Analizând costumația celor 17 personaje de pe patera cu desene în relief de la Pietroasele Nicolae

Densușianu afirma în 1913, pe drept cuvânt, că veșmintele acestora nu sunt de sorginte germanică,
ci... tracă, iar personajele nu sunt zeități germane, ci participanți traci la un ritual orfic în cinstea
zeilor traci Bendis (Cybele) sau Orfeu.
Îmbrăcămintea acestor traci seamănă izbitor cu reprezentările unui ritual orfic de pe frescele antice
sau dăltuite în piatră de traci, de greci și apoi de romani.
Fig. 13. Cybele din Pireu 390 î.e.n.-380 î.e.n.
Fig. 14. Sarcofag din Pireu decorat în relief cu scene dintr-un ritual trac de tip orfic - sec. IV. î.e.n.
Fig.15. Frescă de la British Museum cu un ritual trac din Pireu în cinstea zeiței Bendis (jocurile
numite bendideiade) - sec IV î.e.n.
Această teorie este întărită de descoperirea la 400 m de locul în care a fost îngropat tezaurul a cetății
dacice din satul Pietroasa Mică, pe dealul Gruiul Dării, cu ziduri groase de până la 2 m ce înconjura o
vastă zonă sacră, sub care s-a descoperit în 2015, o așezare neolitică datând din anul 4000 î.e.n., de
existența cimitirului trac neolitic săpat în stânca de calcar și a peșterilor neolitice din Năieni, situate
la nici 8 km în linie dreaptă de comuna Pietroasele.
În aceste peșteri au fost descoperite desene rupestre, ceramică neolitică datând din anul 4000 î.e.n. și
oseminte, iar pe dealul de deasupra acestora a fost găsită în 1893 o statuie din bronz reprezentând un
personaj feminin călare pe un leu, alături de un copil (fig. 16).
Fig. 16. Statueta din bronz a zeiței de la Năieni - sec. XV î.e.n.
Despre zeița tracă Cybele izvoarele grecești afirmă că ar fi crescut de mică lângă o leoaică și puii săi,
iar aceasta este întotdeauna reprezentată stând pe un tron având lângă ea un leu călare pe un leu sau
într-un car tras de doi lei.
Statueta din centrul paterei de la Pietroasa e o reprezentare a zeiței trace Cybele, numită de traci și
Zeița Mamă a tuturor Zeilor, așezată pe un tron circular înconjurat de un vrej de viță-de-vie ce se
întinde pe tot vasul, iar strugurii apar peste tot între personaje, iar acest lucru ne aduce aminte că
zona unde a fost găsit tezaurul este și în prezent cea mai întinsă podgorie din țara noastră.
Cybele era zeița peșterilor și a Pământului în starea sa naturală, protectoarea vegetației, adorată pe
culmile munților, unde domnea peste animalele sălbatice (fiind însoțită în permanență de unul sau de
doi lei) fiind și protectoarea albinelor.
Sărbătoarea ei anuală de primăvară celebra moartea și învierea iubitului ei Attis, un tânăr și frumos
păstor din Frigia, de care s-a îndrăgostit zeița.
După ce i-a promis să-i fie în veci credincios, Attis și-a călcat jurământul, îndrăgostindu-se de o
nimfă. Mâniată, zeița Cybele i-a luat mințile și, într-un acces de nebunie, Attis s-a automutilat și
murind a fost metamorfozat de Cybele în pin.
Interesant este faptul că pe patera de la Pietroasa, la picioarele zeiței Cybele avem un personaj
masculin culcat (păstorul Attis) cu doi câini, două oi și... doi lei aflați la stânga și la dreapta zeiței.
Fig.17. Zeița Cybele (statueta centrală) iar în fața acesteia e culcat un păstor (Attis) cu două oi, doi
câini și doi lei.
