97

CAP.6. RENTABILIZAREA TRANZITULUI DE PUTERE

PRIN REŢELE ELECTRICE
6.1. CONSIDERAŢII GENERALE
La transportul şi distribuţia energiei electrice pierderile sunt
inevitabile. Dacă nu se adoptă măsuri adecvate pierderile de energie ating
nivele economice şi tehnice neacceptabile, uneori de 27÷30 %, din valoarea
energiei tranzitate. Pierderile sunt determinate de valoarea rezistenţei căilor
de curent şi de valoarea curentului care le străbate.
Deoarece valoarea rezistenţei (pentru un anumit metal) este
proporţională cu dimensiunile conductorilor, pierderile se pot reduce, prin
modificarea acestor dimensiuni, respectiv creşterea secţiunilor (reducerea
lungimii nu este posibilă). Secţiunea optimă a unui conductor se obţine din
condiţia ca valoarea pierderilor care se reduc prin creşterea secţiunii să fie
egală cu costul determinat de creşterea dimensiunii conductorului. Ca
urmare, secţiunea optimă a conductorului depinde de costul acestuia şi de
cel al pierderilor şi deci, poate varia de la o ţară la alta şi în timp.
În mod normal, puterea tranzitată creşte în timp şi deci teoretic,
secţiunea conductoarelor ar trebui să fie mărită continuu, pentru a menţine
valorile optime ale pierderilor. Deoarece această soluţie nu este posibilă,
secţiunea conductoarelor la liniile nou construite corespunde valorii
transferului la un moment dat, după punerea în funcţiune.
Densitatea tehnică de transfer jt [11] a unei căi de curent (secţiuni)
este, de regulă, mai mare decât densitatea optimă j 0 de curent. Însă, costul
pierderilor creşte rapid cu creşterea transferului de energie şi ca urmare, se
dovedeşte rentabil să se schimbe secţiunea conductorului înainte ca limita
tehnică (jt) să fie atinsă.
Pentru o anumită valoare a puterii aparente tranzitate:

S 3 U 1I1  3 U2I2 (6.1)

curentul se poate modifica (reduce) prin creşterea tensiunii. Această

posibilitate a fost analizată [11], valoarea tensiunii pentru o anumită clasă de
reţele rezultând din mai multe condiţii, dintre care cea economică are o
pondere însemnată. Modificarea curentului prin modificarea valorii tensiunii
este o metodă globală, cantitativă. Este posibilă însă modificarea valorii
curentului care circulă printr-o cale de curent şi în limite mai restrânse
(calitative).
 98
6.2. RENTABILIZAREA TRANZITULUI DE PUTERE
PRIN CONTROLUL PUTERII REACTIVE
6.2.1. Structura puterii care străbate o cale de curent - factor de
putere
Aşa cum este cunoscut, rolul unui sistem electroenergetic este de a
transporta energia de la sursele primare, la consumatori, respectiv receptori,
care transformă la rândul lor puterea electrică activă în alte forme de
energie, nemijlocit necesare activităţii umane.
Însă, pentru a transforma energia (puterea) primară (pe care rotorul
generatorului electric o primeşte sub formă de energie mecanică de rotaţie)
în energie electrică activă, iar la rândul ei aceasta să poată fi transformată în
alte forme de energie, prin intermediul receptorilor electrici (în special
motoare electrice), este necesară şi o energie electrică reactivă. Această
formă de energie este specifică numai sistemelor electrice, "receptorii"
specifici fiind inductanţele şi capacităţile, mărimi cu care se caracterizează
efectele câmpului magnetic, respectiv electric.
Consecinţa directă a acestei specificităţi este aceea că energia
electrică (puterea) reactivă nu se consumă (aşa cum se întâmplă cu cea
activă prin cedare -disipare- în exterior, altor tipuri de sisteme energetice),
ci doar se acumulează şi circulă prin reţeaua electrică (se conservă) [30].
Dacă unei capacităţi i se aplică o tensiune U, fig.6.1 continuă, atunci aceasta
se încarcă cu o energie:
1t 
Wc  U c  C   idt  (6.2)
C 0 
 

respectiv după tÎNC :Wc = C · Uc2 = C · Uc2 (6.2')

şi rămâne încărcată ( teoretic permanent), între aceasta şi sursă nu mai
circulă nici un curent. Pe seama acestei energii acumulate, condensatorul
este considerat, în unele aplicaţii, sursă de energie.

