FIZICĂ *F* FE.03.

Curentul electric

Capitolul FE.03. Curentul electric

Cuvinte cheie
........Electrocinetica, curentul electric, intensitatea de curent,
densitatea de curent, legea lui Ohm, rezistenţă electrică,
conductanta, circuitul electric, rezistoare, tensiunea
electromotoare, reţeaua electrică.

FE.03.1. Curentul electric

Electrocinetica studiază regimul dinamic al sarcinilor electrice, în special mişcarea ordonată a

acestora în spaţiu. O deplasarea ordonată de particule încărcate cu sarcină electrică sub acţiunea
câmpului electric formează un curent electric. Astfel de particule poartă numele de purtători de
sarcină. Curentul se poate datora mai multor tipuri de purtători de sarcină. Spre exemplu, în gaze
purtătorii de sarcină sunt atât electronii cât şi ionii încărcaţi pozitiv, în metale ei sunt electronii de
conducţie, în semiconductori sunt electronii şi golurile, etc. Deci, pentru a avea un curent electric
intr-un mediu oarecare acesta trebuie să conţină purtători de sarcină electrica capabili să se
deplaseze sub acţiunea unui câmp electric.
Un mediu fără purtători de sarcină capabili să se deplaseze sub acţiunea unui câmp electric poartă
numele de izolator.
În cazul unui metal, aflat la o temperatură peste 0 K, electronii sunt într-o continuă stare de agitaţie
termică. Prin aplicarea unui câmp electric, peste mişcarea de agitaţie termică se suprapune o
mişcare ordonată a electronilor ce vor fi dirijaţi în sens invers câmpului electric. Un astfel de mediu
poartă numele de conductor.
Cele mai importante efecte observate la trecerea curentului electric printr-un conductor parcurs de
curent electric sunt
a) efecte mecanice – exercitare de forţe şi momente de forţe asupra conductorului parcurs
de curent electric; acest efect evidenţiază faptul că prin trecerea unui curent electric prin
conductor în jurul acestuia se va produce un câmp electric şi un câmp magnetic.
b) efecte chimice – reacţii de electroliză în soluţii, urmate de depunerea la catod a ionilor
pozitivi proveniţi din descompunerea soluţiei, iar anod a ionilor negativ ;
c) efecte calorice – dezvoltarea de căldură în conductoarele parcurse de curent ;
d) efecte luminoase – emisia de energie sub formă de lumină.
Aceasta arată că la trecerea curentului electric, conductoarele devin sediul unor transformări
energetice puse în evidenţă prin efecte mecanice, termice, magnetice şi chimice.

- 29 -
FIZICĂ *F* FE.03. Curentul electric

FE.03.2. Intensitatea curentului electric

Intensitatea curentului electric este o mărime fizică scalară care reprezintă sarcina electrică netă
care traversează suprafaţa transversală a unui conductor, în unitatea de timp:
Q
I (1)
t

În SI, intensitatea este considerată ca o mărime fizică fundamentală, unitatea sa de măsură fiind
amperul (A). Amperul este curentul electric care, menţinut în două conductoare paralele şi rectilinii,
de lungime infinită şi secţiune circulară neglijabilă, aflate în vid la distanţa de 1m unul de altul,
produce o forţă între conductoare de 2x10-7N pe unitatea de lungime.

FE.03.3. Densitatea de curent

Fie un conductorul omogen şi izotrop care conţine un singur tip de purtători de sarcină q, densitatea
acestora fiind n. Prin aplicarea unui câmp electric conductorului, sarcinilor sale li se imprimă o
mişcare ordonată în sensul câmpului dacă sarcinile sunt pozitive şi în sens invers câmpului dacă

sarcinile sunt negative. Se consideră că viteza medie a mişcării de transport este v .
Pentru a defini densitatea de curent vom considera o porţiune de conductor a cărui secţiune

transversală este S şi în interiorul căreia există câmpul electric E (Fig. 1).

Fig. 1. Conductor parcurs de curent electric.

