Tema 1.

Turismul şi locul lui în sistemul de educaţie fizică şi sport

1. Date generale despre turismul şcolar
Ca fenomen social turismul a apărut ca consecinţă a revoluţiei tehnico-
ştiinţifice, pe cînd fenomenul feudalismului în Estul Europei cerea noi cerinţe în
educarea generaţiei tinere. La sfârşitul sec. XVII şi începutul sec. XVIII în şcolile
din Anglia, Franţa, Germania, Austria şi alte ţări, în afară de procesul instructiv-
educativ de bază, profesorii au început a utiliza în lucrul cu elevii plimbări şi
excursii prin împrejurimile ţinutului natal. Astfel de forme simple de călătorie au
primit denumirea de excursii, ceea ce a dus la formarea turismului şcolar ca o
necesitate pentru procesul instructiv-educativ de bază.
Turismul şcolar, este o formă complexă de educare a generaţiei tinere. În
cadru şcolii el trebuie conceput ca o activitate instructiv-educativă sportivă, de
educare multilaterală în afara şcolii. Aici se îmbină armomos interesele elevilor, ei
luînd cunoştinţă cu natura şi istoria ţinutului natal, cu oameni de diverse profesii,
în rezultatul cărora e posibilă şi o mică orientare profesională pe viitor. Solicitările
intelectuale tot mai intense şi de durată la care este supus tineretul şcolar,
determină necesitatea angrenării tuturor şcolarilor în activitatea sportivă din afara
procesului de învăţământ. În cadrul acesteia turismul trebuie să ocupe un loc de
seamă, deoarece are capacitatea de a imbina în mod armonios latura instructiv-
educativă cu cea sportivă.
Privit din acest punct de vedere, în cadrul şcolii, turismul poate şi trebuie să
constituie un real sprijin, un mijloc cu resurse nelimitate pentru obiectele de
învăţământ, ceea ce a dus ca turismul şcolar să aibă o legătură indisolubilă cu
programa de învăţământ.
Prin parcurgerea diferitelor zone ale ţării, se ia contact direct cu graiul
oamenilor din aceste locuri, cu creaţia populară, cu obiceiurile şi datinile poporului
nostru. Se cunoaşte pe „viu” frumuseţea şi măreţia naturii, dar şi realizările omului,
hărnicia şi măreţia lui în muncă. Toate acestea vin în sprijinul orelor de literatură şi
limbă română, aducând valenţe noi, sensibilităţi nebănuite în realizarea unor
compuneri, dar şi în înţelegerea şi analiza creaţiilor despre natură, a creaţiilor ce
1
elogiază vitejia poporului nostru pentru păstrarea fiinţei naţionale, hărnicia şi
realizările sale.
Turismul oferă posibilitatea înţelegerii în mai mare măsură a manualului de
geografie, străbătând munţii şi câmpiile, apele şi pădurile, oraşele şi satele. În acest
curs intră multe elemente topografice: planul şi harta geografică, formele de relief,
orizontul, vremea şi condiţiile climaterice. În temele despre „Litosferă”,
„Hidrosferă” şi alte teme; înţelegerea şi întărirea materialului, se petrece mai uşor
în timpul excursiilor şi marşurilor prin ţinutul natal. Scopul principal al acestor
excursii e de a face cunoştinţă cu relieful, apele, câmpiile ş.a.
Ştiinţele biologice îşi au un mare aliat în turism. Prin drumeţie şi excursie se
poate studia la faţa locului flora şi fauna, relaţiile dintre acestea, acţiunea climei,
altitudinii şi nu în ultimă instanţă, acţiunea omului asupra naturii. Prin învăţarea
disciplinelor biologice - botanicii, zoologiei, biologiei generale - programa
recomandă excursii la natură pentru observarea fenomenelor biologice, adunarea
materialului pentru lecţii. E recomandabil de a utiliza în timpul orelor vegetaţia ce
înconjoară teritoriul şcolii, care va fi capabilă să lărgească şi să fortifice
cunoştinţele elevilor de parcursul lecţiilor practice.
Vizitând muzee, locuri cu adânci semnificaţii istorice, vestigii ale trecutului
zbuciumat al poporului nostru, înfăptuiri ale prezentului, istoria patriei este
proiectată ca un film în faţa ochilor turistului. Iată de ce multe din şcolile ţării
noastre consideră lucrul turistico - etnografic ca fiind o problemă a întregului
colectiv de pedagogi. Profesorii care nu pot să plece în marşuri turistice, se ocupă
de munca etnografcă. Întrebările ce apar în lucrul turistico etnografic se discută la
întrunirile metodice ale colectivului de profesori. După cum vedem, turismul
dispune de nenumărate resurse de completare a procesului instructiv - educativ.
