D

Day time
interval de timp cuprins între orele 6 - 18, puţin atrăgător pentru cei ce cumpără spaţiu publicitar tv.

Dactilografie
Tehnica de a scrie la maşina de scris.

Decodificare

Deontologia comunicării

Decibel
Unitate de măsură a intensităţii sonore a sunetului, cu o valoare egală cu o zecime dintr-un bel.

Definiţie
Operaţie logică prin care se circumsciu caracteristicile esenţiale ale unei noţiuni, îndicându-se genul
proxim şi diferenţa specifică.
În opinia lui J. Cuilenburg, există mai mai degrabă opţiuni terminologice şi procesul de definire nu face
decât să creeze conflicte terminologice, care nu sunt funcţionale pentru ştiinţă. Teoria înclină spre
nominalism, practica ştiinţifică spre esenţialism, iar în discuţiile practice există o tendinţă realistă. El
reia opinia lui Karl Popper: “niciodată să nu discuţi în contradictoriu despre cuvinte şi semnificaţiile
lor”.
(J.J. Cuilenburg & al. Ştiinţa comunicării, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998
(În televiziune) Numărul de linii baleiate (măturate) de fascicolul de electroni ai ecranului tv. Acest
număr determină fineţea şi precizia imaginii (în Franţa este de 625 linii, iar în SUA de 525).
Televiziunea de înaltă definiţie se obţine peste 1 000 de linii.

Demagog
O persoană, în special un lider politic sau orator, care câştigă putere sau popularitate prin aţâţarea
emoţiilor, pasiunilor (sau patimilor) sau a prejudecăţilor cetăţenilor. Ce este foarte interesant, este că
etimologic “demagog” înseamnă “conducătorul poporului” (din grecescul dem(os)- popor, oameni, şi
agogos- care conduce). Sensul cuvântului a evoluat de la conotaţia pozitică la una periorativă. În
antichitate chiar autorii greci de teatru demascau pe unii dintre “demagogi”, conducători cetăţii, că
folosesc minciuna şi promisiunea deşartă pentru a se menţine la putere. Recunoaştem şi după multe
sute şi mii de ani metehnele unora dintre conducători…

Denota, a
Acţiunea de a arăta, vădi, indica, semnifica.

Denunţa, a
1. Semnalarea comiterii unei infracţiuni către o autoritate publică. 2. A declara nul, nevalabil, ieşit din
actualitate sau din uz

Deprindere comunicaţională
Descântec
D., în interpretarea marelui folclorist şi etnograf Simion Florea Marian, au în vedere “întoarcerea,
alinarea şi vindecarea diferitelor boli corporale de care suferă oamenii sau animalele domestice”.
Descântecul, este încadrat de către S.Fl.M. în categoria formelor de “poezie poporană” alături de vrăji,
farmece şi desfacerile. Deşi formal ele sunt poezii, pentru că sunt organizate ca poezii, elementul
comun este că aceşti termeni fac uz de forţa magică a cuvântului, a comunicării, în sensul cel mai
propriu. Într-o viziune materialistă, acestea sunt considerate “instrumente ale imaginaţiei populare” (V.
Kernbach, Universul mitic al românilor, Ed. Ştiinţifică, 1994). M. Eliade atrage atenţia supra faptul că
“la baza credinţelor popoarelor din faza <etnografică> precum şi a folklorului popoarelor civilizate stau
fapte, iar nu creaţii fantastice”. (Folklorul ca instrument de cunoaştere, în Insula lui Euthanasius,
Bucureşti, 1943).
Descântecul este actul intervenţiei pentru restabilirea condiţiei afectate de boală sau influenţe magice
nefaste unui om sau animal. Descântec au întotdeauna scop, întrebuinţare şi efecte pozitive, spre
deosebire de vrăji, farmece şi desfaceri.
(Voi folosi în continuare definiţiile utilizate de marele folclorist S.Fl. M. în lucrările sale, care au o
vechime de 120 de ani.)
Vrăjile au scopul de a determina o persoană să acţioneze contra dorinţei şi voinţei sale, să asculte şi să
facă toate ce i se spun şi pretind de la dânsul. Vrăjitorii sunt priviţi în genere de către popor ca nişte
oameni “fără de lege”, care apelează la ajutorul spiritelor necurate sau a unor fiinţe mitologice pentru a-
şi atinge scopul. Interdicţia utilizării unor asfel de metode şi practici este interzisă de către Biserică
pentru că alterează liberul albitru al persoanei, îi răpeşte sau îngrădeşte persoanei către care se
orientează vraja libertatea de a decide sau înfăptui ceea ce el doreşte.
Farmecele se disting de vrăji atât în privinţa scopului, conţinutului, tehnicilor şi mijloacelor utilizate.
Fermecătorii sau fermecătoarele nu îşi află refugiul sau sursa puterii lor la duhuri necurate, ci se
adresează Maicii Domnului ca Aceasta să le dea ajutorul necesar, lor sau unor obiecte – ca apa sau roua
– despre care au deplină convingere că, dacă se vor spăla cu acestea, se vor curăţi şi limpezi de toate
aruncăturile şi făcăturile, de tot datul şi faptul, adică de toate vrăjile care s-au făcut asupra lor. Scopul
farmecelor este ca cel pentru care se farmecă să fie frumos, plăcut, atrăgător şi fermecător, pentru a fi
iubit, stimat, binevoitor şi stimat de toată lumea şi, în al doilea rând, să atragă prin vorba şi frumuseţea
sa.
Desfacerile au, de regulă, scop dublu:
a. de a depărta de la sine toate vrăjitoriile, adică “tot datul şi faptul, aruncăturile şi făcăturile, urgia şi
urâciunea, toată dragostea şi iubirea cu de-a sila”,
b. de a face persoana cu pricina plăcută în faţa altora.
De multe ori, fermecătoarele nu se mulţumesc cu o desfacere simplă ci, în acelaşi timp, întprc orice fel
de vrăjitorie asupra aceluia de la care se presupune că vine răul. În acest fel, desfacerile nu pot fi privite
doar ca simple îndepărtări ale răului, ci totdată şi ca vrăji, al căror scop este înainte de orice de a
întoarce răul “pe capul celui care l-a trimis”.
Se crede că, dacă nu s-ar desface o vrajă aruncată asupra unei persoane, acea persoană este pândită de
primejdii şi boli care cresc în intensitate, chiar viaţa putând să îi fie în pericol.
După Simion Florea Marian, Descântece poporane române. Vrăji, farmece şi desfaceri, 1996,
Bucureşti

Dezinformare
Acţiunea de a informa greşit şi tendenţios folosind mijloacele de comunicare în masă. Ar putea fi
considerat opusul sau contrariul acţiunii de a informa, de a transmite informaţii.
Dezinformarea, deşi legată de comunicare în masă, nu este nouă.
Dial-up
– operaţie de conexiune la o reţea de tip Internet prin intermediul unei linii telefonice obişnuite, prin
intermediul unui dispozitiv numit modem.

Dialect
Varietate a unei limbi, care se distinge de alte varietăţi ale aceleaşi limbi prin caracteristici de
pronunţie, gramatică şi vocabular şi care este folosită de un grup de vorbitori care sunt separaţi
geografic sau social de majoritatea vorbitorilor. Spre exemplu, limba română are patru dialecte:
dialectul dacoromân, dialectul aromân sau macedoromân, dialectul meglenonoromân şi cel istro-român.
Aceste patru dialecte sunt considerate de specialişti ca fiind continuatoarele limbii române comune
vechi.
Dialectul dacoromân este dialectul limbii române vorbite de populaţia nord-dunăreană, deşi mai sunt
grupuri mici de vorbitori ai dialectului daco-român şi la sud de Dunăre. Zona geografică a vorbitorilor
dialectului daco-român este cuprinsă între regiunile vestice ale Slovaciei şi zonele estice ale Ucrainei.
Dialectul aromân este folosit de vorbitori care între ei se numesc ar(u)mâni. Acest termen este general
şi folosit de toţi aromânii. Populaţiile vecine îi numesc mai ales valahi, grecii le spun cuţovlahi (vlahii
şchiopi), iniţial avea valoare peiorativă, dar acum are doar valoare etnică; allanezii îi denumesc prin
reflexul lui romanus, rëmër şi prin čoban (iniţia însemna păstor, astăzi are doar sens etnic). Sârbii îi
numesc ţânţari, bulgarii belivlaşi (vlahi albi) spre deosebire de caravlaşi (vlahii negri) – daco-români.
Pe lângă aceste enumiri se mai folosesc şi cele de macedo-români sau români macedoneni, care
denumesc pe aromâni de ceilalţi români după criteriul geografic.
Aromânii sunt răspundiţi în toată Peninsula Balcanică. Numărul lor nu este estimat cu exactitate,
diferiţi autori prounând diferite cifre, acestea variind între 300.000 şi 600.000. Noua Enciclopedie
Brochaus (1966) menţionează un număr de 400.000 de aromâni în întreaga Peninsulă Balcanică.
Cei mai mulţi trăiesc în Grecia (circa 150.000, după Th. Capidan). Grupuri compacte apar în Thessalia
şi Epir, în de-a lungul muntelui Pind, în jurul Salonicului la Metsovo, Samarina, Perivoli, Larisa. În
vestul greciei se găseşte o ramură deosebită a aromânilor, yrumâştenii, răspândită în numeroase
localităţi: Denisun, Hrupişti, Nevisca, etc. În Albania trăiesc muzăkarii (din câmpia Muzakia) şi cei din
Korcei, dar alte grupuri se regăsesc în multe alte oraşe albaneze: Localitatea Voskopojë (Moscopole) a
fost un centru cultural şi comercial armânesc renumit în secolul al XVIII-lea, când a fost distrus de
către Ali – Paşa.
În Yugoslavia mase mai compacte de a. se întâlnesc la vest şi nord-vest de Bitola, iar grupuri răzleţe
apar însă în numeroase localităţi la sud de Belgrad. În Bulgaria a. nu formează grupuri mogene, ci sunt
răspândiţi prin numeroase localităţi din vestul şi sudul ţării.
Dialectul meglenoromân este folosit de o populaţie care se autodenumeşte vlaşi. Populaţiile
învecinate îi numeşte megleniţi, după numele zonei în care trăiesc – câmpia Meglen, deşi megleniţi mai
sunt numiţi şi alţi locuitori din regiune care sunt vorbitori şi ai unei altor limbi, dar diferite de cea
greacă. Megleno-românii trăiesc aşadar la la nord de golful Salonic, în câmpia Meglen, de-a lungul
râului Vardar, în jurul orăşelui Notia şi în alte zece sate. Cu excepţia m. din oraşul Ghevghelia şi din
satul Huma din Yugoslavia, toţi ceilalţi m. se găsesc în Grecia.
Acest grup lingvistic a adoptat religia musulmană în urmă cu câteva sute de ani.
Datele statistice sunt vechi şi neclare, mai ales că mulţi megleni musulmani au emigrat, după primul
război mondial, în Asia Mică, iar apoi migraţia către urban a condus la diluarea lingvistică şi etnică a
grupului de m. Cifre mai vechi oscilează în aprecierile lor între 14.000 şi 26.000, probabil că ele astăzi
sunt mult diminuate. Un grup compact de m. trăieşte în comuna Cerna, din judeţul Tulcea.
Dialectul istro-român este folosit de o populaţie care locuieşte în nordul Mării Adriatice, în Peninsula
Istria.
Ei se consideră vlåş sau vlås, iar populaţiile vecine, croaţii şi italienii, îi numesc ĉiribiri, iar graiul lor
este pentru croaţi ĉiribirski.
Istro-românii sunt împărţiţi în două grupuri. Primul grup, din nord, este în jurul localităţii Jeiăn (în
Cicearia) şi un al doilea grup, mai în sud, este compus din câteva sate, la sud-vest de Muntele Mare.
Studii mai vechi (însuşi Titu Maiorescu a făcut cercetări pe această populaţie) menţionează existenţa a
şapte sate de istro-români în grupul sudic. Cercetări recente arată că astăzi i. se mai regăsesc doar în
două sate, în Şuşneviţa şi Naslo.
În condiţiile bilingvismului (toţi i. folosesc în relaţiile din afara familiei limba croată, iar unii italiană),
numărul vorbitorilor a fost într-o continuă descreştere. O statistică austro-ungară din 1846 menţionează
6000 de i., iar o cercetare mai recentă (August Kovačec) apreciază numărul lor la 1250-1500.
(După Matilda Caragiu Marioşean, Dialectologia română, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1977)

