura se verifica
prima si in masura in care nu este indeplinita fapta nu este infractiune.

CAUZELE CARE INLATURA CARACTERUL PENAL AL FAPTEI:

1. LEGITIMA APARARE

2. STAREA DE NECESITATE

3. CONSTRANGEREA FIZICA

4. CONSTRANGEREA MORALA

5. CAZUL FORTUIT

6. IRESPONSABILITATEA

7. BETIA

8. MINORITATEA FAPTUITORULUI

9. EROAREA DE FAPT

CONSTRANGEREA FIZICA SI MORALA – nu constituie infractiune fapta


prevazuta de legea penala savarsita din cauza unei constrangeri fizice careia
faptuitorul nu i-a putut rezista. De asemenea nu constituie infractiune fapta prevazuta
de legea penala savarsita din cauza unei constrangeri morale exercitate prin
amenintare , cu un pericol grav pentru persoana faptuitorului ori a alteia si care nu
putea fi inlaturat in alt mod.

22
IRESPONSABILITATEA - nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea
penala daca faptuitorul in momentul savarsirii acesteia, fie din cauza alienatiei
mintale fie din alte cauze nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale
ori nu putea fi stapan pe el.

BETIA - reprezinta starea psihofizica anormala a unei persoane datorata efectelor pe


care le au asupra organismului si fizicului acestuia, anumite substante excitante sau
psihotrope consumate sau introduse in corpul sau.

Betia este de mai multe feluri:

a) TOTALA

b) PARTIALA

c) VOLUNTARA – care poate fi SIMPLA sau PREORDINATA

d) INVOLUNTARA

Betia preordinata este atunci cand faptuitorul a dorit sa ajunga in aceasta stare tocmai
pentru a capata curaj in savarsirea infractiunii si ea constituie o circumstanta
agravanta.

Pentru a inlatura caracterul penal al faptei, betia trebuie sa indeplineasca urmatoarele


conditii:

- starea de betie sa existe la momentul savarsirii faptei

- fapta sa fie prevazuta de legea penala

- starea de betie sa fie totala

- faptuitorul sa fi ajuns involuntar in aceasta stare

23
MINORITATEA - nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala
savarsita de un minor care la data comiterii acesteia nu indeplinea conditiile pentru a
raspunde din punct de vedere penal.

Potrivit legii pana la implinirea varstei de 14 ani o persoana nu raspunde din


punct de vedere penal.

Intre 14 – 16 ani se prezuma iuris tantum adica relativ, ca persoana nu are


discernamant ,iar pentru a putea fi trasa la raspundere penala organele judiciare au
posibilitatea rasturnarii acestei prezumtii si dovedirii faptului ca la momentul
savarsirii faptei minorul a avut discernamant.

Intre 16 – 18 ani se prezuma relativ ca minorul are discernamant si ca


raspunde din punct de vedere penal. Prezumtia poate fi rasturnata de catre minor daca
acesta dovedeste ca la momentul savarsirii faptei nu a avut discernamant.

Incepand cu 18 ani persoana raspunde din punct de vedere penal.

Minoritatea inlatura raspunderea penala nu insa si raspunderea civila daca


se dovedeste o culpa a acelora care trebuiau sa vegheze la cresterea si educare
minorului.

Fata de minorul care nu raspunde penal se pot lua masurile de ocrotire


prevazute de lege.
Starea de necesitate
Este in stare de necessitate acea persoana care savarseste fapta pentru a sal-
va de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel, viata , integritatea cor-
porala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes
obstesc. Nu este in stare de necesitate, persoana care in momentul cand a savarsit fap-
ta si-a dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut
produce daca pericolul nu era inlaturat. Fapta savarsita in stare de necessitate nu este
infractiune deoarece starea de necessitate este o cauza care inlatura caracterul penal al
faptei.

24
Pentru a exista starea de necesitate trebuiesc indeplinite urmatoarele conditii:
A. Conditii cu privire la pericol:
1. pericolul trebuie sa fie iminent adica este pe cale sa se produca
2. pericolul trebuie sa vizeze una din valorile ocrotite de lege, respective
viata, integrit corporala sau sanatatea unei personae sau un bun al acesteia sau un
interes obstesc;
3. pericolul sa nu poata fi inlaturat altfel deoarece daca exista o alta posibi-
litate, faptuitorul trebuia sa o foloseasca pe aceea si nu sa savarseasca o fapta pre-
vazuta de legea penala

B. Conditii cu privire la activitatea de salvare:


1. fapta de salvare sa intruneasca elementele constitutive ale unei infractiu-
ni;
2. prin fapta de salvare sa nu se produca urmari vadit mai grave decat cele
care s-ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat(ex: nu este in stare de necessi-
tate cel care distruge un baraj de acumulare pt a-si salva o gradina afectata de
inundatii);
3. fapta sa nu fie savarsita de catre o persoana sau pentru a salva o persoana
care potrivit legii are obligatia de a infrunta pericolul(ex: pompierii);
Fapta savarsita in stare de necesitate nu are caracter penal si pe cale de
consecinta nu atrage raspunderea penala a faptuitorului. In principiu este inlaturata si
raspunderea civila, cu exceptia cazului in care persoana vatamata este cea care se face
vinovata de producerea starii de pericol.

Legitima aparare

Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita in stare de le-


gitima aparare. Este in stare de legitima aparare acela care savarseste fapta pentru a
inaltura un atac imediat, material, direct si injust indreptat impotriva sa, a altuia sau

25
impotriva unui interes obstesc si care pune in pericol grav persoana sau drepturile ce-
lui atacat ori interesul obstesc.
Se prezuma ca e in legitima aparare si acela care savarseste fapta pentru a res-
pinge patrunderea fara drept a unei persoane prin violenta, viclenie, efractie sau alte
asemenea mijloace intr-o locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit ori deli-
mitat prin semene de marcare. Este de asemenea in legitima aparare si acela care din
cauza tulburarii sau temerii a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea
pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul.

Conditiile atacului in cazul legitimei aparari:


1. Atacul trebuie sa fie material, direct, imediat si injust.
2. Atacul este material atunci cand prin fapta persoanei se pericliteaza din
punct de vedere material obiectul ocrotirii penale. Atacul prin gesturi, cuvinte,
amenintari nu constituie atac material. De regula, atacul material se realizeaza
printr-o actiune, insa in anumite situatii el se poate realize si printr-o inactiune,
atunci cand, prin acea inactiune persoana nu isi realizeaza activitatea sa de ocrotire
a valorii sociale.
3. Atacul este direct atunci cand se indreapta nemijlocit impotriva valorii
sociale ocrotite. Nu este considerat atac direct in situatia in care intre atacator si
victima exista un obstacol(ex: un gard sau o poarta incuiata) precum si in situatia
in care distanta intre atacator si victima era foarte mare.
4. Atacul este imediat atunci cand este in anticamera actualului, adica
atunci cand este pe cale sa se produca. In cazul infractiunilor de pericol, atacul
imediat se realizeaza la momentul la care survine acea stare de pericol, pe cand la
infractiunile de rezultat acesta poate avea o durata mai mare de timp deoarece in
acest caz rezultatul infractiunii poate aparea la un moment ulterior.
5. Atacul este injust atunci cand se realizeaza intr-o alta forma decat cea
permisa de lege. Nu este considerat un atac injust atunci cand o autoritate publica

26
realizeaza o activitate in formele prevazute de lege (ex: punerea in executare a unui
mandat de arestare)
6. Atacul sa fie indreptat impotriva celui care se apara sau impotriva unei
alte persoane sau impotriva unui interes obstesc.
7. Atacul sa puna in pericol grav viata, integritatea corporala sau sanatatea
persoanei atacate ori drepturile acesteia sau un interes obstesc.

Conditiile apararii in cazul legitimei aparari:


1. Apararea sa se realizeze printr-o fapta prevazuta de legea penala;
2. Apararea sa fie proportionala cu gravitatea atacului. Aceasta proportio-
nalitate, nu se refera neaparat la echivalenta mijloacelor folosite ci presupune ca
apararea sa se realizeze in aceleasi forme si cu aceeasi intensitate in raport de
atac.
3. Apararea sa se indrepte impotriva persoanei atacatorului. Sunt situatii in
practica in care, din eroare apararea se indreapta impotriva unei alte persoane. In
aceasta situatie legitima aparare va veni in concurs cu eroarea de fapt.
4. Apararea sa fie necesara pentru inlaturarea atacului. Nu este necesar ca
in situatia in care atacul este indreptat impotriva unei alte persoane sa existe acor-
dul acesteia din urma si deasemenea in aceasta situatie nu este necesar sa existe
un acord intre persoana atacata si cel care riposteaza la atac.
5. Apararea sa fie precedata de atac.

Lega a instituit si o prezumtie, astfel incat, este in legitima aparare si acela


care savarseste fapta pentru a impiedica patrunderea fara drept a unei persoane prin
violenta, efractie, viclenie sau alte asemenea mijloace intr-o locuinta, incapere, de-
pendinta sau loc imprejmuit tinaind de aceasta ori delimitate prin semen de marcare.
In situatia in care apararea este vadit disproportionala in raport cu atacul,
datorita temerii sau tulburarii la care a fost supusa persoana atacata, avem de a face
cu o circumstanta atenuanta legala, respectiv aceea a depasirii limitelor legitimei apa-
rari. Daca sunt indeplinite toate conditiile prevazute de lege, legitima aparare inlatura
caracterul penal al faptei insa nu inlatura intotdeauna si raspunderea civila.
27
Obiectul infractiunii
Potrivit art. 18 cod penal, fapta care prezinta pericol social in intelesul legii pe-
nale este orice actiune sau inactiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile
aratate in art. 1 CP si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse.
Potrivit art. 1 legea penala apara impotriva infractiunilor Romania, suveranitatea, in-
dependenta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile
acesteia, proprietatea, precum si intreaga ordine de drept. Obiectul infractiunii il re-
prezinta asadar valoarea sociala si relatiile sociale nascute in jurul acelei valori care
sunt ocrotite prin normele legii penale.
Obiectul infractiunii este de mai multe feluri:
1. Obiect juridic material, respectiv in situatia in care actiunea sau inactiu-
nea unei persoane se indreapta catre o valoare reprezentata in materialitatea sa. Nu au
obiect material decat infractiunile de rezultat.
2. Obiect juridic general constituit din totalitatea valorilor sociale si a re-
latiilor sociale nascute in jurul acestora care sunt ocrotite prin normele legilor penale.
3. Obiect juridic generic – reprezentat de valorile sociale ocrotite in cadrul
unui anumit titlu din codul penal(ex: infractiuni contra parsoanei, patrimoniului etc)
4. Obiect juridic specific – reprezentat de valoarea sociala ocrotita in cazul
in care se savarseste o anumita infractiune (ex: la intractiunea de omor, viata pesoanei
etc)
5. Obiect juridic complex – sunt anumite infractiuni care prin continutul lor
ocrotesc 2 sau mai multe valori sociale, caz in care acele valori constituie obiectul ju-
ridic complex (ex: intractiunea de talharie = furt + violenta)

Subiectii infractiunii
Sunt subiecti ai infractiunii persoana fizica sau persoana juridica care savarsesc
o fapta prevazuta de legea penala precum si persoana fizica sau juridica care sufera
consecintele unei infractiuni. Impartim asadar subiectii infractiunii in:
 Subiecti activi – cei care savarsesc fapta prevazuta de legea penala
28
 Subiecti pasivi – cei care sufera consecintele unei asemenea fapte.

Persoana juridica poate fi subiect activ al unei infractiuni. Potrivit legii, per-
soanele juridice, cu exceptia statului, a autoritatilor publice si a institutiilor publice
care desfasoara o activitate ce nu paote face obiectul domeniului privat raspund penal
pentru intractiunile savarsite in realizarea obiectului de activitate sau in interesul ori
in numele persoanei juridice daca fapta a fost savarsita cu forma de vinovatie preva-
zuta de lege.
Raspunderea penala a persoanei juridice, nu exclude raspunderea penala a
persoanei fizice care a contribuit in orice mod la savarsirea aceleiasi infractiuni.
Persoana fizica, pentru a fi subiect activ al infractiunii, trebuie sa indeplineasca ur-
matoarele conditii:
a. Varsta – potrivit legii, pana la implinirea varstei de 14 ani, o persoana nu
raspunde din punct de vedere penal. Inte 14 si 16 ani se prezuma relativ ca persoana
nu raspunde din punct de vedere penal insa aceasta prezumtie poate fi rasturnata si
dovedit faptul ca la momentul savarsirii faptei persoana avea discernamant. Intre 16
si 18 ani se prezuma relativ ca persoana are discernamant, insa si aceasta prezumtie
poate fi rasturnata de catre faptuitor care insa trebuie sa dovedeasca faptul ca la mo-
mentul savarsirii faptei nu avea discernamant. Odata cu implinirea varstei de 18 ani,
persoana fizica raspunde intotdeauna din punct de vedere penal.
b. Responsabilitatea reprezinta atitudinea persoanei care isi poate controla
si dirija in mod constient vointa si care are reprezentarea juridica a consecintelor fap-
telor sale. In situatia in care persoana fizica nu are aceasta reprezentare si este ires-
ponsabila, iresponsabilitatea este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei.
c. Libertate de vointa si actiune – pentru ca fapta sa fie considerate infrac-
tiune, persoana fizica trebuie sa fi actionat fara sa fi fost supusa la constrangeri fizice
sau morale din partea unei terte persoane. Constrangerea fizica si constrangerea mo-
rala sunt cauze care inlatura caracterul penal al faptei.
d. In anumite situatii, persoana fizica trebuie sa aibe o anumita calitate, ce-
ruta de lege pentru a putea fi subiect activ al infractiunii (ex: calitate de functionar pt
29
luare de mita, calitate de mama a copilului nou nascut pt infractiunea de pruncucidere
etc)

Latura obiectiva a infractiunii


Latura obiectiva desemneaza totalitatea conditiilor cerute de lege privitoare la
actul de conduita necesar pentru existenta infractiunii ( astfel incat, in concret activi-
tatea faptuitorului sa fie considerata infractiune).
Latura obiectiva este formata din 3 componente: elementul material, urmarea
imediata, legatura de cauzalitate
1. Elementul material – reprezinta actul de conduita intezis prin norma de
incriminare. El poate consta atat dintr-o actiune cat si dintr-o inactiune. Prin actiune
intelegem atitudinea faptuitorului care face ceva ce legea ii impune sa nu faca. Prin
inactiune intelegem atitudinea faptuitorului care nu face ceva din ceea ce legea ii im-
pune sa faca (ex: medicul nu ii administreaza pacientului un medicament si datorita
acestui fapt pacientul decedeaza). Elementul material se poate realize prin acte mate-
rial (ex: lovirea unei persoane cu o bata), prin scris (ex: redactarea unei scrisori de
santaj) sau prin cuvinte (ex: insulta, amenintare etc.). Elementul material al unei in-
fractiuni poate consta intr-o varianta unica sau intr-o varianta multipla, respectiv
poate consta fie intr-o actiune, fie intr-o inactiune, fie in mai multe actiuni ,fie in mai
multe inactiuni, fie intr-o actiune si o inactiune sau mai multe actiuni si mai multe
inactiuni.
2. Urmarea imediata – rezultatul socialmente periculor produs in urma sa-
varsirii unei infractiuni. Urmarea imediata fie rezulta ex re (din materialitatea fapte-
lor), fie trebuie dovedita. In cazul infractiunilor de pericol, urmarea imediata rezulta
intotdeauna ex re deoarece urmarea socialmente periculoasa apare imediat ca rezultat
al savarsirii faptei infractionale, pe cand in cazul infractiunilor de rezultat urmarea
imediata trebuie intotdeauna dovedita, adica trebuie dovedita legatura dinte fapta in-
fractionala si rezultatul socialmete periculos produs.

