Berbecaru Ionut

Clasa,1B

Tema

Împletituri de nuiele

Meşteşug sau îndeletnicire casnică, practică de confecţionare a obiectelor

uzuale din nuieluşe de salcie(răchită). Este unul din cele mai vechi
îndeletniciri meşteşugăreşti din istoria omenirii, ce-şi are originea încă în
epoca neolitică. Pentru populaţia din ţinutul nostru cu o floră atât de variată şi
bogată, această ocupaţie a avut o însemnătate mare din cele mai vechi
timpuri, fiind condiţionată şi de gradul de utilitate a ei în viaţa oamenilor.
Începând cu casa de locuit – piesa centrală a gospodăriei ţărăneşti şi a
anexelor necesare pentru trai (hambarul,cocina, coteţul, sâsâiacul, gardul,
poarta) împletitul din nuiele vegetale era utilizat la fiecare pas în
confecţionarea obiectelor necesare - coşuri mari pentru păstrarea şi
transportarea grăunţoaselor, fructelor şi legumelor, coşul carului, căruţei şi a
săniei, lesele pentru prepararea a diverse sortimente de caşcavaluri şi
mezeluri, lozniţele pentru uscatul fructelor, ştiubeie pentru întreţinerea
albinelor, line şi călcătoare pentru zdrobitul strugurilor, o largă varietate de
unelte de pescuit cum ar fi etrele şi vârşele. La fel de utilă era îndeletnicirea
şi pentru dotarea cu cele trebuincioase şi interiorului casei. La bucătărie mai
puteau fi utilizate şi diverse policioare, blidare, suporturi, coşuri şi
coşuleţe, mese, scaune, laviţa şi alte piese de mobilier necesare traiului
cotidian.

Practicat pe întreg teritoriu Moldovei, mai frecvent în regiunile de codru, în

luncile rîurilor . Meşteri specializaţi mai puţini, dar aveau un repertoriu mult
mai larg de obiecte. Se lucrau mai frecvent diverse tipuri de ambalaj, coşuri
de diferite mărimi şi utilizări, mobilier, articole mai fine de galanterie-poşete,
sipeţele.

Are o circulaţie generală, fiind mai frecvent practicat în raioanele de nord

(Glodeni,Floreşti, Soroca) centru (Nisporeni, Teleneşti, Călăraşi), sud, sud-
vest (Cahul, Ştefan-Vodă) ale R. Moldova. Cu denumiri similare este practicat
în România în jud. Arad, Bihor,Timiş, Mureş, Dolj,Ilfov,Iaşi, Vaslui. La fel şi în
zonele limitrofe ale Ucrainei, în regiunile Transcarpatică, Viniţa, Ternopol.
Meşugul s-a practicat în toate timpurile şi la popoarele din vecinătatea
îndepărtată-bielaruşi, ruşi.

2. Caracterizare: descriere, funcţii, aspecte morfologice, mod de manifestare:

Împletitul din nuiele de răchită(salcie) s-a practicat şi se mai practică ca
meşteşug sau îndeletnicire casnică din vremuri timpurii. De-a lungul secolelor
meşterii au creat o variată şi bogată gamă de obiecte împletite din nuiele de
primă necesitate . De la atribute gospodăreşti şi piese mari de mobilier până
la piese mici de toaletă - ele se utilizau nu doar în gospodăria casnică
ţărănească. Odată cu dezvoltarea capitalismului în ţinutul nostru acest
meşteşug şi-a luat treptat avântul transformându-se dintr-o îndeletnicire
casnică într-o ocupaţie permanentă, specializată sau într-un meşteşug
orientat pentru satisfacerea ofertelor din agricultură, industrie şi comerţ. Cu
dezvoltarea industriei o mare solicitare aveau ambalajele împletite, care erau
mai comode şi mai ieftine ca cele din lemn. Un bun impuls asupra dezvoltării
meşteşugului au avut-o ţările europene, care solicitau pe pieţele lor un larg
sortiment de astfel de mărfuri. Odată cu aceasta în Basarabia se cultivă specii
de răchită importată, pentru confecţionarea unor produse mai calitative. Din
a.80 ai sec. XIX in Basarabia apar primele şcoli specializate in meserii.
Scopul lor era transmiterea celor mai elementare şi necesare cunoştinţe şi
abilităţi meşteşugăreşti populaţiei rurale. Astfel în or.Soroca prima clasa de
împletire a coşurilor a funcţionat mai bine de 2 decenii încă din a.80 ai
sec.XIX, având ca instructor un maistru invitat din Occident. Aceasta a permis
lărgirea sortimentului şi îmbunătăţirea calităţii articolelor împletite în ţinutul
nostru. În Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală se păstrează, din
fericire, o colecţiile de obiecte împletite din fibre vegetale ce se deosebesc
prin rafinament şi calitate.
În Moldova astăzi ca material de bază pentru împletiturile din rămurele de
arbori se folosesc nuieluşe de răchită sau salcie de diferite specii. De obicei,
acest materialul împletitor este numit mai simplu cu un cuvînt-LOZIE.
Meşteşugul solicită multă răbdare, îndemînare şi fineţe în execuţie. Colectarea
materiei prime se face în lunile de toamnă-primăvară. Se recoltează manual,
se leagă în snopi si se depozitează pentru uscare şi păstrare.
Concomitent sau imediat cu recoltarea nuielele se sortează în clase de
calitate. Prima operaţie în prelucrare a nuieluşelor recoltate este fierberea
acestora. Ca rezultat se obţine mărirea rezistenţei şi elasticităţii, dar şi
colorarea uniformă a lor. După fierbere snopii de răchită se introduc într-un
cazan cu apă rece, după care se începe cojire. Operaţia se poate executa
utilizând „cojitoare” manuale sau lectrice(mecanice). Nuielele fierte se usucă
imediat la soare ori în încăperi încălzite şi se trec în depozitul de păstrare.
Pentru împletire se folosesc atât nuiele întregi, cat si şine. Ele rezultă în
despicarea nuielelor mai groase în 2-3-4 părţi egale, după care se curăţă
miezul. Înainte de împletire materialul trebuie înmuiat în apă. În dependenţă de
articolele presupuse spre confecţionare în conformitate cu
dimensiunile,forma destinaţia lui se alege numărul necesar de nuiele, şine,
diametrul şi lungimea potrivită. Tehnologiile de împletire sunt diverse-în
dependenţă de obiectul confecţionat. Preponderent meşterii locali utilizează
următoarele procedee de împletire: dreaptă, răsucită din 2,3,4 nuiele, în
straturi, în rânduri.
O tehnologie mai arhaică de confecţionare a coşurilor de piaţă este cea de
utilizare a cercului. Mai recent meşterii utilizează şabloanele de diferite tipuri.
Obiectele de răchită se finisează prin diverse operaţii ce asigură produselor
un aspect estetic deosebir şi pentru mărirea rezistenţei împotriva factorilor
atmosferici dăunători. Aceste operaţii sunt diverse-spălarea, bronzarea,
sulfatarea, lăcuirea împletiturilor.
 Unii meşteri utilizează nuiele de culori naturale, alţii utilizează şi nuiele
vopsite cu coloranţi naturali mai rar de anilină(chimici).