Dialectică
Este arta sau practica discuţiilor logice, folosite în căutarea adevărului unei teorii sau a unei unei opinii,
căutând contraziceri în raţionamentul adversarului În episemologia kantiană, era un sistem metafizic
eronat generat de atribuirea unei realităţi obiective percepţiilor minţii ale obiectelor externe (În sens
hegelian) Este p metodă interpretativă, folosită pentru a conecta entităţi sau evenimente specifice cu
ideea absolută, în care unei propoziţii (teză) îi este opusă în mod necesar o altă propoziţie, dar aparent
contradictorie (antiteză), iar contradicţia reciprocă este reconciliată la un nivel superior al adevărului
de o a treia propoziţie (sinteză).

Dialog
Schimb de idei sau opinii în legătură cu o anumită problemă, cu scopul de a ajunge la un consens sau
înţelegere.
Cred că este interesantă şi analiza etimologică a cuvântului: in greaca veche dialogos provine de la dia
– peste, prin între, cu şi logos – cuvânt, raţiune.
A dialoga, după Mihai Gheorghe105 înseamnă a confrunta componentele pluralităţii de soluţii-opinii şi
de a impune ca finală şi cea mai acceptabilă una dintre soluţii, folosind numai argumentele.

Dialog social
Desemenează atât procesul de comunicare din societate, dar şi instituţia negocierii bipartite şi tripartite
între patronat – sindicate – guvern, care are ca scop rezolvarea problemelor economico-sociale.
Instituţie europeană, care a cunoscut un proces natural de structurare, a început să fie implementată şi
în România – ca una dintre condiţiile de aderare la Uniunea Europeană. Procesul de implementare a
acestei instituţii este încă una dintre provocările la care trebuie să răspundă cei trei actori sociali
implicaţi. Ei trebuie să experimenteze şi să găsească soluţia implementării unui parteneriat social
eficient. Guvernanţii trebuie să renunţe la aroganţă şi la lipsă de respect, patronii trebuie să înţeleagă că
problemele sociale sunt, de fapt, sau vor deveni problemele lor, iar sindicaliştii – sau reprezentanţii
lucrătorilor trebuie să înţeleagă că o unitate economică este eficientă dacă toată lumea cooperază pentru
atingerea obiectivelor economice în mod eficient.
Ceea ce este definitoriu pentru instituţia dialogului social, este faptul că se urmăreşte realizarea unui
acord în legătură cu o problemă sau alta, socială sau economică, ce priveşte pe toţi cei trei parteneri.
Dintre elementele care pot constitui obiectul negocierii cel mai cunoscut este nivelul salarial, dar de
asemenea, se mai negociază elemente ce ţin de condiţiile de muncă, securitatea socială. Esenţial este

105
M. Gheorghe, Retorici tradiţionale şi retorici moderne, Ed. All, 1998, Bucureşti
mai ales continuarea comunicării între parteneri pentru găsirea unei soluţii satisfăcătoare pentru
partenerii de dialog, pornind de la interesele lor particulare şi distincte.

Dilemă
Situaţie de alegere între două premise contradictorii şi contradicţionale, care potenţial determină
alternative la fel de nedorite.

Disc
Placă circulară pe care sunt înregistrate sunetele sub formă clasică (microsillon) sau compact disc (CD)
audionumeric, lectura făcându-se cu o rază laser. CD-ul nu se uzează şi sunetul reprodus de acesta are
o calitate mai bună. Videodiscul permite stocarea imaginilor video sub formă numerică (cca 24 000
pagini de carte obişnuită pe un singur videodisc).
Principalele etape în dezvoltarea discului
1869 - Charles Cros, poet şi inventator francez, descrie paleofonul, precedând realizarea fonografului
de către T.A. Edison (în 1877);
1877 – Charles Cros inventează cilindrul înregistrator al cărui brevet de invenţie îl depune la Academia
de Stiinţe din Paris;
- discul şi înregistrarea paralelă sunt propuse de E. Berliner;
1888 - Oberlin Smith inventează înregistrarea magnetică;
1918 - se fabrică ultimii cilindri pentru înregistrare;
1930 -1936 - Still foloseşte un aparat cu panglică de oţel pentru înregistrări;
1940 - se inventează magnetofonul şi discul microsion (cu riduri de ordinul micronilor).

Discurs
Prezentare formală a unui subiect, care se poate face în scris sau oral în faţa unui public. A ţine un
discurs ţine şi de capacitatea de a demonstra şi proba capacitatea individuală de construcţie
spirituală care să rezolve singură probleme cu o pluralitate de soluţii în favoarea aceleia
aceleia cu o forţă de persuasiune.104
Discursul politic, de exemplu, urmăreşte:
stabilirea şi cristalizarea ideilor practice ale propriilor grupuri politice, urmărind crearea unor unităţi
rezonabile omogene
răspândirea ideilor politice ale grupului sau organizaţiei pe care o reprezintă, faţa de un public oarecare,
precum şi crearea unui psyché colectiv cât mai larg în jurul acestei idei.
justificarea nevoii de putere sau a puterii deţinute
valorificarea intuitivă a mesajului, concomitent cu blocarea oricărui alt mesaj advers”. Elementul
central al discursului politic îl reprezintă promisiunea satisfacerii intereselor, sub aspectul lor
întreit: cognitiv, afectiv şi pragmatic. Discursul politic subordonează cognitivul afectivului şi
pragmaticului, căci adevărul este de fapt un instrument şi nu un scop (ca în ştiinţă). 111

104
M. Gheorghe, Retorici tradiţionale şi retorici moderne, Ed. All, 1998, Bucureşti
111
Mihai Gheorghe, opusul citat
Disartrie
Articulare defectuoasă a cuvintelor, în special pronunţia consoanelor este afectată. Cauzele sunt de
natură neurologică sau fiziologică.

Discriminare auditivă
Acţiunea de distingere specifică între sunete.

Disgrafie
Tulburare a scrisului de diverse intensităţi, manifestată prin inversiuni de litere, adăgiri, omisiuni,
substituiri ale cuvintelor sau grupurilor de cuvinte, plasarea anormală a cuvintelor în spaţiul
paginii, lipsa de coerenţă a ideilor. În apariţia acestei tulburări pot fi implicaţi factori genetici
sau leziuni ale creierului, dar şi elemente educaţionale.

Dislalie

Dislexie
Tulburare constând în dificultatea de a citi şi înţelege ceea ce se citeşte.

Disfuncţiile comunicării

Distorsiune (perceptuală, semantică)

Domeniu (de pe Internet)

Şir de caractere care identifică în mod unic un nod de reţea Internet. Poate avea forma www.yahoo.com
sau john@mail.yahoo.com

Domeniu de acceptare

Document
Dovada scrisă cu mîna sau prin intermediul tiparului care furnizează informaţii sau dovezi (de ex.:
buletin de identitate, paşaport, chitanţă sau factură, etc.)

DVD Digital videodisc

Duplex
sistem care permite ca două persoane aflate la distanţe geografice una de cealaltă, să participa la
aceeaşi emisiune în direct; dacă sunt mai multe persoane se realizează un multiplex.

Durată de urmărire
timp mediu zilnic, lunar sau anual, afectat vizionării unui program sau post tv.

E
Economia comunicării
Comunicarea publică poate fi descrisă şi în termeni economici consacraţi, ca economie de piaţă, cerere
şi ofertă. Partenerii procesului de comunicare (emiţătpril şi receptorul sunt prezenţi în egală
măsură pe piaşa comunicaţiei, regăsindu-se la interesecţia dintre necesitate şi cererea de
comunicare şi informaţie. În opinia lui Cuilenburg, se poate vorbi de o piaţă a informaţiei şi
una a interesului.

Distribuţia rolurilor de emiţător şi receptor pe piaţa comunicaţiei

Rol de emiţător Rol de receptor
Piaţa informaţiei Cel care oferă produse Cel care cere produse
mediatice mediatice
(informaţie) (informaţie)
Piaţa interesului Cel care trezeşte interesul Cel care acordă interes
pentru produse produselor
mediatice mediatice
(informaţie) (informaţie)

Elementul comun între îl reprezintă mass media, care funcţionează după Picard, ca “piaţă dublă de
mărfuri”, cea a desfacerii produselor media, dar şi pe piaţa interesului. Pe piaţa de bunuri
informaţia trebuie să fie cerută de către public, iar pe piaţa interesului mass-media are un rol
publicitar, încercănd să creeze un public pe care să îl manevreze. Astfel, distribuţia rolurilor
devine tripartită:

Distribuţia rolurilor pe piaţă între mass-media, public şi publicitate

Mass-media Publicitate Public

Piaţa informaţiei Oferă produse Cere produse
mediatice mediatice
Solicită interes Acordă interes
pentru produselor
produsele mediatice
mediatice Solicită interesul spre
Oferă accesul către public; Acordă interes
public Solicită interes reclamelor
publicului
spre
reclame
Criteriul distincţiei între piaţa informaţiei şi cea a interesului este cel financiar: cine suportă cheltuielile
de comunicare, cel care oferă sau cel care preia informaţia? Cărţile intră în categoria
informaţia, reclama este inclusă în piaţa interesului. O formă intermediară o reprezintă
ziarele cu pagini de publicitate (ambii suportă costurile de producţie).

E-mail
Vezi poştă electronică

Elipsă
Economie de cuvinte rău înţeleasă, cerc vicios.

Elocvenţă
Caracteristică a exprimării verbale de a fi sugestivă, expresivă.

