LECŢIA 14

12.4. INDUCEREA ŞI SINCRONIZAREA

CICLURILOR ESTRALE ŞI A
OVULAŢIILOR
LA IAPĂ

INTRODUCERE

Cuvinte cheie: inducere estru, sincronizare estru,

sincronizare ovulaţii, inducere parturiţie

Iapa este un animal poliestric sezonier, cu manifestarea mai

frecventă a căldurilor în perioada februarie-iunie.
În herghelii se impune tot mai frecvent necesitatea
sincronizării estrului şi a ovulaţiilor, pe grupe de iepe, în scopul
însămânţării artificiale sau a transferului de embrioni, precum şi
pentru grăbirea declanşării ciclurilor estrale ovulatorii la începutul
sezonului de montă.
Controlul manifestării estrului se realizează cel mai bine prin
reducerea duratei de funcţionare a corpului galben, cu ajutorul
preparatelor luteolitice (PgF2). Corpul galben la iapă este mult mai
sensibil la acţiunea PgF2, comparativ cu cel al vacilor. Luteoliza
se produce rapid atunci când se administrează numai 1/5 din doza
necesară unei vaci.
Sensibilitatea sporită a iepelor la PgF2 este demonstrată şi
de unele manifestări specifice care apar la 10-15 minute de la
administrare. Aceste manifestări sunt trecătoare şi constau din:
transpiraţie în zona umerilor, gâtului şi regiunea abdominală, din
creşterea frecvenţei bătăilor cordului, a respiraţiei, precum şi colici
de intensităţi variabile.
Administrarea de analogi sintetici ai PgF2, în doză de 250
mcg, între a 5-a şi a 13-a zi a ciclului estral, determină o scădere
bruscă a progesteronemiei, urmată, la 2-4 zile, de declanşarea
estrului comportamental, iar ovulaţia are loc la 8-12 zile după

146
tratament. Pentru provocarea ovulaţiei în timpul estrului indus, este
necesară administrarea de hCG.

DEZVOLTARE

12.4.2. METODE DE SINCRONIZARE A ESTRULUI

ŞI OVULAŢIILOR

Sincronizarea estrului şi a ovulaţiilor, pe grupe de iepe, este o

premiză esenţială a utilizării IA şi a transferului de embrioni.
Este posibilă sincronizarea estrului prin tratament dublu cu
PgF2. Astfel, ziua în care se administrează prima doză de 250 mcg
Cloprostenol este considerată ziua 0 a tratamentului, în ziua a 6-a se
administrează 2500 UI hCG, în ziua a 14-a se administrează a doua
doză de 250 mcg Cloprostenol, urmată de 2500 UI hCG în ziua a
20-a, în scopul sincronizării ovulaţiilor. Se obţine o grupare a
estrului comportamental la peste 80% din iepele tratate, într-un
interval de 48 de ore între a 2-a şi a 4-a zi de la a doua administrare
de Cloprostenol, iar la peste 60% din acestea, ovulaţiile se produc la
cca 48 de ore după administrarea hCG. Însămânţarea artificială se
face de două ori, începând cu ziua a 21-a. ratele de fecunditate sunt
în medie de 64%. Iepele care nu au rămas gestante la estrul indus
vor fi montate la ciclurile următoare, astfel încât, într-un interval de
5 săptămâni, rata fecundităţii în grupul de iepe ajunge la 98%.
Altă posibilitate de sincronizare a estrului o constituie
tratamentul combinat cu progesteron şi prostaglandine. Se
injectează zilnic 75 mg Progesteron, timp de 10 zile. În ziua a 7-a se
administrează 250 mcg Cloprostenol, iar în ziua a 15-a 2000 UI
hCG, urmată de o singură IA în ziua a 16-a.
Se pot utiliza şi pesarii impregnate cu 1 mg analog sintetic al
progesteronului, care se menţin intravaginal timp de 8 zile. La
retragerea pesariilor se injectează 250 mcg Cloprostenol. Iepele se
vor monta în timpul estrului indus, din două în 2 zile, începând cu
ziua a 13-a. declanşarea estrului este bine grupată între zilele 10-13,
iar ovulaţiile în jurul zilei a 18-a.
Căldurile care apar la 9-14 zile după fătare sunt, în general,
mai puţin fertile, datorită involuţiei uterine incomplete. Pentru
ameliorarea fecundităţii, se injectează o doză luteolitică de PgF 2 la
20 de zile post-partum.