În intervalul de timp t , numărul purtătorilor de sarcină electrică ce va fi deplasată prin suprafaţa S

va fi aceea conţinută în cilindrul cu aria bazei S şi generatoarea vt , adică:

N  nSvt (2)
iar cantitatea de sarcină electrică transportată de aceştia prin suprafaţa S este:

Q  Nq  nSvq t (3)

- 30 -
FIZICĂ *F* FE.03. Curentul electric

În acest caz, intensitatea curentului este:

Q
I  nvqS (4)
t

Densitatea de curent se defineşte ca fiind cantitatea de sarcină electrică care trece în unitatea de
timp prin unitatea de suprafaţă:

I
j  nqv (5)
S

sau ţinând cont de caracterul vectorial al acestei mărimi fizice:

 
j  nqv (6)

Dacă într-un material există mai multe tipuri de purtători de sarcină electrică cu concentraţiile ni,
vitezele medii vi şi sarcinile qi, densitatea de curent va fi:
  
j   ji   n i qi vi (7)
i i

În SI unitatea de măsură pentru densitatea de curent este A/m2.

Într-un material neomogen concentraţia purtătorilor de sarcină depinde de poziţie n  n x, y, z  astfel
 
încât şi densitatea de curent este diferită de la punct la altul, j  jx, y, z  , ea fiind o mărime ce
caracterizează local curentul electric. Pentru a calcula, în acest caz intensitatea curentului printr-o
secţiune S vom considera elementul de arie:
 
dS  ndS (8)

unde n este normală la această suprafaţă. Dacă vectorul densităţii curentului nu este perpendicular
la elementul de suprafaţă, la curentul ce trece prin această suprafaţă contribuie doar componenta
normală a densităţii de curent:
 
dI  j dS (9)

Intensitatea curentului prin suprafaţă finită S va fi:

 
I   dI   j dS (10)
S S

Relaţia (10) arată că intensitatea curentului reprezintă fluxul densităţii de curent prin suprafaţa S.

- 31 -
FIZICĂ *F* FE.03. Curentul electric

FE.03.4. Purtătorii de sarcină în metale

Teoria clasică a conducţiei electrice în metale a fost elaborată de Drude în anul 1900 şi a fost
perfecţionată de Lorentz în 1910. La baza acestei teorii stă ipoteza existenţei electronilor liberi în
interiorul metalelor. Prin electroni liberi se înţeleg electronii care nu sunt legaţi de atomii care
formează structura cristalină a metalului şi care se pot deplasa în interiorul acestuia pe distanţe
relativ mari. Electronii liberi provin din electronii de valenţă, electroni slabi legaţi de atom deoarece
energia de legătură a electronilor de pe ultimele straturi la metale este foarte mică. În structura
cristalină distanţele dintre atomii plasaţi în nodurile reţelei sunt atât de mici încât electronii de pe
straturile exterioare ale atomilor interacţionează simultan cu toţi ionii vecini ei putând trece cu
uşurinţă de la un atom la altul. În absenţa unui câmp electric extern, electronii liberi se vor mişca
haotic printre ionii reţelei cristaline, asemenea moleculelor unui gaz închis într-o incintă. Sub
acţiunea unui câmp electric extern, electronii vor fi antrenaţi într-o mişcare ordonată, direcţionată,
rezultând un transport net de sarcină electrica în metal.

