PRIMUL AN DE VIAŢĂ

PRIMUL AN DE VIAŢĂ
Repertoriul de reflexe cu care se naşte un copil îi vor permite formarea unor deprinderi de
adaptare şi învăţare, încă din momentul naşterii.

La naştere, majoritatea neuronilor din creier sunt deja prezenţi, dar functionarea individuală a
acestora este ineficientă, iar conexiunile nu sunt clar stabilite. În primul an de viaţă este prezentă o
creştere mai mică a numărului de neuroni din cortex, dar se constată o creştere mai rapidă a dimensiunii
lor şi a conexiunilor dintre ei. Tot atunci începe şi mielinizarea, care continuă pe toată perioada
copilăriei.

STĂRILE COPILULUI/STĂRILE DE ACTIVARE

Sunt stări ale vigilenţei manifestate de către sugari, de la somn profund până la activitate vigilentă şi
plâns

 Au fost descoperite 6 stagii de activare şi veghe:

 Somn liniştit sau profund

 Somn activ sau uşor

 Somnolenţă

 Plâns

 Vigilenţă inactivă

 Vigilenţă activă sunt cele mai potrivite stări din

punct de vedere al receptivităţii,

capacităţii de învăţare,
interacţiune socială.

STĂRILE COPILULUI/ SOMNUL

Nou născuţii petrec în medie mai mult de 16 ore de somn, iar în primele două luni timpul petrec
dormind descreşte între orele dupa-amiezii şi creşte între orele 22-2 noaptea.

 2 metode asupra organizării somnului:

 Metoda ,,lasă-l să plângă” (Ferber)

Page 1 of 40
  Metoda ,,ataşamentului faţă de copil” (soţii Sears)

Avantaje: prima metodă: încurajează independenţa, sentiment de siguranţă/încredere în forţele

proprii, relaţii conjugale mai pozitive,

Avantaje metoda a doua: promovează alăptarea naturală, intnsifică interacţiunea mamă copil,
sporeşte calitatea somnului sugarului şi a mamei; previne sindromul morţii subite (sugarii nu reuşesc să
se trezească singuri datorită unui stop cardio respirator)

Aranjamentele de somn variază de la o cultură la alta, au deseori legătura cu experienţa

părinţilor din copilărie

STAREA DE PLÂNS
Este o formă de comunicare, dar are şi valoare diagnostică

Starea de plâns ocupă mai puţin de 10%din timpul unui nou născut. Sunt descrise 3 tipuri de
plâns:

 Plânsul de foame (începe cu un suspin şi devine tot mai puternic)

 Plânsul nervos (care este puternic şi începe f. bursc)

 Plânsul de durere (care începe cu un ţipăt ascuţit şi este urmat de un plâns foarte
puternic; perioadele de ţinere a respiraţiei între accesele de plâns este mai lungă; pe
măsură ce gradul de înălţime a sunetelor creşte, se pare că problema bebeluşului este
din ce în ce mai serioasă).

Mamele fără experienţă reacţionează mai repede la plânsul de durere; mamale disting mai uşor
felul plânsului propriiilor copii decât al altora

În prima lună de viaţă copiii se opresc din plâns dacă vad şi aud lucruri interesante

SUPTUL
Are la bază activitatea reflexă de sucţiune, dar se diferenţiază de aceasta prin faptul că sugarii au
tendinţa de a se opri de ficare dată când văd ceva în mişcare sau când aud o voce.

Bebeluşii sug o dată sau de două ori la fiecare secundă, iar laptele matern este extras atât prin
sucţiune (ca şi mecanismul paiului), cât şi prin acţiunea de stoarcere, acţiuni care trebuie coordonate
prin repiraţie şi înghiţire.

Sugarii născuţi prematur pot avea dificultăţi la supt în comparaţie cu bebluţii născuţi la termen.

Suptul este nu numai o metodă de procurare a hranei, ci şi un mijloc de bază prin care bebeluşii
încep şă exploreze lumea. Suptul poate funcţiona ca un tampon împotriva durerii şi a suprastimulării.

Page 2 of 40
ABILITĂŢI MOTRICE ÎN PRIMUL AN DE VIAŢĂ
Dezvoltarea motorie în primul an de viaţă constituie aspectul cel mai spectaculos al dezvoltării
copilului, acestea formându-se în contextul unei dezvoltări psihice uluitoare.

Dezvolarea motorie se concretizează în ceştere în greutate şi înălţime. Cum putem şti facă
bebeluşul se dezoltă normal din punct de vedere motric? Putem calcula următorii indici:

 Pentru greutate:

 până la 6 luni: se înmulţeşte vîrsta exprimată în luni cu 500 şi se adaugă greutatea la

naştere

 Între 7-12 luni, se înmulţeşte vârsta exprimată în luni cu 500 şi se adaugă greutatea la
naştere

DEZVOLTAREA MOTORIE
 Pentru înălţime:

 Până la 6 luni se înmulţeşte vârsta în luni cu 2,5 şi se adaugă înălţimea la naştere;

 Între 7-12 luni se înmulţeşte vârsta în luni cu 2 şi se adună înălţimea la naştere

 Aceste valori se raportează la etaloane (vezi scale de dezvoltare)

 Orientativ:

 0-2 luni -culcat pe burtă copilul îşi ridică umerii, capul şi bărbia

 2-4 luni -culcat pe burtă se sprijină pe antebraţe şi îşi ricdică pieptul

-se rostogoleşte

-ţine o jucărie pe care o scutură printr-o mişcare bruscă

 4-6 luni- stă în şezut fără ajutor, merge în ,,4 labe”

 6-10 luni- îşi trece ucăria dintr-o mână în alta, se ridică în ortostatism cu ajutor,
se trage de ceva pentru a se ridica.

 10-14 luni- stă singur în picioare, umblă ţinându-se de mobilă

Page 3 of 40
UN MODEL DE ETALON

Page 4 of 40
DEZVOLTAREA COGNITIVĂ 0-1 AN
Dezvoltarea inteligentei:
Conform teoriei lui Piaget, perioada0-2 anieste stadiul senzorio-motor

Reflexele nou născutului vor da naştere structurilor cognitive care includ:

- scheme de supt,

- de apucare,

- de privire.

În continuare, prin asimilare şi acomodare, aceste scheme vor fi extinse asupra elementelor din
mediul copilului (el va suge nu numai mamelonul, ci va duce la gură şi alte obiecte; nu o va privi doar pe
mamă, ci şi jucăriile). Astfel se lărgesc şi se rafinează imaginile/conceptele copilului despre
lume.Veziordinea!

SCHEMA FORMĂRII UNOR DEPRINDERI/COMPORTAMENTE 0-1 AN

 Reflex scheme/structuri cognitive (asimilare/acomodare)

deprinderi/comportamente

Stadiul senzorio-motor presupune o trecere de la primul substadiu -reflexele necondiţionate,

înăscute - la al doilea substadiu, cel al reacţiilor circulare primare, secundare, terţiare, care vor duce la
formarea reprezentărilor.

Până la aproximativ 6 luni relaţia copilului cu lumea este determinată de reflexe.

REACŢIILE CIRCULARE
 Reacţiile circulare primare: 6 săptamâni-3-4 luni reprezintă coordonarea/convertirea reflexului într-
o nouă schemă de acţiune. Reacţia circulară primară presupune focalizarea copilului asupra
propriului corp şi descoperirea acestuia.

 Reacţiile circulare secundare 3-8 luni; copilul va înregistra anumite consecinţe ale unor mişcări şi le
va repeta pentru a produce aceleaşi consecinţe din nou (exemplu: copilul lovind întâmplător
snurul cu jucării va descoperi că acestea produc zgomote, la atingere, deci va repeta acţiunea).

 Reacţiile circulare secundare coordonate 9-12 luni, constau în stabilirea de către copil a legăturii
între scop şi mijloc; astfel, el va diferenţia între cele două, înlăturând, de exemplu haina (mijloc)
pentru a ajunge la jucăria acoperită de aceasta (scop). Începutul permanenţei obiectului.

 Reacţiile circulare terţiare 12-18 luni constau în aplicarea unor mijloace pe care copilul le
stăpâneşte pentru a obţine rezultate noi. Se instalează permanenţa obiectului, conştiinţa
faptului că acesta continuă să existe, adică este atribuit unui suport substanţial, în aşa fel ca

Page 5 of 40
 figura şi substanţa continuă să existe chiar în afara câmpului perceptiv (copilul este conştient că
un obiect există chiar dacă nu este văzut de el în momentul respectiv, poate reflecta deja asupra
unei realităţi constante/reale, darimaginare).

 Dezvoltarea comunicării

 Plânsul este unul din primele mijloace de comunicare, cel mai intens copilul plânge între 2-3 luni, cu
un maxim atins în a şasea săptămână de viaţă. Plânsul are rol de semnalizare socială (anunţă
durerea, foamea,furia).

 Surâsul apare la 3-4 săptămâni, până la această dată eventualele zâmbete fiind simple rictusuri
fiziologice cauzate de o stare de bine internă a copilului. Între 2-3 luni apare zâmbetul cu
semnificaţie socială.

LIMBAJUL
 La 1 lună-emite sunete guturale

 La 2 luni-realizează vocale,

 La 3 luni- gângureşte şi răspunde la vocea mamei cu gângureli

 La 4 luni face vocalize când se vorbeşte cu el, articulează vocale ţi consoane, râde în hohote,

 La 5 luni apare lalaţiunea (fază superioară a gânguritului prin repetiţia de silabe)

 La 6 luni vocalizează unele silabe clar conturare ,,pa”, ,,da”, ,,ba”

 La 9 luni apar holofrazele-cuvinte cu rol de frază sau onomatopee

 Între 9-12 luni se schiţează primele 2,3 cuvinte.

MEMORIA
Memoria: amintirile care durează mai mult de 24 de ore sunt posibile doar la nou născuţii de
câteva săptămâni. Deci experimental este demonstrat că amintirea care durează ma i mult de 24 de ore
este foarte greu de obţinut în primele luni de viaţă. Memoria a fost evaluată prin teste de recunoaştere.
După 6 luni, graţie formării unor legături de ataşament, copiii vor reţine informaţii pentru perioade mai
lungi

DEZVOLTAREA SOCIALĂ A NOU-NĂSCUTULUI

 Surpriza poate apărea la copiii în vârstă de 10 luni

 Expresiile faciale clasice ale emoţiilor, neregulate în primele 6 luni, devin din ce în ce mai
regulate în următoarele 6 luni.