Fig.6.1

Dacă însă tensiunea sursei se modifică (este alternativă), fig.6.2

energia înmagazinată la un moment dat este :
 99
Wc = 1/2 C U max sin2 ω·t
2
(6.3)

Deci în decursul fiecărei alternanţe are loc o încărcare a capacităţii,

pe porţiunea ascendentă a sinusoidei tensiunii (derivată pozitivă) şi o
descărcare, pe porţiunea descendentă a fiecărei semiperioade respectiv, într-
o jumătate de alternanţă absoarbe energie de la sursă iar în cealaltă o
retransmite acesteia.
În mod similar are loc alternarea încărcării şi descărcării cu energie
electrică a unei inductanţe (bobine), fig.6.3, cu energia :W L = 1/2 L i2L =
1/2 L . I2max ·sin2(ωt – π/2)

WL = 1/2 L Imax ·cos2 ωt (6.4)

care tranzitează, ciclic, prin reţeaua electrică dintre sursă şi bobină.

Evident, curentul reactiv inductiv (IL) sau capacitiv (IC), dacă
tranzitează elementele disipative (rezistenţe R) ale circuitului disipă în
acestea o putere (energie) sub formă de pierderi active ( Δp =RI2L , sau Δp =
RI2C) .
Deci, prin căile de curent ale unei reţele electrice circulă o putere
electrică activă, determinată de puterea cerută, de ex. de utilajul antrenat de
un motor, putere care tranzitează reţeaua electrică de la sursa primară la
receptor, dar şi o putere electrică reactivă, care oscilează între fiecare
receptor reactiv şi sursă.
Evident, câmpul magnetic al unei bobine şi cel electric al unui
condensator nu sunt receptori (consumatori de energie) ca un receptor de
putere electrică activă, care consumă energia electrică activă, prin
transformarea ei în altă formă de energie.
Inductanţele şi capacităţile doar se încarcă (absorb) şi se descarcă
(cedează) cu o cantitate fixă de energie determinată numai de tensiunea
reţelei şi reactanţa proprie.
Aşa cum se cunoaşte, puterea electrică reactivă inductivă este necesară unui
motor pentru a crea câmpul magnetic necesar existenţei legii lui Faraday
respectiv, a transformării energiei electrice active în energie mecanică de
rotaţie.Valoarea puterii reactive ce străbate înfăşurările unui motor depinde
numai de tensiunea aplicată înfăşurării (Uinf) şi de reactanţa inductivă a
acesteia (Xinf), deci nu depinde şi de puterea activă tranzitată.
Puterea reactivă nominală Qn va corespunde tensiunii nominale a
înfăşurării, valoarea ei, pentru o anumită putere aparentă a unui motor,
depinde de modul de concepere, proiectare şi execuţie a motorului.
Deci printr-o RE va circula putere aparentă S :
S=P+jQ (6.5)
 100
unde P - este puterea electrică activă ce tranzitează reţeaua, fiind
determinată de puterea activă cerută de receptori (motoare, lămpi electrice,
cuptoare electrice, etc.) şi care se modifică în timp (curba de sarcină);
Q - este puterea electrică reactivă, necesară tranzitării (prin
transformatoare) şi transformării puterii electrice active în formele de putere
solicitată de receptori şi care oscilează prin reţea între sursă şi receptori.
Pentru a caracteriza structura puterii aparente care circulă printr-o
reţea, s-a definit factorul de putere (K) :
P
K (6.6)
P  Q2  D2
2

unde : D - este putere deformantă.

Dacă sistemul electric trifazat este simetric şi nedeformat, atunci :

P P
K   cos 
2
P Q 2 S (6.7)
 101
Din punct de vedere a rentabilizării tranzitului de putere, printr-o
reţea, se pune problema influienţei factorului de putere asupra
randamentului tranzitării unei anumite puteri active respectiv, cât de mare
este puterea electrică reactivă (Q) ce însoţeşte acest tranzit şi în ce măsură
aceasta, poate fi mai mare sau mai mică pentru o aceeaşi valoare a puterii
electrice active (P).
6.2.2. Efectele unui factor de putere redus
a) Creşterea pierderilor de putere activă.
Deoarece pierderile Δp sunt determinate de valoarea aparentă
(I = Ia+j IL) a curentului, rezultă :
P2 P 2  Q2
P  3RI 2  R  R
U 2 cos2  U2 (6.8)