Elocuţiune
1. parte a retoricii

Elogiu
Discurs, cuvîntare în care o persoană sau acţiunile sale sunt lăudate, admirate.

Emiţător

Empatie
Formă de cunoaştere directă, nemijlocită, a celuilalt, apropiată ca tip de mecanism şi proces de intuiţie.
Se realizează o “decodificare” a informaţiilor primite de la cealaltă persoană (acţiuni, sentimente,
emoţii, mesaje verbale şi nonverbale), creând starea de cunoaştere a celuilalt. Aşadar, empatia este
dependentă de experienţa personală a celui care interpretează emoţiile şi sentimentele celuilalt.

Endofazie
Trăirea interioară a actului vorbirii, limbaj interior.
Etnolingvistică
Studiul limbii ca parte a culturii, ca de exemplu studiul influenţei limbii asupra culturii şi influenţa
culturii asupra limbii.

Esperanto
Esperanto este o limbă creată în 1887 de către Dr. Ludovic Lazar Zamenhof. El se semna cu
pseudonimul "Doktoro Esperanto", aşa că limba numită de către creatorul său "La Internacia
Lingvo " (limbajul internaţional) a devenit cunoscută ca Esperanto.
Ipoteza Dr. Zamenhof a fost că mare parte a neîncrederii şi neînţelegerii dintre diferitele grupuri etnice
se datora diferenţelor de limbaj care le împiedicau să comunice adecvat. Drept pentru care el
a inventat această limbă care le permite acestor grupuri etnice să depăşească barierile
lingvistice.
Prima lucrare a lui Zamenhof, publicată în 1887, conţinea 920 de rădăcini – din care puteau fi formate
mii de cuvinte – şi o "Fundamenta Gramatiko" (fundamentele gramaticii), care se bazau pe
16 reguli principale. Majoritatea rădăcinilor sunt provin din latină, iar parte din vocabular
este preluat idn limile romanice moderne şi din engleză, germană, poloneză şi rusă. Fiecare
rădăcină se combină cu diverse sufixe pentru a forma noi cuvinte, da de exemplu: lerni = a
învăţa, lernejo = o şcoală, lernanto = un elev, etc.
În prezent Esperanto este cea mai cunoscută dintre limbile construite. Există o bogată literatură
Esperanto, care include chiar poezie (originală şi tradusă) şi cântece. Sunt posturi de radio care emit în
limba Esperanto pentru ascultătorii lor. Numărul estimat al vorbitorilor de Esperanto variază între
câteva zeci de mii până la un milion. Unii pretind chiar că Esperanto este limba lor maternă.
Exemplu de text
Chiuj homoj estas denaske liberaj kaj egalaj lau digno kaj rajtoj. Ili posedas racion kaj konsciencon, kaj devus
konduti unu al alia en spirito de frateco.
Traducere: Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale ăn drepturi. Ei sunt înzestraţi cu raţiune şi conştiinţă şi
acţionează în spiritul frăţiei dintre oameni.
(Mai multe informaţii şi exemple puteţi găsi la: http://www.esperanto.net)

Estetică informaţională

Evrika

Exclamaţie
Mod de întărire a comunicării verbale individuale prin mesaje puternice, intense.

Expresie

Expresivitate
o delimitare exhaustivă a câmpului semantic al acestui concept ne conduce la următoarele sale forme:
a. expresia concretă şi cotidiană;
b. expresia fotografică sau înregistrată (film; fotografie; bandă magnetică);
c. expresia mimată sau reprezentată (de un comediant obişnuit);
d. expresia artificială (mască, manechin).
 Dintre toate formele de expresivitate cotidiană, considerăm că cea mai semnificativă este
expresivitatea feţei (mimica), iar dintre toate formele de expresivitate artistică, acordăm un loc deosebit
în procesul comunicării, gesticii (pantomimicii).
Există o disciplină de sine stătătoate - fizionomia - considerată studiul total al exteriorului fiinţei
umane, al raporturilor dintre fizic şi moral care pot fi stabilite la orice persoană. Grecii antici au
sintetizat aceste raporturi într-un singur cuvânt, kalosagathos1 , care înseamnă om cinstit, om bun (de la
cuvintele greceşti, kalos=frumos şi agathos=bun), iar romanii în termenul persona=masca sub care
actorul îşi juca rolul.
Dintre formele de expresivitate a feţei umane, comunicarea prin privire este foarte
semnificativă. Prof. Septimiu Chelcea2 subliniază că în legătură cu expresia ochilor există aproximativ
270 calificative stilistice apreciative care semnifică modul în care aceştia comunică stările sufleteşti ale
posesorului lor.
După Michel Bernard3 Corpul este revelatorul Fiinţei, iar expresivitatea corporală este
liberatoare, devine “Sesam”-ul educaţiei.

Etimologie

Fascicul hertzian
emisiunea undelor hertziene, purtătoare a imaginilor şi sunetelor, recepţionate, apoi re-emise de antene
sub această formă, ceea ce permite transmiterea lor la distanţă surmontând obstacolele (munţi, imobile
etc).

Fax
un sistem, asemănător telexului, dar mai perfecţionat, care cuplând şi un telefon, asigură transmiterea
mesajelor scrise în ambele sensuri, cu foarte mare rapiditate. Strămoşul faxului actual îl constituie
belinograful, aparat denumit aşa de la numele fizicianului francez Eduard Belin, inventator al
procedeelor fototelegrafiei şi teleautografiei (transmiterea la distanţă a scrisului şi desenului); între
1907-1912, acesta a efectuat primele transmisii reuşite pe un circuit telefonic, cu aparatul care-i poartă
numele. Astăzi, faxul, ca şi sistemele E-mail şi V-mail, desfiinţează diferenţele de fus orar, precum şi
normele clasice de comunicare.

FAQ
– Frecquently Asked Questions (cele mai des întâlnite întrebări) – reprezintă o listă de răspunsuri la
cele mai des întâlnite întrebări puse în legătură cu un anumit subiect.

Farmec
Vezi descântece

Feed-back în comunicare

Feed-before
1
Enciclopedia ştiinţelor oculte, Bucureşti, Editura Teora, 1994, p. 113 şi urm.
2
Septimiu Chelcea - Lungul drum spre tine însuţi, Bucureşti, Editura Militară, 1988, p. 56
3
Michel Bernard - L’expressivite du corps, recherche sur les fondements de la theâtralite, Paris, Jean-Pierre Delarge edit.,
1976
Acţiune de culegere de informaţii despre acţiunile viitoare. Dacă în acţiunea de tip feed-back se caută şi
se furnizează informaţii despre acţiunile trecute pentru eficientizarea acţiunilor viitoare, în acţiunile de
tip feed-before se colectează informaţii despre acţiunile viitoare ale sistemului

Fibră optică
fibră de sticlă, care serveşte drept suport informaţiilor vehiculate prin intermediul ei sub formă de
semnal luminos. A fost pusă la punct de Centrul Naţional Francez de Telecomunicaţii în anii ‘70 şi
experimentată după 1984 la Biarritz (Franţa), apoi de către Marea Britanie, Japonia şi SUA.
In Franţa, oraşe precum Paris, Rennes, Montpellier sunt cablate parţial cu fibre optice, al căror cost este
mai ridicat decât al cablurilor coaxiale (din fire de cupru), dar a căror fiabilitate este mult sporită
(dublează capacitatea de transport a reţelei, semnalul putând fi transmis pe o distanţă mai lungă, în
regim interactiv).

Filipică
Discurs acuzator la adresa cuiva. Numele acestui tip de discurs provine de la tipul de discursuri rostite
de Demostene contra lui Filip al II-lea, regele Macedoniei.
De unde şi pînă unde

Film
a derivat din perfecţionarea şi dezvoltarea tehnicii fotografiei: între 1935 şi 1837, J. Daguerre a
descoperit tehnica developării şi fixării fotografiei, pentru ca în 1899 industriaşul american George
Easman (cel care fondase în 1830 firma Kodak) să fabrice filmul de nitroceluloză, utilizat apoi şi de
Thomas Alva Edison. La 28 decembrie 1895, la Grand Cafe din Paris, Auguste Lumiere prezintă prima
reprezentaţie cinematografică din lume: aceasta a constat în proiectarea a 10 filme de câte 2 minute, în
prezenţa a 35 de spectatori, al căror bilet de intrare a costat un franc de aur. Prima proiecţie
cinematografică românească avea să aibă loc după doar 5 luni, la 27 mai 1896, înaintea multor altor
capitale europene, în saloanele ziarului “L’Independance romaine”, din Calea Victoriei nr. 464.
In 1903, fraţii Louis şi Auguste Lumiere realizează primul procedeu comercial de fotografie în culori
(placa autocromă). In 1920, Louis Lumiere propune fotografia în relief (fotostereosinteza), iar în 1935
tot el pune la punct metoda anaglifelor pentru cinematograful în relief.
Scurt istoric al cercetării ştiinţifice asupra filmului
1914 - la Mannheim, Emilie Altenloch efectuează primele cercetări asupra publicului de film;
concluzia - publicul cel mai numeros era alcătuit din muncitori, funcţionari şi tineri;
1930 - Herman Blumer iniţiază primele anchete anchete sistematice de sociologie a cinematografului;
1949 - A. Gemelli studiază filmul ca procedeu de analiză proiectivă;

1958 - G. Cohen-Seat intreprinde un studiu asupra unei filozofii a cinematografului;

1961 - E. Morin, în lucrarea sa “Spiritul timpului” (apărută la Editura Grasset din Paris), prezintă
influenţa gesturilor şi ţinutei vestimentare în film;
1965 - E. Morin publică “Cinematograful sau omul imaginar” (Editura Gonthier, Paris);
- K. Zygulski scrie în revista “Kwartalnik Filmovy” (nr. 4) studiul “Cercetări sociologice
asupra receptării filmului;
- J. Mitry studiază estetica şi psihologia cinematografului;
1966 - A. Glucksman publică în revista “Communication” (nr. 7) - “Efectele scenelor de violenţă în
cinema şi Tv”;
1990 - comparativ cu 1960, intrările în sălile de cinema sunt de 5 ori mai reduse în Europa
occidentală şi de 8 ori mai reduse în Japonia;
4
Mihnea Gheorghiu - Filmul şi istoria, în Academica, sept. 1996, p.2
 1992 - încasările din film şi teatru pe mapamond se ridică anual la 13,4 miliarde dolari, acestea
reprezentând 8,5% din domeniul audiovizualului.

Conform unei bibliografii UNESCO, în primii 25 de ani postbelici s-au elaborat cca. 2500 lucrări
ştiinţifice având ca subiect filmul sau cinematograful.

Fişier
Colecţie de informaţii de acelaşi tip, stocate pe un suport de memorie şi identificate printr-o cale de
acces şi un nume.110 Pentru utilizatorii aplicaţiilor din familia Microsoft Office, fişierele cele mai
comune sunt cele se termină în *doc (document de tip Word) sau *xls. Terminaţia fişierului va indica
tipul de program utilizat de către acel fiţier şi care vă va permite să folosiţi acel document doar prin
intermediul acelui program sau cu ajutorul unor programe similare, dar compatibile.