Page 6 of 40
  Teama de străini, apare în jur de 5 luni şi se poate menţine încă 2-3 luni, până la 3 luni copiii
zâmbind nediferenţiat la figura adultului. În jur de 10 luni copiii sunt capabili să facă e evaluare
rudimentară a unui străin, teama de străini implicând sentimentul de siguranţă al copilului (este
mama sau tata prezent) şi opţiunile care îi rămân copilului (dacă se poate târâ sau întoarce sau
nu).

DEZVOLTAREA ATAŞAMENTULUI
Ataşamentul poate fi definit ca fiind acea legătură emoţională cu totul specială care îl leagă pe
copil de părintele său. Această legătură emoţională se dezvoltă pe parcursul primului an de viaţă şi
continuă în perioada copilăriei şi chiar ulterior acesteia. Ataşamentul poate fi stabilit faţă de mai multe
persoane cu care copilul intră în interacţiune, dar va fi mai puternic faţă de persoana dominantă de
îngrijire. Copiii nu se ataşează de părinţii lor doar pentru că îi hrănesc, ci pentru că interacţionează cu ei.

Vezi experimentele lui Harlow cu puii de maimuţă crescuţi cu mame surogat : de sârmă, dat
dotate cu o sticlă cu lapte şi, o altă categorie, de mame surogat acoperite de o cârpă moale şi încălzite.
Puii de maimuţă le preferă pe cele încălzite şi moi şi nu pe cele care hrănesc, simţindu—se în siguranţă
în prezenţa celor pe care se pot urca şi simt un confort în interacţiunea cu ele.

Deci nu este sufficient sa hranim copiii, ci sa interactionam cu ei.

Lipsa unei legături emoţionale stabile în primii ani de viaţă afectează dezvoltarea ulterioară a
copilului şi scot la iveală faptul că un adolescent care nu a beneficiat de o asemenea relaţie este
vulnerabil săm manifeste probleme în relaţia cu adulţii şi/sau cu un alt adolescent, patternul afectiv din
primii ani de viaţă regăsindu-se mai târziu în relaţiile persoanei. Desigur, pot fi şi situaţii în care acest
ultim aspect nu apare în forma prezentată, adolescenţii reţinând şi alte experienţe pozitive pe care le-au
avut de-a lungul existenţei.

Page 7 of 40
COPILĂRIA
DEZVOLTAREA FIZICĂ ŞI A MOTRICITĂŢII

 1-3 ani (mica  3-6 ani (preşcolaritatea)

copilărie/anteprescolaritatea)
 De la 4 ani la pubertate are loc o
 Creştere asincronă (ritm diferit de creştere relativ constantă, cu o medie a
creştere a diferitelor părţi ale organismului, creşterii anuale de 5-7 cm;
până la 2 ani creşterea în regiunea capului e
 Sunt dobândite multe abilităţi motrice
superioară celei a membrelor inferioare -
dezvoltare cefalo-caudală); ritm foarte rapid de pe fondul dezvoltării foarte rapide motorii:
mersul pe bicicletă, statul într-un picior, săritul
creştere până la 4 ani
pe un picior, imitarea unor paşi de dans.
 Creşterea corpului proximo - distală (de
 Înălţimea este de 116/118 cm, iar
la centru la periferie);
greutatea poate ajunge la 22 kg, cu diferenţe
 Mersul la început (1 an) este anevoios şi între băieţi şi fete de aprox. 1 cm şi 1 kg.
deficitar, mers cu bază lărgită de susţinere,
echilibru oscilant; la 15 luni, copilul poate  Se accentuează asimetria cerebrală,
ceea ce determină caracterul de dreptaci,
merge bine, fără sprijin.
stângaci, ambidextru al manualităţii copilului. La
 Jocul cu mingea-prilej de exersare a 3-4 ani lateralitatea este stabilită.
comportamentului motor: la 1,6 ani aruncă
mingea cu ambele mâini fără să se
dezechilibreze

 Între 1-3 ani copilul creşte cu aprox. 18

cm în înălţime, capătă 4,5 kg în greutate (mici
diferenţe în funcţie de sex): la 1 an m/f au
aprox. 74 cm şi 9200-9400gr, iar la 3 ani, 92 cm
şi 13900-14000gr;

Page 8 of 40
 PERIOADA 6-10 ANI SAU SFÂRŞITUL COPILĂRIEI SAU MICA
ŞCOLARITATE
Creşterea este la fel de importantă şi de rapidă ca în etapele anterioare, astfel la 6 ani
fetele au o înăţime de 111 cm şi o greutate de 19,1 kg, iar băieţii au 113 cm şi 20,2 kg.
Peste un an-la 7 ani- la înăţime dse adaugă, diferenţiat, aprox 2 cm, iar în greutate
copilul acumulează aproximativ 1,5 kg-2 kg.Înspre 10 ani fetele măsoară 131 cm şi
cântăresc 28,9 kg, iar băieţii măsoară 132 cm şi cântăresc 29 kg.

Greutatea ideală se poate calcula după formula 2x+8 (unde x este numărul anilor
copilului), iar pentru înălţime dispunem de formula 5x+80, (unde x este numărul anilor
copilului).

La 6 ani apare dentiţia permanentă, cu efecte secundare în aria vorbitului şi a

alimentaţiei

Se accentuează procesul de osificare prin metabolismul calciului (torace, clavicule,

coloana vertebrală), fapt pentru care trebuie păstrate poziţii corecte ale corpului în
timpul scrisului şi ghiozdanele trebuie adecvate pentru a nu deforma coloana.

Creşte forţa musculară constant în această perioadă şi se dezvoltă musculatura fină a

mâinilor.

Jocurile copilului antrenează mişcări de aruncare, târâre, căţărare, construitre, sărit

Flexibilitatea, echilibrul şi coodonarea se perfecţionează în acestă perioadă,

DEZVOLTAREA SENZORIAL-PERCEPTIVĂ
 1-3 ani (antepreşcolaritatea)

 Se dezvoltă pe fondul achiziţiilor motorii (achiziţia mersului la 1 an);

 Simţul auditiv şi văzul permit achiziţia limbajului, fac posibilă învăţarea prin
imitaţie, ducând la construirea schemelor perceptive pentru obiectele din mediul
apropiat, fără a realiza integrări ale percepţiilor (fapt care justifică dificultăţile în
recunoaşterea a ceea ce a fost perceput anterior !1,6-2 ani permanenţa
obiectelor)

 Până la 1,8 ani copilul întâmpină dificultăţi în recunoaşterea persoanei reale în

oglindă

Page 9 of 40
  Modalităţile de explorare a obiectelor se diversifică: examinare atentă, explorare,
pipăit

 Debutează reprezentările, după 1,6 ani (după apariţia limbajului), care au la bază
permanenţa obiectelor (jocul de rol, imitaţia, găsirea unor obiecte ascunse-indici
ai formării reprezentărilor)

 Vârsta întrebării ce este aceasta?

 3-6 ani (preşcolaritatea)

 Frecventarea grădiniţei are rol stimulativ în ceea ce priveşte dezvoltarea

percepţiei şi reprezentărilor (relaţiile spaţiale sunt însuşite şi exersate, achiziţia
formelor geometrice principale şi a culorilor); sensibilitatea auditivă este de două
ori mai fină decât în stadiul anterior -însuşirea limbilor străine este potrivită
începând cu această perioadă; sensibilitatea vizuală este amplu implicată în
explorarea lumii; dezvoltarea limbajului este posibilă datorită acestor discriminări
senzoriale.

 Reprezentările sunt deja componente ale vieţii psihice a preşcolarului

Perioada 6-10 ani

 Are loc maturizarea psihomotorie pe fondul activităţii intelectuale

 Şcolarul utilizează frecvent modele de percepţie în care uzează de indicatori

verbali, auditivi, olfactivi pentru interpretarea lor.

 Se rafinează sensibilitatea discriminativă, acuitatea vizuală şi auditivă, toate

acestea în strânsă legătură şi condiţionate de stimulrăile educaţionale.

 Simţul echilibrului şi al mişcării, cel tactil sunt aproape de a fi mature.

 Se perfecţionează orientarea copilului în spaţiul mic.

 Discriminările senzoriale vor fi puternic implicate în dobândirea activităţii de

scris-citit, care implică tre etape:

 Prima etapă este cea de identificare a sunetelor/literelor în componenţa

cuvintelor rostite sau scrise. (copilul desparte în silabe, ceea ce îi permite o

Page 10 of 40
 bună analiză a sunetelor, la fel cum scrisul şi-l pregăteşte prin activitatea
de desen anterioară intrării în şcoală).

 A doua etapă presupune diferenţierea sunetelor şi corespondentele

grafice ale acestora, copilul reuşind să le asocieze mental.

 A treia etapă debutează cu însuşirea simbolisticii implicată în alfabet şi în

scrierea şi citirea cifrelor, se consolidează scris-cititul.

Recomandări pentru dezvoltarea capacităţilor senzorial perceptive:

Analiza activităţilor de percepere/observare; antrenarea a cât mai mulţi

analizatori, aprecierea corectă a proporţiilor prin comparaţii, indicarea elementului
despre care se vorbeşte, organizarea de activităţi practice cu obiectele, orientarea justă
a percepţiei prin cuvânt, rolul desenului executat de către cadul didactic, stabilirea
semănărilor şi deosebirilor dintre obiecte, fenomene.

Dezvoltarea gândirii:
 1-3 ani

Are la bază experienţa senzorial perceptivă, fiind un proces secundar de reflectare

a realităţii

Stadiul gândirii simbolice şi preconceptuale (2-4 ani); copilul poate surprinde

relaţia dintre un semnificant şi o realitate desemnată, pe fondul achiziţiei limbajului

Preconcepte şi raţionament transductiv

Egocentrismul şi animismul gândirii copilului

Artificialism: atribuirea unei origini artificale unor obiecte naturale, considerându-

le produsul oamenilor (norii sunt produsul fumului coşurilor)

Realismul: constă în a atribui realitatea obiectivă unor procese subiective

 3-6 ani

Page 11 of 40
 Stadiul gândirii intuitive 4-7 ani, faza preoperaţională a gândirii

Prin experimente de transvasare s-au pus în evidenţă formarea noţiunilor de

conservare a cantităţii, volumului şi/sau formei

Perioada 6-10 ani

Între 7-11/12 ani stadiul operaţiilor concrete

Copiii stăpânesc conceptele de conservare a cantităţii (a masei), a greutăţii şi a

volumului: către sfârşitul stadiului.

