Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Unitate de Învăţare Nr. 1 - Stiinta Dreptului Penal PDF
Unitate de Învăţare Nr. 1 - Stiinta Dreptului Penal PDF
Dreptul penal ar putea fi definit ca o ramură a sistemului nostru unitar de drept, alcătuit
dintr‑ o totalitate de norme juridice adoptate de puterea legiuitoare, care stabilesc ce fapte
constituie infracţiuni, condiţiile răspunderii penale, sancţiunile şi alte măsuri care pot fi aplicate
ori luate de către instanţele de judecată faţă de persoanele care au săvârşit asemenea fapte, în
scopul apărării valorilor fundamentale ale statului de drept.
Trăsăturile dreptului penal:
a) este o ramură distinctă, autonomă, având un obiect propriu de reglementare,
constituit din relaţiile sociale create în jurul şi datorită valorilor fundamentale de a căror
respectare depinde însăşi existenţa societăţii într‑ o anumită etapă de dezvoltare a acesteia;
b) stabileşte faptele (acţiunile, inacţiunile) susceptibile să aducă atingere ori să pună în
pericol valorile sociale fundamentale, condiţiile tragerii la răspundere penală, precum şi
pedepsele sau alte sancţiuni de drept penal care urmează să fie aplicate sau luate faţă de
persoanele care comit asemenea fapte;
c) scopul dreptului penal este apărarea sistemului de valori pe care se întemeiază
societatea, scop care este realizat, în principal, pe calea prevenirii săvârşirii faptelor care aduc
atingere sau pun în pericol valorile sociale fundamentale şi numai în subsidiar pe calea
constrângerii, adică prin aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege pentru comiterea faptelor
considerate ca socialmente periculoase.
Ştiinţa dreptului penal este o ramură a ştiinţelor juridice şi cuprinde concepţiile, teoriile,
ideile, principiile destinate să explice şi să fundamenteze necesitatea, scopul şi sarcinile
dreptului penal, să stabilească metodele de investigaţie a fenomenelor penale, să elaboreze
mijloacele juridice de prevenire şi combatere a fenomenului cu ajutorul dreptului penal.
1
Metodele ştiinţei dreptului penal:
a) metoda raţională sau logică, cu ajutorul căreia studiul dreptului penal se efectuează
în toate ipostazele sale, folosindu‑ se categoriile şi legile logicii. Metoda raţională anume
adaptată la studiul normelor juridice se numeşte metoda tehnico‑ juridică. Pe această bază se
realizează studiul integral al normei juridice;
b) metoda istorică, ce constă în cercetarea condiţiilor care determină apariţia, evoluţia şi
dispariţia normelor dreptului penal;
c) metoda comparativă, care presupune studiul comparativ al normelor şi instituţiilor
penale aparţinând altor sisteme de drept penal, în scopul cunoaşterii elementelor de
particularizare şi a celor comune cu ale normelor noastre penale;
d) cercetarea sociologică concretă, prin care se urmăreşte cunoaşterea eficienţei
instituţiilor dreptului penal, mai cu seamă a aplicării şi executării pedepselor şi a celorlalte
sancţiuni de drept penal (de exemplu: eficienţa suspendării executării pedepsei sub
supraveghere, a liberării condiţionate, a măsurilor educative, a unor măsuri de siguranţă etc.);
e) metoda experimentului presupune aplicarea experimentală a unor măsuri de
combatere a fenomenului infracţional sau a unor modalităţi de executare a sancţiunilor de drept
penal.
Obiectul dreptului penal îl formează relaţiile de apărare social din care fac parte atât
relaţiile de cooperare între oameni în asigurarea ocrotirii ordinii sociale, cât şi relaţiile de
conflict între titularii valorilor sociale ocrotite de legea penală şi cei care au săvârşit fapte
vătămătoare sau periculoase împotriva acestor valori.
Art. 1 alin. (1) C. pen.: „Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni”.
Art. 173 C. pen.: „Prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă
în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau
putere de lege”.
2
În virtutea acestor dispoziţii, o faptă, oricât de gravă ar fi, nu poate constitui infracţiune
dacă nu este prevăzută ca atare şi în legea penală (nullum crimen sine lege).
Anterioritatea legii penale în raport cu data săvârşirii faptei (nullum crimen sine
lege praevia).
Art. 1 alin. (2) C. pen.: „Nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care
nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită”.