Flash
scurt (din engleză); buletin scurt de informaţii (2 - 3 min). Flash - back - întoarcere scurtă (din
engleză).

Folclor
Totalitatea tradiţiilor, obiceiurilor şi cutumelor populare, precum şi a creaţiilor artistice asociate şi care
sunt specifice unei regiuni sau a unei ţări.
După René Guénon102 este o falsă înţelegere a noţiunii şi procesului de apariţie a folclorului, respectiv
aceea conform căreia creaţia populară ar fi produsul spontan al masei populare. Ceea ce
este “tradiţie populară” are de fapt o valoare simbolică reală şi care nu este de origine
populară şi nici măcar de origine umană. Ceea este “popular” este doar mecanismul de
transmitere. “Conţinutul” este “tradiţia”, în sens de mesaj cosmologic, cunoştinţe
adevărate, criptate şi de care basmele – şi purtătorii săi – nu sunt conştiente, îmbrăcând
mesajul în forme universal recognoscibile, esenţa basmului – şi a mesajului transmis - fiind
valabil în prezent şi în eternitate.

Fonem
Cea mai mică unitate sonoră care intră în componenţa cuvintelor şi morfemelor şi care serveşte totodată
la identificarea acestora.
Trebuie sunliniat faptul că semnificaţia cuvintelor nu depinde de componenta lor fonetică, fapt dovedit
prin existenţa cuvintelor omonime. (de ex: verbul (eu-ei) vin, care desemnează acţiunea de deplasare şi
este forma conjugată de la a veni - şi substantivul vin, care reprezintă băutura alcoolică obţinuta din
struguri, prin distilare).
Aşadar, fonemele nu servesc la diferenţierea seminificaţiei, dar pe baza lor identificăm şi distingem
unele de altele cuvinte care au întotdeauna o anumită semnificaţie.
Însuşirile acustice ale fonemelor suferă o serie de modificări şi depind de particularităţile pronunţiei la
om. Dintre toate variantele de unui fonem se detaţează o variantă fundamentală, care se aude în toate
combinaţiile fonetice în care influenţele datorate combinării sau poziţiei sunt minime. În concluzie,
fonemele corespund elementele constante ale sunetelor vorbirii.
În limba română există 73 de foneme, din care 7 vocale şi 66 de consoane (I.Iordan). Fonemele
alcătuiesc un sistem unitar specific fiecărei limbi. Deosebirilor acustice le corespund anumite
particularităţi de pronunţie.

110
Marius Toma, Cum să utilizăm Internetul, Ed. Pro-Vita, Cluj-Napoca, 2002
102
citat de Vasile Lovinescu, interpretarea esoterică a unor basme şi balade populare româneşti, Ed. Cartea Românească,
1993, Bucureşti
(după Psihologia generală, sub redacţia Al. Roşca, Ed. Didactiă şi Pedagogică, Bucureşti, 1996)

Frecvenţa relativă a fonemelor în limba română: (după Ed. Nicolau)

Vocale
E 11,60%
I 10,80%
A 10,15%
U 6,35%
O 4,54%
Ă 3,43%
Î 1,47%
Apr. 48%
Consoane
R 7,78 M 2,54 G 0,94
N 4,87 F 1,95 X 0,27
T 5,95 CI 1,53 J 0,24
L 5,04 T 1,34 CHI 0,23
S 3,94 Ş 1,01 GI 0,22
C 3,56 V 0,96 GHI 0,13
D 3,44 B 0,90 H 0,,7
P 2,98 Z 0,78
Circa 52%

Frecvenţă
Număr de oscilaţii pe secundă ale unui semnal electromagnetic; se exprimă în hertzi. Există mai multe
tipuri de frecvenţe:
- H.F. (Haute Frequence) sau unde scurte;
- V.H.F. (Very High Frequency) sau unde ultrascurte;
- U.H.F. (Ultra High Frequency) sau unde decimetrice;
- S.H.F. (Super High Frequency) sau unde centimetrice;

Funcţiile comunicării
diferiţi specialişti clasifică în maniere proprii funcţiile comunicării:
a. 1.- informativă (informează auditoriul în probleme de actualitate sau în probleme generale);
2.- de exprimare şi cristalizare a opiniilor;
3.- de instruire şi educare;
4.- de distracţie, destindere, deconectare şi folosire a timpului liber;
5.- de convingere, integrare socială şi întărire a participării sociale a individului;

b. 1. - instructivă;
2. - educativă, culturalizatoare;
3. - de control social;
4. - de compensare, deconectare;
5. - publicitară;
După Gregory Bateson şi Jurgen Ruesch5, funcţiile comunicării sunt:
1. - primirea, stocarea şi transmiterea mesajelor;
2. - prelucrarea informaţiilor;
3. - amorsarea şi modificarea proceselor psihologice;
4. - influenţarea şi dirijarea unor evenimente exterioare.

Funcţiile comunicării de masă

5
Gregory Bateson, Jurgen Ruesch - Communication et societe, Seuil, Paris, 1988, p.30
Harold D. Lasswell6 a stabilit următoarele funcţii pentru comunicarea de masă:
1. - supravegherea mediului;
2. - corelarea segmentelor societăţii;
3. - transmiterea moştenirii culturale,
în timp ce alţi autori stabilesc pentru comunicarea de masă 6 funcţii:
1. - deservirea sistemului politic;
2. - protejarea libertăţilor civice;
3. - ordonarea efortului public;
4. - obţinerea de profit;
5. - deservirea sistemului economic;
6. - de divertisment.
După Jean-Claude Bertrand7, există 4 regimuri de presă posibile (două autoritare - propriuzis şi
comunist; două democratice - liberal şi al responsabilităţii sociale). Funcţiile mass-media în regimul
liberal sunt:
1. - supravegherea mediului înconjurător;
2. - furnizarea unei imagini a lumii;
3. - transmiterea culturii;
4. - servirea forumului (societăţii);
5. - divertismentul.
J.R. Dominick8 subliniază că mass-media ocupă un loc important în viaţa noastră, având următoarele
funcţii:
1. - de control;
2. - de interpretare;
3. - de legătură;
4. - de transmitere a valorilor;
5. - de divertisment.
Acelaşi autor menţionează că oamenii folosesc mass-media la nevel individual pentru: cunoaştere,
evadare din cotidian, stimulare, relaxare, utilitate socială.
Specialiştii autohtoni stabilesc următoarele funcţii ale comunicării de masă:
Mihai Coman9 le numeşte chiar funcţii socioculturale ale mass-media:
1. - de informare;
2. - de interpretare;
3. - de legătură;
4. - culturalizatoare;
5. - de divertisment.
Aurelian Bondrea10 menţionează că “cercetarea şi stabilirea funcţiilor comunicaţiilor de masă reprezintă
o problemă care întâmpină dificultăţi la nivelul teoriei (concepţia despre funcţii) şi al operaţionalizării”
Pentru reviste, în deplin acord cu Malcom Wiley, prof. A. Bondrea stabileşte funcţii ca:
1. - de informare;
2. - de analiză a informaţiilor;
3. - de constituire a unui “cadru general”;
4. - distractivă (de loisir);

6
H.D. Lasswell - Structure et fonction de la communication dans la societe, în F. Balle et J. Padioleau - Sociologie de
l’information, Paris, Larousse, 1973, p. 32
7
Jean-Claude Bertrand - Les fonctions des medias, în J.C. Bertrand (ed.) - Medias, Paris, Ellipses, pp.27 -35
8
J.R. Dominick - The Dynamics of Mass Communication, A.W. Publ., 1983, pp. 32 - 56
9
Mihai Coman - Din culisele celei de-a patra puteri (Introducere în sistemul mass-media), Bucureşti, Ed. Carro, 1996, pp.
98 - 123
10
Aurelian Bondrea- Sociologia culturii de masă, Bucureşti, Ed. Fundaţiei România de Mâine, 1996, p. 273
 5. - enciclopedică (a furniza o informaţie suficient de diversificată).
Disfuncţiile comunicării de masă sunt:
1. - deformează gusturile;
2. - stimunlează abaterea de la norme;
3. - deteriorează morala (individuală şi colectivă);
4. - diminuează conştiinţa politică;
5. - înnăbuşă tendinţele creatoare.

Funcţiile limbajului
în ipostaza de canal de comunicare socială, limbajul are mai multe funcţii, clasificate astfel de diferiţi
specialişti11:
a) - Buhler distingea, în 1933, doar 3 funcţii: expresivă (în raport cu emiţătorul), conativă (în
raport cu receptorul), referenţială (în raport cu un sistem de concepte);
b) - Ombredane, în 1944 descria următoarele niveluri funcţionale: afectiv (ţipătul, interjecţia,
exclamaţia), ludic (jocuri de asonanţe), practic (ordin şi interdicţie), reprezentativ (descriere şi
informare), dialectic (argumentaţie şi raţionament);
c) - Jacobson, în 1963 a precizat cele 6 funcţii ale limbajului:
1. - referenţială - care, definind relaţiile între mesaj şi obiectul la care se referă, stă la baza întregii
comunicări;
2. - emotivă (expresivă) - centrată pe emiţător, tinde să definească emoţia, adevărată sau simulată;
defineşte relaţiile între mesaj şi emiţător, asigură limbajului afectivitate şi subiectivitate, spre deosebire
de cea referenţială care îi asigură cognoscibilitate şi obiectivitate; este foarte vizibilă în interjecţii (ah,
oh, oo, au) şi onomatopee.
3. - conativă (injuctivă) - stabileşte relaţiile între mesaj şi receptor, întreaga comunicare având drept
scop obţinrerea unei reacţii a acestuia din urmă; se adresează fie inteligenţei, fie afectivităţii
receptorului; vocativul şi imperativul sunt formele cele mai utilizate ale acestei funcţii - iată câteva
exemple: “O, soldaţi....!”, “Opriţi-vă!”, “Ajutaţi-mă!”
4. - poetică (estetică) - ce surprinde relaţia între mesaj şi el însuşi; este ilustrată de sloganul politic
devenit clasic “I like Ike” (rimă în ecou), care dă mai multă putere şi eficacitate formulei electorale
analizate; un alt exemplu este dat de simetria celor trei verbe bisilabice cu consoană iniţială şi vocală
finală, care dă splendoarea laconică a mesajului victoriei lui Cezar - “Veni, vidi, vici”;
5. - fatică - are drept scop de a afirma, de a menţine sau de a opri comunicarea; serveşte la verificarea
funcţionării circuitului comunicaţional sau la trezirea atenţiei interlocutorului (ex: “Mă înţelegeţi
bine?”); poate să conducă la un schimb de forme ritualizate, dialoguri întregi, al căror unic scop este de
a prelungi comunicarea;
6. - metalingvistică - defineşte sensul semnelor pentru a fi înţelese de receptor în mod unic
(monosemie) şi a evita confuziile de sens (polisemia); ambiguitatea semnului polisemic este dată de
context, în mesaj semnul nu are, în principiu, decât un singur sens. Jacques Claret12 subliniază că
această funcţie “este folosită în mod curent. Oridecâte ori vrem să ne asigurăm de conformitatea
expresiei cu codul în uz, ne servim de un metalimbaj: <<ce este de spus ?>>, <<vedeţi ce vreau să spun
?>>, <<nu vă înţeleg>>“.