12.4.3. TERAPIA DIESTRULUI PRELUNGIT LA IAPĂ

147
 Se pare că la iapă, comparativ cu alte specii de animale
domestice, corpul galben persistent este prezent într-o proporţie
destul de ridicată.
La iepele cu ciclu estral normal, creşterea concentraţiei
principalului metabolit circulat al PgF2 (13,14-dihidro-15 keto
PgF2) are loc în preajma zilei a 15-16-a a ciclului estral, asociată
cu scăderea concentraţiilor de progesteron în plasma periferică.
În cazul în care corpul galben nu este complet involuat la
sfârşitul metestrului, în ovar rămân resturi active de ţesut luteal, pe
perioade de la 3 săptămâni la 4 luni. Secreţia scăzută de progesteron
a ţesuturilor luteale persistente poate suprima sau nu eliberarea
hipofizară de FSH, dar suprimă eliberarea de LH. În această
situaţie, iepele pot prezenta sau nu estru comportamental, dar
neînsoţit de ovulaţie. La 25% din iepele de galop, diestrul prelungit
în sezonul de reproducţie este o cauză majoră a infertilităţii.
PgF2 şi analogii săi sintetici constituie mijlocul cel mai
eficient pentru combaterea diestrului prelungit, doza luteolitică fiind
de 250 mcg Cloprostenol. Tratamentul cu prostaglandine induce
rapid regresia luteală, iar o parte din iepe intră în călduri după 24 de
ore de la administrare. Intervalul de la tratament până la ovulaţie
este în medie de 6,8 zile, cu variaţii de la 2 la 14 zile.
S-a constatat că iepele care au avut un interval scurt de la
tratament până la ovulaţie au prezentat, în momentul tratamentului,
un folicul mare pe unul din ovare. Aceasta dovedeşte faptul că, în
timpul sezonului de reproducţie, secreţia de FSH, creşterea şi
regresia ritmică a foliculilor au loc la intervale de 10-12 zile,
nefiind influenţate de prezenţa sau absenţa progesteronului.
Se poate trage concluzia că, la iepele cu diestru prelungit,
intervalul dintre tratamentul cu PgF2 şi ovulaţie depinde de
momentul în care se administrează PgF2, legat de creşterea şi
regresia ritmică a foliculilor.
O altă categorie de iepe cu diestru prelungit o constituie
iepele cu resorbţie embrionară, precum şi cele care au avortat după
40 de zile de gestaţie. În aceste situaţii, celulele corionice invadează
endometrul şi secretă PMSG de la cca 35 de zile de gestaţie. Chiar
şi după avort, se continuă secreţia de PMSG timp de mai multe
săptămâni, prelungind durata de funcţionare a corpului galben, dar
nu este în măsură să stimuleze alte ovulaţii. Chiar dacă este indusă
luteoliza prin tratamente repetate cu PgF2, nu se mai dezvoltă alţi
foliculi care să ovuleze. Numai după 140 de zile, când are loc
regresia celulelor corionice de invazie, iar PMSG a dispărut din
sângele iepelor, poate fi indus estrul urmat de ovulaţie.

148
 INDUCEREA BIOTEHNICĂ A PARTURIŢIEI
LA ANIMALE

Principalele motive pentru care se alege inducerea parturiţiei

sunt :
- pentru a avansa momentul fătării pentru a reduce
intervalul dintre fătări sau pentru a strînge paternal de
fătare.
- pentru a reduce incidenţa distociilor prin prevenirea
creşterii excesive intrauterine .
- pentru a întrerupe gestaţiile patologice.
- pentru a avansa data fătării la vaciile care data gestaţiei
mai tîrzie acolo unde împerecherea şi producţie este
sezonală.
La vaci , progesteronul este necesar menţinerea gestaţiei.În
primele 150 de zile de gestaţie şi ultimele cîteva zile înainte de
parturiţie , principala sursă de progesteron este corpul
luteal.Întrecele 2 perioade , placenta produce suficient progesteron
pentru a menţine gestaţia.Parturiţia este declanşată de o creştere a
producţiei de cortizol fetal. Aceasta determină o creştere de
estrogeni placentali şi a prostaglandinelor PG F2 .Corpul luteal
regresează şi nivelele de progesteron plasmatic scade brusc
.Cercetările pentru inducerea parturiţiei s-au focalizat pe folosirea
prostaglandinelor şi corticosteroizilor sau ambele în combinaţie.

