3.2.

Dimensionarea reţelelor
de distribuţie radiale

1
 3.2.1. Consideraţii generale

În cazul cel mai general dimensionarea / alegerea secţiunii conductoarelor se

face pe baza criteriilor:
criteriile tehnice între care se menţionează :
- criteriul incălzirii admisibile în regim de lungă durată;
- criteriul căderii de tensiune admisibilă;
- criteriul stabilităţii termice în regim de scurtcircuit;
- criterii mecanice (rezistenţa mecanică, rezistenţa la coroziune etc.).
Ca urmare a acestor criterii se determină secţiunea tehnică st.
criteriul economic, având la bază regula lui Kelvin, care constă în
echilibrul între costul pierderilor de energie electrică şi costul liniei
provenit din majorarea secţiunii conductoare.
Secţiunea economică (sec) este secţiunea pentru care se realizează un regim de
funcţionare optim economic, corespunzător unor cheltuieli totale minime
pentru linia electrică pentru o perioadă dată de timp. 2
În final se alege secţiunea STAS, ca maximul între secţiunea
economică şi tehnică :
sSTAS  max se , st  (3.27)
Se introduc următoarele noţiuni: I max  I max1  K r (3.28)
I max - curentul maxim de sarcină (curentul maxim de durată corespunzător
regimului normal care se stabileşte în vederea determinării secţiunii
economice) ;
I max1 - curentul maxim din primul an de funcţionare ;
K r - coeficientul în funcţie de rata de creştere a sarcinii .

Sarcina maximă echivalentă de calcul :

I 21l1  I 2 2l2  ...  I 2 k lk  ...  I 2 nln (3.29)

I maxechiv 
l1  l2  ...  lk  ...  ln

Densitatea economică de curent jec A/mm2  o mărime care se normează în

funcţie de durata de utilizare a puterii maxime, de tensiunea nominală a
liniei, de tipul liniei şi va servi la dimensionarea economică a liniei. 3
 3.2.2. Dimensionarea secţiunii conductoarelor pe baza
încalzirii în regim de lungă durată

Aceasta se face în funcţie de curentul maxim admisibil :

I sarc ,max
I max,adm   I sarc,max  K  I max, adm (3.30)
K
unde K este coeficientul de corecţie în funcţie de condiţiile de pozare .

Valorile curenţilor maxim admisibili sunt date de fabricantul

conductoarelor LEA sau cablurilor subterane, pentru anumite condiţii
normate în funcţie de tipul acestora şi modul de pozare . Aceste valori etalon
corespund unor temperaturi admisibile (θadm) , a căror depăşire ar conduce la
deteriorarea proprietăţilor fizice şi chimice ale materialelor componente ale
liniilor şi cablurilor (îmbătrânirea izolaţiei la cablu, oxidări locale a
conductoarelor, fenomenul de fluaj la LEA etc., care au drept consecinţă
reducerea duratei de viaţă a liniei).
4
Pentru cazul LEC în funcţie de modul de pozare distingem:

a) Pentru un singur cablu subteran pozat sub pământ la o adâncime de

70 cm şi la 20 0C şi o rezistivitate termică ρT = 100 0C cm/W , fabricantul
recomandă o valoare a curentului maxim admisibil.

Pentru alte condiţii de pozare care corespund realităţii , cum ar fi:

mai multe cabluri pozate în vecinătate (K1) , la temperaturi diferite de
20 0C (K2) şi pentru rezistivităţi ale solului diferite de ρT =100 0C cm / W

I max,adm se corectează cu ajutorul coeficienţilor K=K K K

1 2 3.

b) Pentru cabluri pozate în aer K=K’1K’2;

K’1 - în funcţie de condiţile de pozare ;
K’2 - în funcţie de condiţile de mediu ;
c) Pentru cabluri pozate în apă K=1.15 .
5
 3.2.3. Dimensionarea secţiunii conductoarelor pe baza
căderii de tensiune admisibile
Se consideră cazul unei linii electrice radiale, fără ramificaţii, care
alimentează mai mulţi consumatori (fig.3.5).
Zn
k
Zk Zk
Z1 Z1
I1 I2 Ik In
r1 l1 x1 r 2 l2 x2 rk lk xk rn ln xn
VA i1 i2 in
s1 s2 sk ik sn

Fig.3.5 Schemă electrică de calcul a unei linii radiale

6
 Într-o primă aproximare se neglijează componenta transversală a
căderii de tensiune δV rezultând :

 % 
DV  V  Vadm   Vn  (3.31)
 100 

Pentru aproximaţia făcută se poate considera că, la o anumită tensiune

nominală , reactanţa inductivă lineică a liniei este practic independentă de
secţiunea conductorului, având o valoare cunoscută (x0=0.34....0.36
ohm/km şi fază la JT şi 0.37...0.38 ohm/km şi fază la MT).