Pot ordona obiecte în funcţie de mai multe aspecte, cum ar fi înălţimea şi

greutatea.

Schema de acţiune devine reversibilă, acelaşi punct poate fi atins pe căi diferite;

Pot fi folosite raţionamente de tip concret;

Se dezvoltă conduite logice: serieri, clasificare, reversibilitatea operaţiilor .

Dezvoltarea limbajului

 1-3 ani

Este dominant mijloc de comunicare între copil şi adult, mai mult ca între copil şi
covârstnici

Două condiţii care influenţează dezvoltarea limbajului: cerinţa copilul de a se face

înţeles; descoperirea de către copil că tot ce îl înconjoară are un nume

Între 18-24 luni are loc formarea vorbirii în propoziţii, iar între 48-60 de luni are loc
organizarea sintaxei (reguli gramaticale).

Page 12 of 40
 Înaintea de achiziţia limbajului verbal comunicarea este dominant nonverbală
(întinde mâinile pentru a fi luat în braţe)

Se însuşesc mai uşor, în ordine: substantivele (nume de persoane, nume de

animale, jucării, mâncare, părţi ale corpului, diferite obiecte familiare)

În jur de 2 ani copilul manifestă o curiozitate crescută, care poate fi pusă în

cuvinte: Ce este asta?

Capacitatea de înţelegere se lărgeşte foarte mult (la 1,6 ani poate înţelege
povestiri cu unul-două personaje, al doi ani ţi jumătate înţelege povestiri cu 3
personaje, mai ample.

 3-6 ani

Există o adevărată plăcere pentru însuşirea de cuvinte noi, iar acolo unde nu au
cuvinte ei le inventează

Sunt preluate clişee verbale, a căror înţeles nu întotdeauna este înţeles

Vorbirea capătă expresivitate (mimică, pantomimică),

Apare limbajul interior (copilul dă răspunsuri care au fost gândite anterior)

După 3 ani are loc suprageneralizarea regulii: clonţesc, urlăţesc etc.

Dacă au loc leziuni cerebrale, cu cât acestea apar mai devreme , cu atât există
probabilitatea ca alte arii să preia funcţiile ariilor limbajului, permiţând recuperarea

Cu cât are loc expunerea mai târzie la limbaj a copiilor surzi, cu atât şansa de
recuperare / achiziţie a limbajului este mai mică

Pentru apariţia limbajului scris, cu cât părinţii stimulează mai mult interesul
timpuriu pentru activităţi de scris-citit, cu atât progresul copilului la şcoală, în învăţarea
scris- cititului va fi mai mare (la 4 ani copilul înţelege că scrisul trebuie realizat secvenţial
de la stânga la dreapta, că trebuie lăsat spaţiu între cuvinte etc.

Page 13 of 40
Perioada 6-10 ani
Dacă volumul vocabularului la 6 ani este de aprox 2500 cuvinte, la 10 ani acesta se
va dubla (aprox 4500 cuvinte), nu toate aceste cuvinte fac parte din vocabularul activ.

Creşte volumul cuvintelor tehnice

Se însuşeşte limbajul scris şi cititul; în achiziţia limbajului scris pot apare eliziunile
de grafeme (ître, căldură); alteori apar sunete supraadăugate (viouară, diminiaţă); apare
un stil personal de exprimare a ideilor;

În povestirea orală copiii fac neglijenţe de pronunţie (Ţ-a dat o carte) sau poate
apărea un fenomen de încărcare fonetică a cuvântului (ieu, în loc de eu).

Se constată la nivelul limbajului progrese calitative datorită contactului cu vorbirea

literară.

Comunicarea socială este tot mai adaptată, astfel copilul va funcţiona foarte bine
în grupul de covârstnici

În achiziţia limbajului pot apărea diferite tuburări funcţionale (dislalii, bâlbâieli) ori
se pot constata întârzâiri în dezvoltarea limbajului.Pentru corecţia acestora este
necesară intervenţia terapeutului de limbaj (logoped).

Dezvoltarea memoriei
 1-3 ani

din perioada aceasta nu avem amintiri, decât sporadice, fapt explicat de aşa-
numita amnezie infantilă, a cărei cauză este dată de lipsa achiziţiei limbajului, iar
hipocampul nu este suficient maturizat pentru a susţine o memorie explicită, copiii mici
realizând o învăţare implicită.

Este dominant involuntară(proprietatea naturală a creierului uman de a păstra

datele experienţei personale care îi stârnesc interesul şi plăcerea); copilul poate reda /
reproduce corect scurte povestioare, însuşiri ale obiectelor cunoscute, prenumele său,
al părinţilor, recunoaşte drumul spre casă, imaginii preferate.

Păstrarea poate fi de ordinul a 1-2 săptămâni

Page 14 of 40
 Dezvoltarea memoriei poate fi facilitată de contribuţia părinţilor prin activităţi de
reamintire reciprocă (îţi aminteşti unde am aşezat-o ieri?)

 3-6 ani

Creşte volumul memoriei

Deşi la început este involuntară, memoria îşi dezvoltă o nouă formă , memoria
mecanică, atunci când informaţia se caracterizează prin ritmicitate şi sonoritate
(memorie verbală)

Conţinutul memoriei relevă însuşiri concrete şi nu abstracte; păstrarea este de

durată mai mare, până la câteva luni

Începe să se dezvolte memoria voluntară, în această perioadă, fapt care

pregăteşte elevul pentru şcolaritate.

Nivelul dezvoltării gândirii şi limbajului condiţionează evoluţia memoriei, iar

memoria voluntară se dezvoltă dominant în activităţi de joc, pentru că jocul favorizează
o motivaţie specifică.

Perioada 6-10 ani

Dezvoltarea operativităţii concrete aduce cu sine dezvoltarea abilităţilor mnezice

Spre 9-10 ani se folosesc strategii de memorare (cum ar fi repetiţia), astfel

reactualizarea informaţiilor va fi mai eficientă şi mai acurată

Procesulde întipărire dobândeşte un caracter activ tot mai mult, datorită

procesului de predare/învăţare, în care sursa principală este lecţia şi manualul

Se dezvoltă memoria logică şi ea este din ce în ce mai mult implicată în învăţare

Memorarea voluntară domină activitatea de învăţare (mai ales pe măsură ce

copilul înţelege relaţia dintre rezultatele obţinute şi efortul depus)

Strategiile utilizate în procesul memoriei sunt din ce în ce mai eficiente,

concretizându-se în informaţii metamnezice

Page 15 of 40
Imaginaţia
 1-3 ani

Capacitate foarte bogată de a fabula (povesteşte cu maximă siguranţă şi

dezinvoltură despre lucruri şi întâmplări pur imaginare); activitatea confabulativă este
rezultatul emisiunilor tv, lecturi, filme, evenimente.

 3-6 ani

Etape ale evoluţiei desenului copilului

Desenul este o activitate grafică sau picturală prin care copilul încearcă să
reproducă imagini ale unor obiecte sau situaţii pe o suprafaţă cu ajutorul unui mijloc
grafic.

 Etape ale desenului copilului

1. Faza realismului fortuitsau faza mâzgălelilor 18 luni (linii trasate în toate direcţiile,
întreţinute de plăcerea declanşată de mişcarea ritmică a braţelor)

2. Faza realismului neizbutit, etapă în care copilul încearcă un control al

mâzgăliturilor şi totodată este marcată de încercarea de a găsi corespondenţe între
formele grafice realizate cu creionul şi formele obiectelor pe care le reprezintă

3.Faza realismului intelectual 4-9 ani apare posibilitatea identificării obiectelor

desenate, mai ales a figurii umane. Desenul propriu –zis se instalează pe la 8-9 ani

4. Faza realismului vizual 9-10 ani, în care apar elemente ale perspectivei vizuale

DEZVOLTAREA AFECTIVĂ
 1-3 ani

Copilul începe să manifeste capacitatea de reglare a emoţiilor (inhibă sau

minimalizează intensitatea şi durata reacţiilor emoţionale);

Copilul utilizează limbajul emoţional şi înţelege emoţiile devenind mult mai

adaptat (creşte numărul cuvintelor care descriu emoţii)

Page 16 of 40
 Începe să înţeleagă cauzele şi consecinţele sentimentelor lor; că el îşi poate
compensa supărările, iar pe cale simbolică poate trăi adevărate plăceri (prin joc).

Trăirile afective nu sunt profunde, nici durabile

Apar reacţii ca râsul, simpatia, ataşamentul, care se diferenţiază treptat (faţă de

diferiţi membri ai grupului).

Între 18 luni-2 ani copilul poate începe trainingul toaletei (control sfincterian),
nerecomandat fiind sa înceapă înaite de 1 an (achiziţia controlului sfincterian se leagă de
procesul de mielinizare a fibrelor nervoase)

Reacţii emoţionale negative: anxietatea şi agresivitatea care au ca şi cauze:

neputinţa copilului de a face faţă cerinţelor mediului extern; teama de a pierde sprijinul
matern sau satisfacţiile generate de alte persoane îndrăgite de copil; blamul,
dezaporbarea, pedepsele fiind trăite de copil ca devalorizări ale sinelui; graniţa Eu –Altul
nu este bine stabilită, copilul preluând prin imitaţie temerile, tendinţele agresive ale
celuilalt;

Descoperirea unei lumi noi, graţie mersului şi limbajului, poate genera trăirea unor
experienţe de anxietate şi chiar devalorizare; întunericul, furtunile, persoanele străine,
animalele pot constitui surse ale temerilor copilului dacă acestea sunt întărite de către
adult.

Tendinţele spre agresivitate ale copilului iau naştere în situaţiile în care acesta nu-
şi poate coordona propria conduită fie că i s-au propus sarcini prea dificile, fie că adulţii
sau fraţii mai mari îi pun mereu piedici în calea dorinţelor sale.

