februarie 1876,[2][3] Hobița, Peștișani, Gorj, România – d.

 16
Constantin Brâncuși (n. 19
martie 1957,[4][5][6][2] Paris, Franța[7]) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea
limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales membru postum
al Academiei Române. Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele de familie, pe care îl
scriu fără semne diacritice, Brancusi, pronunțându-l după regulile de pronunțare ale limbii franceze.

Anii de început[modificare | modificare sursă]

Născut la 19 februarie 1876, la Hobița, Gorj, Constantin era al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși (1833-
1885) și Maria Brâncuși (1851-1919). Prima clasă primară a făcut-o la Peștișani, apoi a continuat școala la Brădiceni.
Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și
birturi.
În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din
materiale găsite în prăvălie. Găsindu-se că ar fi de cuviință să dezvolte aceste abilități, el s-a înscris cu bursă la
Școala de Arte și Meserii din Craiova.
După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 - 1898) vine la București unde absolvă Școala de
bellearte în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obține „mențiune
onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu din 1901 câștigă medalia de argint. Timp
de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru
reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări face
ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce s-au făcut câteva copii; Marcel Duchamp a inclus
fotografia Ecorșeului în expoziția organizată la sfârșitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York City.

Carol Davila - sculptură de Constantin Brâncuși din 1903, expusă din 1912 în curtea Spitalului Militar Central din București
În 1903 primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat
la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București. Acest bust a fost
comandat de un consiliu format de fostul său profesor Dimitrie Gerota, pentru a îl ajuta pe Brâncuși să plătească
drumul până la Paris. Plata pentru monument a fost împărțită în două tranșe, prima jumătate fiind plătită înainte ca să
înceapă lucrul, iar a doua tranșă după ce Brâncuși a terminat bustul. Când a terminat lucrarea, aceasta a fost
prezentată în fața consiliului, dar recepția a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane din consiliu având opinii contrarii
despre caracteristicile fizice ale generalului, spre exemplu cerând micșorarea nasului, și de asemenea păreri diferite
în legătură cu poziționarea epoleților. Înfuriat de inabilitatea consiliului de a înțelege sculptura, Brâncuși pleacă din
sala de ședințe în mirarea tuturor, fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franța, decizând
sa parcurgă drumul către Paris pe jos.[10]
Mai târziu Brâncuși a comentat acest incident astfel:
Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi
adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de
drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine și
pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit
năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără
nici un salut militar spre marea panică și spaimă a doctorului
Gerota, de față... și dus am fost, pomenind de mama lor.[10]
În drum spre Paris a trecut mai întâi prin Hobița, unde și-a luat rămas bun de la mama sa. Și-a continuat drumul,
oprindu-se în Viena pentru o perioadă, timp în care a lucrat la un atelier ca decorator de mobilier. În Viena a început
să viziteze muzee cu opere de artă inaccesibile în România. Aici a făcut cunoștință cu sculpturile egiptene care i-au
influențat opera mai târziu în viață.[10]
Din Viena a plecat în 1904 spre München, dar după șase luni pornește pe jos prin Bavaria și Elveția și până
la Langres, în Franța. În apropriere de Lunéville, după o ploaie torențială în care este prins, Brâncuși capătă
o pneumonie infecțioasă și, în stare critică, este primit la un spital de maici. După o perioadă de recuperare gândește
 că nu mai are puterile și nici timpul necesar pentru a parcurge drumul spre Paris pe jos, astfel că ultima bucată a
drumului o parcurge cu trenul.
În 1905 reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează
în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când, atingând limita de vârstă, părăsește școala. Refuză să lucreze ca
practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands
arbres” (La umbra marilor copaci nu crește nimic).

