TEMA 4

MISIUNILE DIPLOMATICE CA MIJLOC

DE REALIZARE A POLITICII EXTERNE A STATELOR
1. Noţiuni generale despre misiunea diplomatică
Misiunile diplomatice sunt organe ale unui stat care îndeplinesc politica externă a statului dat în ţara în
care au fost acreditate. În sistemul reprezentării diplomatice se cunosc:
a. misiuni permanente (de tip clasic, pe lângă state), de tip nou (pe lângă organizaţii internaţionale);
b. misiuni cu caracter temporar (denumite şi misiuni speciale (ad hoc);
c. misiuni diplomatice ale organizaţiilor internaţionale pe lângă state.
Elementele de bază al raportului diplomatic dintre două state este acordul lor de voinţă - consimţământul
mutual (reciproc) al acestora.
Stabilirea de relaţii diplomatice între state se fac dacă îndeplinesc condiţiile:
1. entităţile între care se stabilesc relaţii diplomatice să aibă personalitate juridică internaţională;
2. cele două state sau guvernele celor două state să fie reciproc recunoscute;
3. să existe un acord între cele două state.
Aceste condiţii trebuie îndeplinite şi pentru înfiinţarea de misiuni diplomatice.
Convenţia de la Viena din1961 (ratificată de Parlamentul Republicii Moldova în 1992) a definit noţiunile
de misiune şi de personal diplomatic al misiunii:
a. prin expresia şef de misiune este persoana însărcinată să acţioneze în această calitate;
b. prin expresia membrii misiunii se înţelege şeful misiunii şi membrii personalului misiunii;
c. prin expresia localuri ale misiunii se înţelege clădirile folosite pentru realizarea scopurilor misiunii.
În baza acordului intervenit între cele două state privind înfiinţarea misiunii diplomatice, statul acreditant
desemnează membrii misiunii permanente. Pentru şeful misiunii diplomatice este necesar acordul prealabil al
statului de reşedinţă, care se numește agrement.
Încetarea activităţii unei misiuni diplomatice poate surveni din cauza dispariţiei unuia dintre state (cazul
Republicii Democrate Germane); a refuzului statului acreditant de a recunoaşte guvernul statului acreditar sau
viceversa; a închiderii misiunii diplomatice din motive bugetare (lipsa de finanţare).
2. Structura şi personalul misiunii diplomatice
În baza Convenţiei de la Viena, membrii misiunii diplomatice sunt divizaţi în trei categorii:
a)şefulmisiunii membrii b) personalului misiunii c)om de serviciu particular.
Membrii personalului misiunii diplomatice sunt structurali în trei categorii:a)membrii personalului
diplomatic;b)membrii personalului administrativ şi tehnic;c)membrii personalului de serviciu.
Menţionăm că Convenţia de la Viena mai face o clasificare: calitatea de agent diplomatic este aplicabilă
şefului misiunii sau unui membru al personalului diplomatic al misiunii or, această calitate este aplicabilă şi
şefului misiunii şi tuturor membrilor personalului diplomatic al misiunii.
La categoriile menţionate ale membrilor misiunii este necesar de adăugat şi categoria membrilor lor de
familie, cărora statul acreditar le acordă un statut special.
Numirea, sosirea şi plecarea definitivă a membrilor unei misiuni, cu excepţia şefului misiunii, care
urmează o procedură aparte, se face prin notificarea statului acreditant către statul acreditar.
Şefii misiunilor diplomatice se împart în trei clase:
1. clasa ambasadorilor sau nunţiilor, care sunt acreditaţi pe lângă şefii de stat;
2. clasa trimişilor, miniştrilor sau împuterniciţilor, care sunt acreditaţi pe lângă şefii de stat;
3. clasa însărcinaţilor cu afaceri, care sunt acreditaţi pe lângă Ministerul Afacerilor Externe.
O misiune diplomatică are structura: cancelarie, birou politic, birou economic, biroul ataşatului militar,
biroul ataşatului de presă, biroul consular, biroul ataşatului cultural ori de educaţie etc. Personalul misiunii
diplomatice este alcătuit din: şeful misiunii, miniştri-consilieri, consilieri, secretari.
În baza Convenţiei de la Viena din 1975 privind relaţiile statelor cu organismele internaţionale cu caracter
universal, există următoarele categorii de reprezentanţe ale statelor: *Misiuni permanente ale statelor pe lângă
organismele internaţionale; *Misiuni permanente de observatori ale statelor pe lângă organizaţiile
internaţionale;*Delegaţi la organele acestor organizaţii şi la conferinţele convocate de ele.
În cazul ONU instituirea misiunilor permanente de către statele- membre, a fost aprobată de către
Adunarea Generală la 03.12.1948. în documentul respectiv se precizează că misiunile permanente se instituie
pentru a contribui la realizarea scopurilor şi principiilor ONU.
Pentru numirea membrilor unei misiuni permanente, statul trimiţător trebuie să notifice consințămîntul
atât organizaţiei, cât şi statului-gazdă al acestei organizaţii.