Deci, dacă Q1 > Q2, pentru acelaşi P tranzitat, Δp1 > Δp2
b) creşterea pierderilor de tensiune, din :
PR  QX
U  (6.9)
U

rezultă : ΔU1( Q1) > ΔU2(Q2), dacă Q1 > Q2.

c) supradimensionarea căilor de curent ale reţelei.
Aşa cum s-a arătat, secţiunea (S) a căii de curent se stabileşte în
funcţie de valoarea curentului aparent, deci :
pentru un Q1 > Q2 I1 = Ia + j IL1 > I2 = Ia + j IL2 şi ca urmare S1 > S2
pentru o aceeaşi putere activă P (Ia) tranzitată.
Acelaşi efect, determină reducerea posibilităţii de încărcare cu putere
electrică activă a generatoarelor, din condiţia :
Sadm  ct  P12  Q12  P22  Q 22 (6.10)
Dacă Q1 > Q2 rezultă P1 < P2.

6.2.3. Echivalentul energetic al puterii reactive

Pentru a evidenţia numeric modificarea pierderilor de putere activă
pe seama modificării circulaţiei de putere reactivă, s-a definit echivalentul
energetic al puterii reactive, ca raportul :
unde : ΔP - sunt reducerile de pierderi de putere activă determinate de :
ΔQ - reducerea de putere reactivă, corespunzătoare aceleiaşi puteri
active tranzitate. Pentru ΔQ =Q1 – Q2 , rezultă:

P  P1  P2  P  R
 2Q1  Q   Q (6.12)
U2

iar : (6.13)
 102
exprimă câţi Kw se pierd pentru un Kvar care circulă în plus printr-o reţea
de rezistenţă R.
6.3. PROBLEMA FACTORULUI DE PUTERE
În evoluţia electroenergeticii, o primă măsură de rentabilizare a
tranzitului (după creşterea tensiunii de transport şi distribuţie) a fost
dimensionarea în funcţie de puterea cerută de consumatori şi nu cea instalată
la aceştia.
Cu timpul, mai întâi s-a constatat că circulaţia de putere reactivă,
deşi necesară la consumatori, nu este rentabil să circule prin reţeaua de
transport, distribuţie şi alimentare.
Astfel a apărut problema factorului de putere care trebuia rezolvată
astfel:
- să se asigure la consumator (fiecărui receptor în parte) puterea electrică
reactivă (Q1) de care are nevoie (S1 =P +jQ1), dar pe reţeua electrică
aceasta, pentru un anumit P, să aibă o valoare Q2 cât mai mică (S2 = P+jQ2).
În primă instanţă s-au căutat metodele de rezolvare a cestei probleme, iar
după ce acestea au fost fundamentate, inclusiv cu mijloace tehnice de
aplicare, s-au impus restricţii consumatorilor, în ceea ce priveşte structura
puterii absorbite din reţea (S2=P+jQ2) pentru o anumită putere necesară
(S1=P+jQ1), în scopul rentabilizării tranzitului de putere prin reţea respectiv,
a ameliorării factorului de putere.
6.3.1. Metode de ameliorare a factorului de putere
Pentru ca o anumită putere reactivă Qc= ΔQ (6.12) să nu mai circule
(oscileze) prin reţea, se pot folosi două metode:
a)- producerea cu surse locale a puterii ΔQ, la consumator, fig.6.4,
folosind motoare electrice sincrone supraexcitate sau chiar generatoare
electrice. Această metodă se aplică mai puţin la consumatori datorită
dificultăţilor de exploatare a motoarelor sincrone, iar generatoarele, la
consumator, se utilizează, din aceleaşi motive, dar şi din alte motive
(asigurarea resurselor primare) cu atât mai puţin.
b)- aplicarea proprietăţii circuitelor L,C, paralele.
Din cele prezentate în paragraful 6.2.1, fig.6.2 şi 6.3, rezultă că între
un circuit inductiv şi o sursă, pe de o parte şi unul capacitiv şi sursă, pe de
altă parte, are loc un schimb oscilant de energie. Valorile schimbate sunt
variabile în timp, dar sunt şi compensatorii, în sensul că în timp ce câmpul
magnetic (de ex.) absoarbe energie, de la sursă cel electric o cedează.
Rezultă că prin conectarea unei capacităţi C, fig.6.5, în paralel cu o
inductanţă L, după conectarea la sursă şi încărcarea uneia din ele cu energia
maximă, aceasta nu va mai oscila între fiecare în parte şi sursă, ci va oscila
numai între ele, iar pe reţeaua electrică va oscila numai diferenţa puterii
schimbate între ele.
 103