FE.03.5. Legea lui Ohm

Conform teorie clasice a conducţiei electrice, în absenţa câmpului electric, electronii se mişcă
haotic în toate direcţiile, datorită energiei lor termice. Când se aplică un câmp electric, electronii
 
liberi sunt supuşi unei forţe F  qE care le imprimă o mişcare direcţionată cu acceleraţia:

F qE
a  (11)
m m

Dacă reţeaua cristalină ar fi rigidă şi perfectă, electronii s-ar mişca accelerat. Acest lucru nu este
posibil deoarece în metale există imperfecţiuni ale reţelei şi impurităţi, iar ionii reţelei cristaline
execută mişcări de vibraţie în jurul poziţiilor de echilibru. În mişcarea lor electronii suferă ciocniri
cu ionii reţelei cristaline şi cu defectele din reţea. Se admite ca o ipoteză simplificatoare că la
fiecare ciocnire electronul pierde energia acumulată între două ciocniri succesive. Astfel, dacă
timpul dintre două ciocniri este  , viteza înainte de ciocnire este:

qE
v  a   (12)
m

în ipoteza că viteza iniţială este zero. Electronul parcurge drumul dintre două ciocniri succesive cu o
viteză medie (Fig. 2):

- 32 -
FIZICĂ *F* FE.03. Curentul electric

v max qE
vm     E (13)
2 2m

numită viteza de transport (viteza de drift). Aici, coeficientul de proporţionalitate  este mobilitatea
electronului:

q
 (14)
2m

Fig. 2. Variaţia vitezei electronului în raport cu timpul în

procesul conducţiei electrice din metale.

Timpul mediu între două ciocniri este:


 (15)
vT

adică raportul dintre drumul liber mediu  şi viteza termică a electronului v T . Viteza termică a
electronilor poate fi estimată pornind de la formula obţinută în cazul gazelor ideale:

3k BT
vT  (16)
m

unde k B  1.38  1023 J K este constanta lui Boltzmann, iar T este temperatura absolută a metalului.
Atunci:

nq 2 nq 2 
j  nqv m  E  E  E (17)
2m 2m v T

sau sub forma vectorială:

 
j  E (18)

unde:

- 33 -
FIZICĂ *F* FE.03. Curentul electric

nq 2 
 (19)
2m v T

reprezintă conductivitatea conductorului. Conductivitatea electrica este:

1
 (20)

adică este inversul rezistivităţii electrice. Relaţia (18) poartă numele de legea lui Ohm şi
reprezintă forma locală (microscopică) a legii lui Ohm cunoscuta din liceu. Ea este valabilă nu
numai pentru metale dar şi pentru semiconductori. Dacă în cazul metalelor variaţia lui  în funcţie
de temperatură este foarte mică; în cel al semiconductorilor această dependenţă este puternică
datorită variaţiei concentraţiei purtătorilor de sarcină cu temperatura.
În cele ce urmează vom arăta că relaţia (18) este într-adevăr legată de legea lui Ohm
(macroscopică). Pentru aceasta considerăm un conductor omogen cu secţiunea S şi lungimea l prin
care circulă curentul de intensitate:
   
I   j dS     EdS     EdS (21)
S S S

Dacă la capetele conductorului este menţinută o tensiune U, câmpul electric în interiorul

conductorul va fi:

U
E (22)
l

iar relaţia (21) devine:

U
I S
l (23)
l
U I
 S

Cunoscând că rezistenţă electrică a conductorului este:

l l
R  (24)
S S

relaţia (23) ia forma legii lui Ohm (macroscopică):

U  RI (25)

ceea ce era de demonstrat. Să menţionăm faptul că rezistenţă electrică se măsoară în ohmi   ,

unde 1 Ω = [R]SI= 1[V]/1[A], iar rezistiviatea electrică se măsoară în ohm-metru m  .

- 34 -
FIZICĂ *F* FE.03. Curentul electric

Mărimea inversă rezistenţei electrice este conductanţa, G. Unitatea de măsură pentru conductanţă
este Siemens-ul [S] unde 1S=1Ω-1.
Rezistenţa electrică este o caracteristică generală a conductoarelor. Dacă un element de circuit are
rezistenţa constantă, R = U/I = ct., vorbim de element de circuit liniar. Dacă, în schimb, R = R(U,I
etc.), elementul de circuit este neliniar. În cazul elementelor neliniare, pentru un punct de pe
caracteristica U=U(I) se definesc rezistenţa statică (R = u/i = tg α) şi rezistenţa dinamică (Rd =
du/di = tg β ) (Fig. 3).

