MUZEUL JUDEŢEAN ARGEŞ

ARGESIS, STUDII ŞI COMUNICĂRI, seria ISTORIE, TOM XXIV, 2015

SONDAJUL ARHEOLOGIC PREVENTIV EFECTUAT ÎN

CURTEA BISERICII SFÂNTA VINERI DIN PITEŞTI (2015)

MARIUS PĂDURARU 
ROMEO MASCHIO
ION DUMITRESCU

Situată în partea de sud-est a oraşului, către periferie, foarte aproape de

zona unde se ţinea târgul, biserica Sfânta Vineri este unul dintre cele mai
impozante edificii de cult ortodox din Piteşti.
Amplasarea bisericii Sfânta Vineri în apropierea târgului oraşului
Piteşti, „la răscrucea a două vaduri comerciale de importanţă majoră în evul
mediu (drumurile spre Câmpulung şi spre Bucureşti)”1, a avut un rol hotărâtor
asupra evoluţiei lăcaşului, poate aşa se explică şi transformările dese, uneori
chiar radicale prin care a trecut monumentul. De altfel, biserica ridicată la
începutul secolului al XIX-lea, după cum reiese şi din textul pisaniei, nu este
ctitoria unor „mari boieri”, ci a unor mici dregători, şi anume: slugerul Ion
Ungurelu şi jupanul Hagi Ţenea2. Acesta din urmă era chiar fiu de negustor3.
Ţinând cont de amplasarea lăcaşului, Eugenia Greceanu apreciază că
începuturile bisericii Sfânta Vineri s-ar situa anterior secolului al XIX-lea, când
familia Ungurelu ctitoreşte o biserica demolată în anul 19084. În sprijinul
acestei ipoteze vine textul unei pietre de mormânt de la schitul Buliga, ctitoria
negustorului piteştean Martin Buliga, citită de Grigore G. Tocilescu, la sfârşitul
secolului al XIX-lea, unde se precizează că la 15 septembrie 1754 moare un
anume Bărbuceanu, „feciorul dumnealui jupan Matei Ungurelu vtori


Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti.
1
Eugenia Greceanu, Ansamblul urban medieval Piteşti, ediţia a II-a, Piteşti, 2007, p. 98.
2
Pentru un istoric succint al lăcaşului de cult, cu trimiteri bibliografice, vezi: Nicolae Stoicescu,
Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România, I. Ţara Românească (Muntenia,
Oltenia şi Dobrogea), vol. II (M‒Z), Craiova, 1970, p. 489; Teodor Mavrodin, Episcopia
Argeşului (1793‒1949), Piteşti, 2005, p. 314 şi, mai recent, Constantin Dejan, Biserica Sfânta
Vineri din Piteşti, Piteşti, 2012.
3
C. Dejan, op. cit., p. 11.
4
E. Greceanu, op. cit., p. 98.

www.cimec.ro
48 MARIUS PĂDURARU, ROMEO MASCHIO, ION DUMITRESCU

vistiernic“5. Matei şi Bărbuceanu sunt fără îndoială înaintaşi ai ctitorilor de mai

târziu ai bisericii Sfânta Vineri. Este foarte probabil ca Matei Ungurelu să fi
fost un apropiat al familiei Buliga, poate chiar o rudă a acesteia. Ştiutor de
carte, Barbu a deprins primele buchii, probabil, în familia sa legitimă, ori prin
strădaniile părinţilor săi adoptivi, Martin şi Aniţa Buliga, după cum, de
asemenea, nu este exclus să se fi numărat printre învăţăceii şcolii de pe lângă
schitul Buliga, înfiinţată din dorinţa ctitorului6. Foarte probabil, părinţii
naturali ai lui Barbu au fost astrucaţi la o biserică a familiei, care ar fi putut
exista tot în perimetrul lăcaşului actual cu hramul Sfânta Vineri, databilă în
secolul al XVIII-lea.
În perioada 1817-1827 a fost ridicat – poate, pornind de la
considerentele enunţate anterior, pe locul unui lăcaş mai vechi – de „biv vel
sluger, Ion Ungurelu, i de jupan Hagi Ţenea“ şi definitivat de „Alecsandru
Ungurelu, fiul răposatului slugeri Ungu‹relu›, în zilele preaînălţatului d‹o›mn
Grigore Dim(i)triu Ghica v‹oie›v‹o›d, aflându-să şi episcop al Argeşul‹u›i,
ch‹i›r Grigorie; 1827“, lăcaşul de cult hramurile Tăierea capului Sf. Ioan
Botezătorul şi Sf. Paraschiva7, cunoscut şi sub numele de biserica Ungurelu din
Vale sau Sf. Vineri demolată în anul 1908 (Fig. 6 - a).
Textului pisaniei bisericii Sfânta Vineri din secolul al XIX-lea, pe care
îl vom reda integral în rândurile următoare, oferă pe lângă detaliile deja
precizate şi alte date: „Întru slava sfintei şi nedespărţitei Troiţe şi întru cinstea
şi toată lauda Tăieri(i) Capului Sfântului Ioan Botezătorul şi a Cuvio(a)sei
maici(i) no(a)streParaschevi(i).S-au ridicat această sfântă biserică din temelie,
de dumnealui biv vel sluger, Ion Ungurelu, i de jupan Hagi Ţenea, începându-
se din leat 1817, în care an s-a lucrat dă roşu, în tovărăşie, până la al doilea an;
1818 martie 18, s-au pristăvit răposatu slugeri. Iar dă atunci, din pricina
împotriviri(i) vremilor, au rămas până în următorul an, când s-au să(vi)rşit,
după cum se vede, cu toată cheltuiala numai a dumn(ealui). Alecsandru
Ungurelu, fiul răposatului slugeri Ungu(relu) în zilele Preînălţatului D(o)mn
Grigorie Dim(i)triu Ghica V(oe)v(o)d aflându-se şi episcop al Argeşul(u)i,
ch(i)r Grigorie;1827”8 (Fig. 1).

