ALIMENTAŢIA CARIOPROFILACTICĂ

Introducerea conceptului de „igienă a alimentaţiei” este motivată de implicarea

factorului alimentar în etiopatogenia cariei dentare.
Deşi nu există o dietă specială care previne în totalitate caria dentară, o alimentaţie
greşită, nesănătoasă, favorizează formarea acesteia. Este foarte greu de intervenit şi modificat
obiceiurile alimentare ale unei persoane sau ale unei familii, dar prin reducerea consumului de
zahăr în hrana zilnică se poate obţine reducerea semnificativă a morbidităţii prin carie dentară.
Recomandările OMS privind stilul de viaţă sanogen implică următoarele condiţii:
- mese regulate, cu alimentaţie completă şi complexă din punct de vedere al
principiilor nutritive
- alimente ce conţin celuloză, fibre
- evitarea alimentelor tip „fast food”
- aport scăzut de glucide cu masă moleculară redusă
- ceea ce se consumă între mese să nu conţină în nici un caz zahăr
- limitarea fumatului şi a consumului de alcool.
În ceea ce priveşte formarea cariei dentare, hidraţii de carbon fermentabili, cum ar fi
zaharoza, fructoza, maltoza, lactoza, amidonul etc. vor fi descompuse de microorganismele
cariogene.

Argumente în favoarea corelaţiei între creşterea consumului de zahăr şi creşterea

morbidităţii prin carii a populaţiei

- pacienţii cu intoleranţă la fructoză prezintă o morbiditate scăzută la caria dentară

- în perioadele de restrişte, în timpul războiului, aportul de produse cu conţinut de
zahăr şi glucide rafinate este redus şi se constată scăderea prevalenţei cariei dentare.

Aprecierea cariogenităţii unui aliment este dificilă şi depinde de mai mulţi factori:

1) Tipul hidraţilor de carbon

- zaharoza alimentară modifică grosimea şi compoziţia chimică a plăcii dentare.
Streptococul mutans şi alte tipuri de bacterii folosesc componenţii monozaharidici (glucoza şi
fructoza) şi energia legăturii dizaharidice a zaharozei pentru a sintetiza polizaharide

1
extracelulare. Aceştia cresc grosimea plăcii şi modifică natura chimică a spaţiului extracelular
al plăcii din starea de sol în starea de gel. Starea de gel limitează difuziunea anumitor ioni.
Placa dentară matură, de grosime crescută în stare de gel permite dezvoltarea unui mediu acid
spre suprafaţa dintelui, la adăpost de sistemele tampon salivare.
Placa dentară care nu intră în contact cu zaharoza este mai subţire şi mai bine tamponată
de sistemele tampon salivare.

2) Cantitatea hidraţilor de carbon

- alimentaţia bogată în zaharoză creşte riscul la carii. Placa mai groasă apare pe
suprafaţa ocluzală a dinţilor, în şanţuri şi fosete, în dreptul zonelor de contact aproximale
interdentare, iar la pacienţii cu igienă orală deficitară în treimea cervicală a dinţilor, în
vecinătatea marginii gingivale libere
- când zahărul este substratul metabolizat se formează predominant acidul lactic +
acidul acetic
- când aportul este mai sărac în zaharoză, se formează alţi acizi: acidul propionic,
formic, succinic etc.
- un aport frecvent de zahăr creşte metabolismul bacteriilor cariogene
- la un consum crescut de zahăr se produce acidul lactic (cariogen) în timp ce la un
consum redus de zahăr se produce acid acetic (mai puţin cariogen)

3) Compoziţia chimică (proporţia de grăsimi, proteine)

- în prezenţa grăsimilor placa bacteriană aderă mai greu la suprafeţele dentare 
grăsimile sunt considerate, într-o oarecare măsură, factori de protecţie
- tot în această categorie se numără nucile şi brânza

4) Proprietăţile fizice (adezivitate, duritate)

- alimentele care necesită o masticaţie intensă contribuie la autocurăţire, stimulează
fluxul salivar şi sunt considerate protective
- alimentele lipicioase, care aderă la suprafaţa dinţilor, împiedică acţiunea sistemelor
tampon salivare şi prelungesc intervalul de timp pentru neutralizarea pH-ului

5) Produse alimentare care conţin zahăr sub formă mascată

2
 6) Existenţa unor elemente de protecţie în cadrul alimentelor cu conţinut în zahăr
(preparate culinare şi băuturi)

7) Produse alimentare ce conţin o combinaţie de zahăr cu amidon rafinat sunt

deosebit de cariogene.