 3-6 ani

Pe fondul procesului de identificare cu modele parentale reacţiile emoţionale

devin mai complexe; apar modificări cantitative (creşte numărul şi dispoziţiile afective),
dar şi calitative (se îmbogăţesc şi se diversifică formele afective existente şi apar altele
noi).

Spre 3 ani copilul devine parcă brusc neascultător, încăpăţînat, capricios, greu de
supus şi de dominat, constituindu-se un negativism primar sau aşa-numita criză de
independenţă, (dorinţa de a face singur sau acele ,,eu fac”, ,,eu pot”, descoperirea

Page 17 of 40
puterilor eu-lui dar şi a limitelor acestuia par să alimenteze această criză). Cauzele crizei
de opoziţie: adualismul gândirii infantile, incapacitatea copilului de a se plasa ţi înţelege
punctul de vedere al celuilalt, răsfăţul, dragostea oarbă, întreruperea unei activităţi
plăcute mai ales a unui joc simbolic, anumite stări de natură fiziologică, atitudinea
adultului faţă de dorinţa copilului de a face ceva singur, utilizându-şi propriile puteri.

Concepţii greşite ale părinţilor despre copii care pot alimenta criza de
independenţă: ,,copilul-pitic” ce impune o permanentă corijare, ,,copilul marionetă”-
care trebuie să se conformeze întru totul regulilor impuse de adult, copilul sălbatic” ce
necesită activitate de dresaj, ,,copilul înger”- copilul inocent, adorat pentru puritatea sa.

restructurarea afectivităţii din această perioadă are la bază contradicţia dintre

trebuinţa de autonomie a preşcolarului şi interdicţiile adultului faţă de el.

Emoţiile devin mai profunde, dispoziţii afective persistente, stări emoţionale cu un

grad mai ridicat de complexitate ( mândria, vinovăţia, sindromul bomboanei amare-
tristeţe la primirea unei recomepnse nemeritate).

În jur de 5-6 ani apar sentimente social-morale şi estetice.

Perioada 6-10 ani

Se vorbeşte despre o nuanţare a vieţi afective, marcată de depăşirea fixaţiei
afective asupra unuia dintre părinţi, datorită progreselor sociale şi în pălanul socializării;
copilul este capabil de sentimente mult mai stabile, dând dovadă de echilibru în multe
situaţii: la debutul acestei perioade copilul este încă ambivalent afectiv, cu tendinţa spre
extreme şi acte excentrice; înspre 10 ani exprimarea afectivă are la bază imitarea
adultului, iar mimica câştigă în expresivitate.

Capacitatea de simulare şi empatia tind să se evidenţieze alături de mecanismele

defensive; sentimentele morale devin din ce în ce mai puternice influenţând
comportamentul şcolarului (sentimentul datoriei, ruşinii facilizează reuşita şcolară şi duc
la progrese pe fondul simţului critic şi autocritic);

Creşte capacitatea de înţelegere a emoţiilor complexe, cum ar fi mândria şi

ruşinea; creşte capacitatea de a înţelege emoţiile trăite în situaţii particulare;

Page 18 of 40
progresează capacitatea de a suprima sau de a tăinui propriile reacţii emoşionale
negative; sunt iniţiate strategii pentru a redirecţiona sentimentele;

Inteligenţa emoţională la copii-se referă la capacitatea de monitorizare a

sentimentelor proprii şi ale altora, discriminarea dintre acestea şi utilizarea acestor
informaţii ca model sau ghid pentru gândire şi acţiune : are ca şi dimensiuni:
autocunoaşterea, managementul emoţiilor; empatia, abilităţile sociale.

Emoţiile sunt exprimate prin mijloacele expresiv-emoţionale, iar capacitatea de a

transmite semnale sociale potrivite (contagiune emoţională) şi de a recepta mesaje
emoţionale care să îi susţină activitatea sunt aspecte el inteligenţei emoţionale.

Stabilitatea tonului emoţional al unei situaţii este un semn al

dominanţei(reflectaţi!!!).

Aptitudinile
Se dezvoltă pe fondul maturizărilor neurofuncţionale şi datorită diversificării
activităţilor copilului

Aria opţională a copilului va cuprinde o gamă largă de manifestări: muzică, arte

plastice, coregrafie, teatru, tehnică etc.

Aptitudinile se dezvoltă pe fondul activităţilor de modelaj, desen, interpretare de

roluri, recitare de poezii

Amintim: aptitudini artistice, muzicale, de execuţie, aptitudini de dirijor, aptitudini

de gimnastică artistică şi coregrafice, aptitudini plastice, dramatice, teatru

Preşcolaritatea este perioada dezvoltării aptitudinilor muzicale (care depind de

talentul înnăscut, dar şi de instrucţie şi educaţie)

Dezvoltarea intereselor contribuie în mod esenţial la dezvoltarea aptitudinilor,

pentru că intereselor constituie un puternic stimul pentru dobândirea de noi cunoştinţe,
îmbogăţirea vieţii psihice. Mediatorul dintre interese şi aptitudini este reuşita şcolară,
succesul şcolar.

Dezvoltarea aptitudinilor este strâns legată de însuşirea cunoştinţelor, priceperilor

şi deprinderilor, aptitudinile complexe integrându-le în structura lor.

Page 19 of 40
 IMAGINEA DE SINE ÎN COPILĂRIE
Conceptul de sine poate fi definit ca o colecţie organizată de credinţe şi
simţăminte despre noi înşine; dominanteste de natură cognitivă

Menţinerea unei scheme coerente a sinelui este posibilă cu ajutorul memoriei,

astfel că experienţa noastră va fi stocată in memorie, aceasta fiind ulterior utilizată în
evaluarea unor situaţii sociale.

Sinele, ca schemă organizată de cunoştinţe despre noi înşine poate varia de la o

etapă a vieţii la alta, de la o situaţie la alta, schema noastră de sine putând fi îmbogăţită
cu noi informaţii pe parcursul experienţei. Desigur, schema de sine conţine un nucleu
central ce conferă personalităţii noastre stabilitate, generalitate şi unicitate.

Stima de sine este o reacţie afectivă mai mult, o evaluare a ceea ce ştii sau
atitudine pozitivă/negativă faţă de propria persoană, mod de a te simţi capabil sau nu,
important sau nu, valoros sau nu.

Stima de sine este influenţată de situaţiile în care individul înregistrează succes sau
eşec, recomandat fiind să includem în schema de sine acele informaţii care factrimitere
dominant la succes.

Există concepţii care susţin că imaginea de sine se formează încă din primele luni
de viaţă, iar altele susţin că imaginea de sine se formează prin raportare la un anumit tip
de activitate independentă (jocul independent, învăţarea de tip şcolar etc).

Întâlnim doua mari categorii de elemente care intră în structura imaginii de sine:

Reprezentări corporal-dinamice ,,eu fizic”şi

Reprezentări asupra propriilor posibilităţi de acţiune din care se dezvoltă mai

târziu reprezentările asupra rolului social ,,eu social”

Imaginea de sine se refera la reprezentareasievaluareape care individul o face

despre el insusi in diferiteetape ale dezvoltarii sale siin contextediferite

Imaginea de sine este perceptie si valorificare a ideilor despre sine, a propriilor

judecati şi valori, a propriilor capacităţi şi deprinderi

Imaginea de sine are la bază interiorizarea atitudinilor sociale (este bine să spui
adevărul, deci voi încerca să nu mint), dar şi a judecăţilor de valoare emise de alţii într-

Page 20 of 40
un anumit context socio-cultural în care are loc interacţiunea eu-celălalt(nu este frumos
să râzi/subestimezi de colegul tău).

Formarea imaginii de sine comportă anumite stadii: identificări categoriale

specifice copilăriei, aprecieri comparative specifice copilăriei mijlocii şi târzii, implicaţii
interpersonale întâlnite în adolescenţa timpurie, planuri şi idei sistematice specifice
adolescenţei târzii

Momente majore în formarea imaginii de sine

Un prim pas în formarea sinelui este formarea schemei corpului, în primele luni de
viaţă.

Formarea schemei corpului (primele luni de viaţă-până la un an, vârstă de la care

părţile corpului sunt folosite ca şi instrumente de motricitate, distincte de obiectele
exterioare)

Separarea propriei persoane de acţiunile proprii (0-2 ani)-achiziţia mersului

Stadiul recunoaşterii în oglindă (17-19 lună de viaţă)-identitatea de sine este

conturată.

Achiziţia limbajului şi posibilitatea pronunţării propriului nume constituie un alt

moment major în construirea sinelui

Evoluţia conceptului de sine şi a stimei de sine în copilărie

 Perioada 0-3 ani

Stadiul oglinzii-18 luni:

 Stadiul ,,mama”, copilul nu manifestă interes pentru imaginea proprie, dar

recunoaşte figura mamei

 Stadiul ,,colegul de joacă”, copilul devine interesat de recunoaşterea de

sine, repetă în faţa oglinzii acţiuni simple cum ar fi închiderea sau
deschiderea gurii.

 Stadiul ,,cine face aşa când eu fac aşa? Este faza în care copilul este capabil
să distingă între imaginea proprie din oglindă şi imaginea altor copii şi
preferă deja să interacţioneze cu imaginile altora
Page 21 of 40
Dezvoltarea conceptului şi a conştiinţei de sine atinge un punct critic în jurul vârstei de 2
ani, simptomatic fiind negativismul egocentric al copilului. Aceste reacţii vor duce înspre
3 ani la construirea unei identităţi primare.

 Perioada 3-6 ani

 Pe fondul dezvoltări reprezentărilor (a structurilor neurocognitive) se

dezvoltă şi conceptul de sine;

 apariţia unor forme de reciprocitate, este un alt moment major al evoluţiei

conceptului de sine, copilul fiind capabil să înţeleagă şi opiniile celorlalţi;

 apariţia simţului proprietăţii însoţit de spiritul de competiţie sunt relevante

pentru evoluţia şi dezvoltarea conceptului de sine.

 În jur de 4 ani se instalează stadiul personalismului, în care copilul vorbeşte

despre sine la persoana întâi.

 Sinele fizic care a debutat în primul an de viaţă este completat de informaţii

rezultate din interacţiunea cu ceilalţi (aprecierile făcute de ceilalţi, dar şi
performanţele obţinute în relaţiile cu ceilalţi) şi confruntarea cu lumea obiectelor
reale (prin activităţi de joc care permit afirmarea imagini de sine ! Perioada 3-6
ani implică instalarea jocului, ca formă dominantă de activitate).