Fig. 3. Comportamentul rezistorului

Rezistenţa statică este totdeauna pozitivă, în timp ce rezistenţa dinamică poate fi pozitivă, negativă
sau nulă. Rezistorii cu caracteristici neliniare se folosesc în circuite de stabilizare a tensiunii şi
curentului, respectiv în amplificatoare şi oscilatoare.
Rezistenţa electrică se poate măsura direct (cu ohmmetrul), respectiv indirect (prin metoda volt-
ampermetrică, cu punţi de rezistenţe etc.).
Menţionăm faptul că rezistenţa, respectiv rezistivitatea unui conductor, sunt dependente de
temperatură, solicitări mecanice, radiaţii, câmp magnetic, etc. Pentru metale, rezistivitatea 
depinde de temperatură după legea:
  0 1  T  (26)

unde  0 este rezistivitatea la T  0  C , iar  este coeficientul de variaţie cu temperatura al

rezistivităţii. Pentru metale   0 , iar pentru semiconductori   0 .

FE.03.6. Benzi de energie. Conductori. Semiconductori.

Electronilor atomilor izolaţi le corespund nivele energetice discrete, deoarece energiile permise ale
acestor electroni pot fi numai valori discrete, bine determinate, separate între ele prin intervale
interzise. Dacă atomii se apropie la distanţe mici de ordinul distanţei dintre nodurile reţelei
- 35 -
FIZICĂ *F* FE.03. Curentul electric

cristaline (aproximativ 1 Å = 10-10 m) atunci nivelele discrete se descompun în mai multe subnivele
datorită interacţiunilor dintre atomi. Dacă reţeaua cristalină conţine N atomi, atunci fiecare nivel
atomic de energie se va despica în N subnivele formând o bandă de energie. Zonele energetice
astfel obţinute reprezintă benzi permise care sunt separate prin benzi interzise. Benzile de energie
permise vor fi populate cu electroni în ordinea creşterii energiei.
Pentru simplificarea modelului, în reprezentarea energetică a unui solid cristalin, se iau în
considerare numai ultimele trei benzi (Fig. 4): banda de valenţă (BV), care este ultima bandă
permisă parţial sau complet ocupată, banda de conducţie (BC), definită ca prima zonă complet
liberă şi banda interzisă (BI) care reprezintă intervalul energetic care separă nivelul superior al
bandei de valenţă de nivelul inferior al bandei de conducţie.

Fig. 4. Structura benzilor de energie.

Notăm cu Ec energia corespunzătoare nivelului inferior al benzii de conducţie şi cu Ev energia

corespunzătoare nivelului superior al benzii de valenţă. Definim energia de activare a unui
semiconductor ca fiind cantitatea de energie minimă necesară pentru trecerea unui electron din
banda de valenţă în banda de conducţie:

E  E c  E v (27)

În funcţie de gradul de ocupare cu electroni a ultimei zone permise, de mărimea benzii interzise şi
de alte proprietăţi, corpurile solide se împart în:
- conductori (metale) (Fig. 5a) – în care nu există BI, în acest caz se formează benzi
parţial ocupate din suprapunerea unei BV (complet ocupată) cu o BC (liberă sau parţial
ocupată). Un câmp electric oricât de slab poate furniza electronilor energia necesară
trecerii pe nivelele energetice superioare complet goale imprimându-le o mişcare de
drift;
- semiconductori (Fig. 5b) – au lărgimea BI mai mică de 3 eV, BC este liberă iar BV este
complet sau parţial ocupată;

- 36 -
FIZICĂ *F* FE.03. Curentul electric

- izolatori (Fig. 5c) - au lărgimea BI mai mare de 3 eV, BC este liberă iar BV este complet
ocupată;

Fig. 5. Structura benzilor de energie la: (a) conductori; (b) semiconductori; (c) izolatori.

