Cursul 14

Aplicaţii ale algebrei liniare ı̂n probleme economice

14.1 Vectori de consum. Funcţia de utilitate

Pentru a prezenta câteva aplicaţii ale algebrei liniare ı̂n economie, prezentăm ı̂n prealabil
noţiuni de bază ı̂n microeconomie.
Unitatea fundamentală de decizie ı̂n teoria microeconomică este consumatorul. Prob-
lema de decizie cu care se confruntă consumatorul ı̂n economia de piaţă este să aleagă
nivele de consum pentru diferite bunuri şi servicii oferite de piaţă. Presupunem că piaţa
oferă n bunuri şi servicii, numite ı̂ntr-un singur cuvânt bunuri, indexate 1, 2, . . . , n. Un
vector de consum este o listă de cantităţi din cele n bunuri:

x = (x1 , x2 , . . . , xn ) (14.1)

Deci Rn este spaţiul bunurilor. Un vector de consum x reprezintă nivelul de consum al

unui individ. Alegerea nivelului de consum este ı̂nsă limitată de un număr de restricţii
fizice. De exemplu este imposibil ca un individ să consume o cantitate negativă dintr-un
bun. Deci practic mulţimea vectorilor de consum X este o submulţime a lui Rn formată
din vectorii {x = (x1 , x2 , . . . , xn ) | xi ≥ 0}.
Pe lângă restricţii fizice, consumatorul ı̂ntâmpină şi restricţii economice: alegerea
nivelului de consum este limitat la acei vectori de consum pe care şi-i permite din punct
de vedere financiar. Asociem bunurilor 1, 2, . . . , n vectorul preţ p = (p1 , p2 , . . . , pn ), unde
pi este preţul unei unităţi din bunul i (preţul unitar al bunului i).
Notăm cu w venitul unui consumator. Nivelul de consum al unui individ depinde de
preţul pieţei p şi venitul w.
Definiţia 14.1.1 Un vector de consum x este permisibil dacă preţul său este mai mic
eventual egal cu venitul consumatorului:

p · x = p1 x1 + p2 x2 + · · · + pn xn ≤ w

Observăm că aplicaţia preţ C : X → R, definită prin C(c1 , x2 , . . . , xn ) = p1 x1 +p2 x2 +· · ·+

pn xn este restricţia unei aplicaţii liniare L : Rn → R la mulţimea vectorilor de consum X.
Mulţimea vectorilor de consum pe care un consumator având venitul w şi-i poate
permite ştiind că vectorul preţ este p se notează:

Bp,w = {x ∈ X | p · x ≤ w}

1
2 Cursul 14, Algebră–Geometrie E. Petrişor, ianuarie 2014

Consumatorul asociază oricărui vector de consum x ∈ X un anumit nivel de utilitate.

Funcţia u : X → R ce asociază vectorului de consum x = (x1 , x2 , . . . , xn ), utiltatea sa
u(x1 , x2 , . . . , xn ) (adică un ”calificativ” numeric) se numeşte funcţie de utilitate.
În microeconomie se consideră că funcţia utilitate este de clasă C 2 .
Exemplul 1. Un exemplu clasic ı̂n microeconomie de funcţie de utilitate este funcţia
Cobb-Douglas, care pentru o economie cu două bunuri are expresia analitică u(x1 , x2 ) =
K xα1 x1−α
2 , α ∈ (0, 1), K > 0.
Din punct de vedere geometric graficul unei funcţii de utilitate u(x1 , x2 ) este o suprafată
de ecuaţie z = u(x1 , x2 ).
Definiţia 14.1.2 Mulţimea vectorilor de consum ce au aceeaşi utilitate u0 se numeşte
mulţime de izoutilitate:
Iu0 = {x ∈ X | u(x1 , x2 , . . . , xn ) = u0 }
În cazul unei economii cu două bunuri, mulţimea de izoutilitate are ecuaţia:
u(x1 , x2 ) = u0
şi este o curbă plană dată prin ecuaţia implicită F (x1 , x2 ) = u(x1 , x2 ) − u0 = 0
Exemplul 2. Curba de izoutilitate asociată funcţiei Cobb-Douglas u(x1 , x2 ) = xα1 x1−α
2 ,
cu α = 0.5 şi utilitatea 2 este:
1/2 1/2 √
Γ : x1 x2 = 2, ⇔ x1 x2 = 2, ⇔ x1 x2 = 4, x1 , x2 ≥ 0