7
În consecinţă, pentru cele n tronsoane, din 2 n necunoscute iniţiale în rk şi
xk, rămân de determinat numai n necunoscute (rk). Pentru determinarea
acestora şi deci a secţiunii conductoarelor, se admite una din următoarele
ipoteze suplimentare :

- ipoteza secţiunii constante în toate tronsoanele liniei, s=ct;

- ipoteza densităţii de curent constante în toate tronsoanele, j=ct;

- ipoteza minimului de material conductor, V=min.

8
3.2.3.1 Alegerea secţiunii conductoarelor în ipoteza secţiunii constante
O primă ecuaţie pentru determinarea celor n necunoscute se obţine folosind
condiţia restrictivă impusă căderii de tensiune maxime pe linie, scrisă pentru
mărimi de fază:
n n
DVAB  VAB   ( Rk ika  X k ikr )   (rk I ka  xk I kr )  Vadm (3.32)
k 1 k 1

Alte (n-1) relaţii se obţin considerând egalitatea secţiunilor pe cele n

tronsoane:
s1= s2=...= sn=s
Rămâne ca singură necunoscută de determinat mărimea lui s.
Expresia căderii de tensiune poate fi scrisă sub forma de componente:

VAB  Va  Vr  Vadm (3.33)

9
 în care :
n n
Va   Rk ika   rk I ka reprezintă componenta activă a căderii de tensiune;
k 1 k 1
n n
Vr   X k ikr   xk I kr componenta reactivă a căderii de tensiune.
k 1 k 1

Având în vedere că reactanţa lineică x0 este cunoscută, rezultă că mărimea

Vr este de asemenea cunoscută, putându-se obţine mărimea Va , la
limită egală cu Va , adm :
n n
Vadm   X k ikr   Rk ika Va ,adm (3.34)
k 1 k 1

Considerând conductorul format din acelaşi material şi având aceeaşi secţiune

pe toată lungimea liniei, ultima parte a relaţiei se scrie sub forma :
 n
Va ,adm 
s
 Li
k 1
k ka
(3.35)
10
 Rezultă expresia secţiunii tronsoanelor:

 n
100  n
s
Va ,adm

k 1
Lk ika 
 a %Vn
 Lk ika
k 1
(3.36)

în care:
a %
Va ,adm  Vn este componenta activă a căderii admisibile de tensiune pe fază.
100
Dacă sarcinile sunt exprimate prin puteri, expresia de dimensionare a
secţiunii devine:
n
  Lk pk
100  n
s k 1

Va ,admVn  a %Vn 2
L p
k 1
k k
(3.37)

11
În cazul reţelelor trifazate, când U a,adm  3Va ,adm , rezultă:

n
3  Lk pk
3 n
s trif

U a ,adm
 Lk ika 
k 1
k 1

U a ,admVn
(3.39)

12
 Observaţie :

În cazul unei reţele arborescente alimentată la un capăt ,calculul

cuprinde mai întâi o etapă de transformare a reţelei, până la aducerea
acesteia la forma din figura 3.5. Această transformare presupune
înlocuirea derivaţiilor din fiecare nod, printr-o singură latură echivalentă ,a
cărei lungime se determină cu ajutorul momentelor electrice.
În continuare, în linia fără derivaţii se determină secţiunile
standardizate şi apoi urmând calea transformărilor intermediare se obţin
secţiunile ramurilor.

În final, se verifică căderea de tensiune corespunzătoare traseului

celui mai încărcat.