Corticosteroizii

Administrarea dextrametazonului cu acţiune redusă (15

ml).Dexadreson cu scurt timp înainte de fătare ,sau la termenul
fătării imită creşterea cortisolului fetal şi iniţiază procesul de
fătare .Majoritatea vacilor vor făta în 72 de ore.
Cînd se încearcă inducerea parturiţiei cu mai mult de7-10 zile
înainte de termenul aşteptat , răspunsul este mai variat iar eşecul
este mai frecvent.Aceste probleme pot fii depăşite prin
administrarea anterior a unui preparat cu corticosteroid cu acţiune
medie.Cam peste o săptămînă vacii i se administreazăun preparat cu
acziune scurtă (10-15 ml Dexadreson).

149
 Prostaglandinele

Injecţia cu o doză standard de prostaglandine F2alfa în timpul

ultimei săptămîni în timpul datei aşteptate va avansa fătarea
eficient. Majoritatea vacilor vor făta ţn 48 de h.Combinaţia
corticosteroizilor şi prostaglandinelor poate fii preferată, datorită
faptului că corticostetoizii sunt necesari pentru maturarea fetală.
Inducerea fătării creşte incidenţa retenţiilor
placentare.Folosirea prostaglandinelor F2 la 14 h după fătare
determină reducerea retenziei anexelor fetale. Data corectă a
concepţiei trebuie să fie cunoscută pentru a preveni fătarea
prematură.Trebuie dată suficientă atenţie condiţiilor igienice şi
condiţiilor climatice din boxa de fătare.
Inducerea prematură a fătării va reducesemnificativ
viabilitatea viţelului şi şansele acestuiade supravieţuire.

13.1. INDUCEREA PARTURIŢIEI LA VACĂ

La vaci, se poate induce fătarea în ultimele 3 săptămâni de

gestaţie, cu ajutorul PgF2 sau a analogilor sintetici (Cloprostenol,
Fluprostenol).
Stadiul gestaţiei şi eficacitatea tratamentului. Majoritatea
tratamentelor de inducere a fătărilor se efectuează după a 265-a zi
de gestaţie. Momentul tratamentului este condiţionat de cunoaşterea
precisă a datei însămânţării fecunde şi de durata gestaţiei. Durata
gestaţiei variază în funcţie de următorii factori: rasa, genotipul
partenerilor, sexul produşilor, numărul produşilor, numărul de
gestaţii anterioare. Durata medie a gestaţiei este de 178-289 de zile.
Cele mai bune rezultate s-au obţinut atunci când PgF 2 s-a
administrat cu 10-15 zile înainte de data prezumtivă a fătării. Se
consideră că această eficacitate este asociată cu nivelul plasmatic
ridicat de estrogeni din acest stadiu al gestaţiei.
Dozele de 25-30 mg PgF2 naturală sau 500 mcg analog
sintetic, administrate o singură dată i.m., sunt suficiente pentru
inducerea fătărilor la peste 90% din femelele tratate.
Principiul inducerii parturiţiei se bazează pe proprietăţile
luteolitice ale PgF2, care determină scăderea nivelului plasmatic
de progesteron. La vacă, după 200 de zile, gestaţia este mai puţin
dependentă de progesteronul luteal, ceea ce explică precizia mai
scăzută în inducerea fătărilor la această specie.
Intervalul de la administrarea PgF2 până la fătare este în
medie de 26-48 de ore.