 Sinele se îmbogăţeşte în această perioadă cu informaţiile legate de diferenţele de

gen, dorinţa de identificare fiind puternică, încercându-se imitarea unor modele
din mediul familial

Sinele între 6-10 ani

Această ,,vârstă de aur (3-6 ani) “ a copilăriei este dominată de joc, jocul fiind
activitatea din care copilul extrage informaţii importante despre sine- aprecieri pozitive
sau negative.

În perioada următoare 6-10 ani grupul capătă pentru copil valenţe foarte
importante, cel puţin în egală măsură cu familia: în grup copilul colaborează, rivalizează,
manifestă sprijin reciproc, este complice, împarte succesele, eşecurile, îşi asumă riscuri,
manifestă solidaritate; critica celorlalţi se transformă în autocritică;

Page 22 of 40
 Grupul exercită un control şi autoritate asupra copilului, datorită cărui fapt copilul
manifestă dorinţa de a se alinia nomelor acestuia, nu numai din supunere faţă de grup,
ci şi din respect mutual (o morală condiţionată de respect mutual).

Înspre 7-8 ani copilul are repere clare în ceea ce priveşte autoevaluarea şi
heteroevaluarea, cum se percepe şi cum este perceput de ceilalţi

Este perioada grupului hărnicie/inferioritate

Se remarcă nevoia de suport social şi emoţional pentru copil la această vârstă,

facilitarea succesului şcolar, dar şi în acele domenii în care el manifestă interese, arii de
manifestare ale deprinderilor academice sau nonacademice (self eficacy!-credinţele
individului că este în control şi că poate lua decizii corecte)

DEZVOLTAREA SOCIALĂ ŞI A PERSONALITĂŢII

Manifestări ale temperamentului în perioada antepreşcolară şi preşcolară

Pot fi observate diferenţe semnificative între copii de la vârste foarte fragede în

privinţa nivelului adaptabilităţii, nivelului de activitate, atenţiei, a dispoziţiei generale
(aspectele dispoziţiei fac trimitere la temprament).

Temperamentul unui copil nu este imobil sau imun la influenţele mediului,

diferenţele temperamentale observate la nou-născut persistă într-o oarecare măsură pe
toată durata copilăriei; temperamentul poate fi influenţat de modele parentale.

Unele trăsături de temperament se pot schimba o dată cu dezvoltarea, astfel că un

copil care începe să meargă repede poate deveni hiperkinetic

Page 23 of 40
DIMENSIUNI DE TEMPERAMENT ÎN PRIMII DOI ANI DE VIAŢĂ
dimensiuni Descriere şi exemple

Nivelul activităţii Perioada de inactivitate şi activitate (unii copii sunt

Ritmicitate
Distragerea atenţiei
Apropiere/respingere
adaptabilitate
Durata şi persistenţa atenţiei
Intensitatea reacţiei
activi , alţii mai puţin)
Funcţiile organismului prezită regularitate. Unii copii
au mişcări regulate, adorm repede, alţii sunt mai
puţin predictibili
Unii copii se opresc din plâns când li se oferă o
jucărie, alţii nu , până nu sunt hrăniţi
Răspuns la obiecte noi sau persoane. Unii copii
acceptă mâncare/persoane noi şi zâmbesc, alţii nu
La schimbări unii se adaptează mai greu, alţii mai
uşor
Unii preferă o jucărie pentru mult timp, alţii o
abandonează repede
Unii se manifestă zgomotos, alţii nu

Pragul de sensibilitate Unii răspund la orice stimul, alţii reacţionează mai

greu
Stări calitative Comportament pozitiv, de plăcere şi bucurii, alţii
manifestă neplăcere, se supără şi plâng.

ATAŞAMENTUL, LEGĂTURA CU TEMPERAMENTUL COPILULUI

*Ataşamentul puternic/securizant:copilul face proba căutării proximităţii; nu evită
contactul şi nici nu se opune iniţiativei de contact a mamei, regăsirea mamei după
absenţa sa determină reacţii pozitive; consolările mamei pentru absenţă sau acceptarea
străinului au efect, îşi preferă mama în faţa străinului

*Ataşamentul evitativ: copilul evită contactul cu mama, mai ales după absenţa sa,
nu opune rezistenţă la iniţiativele de apropiere ale mamei, dar nu iniţiază o astfel de
legătură,mama şi străinul sunt trataţi la fel

*Ataşamentul anxios/ambivalent: copilul este tulburat vădit de absenţa mamei şi

nu reuşeşte să se liniştească la revenirea ei; el poate evita sau căuta contactul cu mama

Page 24 of 40
în funcţie de starea de moment; regăsirea mamei poate declanşa manifestări de
supărare; copilul se opune încercărilor străinilor de a se apropia de el.

Structurile de ataşament din copilărie se regăsesc în patternul relaţiilor cu

persoanele semnificative pe parcursul vârstei adulte.

Tipul de ataşament depinde de caracteristicile copilului dar şi de cele ale mamei,

iar calitatea ataşamentului emoţional faţă de mamă şi de părinţi sau apropiaţi
exprimă gradul de sănătate psihică a copilului.

Corelaţii între tipurile de ataşament şi caracteristicile personale

Sociabilitatea: copiii cu ataşament puternic sunt binevoitori, mai apropiaţi de
covârstnici, au mai mulţi prieteni, sunt mai puţin temători faţă de necunosut;

Stima de sine: este mai mare la cei cu ataşament puternic

Relaţiile cu fraţii: sunt mai bune, mai ales dacă fraţii şi surorile aparţin modelului
puternic de ataşament;

Agresivitatea este mai puţin prezentă;

autocontrolul conduitei: se prezintă în forme mai evidente, uan din aceste forme este
autodisciplina;

Empatia: este przentă; aceşti copii nu se bucură de suferinţa altora;

dependenţa: aceşti copii nu au o tendinţă mai scăzută de a atrage asupra loratenţia
adulţilor prin comportament afectuos şi iritant.

Perioada 6-10 ani

O dată cu intrarea în şcoală temperamentul începe să fie subordonat structurilor
caracteriale; are loc o nuanţare a formelor de conduită, astfel că şi copiii mai
neastâmpăraţi, mai impulsivi dobândesc pe perioada scolarităţii capacităţi de stăpânire
de sine promptă, atunci când situaţia o cere.

Particularităţile temperamentale au implicaţii asupra dezvoltării cognitive şi asupra

performanţei şcolare.

Page 25 of 40
 În rândul şcolarilor mici vom întâlni reprezentanţi aparţinând celor patru
temperamente cunoscute: sangvinic, flegmatic, coleric, melancolic, nu în formă pură,
bineînţeles.

MANIFESTĂRI ALE CARACTERULUI ÎN COPILĂRIE

Caracterul are următoarelecomponentefundamentale:

componentăorientativ–valorică(imprimată de motivelesuperioare ale perioadei)

şiexecutivă(dependentă de acţiunilevoluntare);

componentamorală(caracterulcuprindevalorile morale ale

individuluişiconstituieprofilulpsihomoralal omului);

componentaadaptativă, care îiexprimăvaloareaadaptativă, fiindacealatură a

personalităţii care puneîn contact individul cu semeniisăi, stabilindrelaţii cu
aceştiaînfuncţie de specificultrăsăturilor sale individuale.

Latura relaţional-valorică se manifestă în relaţiile copilului cu sine, cu semenii şi cu

activitatea; acestora li se adaugă calitatea mediului educaţional în care copilul trăieşte,
dar şi valorarea formativă a mediului educogen din grădiniţă şi şcoală.

În copilărie, integrarea caracterului se realizează preponderent pe dimensiunile

afectivă şi motivaţională

Studiind modelul educaţional parental asupra copiilor au fost identificate două

aspecte:

 Primul model, al inducţiilor, vizează antrenarea copilului în a reflecta

asupra comportamentului propriu, cât şi a consecinţelor
comportamentelor negative asupra celorlalţi; acest model va dezvolta o
personalitate care se comportă moral chiar şi atunci când nu există
presiune din partea altora şi care va avea, probabil sentimente puternice
de vinovăţie atunci când va încălca regulile

 Al doilea model , al afirmării prin forţă, presupune respectarea normelor

morale prin ameninţare, pedeapsă sau eliminarea privilegiilor; în cadrul
acetui model se va forma personalitatea care se comportă moral atunci
când se exercită presiune din exterior şi pentru a evita pedepsele.

Page 26 of 40
 O influenţa importantă în dezvoltarea caracterului o au relaţiile între fraţi şi poziţia
copilului în grupul de fraţi şi surori.

În acest sens, Adler sublinia că:

 la primul născut se pot dezvolta mai repede trăsături ca responsabilitatea,

stăpânirea de sine, calmul şi îngrijorarea, neliniştea şi gelozia datorită
responsabilităţii legate de supravegherea celorlalţi

 Mezinul, la polul opus, cel iubit şi alintat de toţi riscă să rămână

nematurizat, sau să rămână nonconformist

 Cel mijlociu ar putea avea mai puţine dificultăţi de adaptare deoarece se

bucură de modelul oferit de fratele mai mare; are ca şi trăsături:
optimismul, calmul, buna dispoziţie, lipsa dorinţei de înfruntare.

 Copilul unic cu părinţi supraprotectori ar putea dezvolta trăsături ca:

egoismul, individualismul, orgoliul, capriciozitatea.

Trăsăturile caracteriale schiţate în perioada copilăriei se caracteizează prin

instabilitate şi unilateralitate;

Debutul conştiinţei morale primare o întâlnim în preşcolaritatea mijlocie şi mare

(4-6 ani)

Imitând modelul adultului, copilul va prelua acele comportamente observate la cei

din jurul său, prin exerciţiu ele vor fi interiorizate, vor căpăta stabilitate şi vor deveni
trăsături de caracter (iniţial sistemul moral este pentru copil exterior, presupunând un
anumit nivel de dezvoltare cognitivă).