30
3. Legatura de cauzalitate – reprezinta liantul care trebuie sa existe intre
elementul material al laturii obiective si urmarea socialmente periculoasa produsa.
Atunci cand trebuie dovedita aceasta legatura de cauzalitate, doctrina si practica
judecatoreasca au stabilit urmatoarele criterii:
a. identificare in atecedenta cauzala a tututror contributiilor umane esen-
tiale sau inlesnitoare care ar putea avea legatura cauzala cu aceasta;
b. Stabilirea aspectului psihic al legaturii de cauzalitate, astfel incat, toate
contributiile umane savarsite cu alta forma de vinovatie decat cea prevazuta de lege
sunt inalturate;
c. Determinarea si delimiratea exacta a contributiilor esentiale si a contri-
butiilor inlesnitoare din antecedenta cauzala, astfel incat vor fi eliminate acele contri-
butii fara de care rezultatul periculos s-ar fi produs oricum ,iar din cele ramase,
contributiile esentiale vor apartine autorilor, iar cele inlesnitoare instigatorilor si
complicilor.

Sanctiunile de drept penal


Sanctiunile de drept penal sunt consecinte ale incalcarii normelor penale. Ele
sunt de 3 feluri: pedepse, masuri educative, masuri de siguranta.
1. Pedepsele – sunt mijloace de constrangere luate fata de cei care au savarsit
infractiuni. Aplicarea pedepselor se bazeaza pe urmatoarele principii:
a. Principiul legalitatii – pedepsele nu se pot aplica decat in cazurile si in
limitele prevazute de lege;
b. Principiul umanismului – sunt interzise acele pedepse care aduc atingere
vietii, integritatii corporale si sanatatii unei persoane (ex: este interzisa
tortura);
c. Principiul personalitatii – pedepsele nu se pot aplica decat perosanei care
a savarsit o infractiune;
d. Principiul stabilirii unor pedepse revocabile.
e. Principiul individualizarii pedepselor

31
Pedepsele se impart in 2 mari gategorii:
A.Pedepse aplicabile persoanelor fizice – sunt pedepse:
a. principale – detentiunea pe viata,
b. complementare – interzicerea unor drepturi pe o perioada de l a 1 la 10 an
si degradarea militara;
c. accesorii - intrezicerea pe durata executarii pedepsei a urmatoarelor drep-
turi – dreptul de a alege si de a fi ales in autoritati publice sau in functii
elective publice, dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii
de stat, dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie de natura
aceleia de care condamnatul s-a folosit pentru savarsirea infractiunii, drep-
turile parintesti si dreptul de a fi tutore sau curator.

B. Pedepsele aplicabile persoanelor juridice:


a. principale – amenda de la 2500 RON la 2000000RON.
b. complementare:
– Dizolvarea persoanei juridice;
– Inchiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durata
de la 3 luni la 3 ani;
– suspendarea activitatii persoanei juridice pe o durata de la 3 luni
la 1 an sau suspendarea uneia dintre activitatile persoanei juridice in legatu-
ra cu care s-a savarsit infractiunea, pe o durata de la 3 luni la 3 ani;
– interzicerea de a participa la procedurile de achizitii piblice pe o
durata de la 1 la 3 ani;
– afisarea sau difuzarea hotararii de condamnare.
Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare se dispune atunci cand
instanta constata ca fata de natura si gravitatea infractiunii, precum si fata de impreju-
rarile in care a fost savarsita, aceste pedepse sunt necesare. Aplicarea uneia sau mai
multor pedepse complementare este obligatorie atunci cand legea prevede in mod ex-
pres acest lucru. Executarea pedepselor complementare se face dupa execuratea pe-
depsei principale.
32
Detentiunea pe viata

Detentiunea pe viata este pedeapsa principala cea mai grea care se aplica per-
soanei fizice si consta in scoaterea persoanei din mediul sau de viata si introducerea
acesteia in mediul penitanciar pt tot restul vietii. Pedeapsa detentiunii pe viata a inlo-
cuit in legislatia romana incepund cu anul 1990 pedeasa cu moartea. Pedeapsa deten-
tiunii pe viata se aplica alternativ cu pedeapsa inchisorii pentru infractiunile de o gra-
vitate foarte mare prevazute in codul penal (ex: omor deosebit de brav, infractiuni
contra sigurantei nationale, infractiuni contra pacii si omenirii) sau in legi special (ex:
impiedicarea exploatarii navei / aeronavei etc)
In legislatia penala romana pedeapsa detentiunii pe viata se aplica ca sanctiune
unica in cazul genocidului in caz de razboi si a tratamentelor neomenoase in caz de
razboi.
Acolo unde legea prevede alternativ, pedeapsa detentiunii pe viata cu pedeapsa
inchisorii, instant de judecata, tinand cont de criteriile de individualizare prevazute de
legea penala, are posibilitatea sa aplice una sau alta din cele 2 sanctiuni.
Detentiunea pe viata se executa in penitenciare anume destinate sau in sectii
speciale ale celorlalte penitenciare.
Regimul juridic al executarii pedepsei detentiunii pe viata este reglementat in
legea privind executarea pedepselor.
Pedeapsa detentiunii pe viata nu se aplica minorilor si persoanelor care la data
pronuntarii hotararii au implinit varsta de 60 de ani. In aceste cazuri, minorului i se
aplica pedeapsa de la 5 la 20 de ani, iar majorului care a implinit varsta de 60 de ani i
se aplica pedeapsa de 25 de ani inchisoare si interzicerea unor drepturi pe durata ei

33
maxima. Pentru a ajunge insa la aceste pedepse instanta de judecata trebuie ca initial
sa fi ales din pedepsele alternative prevazute de lege pentru infractiunea savarsita pe-
deapsa detentiunii pe viata. In situatia in care cel condamnat implineste in timpul
executarii pedepsei varsta de 60 de ani, pedeapsa detentiunii pe viata va fi inlocuita
cu inchisoarea pe timp de 25 de ani.

Cel condamnat la pedeapsa detentiunii pe viata va putea fi eliberat conditionat


dupa executarea a 20 de ani de detentie daca este staruitor in munca, disciplinat si da
dovezi temeinice de indreptare, tinandu-se seama si de antecedentele sale penale.
Condamnatii barbati care au implinit varsta de 60 de ani si condamnatii femei care au
implinit varsta de 55 de ani pot fi liberati conditionat daca au executat 15 ani de in-
chisoare si sunt indeplinite conditiile de mai sus. Pedeapsa se considera executata,
daca in termen de 10 ani de la liberarea sa, cel condamnat nu a savarsit din nou o in-
fractiune.

Inchisoarea

Inchisoarea este pedeapsa principala ce consta in scoaterea celui condamnat din


mediul sau de viata si introducerea sa in mediul penitenciar pe o durata prevazuta de
lege. Executarea pedepsei inchisorii se bazeaza pe sistemul prgresiv. Condamnatii au
posibilitatea sa treaca dintr-un regim de executare in altul in conditiile prevazute de
legea privind executarea pedepselor. Pedeapsa inchisorii se executa in unul din urma-
toarele regimuri:
a. Regimul de maxima siguranta;
b. Regimul inchis;
c. Regimul semi-deschis;
d. Regimul deschis.

Regimul executarii pedepsei inchisorii se bazeaza pe posibilitatea celui condam-


nat de a presta cu acordul lui o munca utila in situatia in care sunt apti pentru munca

34
si pe educarea celui condamnat, pe respectarea ordinii interioare a locurilor de deti-
nere si pe stimularea si recompensarea celor staruitori in munca, disciplinati si care
dau dovezi temeinice de indreptare. Condamnatii majori executa pedeapsa separate
de condamnatii minori, iar cei de sex masculin, separat de cei de sex feminin.
Dupa implinirea varstei de 60 de ani barbatii si 55 de ani femeile, acestia pot
presta munca numai la cerere si numai daca sunt apti de munca. Pentru condamnatii
minori, acestora li se asigura posibilitatea continuarii pregatirii profesionale. Munca
pe care o presteaza in penitenciare este remunerata, insa numai 10% din remuneratie
ii revine celui condamnat, restul facandu-se venit la bugetul de stat.

Amenda penala
Amenda penala reprezinta suma de bani pe care trebuie sa o plateasca in contul
statului cel care a savarsit o infractiune si cariua i s-a aplicat o astfel de sanctiune.
Amenda penala se deosebeste de amenda civila, administrativa, contraventionala etc,
deoarece ea se trece in cazierul judiciar si constituie un antecedent al persoanei.
Ori de cate ori legea prevede ca o infractiune se pedepseste numai cu amenda
fara a-i arata limitele, minimul special al acesteia este de 150 RON ,iar maximul de
10.000 RON. Cand legea prevede pedeapsa amenzii fara a-i arata limitele, alternativ
cu pedeapsa inchisorii de cel mult un an, minimul special al amenzii este de 300
RON iar maximul special este de 15.000 RON.
In situatia in care sunt incidente in cauza circumstante agravante sau circums-
tante atenuante, iar instanta ar trebui sa treaca peste maximul special sau sa coboare
sub minimul special, la individualizarea sanctiunii instanta nu poate sa-i aplice o
amenda mai mare decat maximul general sau mai mica decat minimal general.
Pedeapsa amenzii se regaseste in legislatie in majoritatea cazurilor alternativ cu
pedeapsa inchisorii si numai pt cateva infractiuni de o gravitate redusa ea se regaseste
ca pedeapsa unica. Cel condamnat este obligat sa plateasca amenda in termen de 3
luni de la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare. De asemenea, instanta
poate acorda condamnatului, in masura in care acesta este angajat sau pensionar posi-

35
bilitatea sa plateasca amenda esalonat in rate egale pe o durata de 2 ani de zile. In si-
tuatia in care cel condamnat nu poate plati amenda din veniturile pe care le obtine,
statul va trece la executarea silita a bunurilor pe care acesta le detine. Daca cel
condamnat se sustrage cu rea credinta de la executarea amenzii, instanta de judecata
poate inlocui pedeapsa amenzii cu pedeapsa inchisorii in limitele prevazute pt infrac-
tiunea savarsita si tinand seama de partea din amenda care a fost achitata. Instanta de
judecata poate inlocui amenda cu inchisoarea numai in situatia in care pt infractiunea
savarsita legea prevede alternative cele 2 pedepse.

Pedepsele complementare
Pedepsele complementare sunt sanctiuni de drept penal care intervin pe langa o
pedeapsa principala si care indeplinesc aceleasi functii ca si pedeapsa principal. Pe-
depsele complementare sunt de 2 feluri:
1. Interzicerea unor drepturi – se aplica numai daca pedeapsa principala
aplicata de instanta de judecata este inchisoarea de cel putin 2 ani si instanta aprecia-
za fata de natura si gravitatea infractiunii, imprejurarile cauzei si persoana infractoru-
lui ca aceasta pedeapsa este necesara. Aplicarea pedepsei complementare este obliga-
torie acolo unde legea prevede expres aceasta sanctiune, dar numai cu conditia ca pe-
deapsa aplicata de instanta de judecata sa fie de cel putin 2 ani inchisoare. In toate ce-
lelalte situatii, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este fa-
cultativa, instanta de judecata putand sa o aplice daca considera ca in concret este
necesara. Pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi consta in interzicerea
unuia sau unora din urmatoarele drepturi:
a. Dreptul de a alege si de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elec-
tive publice;
b. Dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat;

In practica judiciara s-a decis faptul ca interzicerea drepturilor de la litera a. trebuie


luata impreuna cu interzicerea drepturilor de la litera b.

36
c. Dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie, ori de a exercitat
o activitate de natura celeia de care s-a folosit condamnatul pt savarsirea
infractiunii;
d. Drepturile parintesti;
e. Dreptul de a fi tutore sau curator.

2. Degradarea militara – este pedeapsa complementara ce consta in pierde-


rea gradului militar si a dreptului de a mai purta uniforma. Spre deosebire de pedeap-
sa interzicerii unor drepturi care se aplica pe o durata intre 1 si 10 ani, degradarea mi-
litara este perpetua, avand caracter definitiv. Pedeapsa degradarii militare nu se poate
aplica decat persoanelor care au calitatea de militari activi sau rezervisti.
3. Degradarea militara se dispune obligatoriu in situatia in care pedeapsa
prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita este detentiunea pe viata sau inchisoa-
rea mai mare de 10 ani. Pedeapsa degradarii militara se aplica facultativ in situatia in
care pedeapsa prevazuta de lege este mai mare de 5 ani dar de cel mult 10 ani, iar fap-
ta a fost savarsita cu intentie.