150
 O precizie mai ridicată poate fi obţinută dacă se
administrează corticosteroizi (Dexamethazol) cu 24 de ore înainte
de administrarea PgF2, datorită iniţierii producerii de estrogeni.
Expulzarea fătului decurge normal, datorită unei bune
dilatări cervicale şi a relaxării ligamentelor pelvine. Se constată o
mai bună dilatare cervicală atunci când se administrează analogi
sintetici ai PgF2, comparativ cu PgF2 naturală.
În cazul inducerii parturiţiei excesiv de prematur, se constată
unele distocii datorate poziţiilor nefavorabile angajării fătului. De
asemenea, apar distocii şi în cazul administrării repetate de PgF 2.
Se recomandă asistenţa la fătare, în special în cazurile în care
inducerea se efectuează în scopul prevenirii distociilor datorate
excesului de volum al fătului.
Viabilitatea viţelului. Ca urmare a inducerii parturiţiei, viţeii
obţinuţi sunt viabili, nu se constată viţei morţi la fătare. Cu toate
acestea, viţeii născuţi înainte de 260 de zile de gestaţie au o
viabilitate mai redusă, comparativ cu cei proveniţi din induceri mai
târzii a fătării.
Greutatea viţeilor la fătările induse a fost mai scăzută decât a
celor fătaţi la termen, dar în continuare s-au dezvoltat normal,
recuperând diferenţele.
Retenţia învelitorilor fetale. În urma inducerii fătărilor cu
PgF2 se înregistrează un procent ridicat de retenţii ale învelitorilor
fetale.
Între 28-100% din vacile şi junincile cu fătări induse au avut
retenţii ale anexelor fetale, între 24 de ore până la o săptămână de la
fătare. Procentul de retenţii este mai ridicat, în măsura în care
inducerea parturiţiei este mai timpurie.
Retenţiile anexelor fetale nu sunt datorate unei slabe
motilităţi uterine, ci sunt datorate fătării premature. Dacă se
injectează estradiol înainte de administrarea PgF2, proporţia
retenţiilor se reduce la 28%. S-a constatat că în cazul fătărilor
normale, retenţia anexelor fetale este asociată cu scurtarea perioadei
de gestaţie (fătări premature).
Prezenţa corticosteroizilor (cortisol) în sângele fetal, cu cel
puţin o săptămână înainte de fătare, induce creşterea nivelului
estrogenilor, contribuind la desprinderea şi expulzarea învelitorilor
fetale.
Starea de sănătate a femelelor după fătare. Cu toată
incidenţa crescută a retenţiei anexelor fetale, endometritele sunt
destul de rare.
Producţia de lapte şi fecunditatea vacilor cu fătări induse se
încadrează în parametrii normali.

151
 În concluzie, se poate induce parturiţia în ultimele 2-3
săptămâni de gestaţie, cu ajutorul PgF2 sau a analogilor sintetici,
fără efecte negative asupra viabilităţii viţeilor, a producţiei de lapte,
a fertilităţii şi sănătăţii vacilor, deşi retenţia anexelor fetale este
destul de ridicată.

13.2. INDUCEREA PARTURIŢIEI LA IAPĂ

Durata gestaţiei la iapă este în medie de 340 de zile, cu limite

între 310-412 zile. Fătarea în intervalul 320-360 de zile de gestaţie
este considerată normală. Durata gestaţiei este influenţată de
numeroşi factori, îndeosebi cei sezonali şi de genotip. Produşii
rezultaţi din montele de la sfârşitul verii sau din toamnă au o
perioadă de gestaţie mai scurtă, decât cei concepuţi la începutul
sezonului de reproducţie (primăvara).
Iepele cu gestaţie gemelară avortează frecvent la sfârşitul
perioadei de gestaţie, datorită competiţiei pentru suprafaţa uterină.
Prelungirea gestaţiei a fost observată la iepele montate după
endometrite cronice, care au dus la modificări degenerative ale
endometrului.
Durata parturiţiei este de 30-45 de minute. PgF 2 au un rol
important în deschiderea gâtului uterin şi iniţierea contracţiilor
uterine ritmice.
În inducerea parturiţiei la iapă se utilizează ocitocina şi
analogii sintetici ai PgF2 (Fluprostenol). S-au constatat diferenţe
în răspunsul la tratamentul cu Ocitocină şi PgF 2, între iepele
ajunse “la termen” şi cele “înainte de termen”. Este considerată ca
ajunsă “la termen” iapa care a depăşit 320 de zile de gestaţie, are
glanda mamară bine dezvoltată şi eventual secreţii colostrale.
La iepele ajunse la termen se administrează o singură doză de
250-500 mcg Fluprostenol sau Cloprostenol. La 10-20 de minute de
la administrare, iepele manifestă semne de nelinişte şi colici uşoare.
La o parte din femele, declanşarea travaliului începe la 30 de
minute de la administrarea PgF2, încât la cca 90 de minute fătul
este expulzat. La alte femele expulzarea fătului se produce la cca 3
ore de la tratament.
În cazul utilizării Ocitocinei, se administrează i.v. câte 2,5-10
UI , la fiecare iapă. Intervalul de la administrarea Ocitocinei până la
fătare este similar cu cel înregistrat în cazul PgF2.
La iepele înainte de termen (sub 320 de zile), tratamentele cu
Ocitocină sau PgF2 induc rareori parturiţia.
Deoarece nu s-au observat schimbări semnificative ale
concentraţiei plasmatice materne de estrogeni şi progesteron în