Considerând energiile acumulate la un moment dat în fiecare din

cele două câmpuri :
1 2 1 2
WL  Li L  LI max cos 2 t (6.14)
2 2
1 2 1
WC  Cu  CU 2max sin 2 t (6.15)
2 2

rezultă suma lor: W 

2

1 2
LI L max cos 2 t  CU 2max sin 2 t  (6.16)
1
În cazul acordului la rezonanţă : L  , rezultă:
C
U max  LI max  U c max
respectiv:
W
1 2
2
 
1

LI max cos2 t  C LI max  2 sin 2 t  LI 2max sin2 t  cos2 t 
2 (6.17)

1 2
 LI max  Wmax  ct
2
Deci energia existentă în orice moment în cele două câmpuri este
constantă, oscilează numai între ele, iar puterea schimbată cu sursa, pe reţea,
este nulă.
Acest fapt rezultă şi din aplicarea legii I-a a lui Kirchoff în nod:
U    
i  i L  iC  max sin  .t    .CU max sin .t   (6.18)
 .L  2  2
1
iar din condiţia .L  , rezultă :
.C
U      
i  max sin  .t    sin  .t    0 (6.18’)
.L   2  2 
Deci prin instalarea, la un consumator reactiv inductiv de putere
S1=P+jQ1 în punctul de delimitare (de ex.), a unei baterii de condensatoare
ce poate absorbi o putere reactivă Q C, se va reduce puterea reactivă care
oscilează pe reţea, de la Q1 la Q2=Q1 –QC, determinând reducerea pierderilor
de putere activă pe linie respectiv, rentabilizarea tranzitului de putere.
 104
6.3.2. Mijloace de ameliorare a factorului de putere
6.3.2.1. Mijloace tehnico-organizatorice (naturale)
Acestea au scopul de a diminua puterea electrică reactivă (Q 1),
necesară consumatorului prin:
1)Alegerea corespunzătoare sau înlocuirea motoarelor şi
transformatoarelor necorespunzătoare.
Aşa cum s-a arătat, puterea electrică reactivă absorbită de un motor
(sau transformator) nu depinde de puterea activă tranzitată (dacă tensiunea
de alimentare se menţine constantă) ca urmare, indiferent de valoarea lui P,
Q = ct = Qn, iar
P
cos   va fi variabil în funcţie de P şi va avea valoarea maximă
P  Q 2n
2

pentru P  Pn , cos   cos  n .

Dacă un motor (sau transformator) este ales necorespunzător, în
sensul că are o putere electrică activă nominală (P n) mai mare decît cea
solicitată de utilaj, va absorbi permanent Q=Q1n, mai mare decît cea
corespunzătoare unui motor cu puterea mai mică (corespunzătoare)
(Q2n<Q1n):
P P
cos 1  ..  cos 2 (6.19)
P Q
2 2
1n P  Q22n
2

2)Utilizarea limitatoarelor de mers în gol.

La limită, situaţia de mai sus devine funcţionarea în gol, când :
Q0  Qn
P0  P
(6.20)
P Pn
cos 0   cos n 
P 2  Qn2 Pn2  Qn2 (6.21)

Ca urmare, s-au conceput şi aplicat diferite dispozitive automate care

limitează mersul în gol (LMG) al motoarelor electrice.
3)Înlocuirea motoarelor asincrone cu motoare sincrone.
Întrucât motoarele sincrone pot reprezenta surse de putere reactivă,
dacă sunt supraexcitate, utilizarea lor reprezintă aplicarea metodei a) de
ameliorare a factorului de putere. Acest mijloc determină exigenţe sporite în
exploatare, specifice motoarelor sincrone .
4)Utilizarea comutatorului stea-triunghi.
Are la bază modificarea tensiunii aplicate fiecărei înfăşurări (în
sensul reducerii) şi ca urmare, reducerea puterii reactive care circulă prin
acestea, la o aceeaşi putere activă tranzitată.
Dacă înfăşurările motorului sunt conectate în stea (Y), fig.6.6,
puterea aparentă este :
 105
unde: S y  P  jQ ny (6.22)
3U f
Q ny 
X inf
Dacă pentru aceeaşi putere electrică activă (P), înfăşurările sunt
conectate în triunghi, puterea aparentă devine:

S   P  jQ n
U
Q n  3U  3Q y (6.23)
X
U
din Uf 
3
P P
cos  y   cos    (6.24)
P Q P   3Qny 
2 2 2 2
ny

Când puterea P, respectiv S depăşeşte limita puterii admisibile

corespunzătoare conexiunii stea, atunci se conectează înfăşurările în
triunghi.