Pedepsele accesorii sunt acele pedepse care se aplica pe langa pedeapsa princi-
pala ca un accesoriu al acesteia ,urmand a se executa pe durata executarii pedepsei
principale. Pedeapsa accesorie consta de regula in intrezicerea tuturor drepturilor pre-
vazute de lege, aceleasi ca si la pedeapsa complementara, instanta de judecata avand
obligatia potrivit dispozitiilor codului de procedura penala ca in dispozitivul hotararii
judecatoresti sa enumere motivat care drepturi ii vor fi restranse ca si pedeapsa acce-
sorie. In situatia in care pedeapsa aplicata se executa la locul de munca sau cu sus-
pendarea conditionata sau cu suspendarea sub supraveghere, practica judecatoreasca
a stabilit faptul ca instanta de judecata poate sa-i restranga condamnatului numai
unele din drepturile prevazute de lege. Pe durata amanarii sau intreruperii executarii
pedepsei, condamnatul poate sa-si exercite drepturile parintesti si dreptul de a fi tu-
tore sau curator in afara de situatia in care aceste drepturi au fost anume interzise
condamnatului prin hotararea de condamnare. Pedepsele accesorii au de regula aceea-

37
si durata cu pedeapsa inchisorii. Prin exceptie, ele pot avea o durata in timp mai scur-
ta in situatia in care cel condamnat a fost arestat preventiv inainte de a fi condam-
nat,si poate avea o durata mai lunga decat pedeapsa principala in cazul in care cel
condamnat solicita si obtine amanarea executarii pedepsei sau intreruperea executarii
acesteia.
Pedepsele aplicabile persoanelor juridice– pedeaspa amenzii consta in suma de
bani pe care persoana juridica este condamnata sa o plateasca. Cand legea prevede pt
infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa inchisorii de cel mult 10 ani sau
amenda, minimal special al amenzii pentru persoana juridica este de 5000 RON, iar
maximul special al amenzii este de 600.000 RON. cand legea prevede pentru infrac-
tiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani sau deten-
tiunea pe viata, minimul special al amenzii pentru persoana juridica este de 10.000
RON, iar maximul special este de 900.000 RON.
Pedeapsa complementara a dizolvarii persoanei juridice se aplica atunci cand
aceasta a fost constituita in scopul savarsirii de infractiuni sau cand obiectul sau de
activitate a fost deturnat in acest scop. Pedeapsa complementara a dizolvarii persoa-
nei juridice are ca efect deschiderea procedurii de lichidare potrivit legii, iar o copie
dupa dispozitivul hotararii definitive de condamnare prin care s-a aplicat aceasta pe-
deapsa va fi comunicata de indata instantei civile competente care va proceda la nu-
mirea lichidatorului. Pedeapsa complementara a suspendarii activitatii persoanei juri-
dice consta in intrezicerea desfasurarii activitatii sau a uneia dintre activitatile per-
soanei juridice in realizarea careia a fost savarsita infractiunea.
Pedepsele complementare de mai sus nu se pot aplica partidelor politice, sindi-
catelor, patronatelor si organizatiilor religioase ori apartinand minoritatilor nationale
constituite potrivit legii.
Pedeapsa complementara a inchiderii punctelor de lucru ale persoanei juridice
consta in inchiderea unuia sau mai multor puncte de lucru cu scop lucrative aparti-
nand persoanei juridice, puncte de lucru in care s-a desfasurat activitatea infractiona-
la.

38
Dispozitiile de mai sus nu se aplica persoanei juridice care isi desfasoara activi-
tatea in domeniul presei.
Pedeapsa complementara de a participa la procedurile de achizitii publice consta
in intrezicerea persoanei juridice de a participa direct sau indirect la procedurile pen-
tru atribuirea contractelor de achizitii publice prevazute de lege.
Afisarea hotararii definitive de condamnare sau difuzarea acesteia se realizeaza
pe cheltuiala persoanei juridice condamnate. Prin afisarea sau difuzarea hotararii de
condamnare nu se poate sa se dezvaluie identitatea victimei cu exceptia cazului in
care victima sau reprezentantul sau legal isi dau acordul. Afisarea hotararii de
condamnare se realizeaza in extras in forma si la locul stabilite de instant pentru o pe-
rioada cuprinsa intre 1 luna si 3 luni.
Difuzarea hotararii de condamnare se face in extras in forma stabilita de instanta
prin intermediul presei scrise sau audio-vizuale ori prin alte mijloace de comunicare
fixate de instanta. In cazul in care difuzarea se face prin presa scrisa sau audio-
vizuala, instanta de judecata stabileste numarul aparitiilor care nu poate fi mai mare
de 10, iar in cazul difuzarii prin alte mijloace, durata de difuzare nu poate fi mai mare
de 3 luni.

Masurile de siguranta
Masurile de siguranta – sunt sanctiuni de drept penal care se iau de catre organele ju-
diciare (instanta de judecata sau procuror) fata de presoanele care au savarsit infrac-
tiuni si care datorita unor circumstante personale prezinta pericolul de a savarsi noi
fapte penale. Masurile de siguranta au ca scop inlaturarea unei stari de pericol si
preintampinarea savarsirii faptelor prevazute de legea penala. Masurile de siguranta
se pot lua chiar daca faptuitorului nu i se aplica o pedeapsa cu exceptia masurii inter-
zicerii de a se afla in anumite localitati.
Masurile de siguranta se impart in:
a. Masuri de siguranta cu caracter medical (internarea medicala si obligarea la
tratament medical);

39
b. Masuri de siguranta privative de lucruri ( confiscarea speciala );
c. Masuri de siguranta privative de drepturi (celelalte).

Masurile de siguranta sunt:


1. Obligarea la tratament medical – este masura de siguranta care se ia impotriva
faptuitorului care din cauza unei boli ori a intoxicarii cronice prin alcool, stupefiante
sau alte asemenea substante prezinta pericol pentru societate, in sensul obligarii aces-
tuia de a se prezenta in mod regulat la tratament medical pana la insanatosire. Aceasta
masura se ia daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:
a. Sa se fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala;
b. Faptuitorul sa prezinte pericol pentru societate din cauza unei boli sau in-
toxicatii cronice cu alcool, stupefiante sau alte asemenea substante;
c. Instanta de judecata sa aprecieze ca este necesar tratamentul medical
pentru a se inlatura starea de pericol.
2. Internarea medicala – se poate lua cu titlu provizoriu in cursul urmaririi penale
de catre procuror, iar in faza de judecata de catre instanta de judecata. Obligarea la
tratament medical se ia pe o perioada nedeterminata si dureaza pana la insanatosirea
persoanei. Daca cel obligat la tratament medical nu se prezinta la locul si orele fixate
de catre medic, instanta poate dispune inlocuirea acestei masuri cu masura de sigu-
ranta a internarii medicale. Internarea medicala consta in internarea unei persoane
bolnava mintal ori toxicoman si care se afla intr-o stare ce prezinta pericol pentru so-
cietate intr-un institut medical de specialitate pana la insanatosire. Aceasta masura se
poate lua daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:
a. Sa se fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala;
b. Faptuitorul sa fie bolnav mintal ori toxicoman si sa se afle intr-o stare
care prezinta pericol pentru societate;
c. Instanta sa aprecieze ca este necesara luarea unei asemenea masuri pen-
tru a preintampina savarsirea de noi infractiuni. Aceasta masura se poate lua in

40
cursul urmaririi penale de catre procuror, iar in faza de judecata de catre instan-
ta. Masura se ia pe o durata nedeterminata putand fi inlocuita daca starea de
sanatate se amelioreaza cu masura obligarii la tratament medical.
Masura de siguranta a internarii medicale inceteaza in momentul insanato-
sirii faptuitorului.
3. Interzicerea unei functii sau profesii – cand faptuitorul a savarsit fapta penala
datorita incapacitatii, nepregatirii sau altor cauze care il fac impropriu pentru ocu-
parea unei anumite functii ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau alte ocu-
patii se poate lua masura interzicerii de a ocupa acea functie sau de a exercita acea
profesie, meserie ori ocupatie.
Aceasta masura de siguranta se deosebeste de pedeapsa complementara denumita
similar deoarece in aces caz savarsirea infractiunii s-a datorat nepriceperii ori nepre-
gatirii profesionale, pe cand in cazul pedepsei complementare, savarsirea infractiunii
a avut loc deoarece faptuitorul s-a folosit de functia sau profesia sa.
Aceasta masura de siguranta se ia pe o perioada nedeterminata si dureaza pana la
incetarea cauzelor pentru care a fost luata. Faptuitorul poate solicita revocarea masu-
rii daca a trecut cel putin un an de la data la care a fost luata. Daca cererea este res-
pinsa, o noua cerere poate fi formulata numai dupa trecerea unui an de la data respin-
gerii cererii anterioare.
4. Interzicerea de a se afla in anumite localitati – cand persoana condamnata la
pedeapsa inchisorii de cel putin un an a mai fost condamnata pentru alte infractiuni
iar instanta constata ca prezenta acesteia in localitatea unde a savarsit infractiunea sau
infractiunile sau in alte localitati prezinta pericol grav pentru societate, poate luata fa-
ta de aceasta persoana masura interzicerii de a se afla in acea localitate sau in alte lo-
calitati expres prevazute in hotararea de condamnare.
Conditia ca faptuitorul sa fi fost condamnat pentru alte infractiuni nu se cere in si-
tuatia in care pedeapsa pronuntata de instanta este mai mare de 5 ani.
Masura interzicerii de a se afla in anumite localitati poate fi luata pe o perioada
pana la 5 ani si poate fi prelungita daca pericolul subzista. Durata prelungirii nu poate

41
insa depasi durata initiala. Tragem de aici concluzia ca aceasta masura se poate lua pe
o perioada de maxim 10 ani.
In cazul infractiunilor de furt, talharie, ultraj contra bunelor moravuri si tulbura-
rea linistii publice, viol, prostitutie, cersetorie si perversiuni sexuale, masura de sigu-
ranta poate fi luata oricare ar fi pedeapsa aplicata si chiar daca faptuitorul nu a mai
fost anterior condamnat pt alte infractiuni.
Masura de siguranta poate fi revocata la cerere sau din oficiu dar numai daca a
trecut cel putin un an de cand a fost luata si numai daca au incetat temeiurile pentru
care a fost luata. O noua cerere nu poate fi facuta mai devreme de un an de la respin-
gerea cererii anterioare
5. Expulzarea strainilor – este masura de siguranta ce consta in indepartarea de pe
teritoriul Romaniei a cetateanului strain sau a apatridului fara domiciliu in Romania
care a savarsit o infractiune deoarece se apreciaza ca ramanerea acestuia pe teritoriul
tarii prezinta pericol pentru ordinea publica. Pentru a se lua aceasta masura trebuiesc
indeplinite urmatoarele conditii:
a. Faptuitorul sa fie cetatean strain sau apatrid fara domiciliu in Romania;
b. Faptuitorul sa fi savarsit o infractiune care sa fie de competenta autorita-
tilor romane. Nu are relevanta in acest sens faptul ca infractiunea a fost savarsi-
ta in strainatate daca potrivit principiilor realitatii sau universalitatii legii pe-
nale romane fapta este de competenta autoritatilor judiciare romane;
c. Instanta de judecata sa aprecieze ca ramanerea faptuitorului pe teritoriul
tarii prezinta pericol pt ordinea publica;
d. Legislatia penala a statului unde va fi expulzat faptuitorul sa nu permita
supunerea acestuia la torturi.
In cazul masurii expulzarii aceasta se face catre un stat determinat si nu prin
simpla luare a masurii fara ca instanta de judecata sa individualizeze pe ce teri-
toriu va fi trimisa persoana faptuitorului.
Masura expulzarii se ia pe durata nedeterminata, iar in situatia in care faptui-
torul o incalca el va fi tras la raspundere penala pentru acest lucru dupa care va

42
fi din nou expulzat. Expulzarea isi produce efecte dupa executarea pedepsei ap-
licate in Romania.

6. Confiscarea speciala – sunt supuse confiscarii speciale:


a. Bunurile produse, modificate sau adaptate in scopul savarsirii unei in-
fractiuni daca au fost folosite la savarsirea acelei infractiuni si daca sunt ale in-
fractorului; daca apartin altei persoane, confiscarea speciala se produce numai
daca producerea, modificarea sau adaptarea a fost efectuata de proprietar sau
de infractor cu acordul proprietarului.
b. bunurile care au fost folosite in orce mod la savarsirea unei infractiuni
daca sunt ale infractorului sau daca apartinand altei persoane aceasta a cunos-
cut scopul folosirii lor. Aceasta masura nu poate fi luata in cazul infractiunilor
savarsite prin presa;
c. bunurile produse prin savarsirea faptei prevazute de legea penala;
d. bunurile care au fost date pt a determina savarsirea unei fapte sau pentru
a-l rasplati pe faptuitor;
e. bunurile dobandite prin savarsirea faptei daca nu sunt restituite persoanei
vatamate si in masura in care nu servesc la despagubirea acesteia
f. bunurile a caror detinere este interzisa de lege
7. Interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata – cand o
persoana condamnata la pedeapsa inchisorii de cel putin un an pentru loviri si alte
violente cauzatoare de suferinte fizice si psihice, savarsite impotriva membrilor fami-
liei, daca instanta constata ca prezenta faptuitorului in locuinta familiei prezinta peri-
col grav pentru ceilalti membri poate lua fata de acesta masura interzicerii de a reveni
in locuinta familiei , pe o perioada de pana la 2 ani. Pentru a opera aceasta masura
trebuiesc indeplinite urmatoarele conditii:
a. Faptuitorul sa fi savarsit o infractiune de loviri si alte violene cauzatoare
de suferinte fizice sau psihice;

43
b. Infractiunea sa fi fost indreptata impotriva membrilor de familie. Prin
membru de familie intelegem sotul sau ruda apropiata daca aceasta din urma lo-
cuieste sau gospodareste impreuna cu faptuitorul;
c. Sa existe o cerere din partea persoanei vatamate;
d. Instanta sa aprecieze ca este necesara luarea unei asemenea masuri.
Interdictia de a reveni in lcuinta familiei se ia pe o perioada de maxim 2 ani. Le-
gea nu prevede o perioada minima, insa instanta trebuie sa aprecieze un minim care
sa corespunda gradului de pericol raportat la prezenta faptuitorului in sanul familiei.
Masura poate fi revocata la cererea persoanei vatamate.
Prin interdictia de a reveni in locuinta familiei se interzice atat locuirea efectiva
cu familia cat si simpla trecere temporata prin locuinta familiei.

Unitatea de infracţiune
Sunt situatii in practica cand prin fapta unei persoane se pot săvârşi două sau mai
multe infracţiuni sau tot prin aceeaşi faptă se întrunesc elementele constitutive ale
unei singure infracţiuni. În această ultimă situaţie avem de a face cu o unitate de
infracţiuni.
Unitatea de infractiuni se imparte in doua categorii:
-unitate naturală
-unitate legală
Unitatea de infracţiune naturală desemnează situaţia în care avem de a face cu o
unitate de acţiuni sau inacţiuni cu unicitate de rezultat şi cu unicitate de formă de
vinovăţie.
Unitatea de infractiune legală este creaţia legiuitorului care din considerente de
politică penală a reunit 2 sau mai multe infracţiuni intr-una singură.
Formele unităţii de infracţiune naturală
-infraţiune simplă
-infracţiune continuă
-infracţiune deviată
Formele unităţii de infracţiune legala

44
-infracţiune continuată
-infracţiune complexă
-infracţiune progresivă
-infracţiune de obicei

Infracţiunea simplă este modalitatea cea mai des întâlnită în practica judiciară şi nu
trebuie înţeleasă ca fiind formată dintr-un singur act de executare.(De exemplu chiar
şi în situaţia în care o persoană loveşte in mod repetat cu cuţitul o altă persoană,
provocându-i decesul avem de a face tot cu o infractiune simplă.)
Infracţiunea simplă presupune o singură formă de vinovăţie sub raport subiectiv.
Infracţiunea continuă presupune prelungirea în chip natural a acţiunii sau inacţiunii ce
constituie elementul material al laturii obiective până la intervenţia unei forţe
contrare. Această intervenţie poate consta fie în fapta proprie a persoanei, fie în fapta
unei alte persoane, fie în intervenţia unei autorităţi. În practică s-a considerat ca
întrerupe executarea unei infracţiuni continui pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti
de condamnare chiar nedefinitivă.
Infracţiunile continui sunt de două feluri:
- infractiuni continui permanente
- infractiuni continui succesive
In cazul Infracţiunilor continui succesive acestea prin natura lor se întrerup pentru
anumite momente de timp. (Exemplu:infracţiuni continui permanente: furtul de
energie, exemplu de infracţiuni succesive: portul ilegal de uniformă, portul ilegal de
decoratii).
În cazul infractiunilor continui este foarte important momentul epuizării acestora,
deoarece de la acest moment începe să curgă termenul de prescripţie al răspunderii
penale şi tot de la acest termen se stabileşte legea panală (cea în vigoare ), ce-i va fi
aplicată făptuitorului.

