Sunteți pe pagina 1din 1

Domnilor,

După priveliştea lumii, după minunile naturii, nimica nu este mai interesant, mai
măreț, mai vrednic de luarea noastră aminte decât, Istoria.

În această privire atât de importantă, istoria, după Biblie, trebuie să fie, și a fost
totdeauna, cartea de căpetenie a popoarelor și a fieştecare om îndeosebi.

Dătătorul de legi, bărbatul de stat, în istorie învaţă tocmelile cârmuitorilor, puterea și


slăbiciunea lor, pricinile de sporire sau de scădere a staturilor, felurile de guvern sub
care au înflorit mai mult, legile care au avut înrâurirea cea mai priincioasă sau cea
mai stricăcioasă asupra puterii, asupra culturii, asupra moralului noroadelor.

Cărturarul, filozoful, în ea văd înaintarea duhului omenesc, rătăcirile sale,


descoperirile geniului, pricinile neştiinţei, a superstiţiei și a întunericului.

Pe lângă toate acestea, istoria mai are și nepreţuitul dar de a judeca cu nepărtinire
faptele contemporanilor noştri, pe care noi nu avem curajul sau destoinicia de a-i
cunoaşte drept și adevărat.

Domnilor, când aș fi așa de norocit sa dezvoltez mai mult în inima d-voastră interesul
pentru istoria patriei, m-aș făli că am sporit în d-voastră și iubirea către patrie și că,
prin urmare, am contribuit la păstrarea naţionalităţii; căci ce poate mai mult sa ne-o
păstreze decât aceasta istorie, care ne arată ce am fost, de unde am venit, ce suntem
și, ca regula de trei, ne descopere și numărul necunoscut, ce avem sa fim!

Discurs rostit la 24 noiembrie 1843, pentru deschiderea cursului de istorie națională.