 3. Funcţiile misiunii diplomatice
Conform Convenţiei de la Viena cu privire la misiunile diplomatice, funcţiile misiunii diplomatice
constau în: reprezenta statul acreditant; a ocroti în statul acreditar interesele statului acreditant şi ale cetăţenilor
săi; a duce tratative cu guvernul statului acreditar; a se informa evoluţia evenimentelor din statul acreditar şi a
raporta guvernului statului acreditant; a promova relaţii de prietenie şi a dezvolta relaţii economice, culturale şi
ştiinţifice între statul acreditant şi statul acreditar.
4. Mijloacele de activitate a misiunii diplomatice
Activitatea unei misiuni diplomatice se desfăşoară în două direcţii: pe de o parte, în raport cu guvernul
propriu, iar, pe de altă parte, faţă de statul acreditar.
 Instrucţiunile. Întreaga activitate a misiunii diplomatice este reglementată de instrucţiunile date de
guvernul statului. Instrucţiunile au caracter mai general. Ele privesc politica urmată de statul acreditant faţă de
statul acreditar și problemele care sunt între cele două state. In afara acestor îndrumări generale, agentul
diplomatic va primi instrucţiuni precise cu privire la fiecare acţiune pe care o are de rezolvat.
Instrucţiunile pot fi: scrise, orale, secrete şi ostensibile.
 Demersul diplomatic este o acţiune desfăşurată de misiunea diplomatică pe lângă guvernul statului
acreditar în scopul îndeplinirii funcţiei date de către guvernul statului acreditant. Demersurile diplomatice pot
avea scopuri: să-i comunice ori să ceară statului acreditar informaţii, să transmită diferite propuneri; să
avertizeze guvernul pentru anumite acte inamicale etc.
La demersurile diplomatice se scrie notă diplomatică, care are mai multe categorii, cum ar fi:
- Notă verbală–se precizează detalii ale unei situaţii, sau expunerea unei convorbiri importante.
- Notă semnată se foloseşte în corespondenţa dintre Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditar şi
un ambasador (şeful misiunii diplomatice) şi este un document mai solemn..
 Scrisoarea personală. - corespondenţa dintre şeful misiunii şi Ministerului Afacerilor Externe al statului
acreditar folosit pentru comunicări cu un caracter personal.
- Notă colectivă este o notă adresată unui guvern de către reprezentanţii mai multor state acreditate.
- Notă circulară este o notă al Ministerului Afacerilor Externe al unei ţări adresată unui grup de ambasade
cu scopul de a informa personalul diplomatic din statul de reşedinţă..
- Notă identică este perfectată de către şefii misiunilor, care se pronunţă asupra unei probleme comune şi
expun o părere comună. Ea este adresată Ministerului de Externe al statului acreditar.
- Memorandumul este o notă adresată şefului statului acreditar în care se expune o justificare a politicii
urmate de statul acreditant. Memorandumul cuprinde o prezentare a istoricului problemei şi a negocierilor în
curs, precizează aspectele juridice şi politice ale cauzei, formulează argumente.
- Ultimatumul - document în care se expun cerinţele şi pretenţiile unui stat faţă de alt stat, iar propunerile
sale sunt definitive și implică ameninţarea cu forţa, dacă cererea sa nu este satisfăcută.
- Rapoartele diplomatice pot fi divizate în rapoarte ordinare şi rapoarte extraordinare.
 Raport diplomatic ordinar (trimestrial, semestrial, anual), este raportul prin care misiunea diplomatică
informează MAE al ţării sale despre îndeplinirea sarcinilor sale.
 Rapoartele extraordinare prezintă un eveniment deosebit de important, care trebuie să ajungă fără
întârziere la cunoştinţa statului acreditant, fie să semnaleze/să informeze despre noile propuneri pe care cealaltă
parte le-a făcut în cursul unor negocieri.
ASPECTE INSTITUŢIONAL-FUNCŢIONALE ALE SERVICIULUI DIPLOMATIC
1. Serviciul diplomatic: structură şi funcţii
Relaţiile externe ale unui stat sunt iniţiate şi promovate prin intermediul unui organ specializat –
Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul de Externe. Ministerul Afacerilor Externe reprezintă apara- tul
central care stabileşte şi conduce direct relaţiile externe ale statului.
Principalele scopuri ale Ministerului Afacerilor Externe sunt:-elaborarea strategiei comune a politicii
externe a statului;- coordonarea relaţiilor internaţionale;-asigurarea prin mijloace diplomatice a suveranităţii,
securităţii, integrităţii teritoriale; -apărarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor;-asigurarea relaţiilor diplomatice
şi consulare ale statului cu statele străine, cu organizaţiile internaţionale.
Funcţiile Ministerului sunt:-elaborarea proiectelor acordurilor internaţionale ale statului;-negocierea cu
statele şi organizaţiile internaţionale;-asigurarea păcii internaţionale, securităţii globale şi regionale;
-participarea la elaborarea politicilor şi activităţilor vizând apărarea şi securitatea statului;-organizarea atât pe
teritoriul statului, cât şi peste hotare a activităţii consulare.
