Sunteți pe pagina 1din 2

ZIUA NAŢIONALĂ FĂRĂ TUTUN – 16 NOIEMBRIE 2017

Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, printr-o
iniţiativă menită a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii
oamenilor.
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin intermediul Centrelor
teritoriale de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, foloseşte
acest prilej pentru a derula activităţi de informare, sensibilizare şi
conştientizare în mediul şcolar, familial şi în comunitate, cu privire la
riscurile consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă
sănătoasă.
În calitate de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul
reducerii cererii şi ofertei de droguri, ANA susţine, prin demersurile
sale, organismele internaţionale cu rol similar, motiv pentru care, şi în
acest an, se vor implementa, la nivelul naţional, activităţi de
sensibilizare şi informare a populaţiei cu privire la efectele asociate
fumatului.
În acest an, mesajul este cel promovat de Organizaţia Mondială a
Sănătăţii (OMS), prin care sunt subliniate riscurile de sănătate asociate
consumului de tutun, având ca temă “Tutunul, o amenințare globală în calea dezvoltării”.
Campania din acest an se axează pe amenințările industriei tutunului în calea dezvoltării tuturor țărilor,
incluzând sănătatea și bunăstarea economică a propriilor cetățeni.
***
Conform rezultatelor studiilor în domeniu, au reieşit următoarele date privind fumatul produselor din
tutun:
• La nivel global, consumul de tutun ucide anual aproape 6 milioane de oameni, din care 600 de mii sunt
nefumători, expuşi fumatului pasiv. Estimarea este că, până în 2030, consumul de tutun va determina
direct sau indirect mai mult de 8 milioane de decese în fiecare an, iar mai mult de 80% dintre acestea
vor fi înregistrate în ţările slab dezvoltate.
• Prevalenţa fumătorilor în România este de 27% (un procent peste media UE).
• Pentru jumătate din fumători cu vârsta peste 45 de ani sunt înregistrate decese din cauza diferitelor boli
induse sau accelerate de fumat.
• Deși consumul de tutun în rândul adolescenților din România s-a înscris pe o linie descendentă
începând din 2003, în 2015 este peste mediile europene, pentru toate perioadele de referinţă: consumul
de tutun de-a lungul vieţii – 51,7% față de 45,6% la nivel european, consumul de tutun în ultimele 30
zile – 30,1% față de 21,4% şi consumul de tutun zilnic în ultimele 30 zile – 19,7% față de 12,4%.
Totodată, se observă valori mai mari ale consumului de tutun în rândul băieţilor, comparativ cu cele
înregistrate în rândul fetelor, însă pentru ambele sexe, adolescenţii din România se situează peste
valorile medii europene.
• Bolile care determină cea mai mare mortalitate în România sunt exact acele boli pentru care fumatul
este factor cauzal sau de risc: bolile cardiovasculare, cancerul (în special cel pulmonar, în creştere la
sexul feminin) şi bolile respiratorii obstructive cronice (BPOC).

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila a planificat activităţi de prevenire


împreună cu voluntarii centrului şi cu partenerii instituţionali, cu scopul sensibilizării comunităţii locale
asupra fenomenului morbidităţii şi mortalităţii induse de fumat.
Aceste activităţi vizează cu prioritate populaţia şcolară de nivel liceal şi gimnazial, mediul penitenciar
cât şi comunitatea locală în general.
Dezbateri pe tema efectelor induse de fumat vor fi realizate în cadrul Liceului Teoretic „N. Iorga”, al
Liceului Tehnologic „ C.D. Neniţescu” şi în cadrul Penitenciarului Brăila. Voluntarii CPECA se vor
implica într-o acţiune inedită de monitorizare a colegilor fumători care au decis să renunţe la fumat.
Fumătorii care s-au „înscris în concurs”, vor fi încurajaţi cu vouchere de participare la evenimente
culturale (film, piese de teatru, etc.) ca alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber.

Cu acest prilej, dorim să supunem atenţiei opiniei publice locale, că fumatul este un factor de risc
primordial al deceselor, ce poate fi exclus, prin neînceperea fumatului sau renunţarea cât mai precoce la
acest comportament distructiv.

S-ar putea să vă placă și