Capitolul 4

Calculul reţelelor electrice simplu şi complex

buclate, în regim simetric

1
4.1. Reţeaua alimentată de la două capete - reţeaua simplu buclată
Se consideră o linie electrică scurtă, care leagă barele colectoare A şi B, de
tensiuni date VA şi respectiv VB . Se presupune că linia este simetrică, omogenă,
alimentată cu tensiuni simetrice şi având consumatori simetrici (fig.4.1,a) .
Se cunosc : Structura şi caracteristicile reţelei, curenţii ik , tensiuniile V A ,V B .
Se vor determina : circulaţia de curenţi din tronsoanele liniei , căderile de
tensiune pe linie şi nodul k , în care tensiunea de serviciu Vk ia valoarea cea mai
scăzută, consumatorul din acest nod fiind alimentat de la ambele surse.

Cunoscând curentul IB şi intensităţile curenţilor ik ‚ curentul IA poate fi

determinat pe baza primei teoreme a lui Kirchhoff, conform relaţiei:

n
IA  i
k 1
k  IB (4.1)

2
 Z Zn+1=Z
Zk Zk Z2 Z2
Z1 Z1 Z1
IA k IB IA B
A A
B I1 I2 In In+1
I1 I2 Ik Ik IB V V
VA ...in VB A
i1 i2 ... in-1 in in+1=-IB B
i1 i2 ... ik
Vk
a. b.
Z
k
I
A A BI
B I
A A I
AB BI
B

V
A
i1 i2...ik ik...in-1 in V
B V iA iB V
A B

c. d.
Fig. 4.1. Schema electrică de calcul a circulaţiei de curenţi şi a căderilor de tensiune în
linii electrice scurte alimentate de la două surse: a – schema electrică iniţială;
b - considerarea sursei din nodul B ca un consumator alimentat printr-un curent negativ;
c - reprezentarea reţelei alimentată de la ambele capete sub forma a două reţele radiale;
d - schema electrică cu sarcinile aruncate la noduri

3
 Curenţii I1, I2, ... , In pot fi determinaţi aplicând prima teoremă a lui Kirchhoff în
fiecare din nodurile 1, 2, ... , n (fig. 4.1,a).
Reţeaua alimentată de la ambele capete, A şi B, poate fi considerată ca o reţea radială,
alimentată de la un singur capăt, de exemplu de la sursa A, dacă sursa B se înlocuieşte cu
un consumator alimentat de la reţea printr-un curent negativ (fig. 4.1,b), adică I B  i n 1.

Căderea de tensiune fazorială, se poate exprima în funcţie de impedanţele cumulate

(în raport cu sursa A) Zk şi de curenţii ik în derivaţie :
n 1
V AB  V A  V B  Z i
k 1
k k
(4.2)
Fiind cunoscută valoarea căderii de tensiune fazoriale V AB se pune problema
determinării curentului i n 1   I B . În acest sens, ecuaţia (4.2) se poate scrie sub forma:
n
V AB  Z
k 1
k ik  Z n 1 i n1 (4.2' )
în care Z n 1  Z este impedanţa totală a liniei.
Din relaţia (4.2') se poate determina curentul I B  i n 1 :
n

Z
k 1
k ik
V A V B (4.3,a)
IB  
Z Z
4
În mod analog, se poate stabili relaţia de calcul şi pentru intensitatea curentului IA :
n


k 1
'
Z k ik
V A V B
IA   (4.3,b)
Z Z
Având în vedere că Z k  Z k  Z (fig.4.1,a) se poate constata că
'

formulele (4.3,a) şi (4.3,b) verifică relaţia (4.1).

Odată calculaţi curenţii IA şi IB, se pot determina circulaţiile de curenţi
I1, ..., In prin tronsoane şi astfel să se găsească, nodul k de tensiune minimă.
Analizând expresiile (4.3, a şi b) se constată că fiecare cuprinde câte doi
termeni:
I A  i A  I AB ;
'
I B  i B – I AB
'
(4.4)
în care:
n

Z
n 1

1 '

iA 
' '
Z k ik ; iB k ik
Z k 1
Z k 1
(4.5)

I AB 
1
V A  V B  (4.6)
Z
5
Observaţii:
- Termenii i'A şi i'B din (4.5) depind numai de valorile curenţilor de sarcină şi de
impedanţele cumulate Z'k şi Zk ale reţelei, în raport cu nodul de alimentare A şi
respectiv B. Curenţii i'A şi i'B echivalează curenţii de sarcină ik; este ca şi cum
curenţii ik ar fi mutaţi la nodurile sursă A şi B (fig. 4.1,d). Astfel, pentru
determinarea curentului i'B se va considera suma momentelor electrice Zk ik , în
raport cu nodul A, împărţită la impedanţa totală a liniei Z. În mod asemănător,
curentului i'A este dat de suma momentelor electrice Z'k ik în raport cu nodul B şi se
va împărţi prin impedanţa totală a liniei Z.

- Termenul suplimentar IAB, determinat numai de diferenţa tensiunilor aplicate

în nodurile A şi B, şi care nu depinde de curenţii de sarcină, reprezintă curentul
de egalizare sau curentul de Vmers  V în gol, prin artera considerată între nodurile
A B
A şi B. În condiţiile în care , curentul IAB există chiar la funcţionarea
liniei în gol. Acest curent de egalizare provoacă, independent de modificarea
valorii sarcinilor, supraîncărcarea unei surse de alimentare faţă de cealaltă,
mărind astfel pierderile de energie. De aceea în exploatare se tinde, pe cât
posibil, să existe aceeaşi tensiune la nodurile de alimentare.

6
 Dacă sarcinile sunt exprimate prin puteri şi se face abstracţie de
pierderile de putere - S0 fiind puterea aparentă complexă transportată pe o
fază şi S = 3S0 fiind puterea transportată de sistemul trifazat - atunci din
relaţiile (4.3,a,b) se obţine repartiţia aproximativă a puterilor:
n


k 1
'
s0k Z k
 V A V B 

(4.7,a)
S0A    Vn
Z  Z 
n

s
k 1
0k Zk 
 V A V B 
S 0B    Vn (4.7,b)
Z  Z 

unde s0k reprezintă puterile aparente complexe pe fază absorbite de

consumatorii i = 1 ,..., n.

7
 Urmărind circulaţia curenţilor dată de relaţiile (4.3,a,b), sau circulaţia puterilor
dată de relaţiile (4.7,a,b), se constată că :

o parte din consumatori sunt alimentaţi de la sursa A, iar o parte de la sursa B ;

există un consumator alimentat atît din capătul A (prin I'k ) cât şi din capătul B
(prin I''k ) (fig. 4.1,a);

punctul în care este racordat acest consumator, se numeşte punct de separaţie

a puterilor şi se notează în schemă cu k (fig. 4.1, c). În acest punct, linia se poate
secţiona obţinându-se două linii radiale Ak şi Bk, în care căderile de tensiune se
calculează cu relaţiile stabilite în cazul liniilor alimentate la un capăt sau a
reţelelor radiale. Este posibil să se obţină două puncte de separaţie, unul pentru
puterile active şi altul pentru puterile reactive. În punctul de separaţie a puterilor,
tensiunea liniei este cea mai scăzută şi de aceea este necesar să se facă verificarea
căderilor de tensiune până în punctele de separaţie a puterilor.