5
Constantin Bălan, Inscripţii medievale şi din epoca modernă a României. Judeţul Argeş (sec.
XIV-1848), Bucureşti, 1994, nr. II 505, p. 368.
6
Marius Păduraru, Radu Aurel, Martin Buliga, exponent al elitei negustoreşti din Ţara
Românească, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în „Negustorimea în Ţările Române,
între Societas Mercatorum şi individualitatea mercantilă, în secolele XVI‒XVIII”, vol. editat de
Cristian Luca, Galaţi, 2009, p. 174.
7
N. Stoicescu, op. cit., p. 489. După cum reiese din pisania vechiului lăcaş, păstrată în pronaosul
actualei biserici, pe peretele de la vest, în partea din dreapta intrării (C. Bălan, op. cit., nr. XI
533, p. 380).
8
C. Bălan, op. cit., nr. XI 533, p. 380.

www.cimec.ro
SONDAJUL ARHEOLOGIC PREVENTIV EFECTUAT ÎN CURTEA BISERICII… 49

Fig. 1. Pisania vechii biserici Sfânta Vineri (după C. Dejan).

Aşadar, la 18 martie 1818 a decedat biv vel slugerul Ioan Ungurelu9,

ctitorul vechii biserici Sfânta Vineri. Apoi, se mai precizează că Hagi Ţenea a
contribuit doar la ridicarea bisericii „dă roşu”. Potrivit catagrafiei Ţării
Româneşti de la 1838, cel de-al doilea ctitor, Hagi Ţenea, atunci şi el decedat,
era sârb de origine (mai probabil bulgar), în textul documentului figurând doar
soţia sa, Nastasia Hagi Ţenea10.
Alexandru, sau Alecu Ungurelu trăia încă la 26 septembrie 1829, când
dăruia ctitoriei sale un potir de argint11. Pe lângă finalizarea bisericii, este
verosimil că Alexandru Ungurelu a înzestrat-o şi cu odoarele trebuincioase. În
catagrafia de la 1838, el nu mai apare, deoarece, probabil, decedase între timp.
De asemenea, pare a nu fi avut rude sau urmaşi, deoarece numele de Ungurelu
nu mai este întâlnit12. Biserica Sfânta Vineri a fost ridicată în mahalaua
Albastră şi avea hramurile Cuvioasa Parascheva şi Tăierea Capului Sfântului
Ioan Botezătorul13. Primul hram poate proveni de la o biserică mai veche aflată
pe locul sau în apropierea ctitoriei familiei Ungurelu. Cel de-al doilea hram ar
putea fi pus în legătură cu numele ctitorului, Ioan Ungurelu.