Orfismul este o doctrină secretă provenită din Tracia (toate izvoarele antice afirmă în mod repetat
originea tracică a lui Orfeu) ai cărei adepți se considerau urmașii acestui zeu, căpătând practic, în
urma parcurgerii unui ritual secret, puteri de semizei.
Tracii considerau că Cybele era Zeița Mamă a tuturor Zeilor, iar fiul acesteia era venerat chiar și în
epoca Imperiului Roman sub forma unui războinic călare, reprezentat adeseori pe pietrele funerare
din Tracia și cunoscut până în Creta sub numele de Zagreus sau călărețul trac.
Probabil tezaurul de la Pietroasa a fost folosit într-un ritual de inițiere de o congregație a unor soldați
daci călare, având aceleași arme și aceleași tehnici de luptă. Echipamentul de luptă includea scuturi,
cămăși de zale și coifuri și erau înarmați cu sulițe, arcuri, pumnale încovoiate și spade drepte de tip
celtic (La Tene). Convențional acest tip de războinici călare traci sunt denumiți tip Padea sau
Panagghiurski - Kolloni, după numele localității din Bulgaria, unde s-au găsit inventare identice de
înmormântare ale unor călăreți daci, cu echipamente militare similare, respectiv coifuri, zale, spade
drepte și lungi, pumnale încovoiate (sica) vârfuri de lănci și harnașamente pentru cai, pinteni etc.
Imaginea unui astfel de luptător dac de tip greu (cu cămașă de zale, coif, scut, suliță) apare pe pateră,
în dreapta personajului cu liră, în fața zeiței Cybele și este redat mai jos în stânga figurii 18.
El este la finalul unui ritual, are barbă și mustăți, coif, zale, pantaloni și suliță, iar cu mâna dreaptă
ridică un fel de traistă sau săculeț.
În stânga sa avem un băiețel cu un coș pe cap în care-și lasă la intrare cămașa din zale grele și
celelalte efecte militare un nou inițiat, ce intră la bustul gol, alergând în procesiunea ritualică. În
mână noul intrat are o torță ce semnifică intrarea sa în cadrul ritualului.
Fig. 18. În stânga imaginii un soldat în zale la finalul ritualului, iar în dreapta imaginii un nou
învățăcel, la bustul gol, ce intră alergând în procesiunea ritualică.
În teogonia orfică, fiul lui Cybele, călărețul trac cu suliță Zagreus, devine Dionis - Zagreus și era
sacrificat în ceremoniile orfice în ipostaza unui taur. Sângele animalului sacrificat trebuia să curgă în
poala zeiței (aflată în centrul paterei) și cu el se stropeau bărbații în timp ce dansau dezbrăcați în
puterea nopții la lumina făcliilor, în sunete de fluiere, țimbale și tobe mici, de mână.
Femeile erau îmbrăcate sumar, erau desculțe și aveau grijă de inițiați.
Avem pe pateră o femeie ce dansează, alte 4 îngrijesc și oferă de băut și mâncare inițiaților, pe tot
parcursul ritualului, conform figurii 19:
Fig. https://scontent.fotp4-1.fna.fbcdn.net/v/t1.0-
9/105287539_184626246340331_2081914476172685208_n.jpg?
_nc_cat=110&_nc_sid=8bfeb9&_nc_ohc=o7CPBsVcGHcAX8c8Nrn&_nc_ht=scontent.fotp4-
1.fna&oh=af53bd8ee47c429a8a0513dc12f5cd18&oe=5F1116CD 19. Cele 5 femei și zeița centrală de pe
patera de la Pietroasele ce dansează, îngrijesc sau oferă mâncare și băutură celor 10 bărbați
participanți la ritualul orfic.
Conform descrierilor grecești ale misterului orfic existau 10 trepte de inițiere, iar pe pateră avem 10
bărbați, câte unul pentru fiecare treaptă, de la bărbați tineri și imberbi aflați la bustul sau complet goi,
până la ultima treaptă a oștenilor maturi, cu mustață, barbă, cămașă de zale, coif, pregătiți de luptă,
având puteri de semizei.