45
Dacă o persoană a săvârşit o infracţiune continuă, o parte din ea pe perioada
minorităţii şi o altă parte după împlinirea vârstei de 18 ani se consideră că întreaga
activitate infracţională a fost săvărşită pe perioada majoratului.
Infracţiunea deviată, este acea formă de infracţiune naturală ce constă în îndreptarea
acţiunii ori inacţiunii făptuitorului către o altă persoană fie datorită nepriceperii
acestuia, fie datorită erorii în care se află.
Infracţiunea deviată este de două feluri:
- aberratio ictus
- error in personam
Infracţiunea deviată forma aberratio ictus, constă în devierea acţiunii ori inacţiunii
ce constituie elementul material al laturii obiective, către o altă persoană sau un alt
obiect datorită nepriceperii făptuitorului (A trage cu un pistol în B, dar datorită
nepriceperii acestuia îl împuşcă pe C)
Infracţiunea deviată forma error in personam, constă în îndreptarea acţiunii ori
inacţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective către o altă persoană
datorită erorii în care se află făptuitorul.(exemplu: A doreşte să-l ucidă pe B , însă
datorită întunericului îl confundă pe B cu C şi îl omoară pe cel din urmă)
Dintre cele două forme ale infracţiunii deviate numai varianta error in personam
constituie forma a unităţii naturale de infracţiune deoarece varianta aberratio ictus
presupune existenţa unui concurs de infracţiuni, respectiv în exemplul de mai sus în
infracţiunea de omor a lui C şi tentativă de omor asupra lui B.
Infracţiunea continuată este formă a unităţii legale a infracţiunii ce constă în
savârşirea de către făptuitor în realizarea aceleasi rezoluţii infracţionale la intervale
de timp nici foarte lungi, nici foarte scurte, a două sau mai multe actiuni sau inactiuni
care reprezintă fiecare in parte elementul constitutiv al aceleeaşi infracţiuni.(ex: A
doreşte să fure materiale de construcţie-cărămidă, ciment, etc.-de pe un şantier şi
datorită faptului că nu le poate aduce pe toate odată, face mai multe drumuri in acest
sens repetând acţiunea).În cest caz rezoluţia este luată de la început.

46
Pentru a ne afla în cazul unei infracţiuni continuate trebuiesc îndeplinite următoarele
condiţii:
a) să existe unitate de subiect activ. Nu are relevanţă dacă pentru unele acte materiale
făptuitorul a avut calitatea de autor,pentru altele de instigator, pentru altele de
complice, etc.
b) să se săvârşească două sau mai multe acţiuni sau inacţiuni care să reprezinte
fiecare in parte elementul material al infracţiunii. Nu are relevanţă dacă unele din ele
au fost sub formă consumata , altele sub formă epuizată, altele au rămas în fază de
tentativă.
c) să existe unitate de rezoluţie infracţională, in sensul că încă înainte de săvârşirea
primului act infracţional făptuitorul să aibe reprezentarea tuturor faptelor sale. In
situaţia în care această rezoluţie infracţională este prea vagă (exemplu: o să fur din
mijlocul de transport ori de câte ori se va ivi ocazia), nu sunt îndeplinite condiţiile
unei infracţiuni continuate.
d) acţiunea sau inacţiunea să fie realizată la intervale de timp nici foarte lungi nici
foarte scurte.
În practică este foarte important momentul epuizării infracţiunii continuate, deoarece
făptuitorului i se va aplica legea penală în vigoare la acel moment şi tot de la acel
moment va începe să curgă termenul de prescripţie al raspunderii penale.
În situaţia în care o parte din actele materiale sunt săvârşite pe perioada minorităţii
iar altele după împlinirea vârstei de 18 ani se consideră că întreaga infracţiune a fost
săvârşită după împlinirea vârstei de 18 ani.
Infracţiunea continuată se pedepseşte cu o pedeapsă cuprinsă între minimul special şi
maximul special plus 5 ani al infracţiunii respective, iar dacă este vorba de pedeapsa
amenzii, cu o pedeapsa cuprinsă între minimul special şi maximul special plus
jumătate din acesta.
Facem precizarea că în cazul infractiunii continuate pedeapsa se aplică dintr-o dată
fără a se evidenţia acel spor.

47
Infracţiunea complexă este acea formă a unităţii legale de infracţiune prin care în
cuprinsul unei infracţiuni regăsim ca şi element material sau ca şi circustanţă
agravantă elementele unei alte infracţiuni.
Infracţiunea complexă este de două feluri:
a) forma tip - în situaţia când sunt reunite in cuprinsul aceleasi infractiuni 2 sau
mai multe infracţiuni distincte (ex: tâlhăria, care este formata din furt+violenţă
)
b) forma agravanta - atunci cand in cuprinsul unei infractiuni regasim ca si
varianta agravanta elementul constitutiv al unei alte infractiuni ( ex: violul
care a avut ca urmare moarte victimei)
Fiind vorba de o infractiune distincta infractiunea complexa se pedepseste cu
pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune.
In sistuatia in care se descopera ulterior ca o infractiune a fost savarsita fie in
forma continuata, fie complexa, instanta de judecata la rejudecarea cauzei
poate mentine sanctiunea aplicata sau ii poate aplica o sanctiune mai aspra insa
niciodata nu poate sa aplice o pedeapsa mai blanda.
Infractiunea progresiva , este forma unitatii legale de infractiune ce consta in
amplificarea in mod progresiv a rezultatului unei fapte dupa savarsirea acesteia pana
la epuizarea ei. ( ex: o persoana este lovita, initial, medicii considera ca sunt necesare
20 de zile medicale( infractiune de loviri si alte violente) dar ulterior starea de
sanatate a victimei se agraveaza si sunt necesare peste 20 de zile medicale, si astfel
avem de a face cu infractiunea de vatamare corporala).
In cazul infractiunii progresive prezinta importanta momentul la care se epuizeaza
aceasta deoarece in raport de acest moment se va stabili incadrarea juridica a faptei
precum si legea ce va fi aplicata faptuitorului.
Infractiunea de obicei, este forma unitatii legale de infractiune ce consta in
repetarea elemetului material al laturii obiective de un numar suficient de mare de ori
astfel incat sa rezulte indeletnicirea faptuitorului.

48
Daca s-ar lua distinct fiecare actiune ea nu ar avea relevanta din punct de vedere
penal ( ex: prostitutia).
Infractiunile de obicei nu au tentativa si nu pot fi comise in coautorat.

Individualizarea pedepselor

Individualizarea pedepsei este acea operatiune juridica prin intermediul careia


legiuitorul, instanta de judecata sau organele de executare stabilesc pedeapsa ce
trebuie aplicata pentru infractiuni in general sau pedeapsa ce trebuie aplicata unui
anumit faptuitor sau modul de executare in concret al unei sanctiuni aplicate de
instanta.
Individualizarea pedepsei este de mai multe feluri:
a) Individualizarea legala, este aceea individualizare pe care o face legiuitorul la
momentul la care include o anumita fapta ca si infractiune intr-un anumit act
normativ
b) Individualizare judiciara sau judecatoareasca, este acea individualizare pe care
o realizeaza judecatorul atunci cand aplica o pedeapsa unei persoane care a savarsit o
infractiune
c) Individualizare administrativa, respectiv cea pe care o fac organele de executare
la locul de executare.
Individualizarea pedepselor de catre instantele de judecata se realizeaza avand in
vedere anumite stari, circumstante si imprejurari concrete raportate la fapta savarsita
de catre cel trimis in judecata.
Potrivit dispozitiilor legale la stabilirea si aplicarea pedepselor se tine seama de
dispozitiile partii generale ale codului penal,de limitele de pedeapsa prevazute in
partea speciala,de gradul de pericol social al faptei savarsite, de persoana
infractorului si de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.
La stabilirea si aplicarea pedepselor pentru persoanele juridice se va tine seama de
dispozitiile generale ale codului penal, de limitele de pedeapsa a partii speciale pentru

49
persoana fizica, de gravitatea faptei savarsite si de imprejurarile care atenueaza sau
agraveaza raspunderea penala.

Circumstantele atenuante

Sunt de doua feluri:


- circumstante atenuante legale
- circumstante atenuante judiciare
Circumstante atenuante legale - sunt expres si limitativ prevazute de art. 73 Cod
Penal.
Circumstante atenuante judiciare - sunt lasate la aprecierea instantei, codul penal
exemplificand cateva din acestea.
Circumstante atenuante legale
– depasirea limitei legitimei aparari. - Pentru a opera aceasta circumstanta este
necesar ca intial persoana sa se afle in legitima aparare insa riposta sa sa fie
diproportionala fata de gravitatea atacului iar acest lucru sa nu se datoreze
tulburarii sau temerii persoanei respective.
– depasirea limitelor starii de necesitate – pentru a opera aceasta circumstanta
persoana trebuie sa se afle intr-un caz de stare de necesitate iar prin fapta sa se
produca urmari mai grave decat cele care s-ar fi produs daca persoana nu
intervenea, iar aceasta persoana sa fie constienta de acest lucru. (exemplu:
distrugerea unui baraj de acumulare pentru ca cel aflat în cazul de necesitate
să-şi salveze grădina afectată de inundaţii).
– savarsirea faptei sub o puternica tulburare sau emotie determinata de o
provocare din partea persoanei vatamate produsa prin violenta printr-o atingere
grava a demnitatii persoanei sau printr-o alta actiune grava.
Pentru a opera aceasta circumstanta trebuie indeplinite urmatoarele condtii :
a) sa existe o actiune de provocare
b) actiunea sa provina din partea persoanei vatamate

50
c) provocarea sa fie de natura ai produce faptuitorului o puternica tulburare
sau emotie (ex: a vine acasa si o gaseste pe sotie cu c, iar a il loveste pe c)
Circumstantele atenuante judiciare pot fi:
- conduita buna a infractorului inainte de savarsirea infractiunii; acest lucru
poate rezulta inclusiv din lipsa antecedentelor penale
- staruinta depusa de infractor pentru a inlatura rezultatul infractiunii sau pentru
a repara paguba pricinuita
- atitudinea infractorului dupa savarsirea infractiunii, - rezultand din prezenta
acestuia in fata autoritatii, comportarea sincera in cursul procesului penal,
inlesnirea descoperirii ori arestarii celorlalti participanti
Aceste circumstante sunt exemplificativ prevazute de lege, Codul Penal dand
posibilitatea instantei de judecata sa aplice si alte circumstante atenuante pe care le
considera justificative raportate la un anumit caz concret.
In situatia in care exista circumstante atenuante pedeapsa principala pentru
persoana fizica se reduce sau se schimba dupa cum urmeaza:
a. când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare,
pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani;
b. când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare,
pedeapsa se coboară sub acest minim special, dar nu mai jos de 1 an;
c. când minimul special al pedepsei închisorii prevăzut de lege este de 3 ani sau
mai mare, instanţa coboară sub acest minim, dar nu mai mult de 3 luni;
d. când minimul special prevăzut de lege este pedeapsa închisorii de 1 an sau
mai mare, instanţa coboară sub acest minim, dar cel mult până la minimul general;
e. când pedeapsa prevăzută de lege este amenda şi există cricumstanţe
atenuante, instanţa coboară sub minimul special, dar cel mult până la 150 lei, când
minimul special este de 500 lei, şi cel mult până la minimul general, atunci când
minimul special este mai mic de 500 lei.
În cazul infracţiunii contra siguranţei statului, al infracţiunii contra păcii şi
omenirii, al infracţiunii de omor, al infracţiunii săvârşite cu intenţie, care au avut ca

51
urmare moartea unei persoane, precum şi în cazul infracţiunilor care au avut ca
urmări consecinţe deosebit de grave, dacă se constată existenţa circumstanţelor
atenuante, pedeapsa poate fi coborâtă sub minim, dar cu cel mult 1/3 din acest minim
special.
Atunci cand in cauza exista circumstante atenuante instanta de judecata poate
inlatura pedeapsa complementara prevazuta de lege
In cazul persoanelor juridice daca exista circumstante atenuante, pedeapsa pentru
aceasta se reduce astfel:
a. când minimul special al amenzii este de 10.000 lei sau mai mare, se coboară
sub acest minim, dar nu mai mult de 1/4;
b. când minimul special prevăzut de lege este amenda de 5.000 lei sau mai
mare, se coboară sub acest minim, dar nu mai mult de 1/3.
Orice cricumstanţă reţinută ca fiind atenuantă sau agravantă trebuie să fie reţinută de
instanţa de judecată în hotărârea de condamnare.
Dacă într-o cauză sunt incidente atât cauze de agravare, cât şi cauze de
atenuare, instanţa de judecată nu mai este obligată, ca efect al circumstanţelor
atenuante, să coboare pedeapsa aplicată sub minimul prevăzut de lege.
Dacă într-o cauză sunt incidente cauze de agravare, cauze de atenuare şi starea
de recidivă, se va da prioritate întâi cauzelor de agravare, apoi celor de atenuare şi,
abia în cele din urmă, stării de recidivă.

Circumstantele agravante

Sunt de doua feluri:


- circumstante agravante legale - sunt expres şi limitativ prevăzute de lege
(art.75 Cod penal);
circumstante agravante judiciare - care nu sunt prevăzute de lege şi care pot fi
reţinute de instanţa de judecată într-un anumit caz concret.
Sunt circumstante agravante legale urmatoarele:

52
1. săvârşirea faptei de 3 sau mai multe persoane împreună
Nu are relevanţă dacă acestea au acţionat în calitate de autori, coautori,
instigatori sau complici.
2. săvârşirea faptei prin acte de cruzime, prin violenţe asupra membrilor de
familie ori prin metode sau mijloace care prezintă pericol public
Membru de familie, potrivit legii, este soţul sau ruda apropiată, dacă aceasta
din urmă locuieşte sau gospodăreşte împreună cu infractorul.
Mijloace care prezintă pericol public sunt acele mijloace folosite de infractor
care pun în pericol viaţa unui număr mare de persoane (exemplu: infestarea apei,
folosirea explozibililor etc.).
3. săvârşirea infracţiunii de către un major împreună cu un minor
Această circumstanţă poate fi reţinută numai în măsura în care majorul
cunoştea faptul că cealaltă persoană este minor.
4. săvârşirea faptei pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen,
orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, origine socială, vârstă,
boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV SIDA
5. săvârşirea infracţiunii din motive josnice
Un astfel de motiv este dorinţa de îmbogăţire.
6. săvârşirea infracţiunii în stare de beţie, anume provocată în vederea
comiterii faptei
7. săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de o situaţie
prilejuită de o calamitate.
In situatia in care exista in cauza circumstante agravante, persoanei fizice i se
aplica o pedeapsa catre maximul special prevazuta de lege pentru infractiunea
savarsita iar daca acest maxim este considerat neindestulator i se aplica un spor de
pana la 5 ani cu conditia ca acest spor sa nu fie mai mare de ½ din maximul
special.
Daca pedeapsa este amenda aceasta se va aplica catre maximul prevazut de
lege la care se poate adauga un spor de cel mul 1/3 din acel maxim.

