Mai întâi au existat motivații practice (locuri bogate în vânat sau adecvate agriculturii, ținuturi aflate în

imediata apropiere a apelor sau catastrofe naturale) ce i-au determinat pe oameni să se deplaseze, dar
acestea s-au schimbat odată cu intervenția sedentarismului în viața oamenilor. În Egiptul Antic și în alte
culturi vechi de pe toate continentele existau, deja, pelerinaje la templele divinităților (ex: pelerinajul
musulmanilor la Mekka/Mecca numit Hadsch sau întâlnirea hindușilor pentru baia rituală în Gange). Alte
motive de a călători au fost comerțul extern și menținerea relațiilor politice și economice cu coloniile sau
cu alte ținuturi dependente. Încă din vremea romanilor existau localități celebre, renumite stațiuni
pentru cei bogați (Baiae). Romanii bogați posedau proprietăți în provincii, pe care din timp în timp le
vizitau. Nordicii călătoreau în Groenlanda și America, Arabii pe tot cuprinsul Oceanului Indian. Nu
rareori, pe atunci, călătoriile erau percepute ca agresiuni de către localnici.

Europa și-a revenit lent după invazia barbarilor (motivul „călătoriei”: condiții mai bune de viață) din
declinul politic și economic (în timp ce stabilitatea prevala în China și Japonia). Curând se dezvoltă în
Europa un bogat turism religios. De-a lungul rutelor de pelerinaj și în localitățile favorizate de poziția lor
geografică pe aceste trasee (porturi, intersecții de drumuri comerciale) s-au înființat pe toate
continentele centre comerciale, care i-au readus pe comercianți.

Cuvântul turism/tourism este utilizat începând din anul 1811 iar cel de turist/tourist este atestat din
1840. În anul 1936, Liga Națiunilor a definit turistul străin ca fiind „cineva care călătorește în străinătate
pentru o perioadă de timp mai lungă de 24 de ore.” Succesoarea acesteia Națiunile Unite, a completat
această definiție specificând durata maximă de 6 luni.

Turismul pentru relaxare și odihnă

Turismul de recreere a fost asociat cu Revoluția Industrială din Marea Britanie – prima țară din Europa
care a promovat turismul de recreere și odihnă pentru lucrătorii din industrie al cărui număr era în
creștere în acea perioadă. Inițial, acesta era destinat deținătorilor de mijloace de producție, oligarhiei
economice, comercianților și proprietarilor de fabrici. Aceștia reprezentau noua clasă de mijloc.
Cox&Kings a fost prima companie turistică oficială înființată în 1758.

Originea britanică a acestei noi industrii este reflectată și de denumirile utilizate. În Nice, Franța, una
dintre primele stațiuni de pe riviera franceză ce s-a impus de-a lungul timpului, promenada poartă și
astăzi numele de „Promenada Englezilor”, iar în multe alte stațiuni istorice din Europa continentală,
hoteluri vechi, de rezonanță, sunt denumite Bristol/Carlton/Majestic, ceea ce reflectă dominanța de
început a clienților englezi.

Mulți dintre turiștii atrași de turismul de odihnă călătoreau la tropice, atât în perioada de iarnă cât și în
cea de vară. Locurile cele mai vizitate erau : Mexic, Bali în Indonezia, Brazilia, Cuba, Republica
Dominicană, Malaezia, insulele din Polinezia, Queensland din Australia, Tailanda, Florida și Hawaii din
Statele Unite ale Americii.
Turismul de iarnă

Stațiunile turistice de schi cele mai renumite se află în țări din Europa (Austria, Bulgaria, Elveția, Franța,
Germania, Islanda, Italia, Norvegia, Polonia, Republica Cehă, România, Suedia, Slovacia, Spania), Statele
Unite ale Americii, Noua Zeelandă, Japonia, Coreea de Sud, Chile și Argentina.

Turismul de masă

Turismul de masă s-a dezvoltat datorită progreselor tehnologice, permițând transportul unui număr
mare de persoane într-un timp scurt către locuri de interes turistic, astfel încât din ce în ce mai mulți
oameni s-au putut bucura de petrecerea timpului liber în respectivele localități sau stațiuni.

În Statele Unite ale Americii, primele stațiuni litorale în stil european au fost amenajate în Atlantic City,
New Jersey și Long Island, New York.

În Europa continentală, printre primele stațiuni s-au numărat: Ostend, devenită populară datorită
locuitorilor orașului Brussels ; Boulogne-sur-Mer (Pas-de-Calais) and Deauville (Calvados) pentru
parizieni; și Heiligendamm, fondată în 1793, ca primă stațiune de litoral pe malul Mării Baltice.

Turismul de nișă

Turismul adjectival se referă la numeroasele forme de turism de nișă sau de specialitate care s-au
afirmat de-a lungul anilor, fiecare definită fiind de propriul său adjectiv. Multe dintre ele s-au impus
datorită industriei turistice și universităților de profil. Altele avansează concepte care pot fi sau nu
acceptate de publicul larg. Exemple ale celor mai cunoscute dintre piețele turismului de nișă sunt :

Agroturismul

Turismul Culinar

Turismul Cultural

Ecoturismul

Turismul Extrem

Geoturismul

Turism patrimonial sau cultural-patrimonial

Turismul destinat persoanelor cu orientări sexuale diferite

Turismul Medical
Turismul Nautic

Turismul Pop

Turismul Religios

Turismul Spațial

Turismul în zone de război

Turismul în natură pentru cei interesați de faună și floră

Turismul subacvatic pentru pasionații de scufundări