80

70
u(x,y)=2
60

50

40

30

20

10

0
0 0.5 1 1.5 2
Problema pe care şi-o pune un consumator ce are venitul w şi vectorul preţ asociat
bunurilor oferite de piată este p, este să determine vectorul de consum care maximizează
utilitatea, ı̂n condiţiile restricţiei de buget:
max u(x1 , x2 , . . . , xn )
(14.2)
p1 x1 + p2 x2 + · · · + pn xn ≤ w
14.2. Funcţia de producţie 3

14.2 Funcţia de producţie

Considerăm un proces de producţie ı̂n care intră r resurse pe baza cărora se produc k
ieşiri (produse). Notăm cu (x1 , x2 , . . . , xr ) vectorul intrărilor (resurselor) ı̂n procesul de
producţie şi cu (q1 , q2 , . . . , qk ) vectorul ieşirilor (output-urilor). Mulţimea de producţie
are ca elemente r + k–upluri de numere reale (−x1 , −x2 , . . . , −xr ; q1 , q2 , . . . , qk ) ce descriu
relaţia tehnologică a combinaţiei input–output pentru un proces de producţie:

Z = {z = (−x1 , −x2 , . . . , −xr ; q1 , q2 , . . . , qk ) ∈ Rr+k , xi ≥ 0, qj ≥ 0} (14.3)

Deci prin convenţie intrările au semn negativ şi iesirile semn pozitiv.
Justificarea faptului că ı̂n mulţimea de producţie se adaugă semnul minus coordo-
natelor intrărilor rezultă din faptul că ı̂n acest mod profitul obţinut dintr-un vector de
producţie se calculează mai rapid. Şi anume, fie P = (P1 , P2 , . . . , Pr , Pr+1 , , . . . , Pr+k )
vectorul preţ obţinut din concatenarea vectorului preţ (P1 , P2 , . . . , Pr ) al resurselor cu
vectorul preţ al ieşirilor procesului de producţie (Pr+1 , Pr+2 , . . . , Pr+k ). Pentru un vector
de producţie z produsul scalar:

P · z = −P1 x1 − · · · − Pr xr + Pr+1 q1 + · · · + Pr+k qk

se numeşte profitul obţinut din z, care evident constă din diferenta dintre preţul total al
bunurilor produse (ieşirilor) Pr+1 q1 + · · · + Pr+k qk şi cheltuielile de producţie P1 x1 + · · · +
Pr xr .

Definiţia 14.2.1 O submulţime Z a lui Rr+k de tipul (14.3) este mulţime de producţie
dacă verifică următoarele proprietăţi:
1. ∀ z, z ′ ∈ Z ⇒ z + z ′ ∈ Z;
2. ∀ z ∈ Z şi ∀ α > 0 rezultă că şi αz ∈ Z;
3. Există un număr finit de vectori de producţie z1 , z2 , . . . , zm astfel ı̂ncât Z este pozitiv
generat de aceştia, adică orice vector de producţie se exprimă ca o combinaţie liniară cu
coeficienţi pozitivi a vectorilor z1 , z2 , . . . , zn

v = α1 z1 + α2 z2 + · · · + αm zm , αi ≥ 0

O mulţime care verifică condiţiile 1 şi 2 se numeşte con convex. Un con ce verifică condiţia
3. se numeşte con poliedral finit generat.
Relaţia tehnologică ı̂ntre intrările şi ieşirile ı̂n/din procesul de producţie se exprimă
printr-o ecuaţie de forma F (x1 , x2 , . . . , xr , q1 , q2 , . . . , qk ) = 0, unde F este o funcţie dife-
renţiabilă.
O astfel de relaţie este greu de analizat şi cel mai adesea ı̂m microeconomie se consideră
relaţia tehnologică ı̂ntre intările tehnologic posibile (x1 , x2 , . . . , xr ) ce conduc la o singură
ieşire (produs). Funcţia ce asociază unui vector de intrare cantitatea de output rezultată
se numesţe funcţie de producţie, f : Rr+ → R.
∂f
Derivata parţială se numeşte producţia marginală ı̂n raport cu factorul (intrarea)
∂xi
i.
4 Cursul 14, Algebră–Geometrie E. Petrişor, ianuarie 2014

Cel mai simplu exemplu este următorul: considerăm că o firmă produce pe baza a
două intrări 1 şi 2, un singur produs. Notăm cu x1 , x2 cantităţile din bunul 1, respectiv
2 ce intră ı̂n procesul de producţie. Cantitatea de ieşire q ce rezultă, ı̂n funcţie de x1 , x2
se exprimă cu ajutorul funcţiei de producţie q = f (x1 , x2 ).
O funcţie mult folosită ı̂n studiul matematic al microeconomiei este funcţia de producţie
ı̂n care x1 este capitalul firmei notat K şi x2 este volumul forţei de muncă notat clasic
prin L. f (K, L) exprimă dependenţa dintre factorii de producţie şi rezultatul acestora.