Conducţia electrică în semiconductori se realizează atât datorită electronilor, cât şi datorită

golurilor. Prin tranziţia unui electron din BV în BC, rămâne neocupată o stare în BV, echivalentă cu
un purtător de sarcină electrică pozitivă care este golul.
Semiconductorii puri în care conducţia electrică se realizează numai prin purtătorii de sarcină
proprii, se numesc semiconductori intrinseci. În cazul acestor semiconductori numărul electronilor
din BC este egal cu numărul golurilor din BV. Siliciul şi germaniul în stare pură reprezintă cazuri
tipice de semiconductori intrinseci.
Mecanismul de conducţie în semiconductori puri se explică în felul următor: odată cu creşterea
temperaturii, energia termică a electronilor creşte astfel încât un număr de electroni din BV trec în
BC. În felul acesta, conductivitatea electrică a semiconductorilor creşte odată cu creşterea
temperaturii. Acest comportament diferă în mod fundamental de comportamentul conductorilor
(metalelor). În afară de excitarea termică, există şi alte mecanisme prin care electronii pot fi activaţi.
Astfel, absorbţia unor fotoni cu energia mai mare decât lărgimea BI sau bombardarea
semiconductorului cu un fascicul de particule încărcate electric (protoni, particule ), pot avea ca
efect trecerea unui număr de electroni din BV în BC.
Obţinerea unor semiconductori intrinseci (absolut puri) este extrem de dificilă. S-a observat în
schimb că prezenţa unor impurităţi în cantităţi mici, strict controlate, determină modificări
importante în ce priveşte conductibilitatea semiconductorilor.
Semiconductorii cu impurităţi se numesc semiconductori extrinseci. Semiconductorii extrinseci
posedă nivele de energie adiţionale (donoare sau acceptoare) admise între BV si BC. Aceste nivele
de energie sunt determinate de anumite impurităţi sau defecte aflate în cristal. Nivelele acceptoare
sunt situate deasupra BV iar nivelele donoare sunt situate în vecinătatea BC.

- 37 -
FIZICĂ *F* FE.03. Curentul electric

FE.03.7. Circuite de curent continuu

Circuitul electric este un sistem de medii prin care poate trece curentul electric. Elementele unui
circuit de curent continuu sunt rezistoarele şi sursele de energie electrică.
Rezistoarele sunt elementele de circuit caracterizat prin rezistenţa electrică R. Rezistenţa electrică
depinde de materialul din care este confecţionată () şi de caracteristicile sale dimensionale (l, S)
(vezi relaţia (24). Rezistenţa electrică se simbolizează conform Fig. 6.

Fig. 6. Simbolizarea rezistenţelor (se recomandă primul simbol).

În legătură cu relaţia (25) să mai menţionăm faptul că într-un conductor perfect câmpul electric este
zero şi peste tot de-a lungul său există acelaşi potenţial. În conductoarele reale însă potenţialul este
diferit de zero. Totuşi, pentru conductorul de cupru folosit deseori în circuite, şi considerat un
conductor aproape perfect, variaţiile potenţialului de-a lungul conductorului pot fi neglijate.
Pentru menţinerea curentului electric într-un circuit închis este necesar ca purtătorii de sarcină să fie
acţionaţi de forţe care să le asigure deplasarea pe o durată de timp suficient de mare.
Sarcinile electrice transferă în mod continuu şi ireversibil energia lor nodurilor reţelei cristaline prin
efect Joule. Rezultă că sarcinilor trebuie să li se asigure o energie egală cu cea disipată în acelaşi
interval de timp. Aceasta înseamnă că pentru deplasarea sarcinilor electrice asupra lor trebuie să
acţioneze forţele de natură electrostatică. Acestea sunt produse de sursa de t.e.m. din circuit care au
simbolurile din Fig. 7. Ca exemple de surse de tensiune electromotoare sunt pilele electrice şi
acumulatoarele care transformă energia liberă prin diverse reacţii chimice în energie electrică sau
generatoarele convenţionale care induc un câmp electric neconservativ prin varierea unui câmp
magnetic.