53
Orice circumstanta retinuta ca fiind atenuanta sau agravanta trebuie sa fie
retinuta de instanta de judecata in hotararea de condamnare.
Daca intr-o cauza sunt incidente circumstante agravante sau atenuante, instanta
de judecata nu mai este obligata ca efect al circumstantelor atenuante sa coboare
pedeapsa aplicata sub minimul prevazut de lege.
Daca intr-o cauza sunt incidente, cauze de agravare, cauze de atenuare si starea
de recidiva se va da prioritate intai cauzelor de agravare apoi celor de atenuare si
in cele din urma starii de recidiva.

Circumstanţele agravante judiciare

sunt constatate de instanţa judecătorească, care are facultatea să aprecieze că


unele împrejurări anterioare, concomitente ori subsecvente săvârşirii infracţiunii,
imprimă faptei un caracter grav.
În doctrina penală, sunt considerate ca fiind circumstanţe agravante judiciare:
împrejurarea că infractorul se găsea în stare de beţie în momentul săvârşirii
infracţiunii de purtare abuzivă sau împrejurarea că, în timpul efectuării serviciului de
pază, infractorul sustrage bunuri ori comite o tâlhărie.
Instanţa poate reţine ca circumstanţe agravante împrejurări ce privesc modul de
săvârşire a infracţiunii, mijloacele folosite etc.

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei

La individualizarea pedepsei aplicate daca sunt indeplinite conditiile prevazute de


lege instanta de judecata poate dispune suspendarea conditionata a executarii
pedepsei aplicate persoanei fizice.
Pentru a opera aceasta institutie trebuiesc indeplinite urmatoarele conditii:
1. pedeapsa aplicata de instanta de judecata sa fie pedeapsa inchisorii de
cel mult 3 ani sau amenda

54
2. infractorul sa nu mai fi fost anterior condamnat la pedeapsa inchisorii
mai mare de 6 luni cu exceptia in care fapta a fost savarsita in timpul
minoritatii sau din culpa sau a fost amnistiata sau a fost dezincriminata
3. instanta apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins chiar si fara
executarea acesteia
Suspendarea conditionata a executarii pedepsei poate fi aplicata si in cazul
concursului de infractiuni cu conditia ca pedeapsa rezultata in urma concursului sa fie
pedeapsa inchisorii de cel mult 2 ani si sa fie indeplinite si celelalte conditii de mai
sus.
Suspendarea conditionata a executarii pedepsei nu atrage si suspendarea executarii
masurilor de siguranta si a obligatiilor civile prevazute in hotararile de condamnare.
In toate situatiile suspendarea conditionata a executarii pedepsei trebuie motivata.
Durata suspendarii conditionate constituie termen de incercare pentru condamnat,
termen care se compune din cuantumul pedepsei inchisorii aplicate plus 2 ani.
In situatia in care pedeapsa pentru infractiunea a carei executare a fost
suspendata conditionat a fost pedeapsa amenzii termenul de incercare este de 1 an.
Acest termen incepe sa curga de la momentul la care hotararea de condamnare
a ramas definitiva.
Daca in cursul termenului de incercare cel condamanat a savarsit din nou o
infractiune pentru care s-a pronuntat o condamnare definitiva chiar dupa expirarea
acestui termen instanta de judecata revoca suspendarea conditionata si dispune
executarea in intregime a pedepsei care nu se contopeste cu pedeapsa aplicata pentru
noua infractiune.
Revocarea suspendarii conditionate nu are loc daca infractiunea savarsita
ulterior a fost descoperita dupa implinirea termenul de incercare.
Daca infractiunea ulterioara este savarsita din culpa se poate aplica
suspenadarea conditionata a executarii pedepsei chiar daca infractorul a fost
condamnat anterior cu suspendarea conditionata deoarece in acest caz nu mai are loc
revocarea primei suspendari.

55
La aplicarea pedepsei pentru infractiunea savarsita dupa ramanerea definitiva a
hotarariii de suspendarea instanta nu va mai tine seama de aplicarea sporului pentru
recidiva.
Daca pana la expirarea termenului de incercare condamnatul nu si-a respectat
obligatiile civile prevazute in hotararea de condamanare instanta de judecata va
revoca suspendarea conditionata executarii pedepsei ,cu exceptia situatiei in care cel
condamnat dovedeste ca a fost in imposibilitatea de a-si executa acele obligatii civile.
Daca se descopera ca anterior pronuntarii hotararii de suspendare conditionata
a executarii pedepsei cel condamnat mai savarsise o infractiune pentru care i s-a
aplicat o pedeapsa chiar dupa expirarea termenului de incercare, instanta revoca
suspendarea conditionata si face aplicarea regulilor de la concursul de infractiuni sau
de la recidiva.
Anularea suspendarii conditionate a executarii pedepsei nu are loc daca
infractiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperita dupa implinirea
termenului de incercare.
In situatia in care in timpul termenului de incercare al suspendarii conditionate
al executarii pedepsei cel condamnat nu savarseste o noua infractiune si nici nu s-a
pronuntat revocarea suspendarii conditionate atunci cel condamnat la sfarsitul
termenului de incercare va fi reabilitate de drept.

Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere

Instanta de judecata poate dispune suspendarea executarii pedepsei sub


supraveghere daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:
- pedeapsa aplicata de instanta de judecata sa fie inchisoarea de cel mult 4 ani
- infractorul sa nu mai fi fost anterior condamnat la pedeapsa inchisorii mai mare
de un an cu exceptia situatiilor in care fapta a fost dezincriminata sau armistiata
sau a fost savarsita in timpul minoritatii sau a fost savarsita din culpa.

56
- se apreciază, ţinând cont de persoana condamnatului, de comportamentul său
după săvârşirea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment
pentru acesta şi că nu va mai săvârşi noi infracţiuni, chiar dacă nu execută
pedeapsa aplicată.
Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere se aplica si in cazul
concursului de infractiuni daca pedeapsa rezultata in urma concursului este
inchisoarea de cel mult 3 ani si daca sunt indeplinite si conditiile de mai sus.
Termenul de incercare in cazul suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere
este compus din cuantumul pedepsei inchisorii aplicate de catre instanta de judecata
la care se adauga un interval de timp stabilit de instanta intre 2 si 5 ani.
Pe durata termenului de incercare , cel condamnat trebuie sa se supuna
urmatoarelor masuri de supraveghere:
- sa se prezinte la datele fixate la judecatorul insarcinat cu supravegherea lui sau
la serviciul de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor
- sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu, resedinta precum si orice
deplasare care depaseste 8 zile si de asemenea data la care se intoarce
- sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca
- sa comunice informatii de natura a fi verificate mijloacele lui de existenta
De asemenea instanta de judecata poate impune condamnatului si respectarea
uneia din obligatii:
- sa desfasoare o activitate sau sa urmeze un curs de calificare
- sa nu schimbe domiciliul sau resedinta si sa nu depaseasca limita teritoriala
stabilita de instanta de judecata
- sa nu frecventeze anumite locuri anume stabilite
- sa nu intre in legatura cu anumite persoane
- sa nu conduca nci un vehicul sau anumite vehicule
- sa se supuna masurilor de control, ingrijire, in special in scopul dezintoxicarii

57
Daca cel condamnat cu suspendarea executarii pedepsei nu savarseste in termenul
de incercare o noua infractiune si nici nu s-a pronuntat revocarea suspendarii
atunci el este reabilitate de drept.

Executarea pedepsei la locul de munca

In cazul in care instanta de judecata tinand cont de imprejurarile savarsirii


infractiunii, de gravitatea faptei, de conduita faptuitorului si de posibilitatile acestuia de
reeducare, apreciaza ca sunt suficiente temeiurile privind indreptarea faptuitorului fara
ca acesta sa fie privat de libertate poate dispune executarea pedepsei la locul de munca
in unitatea in care condamnatul isi desfasoara activitatea sau intr-o alta unitate insa cu
acordul scris al acelei unitati si cu indeplinirea urmatoarelor conditii:
- pedeapsa aplicata pentru infractiunea savarsita sa fie cel mult 5 ani
- cel condamnat cu executarea pedepsei la locul de muncă să nu mai fi fost
anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, cu excepţia
situaţiilor în care fapta a fost amnistiată sau a fost săvârşită din culpă sau a fost
săvârşită în timpul minorităţii sau a fost dezincriminată
Executarea pedepsei la locul de munca se poate dispune si in cazul unui concurs
de infractiuni cu conditia ca pedeapsa aplicata pentru acel concurs sa fie pedeapsa
inchisorii de cel mult 3 ani si sa fie indeplinite si conditiile prevazute mai sus.
Pe durata executării pedepsei, cel condamnat este obligat să-şi îndeplinească
toate îndatoririle la locul de muncă, cu următoarele limitări ale drepturilor ce-i revin,
potrivit legii:
1. din totalul veniturilor cuvenite pentru munca prestată, cu excepţia sporurilor,
se reţine o cotă între 15 % şi 40 %, în raport cu cuantumul veniturilor şi cu
îndatoririle pe care condamnatul le are pentru întreţinerea altor persoane; în cazul
minorului, aceste limite se reduc la 1/2;
2. drepturile de asigurări sociale se stabilesc în procentele legale, aplicabile la
venitul net al condamnatului, după reţinerea procentului între 15 % şi 40 %;

58
3. durata executării pedepsei la locul de muncă nu constituie vechime în
muncă;
4. condamnatul nu poate fi promovat;
5. locul de muncă nu poate fi schimbat la cererea condamnatului, ci numai
printr-o hotărâre a instanţei de judecată;
6. condamnatul nu poate ocupa funcţii de conducere, iar în raport de fapta pe
care a săvârşit-o nu poate ocupa funcţii care implică exerciţiul autorităţii de stat,
funcţii de gestiune sau funcţii instructiv-educative.
Pe toată durata executării pedepsei la locul de muncă, cel condamnat nu
beneficiază de dreptul constituţional de a fi ales.
Pedeapsa cu executarea la locul de muncă se execută în baza unui mandat de
executare emis de instanţa de judecată.
Pe timpul executării pedepsei la locul de muncă, contractul de muncă între
unitate şi cel condamnat se suspendă.
Dacă, după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus executarea
pedepsei la locul de muncă, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune, înainte
de începerea executării pedepsei sau în timpul executării acesteia, instanţa revocă
executarea pedepsei la locul de muncă.
Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate dispune şi
pentru această infracţiune executarea pedepsei la locul de muncă. În acest caz,
revocarea nu se mai dispune şi se aplică regulile concursului de infracţiuni.
Dacă condamnatul se sustrage de la prestarea activităţii în cadrul unităţii sau
nu-şi îndeplineşte în mod corespunzător atribuţiile care-i revin la locul de muncă ori
nu respectă măsurile de supraveghere sau celelalte obligaţii stabilite prin hotărârea de
condamnare, instanţa poate revoca executarea pedepsei la locul de muncă şi dispune
executarea pedepsei într-un loc de deţinere.

Calculul pedepsei

59
Durata executării unei pedepse se socoteşte de la momentul la care cel
condamnat începe să execute hotărârea de condamnare.
În calculul termenului de executare intră atât ziua în care începe, cât şi ziua în
care se termină.
În situaţia în care condamnatul execută pedeapsa la locul de muncă şi lipseşte
datorită faptului că este bolnav, vor intra în calcul şi acele zile, cu excepţia situaţiei în
care cel condamnat şi-a provocat singur boala respectivă.
Dacă o persoană a fost anterior reţinută sau arestată, zilele cât a fost reţinută
sau arestată se deduc din durata pedepsei.
De asemenea, dacă o persoană a fost reţinută, arestată sau a executat o
pedeapsă în străinătate, pedeapsă ce i-a fost aplicată pe baza principiilor
personalităţii, realităţii sau universalităţii legii penale române, pedeapsa executată în
străinătate se deduce din pedeapsa aplicată de instanţele române.

Pluralitatea de infractori

Pluralitatea de infractori desemnează acea situaţie în care, la săvârşirea


unei infracţiuni au participat două sau mai multe persoane, indiferent de
calitatea pe care acestea au avut-o (autor, coautor, instigator, complice).
Pluralitatea de infractori se împarte în:
a. pluralitate de infractori naturală – desemnează acea situaţie în care, la
săvârşirea unei infracţiuni participă, în mod natural, două sau mai multe persoane,
deoarece altfel nu s-ar putea realiza conţinutul constitutiv al acesteia;
b. pluralitate de infractori constituită – desemnează acea situaţie în care
două sau mai multe persoane se asociază în vederea săvârşirii unei infracţiuni
(exemplu: infracţiunea de complot, infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de
infracţiuni etc.);

60
c. pluralitate de infractori ocazională (participaţie penală) – desemnează
acea situaţie în care, la săvârşirea unei infracţiuni participă mai multe persoane decât
ar fi fost necesar ca acea faptă să constituie infracţiune.
Pentru a exista participaţie penală trebuie îndeplinite următoarele
condiţii:
a. să se săvârşească o faptă prevăzută de legea penală;
b. la săvârşirea faptei să fi participat mai multe persoane decât era
necesar pentru ca fapta să fie considerată infracţiune;
c. persoanele să fie animate de voinţa de a săvârşi acea infracţiune;
d. acţiunile sau inacţiunile persoanelor să întrunească elementele
constitutive ale unei infracţiuni.
Participaţia penală este de mai multe feluri:
A. proprie: toţi participanţii săvârşesc fapta cu aceeaşi formă de vinovăţie;
B. improprie: o parte din infractori săvârşesc fapta cu intenţie (instigatorul şi
complicele), iar cealaltă parte din culpă sau fără vinovăţie (autorul);
C. principală: activitatea ce este desfăşurată de către autor în raport cu
instigatorul şi complicele, respectiv de instigator în raport cu complicele;
D. secundară: activitatea complicelui faţă de instigator, respectiv a
complicelui şi instigatorului faţă de autor.
Întotdeauna, forma de participaţie principală absoarbe forma de participaţie
secundară.
Autorul este acea persoană care săvârşeşte direct şi nemijlocit acţiuni sau
inacţiuni ce realizează elementul constitutiv al unei infracţiuni.
Coautoratul este atunci cand la savarsirea faptei si-au adus contributia in
mod nemijlocit doua sau mai multe persoane.Coautoratul permite, pe lângă
existenţa autorului, şi a altor participanţi la săvârşirea faptei, cum ar fi: coautorii,
instigatorii şi complicii.