Exemplul 3. O firmă are funcţia de producţie

f (K, L) = 12K 2 L2 − KL3 , K, L > 0

Să se descrie mulţimea vectorilor de producţie.

150

100

50
q

−50
−2 2
−1 1
0 0
1 −1
2 −2 L
K

Fig.14.1: Graficul funcţiei de producţie (dreapta) şi mulţimea de producţie (stânga)

Mulţimea vectorilor de producţie este submulţimea Z din R3 cu proprietatea că un

vector z are coordonatele (−K, −L, q), unde q este iesirea ce poate rezulta din intrările
(K, L). Dar funcţia de producţie este cea care dă cantitatea q = 12K 2 L2 − KL3 . Deci
mulţimea de producţie a firmei este:

Z = {(−K, −L, 12K 2 L2 − KL3 ) ∈ R3 | K > 0, L > 0}

Cursul 14, Algebră–Geometrie E. Petrişor, ianuarie 2014 5

Observăm că mulţimea

S = {(K, L, 12K 2 L2 − KL3 ) ∈ R3 | K > 0, L > 0}
este suprafaţa, grafic a funcţiei de producţie. Astfel mulţimea de producţie este imaginea
prin aplicaţia liniară T : R3 → R3 , T (x, y, z) = (−x, −y, z) a suprafeţei S: Z = T (S).
În Fig. 14.1 ı̂n dreapta este graficul funcţiei de producţie şi ı̂n stânga imaginea lui prin
transformarea liniară T . Se poate verifica, observând că graficul este ”deasupra” lui
K > 0, L > 0, iar mulţimea de producţie ”deasupra” lui K < 0, L < 0.
În cazul procesului de producţie cu 2 intrări şi o ieşire şi funcţia de producţie f ,
mulţimea intrărilor care conduc la aceeaşi cantitate a ieşirii formează o curbă de nivel
constant a producţiei:
{(x1 , x2 ) | f (x1 , x2 ) = q0 }

O problematică majoră ı̂n economie este determinarea direcţiei ı̂n care o anumită
funcţie: profitul, funcţia de producţie au creşterea cea mai rapidă, sau pentru alte funcţii
(costul de producţie) descreşterea cea mai rapidă.
Pentru o funcţie F : D ⊂ Rn → R definită pe un domeniu D din Rn şi de clasă C 1
pe D, viteza de variaţie ı̂ntr-un punct p ∈ D pe direcţia unui vector v ̸= 0 este dată de
produsul scalar al gradientului funcţiei ı̂n acel punct,
( )
∂F ∂F ∂F
grad(F )(p) = (p), (p), . . . , (p)
∂x1 ∂x2 ∂xn
şi versorul v 0 (a1 , a2 , . . . , an ) al direcţiei lui v:
Dv F (p) = grad(F )(p) · v 0 (14.4)
Dacă v 0 = e1 = (1, 0, . . . , 0) este direcţia axei Ox1 , atunci viteza de variaţie ı̂ntr-un punct
p pe direcţia e1 este derivata parţială a funcţiei F ı̂n raport cu x1 ı̂n punctul p:
∂F
De1 F (p) = grad(F )(p) · e1 = (p) (14.5)
∂x1
∂F
În mod analog, derivata pe direcţia oricărei axe Oxi este (p), i = 1, n.
∂xi
Prin punctul p trec o infinitate de direcţii. Ne interesează care este direcţia celei mai
rapide creşteri a funcţiei. Pentru a da un răspuns acestei ı̂ntrebări, aplicâm inegalitatea
Cauchy- Buniakovski:
|w · v| ≤ ∥w∥ ∥v∥ şi |w · v| = ∥w∥ ∥v∥dacă şi numai dacă v = w/∥w∥
pentru w = grad(F )(p) ̸= 0:
|grad(F )(p) · v 0 | ≤ ∥grad(F )(p)∥ ∥v 0 ∥, ⇔
|{z}
=1
(14.6)
−∥grad(F )(p)∥ ≤ grad(F )(p) · v 0 ≤ ∥grad(F )(p)∥ ⇔
−∥grad(F )(p)∥ ≤ Dv F (p) ≤ ∥grad(F )(p)∥ ≤
6 Cursul 14, Algebră–Geometrie E. Petrişor, ianuarie 2014