Piaget, utilizând jocul cu bile, identifică modalităţile în care copiii îşi însuşesc
regulile:

 Primul stadiu: 2 ani- angajarea în jocul simbolic (copilul organizaeză bilele

în funcţie de culori, mărime (aceste reguli sunt foarte uşor schimbate, ele
nu servesc competiţiei, ci conferă jocului o anumită regularitate);

 Al doilea stadiu: 5 ani- implică obligaţia de a respecta regulile, de a le

considera ca imperative morale impuse de a anumită autoritate (părinţi,
Dumnezeu); acţiunea este judecată în funcţie de consecinţe şi mai puţin în

Page 27 of 40
 funcţie de intenţiile care au generat-o (un copil care a spart un raft de ceşti
este considerat mai vinovat decât un copil care a spart o ceaşcă vrând să
fure dulceaţa, când mama lipsea); copii nu sunt capabili să diferenţieze
între exagerările sau minciunile deliberate.

 Al treilea stadiu: 8 ani- copilul începe să înţeleagă că anumite reguli sunt

convenţii sociale; aprecierea moralităţii se face în funcţie de intenţiile
personale, dar şi considerarea pedepsei ca fiind o alegere umană şi nu un
fapt inevitabil sau divin.

Pentru formarea obişnuinţelor de conduită morală este necesară exersarea elevilor în

săvârşirea unor fapte şi acţiuni morale, fiind important nu numai individul, ci şi grupul în
care acesta se formează.

Identificarea de gen
 Identificarea sexuală se bazează pe dezvoltarea conceptului de sine şi include
următoarele componente:

*Adoparea unui comportament raportat la un anumit gen, precum şi a

unor atitudini care au sursa generatoare în primul rând în modelele parentale,
apoi în grup sau mai târziu în cele oferite de cadrele didactice

*Asimilarea rolului de gen, înţelegerea statutului de femei-bărbat;

*Dezvoltarea unor structuri emoţionale adaptate la statutul de femeie sau

bărbat.

La 2 ani copii manifestă diferenţiat preferinţe pentru jucării, în funcţie de sex.

 În jur de 3 ani copii se exprimă frecvent în noţiuni ca: eu sunt băieţel, eu sunt
fetiţă ca mama; băieţii preferă jocuri care impun forţă fizică şi permit comparaţiile, iar
fetele ,,jocul de-a”; când copilul nu manifestă orientarea în activitatea către roluri
specifice sexului căruia îi aparţine taţii sunt mai dominatori şi reacţionează negativ,
mamele acdeptă mai uşor această stare de lucruri.

 La 4-5 ani fetele devin mai expresive, iar băieţii mai instrumentali, mai practici.

 Adepţii teoriei învăţări sociale susţin că dezvoltarea comportamentului de gen şi

asimilarea rolului de gen se învaţă prin întăriri ale comportamentelor particulare, dar şi

Page 28 of 40
prin activităţi de modelare de ,,însuşire a genului” de la adulţi sau alţi membrii ai
grupului/imitaţie.

 Cognitiviştii vad învăţarea rolului de gen sub forma ,,schemei de gen”.

 Asimilarea rolurilor de gen depinde de modul în care tata şi mama valorizează

aceste roluri.

ADOLESCENŢA
Este perioada situată între copilăria propriu-zisă şi vârsta adultă

Ca şi interval temporar, adolescenţa este situată între 10-11 ani şi se termină în

jurul vârstei de 20 de ani

Alţi autori, împart adolescenţa în trei subperioade, considerând că aceasta ar

corespunde intervalului 10-25 ani, astfel:

 Preadolescenţa 10-14 ani sau pubertatea

 Adolescenţa propriu-zisă 14-18/20 ani

 Postadolescenţa 20-25 ani

Adolescenţa marchează un salt în dezvoltarea fizică, psihică şi socială a personalităţii

Pubertatea: (10-14 ani) poate fi subîmpărţită în trei subetape:

 prepubertatea,

 pubertatea propriu-zisă

 momentul postpuberal

Creşte masa corporală şi înălţimea, iar perimetrul toracic înregistrează aproape

valori duble faţă de perioada anterioară;

Se dezvoltă impetuos organismul atât din punct de vedere extern, cât şi în planul
organelor interne: apar elemente noi care produc o restructurare profundă a întregului
organism al persoanei

Page 29 of 40
 DEZVOLTAREA FIZICA
Fetele pot câştiga şi 22 de cm în înălţime, dezvoltându-se mai precoce în
comparaţie cu băieţii

Oasele devin mai rezistente, iar musculatura capătă mai multă vigoare (creşterea
poate fi însoţită de stări de oboseală, dureri de cap, iritabilitate)

Pot apărea diferite dizarmonii trecătoare ale diverselor segmente ale corpului,
organelor şi sistemelor (de exemplu, creşterea în înălţime se realizează mai ales pe
seama membrelor, în vreme ce toracele şi bazinul rămân în urmă): corpul cu aspect
de ,,păianjen”(membre subţiri şi lungi, piept căzut şi îngust).

Faptul că musculatura se dezvoltă mai lent decât scheletul, poate determina o

stângăcie şi precizie a mişcărilor puberului;

Se stabilizează activitatea sistemului endocrin

Poate apărea ,,complexul de inferioritate” la băieţi (lagat de constatarea deficitului

morfologic al acestora, sau ,,complexul de urâţenie” la fete, care nu are un temei real

MATURIZAREA SEXUALĂ
Un rol important îl au hormonii, determinând caracteristicile sexuale primare
(organele implicate în reproducere şi menstruaţia la fete, iar la băieţi dezvoltarea
organelor sexuale externe, a prostatei şi a veziculelor seminale) şi secundare (creşterea
părului pubian şi axial, schimbarea vocii, dezvoltarea glandelor mamare la fete etc); o a
doua funcţie a organelor sexuale constă în producerea de celule germinale necesare
procesului de reproducere; la fete se dezvoltă ţesutul adipos, conferind dispoziţia
caracteristică sexului (piept, abdomen, şolduri); la băieţi apare puful pe buza superioară,
are loc schimbarea vocii, se dezvoltă accelerat musculatura.

Adolescenţii trebuie să primească explicaţiile ştiinţifice ale fenomenelor fiziologice

din corpul lor, precum şi îndrumările de igienă personală, fără să se creeze o preocupare
aparte în jurul lor. Nu vor fi neglijate răsfrângerile acestor modificări în viaţa psihică a
tinerilor (curiozitate, nelinişte, apare atracţia faţă de sexul opus, sentimentul erotic).

Pentru exercitarea funcţiei de reproducere este necesară maturizarea psihică, dar

îndeosebi maturizarea socială (dezvoltarea conştiinţei, cunoaşterea responsabilităţilor

Page 30 of 40
care derivă din viaţa sexuală, formarea respectului, a demnităţii şi a sentimentului de
preţuire a sexului opus).

Funcţia reproducerii singură nu constituie indiciul maturităţii! Trebuie să se

dezvolte întregul sistem nervos central şi mai ales procesele principale ale acestuia,
excitaţia şi inhibiţia, astfel încât să fie posibil autocontrolul comportamentului ori
iniţierea acestuia.

Se constată în ultimele decenii un fenomen de acceleraţie biologică, în sensul

amplificării vitezei de creştere şi diferenţiere somatică a copiilor, paralele cu o
dezvoltare psihică precoce. Copiii de vârstă şcolară au în medie cu 10 cm şi 5 kg mai mult
decât copiii de aceeaşi vârstă de acum 7-8 decenii. De asemenea, testele de inteligenţă
se cer revizuite în raport cu avansul generaţiilor tinere, pe fondul creşterii intr-un mediu
saturat informaţional (această ofertă informaţională stimulează procesul de maturizare
intelectuală a tinerilor, de formare a opiniilor şi atitudinilor).

Adolescenţa propriu-zisă
Adolescenţa propriu-zisă marchează, din punct de vedere fizic, trecerea spre
organismul adult: creşte talia şi greutatea, vigoarea, graţia şi frumuseţea care îl
caracterizează pe adolescent, modificările care apar în această perioadă sunt trăite de
către adolescent mult mai stabil, astfel că acum el este pregătit pentru a le face faţă,
tinzând să se înscrie în registrul normaluilui, de a fi ca şi ceilalţi.

Apare o preocupare intensă pentru aspectul corpului (bust prea voluminos, nas
prea plat, îngrăşare, creşterea exagerată în înălţime, acneea)

Are loc perfecţionarea activităţii motrice sub aspectul forţei fizice, a preciziei şi
coodonării mişcărilor, a rezistenţei la efort. Adolescenţii sănătoşi pot, în condiţii
normale, să depună efort în procent de până la 78% din capacitatea adultului, în cazul
băieţilor şi 70 % în cazul fetelor.

Creierul este în linii mari constituit, din punct de vedere morfologic (încă de la 6 ani
el atinge 85-90% din greutatea finală constatată la 24-25 de ani), creşte viteza de
realizare a conexiunilor nervoase, are loc un proces de perfecţionare neuronală a
neuronilor scoarţei cerebrale.

Page 31 of 40
 Maturizarea timpurie şi târzie
Vârsta la care se face trecerea de la copilărie la adolescenţă variază

Maturizarea timpurie pare a fi resimţită şi experimentată de băieţi ca fiind pozitivă,

dorită, deoarece băieţii mai repede dezvoltaţi se bucură de aprecierea celorlaţi (în
activităţi sportive, etc), de asemenea, pot câştiga aprecierea fetelor, au mai mare
încredere în sine.

Pentru fete, maturizarea timpurie are un impact redus şi variabil. Iniţial ele sunt
nemulţimite de imaginea lor corporală, ele nefiind prietenoase cu fetele de vârsta lor, ci
cu cele mai mari, putând obţine performanţe mai reduse la şcoală. Sunt mai
independente şi mai prietenoase cu băieţii de aceeaşi vârstă. În perioada adolescenţei
târzii, fetele maturizate timpuriu tind să devină mai populare cu băieţii şi fetele de
aceeaşi vârstă, sunt stăpâne pe ele şi pot face faţă mai bine situaţiilor stresante

DEZVOLTAREA COGNITIVĂ
 În preadolescenţă/pubertate: stadiul operaţiilor concrete (7-11/12 ani) şi cel al operaţiilor
formale, care debutează la 11/12 ani şi se continuă pe parcursul adolescenţei propriu-zise.

 Este dobândită capacitatea de conservare a cantităţii (este aceeaşi cantitate de lichid în

recipiente diferite ca şi formă), conservarea greutăţii se instalează la aprox. 10 ani, iar
conservarea volumului la 11/12 ani.