Opera[modificare | modificare sursă]

Poarta sărutului

Masa Tăcerii

Coloana fără sfârșit

La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuși au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane.
Perioada dintre 1897 și 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă de cunoștințe și îndemânare, dar și de
căutarea a diferite soluții de modelare a materialelor. După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară și mai
puternică. Ca o consecință imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluție rapidă, astfel încât,
începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul
Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința universală.
Din această perioadă datează operele:

 1897 - Craiova - Bustul lui Gheorghe Chițu

 1898 - București - Bustul Vitellius
 1900 - București - Capul lui Laocoon
 1902 - București - Ecorșeul
 1902, probabil ianuarie - București - statuetă simbolizând muzica corală românească
 1902, octombrie - Craiova - bustul lui Ion Georgescu-Gorjan
 1903 - București - Bustul generalului Carol Davila
 1905 - Paris - Orgoliu
 1906 - Paris - Copil - ghips
 1906 - Paris - Supliciu - piatră
 1906 - Paris - Cap de copil - bronz
 1906 - Paris - bustul Victoriei Vaschide
 1906 - Paris - bustul doctorului Zaharia Samfirescu
 1906 - Paris - portretul pictorului Nicolae Dărăscu
Constantin Brâncuși a expus pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon
d'Automne din Paris în 1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme
până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu. În 1907 închiriază un
atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume
Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. A început lucrul la Rugăciune, o comandă pentru
un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău. În 1909 revine pentru scurt timp în
România și participă la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură”. Juriul Expoziției, prezidat de Spiru
Haret acordă premiul II ex aequo lui Brâncuși, Paciurea, Steriadi, Petrașcu, Theodorescu-Sion. Colecționarul de
artă Anastase Simu îi cumpără sculptura Somnul iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziționat de
Ministerul Instrucțiunii Publice.
Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile Păsări
Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany.
În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York
City, care provoacă o enormă senzație. Colecționarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi,
asigurându-i o existență materială prielnică creației artistice. În același an, ministrul de interne al României respinge
proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuși va păstra lucrarea în atelier și o va
intitula Fântâna lui Narcis.
În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide și Fiul risipitor. La Paris, în 1919, apare
volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuși. Un an mai târziu, participă la
expoziția grupării „La Section d'Or” în Franța, la expoziția grupării „Arta română” la invitația lui Camil Ressu în
România, la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaiseme. În
revista Little Review din New York apare, în 1921, primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui
Brâncuși, semnat de poetul american Ezra Pound. De altfel, sculptorul avea să realizeze ulterior un celebru portret al
acestuia.
Participă la o mișcare de protest contra lui André Breton și în apărarea lui Tristan Tzara. La 30 noiembrie 1924,
expune la Prima expoziție internațională a grupării „Contemporanul” din București. Doi ani mai târziu, la Wildenstein
Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expoziție personală a sa.
Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din
ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum și sculpturile în lemn datează din această perioadă. În același timp,
Brâncuși participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii,
Franța, Elveția, Olanda și Anglia.
În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă
românească. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui
Brâncuși.
În România, în epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat ca unul din reprezentanții formalismului burghez
cosmopolit. Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție
personală Brâncuși din Europa. Abia în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în
consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta
sărutului a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a
fi fost dărâmat.[necesită citare]
„Il y a des imbéciles qui „Sunt imbecili cei care spun
définissent mon œuvre comme despre lucrările mele că ar fi
abstraite, pourtant ce qu'ils abstracte; ceea ce ei numesc
qualifient d'abstrait est ce qu'il abstract este cel mai pur
y a de plus réaliste, ce qui est realism, deoarece realitatea nu
réel n'est pas l'apparence mais este reprezentată de forma
l'idée, l'essence des choses. exterioară, ci de ideea din
(Brâncuși[necesită citare])” spatele ei, de esența
lucrurilor.”
Presupusa ofertă respinsă[modificare | modificare sursă]
Unele publicații au susținut că Constantin Brâncuși ar fi făcut Statului român oferta de a-i lăsa moștenire 200 de
lucrări și atelierul său din Paris, Impasse Ronsin nr. 10. Este prezentat drept dovadă procesul-verbal de la ședința
prezidată de Mihail Sadoveanu, Secțiunea de Știința Limbii, Literatură și Arte a Academiei Republicii Populare
Române pe 7 martie 1951. La această ședință au participat George Călinescu, Iorgu Iordan, Camil
Petrescu, Alexandru Rosetti, Al. Toma, George Oprescu, Jean Alexandru Steriadi, Victor Eftimiu, Geo
Bogza, Alexandru Graur, Ion Jalea, Dumitru S. Panaitescu-Perpessicius și Krikor H. Zambaccian.[11] În ședință a
fost refuzată prezentarea de opere ale lui Brâncuși la Muzeul de Artă al R.P.R, considerându-l pe sculptor un
reprezentant al burgheziei decadente[12], dar nu se menționează nimic despre vreo donație sau moștenire.
Cercetătorul Doina Lemny a precizat că artistul român n-a lăsat nici o notă de atelier, cu atât mai mult un testament
privind donația pe care ar fi făcut-o statului român și pe care acesta ar fi refuzat-o.[13]