Egalitatea are loc dacă v 0 este versorul gradientului lui F ı̂n p. Cu alte cuvinte direcţia
prin p a celei mai rapide creşteri a funcţiei F este direcţia gradientului ı̂n p, grad(F )(p),
iar direcţia celei mai rapide descreşteri este −grad(F )(p).
Exemplul 4. Se dă funcţia de producţie F (x, y) = 150x2/3 y 1/2 , x > 0, y > 0.
a) Să se determine direcţia celei mai rapide creşteri pentru funcţia de producţie ı̂n
(x, y) = (1, 1/4);
b) Să se determine panta tangentei la curba de producţie constantă: f (x, y) = 75 ı̂n
punctul (x, y) = (1, 1/4).
a) Calculăm
( )
∂f ∂f 2 1
grad(f ) = , = (150 x−1/3 y 1/2 , 150 x2/3 y −1/2 )
∂x ∂f 3 2
Deci gradientul ı̂n punctul (1, 1/4) este:
grad(f )(1, 1/4) = (200, 150) ∥ (4, 3)
Astfel pe direcţia dată de vectorul v = (4, 3) producţia cresţe cel mai rapid pornind de la
vectorul intrărilor (1, 1/4).
b) Curba de producţie constantă este:
150x2/3 y 1/2 = 75
deci ecuaţia implicită a curbei este: F (x, y) = 2x2/3 y 1/2 − 1 = 0. Panta tangentei ı̂n
punctul M (1, 1/4) este:
∂F
m = − ∂x (1, 1/4) = · · ·
∂F
∂y

Având definite noţiunile de microeconomie matematică formulăm câteva probleme:

1. Într-o economie cu trei bunuri având vectorul preţ p = (2, 5, 3), un consumator având
venitul w = 12 ı̂şi determină mulţimea vectorilor de consum permisibili. Descrieţi această
mulţime din punct de vedere geometric.
Mulţimea vectorilor de consum permisibili este mulţimea:
Bp,w = {(x1 , x2 , x3 ) ∈ R3+ | p1 x1 + p2 x2 + p3 x3 ≤ w}
= {(x1 , x2 , x3 ) | xi ≥ 0, 2x1 + 5x2 + 3x3 ≤ 12}

(π) 2x1 + 5x2 + 3x3 = 12 este un plan. Submulţimea punctelor din planul (π) ce au
coordonatele pozitive este un triunghi ABC. Punctul A se obţine intersectând planul cu
axa Ox1 ce are ecuaţiile x2 = 0, x3 = 0, adică rezolvând sistemul:
2x1 + 5x2 + 3x3 = 12
x2 = 0
x3 = 0
Cursul 14, Algebră–Geometrie E. Petrişor, ianuarie 2014 7

x3

O B
x2

x1

Fig.14.2: Ilustrarea grafică a mulţimii vectorilor permisibili Bp,w

Astfel A(6, 0, 0). Analog {B} = π ∩ Ox2 . B are coordonatele B(0, 12/5, 0), iar {C} =
π ∩ Ox3 , C(0, 0, 4). Astfel rezultă că vectorii permisibili formează tetraedrul OABC (Fig.
14.2

2. Funcţia de utilitate a unui consumator ı̂ntr-o economie cu trei bunuri este u(x1 , x2 , x3 ) =
√
x1 + 2x2 + 3 x3 , xI ≥ 0, i = 1, 2, 3. Presupunem că ı̂ntr-o perioadă cantitatea din bunul
3 este constantă şi egală cu 4. Reprezentaţi curba de izoutilitate u(x1 , x2 , 4) = 10.
Curba u(x1 , x2 , 4) = 10 are ecuaţia x1 + 2x2 + 6 = 10, x1 , x2 ≥ 0. Reprezentaţi-o
ı̂ntr-un sistem de axe Ox1 x2 .