9
Ibidem.
10
Spiridon Cristocea, Oraşul Piteşti în catagrafia din 1838, Piteşti, 2011, Anexe, p. 39.
11
C. Bălan, op. cit., nr. XI 534, p. 380.
12
Sp. Cristocea, op. cit., p. 12-13.
13
N. Stoicescu, op. cit., p. 489. C. Dejan, op. cit., p. 12 considera că biserica avea trei hramuri:
Sfânta Troiţă, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul şi Sfânta Cuvioasa Parascheva
(Sfânta Vineri). Pe baza acestei interpretări, autorul consideră că pe locul unde s-a clădit lăcaşul
din secolul al XIX-lea au existat alte două biserici de lemn cu temelii din bolovani, noua biserică
preluând hramurile anterioare.

www.cimec.ro
50 MARIUS PĂDURARU, ROMEO MASCHIO, ION DUMITRESCU

Anica, fostă Alexandru Ungurelu, s-a căsătorit în 1821 cu polcovnicul

rus Alexandru Engel14, fiind reprezentată în tabloul votiv al actualei biserici.
Un alt ctitor important al bisericii a fost Drăghici Budişteanu (cca.
1782-1872)15. Om cu stare materială bună, cu „deosebit carcther” (adică om
cultivat), cum se precizează în catagrafia de la 183816, a fost epitropul bisericii
Sfânta Vineri, de aceea alege să fie îngropat aici.
Actualul lăcaş păstrează şi portretul acestui ctitor. În 1847 a avut loc un
schimb între clucerul Ion Budişteanu pe de o parte şi Anica Engel împreună cu
fraţii Budişteanu, pitarul Drăghici şi Ioniţă. Cel dintâi a oferit inclusiv „o
întindere de loc cu han de zid pe dânsul, în marginea oraşului Piteşti, care se
numeşte ‹‹Curtişoara›› şi pe care se face târgul săptămânal în toate vinerile”,
iar ceilalţi i-au dat trupul de moşie Colţul Unghenilor17. Locul va fi donat
ulterior bisericii Sfânta Vineri, completându-i veniturile.
Pe lângă biserica edificată de familia Ungurelu, în veacul al XIX-lea,
se pare că în curte se găseau o clopotniţă cu un spaţiu destinat comerţului
(prăvălie) şi o clădire care a servit o vreme ca local al şcolii coordonate de
Dimitrie Românişteanu18. Despre nişte case „aflate dărăpănate” se face referire
într-o reclamaţie către Departamentul Bisericesc din anul 185619. Poate la
aceeaşi clădire sau la alta, cu patru odăi se referă şi o adresă a primăriei
oraşului din 187220.
La începutul secolului al XX-lea, ansamblul bisericii Sfânta Vineri este
transformat radical. În primul rând, cu binecuvântarea episcopului
Gherasim Timuş, a fost ridicată actuală biserică, opera arhitectului Ion N.
Socolescu şi a inginerului Dimitrie Dima, lucrare începută în 1904. Apoi, în
1912, a fost amenajat parcul.
Ctitoria familiei Ungurelu a rămas în picioare până la finalizarea
bisericii noi, în 1908. Costurile de construcţie ale noii biserici s-au ridicat la
aproximativ 250.000 de lei, iar sfinţirea s-a făcut la 19 octombrie 190821.
Sondajul arheologic efectuat în vara anului 2015 în curtea bisericii
Sfânta Vineri din Piteşti, a fost determinat de începerea lucrărilor de

14
C. Dejan, op. cit., p. 15.
15
Arborele genealogic Budişteanu întocmit de Radu Costinescu şi Mihai‒Alin Pavel, în Mihai
Dim. Sturdza (coord. şi coautor), Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească,
enciclopedie istorică, genealogică şi biografică, vol. II (Boian‒Buzescu), Bucureşti, 2011, p. 554.
16
Ibidem.
17
C. Dejan, op. cit., p. 14.
18
Ibidem, p. 20-24.
19
Ibidem, p. 24.
20
Ibidem.
21
Tatiana Bobancu, Album religios. Bisericile din oraşul Piteşti, Piteşti, 1933, p. 40. T.
Mavrodin, op. cit., p. 314.

www.cimec.ro
SONDAJUL ARHEOLOGIC PREVENTIV EFECTUAT ÎN CURTEA BISERICII… 51

consolidare, restaurare şi reabilitare a lăcaşului, precum şi de reamenajare a

parcului din proximitatea lăcaşului.
Proiectul demarat de parohia Sfânta Vinei nu a urmărit doar restaurarea
şi reabilitarea actualei biserici (pictură, mobilier, stucaturi, refacerea treptelor,
refacerii placării exterioare cu piatră de Ruşchiţa etc.), ci şi marcarea în teren a
lăcaşului din secolul al XIX-lea. După cum şi noi am subliniat, acesta nu fusese
suprapus de biserica actuală (Fig. 2).

Fig. 2. Biserica nouă Sfânta Vineri şi biserica veche

înainte de demolare (după C. Dejan).