Fig. 7. Simbolizarea surselor electrice.

- 38 -
FIZICĂ *F* FE.03. Curentul electric

Fie circuitul din Fig. 8 compus dintr-un generator G, un rezistor R şi un ampermetru A.

A
+ -
G

Fig. 8. Schema de principiu a unui circuit electric.

Lucrul mecanic efectuat asupra sarcinii q pentru deplasarea sa de-a lungul circuitului de către
câmpul electrostatic generat de sursa de t.e.m. este:
 
L  q  Ed l (28)

de unde:

L
 Uu (29)
q

Aici am notat cu ε tensiunea electromotoare, cu U căderea de tensiune pe circuitul exterior şi cu u

căderea de tensiune în interiorul sursei. Tensiunea electromotoare care acţionează într-un circuit,
t.e.m., este egală cu lucrul mecanic necesar pentru a deplasa unitatea de sarcină de-a lungul
întregului circuit. Unitatea de măsură a tensiunii electromotoare, în SI, este voltul (V).

Relaţia (29) se scrie cu ajutorul expresiei (25) sub forma:

  IR  Ir (30)

cunoscută sub numele de legea lui Ohm pentru un circuit închis.

FE.03.8. Aplicarea legii lui Ohm

Aplicăm legea lui Ohm pentru determinarea tensiunii electromotoare echivalente şi rezistenţei
echivalente a surselor legate în serie în circuitul din Fig. 9. Astfel, se obţine:
1 2  ...   n  U  Ir1  r2  ...  rn  (31)
Dacă înlocuim cele n surse printr-una singură obţinem:

e  U  I  re (32)

- 39 -
FIZICĂ *F* FE.03. Curentul electric

Fig. 9. Gruparea tensiunilor electromotoare în serie.

Prin identificarea relaţiilor (31) şi (32) membru cu membru rezultă tensiunea electromotoare
echivalentă a n surse grupate în serie:
n
e   i (33)
i 1

si rezistenţa echivalentă a n rezistoare grupate în serie:

n
re   ri (34)
i 1

Pentru gruparea surselor în paralel (Fig. 10) se scrie legea lui Ohm pentru fiecare latură:
1 U  I 2  r1

 2  U  I 2  r2 (35)

……………

 n  U  In  rn

Pentru sursa echivalentă avem:

e  U  I  re (36)

unde:

I  I1  I2  ...  I n (37)

Din relaţiile (35), (36) şi (37) se obţine tensiunea electromotoare echivalentă a n surse grupate în
paralel:

- 40 -
FIZICĂ *F* FE.03. Curentul electric
n
i
r
i 1 i
e  n
(38)
1

i 1 ri

şi rezistenţa echivalentă a n rezistoare grupate în paralel:

n
1
re   (39)
i 1 r1

Fig. 10. Gruparea tensiunilor electromotoare în paralel.

FE.03.9. Circuite electrice ramificate. Legile lui Kirchoff.

Reţeaua electrică este constituită dintr-un ansamblu de circuite electrice conectate între ele într-un
mod oarecare. Elementele unei reţele electrice sunt laturile, nodurile, ochiurile (bucle, contur) (Fig.
11).
Analiza circuitelor de curent continuu se face cu ajutorul legilor lui Kirchhoff:

I
ni 1
i 0 (40)

m n

 i   U j
i 1 j 1
(41)

Acestea reprezintă expresii ale legii conservării sarcinii electrice, respectiv a energiei electrice,
pentru circuitele şi reţelele electrice. Astfel, legea I-a a lui Kirchhoff se referă la conservarea
sarcinii electrice la un nod de circuit. Ea arată că suma curenţilor la un nod este nulă sau cu alte
cuvinte că suma curenţilor ce intră într-un nod este egală cu suma curenţilor care ies din nod. Legea
a II-a lui Kirchhof se referă la conservarea energiei electrice pe un ochi de circuit. Ea ne arată că

- 41 -
FIZICĂ *F* FE.03. Curentul electric

suma tensiunilor electromotoare pe un ochi de reţea este egală cu suma căderilor de tensiune pe acel
ochi de reţea.

