CERCETAREA CAUZELOR DE INCENDIU

1.ASPECTE GENERALE

Cercetarea cauzelor de incendii reprezintă ansamblul măsurilor si acţiunilor organizatorice, tehnice

si operative care includ metode, procedee şi mijloace specifice în vederea stabilirii precise a
împrejurărilor, surselor, mijloacelor de aprindere şi, după caz, a autorilor care au generat producerea
incendiului sau evenimentului urmat de incendiu.
Amprenta incendiului se defineşte ca imaginea macroscopică a ansamblului modificărilor
survenite la locul incendiului ca urmare a efectelor incendiului asupra spaţiului incendiat şi a bunurilor
aflate în acesta.
Urma este orice modificare materială produsă în mediul în care a izbucnit incendiul sau în alte
locuri ce au legătură cu acesta, ca urmare a interacţiunii dintre fenomenele tehnice, naturale, infracţionale
sau de altă natură, mijloacele şi căile de acţiune ale acestora şi elementele componente ale spaţiului
incendiat.

Scopurile activităţii de cercetare a incendiilor sunt:

- descoperirea împrejurărilor şi cauzelor reale care au generat incendiile;
- prevenirea în viitor a incendiilor datorate cauzelor şi împrejurărilor similare sau
asemănătoare celor cercetate;
- sprijinirea organelor de cercetare penală în elucidarea cauzelor, în identificarea
făptuitorilor şi în administrarea probelor în vederea aflării adevărului pentru luarea măsurilor ce se impun;
- formularea concluziilor şi învăţămintelor privind activitatea de prevenire şi stingere a
incendiilor desfăşurată şi luarea măsurilor pentru perfecţionarea acesteia în viitor.

Activitatea de cercetare are ca cerinţe de bază, operativitatea, autenticitatea datelor, informaţiilor,

probelor şi eficienţa măsurilor tehnice sau organizatorice luate pentru prevenirea altor evenimente de
aceeaşi natură şi include:
-tactica stabilirii împrejurărilor şi cauzelor de incendii – sistemul de reguli prin care se asigură
efectuarea organizată, operativă şi oportună a activităţii de cercetare la faţa locului, stabilirea
competenţelor, elaborarea şi verificarea ipotezelor, modul de cooperare cu specialişti şi alte organe
abilitate prin lege:
-metodica de cercetare – care stabileşte particularităţile cercetării diferitelor situaţii;
-tehnica de cercetare – care reprezintă totalitatea mijloacelor tehnice şi metodelor ştiinţifice
utilizate în scopul descoperirii, examinării şi interpretării examinării amprentei incendiului, urmelor şi
altor mijloace de probă, precum şi efectuarea expertizelor tehnico-ştiinţifice de specialitate.

Cercetarea cauzelor incendiului are rolul de a pune în evidenţă nu numai sursa de aprindere
(iniţiere), ci şi celelalte elemente componente ale cauzei care au favorizat producerea şi evoluţia lor,
analizând şi toate datele rezultate de natura subiectivă şi obiectivă ale persoanelor implicate.

Concluziile formulate ca urmare a cercetării incendiului trebuie să se sprijine fie pe baza probelor
certe prezentate de investigatori, fie prin eliminarea motivată tehnic şi juridic a tuturor celorlalte cauze
posibile.
 2.CLASIFICAREA CAUZELOR DE INCENDII

Iniţierea unui incendiu este un fenomen complex şi presupune interacţiunea următoarelor