În contextul preocupărilor pentru mbunătăţirea învăţământului nostru,
turismul trebuie să contribuie la întregirea cunoaşterii.

2
 2. Activităţile turistice şcolare
Turismul este definit ca o activitate de călătorie, de deplasare pe o
anumită distanţă şi în anumite locuri, pe o durată limitată, în afara timpului
de muncă, în scop recreativ sau de agrement, desfăşurată prin mijlocirea
unor organe şi prin iniţiativa personală a celor ce o exercită. Viaţa în aer
liber, dorinţa de a cunoaşte lucruri noi în mediul înconjurător, înclinaţia
spre poezie şi mister, acestea sunt câteva aspecte a ceea ce înseamnă
turismul.
Faţă de celelalte mijloace şi forme de organizare a educaţiei fizice,
turismul prezintă unele particularităţi, în sensul că se desfăşoară în mediu
natural - pe drum, pe câmp, prin păduri ,pe râuri, prin munţi şi nu necesită
crearea unor condiţii speciale (săli de educaţie fizică, teren, bazine, etc.).
Practicarea diferitelor forme ale turismului creează posibilitatea
împletirii odihnei active cu practicarea exerciţiilor fizice în aer liber şi
cunoaşterea unor puncte turistice atractive, contribuind la rezolvarea
sarcinilor instructiv-educative specifice vârstei şcolare.
Activităţile turistice sunt activităţi în cadrul cărora, prin intermediul
diferitelor forme de turism ca mijloace principale şi caracteristice, omul
acţionează asupra sa, obiectul acţiunii fiind propriul său corp. Scopul
principal pentru care sunt practicate aceste activităţi este optimizarea
procesului de dezvoltare atât a fizicului cât şi implicit a psihicului uman.
Practicarea diferitelor forme de turism cu regularitate, reprezintă activităţi
care contribuie la îmbunătăţirea caracteristicilor biologice, la formarea
caracterului şi profilului moral, cultivă respectul faţă de valorile societăţii,
dă posibilitatea elevilor să-şi completeze cunoştinţele teoretice căpătate la
orele de curs şi să vadă pe viu frumuseţile de necontestat ale naturii.
Turismul şcolar trebuie conceput ca o activitate instructiv-educatiă
şi sportivă în afara de clasă. Turismului şcolar îi este proprie şi specifică
latura sa formativă, prin necesitatea de a-i deprinde pe elevi cu practicarea
3
lui, avînd un rol distinctiv şi caracteristici proprii, legat în primul rând de
necesităţile învăţămîntului actual. Scopul instructiv se realizează prin
lărgirea orizontului de cunoaştere a unor fenomene naturale sau social-
economice din orizontul local sau din afara lui, prin activităţi de observare,
de cercetare şi aplicaţie. Fondul educativ al activităţilor turistice şcolare
este concretizat prin conturarea în profunzime a spiritului de investigare, de
formare morală, de folosire reconfortantă a timpului liber, de cunoaşterea
altor realităţi decât cele obişnuite.
Metodiştii din învăţămîntul preuniversitar consideră următoarele: ca
metodă de învăţământ, activităţile turistice sunt considerate, forme de
activităţi practice, un mijloc de predare a unor lecţii în afara clasei, de
recapitulare şi de verificare, de adâncire a conţinutului lecţiilor, de pregătire
a unor lecţii noi, cultivând în acelaşi timp deprinderile de a înţelege mai
bine, mai viu, fenomenele din natură în toată complexitatea lor, într-o
strânsă intercondiţionare.
De aici şi constatarea că procesul instructiv-educativ nu poate fi
împlinit numai teoretic, prin lecţiile de clasă, ci prin activităţi turistice în
ambianţa concretă a naturii. Acesta este, după autorii multor studii privind
activităţile turistice ca metodă de învăţământ, sensul integrării turismului în
şcoală. Specialiştii afirmă că turismul poate deveni o „disciplină
universală”, potrivită aproape pentru toate obiectivele de învăţământ,
oferind posibilitatea elevilor de a percepe natura într-o viziune a întregului.
Activităţile turistice pot fi folosite la toate obiectele de învăţământ, pe
toate treptele de învăţământ, în toate tipurile de şcoli şi la toate
specialităţile cu necesităţi pedagogice, funcţie de obiectivele educaţionale.
Activităţile turistice şcolare constituie o metodă complexă de
învăţământ, nu numai pentru că în cadrul ei se folosesc aproape toate
celelalte metode de învăţământ dar şi pentru că prin intermediul acestor
activităţi se realizează toate laturile educaţiei: educaţia intelectuală, tehnică,
morală, ecologică, estetică şi fizică.