Cercetarea arheologică a urmărit să identifice limitele bisericii din

veacul al XIX-lea şi să clarifice dacă a existat sau nu pe amplasamentul ei alta,
mai veche.

www.cimec.ro
52 MARIUS PĂDURARU, ROMEO MASCHIO, ION DUMITRESCU

În vederea identificării amplasamentului bisericii din secolul al XIX-

lea, pornind de la documentele avute la dispoziţie (o fotografie – Fig. 2 şi o
schiţă ‒ Fig. 6 - b), dar şi de la o troiţă care marca locul mesei altarului, am
trasat o secţiune la sud de actualul lăcaş, lată de 2 m şi lungă de 16 m. Ea a fost
orientată est-vest, perpendicular pe troiţă, cu o uşoară deviaţie spre sud în
raport cu latura bisericii actuale. Limita estică a secţiunii, denumită
convenţional S1, a fost fixată la 2,25 m faţă de gardul care împrejmuia troiţa (el
închide un spaţiu de 1,20 × 1,20 m).
Deşi iniţial am proiectat secţiunea până la aleea care uneşte biserica
actuală de clădirea Protoieriei, urmărind astfel să identificăm limitele de est şi
de vest ale lăcaşului demolat în 1908, acest lucru nu a fost posibil, deoarece,
prin pământ treceau firele de la reţeaua electrică, motiv pentru care am fost
nevoiţi să micşorăm lungimea secţiunii cu circa 6 m.
Porţiunea ocupată de troiţă şi de o alee betonată, corespunzând
carourilor 2-3, a rămas necercetată. Caroierea s-a făcut cu cifre arabe de la 1 la
8, iar numerotarea a pornit de la est către vest.
În capătul estic al secţiunii a fost surprinsă limita absidei altarului.
Zidul ei apare imediat sub nivelul vegetal. Către capătul vestic, în caroul 7, a
apărut zidul perimetral dintre naos şi pronaos. El este orientat relativ nord-sud,
având un traseu uşor oblic, faţă de traiectul secţiunii.
Cu scopul de a delimita clar absida altarului, am deschis la sud de S1,
caseta A. Limita ei estică corespunde cu a secţiunii S1. Ea măsoară 4 × 3 m.
Între S1 şi caseta A s-a lăsat un martor lat de 0,50 m.

Fig. 3. Absida altarului bisericii din secolul al XIX-lea (vedere dinspre sud).

www.cimec.ro
SONDAJUL ARHEOLOGIC PREVENTIV EFECTUAT ÎN CURTEA BISERICII… 53

Cu această ocazie, s-a observat că absida altarului era poligonală la

exterior şi circulară la interior. Zidul absidei măsura circa 0,70-0,80 m în
grosime, era realizat din cărămizi cu dimensiuni 24 × 12 × 3,5 cm legate cu
mortar de var. La adâncimea de 0,70 m faţă de nivelul actual de călcare apare
limita superioară a fundaţiei. Ea este mai lată decât zidul cu circa 0,10-0,20 m,
iar grosimea sa totală măsoară 1 m. Fundaţia a fost îngropată până la
adâncimea de 1,30 m faţă de nivelul actual de călcare (Fig. 3).
Zidul perimetral dintre naos şi pronaos prezintă, de asemenea, fundaţia
mai lată. Ea măsoară 1,30 m, lăţindu-se de o parte şi de alta a zidului cu circa
0.12-0,20 m fiind îngropată până la adâncimea de 2 m faţă de nivelul actual de
călcare. Trebuie precizat că zidul a apărut la adâncimea de 0,40 m. Din punct
de vedere tehnic, zidul, a cărei lăţime măsoară 1 m, a fost realizat din cărămizi
de dimensiunile celor folosite şi la absidă, iar între paramente au fost intercalaţi
şi bolovani de râu (Fig. 4).

Fig. 4. Zidul dintre naos şi pronaos.

De asemenea, s-a observat că podeaua bisericii a fost realizată, în naos

şi altar, din cărămidă. Un strat gros de 5 cm, format din fragmente de cărămidă
cu mortar, a fost observat pe profilurile secțiunii şi casetei. Substrucţia acestei
podele a fost realizată din lut amestecat cu fragmente mici de cărămidă, pietriş
mărunt, destul de bine bătut, cu o grosime de 25 cm.

www.cimec.ro
54 MARIUS PĂDURARU, ROMEO MASCHIO, ION DUMITRESCU

Fig. 5. Fragment de frescă.