elemente:
- sursa de aprindere şi mijlocul care o produce, sursă care să posede energia minimă necesară
pentru aprinderea combustibilului;
- existenţa materialului combustibil (gazos, lichid, solid) în cantitate suficientă pentru susţinerea
arderii; trebuie făcută deosebirea între primul material care s-a aprins (materialul care a contribuit la
iniţierea arderii) şi primul material semnificativ aprins (materialul care a avut rolul cel mai important în
propagarea arderii);
-existenţa unor împrejurări determinate şi altor condiţii favorizante care să pună în contact sursa
de aprindere cu combustibilul, precum şi absenţa inhibatorilor de reacţie în spaţiul unde se manifestă
incendiul.
Clasificarea incendiilor în raport cu cauzele care le-au produs se poate face în funcţie de
elementele obligatorii menţionate, dar, în cele mai multe cazuri, se optează pentru analiza naturii surselor
de aprindere.
Astfel, se pot deosebi următoarele categorii de surse de aprindere:
1) cu flacără:
-focuri în aer liber;
-flacără (chibrit, lumânare);
-flăcări de la aparate termice;
2)de natură termică:
-obiecte incandescente (ţigară, topituri metalice, becuri şi proiectoare electrice, jar,
cenuşă, zgură de la aparate de încălzit, particule incandescente de la sudură, ş.a.);
-căldură degajată de aparate termice (casnice, industriale);
-efectul termic al curentului electric;
-coşuri defecte şi necurăţate (fisuri, scântei, ş.a.);
3)de natură electrică:
-arcuri şi scântei electrice;
-scurt circuit (echipamente, cabluri, ş.a.);
-electricitate statică;
4) spontană(autoaprindere):
-aprindere spontană de natură chimică (inclusiv reacţii chimice exoterme);
-aprindere spontană de natură fizico-chimică;
-aprindere spontană de natură biologică;
5)de natură mecanică:
-scântei mecanice;
-frecare;
6) naturale:
-căldură solară;
-trăsnet;
7) datorate explozivilor şi materialelor incendiare;

8)indirecte (radiaţia unui focar de incendiu, flacăra unui amestec exploziv, ş.a.).

9)nedeterminate - cauza incendiului nu poate fi stabilită din cauza absenţei probelor sau
interpretarea tehnică (serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă) şi juridică (organele de urmărire
penală) a acestora nu duce la formularea unei concluzii pertinente privind cauza probabilă de incendiu.
 Activitatea de cercetare a cauzelor de incendii presupune:
- cercetarea la faţa locului - activitate de bază - care trebuie efectuată la un interval de timp cât mai scurt
faţă de iniţierea incendiului;
- documentarea:
1. studierea proiectului sau a documentaţiei tehnice (piese scrise sau desenate) a construcţiei,
procesului tehnologic, instalaţiilor tehnologice sau de utilităţi;
2. studierea documentelor principale de organizare a apărării împotriva incendiilor: avizul si
autorizaţia P.S.I., scenariile de siguranţă la foc, instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor, planul de
intervenţie, planul de depozitare a materialelor periculoase, permise de lucru cu foc, etc;
3. studierea reglementărilor tehnice, dispoziţiilor generale p.s.i. a normelor si normativelor ce
se aplică în obiectivul respectiv;
4. studierea fişelor cu atribuţiunile salariaţilor din zona implicată, a activitaţii depuse de
serviciul de pompieri civil, a documentelor de control tehnic de prevenire, etc;
5. studierea unor evenimente similare produse în ţară sau străinătate.
- efectuarea de analize şi expertize de laborator, pentru determinarea unor caracteristici tehnice ale
materialelor şi substanţelor implicate, compararea rezultatelor cu valorile teoretice luate în considerare în
estimarea riscului iniţial de incendiu;
- solicitarea sprijinului celorlalte organe abilitate prin lege pentru obţinerea unor date şi informaţii
necesare elucidării cazului (exemplu, declaraţii ale martorilor);
- elaborarea ipotezelor privind locul, împrejurările şi cauzele iniţierii incendiului şi verificarea tuturor
ipotezelor înaintea stabilirii concluziilor.
Conform Legii , inspectoratele pentru situaţii de urgenţă stabilesc, împreună cu poliţia şi cu
organele abilitate prin lege, cauzele producerii incendiilor şi condiţiile care au favorizat dezvoltarea şi
propagarea acestora şi organizează banca de date privind incendiile. În marea majoritate a cazurilor rămân
definitive cauzele incendiilor stabilite la faţa locului după stingerea incendiilor şi consemnate, de regulă,
în procesul-verbal de intervenţie.
Atribuţiuni în determinarea cauzelor şi împrejurărilor producerii incendiilor poliţiei şi pichetului,
conform Codului de procedură penală şi legislaţiei în vigoare, îndeosebi în cazul incendiilor intenţionate
(arson) şi a celor care au provocat victime sau alte consecinţe negative deosebite. În aceste situaţii,
unităţile de pompieri sunt solicitate să aprofundeze cercetarea cauzelor, rezultatele şi concluziile lor fiind
consemnate în rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică.