13
 3.2.3.2 Alegerea secţiunii conductoarelor în ipoteza densităţii de
curent constant

În acest caz secţiunile tronsoanelor liniei din fig. 3.5 sunt diferite. Condiţia
de a avea aceeaşi densitate de curent în toate tronsoanele se exprimă prin
relaţia:
I1 I 2 I In
  ...   ...   j (3.40)
s1 s2 s sn

în care :

I1, I2,..., Il,..., In reprezintă intensitatea curenţilor din fiecare tronson al

liniei;
s1, s2,..., sλ,...,sn - secţiunea fiecărui tronson al liniei.

14
Considerând expresia componentei active a căderii de tensiune pe fază:
n
Va ,adm   rk I ka (3.41)
k 1
şi considerând acelaşi material pentru toate tronsoanele
n n n
lk Ik
Va ,adm   I ka   lk cos k  j lk cos k (3.42)
k 1 sk k 1 sk k 1

Din (3.42) rezultă :

Va ,adm
j n
 lk cos k (3.43)
k 1

Respectiv pentru un tronson oarecare λ :

λ  Va ,adm
I
s λ  lk cos k
15
Dacă se înmulţeşte şi îmăparte cu cos 

I  cos  n
s    lk cos k (3.44)
Va ,adm cos  k 1
Făcând aproximaţia n

l k cos k n
k 1
  lk  L
cos  k 1

rezultă expresia secţiunii unui tronson oarecare:

I  ,a  L
s 
Va ,adm

3I  ,a
În cazul reţelelor trifazate : strif
  L (3.45”)
U a ,adm

16
 3.2.4. Verificarea secţiunii conductoarelor la stabilitate termică

În regimuri forţate de scurtă durată (cazul scurtcircuitelor) normele din

România prevăd că  sc în conductoare să nu depăşească temperatura
admisibilă:

sc  adm (3.46)

în care sc este temperatura conductorului la sfârşitul scurtcircuitului, în 0C

se determină din monograme în funcţie de temperatura iniţială a
conductorului (600...700) şi de densitatea curentului de scurtcircuit jsc;
adm Creşterea admisă de temperatură în conductoare.

17
Pentru verificarea condiţiei de stabilitate termică se parcurg următorii paşi:

2
(a) Se calculează valoarea medie pătratică I sc a curentului pe durata
scurtcircuitului de la t=0 la tsc (când scurtcircuitul va fi eliminat prin
siguranţe fuzibile sau de către protecţia prin relee):

tsc
1
I 2 sc   sc dt
2
i (3.47)
tsc 0

Valoarea lui I 2 sc este denumită şi echivalentul termic de 1 s al curentului

de scurtcircuit : valoarea efectivă a curentului alternativ constant, care într-o
secundă dezvoltă într-un circuit o căldură egală cu cea pe care ar dezvolta-o
curentul de scurtcircuit pe toată durata defectului:

Itsc  I po (m  n)tsc1 (3.48)

18
în care :

I po este valoarea efectivă iniţială a componentei alternative a

curentului de scurtcircuit, în kA ;

m coeficient de influenţă a componentei aperiodice a cărei

valoare se determină din nomograme, în funcţie de valoarea
factorului de şoc  şi a duratei defectului tsc;
n coeficientul de influenţă a variaţiei în timp a componentei
periodice ;

I este componenta permanentă a curentului de scurtcircuit ;

tsc durata scurtcircuitului în s.

Valoarea factorului de şoc  se obţine în funcţie de raportul R/X, între

rezistenţa şi reactanţa, dintre sursă şi locul de scurtcircuit .
19
 (b) Se determină densitatea de curent la scurtcircuit :

I tsc
jsc  [A/mm2] (3.49)
s
în care s este secţiunea conductorului, în mm2.

(c) Determinarea temperaturii finale (la tsc)  sc a conductoarelor.