FTP - file transfer protocol

Protocol care defineşte serviciul de transfer al unui fişier existent pe Internet. Accesul la un server ftp
poate fi public sau poate fi făcut cu ajutorul unui nume de utilizator şi al unei parole de acces.

11
Jacques Claret - Op. cit., pp. 49 - 50
12
Op. cit., p. 53
Funcţiile presei
Apreciem că presa are patru mari funcţii: să informeze, să interpreteze, să educe şi să distreze. La
început presa a avut un rol exclusiv informativ, ziarele având o răspândire limitată.
Astăzi transmiterea ştirilor, rămâne prima grijă a presei pentru că, aşa cum arată Societatea Americană
a Ziariştilor, “ prima funcţie a presei este să comunice rasei umane, ce fac, ce simt, şi cum gândesc
membrii ei”.
Presa trebuie servească în primul rând comunităţii, realizând o privire critică asupra întregii realităţi pe
care o prezintă şi având două mari roluri: a) de relatare a faptelor (construcţie simplă, imparţială,
obiectivă, exactă); b) de relatare a opiniilor. Prin politica informaţiei pe care o practică, prin natura
scopurilor pe care şi le propune, precum şi prin modul în care îşi exercită funcţiile, presa are o imensă
răspundere morală.
Roger Clausse subliniază că presa are cinci funcţii fundamentale, şi anume:
1) informare;
2) formare;
3) exprimare;
4) presiune;
5) psihoterapie.
Octavian Butoi13 clasifică astfel funcţiile presei:
1) informare;
2) educare;
3) popularizare;
4)generalizarea experienţei pozitive;
5) propagandă;
6) distracţie;
7) publicitate

Gafe de limbaj
încurcături produse ca urmare a înţelegerii greşite a sensurilor unor mesaje, înţelegere greşită datorată
polisemiei comunicării umane.

POLISEMIA COMUNICĂRII UMANE

Comunicarea umană ca ansamblu de idei, informaţii şi sentimente transmise de la un emiţător către un

receptor, prin intermediul unui canal comunicaţional şi a mesajului respectiv reprezintă una dintre cele
mai importante activităţi umane. In avalanşa de activităţi şi informaţii cotidiene, omul neglijează de
cele mai multe ori aspectele cele mai simple ale comunicării sale cu semenii, aşa că sfârşeşte prin a fi
mai puţin înţeles sau chiar de loc înţeles. Cvasitotalitatea acţiunilor noastre care nu pot fi duse la bun
sfârşit sunt acţiuni în care comunicarea cu ceilalţi este defectuoasă sau insuficientă. Acest lucru ne
scapă însă adesea din vedere şi cautăm răspunsul insucceselor noastre în cu totul altă parte, deşi acest
răspuns îl putem da chiar noi înşine, depinde chiar de noi, de potenţialităţile fiecăruia de adaptare la
prezentul cotidian.

Sănatatea - un subiect tabu

In dialogurile purtate, mai ales cu persoane străine, este bine să evitaţi întrebările despre sănătatea
partenerului sau despre alte aspecte personale din viaţa şi activitatea acestuia (necazuri, nereuşite etc).
13
Octavian Butoi - Jurnalism. Teoria şi practica presei, Tipografia Universităţii Bucureşti, p. 16
Evitaţi subiectele de dialog care nu-l interesează pe interlocutor şi respectaţi opiniile acestuia. De
asemenea, trebuie ocolite subiectele vechi, plictisitoare sau discuţiile neprincipiale despre unele
cunoştinţe comune.
Atunci când sunteţi invitat la o discuţie pe o anumită temă, aşteptaţi ca cel care a făcut invitaţia să
deschidă discuţia pe tema respectivă. Evitaţi vorbăria gratuită sau prezentarea exclusivă a ceea ce
cunoaşteţi sau faceţi dv.

“Atmosfera” este esenţială

In orice dialog la care participaţi, ţineţi cont de cadrul în care se desfăşoară, de personalitatea
partenerului dv, de cultura şi tradiţiile ţării pe care o reprezintă acesta. O “vorbă dulce, mult aduce”,
cum spune înţelepciunea noastră populară, dar şi “ce e mult, nu e bun”. Căutaţi să construiţi dialogul,
nu să-l blocaţi. Puneţi-vă în valoare amabilitatea, atenţia, disponibilitatea.
Nu ocupaţi timpul cu discutarea unor subiecte neinteresante pentru partenerii dv de dialog. Nu uitaţi că
“tonul face muzica”.

Vorbitul la telefon
Recurgeţi la telefon doar în situaţii importante. Fiţi scurt, direct, clar şi precis. Nu lungiţi dialogul mai
mult decât este necesar, nu numai că vă costă mai mult, ci şi pentru că lăsaţi o impresie mai puţin
agreabilă. In acelaşi timp nu vă grăbiţi în dialog, pentru că şi acest aspect lasă o impresie negativă.
Nu este bine să daţi telefoane pentru a comunica lucruri banale. Nu vă exprimaţi dezamăgirea că l-aţi
“prins greu” pe partener la telefon.
Nu mâncaţi şi nu beţi nimic în timp ce vorbiţi la telefon. Incheiaţi convorbirea în mod plăcut,
mulţumind pentru gestul de a telefona şi veştile primite, dacă este cazul.

Importanţa persoanelor care traduc

Chiar şi atunci când aveţi impresia că stăpâniţi bine exprimarea în limba interlocutorului este bine să
faceţi apel la un translator profesionist. Un caz în care poate apare cu uşurinţă înţelegerea greşită a
mesajului transmis îl constituie chiar adresarea prin intermediul unui translator. In momentul
comunicării rapide a unor idei sau a unor sentimente este destul de posibil ca un singur traducător să
nu poată surprinde întreaga noastră expresie şi exprimare, şi, de aceea, mai ales la întâlnirile oficiale
este necesară prezenţa concomitentă şi a unui al doilea translator, care să-l completeze pe primul.

Dialogurile de afaceri
Sunt numeroase exemplele care ilustrează faptul că necunoaşterea bine a limbii interlocutorului,
precum şi a termenilor specifici lumii afacerilor constituie handicapuri serioase care pot contribui la
ratarea afacerilor respective, chiar la apariţia unor consecinţe ulterioare neplăcute.
Termenii contractului de afaceri care se poate încheia trebuie să aibă acelaşi înţeles pentru partenerii
afacerii respective.
Omul de afaceri trebuie să folosească un vocabular ales, cultivat şi să vorbească într-o manieră şi cu
o intonaţie îngrijite, studiate, chiar cultivate. Cât priveşte expresiile, exprimările, acestea să fie alese
şi întrebuinţate cu grijă, când trebuie sau cel mai bine deloc, pentru că adesea exprimări obişnuite sau
stereotipe cu cuvinte întâlnite doar în jargonul de la marginea vorbirii locale au un efect neaşteptat de
rău (Florea Tuiu).
Intotdeauna şi nu doar în afaceri este foarte important să ştii să-ţi asculţi partenerul de dialog. In acest
dialog pot fi abordate cu multă atenţie şi alte subiecte, pot fi prezentate bancuri sau scurte povestiri
hazlii, presărate cu vorbe de duh, dar care nu trebuie să-i pună pe interlocutori în situaţii neplăcute,
generate de insuficienta cunoaştere a tradiţiilor şi a culturii ţării respective.

Errare humanum est...

Spicuim câteva din erorile de exprimare gramaticală şi logică a limbii române destul de recente: la
deschiderea Festivalului Internaţional “George Enescu”, de anul acesta, unul din marii noştri actori
afirma de pe podiumul Sălii Palatului că arta şi cultura nu are nimic comun cu luptele politice, iar cu
alt prilej, un ataşat de pe presă de la una din ambasadele României declara că cetăţenii români care
sunt deportaţi din Polonia se desfăşoară pe etape (...), iar acest fapt nu aduce nici o problemă
relaţiilor dintre ţările noastre...

Multiplele forme de expresivitate

Dintre toate formele de expresivitate cotidiană, considerăm că cea mai semnificativă este expresivitatea
feţei (mimica), iar dintre toate formele de expresivitate artistică, acordăm un loc deosebit în procesul
comunicării, gesticii (pantomimicii).
Există o disciplină de sine stătătoare - fizionomia - considerată studiul total al exteriorului fiinţei
umane, al raporturilor dintre fizic şi moral care pot fi stabilite la orice persoană. Grecii antici au
sintetizat aceste raporturi într-un singur cuvânt, kalosagathos, care înseamnă om cinstit, om bun (de la
cuvintele greceşti, kalos=frumos şi agathos=bun), iar romanii în termenul persona=masca sub care
actorul îşi juca rolul.
Dintre formele de expresivitate a feţei umane, comunicarea prin privire este foarte semnificativă.
Specialiştii subliniază că în legătură cu expresia ochilor există aproximativ 270 calificative stilistice
apreciative care semnifică modul în care aceştia comunică stările sufleteşti ale posesorului lor.
Gestica reprezinta un domeniu complex al comunicării interumane. Astfel, gesturile făcute cu mâna
pentru a semnifica expresia anglo-saxonă -“în regulă” (OK) sau semnul victoriei - V, au în Brazilia,
respectiv în Marea Britanie (atunci când palma nu este orientată în afară), o valoare obscenă ! De
regulă, atunci când o persoană cu care purtăm un dialog aprobă mecanic-dând din cap-tot ceea ce
spunem, adesea nu este atentă la vorbele noastre. Iar cineva care ne urmăreşte cu pumnii strânşi sau
mâinile pe piept nu este de acord cu mesajul primit şi, atunci, conversaţia respectivă trebuie încheiată
cât mai repede.

Există o criză a comunicării ?

Evitaţi folosirea în conversaţiile centrate pe un subiect, a unor expresii sau a unor termeni din alte
domenii. Purtaţi discuţia în domeniul care-l interesează pe partenerul dv.
Nu uitaţi că necunoaşterea “codului manierelor elegante” în comunicare vă aduce insuccesul în
activităţile cotidiene obişnuite. Nu neglijaţi nici un moment că vorbirea dv vă reprezintă cel mai bine,
fiind purtătoarea cunoştinţelor şi personalităţii dv. Dacă aveţi un insucces, primul lucru pe care trebuie
să-l analizaţi este dialogul pe care l-aţi purtat în comunicarea respectivă.