Instigarea

61
Instigarea este forma participaţiei penale ce constă în fapta unei persoane
de a determina, cu intenţie, o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de
legea penală.
Pentru a exista instigarea trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
a. să existe o faptă de determinare:
- această condiţie nu este îndeplinită atunci când cel instigat luase deja
hotărârea de a săvârşi acea infracţiune;
- în această situaţie, actul de instigare se transformă într-un act de
complicitate morală;
b. instigarea să se săvârşească cu intenţie;
c. instigarea să privească săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală;
d. cel instigat să treacă la săvârşirea faptei sau cel puţin a unei tentative
pedepsibile.
În situaţia în care instigatorul nu reuşeşte să-l determine pe instigat avem de-a
face cu instituţia instigării neurmată de executare.
Instigarea este de mai multe feluri:
a. - reuşită – când instigatul săvârşeşte fapta la care a fost instigat sau măcar o
tentativă pedepsibilă a acesteia; de asemenea, instigarea este reuşită şi în situaţia în
care cel instigat trece la săvârşirea faptei însă, ulterior, se desistează sau împiedică
producerea rezultatului;
- nereuşită – atunci când instigatul nu trece la săvârşirea faptei sau nu
realizează cel puţin o tentativă pedepsibilă;
b. - cu un singur instigator;
- coinstigare – atunci când mai multe persoane încearcă să determine un
instigat să săvârşească fapta prevăzută de legea penală; pentru a exista coinstigare
trebuie ca toţi instigatorii să realizeze activitatea de determinare în acelaşi timp,
respectiv anterior momentului luării hotărârii de către cel instigat;
c. - mediată – se realizează prin intermediul unei terţe persoane;

62
- imediată – se realizează în cazul în care acţiunea de determinare se
îndreaptă direct asupra instigatului;
d. - proprie – când şi instigatorul şi instigatul acţionează cu intenţie;
- improprie – când instigatorul acţionează cu intenţie, iar instigatul din
culpă sau fără vinovăţie.

Complicitatea

Complicele este acea persoană care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută, în


orice mod, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul
săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din infracţiune sau că va
favoriza pe făptuitori, chiar dacă, după săvârşirea faptei, acest lucru nu se
realizează.
Pentru a exista complicitatea, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
a. făptuitorul să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală;
b. fapta respectivă să fie considerată infracţiune;
c. complicele să acţioneze cu intenţie;
d. să existe o activitate de înlesnire, de ajutor sau o promisiune de tăinuire
a bunurilor sau de favorizare a făptuitorului.
Aceste acţiuni, spre deosebire de cele ale instigatului, se pot realiza fie înainte
de săvârşirea infracţiunii, fie în timpul săvârşirii infracţiunii.
Complicitatea poate fi:
- morală sau materială;
- mediată sau imediată;
- proprie sau improprie.
Complicitatea este proprie atunci când atât autorul, cât şi complicele săvârşesc
fapta cu intenţie şi este improprie atunci când complicele săvârşeşte fapta cu intenţie,
iar autorul din culpă sau fără vinovăţie.

63
Sancţionarea participaţiei penale

În ceea ce priveşte participaţia penală, au existat două opinii cu privire la


modul de sancţionare a acesteia.
S-a susţinut necesitatea diversificării pedepsei, în sensul că autorul să fie
pedepsit mai aspru decât instigatorul sau complicele.
Având însă în vedere faptul că, de foarte multe ori, activitatea instigatorului
sau a complicelui este mai gravă decât activitatea autorului, tocmai de aceea,
legiuitorul român a consacrat teza parificării pedepselor, în sensul că şi autorul şi
instigatorul şi complicele vor fi pedepsiţi cu pedeapsa între limitele prevăzute de lege
pentru infracţiunea săvârşită de către autor, dar ţinându-se cont de contribuţia pe care
fiecare a avut-o la săvârşirea faptei.
Circumstanţele privitoare la persoana unui participant nu se răsfrâng asupra
celorlalţi.
Circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor numai în
măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
Instigarea neurmată de executare, precum şi instigarea urmată de o desistare
sau o împiedicare de către autor a producerii rezultatului se sancţionează cu o
pedeapsă între minimul general şi minimul special prevăzut de lege pentru
infracţiunea la care s-a instigat, cu condiţia, însă, ca această infracţiune să fie
prevăzută şi pedepsită cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.
În situaţia în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la care s-a
instigat, dar nu a urmat şi o executare, este pedeapsa detenţiunii pe viaţă, atunci
instigarea neurmată de executare va fi pedepsită cu pedeapsa închisorii între 2 şi 10
ani.
În situaţia în care autorul împiedică săvârşirea faptei sau producerea
rezultatului, acesta, împreună cu complicele, vor fi exoneraţi de răspundere, iar
instigatorul va răspunde pentru instigare neurmată de executare.

64
Dacă instigatorul împiedică săvârşirea faptei sau producerea rezultatului, de
acest lucru vor beneficia doar autorul şi complicii, deoarece şi în acest caz
instigatorul va răspunde pentru instigare neurmată de executare.

Măsurile educative şi pedepsele aplicabile minorilor

În situaţia în care un minor săvârşeşte o infracţiune, acestuia i se poate aplica o


pedeapsă sau se poate lua faţă de el o măsură educativă.
Până la vârsta de 14 ani, minorul nu răspunde din punct de vedere penal.
Între 14 – 16 ani se prezumă relativ că minorul nu are discernământ şi că nu
răspunde din punct de vedere penal, însă organul judiciar poate răsturna această
prezumţie.
Între 16 – 18 ani se prezumă relativ că minorul răspunde din punct de vedere
penal, dându-i-se însă posibilitatea acestuia să dovedească că la momentul săvârşirii
faptei nu avea discernământ şi, astfel, să nu răspundă din punct de vedere penal.
Atunci când aplică o pedeapsă sau o măsură educativă faţă de minor, instanţa
ţine cont de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana minorului, de
circumstanţele şi împrejurările săvârşirii faptei etc.
A. Măsurile educative care se aplică minorului sunt:
a. mustrarea;
b. internarea într-un centru de reeducare;
c. internarea într-un institut medical-educativ;
d. libertatea supravegheată.
a. Mustrarea este măsura educativă care se ia faţă de minorul care a săvârşit o
infracţiune şi constă în dojenirea acestuia, în arătarea pericolului social al faptei
săvârşite, în sfătuirea minorului să nu mai săvârşească infracţiuni, atrăgându-i-se
totodată atenţia că dacă mai săvârşeşte infracţiuni se poate lua faţă de acesta o măsură
educativă mai severă sau i se va aplica o pedeapsă.

65
d. Libertatea supravegheată este măsura educativă ce constă în lăsarea
minorului în libertate, pe timp de 1 an, sub supraveghere deosebită.
Supravegherea minorului poate fi încredinţată fie părinţilor, fie tutorelui, fie
celui care l-a adoptat.
Dacă nici una dintre persoanele de mai sus nu poate asigura supravegherea în
condiţii satisfăcătoare, instanţa de judecată dispune încredinţarea supravegherii
minorului, pe acelaşi interval de timp, unei persoane de încredere, de preferinţă o
rudă apropiată, sau unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorului.
Instanţa de judecată pune în vedere celui căruia i s-a încredinţat minorul
îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului în scopul reeducării acestuia.
De asemenea, i se pune în vedere să înştiinţeze instanţa în situaţia în care
minorul se sustrage de la executarea obligaţiilor pe care le are sau are purtări rele sau
săvârşeşte din nou o infracţiune.
Instanţa de judecată poate să impună minorului una sau mai multe din
următoarele obligaţii:
1. să nu intre în legătură cu anumite persoane;
2. să nu frecventeze anumite locuri;
3. să desfăşoare o activitate neremunerată într-o instituţie de interes
public maximum 3 ore/zi, pe o durată între 50 ore şi 200 ore; această obligaţie se
realizează fie la sfârşit de săptămână, fie pe timpul vacanţei, fie după programul de
şcoală al minorului.
Instanţa de judecată are obligaţia să atragă atenţia minorului asupra
nerespectării obligaţiilor ce-i revin.
După luarea acestei măsuri, instanţa de judecată este obligată să înştiinţeze
şcoala şi unitatea de interes public unde minorul îşi va desfăşura activitatea.
Dacă pe perioada libertăţii supravegheate minorul nu-şi execută obligaţiile sau
are purtări rele ori săvârşeşte din nou o infracţiune, instanţa revocă măsura libertăţii
supravegheate şi, în funcţie de gravitatea faptelor săvârşite de către minor, fie dispune
internarea într-un centru de reeducare, fie îi aplică acestuia o pedeapsă.

66
Termenul de 1 an curge de la data la care este pusă în executare libertatea
supravegheată.
b. Măsura internării într-un centru de reeducare se ia în scopul reeducării
minorului, căruia i se dă posibilitatea să dobândească învăţătura necesară şi pregătirea
profesională potrivit cu aptitudinile sale.
Această măsură educativă severă se ia atunci când instanţa de judecată
apreciază că celelalte două măsuri educative, respectiv mustrarea şi libertatea
supravegheată, sunt neîndestulătoare.
c. Internarea într-un institut medical-educativ este măsura educativă care se
ia faţă de minorul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie de tratament
medical şi de un regim special de educare.
Măsurile internării într-un centru de reeducare şi a internării într-un institut
medical-educativ se iau pe o durată nedeterminată, însă nu pot dura decât până la
împlinirea vârstei de 18 ani.
Măsura internării într-un institut medical-educativ, instanţa este obligată să
revoce această măsură atunci când au încetat motivele, temeiurile pentru care a fost
luată.
În situaţia în care şi la împlinirea vârstei de 18 ani minorul încă mai are nevoie
de internare într-un institut medical-educativ, instanţa poate prelungi în mod
excepţional această măsură, dar numai cu încă 2 ani.
Dacă a trecut cel puţin 1 an de la data internării într-un institut medical-
educativ sau într-un centru de reeducare, iar minorul a dat dovezi temeinice de
îndreptare, de sârguinţă la învăţătură şi la pregătirea profesională, instanţa poate
dispune liberarea acestuia înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.
În situaţia în care, pe perioada internării, minorul săvârşeşte din nou o
infracţiune, instanţa de judecată are două posibilităţi:
1. să menţină în continuare măsura internării într-un institut medical-educativ
sau a internării într-un centru de reeducare;
2. să revoce internarea şi să-i aplice minorului o pedeapsă.

67
B. Pedepsele care se aplică minorului sunt:
a. amenda;
b. închisoarea; detenţiunea pe viaţă nu se aplică niciodată minorului; aceste
pedepse se aplică minorului numai dacă instanţa apreciază că luarea unei măsuri
educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.
În ambele situaţii, limitele pedepsei se reduc la jumatate.
Instanţa de judecată poate aplica pedeapsa amenzii faţă de minor chiar dacă
acesta nu are venituri.
În ceea ce priveşte pedeapsa închisorii, dacă minorul săvârşeşte o tentativă la o
infracţiune, limitele pedepsei se vor reduce la jumatate pentru tentativă, iar, apoi, cu
încă 1/2 pentru minoritate.
În urma reducerilor, minimul special al pedepsei ce urmează să-i fie aplicată
minorului nu poate fi niciodată mai mare de 5 ani.
Dacă minorul săvârşeşte o infracţiune pedepsită de lege numai cu detenţiunea
pe viaţă, atunci acesta va fi pedepsit cu o pedeapsă cuprinsă între 5 ani şi 20 de ani.
Pedepsele complementare nu se aplică minorului.
Minorului i se pot aplica suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Amnistia
Este un act de clementa al Parlamentului care din considerente de politica
penala inlatura raspunderea penala pentru anumite infractiuni savarsite inainte de
aparitia actului de amnistie. Inlatura de asemenea si toate celelalte consecinte ale
condamnarii. Totusi amnistia nu inlatura executarea masurilor de siguranta si a
masurilor educative. De asemenea amenda penala deja executata nu se restituie
deoarece amnistia nu are ca efect o restitutio in integrum.
Amnistia este de mai multe feluri: generala, cand se refera la toate infractiunile
si speciala cand priveste anumite infractiuni, conditionata atunci cand prin actul de
amnistie se impun anumite conditii referitoare fie la fapta fie la faptuitor si

68
neconditionata atunci cand nu exista nici o astfel de conditie. Mai este
postcondamnatorie atunci cand intervine dupa condamnarea persoanei si
antecondamnatorie. Cea antecondamnatorie are ca efect inlaturarea raspunderii
penale a persoanei care a savarsit infractiunea prevazuta in actul de amnistie. In
aceasta situatie organul judiciar va dispune incetarea urmaririi penale sau incetarea
procesului penal in baza art 10, lit h) Cod procedura penala.
Totusi legea da posibilitatea faptuitorului sa solicite continuarea procesului
penal pentru a-si dovedi nevinovatia. In situatia in care nu reuseste acest lucru vor
opera efectele actului de aministie deoarece nici o persoana nu poate renunta la
beneficiile acestui act. In cazul amnistiei postcondamnatorii aceasta are ca efect
inlaturarea pedepsei si inlaturarea executarii acesteia si a tuturor celorlalte decaderilor
si incapacitatilor rezultatea din hotararea de condamnare. Totusi in cazul amenzii
penale, daca aceasta a fost deja achitata, executata ea nu se va mai restitui. De
asemenea amnistia nu are efecte asupra masurilor de siguranta si a masurilor
educative care se vor executa intotdeauna.