Exemplu : - considerînd un motor ale cărui înfăşurări suportă un curent de

30 A, pentru cosφny=0,9 , rezultă Ia=27A, ILY=13A, respectiv Sny =19,8
KVA= 17,82Kw + j8,58 Kvar
Dacă acest motor va funcţiona cu înfăşurările în triunghi, atunci: SnΔ =
34KVA =22,2 Kw + j 25Kvar, respectiv cosφnΔ =0,65 (Ia =19,83 A
ILΔ=22,52A), deci se reduce valoarea curentului activ prin înfăşurări,
datorită creşterii de 3 ori a valorii celui reactiv inductiv.

6.3.2.2.Mijloace radicale de ameliorare a factorului de putere

1).Condensatoare statice
 106
Utilizarea acestora reprezintă aplicarea metodei care se bazează pe
proprietăţile circuitului rezonant paralel şi impune rezolvarea următoarelor
probleme:
a) determinarea valorii capacităţii;
b) stabilirea modului de conectare a elementelor acesteia;
c) asigurarea posibilităţii de a regla valoarea capacitaţii;
d) asigurarea protecţie la şoc electric;
e) stabilirea amplasării optime în reţeaua şi în instalaţiile
consumatorului;
f) reducerea solicitărilor la conectare-comutaţie.
a) Dacă un consumator doreşte să-şi amelioreze factorul de putere, al
puterii aparente S1 =P +jQ1, fig.6.7, pe care o primeşte în punctul de
delimitare (PD) de la furnizor (acesta penalizează consumatorii care solicită
o putere S1 cu un factor de putere cosφ1 mai mic decât cosφ2 neutral [6]),
utilizând condensatoare statice, valoarea capacităţii ce urmează să şi-o
instaleze în bateria trifazată rezultă din condiţia, reprezentată şi în fig.6.7b :

QC =Q1 –Q2 (6.25)

respectiv:
I C  I L1  I L 2  I1 sin 1  I 2 sin  2 (6.25’)

Deoarece partea reală (puterea, curentul activ) rămâne aceeaşi, atât

în regim neameliorat, cât şi în regim ameliorat, pentru a elimina curentul I 2,
din ; I1 cosφ1 =I2 cosφ2
rezultă :
 cos 1 
I C  I1  sin 1  sin  2   I1 cos 1  tg1  tg 2  (6.26)
 cos  2 
sau :
QC = P (tgφ1 - tgφ2) (6.27)
Deci puterea reactivă necesară ameliorării factorului de putere,
pentru o putere activă P, de la cosφ 1 la cosφ2 depinde şi de valoarea puterii
active tranzitate (de fapt de puterea aparentă S1 =P+jQ1).
b) În RE de joasă tensiune trifazate, puterea reactivă ce poate fi
absorbită (acumulată) de o baterie trifazată, cu reactanţă elementului
monofazat XC = 1/ωC, depinde şi de modul de montare al acestora (stea sau
triunghi) fig.6.8.
Ca urmare, capacitatea necesară a fi instalată în cazul utilizării
conexiunii în stea, fig.6.8.b, pentru a asigura valoarea QC (6.27), va fi :
QC
CY  (6.28)
3U f2
iar pentru conexiunea în triunghi (fig.6.8.b) :
 107
QC QC CY
C   
3U 2 3U f2 ..3 3 (6.29)