Gestică

Glosar
Listă de termeni şi definiţii referitoare la un subiect sau domeniu anume. O astfel de listă se regăseşte la
finalul unei lucrări, explicând termenii mai dificili ai acesteia

Grad de dificultate a textului

Grafologie

Grafiti
Semne, desene sau sloganuri desenate ori pictate cu cretă, vopsea sau spray pe ziduri sau garduri

Grai

Grafomanţie
Una dintre tehnicile divinatorii, care studiază personalitatea şi evoluţia viitorului pornind de la analiza
scrisului.

Gramatică
Totalitatea regulilor privitoare la modificarea cuvintelor şi la îmbinarea lor în cuvinte şi fraze.
O definire foarte interesantă a gramaticii în raport cu mecanismele psihice ale gîndirii şi limbajului o
are M. Foucault: “gramatica generală este studiul ordinii verbale în raportul său cu simultaneitatea pe
care are sarcina să o descrie”. În opinia lui Foucault, gramatica nu are ca obiect nici gândirea, nici
limbajul, ci discursul înţeles ca suită de semne verbale.
Referindu-se la relaţia gindirii cu limbajul, Foucault crede că gramatica este artificială în raport cu
simultaneitatea pe care o reprezintă. Din acest punct de vedere, limbajul este opus gândirii, aşa cum
“reflectat” este opus lui “imediat”.
După Foucault, ceea ce pare să diferenţieze gramaticile diferitelor limbi este faptul că unele plasează
acţiunea în mijlocul frazei, altele la sfârşit; de asemenea, unele numesc mai întâi obiectul principal al
reprezentării, iar altele circumstanţele accesorii.
(după Michel Foucault, “Cuvintele şi lucrurile. O arheologie a ştiinţelor umane”, Editura Humanitas,
bucureşti, 1996)

Grilă de programe
repartiţia programelor radio-tv după un orar regulat, construit mai întâi pe hârtie.

Gutenberg, Johannes
Inventatorul european al tiparului. A trăit între 1397-1468.
Dar cea mai veche carte imprimată a fost realizată în China în anul 868, şi se crede că tehnica realizării
de lucrări imprimate era cunoscută de mai multă vreme. Japonezii şi chinezii foloseau blocuri de lemn
sculptat pentru a produce statuete şi amulete ale lui Budha în secolul al cincilea.
Presa de imprimerie a fost creată în 1440 pe valea Rinului de Gutenberg pornind de la presa de stors
strugurii. Presa folosită de Gutenberg a fost o presă manuală care folosea litere mobile.
Cerneala se folosea peste literele in relief ale literelor sculptate din lemn şi apoi presa se
apăsa peste o bucată de hîrtie (folosirea literelor metalice în locul celor de lemn sau
ceramică a fost făcută pentru prima dată de către coreeni). Numele lui Gutenberg nu apare
peste nici una dintre lucrările sale, dar se consideră în general că este tipograful primei carţi
tipărite, cunoscută ca şi Biblia de la Mainz (locul unde a fost tipărită) sau Biblia lui
Gutenberg sau Biblia cu 42 de linii (numărul de linii de pe o pagină).

H
Handy cam
cameră de mână (din engleză); cameră portabilă, având masa de 7-8 kg cu magnetoscop încorporat.
Betacam.

Hardware
Ansamblu de dispozitive şi echipamente componente ale unui sistem de calcul.
Istoria sistemelor de calcul………

Hermeneutică
Ştiinţă şi artă de a înţelegerea şi interpretarea monumentelor, textelor şi documentelor vechi. Într-un
sens mai restrâns, este o ramură a teologiei care se ocupă de studiul principiilor exegezelor
bibilice. 2. Teorie care are ca element central interpretarea semnelor ca elemente simbolice
ale unui culturi.

Home page
Prima pagina sau pagina centrală a unei publicaţii (site) de pe Internet. Se prezintă informaţiile generale
şi este punctul de plecare spre alte pagini care conţin informaţii mai detaliate despre
organizaţia care o publică.

HTML – hypertext Markup Language

Limbaj care defineşte modul de prezentare şi organizare a unui material în format hipertext.

HTTP – hypertext Transfer Protocol

Protocol folosit pentru comunicare între cel care accesează (mai este numit şi client) o reţea şi server –
(vezi URL).

Iconic

Iconografie

Idee
Produs al unei activităţii mentale, a reflecţiei, este de obicei asociată cu elaborări mentale considerate
mai importante sau mai complexe.

Ideologie
Sistemul central de concepţii şi noţiuni al unei doctrine, care are implicaţii şi aplicaţii social-politice şi
care ghidează activitatea unui individ, a unei mişcări sociale, instituţii, etc.
Ideologiile furnizează sau elaborează seturi de concepte prin intermediul cărora oamenii o “văd”, o
interpretează. Ei primesc mesaje de la lumea înconjurătoare pe care le interpretează în funcţie de aceste
seturi de concepţii.
Ideologie mai înseamnă ceea ce s-ar putea numi conştiinţa unei societăţi la un moment dat, respectiv
sistemul de valori, credinţe şi atitudini sau sistemul de reprezentări despre societate. Se poate vorbi de
ideologii împărtăşite de societate, dar şi ideologii împărtăşite doar de către grupuri restrînse. Multe
ideologii coexistă, dar uneori sunt şi în conflict. Uneori între diferitele sisteme de valori sau
reprezentări despre societate nu este nici o punte de legătură sau reconciliere, s-ar putea trage concluzia
că ideologiile nu sunt tolerante şi că între ele nu poate exista compromis (ca în cazul oricărui sistem
care se raportează la ataşamentul la o valoare). De exemplu, cazul mai vechi al conflictului dintre
ideologia capitalistă şi cea de tip socialist, sau conflictul mai recent dintre ideologia capitalismului
liberal de tip american cu cea extremist-teroristă a membrilor reţelei Al-Qaida.
Filosofie, teorie şi ideologie
Ceea ce separă şi diferenţiază aceşti termeni este în primul rând faptul că, în timp ce primele două
concepte implică contemplaţie şi reflecţie, ideologia determină pe oameni la acţiune şi la luarea de
atitudine. Chiar cînd au sursa de inspiraţie (aşa cum adesea se întâmplă) în folosofie sau teorie,
ideologiile devin versiuni mult simplificate şi chiar distorsionate ale doctrinelor de origine. Este
interesant de cunoscut teoria sau filosofia care se raportează o anumită ideologie, dar este mult mai
important de a înţelege ideologia ca o entitate distinctă şi separată care trebuie studiată în termenii
propriei propriei sale logici şi dinamici decât în termenii teorii de referinţă.
(După Roy C. Macridis, Contemporary Political Ideologies, Winthrop Publisers, Inc., Cambridge
Massachusetts, 1980)

Idiom
Limbă, dialect, grai, respectiv mod de comunicare lingvistică cu structură şi reglementări proprii.

Ideogramă

Imagine
Din punct de vedere psihologic, imaginea este o reprezentare mentală a unui obiect şi poate fi realizată
în prezenţa sau în absenţa sa.

Imagism
Şcoală în poezia din Anglia şi SUA care a funcţionat între 1909-1917 şi care enunţa că poezia ar trebui
să folosească limbajul comun, să creeze noi ritmuri şi să aibă libertate în alegerea subiectelor
şi să prezinte imagini concentrate, precise, clare.

Improvizaţie

Iluzie (de percepţie, optică)

Incantaţie
Cuvînt sau frază magică, cântarea sau rostirea de cuvinte sau formule cu scopul de a influenţa
comportamentul unor fiinţe vii sau a unor evenimente cosmice.
Incunabul

Indicele de accesibilitate a mesajului

Indicele de evaluare a atitudinii în cadrul analizei conţinutului, a tendinţei,

fidelităţii intercodificatori, a fidelităţii compozite

Inducţie

Informaţie
(de la latinescul informare = a da formă, a fasona, a face cunoscut, a pune la curent) este definită ca:
- ansamblu de date, ştiri, indici etc. care modifică starea internă a sistemului receptor,
determinându-i o anumită reacţie de răspuns în raport cu un anumit obiect (sistem) denumit sursă
- resursă de abilităţi care modifică mentalităţi
- nevoie a creierului, formă de bază a nutriţiei psihice, cu funcţii importante în realizarea
cunoaşterii şi afirmării omului ca fiinţă sociabilă14;
- ansamblul activităţilor, instituţiilor şi efectelor care au ca obiect primirea, transmiterea,
alegerea şi prezentarea faptelor considerate ca semnificative pentru viaţa socială15;
- un produs brut sau semifinit care, departe de a fi rar, este în general abundent16;
- măsura a ceea ce este nou, imprevizibil în mesaj17.
Diferiţi teoreticieni îi subliniază atuurile:
- A fi informat înseamnă a şti nu numai ce se petrece, ci şi a cunoaşte raţiunile şi metodele de
decizie... Absenţa informaţiei, deci lipsa participării la sistemele de decizie şi organizare defineşte
alienarea (Alain Touraine);
- Informaţia înseamnă putere, reprezintă instrumentul esenţial al puterii (Michel Crozier);
- Informaţia este un puternic catalizator al progresului... Este necesară o cooperare
internaţională şi interguvernamentală între statele dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate, pentru ca
informaţia şi comunicarea pozitivă - să contribuie la întărirea păcii şi înţelegerii internaţionale, la
promovarea drepturilor omului (Francis Dessart);
- Omul atunci când este bine informat este un cetăţean, iar când este prost informat este un sclav
(Alfred Sauvy);
- Naţiunea care stăpâneşte domeniul prelucrării informaţiei va poseda cheile la conducerea
lumii în secolul XXI (Robert E. Cahn, Agenţia pentru proiecte de cercetare avansată în domeniul
apărării a SUA);
- Fiind partea cea mai comunicabilă a realităţii, poate trece foarte uşor de pe o substanţă pe alta,
ceea ce face posibil ca substanţe diferite să poată aduce aceeaşi informaţie şi substanţe asemănătoare să
poată aduce informaţii diferite. Deşi este indisolubil legată de substanţa şi de energia care o generează

