“D-l Goe…”,de I.L.

Caragiale-apartenenţa operei la genul epic, specia literara schiţă

Schiţa este o specie a genului epic în proză de dimensiuni

reduse, cu o acţiune simplă, personaje puţine, în care autorul înfăţişează un moment
semnificativ din viaţa acestora.
O astfel de operă este şi “D-l Goe...” de I.L. Caragiale. Fiind o operă
epică, autorul îşi exprimă indirect sentimentele de dezaprobare şi dispreţ faţă de
comportamentul copilului prin intermediul faptelor şi al personajelor.
Ca în orice operă epică, acţiunea se constituie în momente ale
subiectului. Astfel, în expozitiune, sunt prezentate locul şi timpul acţiunii, precum şi unele
personaje .De 10 mai , dis-de-dimineaţă, mam’mare, mamiţica şi tanti Miţa, respectându-şi
promisiunea făcută tânărului Goe de a-l duce la Bucureşti, se găsesc pe “peronul din urbea
X”, aşteptând trenul accelerat care să le ducă la Bucureşti. Acţiunea continuă cu intriga,
momentul în care cele patru personaje urcă în tren, iar Goe refuză să stea în compartiment cu
doamnele. Desfăşurarea acţiunii surprinde o serie de peripeţii ale tânărului Goe: pierderea
pălăriei cu bilet cu tot în momentul în care acesta, neastâmpărat scoate capul pe fereastră.
Acest incident este urmat de o discuţie aprinsă între dame şi conductor pe tema biletului
pierdut, iar Goe “din greşeală“, va fi pedepsit pentru isprava sa, izbindu-se la o clătinătură a
vagonului cu nasul de clanţa uşii de la cupeu. Peripeţiile lui Goe nu se opresc aici: acesta
dispare la un moment dat, fără ştirea cucoanelor, şi se blochează în compartimentul unde
intra o singură persoană (cabina de toaletă), fiind nevoie de intervenţia conductorului. Este
salvat şi din această situaţie, dar, neastâmpărat, “puişorul” va trage semnalul de alarmă
producând panică printre cucoane şi întârzierea trenului. Acest moment reprezintă punctul
culminant al acţiunii.Trenul ajunge cu o întârziere de câteva minute la Bucureşti, moment ce
constituie deznodământul acţiunii.
Aşadar, acţiunea schiţei este plasată într-un spaţiu limitat (pe peron, în
tren) şi se desfăşoară într-un interval de timp redus (câteva ore, mai puţin de o zi), însă este
relevantă pentru evidenţierea caracterului personajelor: damele îşi “etalează” incultura,
pretenţiile aristocratice, toleranţa exagerată faţă de Goe, iar acesta îşi afişează proasta
creştere, răsfăţul, obrăznicia şi mediocritatea.
Ca în orice schiţă, personajele sunt puţine şi tipice: Goe, personajul
principal, reprezintă copilul obraznic, răsfăţat, iar cele trei dame, personaje secundare,
(mam’mare, mamiţica, tanti Miţa) reprezintă bunicile, mamele şi mătuşile care-şi răsfaţă
exagerat urmaşii. Există şi câteva personaje episodice: conductorul şi “urâtul”.
Fiind o opera epică, modul de expunere predominant este
naraţiunea, dar se îmbină cu dialogul, care evidenţiază talentul de mare dramaturg al lui
Caragiale. Prin dialog, dar şi prin naraţiune, se creionează trăsăturile de caracter ale
personajelor , dar se degajă şi un comic de limbaj care rezultă din neologisme greşit rostite-
“marinel” , termeni populari “n-am plătitără” şi de mahala- “ţaţo” .
Prin trăsăturile menţionate, opera literară “D-l Goe...” are toate notele
definitorii ale unei schiţe.