În acest scop se determină punctul de intersecţie dintre abcisa dată de
valoarea densităţii de curent cu ordonata temperaturii iniţiale. Dacă
acest punct se află sub temperatura admisibilă dată pentru materialul
conductor, atunci secţiunea acestuia este stabilă din punct de vedere
termic; în caz contrar se alege o secţiune mai mare.
Durata scurtcircuitului tsc este determinată de tipul protecţiei utilizate
(tsc=0.4…0.6 la LEA şi tsc=0.3…15 la cabluri ) .
20
 3.2.5. Dimensionarea secţiunii optime economic
Aplicarea regulii lui Kelvin
În principiu problema constă în stabilirea unui echilibru între costul
liniei – provenit din creşterea secţiunii conductorului şi economia realizată
din reducerea pierderilor de energie. În consecinţă, dimensiunea optimă a
conductorului depinde de costul acestuia şi de valoarea pierderilor. Aceasta
constituie esenţa regulii lui Kelvin.
Pentru găsirea secţiunii s optime pentru o linie trebuiesc avute în vedere
următoarele consideraţii:
l
dacă s este mică, rezultă pierderi mari prin efect Joule ( P  RI 2   I 2 ) ;
s
dacă s este mare, rezultă un cost ridicat al liniei ;
căderea de tensiune până la bornele utilizatorului trebuie să respecte
condiţia V  Vadm ;
încălzirea în regim de durată a conductorului va impune secţiunea minimă
(această restricţie este mult mai strictă pentru liniile în cablu subteran) ;
rezistenţa mecanică şi descărcarea corona impun, de asemenea, limita
inferioară a secţiunii.
21
În cazul construcţiei şi exploatării liniilor electrice aeriene, cheltuielile totale
actualizate (Cta) însumează următoarele componente:
Investiţii pentru fiecare tip constructiv de linie :

Ii=(A+Ks)L (3.50)

în care A sunt investiţii constante, independente de secţiune, în $/km;

K - panta de creştere a costului unui km de linie cu secţiunea, în $/km mm²;
s - secţiunea conductoarelor, în mm²;
L - lungimea liniei, în km.
Cheltuieli de exploatare Cexp , care nu depind de consumurile
tehnologice (retribuţii personal, cheltuieli întreţinere şi reparaţii).
Cheltuieli de exploatare Cpw datorate consumului tehnologic(pierderi de
putere şi energie pe durata de serviciu a liniei, datorate tranzitului de
Pmax, Imax ) :
L
C pw  3RI 2 max c pw  TSL  3 I 2 max c pw  TSL (3.51)
s
22
în care
: c pw este costul actualizat pe durata unui an al pierderilor de
putere şi energie ;
TSL - durata de serviciu a liniei (egală cu 30 ani) ;

I max - curentul maxim tranzitat.

iar cp
c pw   cw 
TSCE
cp este costul unui kW instalat în centrala etalon
TCSE - durata de serviciu a centralei etalon (= 30 ani)
Rezultă:
L 2
Ct ,a  ( A  Ks) L  CexpTSL  3 I max c pw  TSL (3.52)
s
Pentru găsirea optimului Ct ,a  f (s) se poate folosi metoda grafică şi
metoda analitică.
23
 În calculele practice se foloseşte metoda analitică care are la bază criteriul
densităţii economice de curent. Optimul economic al secţiunii se poate
obţine calculând derivata de ordinul întâi a expresiei (3.52) în funcţie de
secţiune :
dCt ,a I 2 max
 ( K  3 2 c pw  TSL )  L  0 (3.53)
ds s ec

O primă constatare este că secţiunea optimă economică este independentă

de lungimea liniei. 3c T
Din (3.53) avem: sec  I max
pw SL

K
Rezultă, expresia densităţii economice de curent:

I max K
jec   [A/mm2] (3.54)
sec 3 c pw  TSL
24
Observaţii :
Densitatea economică de curent este cu atât mai mare cu cât costul
liniei în raport cu secţiunea conductorului este mai mare, respectiv cu cât
sunt mai mici rezistivitatea materialului conductor, costul actualizat al
pierderilor anuale de putere şi energie, respectiv secţiunea este mai mare cu
cât durata de exploatare a liniei este mai mare.
Valoarea densităţii economice se modifică în timp datorită preţului
materialului conductor şi al preţului la combustibil s.a.
Densitatea economică de curent este maximă numai când linia este
traversată de curentul /puterea maximă; în restul timpului ea are valori
inferioare.
Densităţile termice pot fi de 3-5 ori mai ridicate decât densitatea optimă
de curent pentru aceeaşi secţiune.Totuşi, costul pierderilor creşte rapid pe
măsură ce transferul de putere creşte. În consecinţă este în general rentabil să
se schimbe dimensiunea conductorului înainte ca limita termică să fie atinsă.

25