Sunteți pe pagina 1din 2

Învățarea reciprocă pentru locuințe

sociale mai ecologice


Social Green este împărțit în două etape, procesul de învățare interregională fiind în
prima etapă. Aceasta cuprinde vizite de studiu, ateliere de bune practici, întâlniri ale
părților interesate locale și evenimente de diseminare. În cadrul procesului, regiunile
participante întocmesc rapoarte de autoevaluare, ghiduri de bune practici și planuri
pentru autoritățile regionale.

Etapa a doua presupune monitorizarea implementării planurilor și promovarea


învățării continue și a realizărilor partenerilor locali și regionali.

Potențialul de reducere a emisiilor


Clădirile reprezintă 40 % din consumul de energie al Europei și aproximativ 36 % din
emisiile sale de CO2. Ecologizarea sectorului de locuințe sociale, inclusiv prin
accelerarea modernizării energetice, ar putea juca un rol important în atingerea
obiectivelor UE de reducere a emisiilor de CO2.
Social Green urmărește să îmbunătățească înțelegerea rolului intervențiilor
ecologice în acest sector, în special în ceea ce privește impactul lor asupra sărăciei
energetice, pentru a identifica măsurile adecvate de eficiență energetică și de
energie din surse regenerabile. Aceste măsuri pot fi introduse în instrumentele de
politică regională ale UE, fiecare partener abordând un instrument aplicabil regiunii
sale.

Barierele în calea ecologizării locuințelor sociale au fost discutate în cadrul


consorțiului de proiect și cu grupurile interesate locale, atât în termeni generali, cât și
în legătură cu instrumentele politice specifice. Detaliile exemplelor identificate au fost
publicate în două articole tehnice, un articol popular și un raport de recomandare de
politică.

Partenerii au stabilit acțiuni pentru includerea în planuri, dintre care unele includ
numai transferul de cunoștințe, în timp ce altele necesită adaptare la condițiile locale.
Aceste acțiuni au potențialul de a stimula modernizarea energetică a locuințelor
sociale și de a îmbunătăți calitatea vieții chiriașilor, fără a le impune sarcini financiare
suplimentare, ajutând astfel persoanele care trăiesc în sărăcie energetică sau aflate
în acest risc.

Bunele practici
Identificarea și împărtășirea bunelor practici au oferit partenerilor șansa de a reflecta
asupra cazurilor din propriile regiuni și de a învăța de la alții. Vizitele de studiu în
zone din țări precum Croația, Estonia și România le-au permis să observe aceste
practici în acțiune, ducând la transferul suplimentar de cunoștințe atât între parteneri,
cât și către părțile interesate locale.

Fiecare partener a propus cel puțin patru practici de evaluare în cadrul consorțiului.
Informațiile despre 13 dintre acestea au fost publicate pe site-ul proiectului.
Un exemplu este Sõpruse 202 din Tallinn, Estonia, care utilizează o schemă
inovatoare pentru a finanța lucrări de modernizare care reduc consumul de energie
cu 60 % fără a crește costurile pentru locuitori. Alt exemplu este o modernizare
energetică a unui district dens populat din Porto, Portugalia afectat de numeroase
probleme sociale, care a îmbunătățit calitatea vieții pentru aproximativ 7 500 de
persoane. Al treilea exemplu este furnizarea a trei noi blocuri de locuințe sociale
eficiente din punct de vedere al resurselor în Alba Iulia, România. Acestea sunt
destinate persoanelor care și-au pierdut locuințele în timpul tranziției postcomuniste,
când proprietățile confiscate sub regimul comunist au fost returnate foștilor
proprietari.

Totalul investițiilor și al finanțării din partea UE


Totalul investițiilor pentru proiectul „Social Green – Politici regionale pentru
ecologizarea sectorului de locuințe sociale” este de 1 188 765 EUR, contribuția UE
prin Fondul european de dezvoltare regională fiind de 998 532 EUR prin intermediul
programului operațional „INTERREG EUROPE” pentru perioada de programare
2014-2020. Investiția face parte din prioritatea „Economia cu emisii reduse de
carbon”

S-ar putea să vă placă și