4
 Realizarea scopurilor pentru care se folosesc activităţile turistice în
şcoală depinde de buna organizare şi desfăşurare ale acestor activităţi atât
în ceea ce priveşte obiectivele educaţionale cât şi itinerariul, tematică şi
buna organizare a colectivului de elevi, toate acestea constituind reperele
programei şcolare.
Activităţile turistice şcolare, ca metodă de învăţământ se pot utiliza
ca o modalitate de transmitere a cunoştinţelor la toate disciplinele şcolare şi
în toate tipurile de şcoli răspunzând unor anumite cerinţe şi necesităţi
pedagogice şi educative.
Turismul şcolar contribuie la educarea personalităţii elevilor prin
posibilitatea valorificării fanteziei, iniţiativei, priceperilor şi deprinderilor
specifice. Punând în faţa elevilor probleme şi situaţii neprevăzute,
activităţile turistice şcolare dau ocazia să facă faţă anumitor greutăţi, să
înveţe să se orienteze, activitatea organismului este solicitată în raport cu
formele de relief străbătute şi cu condiţiile de deplasare, funcţiile
organismului sunt influenţate în mod mai puţin sistematic şi organizat decât
în cadrul orelor de curs sau al activităţilor sportive. În timpul unei excursii,
se întâlnesc situaţii extrem de variate, în care pe lângă mersul obişnuit se
folosesc sărituri, coborâri, treceri peste obstacole naturale, exerciţii de
echilibru. În plus, prin organizarea în timpul repausului a unor jocuri de
mişcare, aplicative sau sportive, se completează şi mai mult bagajul variat
de deprinderi motrice folosite.
Dintre acţiunile care îmbină perfect turismul cu sportul, elementele
întrecerii sportive cu cele ale aventurii, ineditul şi surprizele -orientarea
turistică- sub forma jocurilor sau a concursurilor sunt tot mai apreciate de
elevi. Jocul de orientare turistică are ca scop familiarizarea elevilor cu
pădurea şi pregătirea cadrului teoretic de trecere la concurs. Orientarea
turistică, sub formă de joc, nu are un regulament riguros, şi unic, ci unul
întocmit la iniţiativa conducătorului de joc, care, de obicei, cere
parcurgerea unui traseu după unele semne făcute pe copaci, traseele fiind
5
parcurse pe baza unor instrucţiuni scrise sau verbale, care de fapt fac apel la
cunoştinţele privind orientarea în natură, însuşite la lecţii. Elevii trebuie să
fie puşi în faţa unor surprize, probleme complicate, a unor noutăţi care să-i
solicite intens din punct de vedere intelectual şi fizic , pentru a avea dorinţa
de a învinge.
O altă caracteristică a acţiunilor turistice este antrenarea directă a
elevilor în organizarea acestora în activităţi ce privesc protecţia mediului
înconjurător.
În cadrul vacanţelor şcolare un rol deosebit îl au expediţiile şcolare
care reprezintă după unii autori „o călătorie de studii şi cercetare” pentru
elevii ce au preocupări şi înclinaţii bine conturate pentru un anumit
domeniu care va determina şi tema expediţiei.
După felul obiectivelor şi în funcţie de nivelul de cunoştinţe al elevilor,
expediţiile de cercetare se grupează după unii autori în mai multe tipuri:
expediţia geologică, geografică, biologică, expediţia de tip mixt, cu
tematică istorică, expediţia etnografică-folclorică.
Taberele şcolare şi de creaţie artistică reprezintă alte forme de
activităţi turistice care au drept scop crearea de noi valori, descoperirea de
noi talente, activarea de noi senzori, promovează creaţia artistică populară.
În cadrul acestor tabere, copii şi tineri talentaţi îşi dezvoltă aptitudinile şi îşi
îmbogăţesc cunoştinţele în domeniul picturii, al sculpturii în lemn,
modelării lutului, cioplitului pietrei, se pot iniţia în arta şi tehnica arhaică
populară: icoane pe sticlă, pictură naivă, sculptură în lemn şi piatră,
ţesătorie populară, confecţii şi cusături populare, ceramică, muzică şi
dansuri populare şi altele. Prin intermediul acestor activităţi se asigură şi
perpetuarea unor tradiţii populare moldoveneşti.
De asemenea, tinerii ecologişti îngrijoraţi de soarta mediului şi de
pericolul creşterii factorilor poluanţi organizează tabere ecologice. Dintre
activităţile acestor tabere pot fi menţionate: curăţarea cursurilor unor ape,
protejarea pădurilor.
6
 În domeniul activităţilor turistice, având „în vedere potenţialul turistic
al ţării noastre, turismul rural tinde să devină, conform scrierilor unor
specialişti în turism, una dinte cele mai atractive activităţi turistice.