 Stadiul operaţiilor concrete se numeşte astfel deoarece activitatea mentală se desfăşoară cu

proponderenţă cu eficienţă doar asupra obiectelor la care au acces senzorial.

 Spre 11/12 ani-stadiul operaţiilor formale-copilul ajunge să se degajeze de concret şi să situeze

realul într-un ansamblu de transformări posibile. Are loc o răsturnare a raportului dintre posibil
şi real (dacă anterior posibilul era doar o prelungire a realului cunoscut de către subiect, acum
realul atestat nu este decât un caz particular aparţinând unui ansamblu de posibilităţi mai larg şi
calculabil abstract, numai prin raţionament. Asstfel adolescentul poate raţiona asupra unor
ipoteze şi poate efectua mental operaţii asupra unor operaţii

 Gândirea e caracterizată de următoarele potenţialităţi: INRC (Identificare, Negaţie,

Reciprocitate, Compatibilitate).

 Esenţial pentru acest stadiu este că adolescentul ia în considerare toate ipotezele, observă
consecinţele pentru fiecare ipoteză şi confirmă sau infiormă aceste consecinţe (prin proba
pendulului).

Page 32 of 40
 Se ajunge la reversibilitate deplină în gândire, predominând raţionamentul deductiv, la sfârsitul
stadiului instalându-se şi raţionamentul inductiv. Fiecare operaţie va fi inversa unei alte operaţii
şi reciproca unei a treia.

 Se formează aşadar gândirea ipotetico-deductivă care are la bază judecăţi şi raţionamente mai
complexe, adolescentul putând examina consecinţele ce decurg în mod necesar din ipotezele
sale.

 Stadiul operaţiilor formale culminează cu instalarea combinatoricii mentale, adică sunt posibile
operaţii aplicate operaţiilor anterioare: generalizări ale generalizărilor, abstractizări ale
abstractizărilor, clasificări succesive care au ca şi rezultat descoperirea însuşirilor esenţiale şi
profunde ale lucrurilor.

 Avem de-a face cu o gândire propoziţională, adică prin operaţiile ei apelează la propoziţii, fiind o
gândire logică, abstractă care se bazează pe noţiuni ştiinţifice.

 Gândirea propoziţională operează cu noţiuni ştiinţifice, care sunt unităţi esenţiale ale gândirii
în/prin care se reflectă însuţirile esenţiale ale obiectelor, având un caracte mobil, flexibil,
dinamic, structurat şi organizat (facilitând formarea definiţiilor)

 Înspre 13-14 ani fetele dobândesc abilităţi de exprimare verbală, în timp ce băieţii dispun de o
mai bună organizare a planului gândirii convergente

 Gândirea formală este intens exploatată şi dezvoltate în procesul rezolvării de probleme (care
presupune depunerea unui efort în vederea atingerii unui obiectiv, fără a avea pregătite
modalităţile de atingere a acestuia).

 Se poate vorbi în stadiul operaţiilor formale despre o operativitate nespecifică (regula gândirii se
aplică în orice situaţie) şi o operativitate specifică (capacitatea de a utiliza algoritmi). Ce este
algoritmul?. Existăl la polul opus, şi strategii euristice, pe lângă cele algoritmice, de rezolvare a
problemelor. Strategiile euristice sunt orice regulă care permite reducerea numărului operaţiilor
în rezolvarea problemelor, dar care nu garantează obţinerea soluţiei corecte. Strategiile euristice
nu se confundă cu încercarea-eroare. Euristicul însă precede algoritmicul.

 La vârsta adolescenţei apare o curiozitate intelectuală deosebită, pe acest fond structurându-se

aspectul critic al gândirii.

 Gândirea critică este o gândire profundă, este reflexia asupra unor aspecte complexe, este o
gândire care produce perspective noi oferind o bază pentru alegeri inteligente, fiind utilă pentru
a concepe o lucrare ştiinţifică, rezolvarea unui conflictu cu un prieten sau pentru decizia asupra
alegerii carierei. Este o gândire activă.

 Strâns legat de gândirea critică apare gândirea creatoare prin care se urmăreşte elaborarea mai
multor soluţii posibile, a cât mai multor explorări posibile ale obiectelor şi fenomenelor

Page 33 of 40
  Piaget consideră şi o altă trăsătură a adolescentului la această vârstă spiritul experimental, adică
căutarea de argumente în faptele realităţii.

 Stilul cognitiv

 Pe fondul performanţei cognitive din perioada adolescenţei se conturează anumite modalităţi

specifice de recepţionare şi de prelucrare a informaţiei, adică ia naştere un anumit stil cognitiv.
Deosebim 3 tipuri de stil cognitiv:

 Stilul dependent-independent implică şi elemente de mediu care domină percepţia subiecţilor;

cei cu stil dependent au tendinţa de a percepe un model ca un întreg din câmpul vizual (au
dificultăţi în localizarea informaţiilor pentru că nu disting o informaţie de o alta; posedă o bună
memorie a informaţiilor sociale, preferând literatur şi isoria); stilul independent se
caracterizează prin înclinaţii către ştiinţele exacte, au abilităţi analitice bune, nu sunt atenţi la
relaţii sociale, reorganizează şi restructureză informaţiilor).

 Se consideră că fetele/femeile au un stil dependent, iar băieţii/bărbaţii au un stil independent;

profesorii care uzează de metode bazate pe discuţii au un stil dependent, iar cei care lecturează
au un stil independent.

 Stilul impulsiv-reflexiv implică tendinţa de a acţiona rapid sau mai lent într-o situaţie. Cei care
au un stil impulsiv pot comite greşeli, întrucât lucrează foarte repede; cei cu stil reflexiv au un
ritm mai lent dar fac mai puţine greşeli; ei se descurcă mai bine în sarcini ca: reamintirea
informaţiilor structurate, comprehensiunea şi interpretarea unui text, rezolvarea de probleme şi
luarea de decizii; îşi fixează propriile scopuri şi se concentrează pe informaţiile relevante,
fixându-şi standarde înalte de performanţă. Profesorii supraestimează calităţile elevilor
impulsivi considerându-i mai inteligenţi decât sunt în realitate.

 Stilul de suprafaţă-profund implică modalităţile adoptate în învăţarea unui material prin care
adolescenţii înţeleg sensul materialului de învăţat (stil profund) ori doar învaţă pentru că este
nevoie să înveţe (stil superficial) şi are loc o învăţare pasivă, memorând informaţiile !!!Incercaţi
să va făuriţi un stil cognitiv avantajos

Dezvoltarea limbajului
 Dezvoltarea cognitivă atrage după sine şi amplificarea capacităţilor de comunicare.

 În pubertate vocabularul pasiv ajunge la 14 000 de cuvinte, iar la sfârşitul adolescenţei la aprox.
20000 de cuvinte

 Creşte debitul verbal de la (120 cuvinte pe minut) şi cel scris (7/9 cuvinte pe minut) în pubetate
la 200 cuvinte pe minut în adolescenţă şi 14-15 cuvinte pe minut în scris.

Page 34 of 40
  Limbajul devine mai complex (se îmbogăţeşte cu termeni din tehnică, literatură, ştiinţă) dar
persistă şi numeroase aspecte necontrolate ale vorbirii: vorbirea în jargon, expresii teribiliste,
vulgarisme (o neglijenţă ostentativă).

 Expunerile verbale sunt mai nuanţate în funcţie de capacităţile verbale ale adolescenţilor,
conţinutul ce trebuie exprimat, expectanţele auditoriului, contextul comunicării, particularităţile
celui care comunică. Are loc şi o expansiune a limbajului nonverbal.

Caracteristicile memoriei
 Creşte volumul memoriei pe fondul achiziţiei de noi informaţii;

 Creşte caracterul activ al proceselor mnezice: concrtetizat în desprinderea ideilor centrale dintr-
un material de memorat, ierarhizarea acestora după grade de semnificaţie, eliminarea
informaţiilor nerelevante.

 cunoştinţele existente în memorie influenţează asimilarea noilor informaţii; având mai multe
informaţii dintr-un domeniu adolescentul va putea să reţină mai multe informaţii referitoare la
acel domeniu.

 Pe parcursul preadolescenţei predomină memorarea voluntară, logică, ceea ce face să crească

eficienţa învăţării.

 Se construieşte un stil propriu de a memora, mai economicos, mai eficient.

 Adolescenţii devin foarte selectivi, orientându-se spre domeniile care au legătură cu viitoarea
profesie

 Recunoaşterea se bazează în pubertate pe asociaţii între reprezentări, iar reproducerea se

realizează mai fidel atunci când materialul de memorat este mai interesant.

 Spre sfârsitul stadiului apare capacitatea de reorganizare a ceea ce se reproduce, adolescenţii

utilizând scheme rezumative cât mai originale, elegante şi explicite.

 Recunoaşterea se bazează în pubertate pe asociaţii între reprezentări, iar reproducerea se

realizează mai fidel atunci când materialul de memorat este mai interesant.

 Spre sfârsitul stadiului apare capacitatea de reorganizare a ceea ce se reproduce, adolescenţii

utilizând scheme rezumative cât mai originale, elegante şi explicite.

PARTICULARITĂŢILE IMAGINAŢIEI
 Imaginaţia este procesul psihic de operare cu imagini mintale, de recombinare sau construcţie
imaistică tinzând spre producerea noului în forma unor reconstruiri imagistice, a unor tablouri
mintale, planuri iconice sau proiecte.

Page 35 of 40
  Este antrenată la vârsta adolescenţei imaginaţia reproductivă

 În cadrul imaginaţiei creatoare antrenată în domeniul artistic este frecventă alunecarea spre
fantezie

 Planul imaginativ este o zonă de autodefinire şi exprimare originală

 În adolescenţă se manifestă şi visul de perspectivă, care are un rol major în elaborarea idealului
de viaţă.

 Se manifestă înclinaţia spre reverie

DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII
 Adolescenţa este, probabil, cea mai importantă perioadă pentru dezvoltarea personalităţii

 Adolescentul va constata ca este unic şi irepetabil, că reprezintă o valoare autonomă,

 este o perioadă în care adolescentul cunoaşte cel mai bine ceea ce a devenit, manifestând, însă,
strădanii pentru devenire.