Plangerea prealabila
Sunt anumite situatii in practica in care urmarirea penala nu poate incepe daca
nu exista o plangere prealabila formulat de catre persoana vatamata. Se deosebeste de
celelalte moduri de sesizare a organelor de urmarire penala cum ar fi plangerea,
denuntul, sesizarea din oficiu, ea fiind atat o conditie de pedepsibilitate cat si una de
procedudibilitate.
In principiu, plangerea prealabila nu poate fi formulata decat de catre persoana
vatamata. Prin exceptie, pot introduce plangere prealabila mandatarii dar numai daca
au un mandat special in acest sens, si parintii in cazul minorilor fara capacitate de
exercitiu. Minorii cu capacitatea de exercitiu restransa introduc plangerea prealabila
personal, dar cu incuviintarea parintilor.
Se introduce la organul de urmarire penala competent intr-un termen de 2 luni
de la momentul la care persoana vatamata a cunoscut cine este faptuitorul care a

69
savarsit infractiunea. Acest termen de 2 luni este un termen peremptoriu, relativ scurt
care duce la decaderea din dreptul de a mai formula plangere prealabila.
In situatia in care persoana vatamata nu cunoaste cine este faptuitorul
infractiunii , aceasta are posibilitatea sa introduca o cerere la organul de urmarire
penala in vederea indentificarii acestei persoane iar termenul de 2 luni curge de la
momentul la care organul de urmarire penala aduce la cunostinta persoanei vatamate
identitatea faptuitorului.
Lipsa plangerii prealabile, in sensul ca persoana vatamata nu a dorit sa
introduca o astfel de plangere prealabila, reprezinta o cauza care inlatura raspunderea
penala a faptuitorului.
In situatia in care sunt mai multe persoane vatamate plangerea prealabila
formulata de catre una din acestea produce efecte fata de toate persoanele vatamate
deoarece exista o solidaritate activa a acestora.
In situatia in care exista mai multi faptuitori plangerea prealabila formulata fata
de unul dintre acestia produce efecte fata de toti faptuitorii deoarece exista o
solidaritate pasiva a acestora.
Avand in vedere ca infractiunile pedepsite la plangere prealabila sunt restranse
la numar si privesc de regula raporturi bilaterale personale, legea a dat posibilitatea
persoanei vatamate sa se impace cu faptuitorul sau sa-si retraga plangerea fata de
acesta. Atat retragerea plangerii prealabile cat si impacarea partilor sunt cauze care
inlatura raspunderea penala.
Retragerea plangerii prelabile opreaza in rem, adica cu privire la toti
faptuitorii, in sensul ca persoana vatamata nu poate sa-si retraga plangerea prealabila
numai cu privire la unul din faptuitori, iar cu privire la ceilalti sa solicite continuarea
procesului penal. Retragerea plangerii prelabile trebuie sa fie, asadar, totala si
neconditionata. Spre deosebire de retragerea plangerii prealabile, impacarea partilor
produce efecte in personam, in sensul ca inlatura raspunderea penala doar cu privire
la persoana(faptuitor) cu care persoana vatamata s-a impacat. De asemenea,
impacarea partilor trebuie sa fie totala, neconditionata, expresa(nu opereaza

70
impacarea partilor daca numai persoana vatamata doreste acest lucru iar faptuitorul
nu s-a exprimat in acest sens) si trebuie sa se realizeze cel tarziu pana la ramanerea
definitiva a hotararii judecatoresti.

Inlocuirea raspunderii penale


Reprezinta institutia juridica prin intermediul careia instanta de judecata
inlocuieste in conditiile legii raspunderea penala cu un alt tip de raspundere. Fapta
este si ramane infractiune insa ,avand in vedere gradul de pericol social redus al
acesteia se dispune inlocuirea raspunderii penale ca cea mai grava forma de
raspundere cu o alta raspundere care atrage o sanctiune cu caracter administrativ.
Pentru a opera inlocuirea raspunderii penale trebuie indeplinite conditii cu privire la
fapta si conditii cu privire la faptuitor.
Conditii cu privire la fapta
a) pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita sa fie inchisoarea
de cel mult 1 an ori amenda ori sa se fi savarsit infractiunile de furt, abuz de
incredere, inselaciune, delapidare in forma simpla, distrugere in forma simpla,
distrugere din culpa daca valoarea pagubei este de 10 lei sau infraciunea de neglijenta
in serviciu daca valoarea pagubei este de 50 lei. De lege ferenda se impune
modificarea cuantumului acestor sume deoarece la momentul actual institutia isi are o
aplicabilitate restransa. In ceea ce priveste pedeapsa de cel mult 1 an sau amenda
legiuitorul are in vedere incriminarea cadru a infractiunii, neavand relevanta daca
fapta a ramas spre exemplu la stadiul de tentativa.
b) infractiunea in continutul ei concret si in imprejurarile in care a fost
savarsita prezinta un grad de pericol social redus si nu a produs urmari grave;
c) paguba urmata in urma savarsirii infractiunii a fost reperata integral pana la
momentul pronuntarii hotararii.
d) din atitudinea faptuitorului rezulta faptul ca acesta regreta savarsirea
infractiunii

71
e) sunt suficiente date ca faptuitorul se poate indrepta si fara a i se aplica o
pedeapsa.
In ceea ce priveste conditiile privitoare la faptuitor, acesta, pentru a beneficia
de inlocuirea raspunderii penale trebuie ca anterior sa nu mai fi fost condamnat sau sa
i se fi aplicat de 2 ori sanctiuni cu caracter administrativ. Nu se ia in considerare ca si
condamnare anterioara condamnarea pronuntata pentru infractiunile savarsite din
culpa, pentru infractiunile savarsite in timpul minoritatii, pentru infractiunile
amnistiate si pentru infractiunile care ulterior au fost dezincriminate. Atunci cand
dispune inlocuirea raspunderii penale instanta de judecata aplica una din urmatoarele
sanctiuni cu caracter administrativ: mustrare, mustrare cu avertisment, amenda de la
10 lei la 1000 lei.
Reabilitarea
Este institutia juridica prin intermediul careia sunt inlaturate efectele unei
condamnari ce constau in interdictii, incapacitati sau decaderi. Reabilitarea este de 2
feluri:
1. Reabilitare de drept
2. Reabilitare judecatoreasca.

Reabilitarea nu are ca urmare obligatia de reintegrare in postul detinut anterior


de catre infractor si din care a fost scos ca urmare a condamnarii ori de rechemare a
infractorului in cadrele permanente ale fortelor armate sau de redare a gradului
militar pierdut. Reabilitarea nu are de asemenea efect asupra masurilor de siguranta.
Reabilitarea de drept este de 2 feluri: reabilitarea de drept a persoanei fizice si
reabilitarea de drept a persoanei juridice.
Reabilitarea persoanei juridice are loc de drept daca in decurs de 3 ani de la
data la care pedeapsa amenzii sau dupa caz pedeapsa complementara, a fost executata
sau considerata ca executata si persoana juridica nu a mai savarsit o alta infractiune.
Reabilitarea de drept a persoanei fizice intervine pentru infractiunile de o
gravitate redusa atunci cand condamnatului i s-a aplicat pedeapsa amenzii sau
pedeapsa inchisorii care nu depaseste 1 an. Reabilitarea de drept intervine dupa o
72
perioda de 3 ani cu conditia ca in aceasta perioada cel condamnat sa nu mai
savarseasca infractiuni. Reabilitarea de drept intervine de asemenea atunci cand se
implineste termenul de incercare al suspendarii conditionate al executarii pedepsei
sau cand se implineste termenul de incercare al executarii pedepsei sub supraveghere
precum si in cazul executarii pedepsei intr-o inchisoare militara. In situatia in care
intervine reabilitarea de drept, organele judiciare au obligatia scoaterii din cazierul
judiciar a persoanei reabilitate.
Sunt situatii in care, din pacate, in practica judiciara organele abilitate nu isi
indeplinesc aceasta obligatie caz in care, persoana reabilitata are posibilitatea sa
formuleze in instanta o actiune de constatare a intervenirii reabilitarii de drept
urmand ca instanta de judecata sa constate doar acest fapt si nu sa verifice ca in cazul
reabilitarii judecatoresti indeplinirea conditiilor prevazute de lege.
Reabilitarea judecatoreasca intervine in toate cazurile in care nu opereaza
reabilitarea de drept. Termenele de reabilitare judecatoreasca sunt:
- 4 ani + jumatate din pedeapsa aplicata in cazul in care pedeapsa aplicata de instanta
de judecata este inchisoarea intre 1 si 5 ani;
- 5 ani + jumatate din pedeapsa aplicata in situatia in care pedeapsa aplicata de
instanta de judecata este inchisoara intre 5 si 10 ani;
- 7 ani + jumatate din pedeapsa aplicata daca pedeapsa aplicata de instanta este mai
mare de 10 ani;
Termenele de reabilitare sunt termene substantiale, in sensul ca anul sau luna se
socotesc implinite cu o zi inainte fata de data de la care au pornit, iar in calculul
acestui termen intra si ziua in care incepe sa curga si ziua la care ia sfarsit acesta
potrivit principiului dies ad quo et dies ad quem computatum in termino. Termenul
de reabilitare incepe sa curga de la data la care cel condamnat a terminat de executat
pedeapsa ce i-a fost aplicata de instanta de judecata. In situatia in care a fost
condamnat cu executare la locul de munca termenul de reabilitare curge de la ultima
zi de lucru. Daca a fost condamnat cu executare iar ulterior a fost eliberat conditionat
termenul de reabilitare nu curge de la data eliberarii conditionate ci de la data

73
implinirii termenului de condamnare. In cazul in care persoana a fost arestata
preventiv iar pedeapsa aplicata de instanta este mai mica sau cel mult egala cu durata
arestarii preventive atunci termenul de reabilitare curge de la data ramanerii definitive
a hotararii de condamnare. Pentru a opera reabilitarea judecatoreasca trebuie
indeplinite urmatoarele conditii:
1. In cadrul termenului de reabilitare cel condamnat sa nu fi savarsit din nou o in-
fractiune;
2. Cel condamnat sa isi aibă asigurata existenta prin munca sau prin alte mijloace
oneste. Este indeplinita aceasta conditie si in cazul in care persoana este pen-
sionata sau cand este declarata incapabila de a munci. De asemenea conditia
este indeplinita si atunci cand persoanei ii este asigurata existenta prin ajutorul
dat de catre ceilalti membri ai familiei.
3. Persoana sa aibă o conduita buna atat in familie, la locul de munca cat si in so-
cietate.
4. Persoana sa fi achitat in intregime cheltuielile de judecata si despagubirile
civile la care a fost obligata prin hotararea de condamnare. Aceasta conditie
este indeplinita si atunci cand instanta constata ca cel condamnat si-a indeplinit
in mod regulat obligatiile civile precum si atunci cand acesta dovedeste ca a
fost in imposibilitate sa-si indeplineasca aceste obligatii civile.

Daca insa instanta constata ca datorita relei vointe cel condamnat nu si-a executat
obligatiile civile atunci ii va respinge cererea de reabilitare. In caz de respingere a
cererii de reabilitare, se poate formula o noua cerere dupa 3 ani, daca pedeapsa
aplicata a fost mai mare de 10 ani, dupa 2 ani daca pedeapsa aplicata de instanta a
fost mai mare de 5 ani si dupa 1 an daca pedeapsa aplicata de instanta a fost mai mare
de 1 an dar de maxim 5 ani. In situatia in care instanta de judecata a respins cererea
de reabilitare pentru neindeplinirea unor conditii de forma, o noua cerere de
reabilitare se poate formula oricand.
Pe toata durata de timp pana la formularea noii cereri de reabilitare, condamnatul
trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii ca si pentru cererea initiala. In situatia in

74
care dupa admiterea cererii de reabilitare se descopera ca cel reabilitat a mai savarsit
o infractiune care daca ar fi fost cunoscuta ar fi dus la respingerea cererii sale, atunci
instanta de judecata va anula hotararea de reabilitare.

Formele infractiunii
Desfasurarea activitatii infractionale a unei persoane presupune 2 momente
distince: faza interna si faza externa.
Faza interna dureaza de la momentul nasterii, incoltirii idei de a savarsi
infractiunea si pana la momentul in care faptuitorul incepe sa puna in practica aceasta
idee. Faza interna se subdivide in:
- faza initiala, in care se naste ideea de a savarsi o fapta prevazuta de legea penala;
- faza deliberarii in care persoana compara argumentele pro si contra savarsirii
acelei infractiuni;
- momentul luarii hotararii definitive de a savarsi fapta penala.
Uneori in cadrul aceste faze interne apar si momente oratorice externe, in sensul
ca faptuitorul aduce la cunostinta altor persoane hotararea sa de a savarsi acea
infractiune. Actele desfasurate in cadrul fazei interne nu sunt incriminate de legea
penala cu exceptia situatiilor in care apare acea forma oratorie externa, caz in care
legiuitorul a inteles sa incrimineze acele manifestari ca infractiuni distince( ex;:
faptuitorul aduce la cunostinta unor terte persoane ideea sa de a o vatama pe cineva
tocmai in scopul ca aceste idei sa ajunga la cunostinta viitoarei persoanei vatamate,
caz in care avem infractiune de amenintare sau faptuitorul aduce la cunostinta altor
persoane dorinta sa de a savarsi infractiunea tocmai in ideea de a atrage si acele
persoane ca si participanti la infractiunea ce urmeaza sa se realizeze-infractiunea de
asociere in vederea savarsirii de infractiuni).
Faza externa incepe de la momentul de la care hotararea de a savarsi infractiunea
a fost luata si dureaza pana la producerea ultimului efect al infractiunii respective. Ea
este compusa din faza actelor preparatorii, faza tentativei, a infractiunii fapt
consumat si a infractiunii fapt epuizat.

75
Actele preparatorii reprezinta acea forma a infractiunii care consta in strangerea,
procurarea unor date, instrumente si crearea unor conditii favorabile in vederea
savarsirii infractiunii. Actele preparatorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii:
- sa aibe caracter univoc;
- sa fie savarsite cu intentie
- sa creeze conditii favorabile in vederea savarsirii unei infractiuni;
- sa nu fie acte de executare.
Actele preparatorii pot fi materiale( ex: procurarea unor obiecte) si morale(
strangerea unor date, informatii etc. ).
In ceea ce priveste actele preparatorii au existat 2 teze cu privire la incriminarea
sau neincriminarea acestora. Adeptii tezei incriminarii actelor preparatorii au sustinut
ca daca nu s-ar incrima aceste acte atunci s-ar da posibilitatea tuturor persoanelor sa
pregateasca savarsirea unor infractiuni si sa existe intotdeauna iminenta savarsirii
unor astfel de infractiuni. Cei care au sustinut neincriminarea actelor preparatorii au
aratat ca daca s-ar pedepsi persoanele care savarsesc astfel de acte preparatorii atunci
persoanele respective ar trece automat la savarsirea faptei deoarece oricum ele vor fi
trase la raspundere penala. Legiuitorul roman a imbratisat teza neincriminarii actelor
preparatorii cu urmatoarele exceptii :
a) La unele infractiuni foarte grave actele preparatorii sunt asimjilate tentativei si
pedepsite ca atare, legiuitorul folosind in texul de lege expresii de genul` „ se
considera tentativa si procurarea sau detinerea unor date, informatii, mi-
jloace….”;
b) Actele preparatorii sunt incriminate uneori ca infractiuni distincte datorita
gravitatii lor foarte mari( ex: detinerea unor mijloace in vederea falsificarii de
monede);
c) Actele preparatorii savarsite de o alta persoana decat autorul infractiunii, daca
acesta din urma trece la savarsirea faptei sunt considerate acte de complicitate
anterioara.