Factorii cu potenţial cariogen, care ţin de fiecare individ în parte, se referă la:

1) Frecvenţa ingestiei
- ori de câte ori bacteriile plăcii bacteriene vin în contact cu alimente ce conţin
monozaharide (glucoză sau fructoză) şi dizaharide (zaharoza, lactoză, maltoză) bacteriile plăcii
dentare le descompun pentru necesităţile metabolice cu formarea de acizi ca produşi secundari.
Dacă acizii la nivelul plăcii dentare nu sunt neutralizaţi de salivă, se solubilizează cristalele de
apatită a ţesuturilor dentare adiacente. Astfel are loc demineralizarea
- în plăcile bacteriene cu grosime crescută, pH-ul scade în câteva secunde de la
contactul cu zaharurile alimentare şi se poate menţine la valori scăzute până la 2 ore
- când pH-ul devine neutru, aceleaşi cristale se pot remineraliza prin utilizarea ionilor
de calciu, fosfaţi şi fluor din salivă. Acest proces se numeşte remineralizare
- când predomină demineralizarea începe procesul de formare a cariei dentare
 caria dentară este dependentă de balanţa între procesul de remineralizare –
demineralizare şi frecvenţa ingestiei, riscul la carie fiind crescut în condiţiile unui aport
frecvent

2) Ordinea ingestiei
- este important ca la o masă ultimul aliment să nu conţină zahăr  consumarea unei
felii de brânză la sfârşitul unei mese poate fi considerată benefică
- în situaţiile în care după masă nu sunt condiţii de periaj dentar, se recomandă
mestecarea pentru aproximativ 5 minute a unei lame (sau 2 pastile) de gumă de mestecat fără
zahăr

3) Rata clearance-ului oral

= eliminarea pe unitatea de timp din cavitatea orală

3
 - hidraţii de carbon complecşi (ex. fructele şi legumele) sunt mai puţin cariogeni
deoarece părăsesc cavitatea orală înainte de a fi transformaţi în zaharuri simple

4) Fluxul salivar
- fluxul salivar crescut contribuie la revenirea pH-ului la valori neutre relativ repede
- xerostomia favorizează creşterea incidenţei cariei dentare (în anumite situaţii se
recomandă saliva artificială)
- dacă un aliment stimulează fluxul salivar, acel aliment este considerat mai puţin
cariogen
- fluxul salivar are 2 funcţii:
a) accelerează eliminarea alimentului din cavitatea orală (clearance)
b) este o sursă de fluor alimentar, care creşte rezistenţa dintelui şi favorizează
remineralizarea

5) Poziţia dinţilor
→ înghesuiţi sau cu treme

6) Igiena orală

Recomandările medicului stomatolog sau asistentei de profilaxie cu privire la

igiena alimentaţiei
- reducerea cantităţii de hidraţi de carbon cu masă moleculară mică, în special
zaharoza, în cadrul alimentaţiei
- reducerea frecvenţei glucidelor (cu masă moleculară mică) între mese
- DA pentru alimentele care conţin fibre celulozice
- NU pentru alimentele cariogene: toate dulciurile, ciocolata, îngheţata, miere,
marmeladă, suc de struguri, banane, conserve cu fructe, fructe uscate, alte dulciuri lipicioase
pentru că rata de clearance este îndelungată
- cunoaşterea şi evitarea alimentelor care conţin zahăr sub formă mascată
- între mese se recomandă: lapte şi produse lactate (iaurt, brânză de vaci), fructe,
legume, sucuri, nuci, atâta timp cât aceste produse nu sunt suplimentate cu zahăr. Se recomandă
brânzeturile naturale deoarece ele conţin minerale şi vitamine

4
 - la sfârşitul unei mese să se consume un fruct sau legume proaspete: ţelină, morcov,
măr sau portocală, care curăţă îndepărtând o parte din depozitele moi rezultate după masă
- gumele de mestecat fără zahăr, după masă, pot fi de folos. Se evită guma de mestecat
cu zahăr (fiecare lamă de gumă conţine o jumătate de linguriţă de zahăr).