152
intervalul tratament-parturiţie, modul de acţiune al PgF2 este
independent de secreţiile de steroizi. Semnele comportamentale ale
travaliului coincid cu creşterea bruscă a PgF 2 plasmatică şi de
aceea, se pare, că analogii sintetici ai PgF2 activează sinteza şi
eliberarea de PgF2 endogenă, cu rezultat direct în parturiţie.

13.3. INDUCEREA ŞI GRUPAREA FĂTĂRILOR LA OI

ŞI CAPRE

La oaie şi capră, menţinerea gestaţiei în primele două luni

depinde de producţia luteală de progesteron. La capră, ovariectomia
efectuată, în orice fază a gestaţiei, provoacă avortul.
La ambele specii, fetusul iniţiază parturiţia, prin sporirea
secreţiei de cortisol de către glandele suprarenale ale acestuia. La
oaie, scăderea secreţiei placentare de progesteron şi creşterea celei
de estrogeni depind de cortisolul fetal. Schimbarea raportului
estrogeni/progesteron constituie momentul secreţiei şi acţiunii
PgF2 endogene. La capră, momentul iniţierii secreţiei de PgF 2 îl
constituie regresia corpului galben. Cantităţi fiziologice de PgF2,
administrate caprelor gestante, sunt luteolitice şi induc avortul după
30-40 de ore.
La capre, fătările pot fi induse şi grupate cu 20 mg PgF 2,
administrate la sfârşitul gestaţiei. Intervalul mediu de la
administrarea PgF2 până la parturiţie este de 30 de ore.
La oi, fătările pot fi grupate prin administrarea a 15 mg
PgF2 după ziua a 141 de gestaţie. Intervalul mediu de timp până la
fătare este de 41 de ore.
Gruparea biotehnică a fătărilor la aceste specii este o
operaţiune firească a lucrărilor de sincronizare a estrului şi a
ovulaţiilor.

13.4. INDUCEREA ŞI GRUPAREA FĂTĂRILOR LA

SCROAFE

Durata medie a gestaţiei la scroafe este de 115 zile. Inducerea

şi sincronizarea fătărilor se aplică în scopul evitării fătărilor de la
sfârşitul săptămânii şi, pe cât posibil, grupării acestora în timpul
programului de lucru, cu consecinţe pozitive asupra fluxului
tehnologic (reducerea perioadei fătărilor în grupele de scroafe
gestante) şi asigurarea asistenţei la fătare.
Stadiul gestaţiei. În vederea inducerii fătărilor, în stadiul de
110-114 zile de gestaţie, se administrează 10 mg PgF 2 sau 175

153
mcg Cloprostenol. Inducerea fătării reuşeşte la toate scroafele
tratate. Fătările se produc în intervalul 18-36 de ore de la
administrarea PgF2, iar cca 80% se grupează în jurul a 24 de ore.
Se poate aplica un tratament combinat cu PgF 2 şi Ocitocină.
La 22 de ore de la administrarea PgF 2 se administrează 20-40 UI
Ocitocină. Se realizează o mai bună grupare a fătărilor şi se duce
semnificativ proporţia fătărilor de noapte.
Fătarea şi viabilitatea purceilor. Fătările induse se
desfăşoară normal, durata parturiţiei este în limite normale şi nu se
înregistrează retenţii ale anexelor fetale.
Nu se înregistrează diferenţe semnificative între greutatea
purceilor, atât la fătare, cât şi la înţărcare, comparativ cu fătările la
termen.
Referitor la mortalitatea purceilor la fătare şi a purceilor fătaţi
morţi, acestea sunt mai mici, în comparaţie cu fătările la termen.
Efecte secundare. La 38% din scroafele tratate cu PgF2 şi
la numai 9% din cele tratate cu Cloprostenol, se constată o stare de
agitaţie trecătoare, exprimată prin creşterea frecvenţei respiraţiei,
culcări şi ridicări repetate, muşcarea barelor boxei. Aceasta se
datorează faptului că analogii sintetici ai PgF2 au, mai ales, un
puternic efect luteolitic, fiind mai puţin activi asupra musculaturii
netede.
Se constată o reducere a frecvenţei sindromului MMA. Se
reduce incidenţa agalaxiei la 6%, comparativ cu 20% la loturile de
scroafe netratate. Dinamica de intrare în călduri a scroafelor după
înţărcarea purceilor este normală.
Efectele acestei biotehnici de reproducţie se reflectă într-o
mai bună organizare a muncii şi asistenţă tehnică la fătare, creşterea
indicelui de folosire a scroafelor la fătare şi utilizarea mai eficientă
a boxelor de fătare.