14
Neagu Udroiu - Gutenberg sau Marconi?, Bucureşti, Editura Albatros, 1981, p.15
15
Mahele Ilombi - L'information bloquée, Cabay Libraire-Editeur, Louvain la Neuve, 1984, p.7
16
Herbert A. Simon - The New Science of Management Decision, Prentice Hall, New Jersey, 1977, p. 107
17
Abraham Moles - Sociodinamica culturii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1976
şi o transportă, informaţia reprezintă un alt aspect al materiei, care are alte legi de transformare şi de
conservare (A. Restian, 1980)13.18
Încă din 1949 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului proclamă dreptul omului la
informare şi comunicare (art. 19). Cu toate acestea, în prezent difuzarea informaţiei se face în mare
măsură în sens unic, plecând de la căteva centre situate mai ales în ţările dezvoltate, care au instituit un
real monopol asupra informaţiilor şi ştirilor de actualitate care reflectă, în general preocupările,
aspiraţiile şi modelele culturale ale societăţilor de unde sunt difuzate.
În deceniile 8 şi 9 ale secolului nostru s-a vorbit foarte mult despre societatea informaţiei , o
nouă ordine mondială în domeniul informaţiei şi comunicaţiilor sau societatea globală informaţională
despre noua societate informatică holonică (de la cuvintele greceşti holos = întreg şi on = parte;
armonia organică între întreg şi parte). În 1972, în Japonia a fost creat Institutul pentru Societatea
Informaţională, obiectiv strategic japonez pentru anul 2000. Comunitatea Europeană a aprobat pentru a
realiza acest deziderat următoarele programe de profil:
- ESPRIT ( încă din 1984) - coordonarea şi promovarea cercetării în domeniul tehnologiilor
informaţiei;
- IMPACT - stimularea cererii de servicii de informaţii electronice;
- MEDIA - încurajarea creării de reţele audiovizuale transfrontaliere;
- TEDIS - promovarea schimbului de date informative,
la care se adaugă următoarele programe naţionale:
- RENAC - reţeaua naţională de calculatoare;
- RENOD/RENAC - reţea nodală pentru RENAC;
- CEDINF - cercetare şi dezvoltare în informatică;
- ISR - informatizarea societăţii româneşti.
În martie 1994, la Buenos Aires , delegaţii la prima conferinţă mondială privind dezvoltarea
Uniunii Internaţionale de Telecomunicaţii au hotărât realizarea unor servicii universale pentru toţi
membrii societăţii, la scară globală şi crearea infrastructurii informaţionale globale. Cu ocazea
reuniunii din Insula Corfu (Grecia) - 24 - 25 iunie 1994, un grup de experţi condus de M. Bangemann,
comisarul Uniunii Europene cu probleme de telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei, a prezentat
Consiliului European documentul intitulat Europa şi societatea informaţională planetară, denumit şi
Raportul Bangemann, structurat pe următoarele capitole:
I. Societatea informaţională - noi modalităţi de a lucra şi trăi împreună;
II. O revoluţie (industrială) impusă de piaţă;
III. Punerea în aplicare a programului (de lucru);
IV. Bazele tehnologice ale societăţii informaţionale - sarcini pentru sectorul privat.
Clubul de la Roma a studiat în anul 1995 societatea şi multimedia, iar la reuniunea celor şapte
ţări industrializate de la Bruxelles (23 - 25 februarie 1995) s-a dezbătut un program de creare a aşa
numitelor autostrăzi ale informaţiei, ca suport al societăţii informaţionale.

INFORMATIA - CATEGORIE FUNDAMENTALA

Steinbuch crede într-o categorie fundamentală a existenţei, numită informaţie. Genele care
transmit ereditatea, cântecul unei păsări, un tablou de Picasso, o scrisoare, o fotografie, un film,
literatura de orice fel, de la cartea de telefon până la Biblie, legile şi dispoziţiile, muzica, de la
percuţia pe timpane până la Simfonia a IX-a a lui Beethoven, toate sunt informaţie. După N. Wiener,
"informaţia e informaţie, ea nu e nici materie, nici energie. Un materialism care nu ţine seama de
aceasta, este astăzi de nediscutat". In receptarea lui Steinbuch, pentru dezvoltarea viitoare a ştiinţei,
conceptul de informaţie va avea aceeaşi importanţă fundamentală, cum au avut-o conceptele de
materie şi energie în trecut. Informaţie va fi conceptul central al ştiinţei viitoare: "Informaţia este
18
Adrian Restian - Rolul informaţiei, în Unitatea lumii şi integrarea ştiinţelor sau INTEGRONICA, Bucureşti, Editura
Stiinţifică şi Enciclopedică, 1989, p. 94
începutul şi temelia societăţii". Banii şi comerţul, tiparul, fotografia şi filmul, înregistrarea mecanică,
electromagnetică şi fotoelectrică a sunetului, a imaginii, telefonul, radioteleviziunea, computerele -
toate sunt dezvoltări ale tehnicii informaţiei fără de care societatea actuală ar fi de neimaginat. Insăşi
limba, vorbirea, reprezintă în esenţă un instrument de vehiculare a informaţiei. Comunicarea, la orice
nivel, animal şi uman, e schimb de informaţii - nemaivorbind de aspectele informaţiei în sfera
vegetală, minerală şi a atomului, a particulelor elementare. Informaţia a devenit astăzi un factor de
putere. Societatea tradiţională a cunoscut numai proprietatea asupra unor bunuri materiale şi a
surselor de energie ca factori de putere egali în rang. Astăzi s-a adăugat informaţia. Concentrarea
mijloacelor de informare este un proces cu consecinţe politice.
Situaţia fundamentală a teoriei informaţiei este putinţa alegerii, din infinit de multe variante,
pe cea care duce la scopul urmărit. Cine deţine informaţie deţine această putinţă. Cine posedă
informaţii are puteri asupra viitorului.
după Bruno Wurtz - Confruntări contemporane pe tema viitorului,
Timişoara, Editura Facla, 1990, pp. 116-117

CRONOLOGIA UNOR DESCOPERIRI LEGATE DE TEORIA INFORMATIEI

1920 -1930 : R.A. Fisher defineşte informaţia ca o noţiune clasică a statisticii matematice;
1932 (1948?) : inginerul electronist şi matematicianul C.E. Shannon, publică lucrarea "O teorie
matematică a comunicaţiei", în care defineşte entropia informaţională ca unitate de măsură pentru
nesiguranţa medie a unei ştiri;
1948 : Norbert Wiener publică " Cibernetica sau ştiinţa comenzii şi comunicării la fiinţe şi maşini";
1950 : se organizează la Londra primul simpozion de teorie matematică a informaţiei;
1953 : apare revista IRE The Tranzaction of Information Theory;
- până în anul 2015, Corea de Sud va cheltui 60 miliarde dolari pentru realizarea unei puternice bănci
de date, care va avea ca scop susţinerea şi promovarea firmelor coreene pe piaţa internaţională a
informaticii şi telecomunicaţiilor.

Caracteristicile şi clasificarea informaţiei

Ca resursă inepuizabilă, informaţia poate fi locală, dar şi omniprezentă; comprimabilă, dar şi
extensibilă, poate funcţiona ca substitut (înlocuie capital, resurse umane, materii prime, ale informaţii)
şi este transportabilă cu diferite viteze. Conceptul de informaţie tinde să devină un concept fundamental
al ştiinţei şi civilizaţiei contemporane19. Înformaţia a stat întotdeauna la baza activităţii umane,
aparţinând patrimoniului comun al întregii omeniri.
Vernon Rutham de la Universitatea Minnesota (SUA) face distincţie între:
- informaţia directă , comunicată între doi sau mai mulţi interlocutori care stau faţă în faţă;
- informaţia indirectă, comunicată prin intermediul mass-media sau conţinută în entităţi
materiale (maşini şi utilaje noi; soiuri noi de seminţe; atomi, molecule noi etc.).
Mahele Ilombi20, în disertaţia sa doctorală prezentată la Departamentul de Comunicare Socială
al Universităţii Catolice din Louvaine, subliniază faptul că informaţia trebuie să fie un drept inalienabil
şi o datorie fundamentală. Blocarea accesului la informaţie, selectarea voită a acesteia sunt însă practici
cotidiene. M. Ilombi consideră că există 3 categorii de factori care produc "informaţia blocată": factori
tehnici, politici şi umani (la nivelul intrării informaţiei); agenţia de presă, presa scrisă şi vorbită (la
nivelul tratării informaţiei); şi din nou, factori tehnici, politici şi umani ( la nivelul ieşirii informaţiei).
Notăm faptul că informaţiile de ultimă oră, materializate în noi produse şi imagini ale minţii
umane pot fi considerate tot informaţii directe, dacă transmiterea lor de către emiţător nu este mediată.
De altfel, Academia Franceză a definit încă din 1966 informatica drept ştiinţa tratării raţionale, prin
19
Constantin Teleşpan - Informaţia - factor de creştere economică , în Studii de economie teoretică şi aplicată nr. 31,
supliment al ziarului Economistul nr. 681/18 octombrie 1995, p. 1 şi 7
20
Mahele Ilombi - L'Information bloquee, Louvain la neuve, Cabay Ed., 1984,
intermediul maşinilor automate a informaţiei considerată ca suport al cunoştinţelor şi comunicărilor în
domeniiile tehnic, economic şi social.
În prezent specialiştii apreciază că cca 45% din totalul resurselor umane franceze activează în
sectoarele informatice şi cca 2000 de bănci de date sunt constituite pe întregul mapamond. Lumea a
intrat într-o nouă eră - a informaţiei şi imnformaticii. Societatea globală informaţională prinde contur
chiar sub ochii noştri.

STRATEGIA NAŢIONALĂ PRIVIND SOCIETATEA INFORMAŢIONALĂ INFO 2000 / 2004)

Această strategie, în versiunea a cincea, conţinând 30 de pagini numerotate şi o serie de anexe de la A
la H, are următorul cuprins (prescurtat):
1. Schema - cadru a domeniului strategiei;
2. Stadiul general şi tendinţele majore ale dezvoltării domeniului TIC (Tehnologia Informaticii şi
Comunicaţiilor);
3. Societatea Informaţională:
3.1. Concepte de bază;
3.2. Invăţare continuă;
4. Probleme principale ale societăţii româneşti;
5. Cerinţe privind informatizarea societăţii româneşti;
6. Riscurile inacţiunii;
7. Caracterizarea stadiului dezvoltării domeniului TIC în România;
8. Stadiul ţintă pentru România (1999 şi 2004):
8.1. Structura nucleului de coerenţă informaţională;
8.2. Proiecţia teritorială a nucleului de coerenţă informaţională;
9. Strategia de dezvoltare a domeniului TIC în România;
10. Aportul industriei naţionale în dezvoltarea domeniului TIC şi automatizare;
11. Concepţia programului naţional pe perioada 1996 - 1999:
11.1. Programul naţional în domeniul TIC;
11.2. Impactul politicii de informatizare asupra fluxurilor financiare;
11.3. Analiza cost - beneficiu;
12. Opţiuni majore. Măsuri imediate pentru realizarea programului. Mesaje esenţiale21

Input
1. Actul sau procesul de introducere. 2. Datele care se introduc într-un sistem (de ex., un calculator) şi
care ulterior sunt procesate.

Interactiv
emisiune radio-tv în care receptorul poate să comunice în direct (de regulă prin telefon), cu emiţătorul
mesajului.

Interacţionism simbolic???

Interceptare
Surprinderea unui mesaj, comunicări, destinate altcuiva.

21
Aristide Predoi - Drumul spre societatea informaţională (3), în Economistul nr. 886/7-8 februarie 1997, p. 5
Interferenţă
Fenomen de suprapunere a efectelor a două sau mai multe mişcări vibtratorii provenind din surse
diferite.

Interogare
Adresarea de intrebări într-un cadru formal, de obicei, de ex. în cadrul unei anchete poliţieneşti sau al
unui proces.

Interpelare
Întrebare adresată de obicei în parlament, cu scopul de a lămuri o situaţie, consecinţe, documente, etc.