La vest de zidul dintre naos şi pronaos, pe profil, se observă o situaţie

uşor diferită. Este prezentă acea pomosteală, care alcătuieşte substrucţia
podelei, însă peste ea se observă o lentilă de culoare neagră similară unei
arsuri. Ea poate marca nivelul unei podele de lemn. Însă, dată fiind suprafaţa
relativ restrânsă a secţiunii, această presupunere rămâne doar cu titlul de
ipoteză.
În nivelul de dărâmătură a fost descoperit un fragment de zid de formă
paralelipipedică, cu frescă, având dimensiunile: 0,40 × 0,35 × 0,35 m. Fresca
era relativ bine conservată, fără a se distinge vreo reprezentare, numai pe
margine se observa un chenar de culoare roşie (Fig. 5).

www.cimec.ro
SONDAJUL ARHEOLOGIC PREVENTIV EFECTUAT ÎN CURTEA BISERICII… 55

a
Fig. 6. a) Biserica veche Sfânta Vineri;

b
Fig. 6. a) Biserica veche Sfânta Vineri;
b) Schiţa celor două biserici publicată de Constantin Dejan.

www.cimec.ro
56 MARIUS PĂDURARU, ROMEO MASCHIO, ION DUMITRESCU

Deşi desfăşurate pe o suprafaţă relativ restrânsă, săpăturile efectuate la

biserica Sfânta Vineri (Fig. 8) au arătat că lăcaşul din secolul al XIX-lea avea
absida poligonală la exterior, aspect observat de altfel şi pe fotografie. Raza
absidei măsura circa 3,5 m, iar distanţa dintre zidul absidei şi cel care despărţea
naosul de pronaos era de 12 m. Naosul măsura circa 7 m în lungime şi circa 6,5
m în lăţime. Comparând dimensiunile absidei cu fotografiile putem presupune
că biserica măsura circa 18-20 m lungime.
Cât priveşte amplasarea vechii biserici în raport cu actuala, cercetările
noastre au relevat o situaţie diferită de cea prezentată de preotul Constantin
Dejan. Conform schiţei publicate de acesta în monografia dedicată bisericii
Sfânta Vineri, axa lăcaşului din secolul al XIX-lea era deviată mai spre sud în
raport cu a actualei. Or, noi am observat că, din contră, vechiul lăcaş avea o
traiectorie paralelă cu a bisericii actuale. Latura nordică a bisericii vechi a fost
străpunsă de absida sudică a noii biserici.
În privinţa existenţei unei faza anterioare secolului al XIX-lea, datele
oferite de săpăturile arheologice nu sunt foarte concludente. Un nivel marcat de
un pigment de arsură surprins pe profilul sudic al secţiunii, în absida altarului,
sub nivelul de pământ care alcătuieşte substrucţia podelei bisericii ar putea
proveni dintr-o fază anterioară (Fig. 7).

Fig. 7. Profilul sudic al secţiunii – absida altarului.

www.cimec.ro
SONDAJUL ARHEOLOGIC PREVENTIV EFECTUAT ÎN CURTEA BISERICII… 57

Fig. 8. Planul bisericii Sfânta Vineri din secolul al XIX-lea

relevat de sondajul arheologic efectuat în 2015.

www.cimec.ro
58 MARIUS PĂDURARU, ROMEO MASCHIO, ION DUMITRESCU

LE SONDAGE ARCHEOLOGIQUE PREVENTIF

EFFECTUE DANS L’ENCEINTE DE L’EGLISE
SFÂNTA VINERI PITESTI (2015)

L’un des plus importants monuments historiques de Piteşti,

l’église consacré à Sainte Parachève et au Saint Jean le Baptiste, connue
aussi sous le nom de «Sfânta Vineri», est situé à la partie du Sud-est de
la ville.
La forme actuelle du monument religieux datée de 1908, quand
elle a remplacé la vieille église bâtie en voisinage.
La vieille église fut édifiée au début du XIXème siècle. Sa
construction a été commencée par deux marchants, Ioan Ungurelu et
Hagi Ţenea et finie seulement par le fil d’Ioan Ungurelu, Alexandru.
Elle a fonctionné près de la foire. Le terrain ou étaient installé la foire
faisait l’objecte de la propriété de l’église, en assurant une bonne partie
des revêtements.
En jugeant de cette position, les chercheurs ont supposé que
l’église a existé avant du XIXème siècle.
Les sondages archéologiques ont visé la vielle église et les
objective ont été d’identifier en terrain les ruines de l’édifice et
d’observer l’existence d’une phase antérieure au XIXème siècle. Le
première objective de recherche a été attient (voir la figure 8), mais en ce
qui concerne le deuxième objective, les résultats ne sont pas concluantes.

www.cimec.ro