Patronii sau conducerile agenţilor economici sau instituţiilor pot dispune cercetarea internă
(administrativă) a împrejurărilor şi cauzelor în cazul unor incendii produse la patrimoniul acestora. Se
recomandă ca din comisia de cercetare numită prin decizia internă să facă parte responsabilul p.s.i. (cadru
tehnic cu atribuţiuni de îndrumare, control şi constatare a încălcării legii în domeniul p.s.i.) şeful
compartimentului unde a izbucnit incendiul (secţie, atelier, instalaţie, magazin ş.a.), şeful serviciului de
pompieri civili, alţi specialişti din obiectiv (mecano-energetic, PRAM ş.a.), precum şi în funcţie de natura,
locul şi consecinţele incendiului, proiectantului şi specialişti de la instituţii de profil.

STABILIREA CAUZELOR PROBABILE DE INCENDIU PRIN CERCETARE LA FAŢA

LOCULUI
Cercetarea la faţa locului este un procedeu de descoperire şi ridicare a mijloacelor materiale de
probă şi constă într-o verificare strictă şi amănunţită a locului faptei. Accepţiunea de locul faptei este
extinsă şi acolo unde s-au descoperit urmele infracţiunii ori în care s-au produs urmările ei.
Cercetarea la faţa locului reprezintă examinarea ansamblului de urme, obiecte şi materiale prezente în
zona incendiată, în interacţiunea lor, atât între ele, cât şi cu spaţiul şi mediul înconjurător. Locul
incendiului se defineşte atât prin zona focarului cât şi prin toate zonele de propagare a incendiului (spaţii
afectate de solicitări termice, fum sau gaze, căi de acces spre zona focarului, locurile de unde au putut fi
observate anumite faze ale incendiului).
Cercetarea la faţa locului impune anumite reguli tactice generale şi specifice.

Reguli tactice generale:

- nelimitarea anticipată în timp, a duratei cercetării incendiului la faţa locului; se impune însă
operativitate maximă pentru a permite reluarea activităţii în obiectivul incendiat şi evitarea în acest fel a
unor pagube suplimentare;
- efectuarea cercetării complete şi minuţioase la faţa locului, independent de orice ipoteză
preconcepută sau alte anticipări;
- executarea organizată a sarcinilor;
- utilizarea metodelor, procedeelor, aparaturii şi tehnicii adecvate în raport de natura şi
particularităţile locului faptei;
- consemnarea, în cursul cercetării, a tuturor constatărilor, datelor, informaţiilor şi elementelor în
legătură cu cauza;
- observarea comportamentului potenţialilor făptuitori prezenţi la faţa locul.

. Reguli tactice specifice:

- deplasarea în cel mai scurt timp la faţa locului;