 Teoria psihosocială a dezvoltării (Erick Erikson) situează la vârsta adolescenţei cuplul

identitate/confuzia rolurilor, iar dificultăţile pe care adolescenţii le întâmpină când încearcă să
pună bazele identităţii personale fac trimitere la ,,criza de identitate”

 Identitatea se referă la o autodefinire-un raţionament ferm şi coerent cu privire la cine eşti,

încotro te îndrepţi şi ce poziţie ai în societate.

 Pentru a se ajunge la un sens al identităţii adolescentul trebuie să integreze percepţiile separate

ce fac parte din conceptul de sine într-un sens coerent al Eului şi trebuie să simtă că el este
aceeaşi persoană şa şcoală, acasă , la serviciu.

 Căutarea identităţii implică foarte multe întrebări importante.

 Nu toţi adolescenţii ating cu succes un sens al identităţii, putând apărea, ceea ce Erikson numea
confuzia rolurilor sau difuziunea identităţii. Conceptul de sine este neclar, iar indivizii nu ştiu
unde le este locul sau ce îşi doresc pentru viitor.

 Părăsirea acestui stadiu fără a avea o identitate de sine foarte clar conturată face posibilă
regăsirea mai târziu , dar procesul este mai puţin eficient.

 Schimbările adolescenţei sunt prezidate de contribuţia a două sisteme: sistemul biologic,

propriu individului, cu transformările corporale sub impactul substanţelor hormonale, iar pe de
altă parte, sistemul social în care ei trăiesc (părinţi, adulţi, prieteni care nu întotdeauna vin cu
cerinţe clare şi consistente, fapt care poate determina o anumită stângăcie a conduite
adolescentului) .

Page 36 of 40
  James Marcia, pornind de la concluziile teoriei lui Erikson identifică patru statusuri ale identităţii
personale, care pot fi atinse ca urmare a experimentării sau nu a crizei adolescenţei: (există şi un
instrument care permite clasificarea adolescenţilor în unul dintre aceste stadii).

 Atingerea identităţii: reprezintă o identitate dezvoltată cu succes, apărută după o

autoevaluare moratorie şi încercarea unor roluri. Indivizii şi-au rezolvat crizele, s-au
angajat ferm în valori particulare sau opţiuni de viaţă, de exemplu, angajare religioasă
sau opţiune profesională. Ei au explorat alternativele, au făcut alegeri conştiente şi au
ajuns la propriile scopuri.

 Prescrierea presupune a face faţă sarcinii de formare a identităţii prin retragerea din
provocarea de a explora diferite roluri şi posibilităţi. Adolescenţii care urmează această
cale nu luptă să reconcilieze aspectele incompatibile ale personalităţii şi să-şi elaboreze
propriile scopuri şi obiective. Individul pare să ştie cine este, dar a înţeles această
identitate prematur, fără să stea prea mult pe gânduri. Ei acceptă pur şi simplu rolurile
pe care alţii (părinţii) le prescriu pentru ei. Deci nu putem vorbi despre o identitate
personală autentică, ea fiind achiziţionată nerechizitoriu (fără multe întrebări).

 Moratoriul: adolescenţii care urmează această cale încep să exploreze alternative, dar
au nevoie de un spaţiu de respiro. Ei nu sunt pregătiţi să se fixeze asupra unei identităţi.
Perioadele de consolidare a unui sens al Eului pot fi urmate de perioade de retragere,
dar scopul unui angajament este întotdeauna menţinut. Amânarea este o cale
adaptativă, dar numai până la un punct.

 Difuziunea presupune o lipsă a realizări angajamentelor, deci nu apare o căutare activă;

absenţa angajării şi indecizia cu privire la probleme de viaţă importante. Adolescenţii
care urmează această cale sunt atât de copleşiţi de posibilităţile vieţii încât nu sunt
capabili să găsească direcţia. Ei încearcă să găsească roluri sociale, dar apoi le
abandonează. Au foarte puţine angajamente şi nu au scopuri de lungă durată. Persoana
nu s-a gândit sau nu a rezolvat probleme de identitate şi a eşuat în trasarea unor direcţii
în viaţă.

Aptitudinile
 Este o perioadă de stabilizare a aptitudinilor de la vârsta copilăriei (aptitudinile, în general, se
dezvoltă continuu, atingând un nivel maxim, care durează un anumit timp, după care urmează
declinul, spre vârstele înaintate).

Page 37 of 40
  În stadiul operaţiilor formale se dezvoltă competenţa cognitivă a adolescentului: creşte
capacitatea de prelucrare a informaţiilor şi nivelul abstractizărilor şi generalizărilor, deci
inteligenţa, ca aptitudine generală, se dezvoltă plenar.

 Dezvoltarea şi declinul inteligenţei se dovedeşte a fi strâns corelat cu educaţia: cu cât nivelul

educaţional este mai ridicat, cu atât scăderea performanţei la testele de inteligenţă se manifestă
mai târziu şi mai lent.

 Cunoaşterea şi dezvoltarea aptitudinilor reprezintă o premisă pentru reuşita şcolară şi

orientarea profesională.

 Pe fondul definitivării intereselor adolescenţii îşi consolidează aptitudinile speciale cerute de

anumite arii ale activităţii, putându-se ajunge la performanţe remarcabile la perioada
adolescenţei.

 Dorinţa de afirmare poate duce la dezvoltarea aptitudinilor, adolescenţii dorind să se remarce în

activităţi sportive, cultural-artistice etc. Prin prezentarea unor lucrări valoroase în domeniile de
interes.

Caracterul
 Adolescenţa este o perioadă a marilor transformări a laturii atitudinal-valorice a personalităţii.

 Criza de originalitate juvenilă este considerată ca având un rol organizator, iar rezolvarea ei este
văzută ca o sursă de progres.

 Durata crizei poate să se întindă de la 1 an, 1 ½ ani până la 5-6 ani.

 Manifestarea crizei adolescentine este diferită, în funcţie de tipul temperamental (se consideră
că tipurile puternice au tendinţa spre crize puternice şi invers). Colericii sunt cei mai
spectaculoşi, iar melancolicii au ceam mai slabă manifestare; extravertiţii au reacţii rapide şi
puternice la limitările impuse de părinţi, în timp ce la introvertiţi se constată o neconcordanţă
între opoziţiile şi nemulţumirile lor interne şi manifestările lor externe.

 Criza de adolescenţă are numeroase repercursiuni în plan caracterial, manifestându-se dorinţa

de independenţă, formarea responsabilităţilor şi a disciplinei, conformismul,
nonconformismul,îndrăzneala exagerată.

 Se dezvoltă moralitatea pe fondul progresului intelectual, astfel că judecata convenţională este

considerată modalitatea dominantă de gândire morală. La începutul adolescenţei se manifestă o
revoltă împotriva moralei şi politeţii, reacţiile faţă de ceea ce este moral fiind mai accentuate în
cadrul grupului.

 Cucerirea autonomiei şi independenţei este unul dintre marile câştiguri ale crizei şi ale
dezvoltării la acest stadiu.

Page 38 of 40
  Conform teorieilui Kohlberg raţionamentul moral este funcţie de dezvoltarea cognitivă. O
persoană nu poate avea un cod moral bazat pe idealuri înainte de a avea o minte capabilă să
imagineze idealuri. Dezvoltarea morală este oarecum dependentă de dezvoltarea operaţiilor
formale, adică de capacitatea persoanei de a gândi abstract pentru a înţelege principiile morale
universale.

 Adolescenţi se pot găsi la fiecare nivel al teoriei lui Kohlberg. Cea mai mare parte a
adolescenţilor se află în stadiul moralităţii convenţionale, în care ei se conformează convenţiilor
sociale şi gândesc în termenii de a face ceea ce trebuie pentru a fi pe placul altora (conformitate
interpersonală, etica opiniei de grup) sau să se supună legii (etica legii şi ordinii). Astfel, la un
test un adolescent poate împărtăsi colegului rezultatele, în timp ce altul nu deoarece contravine
regulilor.

CĂTRE VÂRSTA ADULTĂ

 Sinele este o teorie despe cine suntem şi cum ne adaptăm societăţii, o teorie revizuită în mod
repetat în copilărie, pe fondul dezvoltării cognitive şi a experienţei sociale. Teoria aceasta se
construieşte treptat, din copilărie, îmbrăcând forme întructva diferite pe perioada dezvoltării.
Formearea acestei teorii niciodata nu va fi completă, pentru că sinele nu funcţionează niciodată
ca un sistem total închis.

 Sine este o entitate unitară, având următoarele elemente constitutive:

 Conştiinţa de sine: înţelegerea de către copii a faptului că fiecare este o fiinţă distinctă-o
entitate separată de totţi ceilalţi cu identitate proprie. Conştiinţa de sine este primul pas
în formarea sinelui.

 Conceptul de sine: imaginea pe care copiii o formează despe ei înşişi, răspunzând la

întrebarea: Cine sunt eu?

 Stima de sine este aspectul evaluativ al sinelui, care răspunde la întrebarea: Cât de bun
sunt eu?, referindu-se la valoarea şi competenţele individului pe care le trăieşte în
relaţia cu sine.

SINELE ÎN ADOLESCENŢĂ
 Pe fondul dezvoltării fizice sinele (corporal) copilului cunoaşte puternice transformări care cer
ajustări drastice din partea persoanei

 Adolescentul este solicitat să răspundă la două mari întrebări: Cine sunt eu? Mă plac?

 Cei mai mulţi adolescenţi au un sine ideal, conturat parţial de către standardele impuse de
grupul din care fac parte şi parţial de către idolii particulari din lumea sportului, a muzicii, a

Page 39 of 40
 vieţii publice sau din alte sfere valorizate, iar ei sunt foarte conştienţi de discrepanţa faţă de
sinele real, cel puţi aşa cum este el perceput de individ.

 Insatisfacţia faşă de sinele real este foarte obişnuită ăn această perioadă şi se reflectă uneori
într-o scădere drastică a stimei de sine.

 Deoarece este dezirabil pentru fetele din societatea de astăzi să fie slabe, cantitatea de grăsime
care se dispune pe organismul fetelor în mod normal la pubertate, determină insatisfacţii la
multe dintre ele, iar unele recurg la instalarea unei diete sau chiar instalarea anorexiei. Când
apare anorexia ea este asociată cu relaţii de familie nesatisfăcătoare şi cu probleme emoţionale
persistente.

Page 40 of 40