Din cele de mai sus rezultă ca avantajoasă conectarea elementelor

unei baterii trifazate de condensatoare în triunghi dar, în acest caz, tensiunea
ce se aplică unui element este de 3 ori mai mare şi ca urmare, calităţile
dielectricului trebuie să fie superioare.
Elementele capacităţilor utilizate în RE-JT sunt realizate pentru a
funcţiona conectate în triunghi, iar la tensiuni superioare (medie tensiune)
pentru a fi conectate în stea.
c) Datorită dependenţei valorii puterii reactive QC (6.27), necesare
ameliorării de la cosφ1 la cosφ2 (impus şi deci constant) de valoarea puterii
electrice active P, rezultă că şi QC va fi variabil în funcţie de variaţia lui P,
conform curbei zilnice de sarcină. Rezultă ca necesar controlul permanent al
valorii lui QC respectiv, reglajul valorii capacităţii bateriei de condensatoare.
Din (6.27) şi (6.29), rezultă :
P tg1  tg 2 
C  (6.30)
3    380 2
Acest reglaj se poate face automat sau manual, pe seama unor
nomograme, în funcţie de cosφ1, cosφ2 şi P, aflate la dispoziţia personalului
de conducere operativă.
d) Aşa cum s-a arătat, fig.6.2 şi relaţia (6.3), la un moment dat, într-o
capacitate există acumulată o energie electrică W C a cărei valoare depinde
de valoarea tensiunii în momentul respectiv. Ca urmare, în funcţie de
momentul deconectării capacităţii de la sursă, aceasta rămâne încărcată cu o
1
energie cuprinsă între ( 0  Q c max  CU 2max ) respectiv, o tensiune la borne
2
cuprinsă între (-Umax ÷ + Umax). În funcţie de calitatea dielectricului energia,
respectiv tensiunea la borne se pot menţine un timp îndelungat. Dacă nu
există un control al descărcării bateriei de condensatoare, există pericolul
producerii şocului electric asupra personalului de deservire.
Din acest motiv, se adoptă soluţii de blocare al accesului la bateria de
acumulatori dacă aceasta nu este descărcată, sau al descărcării automate a
acesteia imediat ce a fost deconectată de la reţea. În fig.6.9, se prezintă
 108

această ultimă soluţie, în care caz bateria se descarcă pe o sarcină rezistivă

(lămpi cu incandescenţă) ce permite şi controlul vizual al descărcării.
Conectarea în triunghi a lămpilor asigură descărcarea bateriei de
condensatoare şi în cazul întreruperii unei laturi a triunghiului cu lămpi. Se
montează câte două lămpi pe latură deoarece tensiunea maximă de linie este
380 2  537V .
Un alt considerent care impune descărcarea bateriei este şi curentul
foarte mare ce rezultă la reconectarea ei la reţea, datorită diferenţei dintre
tensiunea reţelei (Umax) şi tensiunea remanentă a capacităţii (±U max) (punerea
în paralel a două surse).
e) Prin conectarea unei baterii de condensatoare într-un punct al RE-
JT, se ameliorează circulaţia de putere pe porţiunea din amonte de locul ei
de montare. Ca urmare, este rentabil ca mijloacele de ameliorare să se
monteze, în principiu, la bornele fiecărui receptor pentru a reduce pierderile
suplimentare (ΔP) şi pe reţeaua consumatorului. Din considerente tehnice
(valorile disponibile ale capacităţii unui element) şi economice, s-au
întocmit programe de calcul care oferă informaţii, privind punctele din RE-
JT unde să se monteze baterii de condensatoare cu o anumită valoare, în
funcţie de configuraţia reţelei, parametrii ei (R,X), puterile tranzitate şi
factorii de putere cosφ1 şi cosφ2.
 109

f) La conectarea unei baterii de condensatoare, care a fost descărcată,

curentul iniţial are o valoare foarte mare (fig.6.1) suprasolicitînd aparatele
de conectare. Ca urmare, se utilizează contactoare speciale pentru comutaţia
sarcinii capacitive.
Aceste contactoare au contacte auxiliare care conectează condensatoarele
prin rezistenţă serie şi care se închid înaintea contactelor principale de forţă.
2). Compensatorul sincron
Compensatorul sincron este un motor sincron care nu antrenează nici
un utilaj şi ca urmare, absoarbe din sistemul electroenergetic doar puterea
electrică activă PCS, necesară rotirii la viteza sincronă (fig.6.10). De la sursa
de excitaţie proprie absoarbe un curent (I ex) pentru crearea fluxului inductor,
respectiv a unei tensiuni electromotoare (E), capabilă să determine un curent
reactiv inductiv (respectiv o putere reactivă Qcs ) necesară reducerii puterii
absorbite din reţea, de la Ql la Q2.
 110

Fig.6.10

Utilizând compensatorul sincron (CS) factorul de putere pe reţea, în

amonte de locul de instalare a acestuia, va fi :
P  PCS
cos  2  (6.31)
 P  PCS  2   Q1  Q CS  2
Personalul de deservire operativă, a CS, va modifica manual nivelul
curentului de excitaţie (Iex), astfel încât să se genereze QCS care, conform
(6.31) să determine cosφ2 impus de furnizor pe RE-JT a acestuia. Evident,
menţinerea unei valori constante pentru cosφ2 se poate asigura şi cu un
dispozitiv de reglare automată.