Fig. 20. Patera de la Pietroasa
Fig. 21. Frescă din Pompei cu scene dintr-un ritual trac orfic.
Se observă asemănarea între chipul, portul și coafura zeiței de pe pateră și coafura și portul unor
femei dace reprezentate pe Columna lui Traian.
Fig. 22. Femeie dacă de pe Columna lui Traian ce poartă un colier la gât, părul prins în coc la spate și
două codițe împletite petrecute peste frunte și apoi prinse într-un coc la spate
Fig. 23. Zeița din centru are părul prins în două șuvițe împletite ce-i înconjoară fruntea, prinse în coc
la spate.
Ritualurile orfice constau în comemorarea teogoniei trace, reprezentată prin cele 10 trepte ale
inițierii:
1. Înainte de venirea Zeiței Mame (Cybele), pe Pământ domnea liniștea.
2. Zagreus ia ființă prin partenogeneză (adică prin dezvoltarea unui ou fără fecundare).
Partenogeneza naturală, întâlnită la unele plante și la unele animale - de exemplu afidele - este un
fenomen derivat din reproducerea sexuată, iar indivizii rezultanți sunt diploizi și genetic identici cu
părinții lor.
3. Perioada cât Zeița Mamă îl poartă pe Zagreus în pântec.
4. Nașterea lui Zagreus.
5. Dezvoltarea și strălucirea fiului-soare, aflat în zenit, corespunzând creării axei soare-foc.
6. Mișcarea fiului între emisfera de sus și cea de jos, prin care e delimitat universul și spațiul sacru.
7. Unirea fiului cu mama sa într-o nuntă sfântă (hierogamia) semnificând actul creației. Această
hierogamie de origine tracă a influențat și ritualul similar al misterelor orgiastice din Eleusis.
Celebrarea se făcea prin sfâșierea unui taur, al cărui sânge trebuia să curgă pe poala Zeiței Mame,
precum și pe participanții complet dezbrăcați. De regulă se săpa un șanț deasupra căruia se sacrifica
pe un grilaj animalul, astfel încât sângele să curgă pe inițiat. După sacrificiu, culoarea atribuită
oșteanului identificat cu zeul era cea roșie, a sângelui și a vinului.
Interesant este faptul că la nici 8 km în linie dreaptă de Pietroasele, în localitatea Năieni avem un loc
sacru reprezentat de o necropolă tracă, unde avem 3 gropi săpate în masivul de calcar de mărimea
unui sarcofag uman.
Fig. 24. Necropola tracă sacră de la Năieni cu două din cele trei gropi săpate în calcar.
Într-una din aceste gropi s-a găsit o spadă dreaptă utilizată la sacrificarea taurilor. E posibil ca în
aceste gropi să fi stat întinși oștenii Zagreus în timp ce deasupra lor, pe un grilaj, se sacrificau
animalele.
8. Nașterea unui fiu sacerdot și viitor oștean de elită.
9. Învestirea acestuia cu oficiul sacral suprem și puterea lumească prin Zeița Mamă care îi oferă cupa
aflată în mâinile sale, iar oșteanul capătă puteri de semizeu, fiind asemănat cu Orfeu, așezat pe un
tron, cu lira în mână, aflat pe pateră în fața zeiței Cybele.
10. Fiul-sacerdot se stinge din viață și devine nemuritor. După înviere, oșteanul Zagreus (za+grea în
limba română) devenea nepăsător în fața morții, fiind asemenea zeului celest Sabazios (Zamolxis),
caracterizat acum de culoarea albă.
Pe pateră a zecea figură masculină e reprezentată de oșteanul îmbrăcat cu zale ce ridică în mâna
dreaptă o traistă cu efectele sale militare, în timp ce în mâna stângă are o suliță, fiind practic gata de
luptă.