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

Din 1963, au apărut, în mai multe țări, peste 50 de cărți și monografii și mii de studii și articole despre Brâncuși,
stabilind în mod definitiv locul lui ca artist genial și chiar ca „unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor” (Jean
Cassou). În 1937 cunoscutul sculptor Henry Moore scria: „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința
formei pure”. Mai aproape de noi, Frank Gehry indică cu precizie influența pe care marele sculptor român a avut-o
asupra sa.
Volumul lui Radu Varia intitulat Brâncuși, unanim considerat drept lucrarea fundamentală consacrată marelui
sculptor, a fost publicat mai întâi la New York în 1986 (Rizzoli) și a fost ales cartea anului de bibliotecarii americani și
de principalele ziare și publicații din Statele Unite. Volumul a fost ulterior publicat la Paris în 1989 (Gallimard), și
ulterior la Tokio în 1993 (New Art Seibu).

Rolul în sculptură[modificare | modificare sursă]

Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a
realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În
opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea al țăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci
ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale
dimensiunea sacră a realității.
Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al
XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea
artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea
cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a
influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.

Decesul[modificare | modificare sursă]
În anul 1957 Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedește și se
împărtășește.[necesită citare]
La 16 martie 1957 Constantin Brâncuși se stinge din viață la ora 2 dimineața, iar la 19 martie este înmormântat la
cimitirul Montparnasse din Paris.

Distincții[modificare | modificare sursă]
În 1921, Direcția generală a Artelor din Ministerul Cultelor și Artelor, a înaintat tabele cu funcționari ai săi, propuși
spre decorare cu ocazia încoronării proiectate pentru acel an. La poziția 31 era înscris sculptorul Constantin Brâncuși
cu propunerea „ofițer al Coroanei”.[14]

Anii de început[modificare | modificare sursă]

Născut la 19 februarie 1876, la Hobița, Gorj, Constantin era al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși (1833-
1885) și Maria Brâncuși (1851-1919). Prima clasă primară a făcut-o la Peștișani, apoi a continuat școala la Brădiceni.
Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și
birturi.
În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din
materiale găsite în prăvălie. Găsindu-se că ar fi de cuviință să dezvolte aceste abilități, el s-a înscris cu bursă la
Școala de Arte și Meserii din Craiova.
După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 - 1898) vine la București unde absolvă Școala de
bellearte în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obține „mențiune
onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu din 1901 câștigă medalia de argint. Timp
de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru
reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări face
ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce s-au făcut câteva copii; Marcel Duchamp a inclus
fotografia Ecorșeului în expoziția organizată la sfârșitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York City.