76
Tentativa este forma a infractiunii ce consta in punerea in executare a hotararii de
a savarsi infractiunea, executare care este intrerupta sau care, desi dusa pana la capat,
nu isi produce efectele. Pentru a exista tentativa trebuie indeplinite urmatoarele
conditii:
- sa existe acte de punere in executare a rezolutiei infractionale;
- actele sa fie savarsite cu intentie;
- executarea sa fie intrerupta sau, desi dusa pana la capat, sa nu isi produca
efectele. Tentativa e de mai multe feluri: proprie si improprie, teminata si
intrerupta.
Tentativa intrerupta consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi o
infractiune si intreruperea acesteia mai inainate de a-si produce efectele. Intreruperea
poate avea loc fie datorita vointei faptuitorului, fie datorita interventiei unei terte
persoane, fie a unor cauze naturale.
Tentativa terminata consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi fapta,
ducerea ei pana la capat, dar neproducerea rezultatului urmarit de faptuitor.
Neproducerea rezultatului se poate datora fie nepriceperii faptuitorului, fie unor alte
cauze( ex: A trage cu o arma catre B dorind sa-l ucida, insa B se fereste).
Tentativa improprie consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi
infractiunea, executarea acelei hotarari, dar neproducerea rezultatului fie datorita
faptului ca obiectul nu se afla in locul in care faptuitorul credea ca se afla, fie datorita
faptului ca mijloacele folosite nu au fost apte sa produca acel rezultat( A trage cu o
arma catre B, insa arma este defecta si glontul nu porneste pe teava). In situatia
despre care am facut vorbire mai sus este vorba de tentativa relativ-improprie. In
practica intalnim si cazuri de tentativa absolut-improprie, in situatia in care se
incearca savarsirea unei infractiuni prin mijloace fanteziste( ex: uciderea unei
persoane prin vraji). Trebuie sa deosebim tentativa relativ-improprie si absolut-
improprie(absurda) de infractiunea putativa, aceasta din urma desemnand situatia in
care faptuitorul crede ca a savarsit o infractiune insa in realitate nu se intampla acest
lucru.

77
Incriminarea tentativei
Potrivit dispozitiilor Codului Penal tentativa se sanctioneaza cu o pedeapsa
cuprinsa intre jumatate din minimul special si jumatate din maximul special al
infractiunii fapt-consumat, al infractiunii pentru care s-a savarsit acea tentativa.

Pluralitatea de infractiuni
Desemneaza acea situatie in care o persoana savarseste 2 sau mai multe
infractiuni, fie inainte sa fie condamnata pentru vreuna din ele,fie dupa condamnare,
dar inainte sa fi executat pedeapsa ce i-a fost aplicata, fie dupa executarea pedepsei
pentru cel putin din infractiunile savarsite.
Pluralitatea de infractiuni are ca principale forme concursul de infractiuni si
recidiva.
Concursul de infractiuni desemneaza acea situatie in care o persoana savarseste 2
sau mai multe infractiuni inainte sa fie condamnata definitiv pentru cel putin una
dintre acestea. Pentru a exista concursul de infractiuni trebuie sa fie indeplinite
urmatoarele conditii:
- sa existe unitate de subiect activ; nu are relevanta daca la unele infractiuni
persoana a participat in calitate de autor sau coautor, iar in altele in calitate de
instigator sau complice; nu intereseaza de asemenea daca unele dintre infractiuni au
fost savarsite in timpul minoritatii, iar altele dupa implinirea varstei de 18 ani;
- sa se fi savarsit 2 sau mai multe infractiuni. Nu are relevanta daca unele au ramas
in forma tentativei iar altele au fost fapt-consumat sau fapt-epuizat.
- infractiunile sa fi fost savarsite mai inainte de condamnarea definitiva pentru cel
putin una dintre ele;
- dintre toate infractiunile savarsite, cel putin 2 dintre acestea sa poata fi deduse
judecatii.
Concursul de infractiuni e de 2 feluri: real si ideal.
Concursul real presupune savarsirea a 2 sau mai multe infractiuni prin 2 sau mai
multe actiuni sau inactiuni distincte.

78
Concursul ideal presupune savarsirea a 2 sau mai multe infractiuni printr-o
singura actiune sau inactiune.
Concursul real de infractiuni poate fi simplu atunci cand intre infractiunile
savarsite nu exista decat o legatura in ceea ce priveste subiectul activ al acesteia si
concurs de infractiuni real calificat atunci cand intre infractiunile savarsite exista si o
altfel de legatura. Identificam in acest caz concurs real cu conexitate etiologica,
atunci cand savarseste o infractiune pentru a pregati savarsirea unei alte infractiuni(
exemplu: savarsirea unei infractiuni de fals pentru a acoperi o delapidare) si concurs
cu conexitate consecventionala, atunci cand se savarseste o infractiune pentru a
acoperi urmele savarsirii unei alte infractiuni(exemplu: A il ucide pe B, iar martor la
infractiune este C. Pentru a-si ascunde urmele infractiunii A il ucide si pe C).

Incriminarea concursului de infractiuni


In literatura de specialitatea s-au exprimat mai multe puncte de vedere cu privire
la modul de incriminare al concursului de infractiuni. Au fost unii autori care au
propus sistemul absorbtiei; potrivit acestui sistem indiferent cate infractiuni s-ar fi
savarsit, pedeapsa aplicata pentru infractiunea cea mai grea ar trebui sa absoarba
pedepsele aplicate celorlalte infractiuni. Acest sistem a fost criticat deoarece daca s-ar
aplica s-ar da posibilitatea unei persoane care a savarsit o infractiune de o gravitate
foarte mare sa savarseasca multe alte infractiuni de o gravitate mai redusa deoarece
oricum nu executa pedeapsa aplicata pentru acestea ci numai pedeapsa cea mai mare.
Alti autori au sustinut sistemul cumulului aritmetic, sistem regasit si in legislatia
americana. Potrivit acestui sistem, ar trebui sa se aplice cate o pedeapsa pentru fiecare
infractiune savarsita, iar condamnatul sa execute o pedeapsa formata din suma tuturor
acestor pedepse. Acest sistem a fost criticat, deoarece uneori se ajungea ca o persoana
sa execute pedepse mai mari chiar decat durata normala de viata a unei persoane.
Legiuitorul roman a adoptat sistemul cumulului juridic potrivit caruia se aplica o
pedeapsa pentru fiecare infractiune savarsita, iar cel condamnat urmeaza sa o execute
pe cea mai grea care poate fi sporita pana la maximul ei special iar daca acest maxim

79
este neindestulator i se poate adauga un spor de pana la 5 ani. Potrivit acestui sistem,
persoana fizica urmeaza sa execute astfel:
- daca i s-a aplicat o pedeapsa cu detentiunea pe viata si alte pedepse cu
inchisoarea sau amenda, va executa pedeapsa detentiunii pe viata. Este singura
situatie in care legislatia romana prevede sistemul absorbtiei.
- cand s-au aplicat 2 sau mai multe pedepse cu inchisoarea se va executa cea mai
mare, care poate fi sporita pana la maximul ei special la care se poate adauga un spor
de 5 ani.
- cand i s-au aplicat 2 sau mai multe pedepse cu amenda va executa pedeapsa cea
mai grea care va fi sporita pana la maximul ei special iar daca acesta e considerat ca
neindestulator se poate adauga un spor de jumatate din acest maxim.
- cand i s-au aplicat atat pedepse cu inchisoarea cat si pedepse cu amenda,
condamnatul va executa pedeapsa inchisorii cea mai grea, care poate fi sporita dupa
regulile de mai sus si la care se poate adauga, in tot sau in parte, pedeapsa amenzii.
Fata de cele aratate mai sus facem precizarea ca pedeapsa ce urmeaza a fi
executata prin aplicarea sporurilor nu poate fi mai mare pe de o parte, de maximul
general de 30 de ani de inchisoare, iar pe de alta parte, de suma pedepselor ce i-au
fost aplicate. Atunci cand instanta ii aplica un spor este obligata ca prin hotararea de
condamnare sa evidentieze acest spor si sa il motiveze. Daca pe langa una din
pedepsele principale aplicate de instanta de judecata s-au aplicat si pedepse
complementare sau masuri de siguranta acestea se executa toate cand au natura
diferita si continut diferit, iar cand sunt de aceeasi natura si au acelasi continut se
executa cele mai grele. In situatia in care dupa ramanerea definitiva a unei hotarari de
condamnare se descopera ulterior existenta unei infractiuni savarsite anterior de
condamnare, atunci instanta de judecata, cu ocazia rejudecarii, ii va aplica
condamnatului o pedeapsa cel putin egala cu cea initiala si cu mentinerea sporului
aplicat initial deoarece daca acesta era necesar atunci cand nu se cunoastea decat o
parte din activitatea infractionala cu atat mai mult acesta este necesar cand s-au mai
descoperit si alte infractiuni.

80
Recidiva
Desemneaza acea situatie in care dupa condamnarea la pedeapsa inchisorii de o
anumita gravitate sau dupa executarea acesteia sau stingerea executarii in unul din
modurile prevazute de lege cel condamnat savarseste din nou, cu intentie o alta
infractiune. Este de mai multe feluri:
- recidiva mare si recidiva mica;
- recidiva postcondamnatorie si recidiva postexecutorie;
- recidiva cu efect sanctionator unic si recidiva cu efect sanctionator diferentiat;
- recidiva teritoriala si recidiva internationala.
Recidiva mare postcondamnatorie intervine atunci cand dupa ramanerea definitiva
a unei hotarari de condamnare la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni cel
condamnat savarseste din nou cu intentie o infractiune inainte de inceperea executarii
pedepsei, in timpul executarii pedepsei sau in stare de evadare, iar pedeapsa
prevazuta de lege pentru noua infractiune este pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an.
Pentru existenta recidivei mari postcondamnatorii sunt necesare urmatoarele conditii:
a) Sa existe o hotarare de condamnare ramasa definitiva;
b) Pedeapsa aplicata de instanta de judecata sa fie pedeapsa inchisorii mai mare
de 6 luni;
c) Infractiunea savarsita sa nu fie din acea care nu atrag starea de recidiva, respec-
tiv infractiunile savarsite din culpa, infractiunile savarsite in timpul minoritatii,
infractiunile amnistiate si infractiunile care au fost ulterior dezincriminate;
d) Cel condamnat sa savarseasca o noua infractiune
e) Noua infractiune sa fie savarsita cu intentie;
f) Pedeapsa prevazuta de lege pentru noua infractiune sa fie pedeapsa inchisorii
mai mare de 1 an;
g) Infractiunea sa fie savarsita in timpul executarii pedepsei sau in stare de
evadare sau inainte de executarea pedepsei.

81
Recidiva postcondamnatorie mare se sanctioneaza astfel: se aplica o pedeapsa
pentru infractiunea noua savarsita si apoi se tine seama de regulile de la concursul de
infractiuni cu deosebirea ca in aceasta situatie sporul ce urmeaza a fi aplicat este de
pana la 7 ani.
Recidiva mare postexecutorie desemeneaza acea situatie cand dupa executarea
unei pedepse cu inchisoarea mai mare de 6 luni ,dupa gratierea totala sau a restului de
peseapsa ori dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii unei astfel de
pedepse cel condamnat savarseste din nou cu intentie o noua infractiune iar legea
prevede pentru aceasta infractiune pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an. In cazul
recidivei mari postexecutorii, la aplicarea pedepsei se va tine seama de faptul ca
infractiunea nou savarsita este in stare de recidiva postexecutorie, iar la pedeapsa ce
se va aplica instanta o poate spori pana la maximul ei special, iar daca acest maxim
este neindestulator ii poate aplica un spor de pana la 9 ani.
Recidiva mica desemneaza acea situatie in care cand dupa condamnarea la cel
putin 3 pedepse cu inchisoarea, pana la 6 luni sau dupa executarea unor asemenea
pedepse sau dupa gratierea totala o a restului de pedeapsa ori dupa prescriptia
executarii unor asemenea pedepse, cel condamnat savarseste din nou cu intentie o
infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an.
Pentru recidiva mica se aplica aceleasi sisteme de pedeapsa ca si pentru recidiva
mare.
Prescriptia executarii pedepsei
Este institutia juridica prin intermediul careia se pierde dreptul statului de a
impune celui condamnat sa execute pedeapsa prevazuta in hotararea de condamnare.
Termenele de prescriptie a executarii pedepsei sunt:
- 20 de ani pentru infractiunile prevazute de lege cu pedeapsa detentiunii pe viata
sau a inchisorii mai mari de 15 ani;
- 5 ani + durata pedepsei aplicata de instanta pentru toate celelalte infractiuni
prevazute cu pedeapsa inchisorii, fara insa ca termenul de prescriptie sa fie mai mare
de 15 ani ;

82
- 3 ani in cazul pedepsei amenzii precum si in cazul aplicarii unor sanctiuni cu
caracter administrativ.
Termenele de prescriptie se suspenda si se intrerup. Suspendarea acestora are ca
efect reluarea termenului de prescriptie dupa incetarea cauzei de suspendare pana la
implinirea acestuia. Cauzele de suspendare sunt cele prevazute de Codul de
procedura penala cum ar fi cazul amanarii sau intreruperii executarii pedepsei.
Intreruperea termenului de prescriptie e executarii pedepsei are ca efect inceperea
unui nou termen de prescriptie dupa incetarea cauzei de intrerupere. Sunt cauze de
intrerupere a termenului de prescriptie:
- inceperea executarii pedepsei;
- savarsirea unei noi infractiuni

Prescriptia raspunderii penale


Este institutia juridica prin intermediul careia se stinge dreptul statului de a mai
cere celui condamnat sa execute pedeapsa si corelativ se stinge obligatia persoanei de
a mai fi suspusa tragerii la raspundere penala. Termenele de prescriptie a raspunderii
penale sunt:
- 15 ani cand pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita este
pedeapsa inchisorii mai mare de 15 ani sau detentiunea pe viata;
- 10 ani cand pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita este mai
mare de 10 ani dar de maximum 15 ani;
- 8 ani cand pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita este
inchisoarea mai mare de 5 ani dar de maxim 10 ani;
- 5 ani cand pedeapsa prevazuta de lege pentru savarsirea infractiunii este mai
mare de 1 an dar de cel mult 5 ani;
- 3 ani cand pedeapsa prevazuta de lege pentru savarsirea infractiunii este
inchisoarea de cel mult 1 an sau amenda.
Termenele de prescriptie se calculeaza in raport de infractiunea consumata
neavand relevanta daca in cazul concret aceasta a ramas in faza tentativei. Termenele

83
de prescriptie sunt aceleasi pentru toti faptuitorii si ele curg de la momentul la care
autorul a savarsit infractiunea. In cazul infractiunilor continui si continuate termenul
de prescriptie curge de la momentul ultimului act de executare, iar in cazul
infractiunii progresive curge de la momentul realizarii ultimului rezultat.
Termenele de prescriptie a raspunderii penale se suspenda si se intrerup.
Suspendarea termenului are ca efect continuarea acestuia dupa incetarea cauzei de
suspendare pana la implinirea lui. Termenele de prescriptie a raspunderii penale se
suspenda atunci cand o dispozitie legala sau o imprejurare neprevazuta(ex:cutremur,
incendiu etc.) impiedica organele judiciare sa-si desfasoare activitatea. Intreruperea
termenului de prescriptie are ca efect inceperea unui nou termen dupa expirarea
cauzei de intrerupere.
Termenele de prescriptie a raspunderii penale se intrerup prin comunicarea unui
act de procedura catre faptuitor. Deoarece in cursul unui proces penal pot interveni
nenumarate astfel de intreruperi, legiuitorul a prevazut prescriptia speciala a
raspunderii penale. Potrivit acesteia termenul de prescriptie se considera implinit
indiferent cate intreruperi ar interveni daca, ca si perioada de timp, se realizeaza de o
data si jumatate.

84