Fig. 11. Elementele unei reţele electrice: a-latură, b-nod, c-circuit, d-ochi.

La analiza reţelelor de curent continuu se pune problema determinării curenţilor, rezistenţelor şi

tensiunilor electromotoare din reţea cunoscând un număr dintre acestea. În primul rând trebuie să se
estimeze numărul de necunoscute, iar apoi trebuie generate un număr de ecuaţii egal cu cel al
necunoscutelor. Generarea ecuaţiilor se realizează cu ajutorul ecuaţiilor lui Kirchhoff. Fie un circuit
cu n noduri şi m ochiuri de circuit. Pentru a avea un sistem de ecuaţii independente, pe baza legii I-
a a lui Kirchhoff se pot scrie cel mult n-1 ecuaţii. Restul de ecuaţii necesare se va scrie folosind
legea a II-a lui Kirchhof, dar numărul lor nu poate depăşi numărul ochiurilor reţelei, m.
Pentru a se asigura o modalitate omogenă de scriere a ecuaţiilor stabilim un număr de convenţii
arbitrare care trebuie apoi respectate pentru fiecare ecuaţie în parte. Astfel, se alege a. -un sens de
parcurs arbitrar pentru ochiurile circuitului şi b. -un sens arbitrar pentru curenţii şi tensiunile
electromotoare de pe circuit. În alegerea sensurilor curenţilor la un nod se are în vedere şi
fenomenul fizic urmărit, astfel ca la fiecare nod va trebui să existe cel puţin un curent ce iese din
nod, dacă toţi ceilalţi intră în nod. Intensităţilor li se poate atribui semnul + dacă ele intră în nod şi
semnul – dacă ies din nod. Pentru scrierea ecuaţiilor pe ochiurile circuitului se atribuie semnul +
căderilor de tensiune şi curenţilor al căror sens coincide cu sensul de parcurs pe acel ochi şi semnul
– celor ce sunt de sens contrar sensului de parcurs. Tensiunilor electromotoare li se atribuie semnul
+ sau – după cum sensul lor este identic sau opus sensului de parcurs pe circuitul considerat.
Rezolvarea ecuaţiilor conduce la obţinerea valorilor curenţilor, tensiunilor, tensiunilor
electromotoare şi rezistenţelor circuitului. Valorile obţinute pot avea sensul + sau – după cum ele au
sau nu au sensul presupus iniţial. Valorile pentru rezistenţele electrice trebuie să fie pozitive, cele
negative neavand semnificaţie fizică.

- 42 -
FIZICĂ *F* FE.03. Curentul electric

FE.03.10. Aplicaţii multimedia

Pentru înţelegerea fenomenelor discutate la capitolul 4.3 Curentul electric vă recomandăm

accesarea site-urilor
http://www.univ-lemans.fr/enseignements/physique/02/index.html cu vizualizarea următoarelor
exemple:

Electrocinetique – Electrocinetica →1.Loi de Joule – legea lui Joule, 2.Lois de Kirchhoff – legile
lui Kirchhoff, 3.Associations de rezistences – gruparea rezistenţelor.

http://www.stmary.ws/highschool/physics/home/animations3/default.htm cu vizualizarea
următoarelor exemple:

Circuits → 1.Electrons & Conductivity (electroni şi conductivitate), 2.Ohms Law (legea lui Ohm),
3.Circuits- Series andParallel (circuite serie şi circuite paralel), 4.Circuits & Total Resistance
(circuite şi rezistenţa totala) 5.Series Circuit Game (joc circuit serie), 6.Parallel Circuit Game (joc
circuit paralel).

http://phys23p.sl.psu.edu/phys_anim/Phys_anim.htm cu vizualizarea următoarelor exemple:

Elec&Mag → 1.Conduction. 2. Circuits.

- 43 -