3. Funcţia de producţie a unei firme este dată de:

1√ 4√ 2
f (x, y) = 100( x+ y)
5 5
unde x, y reprezintă cantitătile a două resurse ce se folosesc ı̂n procesul de producţie.
a) Să se determine direcţia celei mai rapide creşteri a producţiei ı̂n punctul arbitrar
(4, 9).
b) Care este direcţia normalei la suprafaţa de producţie ı̂n punctul (4, 9, f (4, 9))?
b) Să se determine coordonatele vectorului de productie z corespunzătoare intrărilor
(4, 9).

4. 1 O firmă are funcţia de producţie f (x, y) = 2x2 + 6xy + 2y 2 , x > 0, y > 0 de tip
formă pătratică.
a) Să se determine producţia marginală ı̂n raport cu cele două resurse (intrări).
Să se scrie ecuaţia planului tangent la suprafaţa de producţie z = f (x, y) ı̂n punctul
(1, 2, f (1, 2)).
b) Descrieţi mulţimea vectorilor de producţie asociaţi;
1
Problema s-a dat la examen la London School of Economics, 2003
8 Cursul 14, Algebră geometrie E. Petrişor, ianuarie 2014

c) Să se determine direcţia celei mai rapide descreştei a producţiei ı̂n punctul (x =
1, y = 2);
d) Să se determine o bază ortonormată relativ la care forma pătratică f are forma
canonică.

14.3 Modelul input–output al lui Leontiev

O economie este constituită din mai multe sectoare. Fiecare sector produce bunuri şi
servicii pentru celelalte sectoare şi pentru consum propriu. Între sectoare există o reţea
complicată de interdependenţe. Pentru a face predicţii relativ la evoluţia economiei se
creează modele simplificate ale relaţiei dintre sectoare. Un model simplu, liniar a fost
propus de Vasili Leontiev, un laureat al premiului Nobel ı̂n economie ı̂n 1973. Modelul se
numeşte modelul input–output al lui Leontiev.
Ideea de bază este următoarea: fiecare sector al economiei (unei regiuni, ţări, zone ge-
ografice) produce bunuri sau servicii care sunt consumate (achiziţionate) de sectoarele din
economia (grupul) considerată sau pot fi cerute de un sector extern. Indexăm sectoarele
unei economii ı̂n studiu prin 1, 2, . . . , n. Un vector din Rn , x = (x1 , x2 , . . . , xn ), unde
xi > 0 reprezintă valoarea output-ului din sectorul i ı̂n unităţi monetare fixate, i = 1, n
se numeşte vector ofertă. Notăm cu d = (d1 , d2 , . . . , dn ) vectorul ale cărui coordonate di
reprezintă nr de unităţi de output din sectorul i cerut de sectoarele externe sistemului
economic considerat. Descrierea interdependenţei ı̂ntre sectoarele sistemului se realizează
printr-un tabel, numit tabelul input–output.
Dăm un exemplu simplu, pentru a ı̂ntelege modul de punere a problemei.
Considerăm la nivel naţional trei sectoare: agricultura, industria şi serviciile, ca sec-
toare ale economiei ı̂n studiu şi un sector neproductiv, ca sector extern.
Valorile pe care le dăm sunt considerate ı̂n unităţi monetare uM, unde, de exemplu
1uM = 1miliard lei. Presupunem că ı̂n anul xxxx tabelul input–output al economiei este
următorul:

A (agricult) I (industria) S (servicii)

A 34.69 4.92 5.62

I 5.28 61.82 22.99

S 10.45 25.95 42.03

Valoarea din celula ij reprezintă valoarea ı̂n unităţi monetare ale output-ului din sectorul
i consumat de sectorul j. O parte a output-ului unui sector poate fi consumat de acelaşi
sector (celulele ii). De exemplu, tabelul de mai sus ilustrează că din output-ul sectoru-
lui agricol s-au folosit (consumat) ı̂n acelaşi sector produse ı̂n valoare de 34.69 unităţi
monetare. Industria a consumat ı̂n valoare de 4.92uM, etc.
Presupunem că output-ul total al fiecărui sector a fost:
Cursul 14, Algebră geometrie E. Petrişor, ianuarie 2014 9