3. Pedeapsa nu poate fi stabilită sau aplicată în afara limitelor generale ale acesteia.
Art. 2 alin. (3) C. pen.: „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită şi aplicată în afara limitelor
generale ale acesteia”.
d. Principiul umanismului.
Acest principiu presupune ca legiuitorul român, în procesul de elaborare şi adoptare a
legilor penale, cât şi instanţele de judecată, cu prilejul aplicării normelor dreptului penal, să
3
pornească de la interesele şi drepturile fundamentale ale omului, de la asigurarea condiţiilor de
realizare şi îmbogăţire a personalităţii fiecăruia, în concordanţă cu cerinţele societăţii moderne.
Prin izvoarele formale ale dreptului penal înţelegem acele acte normative care, în
cuprinsul lor, stabilesc faptele ce constituie infracţiuni, pedepsele care se pot aplica sau
alte sancţiuni care se pot lua, precum şi condiţiile răspunderii penale.
Ceea ce caracterizează izvoarele formale ale dreptului penal este faptul că acestea, în
principiu, nu pot avea decât forma legii, şi anume forma legii organice, adică a actului
normativ care este adoptat de Parlamentul României după procedura prevăzută în Constituţie şi
care ar putea cuprinde incriminări şi pedepse. Pe cale de excepţie, pot constitui izvoare formale
ale dreptului penal şi ordonanţele de urgenţă ale Guvernului.
Art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie: „Prin lege organică se reglementează: (...) h)
infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora”.
Într‑ o singură situaţie reglementată de Constituţia României decretul prezidenţial poate
avea valoarea de izvor formal de drept penal, şi anume aceea a acordării graţierii individuale.
1. Constituţia României
2. Legea penală
a. După sfera de incidenţă sau domeniul de aplicare: legea penală generală, legea penală
complinitoare, legea penală specială, legea extrapenală cu dispoziţii penale;
b. După durata de aplicare sau a activităţii: legea penală cu durată de aplicare
nedeterminată, legea penală temporară sau cu durată determinată;
c. Potrivit criteriului caracterului lor: legea penală ordinară, legea penală extraordinară
sau excepţională.
3. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
4. Decretul prezidenţial
5. Alte acte normative care, la data adoptării lor, aveau putere de lege: acele legi
care au fost adoptate până la adoptarea noii Constituţii a României, în măsura în care conţinutul
lor nu contravine prevederilor acesteia; decretele care conţin incriminări şi pedepse şi care au
4
fost adoptate înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei, în măsura în care nu contravin
dispoziţiilor acesteia; actele normative europene cu caracter obligatoriu.
6. Tratatele şi convenţiile internaţionale
Norma juridică penală poate fi definită ca acea normă juridică prin care se prescriu
regulile de drept penal, precum şi sancţiunile aplicabile în cazul încălcării acestora. Deşi
normele juridice penale au toate atributele normelor juridice în general, identificăm la acestea
anumite particularităţi care le imprimă un caracter specific.
O normă penală specială are o structură dihotomică, fiind alcătuită din dispoziţie şi
sancţiune.
5
Categorii de raporturi juridice penale:
- raporturi juridice penale numite de conformare sau cooperare;
- raporturi juridice penale de conflict sau contradicţie.
Raportul juridic penal de conformare - acel raport ce ia naştere din conformarea faţă de
normele juridice penale şi constă în dreptul statului de a pretinde respectarea valorilor speciale
ocrotite de lege şi obligaţia membrilor societăţii, ca destinatari ai legii penale, de a respecta
conduita descrisă în normele de incriminare.
Raportul juridic penal de conflict - legătura care se naşte între stat şi infractor din
momentul săvârşirii infracţiunii şi constă în dreptul statului de a aplica sancţiunea prevăzută de
norma penală încălcată (dreptul de a trage la răspundere penală) şi obligaţia infractorului de a
suporta sancţiunea (de a răspunde penal), ca urmare a nesocotirii normei.
6
Subiecte: statul şi infractorul.
Conţinut - este format din drepturile şi obligaţiile corelative ale subiecţilor acestui tip de
raport juridic penal.
Obiect - aplicarea şi executarea pedepsei principale, a pedepsei accesorii şi
complementare, a măsurilor educative.
Notă: Materialul se va completa cu manualul, Drept penal, partea generală, autori: Ilie
Pascu, Gheorghe Muscalu, Andreea Simona Uzlău, Editura Hamangiu, București, 2016.