REZUMARE

Sincronizarea estrului şi a ovulaţiilor, pe grupe de iepe, este o

premiză esenţială a utilizării IA şi a transferului de embrioni.
Este posibilă sincronizarea estrului prin tratament dublu cu
PgF2. Astfel, ziua în care se administrează prima doză de 250 mcg
Cloprostenol este considerată ziua 0 a tratamentului, în ziua a 6-a se
administrează 2500 UI hCG, în ziua a 14-a se administrează a doua
doză de 250 mcg Cloprostenol, urmată de 2500 UI hCG în ziua a
20-a, în scopul sincronizării ovulaţiilor. Se obţine o grupare a
estrului comportamental la peste 80% din iepele tratate, într-un
interval de 48 de ore între a 2-a şi a 4-a zi de la a doua administrare

154
de Cloprostenol, iar la peste 60% din acestea, ovulaţiile se produc la
cca 48 de ore după administrarea hCG. Însămânţarea artificială se
face de două ori, începând cu ziua a 21-a. ratele de fecunditate sunt
în medie de 64%. Iepele care nu au rămas gestante la estrul indus
vor fi montate la ciclurile următoare, astfel încât, într-un interval de
5 săptămâni, rata fecundităţii în grupul de iepe ajunge la 98%.
Principiul inducerii parturiţiei se bazează pe proprietăţile
luteolitice ale PgF2, care determină scăderea nivelului plasmatic
de progesteron.
La capre, fătările pot fi induse şi grupate cu 20 mg PgF 2,
administrate la sfârşitul gestaţiei. Intervalul mediu de la
administrarea PgF2 până la parturiţie este de 30 de ore.
La oi, fătările pot fi grupate prin administrarea a 15 mg
PgF2 după ziua a 141 de gestaţie. Intervalul mediu de timp până la
fătare este de 41 de ore.
În vederea inducerii fătărilor la scroafe, în stadiul de 110-114
zile de gestaţie, se administrează 10 mg PgF 2 sau 175 mcg
Cloprostenol. Inducerea fătării reuşeşte la toate scroafele tratate.
Fătările se produc în intervalul 18-36 de ore de la administrarea
PgF2, iar cca 80% se grupează în jurul a 24 de ore.

CHESTIONAR

1. Care sunt principiile şi procedeele de inducere şi

sincronizare a ciclurilor estrale şi a ovulaţiilor la ecvine?
2. Care sunt avantajele economice ale inducerii şi grupării
fătărilor la animale?
3. Care este principiul tratamentelor de inducere şi
sincronizare a fătărilor?
4. Care sunt procedeele de inducere şi sincronizare a fătărilor
la vacă şi iapă?
5. Care sunt procedeele de inducere şi sincronizare a fătărilor
la rumegătoarele mici şi la suine?