Cea mai diversificată producţie a meşterilor împletitori locali este cea a

coşurilor din nuiele cojite. Ele sunt diverse-coşuri de legume, cu şi fără de
capac, coşuri pentru fructe, pomuşoare, flori,porumbei,câini, pisici, gunoi,
rufe, sticle, lemne, pâine, voiaj ş.a. Cele mai scumpe şi apreciate împletituri
sunt garniturile de mobilă de grădină confecţionate la comanda individuală
sau design de unicat.

3. Descrierea comunităţii(lor), grupurilor, persoanelor sau instituţiilor

purtătoare:
Anii 40-90 ai sec. XX au fost marcaţi de un declin rapid al împletitului din
nuiele de răchită. Doar în unele centrele rurale specializate altădată din satele
raioanelor Soroca, Călăraşi, Teleneşti, meşteşugul a supravieţuit ca prin
minune. În perioada socialismului în sectorul economic de stat acest
meşteşug, de obicei, se practica doar în gospodăriile silvice ca ocupaţie
auxiliară. Cea mai renumită din ele - gospodăria silvică din or. Soroca a fost
mult timp o şcoală de promovare a experienţei înaintate în acest domeniu,
cunoscută şi apreciată în fostă URSS. Astăzi mai există mici întreprinderi de
împletituri şi in alte gospodării silvice de stat la Teleneşti, Bălţi, Făleşti,
Tigheci(Leova), unde se lucrează atît coşuri, cît şi piese de mobilă. Aceste
produse sânt, de regulă, de calitate joasă şi au circulaţie doar în piaţa locală.

La momentul actual acest meşteşug se dezvoltă de către meşteri împletitori

care lucrează individual, în cadrul familiei. Mulţi din ei au atins un grad înalt
de măiestrie profesională. Cei mai renumiţi meşteri din acest domeniu sânt
: Mihail Gaugaş (n.1952) deţinătorul titlului onorific „Meşter Faur” şi Lidia
Manea din s.Rubleniţa, Nichifor Cibotaru (1910-2004) şi Grigore Voloşciuc
(n.1952) din or.Soroca Dionisie Hâjdianu (1926-2002), Olga Lisnic din
s.Răciula, Filip Boicu din s. Frumoasa, Ion Stratan din s. Sadova r-l Călăraşi,
Pavel Ţăranu (n.1955) din s.Ciburciu, Ştefan-Vodă ş.a. Toţi aceşti meşteri au
făcut ucenicie, învăţând meseria de la alţi împletitori.

Transmiterea abilităţilor meşteşugăreşti se mai face în şcoli la orele de

educaţie tehnologică, activităţi extraşcolare, prin intermediul cursurilor de
formare profesională a adulţilor. Ca formă de încurajare a împletitorilor
Uniunea Meşterilor Populari din Moldova organizează expoziţii şi tărguri
anuale specializate. Cea mai cunoscută este Expoziţia concurs a lucrărilor
meşterilor împletitori din fibre vegetale cu aprecieri şi distincţii pentru cei mai
buni.

4. Descrierea situaţiei la zi privind viabilitatea:

Schimbările mari al modului de viaţă au limitat substanţial utilizarea
împletiturilor din lozie, a spaţiului de desfăşurare a activităţilor meşterilor

Obiectele confecţionate industrial, sau împletituri confecţionate în Orient

(care sunt şi mult mai ieftene) exercită o presiune mare astăzi asupra
meşterilor împletitori locali. Este problematică uneori recoltarea materiei
prime.
În ultimul deceniu se atestă totuşi un interes sporit faţă de acest meşteşug.
Articolele împletite au o căutare în creştere atât pe piaţa internă, cât şi cea
externă. Ele se încadrează armonios în orice interior, creând o atmosferă de
căldură şi confort. Articolele împletite mai întrunesc o gamă de calităţi ce le
fac atractive - frumuseţea, durabilitatea, comoditatea, preţul redus ş.a. În
aspect economic meşteşugul se pretează prin faptul că utilizează resurse
ieftine şi accesibile, nu necesită investiţii mari în utilaje scumpe, poate fi
practicat uşor la domiciliu.

Practicarea şi promovarea largă a acestora poate contribui la dezvoltarea

bazei socio-economice a oricărei comunităţi.