 Relaţiile externe ale unui stat mai sunt promovate prin intermediul misiunilor diplomatice. Funcţiile
misiunii diplomatice sunt: a) a reprezenta statul acreditant în statul acreditar; b) a ocroti în statul acreditar
interesele statului acreditant; c) a duce tratative cu guvernul statului acreditar; d) a se informa prin toate
mijloacele despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditant;e) a promova relaţii de prietenie şi a
dezvolta relaţii economice, culturale şi ştiinţifice între statul acreditant şi statul acreditar.
2. Particularităţile şi funcţiile serviciului consular
Serviciul consular reprezintă o parte a serviciului diplomatic.El cuprinde instituţiile externe şi subunităţile
Aparatului Central al Ministerului de Externe împuternicite să activeze în domeniul consular. Activitatea
serviciului consular este reglementată în baza Convenţiei de la Viena .
Cea mai mare parte a activităţii serviciului consular revine organelor externe ale acestuia. Organele
externe ale serviciului consular sunt instituţii specializate ca posturi consulare. Postul consular este organul ce
are misiunea de promovare şi dezvoltare a relaţiilor consulare. Posturi consulare sunt: clasa I – consulat
general; clasa II – consulat; clasa III – viceconsulat; clasa IV – agenţie consulară. Clasa şi rangul postului
consular se stabilesc de statul trimiţător şi sunt supuse aprobării statului de reşedinţă.
Teritoriul de exercitare a funcţiilor unui post consular este denumit circumscripţie consulară.
Pentru exercitarea funcţiilor sale, postul consular dispune de local consular și are dreptul de a amplasa pe
localul sediului său scutul cu stema de stat, inscripţia cu denumirea postului în limba de stat şi drapelul de stat
pe localul său, pe reşedinţa şefului oficiului şi mijloacele de transport folosite.
Personalul postului consular cuprinde următoarele categorii: şef de post consular, funcţionarii consulari,
angajaţii consulari, membrii personalului de serviciu.
Funcţiile consulare sunt: •a proteja în statul de reşedinţă interesele statului trimiţător şi ale cetăţenilor săi;
•a favoriza dezvoltarea relaţiilor comerciale, economice, culturale şi ştiinţifice între state;
• a se informa, prin toate mijloacele licite, despre condiţiile şi evoluţia activității comerciale, economice,
culturale şi ştiinţifice a statului de reşedinţă, a face rapoarte către guvernul statului trimiţător; •a elibera
paşapoarte, vize şi alte documente persoanelor ce doresc să plece în statul trimiţător; •a acorda ajutor şi
asistenţă cetăţenilorai statului trimiţător; •a acţiona în calitate de notar şi de ofiţer de stare civilă şi a exercita
funcţii similar; •a acorda asistenţă navelor şi aeronavelor statului trimiţător.
În Republica Moldova activitatea serviciului consular este efectuată de către Departamentul Afaceri
Consulare al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, consulatele Republicii Moldova peste
hotare şi misiunile diplomatice împuternicite cu funcţii consulare. La moment, Republica Moldova are 4
consulate (3 generale) şi 25 de ambasade.
3. Structura şi funcţiile Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al RM
Serviciul diplomatic reprezintă activitatea instituţiilor diplomatice şi consulare ale Republicii Moldova în
ansamblul lor şi a personalului angajat în aceste instituţii. Activitatea serviciului este reglementată de
următoarele legi: Constituţia Republicii Moldova, Legea cu privire la Serviciul diplomatic, Regulamentul
Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Regulamentul cu privire la activitatea misiunilor
diplomatice, Statutul consular, acorduri şi tratate internaţionale.
Sistemul instituţiilor serviciului diplomatical RM are următoarele structuri: MAE IE şi serviciul extern
(misiunile diplomatice, reprezentanţele permanente, delegaţiile şi misiunile; oficiile consulare).
Obiectivele serviciului diplomatic: •promovarea politicii externe, a relaţiilor comerciale şi economice
externe, în particular; •reprezentarea şi apărarea pe plan extern a intereselor naţionale; •protejarea drepturilor
suverane ale RMoldova; • protejarea drepturilor şi intereselor RM și ale cetăţenilor săi; •promovarea relaţiilor
bilaterale şi multilaterale politice, comerciale, economice, culturale şi ştiinţifice ale RM cu statele
lumii;•respectarea şi dezvoltarea a dreptului internaţional;
Funcţiile instituţiilor serviciului diplomatic al RM: •elaborarea şi realizarea concepţiilor, strategiilor ale
politicii externe a RM; •coordonarea activităţii autorităţilor RM pentru asigurarea promovării unei politici unice
în domeniul relaţiilor internaţionale; •analiza situaţiei politice şi economice din lume, a politicii externe şi
interne a statelor străine, a activităţii organismelor internaţionale; •informarea autorităţilor RM despre
evenimentele internaţionale; •acordarea de asistenţă şi protecţie cetăţenilor RM; •reprezentarea RM în relaţiile
ei cu alte state şi cu organismele internaţionale; • rganizarea şi participarea la negocieri în vederea încheierii
tratatelor internaţionale cu alte state şi cu organismele internaţionale.