155
 ADDENDA

Ciclul estral – totalitatea modificărilor morfofiziologice ale

aparatului genital, care se succed şi se repetă, având ca rezultat
eliberarea uneia sau a mai multor ovocite apte pentru fecundaţie.
Proestrul – este stadiul premergător căldurilor, când femele se
pregăteşte pentru a intra în călduri.
Estrul – este stadiul în care femela manifestă căldurile şi acceptă
monta sau însămânţarea artificială.
Metestrul- este cel mai lung stadiu al ciclului estral, corespunde
perioadei de formare şi funcţionare a corpului galben care secretă
progesteron.
Diestrul – este stadiul de linişte comportamentală şi organică a
ciclului estral.
Monoestrice – specii care manifestă un singur ciclu estral în timpul
unui an (vulpea).
Diestrice – specii care manifestă două cicluri estrale în timpul unui
an (căţeaua).
Poliestrice – specii care manifestă mai multe cicluri estrale într-un
an (vaca, scroafa).
Poliestrice sezoniere – specii care manifestă mai multe cicluri
estrale într-un anumit sezon (iapa – primăvara, oaia şi capra –
toamna).
Ciclul ovarian – cuprinde creşterea şi maturarea foliculilor
ovarieni, ovulaţia, organizarea, funcţionarea şi involuţia corpului
galben.
Folicul preovulator – folicul care a terminat creşterea şi care poate
ovula dacă este stimulat suficient de către hormonii gonadotropi
hipofizari (LH şi FSH).
Antru folicular – cavitatea foliculilor ovarieni, plină cu lichid
folicular.
FSH – hormonul de stimulare foliculară – este hormon gonadotrop
hipofizar care stimulează creşterea foliculilor ovarieni şi secreţia de
hormoni estrogeni.
LH – hormonul de luteinizare – este hormon gonadotrop hipofizar
care stimulează ovulaţia, formarea corpului galben şi secreţia de
progesteron.
Atrezie foliculară – este fenomenul fiziologic de involuţie a
foliculilor ovarieni care nu ajung la maturitate.
Luteoliza – este fenomenul fiziologic de involuţie a corpului
galben ciclic sau de gestaţie.
Ovulaţia - dehiscenţa foliculară – este procesul fiziologic de
eliberare a ovocitei mature din foliculul ovarian.

156
Gestagene, progestine sau progestagene – sunt hormoni steroizi
secretaţi de corpul galben şi placentă, care produc la nivelul
mucoasei uterine modificări fiziologice care permit implantarea
embrionului şi menţinerea gestaţiei. Principalul gestagen natural
este progesteronul.
GnRH – Gonado Releasing Hormone – este hormon hipotalamic
implicat în eliberarea gonadotropinelor hipofizare LH şi FSH.
Prostaglandine – sunt hormoni tisulari care derivă din acizi graşi şi
au acţiuni autocrine sau paracrine asupra anumitor ţesuturi.
Prostaglandina F2  induce luteoliza şi stimulează contracţiile
uterine.
Gonadotropine – sunt hormoni glicoproteici (FSH şi LH) secretaţi
de lobul anterior al hipofizei, cu rol în stimularea funcţiilor
gametogene şi endocrine ale gonadelor.
Specii monotocice – specii care fată un singur pui.
Specii politocice – specii care fată mai mulţi pui.
Superovulaţie sau poliovulaţie – procesul de eliberare, în acelaşi
ciclu estral, a unui număr mai mare de ovocite mature, comparativ
cu numărul caracteristic speciei.
Cloprostenol – analog sintetic al prostaglandinei F2 .
Donatoare de embrioni – femelă cu valoare genetică ridicată de la
care se recoltează embrioni după tratamentele de inducere a
superovulaţiei.
Receptoare de embrioni – femelă fără valoare genetică deosebită,
căreia i se transferă embrioni recoltaţi de la femela donatoare.
Blastomere – celule embrionare rezultate în urma diviziunilor
oului.
Morulă – stadiu timpuriu de dezvoltare al embrionilor, în care
blastomerele sunt dispuse în aşa manieră încât dau aspectul de
mură.
Blastocist – stadiu mai avansat de dezvoltare al embrionilor, la care
se disting două categorii de celule: celulele butonului embrionar
(embrioblastul) şi celulele periferice (trofoblastul), iar în interior se
formează o cavitate (blastocelul).
Blastocist expandat – embrion în stadiul de blastocist, cu
diametrul exterior mărit la 1,2-1,5 din diametrul iniţial, cu zona
pelucidă subţiată, la care dispare spaţiul perivitelin (spaţiul dintre
membrana plasmatică a embrionului şi zona pelucidă.
Blastocist eclozat – embrion care a ieşit din zona pelucidă, are
aspectul unui balonaş transparent, de formă sferică.
Seeding – inducerea cristalizării mediului de conservare a
embrionilor la o temperatură mai mică decât punctul de congelare.

157
Crioprotectori – substanţe adăugate în mediile de congelare a
embrionilor care atenuează şocul osmotic şi extrag apa din cel

158