În cadrul formelor turistice prezentate mai sus, activităţile turistice
culturale reprezintă acţiuni educative extraşcolare pentru elevi. Contactul
nemijlocit cu piese ale tezaurului istoriei naţionale, ale folclorului,
ocupaţiilor tradiţionale şi obiceiurilor populare, transformă aceste activităţi
într-un veritabil proces de asimilare a unor noi şi numeroase cunoştinţe şi
de dobândire a unor deprinderi ce dau elevilor satisfacţii personale şi
sentimentul cunoaşterii vestigiilor arheologice legate de geneza poporului
moldav şi continuitatea sa în spaţiul carpato - danubiano - pontic.
În cadrul turismului rural elevii iau contact cu obiceiurile şi tradiţiile
folclorice ale diferitelor zone. Obiceiurile exprimă mai mult decât orice
aspect al creaţiei şi culturii populare, viaţa comunităţii, rânduielile care-i
sunt specifice, fiind expresii ale vieţii sociale şi mecanisme prin care viaţa
socială se realizează (Stoica, G.; Moraru, O., 2001;).
Manifestări etnografico - folclorice în cadrul activităţilor turistice
sunt un prilej de cunoaştere a spiritualităţii neamului şi contribuie la
îmbogăţirea spirituală al elevilor.

3. Conţinutul şi programele în baza cărora se organizează lucrul turistic în

şcoala
În şcolaă sunt utilizate mai multe forme de petrecere a turismului, precum:
lecţiile cercurilor şi secţiilor turistice, care se petrec o dată pe săptămână, iar în
zilele de odihnă, în corespundere cu programa se efectuiază excursii, marşuri
turistice, competiţii, măsuri turistico - etnografice cu participarea activă a mai
multor cercuri şi secţii turistice.
Conţinutul lecţiilor se face conform programei, pentru diferite grupe de vârstă
şi odată cu vârsta devin tot mai complicate.

7
 De exemplu programa pentru clasele 4-5 ar trebui să prevadă: acumularea
cunoştinţelor despre obectivele turistice a ţinutului natal, cu regulile de organizare
a unui marş turistic, cunoştinţe despre caracteristica geografică, fizică, economică a
ţinutului. Elevii fac cunoştinţă cu inventarul turistic individual şi colectiv, trec cele
mai elementare cunoştinţe în topografie, capătă deprinderi şi priceperi practice la
orientarea pe teren, măsurarea distanţei, duc observări simple asupra condiţiilor
meteorologice, fac cunoştinţă cu regulile de securitate şi primul ajutor medical.
Practicarea sistematică a turismului are o influienţă pozitivă asupra dezvoltării
fizice a elevilor, pregătirii fizice, la funcţionarea multor sisteme fiziologice.
Programa pentru clasele a 6-7 ar trebui să prevadă: căpătarea unor deprinderi
şi priceperi practice necesare pentru participarea în marşurile turistice, care se
petrec în zilele săptămânii cât şi în zilele de odihnă, nu mai grele de prima
categorie de complicitate, cunoştinţe despre regulile competiţiilor la tehnica
turistică şi orientare sportivă. Direcţia etnografică este petrecută de profesor,
reeşind din condiţiile reale a şcolii. Elevii la lecţiile de etnografie iau cunoştinţe
despre obectivele ţinutului natal, cu obiceiurile şi tradiţiile acestui popor ş. a. La
lecţiile de tehnică turistică elevii iau cunoştinţe despre: hărţile topografice şi
caracteristica lor, tipurile de orientare sportivă, învaţă corect să aleagă inventarul
turistic colectiv şi individual, mâncarea raţională pentru participanţi, întocmesc şi
pregătesc documentele pentru marş. Elevii fac antrenamente la tehnica deplasării şi
trecerii obstacolelor prin: păduri cu vegetaţie greu accesibilă, locuri mlăştinoase şi
alte obstacole care de asemenea sunt greu de trecut. Îşi întăresc cunoştinţele despre
regulile competiţiilor la tehnica turistică şi orientare.
În clasele mari pe baza experienţei căpătate în urma participării la marşurile
turistice anterioare, apar interesele sportive, dorinţa de a merge pe trasee mult mai
grele şi mai complicate (pedestre, montane, nautice, cu schiurile, veloturism,
speleoturism ş.a.) . La această vârstă se definesc clar direcţiile în lucrul etnografic.
Tipurile de turism care se folosesc în şcoală, se aleg în corespundere cu
condiţiile locale: munţii aproape - pentru turismul montan, multitudinea de râuri şi
râuleţe - pentru turismul nautic, condiţiile climaterice pentru celelalte tipuri de
8
turism. Tematica materialului de studii se alege în conformitate cu tipul de
turism practicat. Tehnica deplasării şi trecerii obstacolelor, de asemenea se
învaţă, conform specificului de turism practicat, iar pentru aceasta este nevoie de
diferite perioade de timp.