Stabilirea periclitării structurilor dentare prin alimentaţie

Cariogenitatea alimentelor depinde în primul rând de conţinutul în glucide cu masă

moleculară redusă, uşor fermentabile. În aceste cazuri se produc acizi organici de către
bacteriile din placa dentară.
Există, de asemenea, alimente cu conţinut în acizi care pot duce la leziuni dentare
(eroziuni) prin demineralizarea directă a suprafeţei dentare.
Frecvenţa şi intervalul de timp în cavitatea orală este importantă pentru a permite salivei
să-şi exercite efectul tampon şi să contribuie la remineralizarea leziunilor din smalţ.
Sucurile de fructe, preparatele de vitamine şi altele, considerate a fi alimente sănătoase,
pot favoriza în consum excesiv eroziuni.
Exemple de băuturi cu valori scăzute ale pH-ului, care pot cauza eroziuni dentare:
- suc de lămâie → pH = 2
- suc de portocale → pH = 3,5
- cola → pH = 3,5
- apă minerală cu mult acid carbonic → pH = 5,2
- apă minerală cu puţin acid carbonic → pH = 6,3

Recomandările medicului stomatolog privind igiena alimentaţiei:

- scăderea aportului de zahăr între mese şi înlocuirea lui cu produse necariogene (fără
zahăr sau cu îndulcitori necariogeni)
- recomandări specifice pentru gravide
- la copiii mici, sugari – ingestia frecventă de băuturi şi alimente, mai ales în biberon,
duce la apariţia cariei de biberon (distrucţia rapidă a dinţilor temporari); chiar şi aportul
frecvent de lapte sau sucuri de fructe în biberon, mai ales în timpul nopţii, conduce la asemenea
carii

5
 - în cazul eroziunii, se atrage atenţia asupra rolului băuturilor acidulate, răcoritoare,
citrice, alimente acide, preparate cu vitamine, medicamente. Se va recomanda un periaj mai
puţin abraziv.

Determinarea valorii pH-ului la nivelul plăcii bacteriene

Se determină potenţialul cariogen al alimentelor prin măsurarea pH-ului plăcii după

ingestie, inclusiv băuturi. Dacă pH-ul plăcii scade după ingestia unui aliment, atunci el este
catalogat potenţial cariogen. Dacă pH-ul plăcii interdentare nu scade sub 5,7 în 30 de minute
după ingestie, alimentul respectiv este considerat a fi carioprotector.
Termenul de cariogenitate relativă descrie cât de puternic sau slab cariogen este un
aliment.
Revenirea pH-ului la normal durează pentru pacientul obişnuit 20 de minute, iar pentru
pacientul cu risc crescut la carie poate dura câteva ore.
Un flux salivar crescut poate contribui la revenirea pH-ului la valori neutre relativ
repede, dar retenţionarea unui aliment lipicios poate întârzia creşterea pH-ului până când
alimentul se solubilizează sau se îndepărtează de pe suprafaţa dentară.

Îndulcitori necariogeni

a) îndulcitori calorici (polizaharizi cu grupare alcool)  xilitol, sorbitol, manitol

b) îndulcitori acalorici  zaharină, cyclamat, aspartam.
Există controverse privind periclitarea stării generale a sănătăţii. Astfel, în USA,
cyclamatul nu se mai foloseşte.

Îndulcitori calorici (necariogeni)

1) Xylitolul
- se găseşte în fructele de pădure, banane, legume (andive)
- industrial se extrage din lemn, cum ar fi mesteacănul
- este parţial absorbit în tubul digestiv, de aceea, la un consum mai mare de 50 g/zi
la adulţi şi de 30 g/zi la copii provoacă diaree

6
 - este un îndulcitor necariogen având chiar efecte anticariogene, a căror mecanism
este incomplet elucidat
- poate fi utilizat şi la prepararea mâncării, coacere, înlocuind zahărul din alimentaţie
- guma de mestecat care conţine xylitol are proprietăţi carioprofilactice datorită
creşterii fluxului salivar şi faptului că streptococcus mutans şi alte bacterii nu descompun
xylitolul şi nu îl pot metaboliza.