Carol Davila - sculptură de Constantin Brâncuși din 1903, expusă din 1912 în curtea Spitalului Militar Central din București
În 1903 primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat
la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București. Acest bust a fost
comandat de un consiliu format de fostul său profesor Dimitrie Gerota, pentru a îl ajuta pe Brâncuși să plătească
drumul până la Paris. Plata pentru monument a fost împărțită în două tranșe, prima jumătate fiind plătită înainte ca să
înceapă lucrul, iar a doua tranșă după ce Brâncuși a terminat bustul. Când a terminat lucrarea, aceasta a fost
prezentată în fața consiliului, dar recepția a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane din consiliu având opinii contrarii
despre caracteristicile fizice ale generalului, spre exemplu cerând micșorarea nasului, și de asemenea păreri diferite
în legătură cu poziționarea epoleților. Înfuriat de inabilitatea consiliului de a înțelege sculptura, Brâncuși pleacă din
sala de ședințe în mirarea tuturor, fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franța, decizând
sa parcurgă drumul către Paris pe jos.[10]
Mai târziu Brâncuși a comentat acest incident astfel:
Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi
adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de
drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine și
 pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit
năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără
nici un salut militar spre marea panică și spaimă a doctorului
Gerota, de față... și dus am fost, pomenind de mama lor.[10]
În drum spre Paris a trecut mai întâi prin Hobița, unde și-a luat rămas bun de la mama sa. Și-a continuat drumul,
oprindu-se în Viena pentru o perioadă, timp în care a lucrat la un atelier ca decorator de mobilier. În Viena a început
să viziteze muzee cu opere de artă inaccesibile în România. Aici a făcut cunoștință cu sculpturile egiptene care i-au
influențat opera mai târziu în viață.[10]
Din Viena a plecat în 1904 spre München, dar după șase luni pornește pe jos prin Bavaria și Elveția și până
la Langres, în Franța. În apropriere de Lunéville, după o ploaie torențială în care este prins, Brâncuși capătă
o pneumonie infecțioasă și, în stare critică, este primit la un spital de maici. După o perioadă de recuperare gândește
că nu mai are puterile și nici timpul necesar pentru a parcurge drumul spre Paris pe jos, astfel că ultima bucată a
drumului o parcurge cu trenul.
În 1905 reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează
în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când, atingând limita de vârstă, părăsește școala. Refuză să lucreze ca
practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands
arbres” (La umbra marilor copaci nu crește nimic).

Opera[modificare | modificare sursă]

Poarta sărutului

Masa Tăcerii

Coloana fără sfârșit

La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuși au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane.
Perioada dintre 1897 și 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă de cunoștințe și îndemânare, dar și de
căutarea a diferite soluții de modelare a materialelor. După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară și mai
puternică. Ca o consecință imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluție rapidă, astfel încât,
începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul
Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința universală.
Din această perioadă datează operele:

 1897 - Craiova - Bustul lui Gheorghe Chițu

 1898 - București - Bustul Vitellius
 1900 - București - Capul lui Laocoon
 1902 - București - Ecorșeul
 1902, probabil ianuarie - București - statuetă simbolizând muzica corală românească
 1902, octombrie - Craiova - bustul lui Ion Georgescu-Gorjan
 1903 - București - Bustul generalului Carol Davila
 1905 - Paris - Orgoliu
 1906 - Paris - Copil - ghips
 1906 - Paris - Supliciu - piatră
 1906 - Paris - Cap de copil - bronz
 1906 - Paris - bustul Victoriei Vaschide
 1906 - Paris - bustul doctorului Zaharia Samfirescu
 1906 - Paris - portretul pictorului Nicolae Dărăscu
Constantin Brâncuși a expus pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon
d'Automne din Paris în 1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme
până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu. În 1907 închiriază un
atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume
Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. A început lucrul la Rugăciune, o comandă pentru
un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău. În 1909 revine pentru scurt timp în
România și participă la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură”. Juriul Expoziției, prezidat de Spiru
Haret acordă premiul II ex aequo lui Brâncuși, Paciurea, Steriadi, Petrașcu, Theodorescu-Sion. Colecționarul de
artă Anastase Simu îi cumpără sculptura Somnul iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziționat de
Ministerul Instrucțiunii Publice.
Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile Păsări
Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany.
În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York
City, care provoacă o enormă senzație. Colecționarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi,
asigurându-i o existență materială prielnică creației artistice. În același an, ministrul de interne al României respinge
proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuși va păstra lucrarea în atelier și o va
intitula Fântâna lui Narcis.
În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide și Fiul risipitor. La Paris, în 1919, apare
volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuși. Un an mai târziu, participă la
expoziția grupării „La Section d'Or” în Franța, la expoziția grupării „Arta română” la invitația lui Camil Ressu în
România, la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaiseme. În
revista Little Review din New York apare, în 1921, primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui
Brâncuși, semnat de poetul american Ezra Pound. De altfel, sculptorul avea să realizeze ulterior un celebru portret al
acestuia.
Participă la o mișcare de protest contra lui André Breton și în apărarea lui Tristan Tzara. La 30 noiembrie 1924,
expune la Prima expoziție internațională a grupării „Contemporanul” din București. Doi ani mai târziu, la Wildenstein
Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expoziție personală a sa.
Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din
ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum și sculpturile în lemn datează din această perioadă. În același timp,
Brâncuși participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii,
Franța, Elveția, Olanda și Anglia.
În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă
românească. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui
Brâncuși.
În România, în epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat ca unul din reprezentanții formalismului burghez
cosmopolit. Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție
personală Brâncuși din Europa. Abia în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în
consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta
sărutului a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a
fi fost dărâmat.[necesită citare]
„Il y a des imbéciles qui „Sunt imbecili cei care spun
définissent mon œuvre comme despre lucrările mele că ar fi
abstraite, pourtant ce qu'ils abstracte; ceea ce ei numesc
qualifient d'abstrait est ce qu'il abstract este cel mai pur
y a de plus réaliste, ce qui est realism, deoarece realitatea nu
réel n'est pas l'apparence mais este reprezentată de forma
l'idée, l'essence des choses. exterioară, ci de ideea din
(Brâncuși[necesită citare])” spatele ei, de esența
lucrurilor.”
Presupusa ofertă respinsă[modificare | modificare sursă]
Unele publicații au susținut că Constantin Brâncuși ar fi făcut Statului român oferta de a-i lăsa moștenire 200 de
lucrări și atelierul său din Paris, Impasse Ronsin nr. 10. Este prezentat drept dovadă procesul-verbal de la ședința
prezidată de Mihail Sadoveanu, Secțiunea de Știința Limbii, Literatură și Arte a Academiei Republicii Populare
Române pe 7 martie 1951. La această ședință au participat George Călinescu, Iorgu Iordan, Camil
Petrescu, Alexandru Rosetti, Al. Toma, George Oprescu, Jean Alexandru Steriadi, Victor Eftimiu, Geo
Bogza, Alexandru Graur, Ion Jalea, Dumitru S. Panaitescu-Perpessicius și Krikor H. Zambaccian.[11] În ședință a
fost refuzată prezentarea de opere ale lui Brâncuși la Muzeul de Artă al R.P.R, considerându-l pe sculptor un
reprezentant al burgheziei decadente[12], dar nu se menționează nimic despre vreo donație sau moștenire.
Cercetătorul Doina Lemny a precizat că artistul român n-a lăsat nici o notă de atelier, cu atât mai mult un testament
privind donația pe care ar fi făcut-o statului român și pe care acesta ar fi refuzat-o.[13]

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

Din 1963, au apărut, în mai multe țări, peste 50 de cărți și monografii și mii de studii și articole despre Brâncuși,
stabilind în mod definitiv locul lui ca artist genial și chiar ca „unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor” (Jean
Cassou). În 1937 cunoscutul sculptor Henry Moore scria: „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința
formei pure”. Mai aproape de noi, Frank Gehry indică cu precizie influența pe care marele sculptor român a avut-o
asupra sa.
Volumul lui Radu Varia intitulat Brâncuși, unanim considerat drept lucrarea fundamentală consacrată marelui
sculptor, a fost publicat mai întâi la New York în 1986 (Rizzoli) și a fost ales cartea anului de bibliotecarii americani și
de principalele ziare și publicații din Statele Unite. Volumul a fost ulterior publicat la Paris în 1989 (Gallimard), și
ulterior la Tokio în 1993 (New Art Seibu).

Rolul în sculptură[modificare | modificare sursă]

Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a
realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În
opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea al țăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci
ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale
dimensiunea sacră a realității.
Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al
XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea
artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea
cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a
influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.

Decesul[modificare | modificare sursă]
În anul 1957 Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedește și se
împărtășește.[necesită citare]
La 16 martie 1957 Constantin Brâncuși se stinge din viață la ora 2 dimineața, iar la 19 martie este înmormântat la
cimitirul Montparnasse din Paris.

Distincții[modificare | modificare sursă]
În 1921, Direcția generală a Artelor din Ministerul Cultelor și Artelor, a înaintat tabele cu funcționari ai săi, propuși
spre decorare cu ocazia încoronării proiectate pentru acel an. La poziția 31 era înscris sculptorul Constantin Brâncuși
cu propunerea „ofițer al Coroanei”.[14]