Internet
Mega-reţea de comunicare, rezultată prin conectarea a mii de reţele din întreaga lume şi care utilizează
pentru serviciile lor un set de protocoale de comunicare comune.
Mai multe tipuri de tehnologii permit comunicarea pe Internet.
Cea mai populară dintre aceste este poşta electronică sau “e-mail”. Poşta electronică permite
transmiterea asincronică de mesaje conţinând text, sunet sau imagine între adresele electronice a diferiţi
utilizatori ai Internetului.
Cel de-a două tehnologie este navigarea de World Wide Web (WWW). Pe scurt, WWW este o interfaţă
multimedia, care permite conectarea la pagini multimedia (care conţin text, imagini şi alte forme de
multimedia) care sunt interconectate.
O a treia modalitatea de a utiliza Internetul este a comunicării în timp real între utilizatori. Generic
numite “chat”, sunt numeroase tehnologii care au dezvoltat acest gen de comunicare, pentru cî prezintă
formidabilul atu de a conecta în timp real utilizatorii.
Originile Internetului
Internetul îşi are originile într-un proiect dezvoltat de către Advanced Research Projects Agency, o
instituţie de cercetare înfiinţată de către Pentagon în 1957 cu scopul de a realiza o reţea activă de
comunicare între marile calculatoare din universităţi, centre de cercetare, furnizori armatei, armată,
instituţii guvernamentale. Era esenţial ca în cazul unui atac nuclear informaţia din aceste calculatoare
să poată fi utilizată la nivel naţional.
În 1970 primele noduri de comunicaţie erau active şi experimentatorii au început să dezvolte protocoale
de comunicare şi să folosească reţeaua. Tot în această perioadă s-a folosit şi modalitatea a comunica şi
schimba informaţii în timp real. 1972 a fost momentul în care s-a considerat că reţeaua a fost
construită. Se construise o reţea de comunicare între diferite calculatoare (adesea incompatibile unele
cu altele ca moduri de comunicare) din diverse locaţii şi se pusese la punct o modalitatea de schimb de
informaţii prin intermediul calculatoarelor.
Acesta a fost momentul creării poştei electronice, a dezvoltării primei comunităţi virtuale şi s-au
conştientizat avantajele enorme, dar şi dezavantajele, ale acestui gen de comunicare. Rapiditatea, marea
cantitate şi diversitate a schimburilor informaţionale au fost şi vor mai fi attu-uri ale comunicării
mediate de calculator. Marele dezavantaj era şi mai este acela că se pierde foarte mult, în timpul
comunicării, din componenta nonverbală şi emoţională asociată natural comunicării umane. Acest
dezavantaj iniţial începe să fie estompat de posibilitatea de a transmite prin email şi mesaje audio şi
video.
În 1990 a fost constituită o reţea capabilă să tranzacţioneze mesaje multimedia: World Wide Web sau
WWW la Centrul European de Cercetări Nucleare (CERN) de la Geneva. De atunci, web a devenit
interfaţa standard folosită pentru comunicaţii prin Internet.
Interpretarea mesajului

Interviu

Intracomunicare

Invocare
Chemare în ajutor a unei divinităţi în cadrul unui ritual magic.

ISP
Internet Service Provider – furnizor de servicii de conexiune (de tip dial-up sau prin cablu) pentru
Internet

(O) istorie a comunicării umane

Înainte de Hristos
• c. 7500
Apariţia bărcilor şi vaselor cu pînze.
• c. 3000
Sunt inventate vehiculele cu roţi în Mesopotamia. Bivolii şi măgarii sălbatici sunt folosiţi ca
naimale de tracţiune. Informaţiile şi obiectele pot fi cărate pe distanţe mai mari.
• 2600
În Egipt se angajează scribi.
• c. 2000
Serviciu de curierat de uz guvernamental este folosit în Egipt.
• 900
China organizează un serviciu poştal pentru folosinţă guvernamentală.
• c. 515
Darius cel Mare (circa 521-486 î-H.) înfiinţează o reţea de drumuri militare care împânzea
Impăeriul Persan şi un serviciu de curierat guvernamental folosind călăreţi. De-a lungul acestor
drumuri , la fiecare patru parsangi (la fiecare 22,44 km) se găseau adăposturi şi cai de schimb
pentru curierii guvernamentali. În partea vestică a imperiului se găsea “drumul regal” care lega
Susa de Sardes??? şi care avea o lungime de circa 2500 km. Dacă în mod normal această
distanţă ar fi putu fi traversată de o persoană în circa 90 de zile (la o viteză de circa 28 km/zi),
prin intermediul sistemului un mesaj putea ajunge de la un capăt la altul în numai 7 zile (la o
viteză medie de 355 km/zi)
• 500
“Telegraful” grecesc: mesaje transmise prin intermediul trompetelor, tobelor, strigătelor,
focurilor şi fumului.
• 400
În Grecia ăorumbeii dresaţi sunt folosiţi pentru a transmite mesaje. Un porumbel poate zbura
circa 60-100 km/oră şi la distanţe de până la 500 km sau chiar mai mult. Poate zbura ziua şi
noaptea.
• Primul secol
Istoricul Polybius (205-125 î.H.) propune folosirea semafoarelor ca şi telegrafe optice.
 • circa. 60
Este introdus de către Iulius Caesar sistemul poştal regulat folosind căruţe trase de cai pe
traseele dintre Roma şi capitalele de provincie. La acel moment călătorii obişnuiţi parcurgeau
circa 80 km/zi folosind o căruţă uşoară cu patru roţi. În cazuri de urgenţă, curierii oficiali puteau
parcurge şi chiar 220 km în 24 de ore.
• c. 55
Iulius Caesar inventează unele dintre primele codice – pagini adunate într-un fel de mapă –
pentru mesajele sale.
După Hristos
• 100
Curierii romani transportă poşta guvernamentală de lungul întregului Imperiu.
• 450
Cerneala este folosită pentru imprimare pe hârtie în China.
• 1200
Universitatea din Paris creează serviciul de mesagerie.
Mănăstirile europene comunică prin intermediul sistemului de scrisori.
• 1305
Apariţia serviciilor poştale private în Europa.
• c.1364
Serviciu poştal introdus - prin decretul regelui polonez Cazimir cel Mare - între universităţile
din Cracovia, Padova, Roma, Florenţa, Siena, Pisa şi Paris.
• 1440-58
Johnann Gutenberg inventează presa de tipografiat cu caractere schimbabile şi publică Biblia sa
1457-1458
• 1464
Regele Franţei înfiinţează sistemul poştal.
• 1495
În Anglia se înfiinţează o moară de hârtie.
• 1609
În Germania apare primul ziar regular tipărit.
• 1602
Primul tratat asupra scrisului de mână.
• 1627
Franţa introduce poşta înregistrată.
• 1631
Un ziar francez publică anunţuri publicitare
• 1638
Se înfiinţează o tipografie lîn Cambridge, Massachusetts – viitoarlee State Unite ale Americii.
• 1639
La Boston, un funcţionar este însărcinat să se ocupe de poşta din străinătate.
• 1650
Leipzig-ul are un cotidian.
• 1653
Parizienii pot să îşi pună scrisorile lor în cutii poştale.
• 1661
Serviciu poştal în colonia Virginia.
• 1702
“Daily Courant” este primul cotidian londonez.
• 1755
Vapoare regulate de poştă circulă între Anglia şi colonii.
• 1785
Diligenţele transportă poşt între oraşele americane.
În Anglia, apar ordinele poştale de plată.
• 1792
Se construieşte semaforul mecanic în Franţa.
• 1793
Claude Chappe conduce un experiment pe scară largă folosind telegraful optic (folosind 3
turnuri cu semafoare).
• 1794
Claude Chappe construieşte între Paris şi Lille (240 km) o reţea optică de transmitere (15
turnuri cu semafoare). Telegraful putea crea 94 de semnale şi folosi 4 coduri de control, aşa
încât sistemul putea traansmite 8836 cuvinte şi fraze. Sistmul este pus în practică pe 15 august
1794, pentru a transmite recapturarea oraşului Lille de la austrieci şi prusaci la o oră de la
sfârşitul bătăliei. Pe vreme favorabilă se puteau transmite mesaje de-a lungul acestei distanţe în
5 minute, adică la o viteză de 2880 km/oră.
• 1795
Se instalează telegraful optic englez pentru amiralitate. Sistemul folosea 6 obloane din lemn
care putea genera iniţial 64 semnale şi coduri de control. Linia făcea legătura între Londra şi
porturile de pe coasta sudică.
• 1801
Sistemul de semafoare este construit deţa lungul coastei franceze.
• 1810
Serviciile poştale sunt standardizate prin contracte private uniforme.
Se construieşte un telegraf electro-chimic în Germania.
• 1813
Congresul american autorizează folosirea vapoarelor cu aburi pentru transportarea poştei.
• 1815
3000 de oficii poştale în SUA.
• 1820 (anii)
este inventată fotografia de către Nicephone Niepce şi Louis Daguerre. În 1827 Niepce face o
fotografie adevărată.
• 1823
În Anglia, Ronalds construieşte un telegraf în curtea sa – nimeni nu este interesat.
• 1824
Ziarul Harrisburg din Pennsylvania a publicat rezultatele primului sondaj de opinie.
• 1829
Burt inventează maşina de scris.
• 1833
În Germania se construieşte un telegraf cu o lungime de trei km.
• 1837
Morse construieşte un telegraf electric in SUA şi creează sistemul care îi poartă numele.
• 1840
Se vând primele timbre poştale în Anglia.
• 1844
Telegraful lui Morse conectează Washington cu Baltimore.
• 1847
Prima utilizare a telegrafului ca şi instrument de afacere.
 • 1851
Este instalt un cablu de telegraf peste Canalul Mânecii.
• 1854
Telegraful este folosit în războiul din Crimeea.
• 1855
Scrisorile preplătite sunt obligatorii în SUA.
• 1858
Primele eforturi de a instala un cablu telegrafic transatlantic dau greş.
• 1861
Se transmit experimental în SUA unde electromagnetice la o distanţă de 14 mile.
• 1863
Prima conferinţă poştală este organizată la Paris.
• 1864
Teoria luo James Maxwell despre undele electromagnetice devin baza dezvoltării şi folosirii
pentru propagarea undelor radio.
• 1876
Alexander Graham Bell îşi înregistrează telefonul.

Ipoteza Whorf-Sapir
Ipoteza Whorf-Sapir se referă la dialectica raportului limbaj-gândire şi afirmă că noţiunile şi structura
limbii influenţează profund percepţia şi reprezentările vorbitorilor. Limba şi limbajul este mai mult
decât o modalitate de a exprima gândirea, limbajul generează gândirea. Astfel, persoane din comunităţi
diferite care vorbesc alte limbi vor înşelege şi percepe în modalităţi diferite. Această teorie a fost creată
de Benjamin Whorf şi Edward Sapir în anii 30. Mulţi sociologi găsesc această teorie prea deterministă
şi argumentează subliniind modul dinamic în care limba răspunde la transformările sociale şi
economice ale societăţii.