2) Sorbitolul
- se găseşte în componenţa multor plante
- se obţine industrial prin hidrogenarea catalitică a glucozei
- puterea de îndulcire este jumătate din cea a glucozei
- se absoarbe încet şi incomplet în tractul digestiv provocând la un aport frecvent
diaree
- este puţin metabolizat de tulpinile de streptococ mutans rezultând o scădere redusă
a pH-ului, motiv pentru care dulciurile îndulcite cu sorbitol sunt considerate carioprotective

3) Manitolul
- rezultă prin înlocuirea funcţiei aldehidă de la maltoză cu o funcţie alcool

Guma de mestecat fără zahăr

La două ore după masă, în absenţa periajului dentar, la nivelul plăcii aproximale se
constată un pH scăzut.
Consecutiv stimulării fluxului salivar prin mestecarea gumei de mestecat, concentraţia
sistemelor tampon carbonate salivare poate creşte până la de 60 de ori.
Mestecarea a două pastile de gumă de mestecat fără zahăr după masă timp de 20 de
minute este suficient pentru a aduce pH-ul la valori normale.
Se recomandă limitarea numărului tabletelor de gumă la 3 x 2/zi, respectiv 3 lame/zi.

Guma de mestecat cu zahăr

- nu este benefică deoarece o lamă de gumă cu zahăr conţine o jumătate de linguriţă

de zahăr.
Mestecarea gumei micşorează depozitele alimentare cu 80% şi aderenţa plăcii.
7
 Gumele de mestecat fără zahăr pot conţine îndulcitori (xilitol, manitol, sorbitol), fluor,
clorhexidină sau chiar uree.

1) Xilitolul
- este considerat carioprofilactic deoarece nu poate fi metabolizat de majoritatea
microorganismelor cariogene
- gumele de mestecat care conţin xilitol contribuie la creşterea pH-ului plăcii dentare
precum şi a salivei şi la scăderea numărului de streptococi
- are efect în procesul de remineralizare a dinţilor, deci are calităţi de inhibare a cariei
dentare
- folosirea îndelungată a gumei cu xilitol
o reduce numărul de streptococi mutans în placă şi salivă
o stimulează remineralizarea leziunilor carioase incipiente
o reduce potenţialul acidogenic al plăcii dentare
o reduce aderenţa plăcii dentare
o creşte conţinutul mineral al plăcii dentare.
Folosirea gumei de mestecat cu xilitol reprezintă o parte a tratamentului carioprofilactic
al pacienţilor cu risc de carie sau pacienţilor cu xerostomie. De asemenea se recomandă la
viitoarele mame în cadrul profilaxiei la gravide.
Nu s-au semnalat modificări adaptative ale germenilor la xilitol.
În scop carioprofilactic se recomandă mestecarea gumei cu xilitol între 3-20 minute
după masă. Se îndepărtează guma după dispariţia gustului dulce. Se recomandă maxim 6 x 1
tb/zi.

2) Sorbitolul
- singur sau în combinaţie cu manitolul este lent metabolizat de microorganismele
plăcii dentare. Se obţine o scădere redusă a pH-ului plăcii, fără a ajunge la pH critic de
demineralizare
- gumele de mestecat cu sorbitol sunt considerate carioprotective dacă sunt folosite
în cantităţi normale. La o utilizare excesivă se poate ajunge chiar la creşterea nivelelor de
streptococ mutans. Folosirea timp de 12 săptămâni a gumelor de mestecat cu sorbitol duce la
formarea unei plăci mai adaptate formării de acizi din sorbitol. Efectul de adaptare persistă
până la 12 săptămâni de la sistarea utilizării gumei cu sorbitol.

8
 Utilizarea excesivă a gumei de mestecat cu xilitol cauzează scădere semnificativă a
streptococului mutans  superioritatea gumelor cu xilitol.

3) Fluorul
Adaptarea bacteriilor şi dezvoltarea unei rezistenţe la fluor permite supravieţuirea şi
creşterea microorganismelor plăcii dentare în condiţiile cavităţii orale la aplicaţii frecvente de
preparate cu fluor. Partea pozitivă a acestei adaptări este că are loc diminuarea capacităţii de a
metaboliza hidraţi de carbon cu masă moleculară joasă.
Astfel, scăderea pH-ului după aportul de hidraţi de carbon cu masă moleculară joasă
este mai puţin importantă şi de mai scurtă durată.

4) Clorhexidina
- eficienţa gumelor de mestecat ce conţin clorhexidină în scăderea creşterii plăcii
dentare este similară cu apele de gură ce conţin clorhexidină.

5) Ureea
- eficienţa gumelor de mestecat care conţin uree contribuie la neutralizarea acizilor
din placa dentară prin eliberarea de amoniac.

6) Bicarbonatul de sodiu
- aceste gume de mestecat ridică valorile pH-ului mai repede decât gumele fără
bicarbonat de sodiu  se pot recomanda în situaţiile unei capacităţi reduse de tamponare a
salivei.