A 84.56

I 153.43

S 219.03
Pe baza acestor informaţii dintr-un an se fac predicţii pentru următorul an. Şi anume,
se pune problema de a determina vectorul ofertă x = (xA , xI , xS ) pentru anul următor,
care satisface nevoile celor trei sectoare şi o cerere externă reprezentată de vectorul d =
(39.24, 60.02, 130.65).
Pentru a da răspuns acestei probleme se asociază tabelului input–output (I-O) ma-
tricea de consum, de elemente:
tij
cij = , (14.7)
Tj
adică se ı̂mparte fiecare coloană j a tabelului I-O la valoarea totală a outputului sectorului
j. Astfel cij este valoarea monetară a outputului din sectorul i necesar pentru a produce
un output de valoare 1uM ı̂n sectorul j. Pentru a ı̂ntelege mai bine, analizăm regula de
trei simplă – clasa VII:
Tj · · · · · · · · · tij
1uM · · · · · · · · · x
pe care o citim astfel: La totalul de Tj uM produs de sectorul j, sectorul i a avut o
contribuţie de tij unităţi monetare. Ce contribuţie are sectorul i ı̂n producerea unei
unităti monetare de către sectorul j? Răspuns: contribuţia este de
tij
x= uM
Tj

Să formulăm matematic, problema a cărei soluţie, dacă există va da nivele de output
xi , ale fiecărui sector i, pentru anul următor, care satisfac atât cererile sectoarelor din
sistem cât şi o cerere externă.
Vectorul ofertă necunoscut, x = (x1 , x2 , . . . , xn ), xi > 0, va trebui să satisfacă condiţia:

Cx + d = x (14.8)

y = Cx reprezintă vectorul consum ı̂n interiorul sistemului, d vectorul de consum extern.

Scriem ecuaţia Cx + d = x ı̂n forma echivalentă Cx + d = In x sau (In − C)x = d.
La prima vedere problema pare simplă şi soluţia imediată:

x = (In − C)−1 d,

dacă (In − C) este inversabilă. Datorită ı̂nsă restricţiilor asupra datelor problemei:
• Matricea C are toate elementele cij , nenegative şi subunitare: 0 ≤ cij ≤ 1;
• vectorul cerere d are elemente nenegative di ≥ 0;
10 Cursul 14, Algebră geometrie E. Petrişor, ianuarie 2014

• Vectorul producţie x trebuie de asemenea să aibă coordonate nenegative.

soluţia (In − C)−1 d este bună doar dacă (In − C)−1 are toate elementele nenegative.
Cum şi coordonatele lui d sunt pozitive, aşa avem asigurată nenegativitatea coordonatelor
soluţiei x = (x1 , x2 , . . . , xn ).
Având aceste restricţii, rezultă că problema are soluţie dacă matricea (In − C) este
inversabilă şi elementele sale sunt pozitive.

Definiţia 14.3.1 O matrice de consum C cu proprietatea că există (In − C)−1 şi aceasta
are toate elementele pozitive, (notat (In − C)−1 ≥ 0), se numeşte matrice productivă.

Se poate demonstra că o matrice de consum C este productivă dacă:

• suma elementeleor de pe fiecare coloană este mai mică decât 1;
sau
suma elementelor de pe fiecare linie este mai mică decât 1.
sau
• matricea C este diagonalizabilă, şi valorile proprii λ1 , λ2 , . . . , λn au modulul |λi | < 1.

Exemplul 5. Matricea de consum:

 
0.6 0.02 0.1
C =  0.3 0.2 0.4 
0.2 0.4 0.3
este o matrice productivă deoarece suma elementelor pe fiecare linie este mai mică decât
1. Matricea  
0.4 −0.02 −0.1
I3 − C =  −0.3 0.8 −0.4 
−0.2 −0.4 0.7
iar inversa sa este:
 
0.4 0.054 0.088
1 
(I − C)−1 = 0.29 0.26 0.19 
0.1262
0.28 0.164 0.314
deci are ı̂ntr-adevăr toate elementele pozitive.

Exemplul 6. Să se arate că matricea de consum

[ ]
0.6 0.5
C=
0.1 0.5
este o matrice productivă.

Observăm că nici una dintre primele două condiţii de productivitate nu sunt satisfăcute
(suma elementelor de pe prima linie este > 1, iar suma elementelor de pe coloana a doua
este 1).
Cursul 14, Algebră geometrie E. Petrişor, ianuarie 2014 11

Dacă calculăm polinomul caracteristic P2 (λ) = det(C − λI2 ) găsim că acesta are
valorile proprii: λ1 = 0.77912878474779, λ2 = 0.32087121525221. Fiind distincte, rezultă
că matricea C este diagonalizabilă. Valorile proprii sunt mai mici ı̂n modul decât 1, deci
matricea este productivă.