- luarea măsurilor pentru prevenirea şi înlăturarea evenimentelor ce constituie pericole iminente,
precum şi pentru prevenirea sustragerilor;
- identificarea, notarea şi fixarea pe timpul stingerii incendiului şi/sau a cercetării acestuia a datelor
relevante, referitoare la: locul izbucnirii incendiului sau a producerii exploziei; materialele şi substanţele
care au ars; caracteristicile incendiului; cine, când şi cum a observat incendiul; cine, când şi cum şi cu ce
a acţionat iniţial asupra incendiului; poziţia obiectelor, materialelor şi substanţelor aflate în zona
incendiată şi eventualele modificări survenite pe timpul stingerii incendiului; condiţiile atmosferice;
- începerea imediată a cercetării cauzelor şi împrejurările în care s-a produs incendiul sau explozia,
în care scop se asigură:
- cunoaşterea specificului obiectivului, a procesului tehnologic, a fazei în care se află
obiectivul incendiat;
- stabilirea de la început a întregului pachet de ipoteze şi versiuni referitoare la clauzele şi
împrejurările posibile să genereze incendiul sau explozia;
- identificarea persoanelor care pot da relaţii despre eveniment, intervievarea lor într-o
atmosferă de bunăvoinţă şi notarea datelor şi informaţiilor furnizate de aceştia;
-descrierea persoanelor care pot da relaţii despre eveniment;
- descrierea, fixarea şi păstrarea neschimbată (pe cât posibil) a urmelor şi corpurilor
delicte, ridicarea şi examinarea acestora de către organele împuternicite prin lege;
- protejarea, conservarea şi examinarea elementelor care pot furniza date despre eveniment;
- sigilarea şi ridicarea acestor elemente se dispune de către organele de urmărire penală;
-cercetarea evenimentului ca fenomen, situaţii şi mişcări succesive în timp, în strânsă
interacţiune, renunţând la idei preconcepute, empirism sau intuiţie;
- verificarea, cercetarea, epurarea şi clasificarea tuturor ipotezelor şi versiunilor pe baza
informaţiilor şi datelor culese, până se ajunge la stabilirea univocă a adevărului.
Având în vedere complexitatea unor cauze, utilizarea unei liste de control este necesară pentru a
efectua în cele mai bune condiţii posibile stabilirea şi cercetarea indiciilor.
Scopul listei de control este de a evita la maximum omisiunea unor indicii şi ca urmare a stresului
(determinat de faptul că acesta acţionează sub presiunea timpului ) la care este supus investigatorul prin
numărul şi complexitatea de cazuri de rezolvat pe timpul acţiunii de cercetare.
Lista de control reprezintă un document scris care cuprinde activităţile de urmat la locul cercetării
evenimentului.
 Aspecte ce trebuie stabilite de investigator

a. Situaţia existentă în obiectivul afectat şi la locul incendiului înaintea producerii

evenimentului, şi anume:
- date privind dispunerea în plan şi structura constructivă a clădirii, încăperii, instalaţiei tehnologice,
instalaţiilor utilitare (electrice, încălzire, ventilare, abur tehnologic, aer comprimat, gaze, ş.a.) starea şi
condiţiile de exploatare a acestora;
- tipul şi parametrii de funcţionare ai mijloacelor tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor (sisteme,
instalaţii, aparate şi dispozitive pentru detectare, semnalizare, alarmare şi alertare, precum şi de stingere a
incendiilor), starea tehnică a acestora;
- măsurile şi dispozitivele de limitare a propagării incendiului (uşi, obloane, cortine rezistente la foc,
dispozitive de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi, sisteme de presurizare, ş.a.), precum şi starea
tehnică a acestora;
- materialele şi obiectivele aflate în zona afectată înaintea incendiului, cantitatea, distribuţia, starea, modul
de ambalare şi caracteristicile tehnice şi de combustibilitate ale acestora;
- tipul, amplasarea şi numărul stingătoarelor şi mijloacelor iniţiale de intervenţie, adecvarea lor la
condiţiile existente în zona producerii evenimentului;
- procesele tehnologice sau activităţile ce se desfăşoară în obiectivul afectat (scheme de flux tehnologic şi
caracteristici tehnice, amplasarea şi starea tehnică a utilajelor, parametrii de funcţionare ai acestora,
condiţiile de exploatare, precizate de furnizori şi cele reale), organizarea şi modelul de asigurare a
întreţinerii, reviziilor şi reparaţiilor diverselor utilaje;
- atribuţiile salariaţilor (în condiţii normale de lucru şi pentru înlăturarea avariilor sau defecţiunilor ) şi
corelarea lor cu pregătirea profesională;
- activitatea de apărare împotriva incendiilor desfăşurată de cadrul tehnic cu atribuţiuni de îndrumare,
control şi constatare a încălcării legii în domeniul P.S.I., serviciul privat/voluntar pentru situaţii de
urgenţă, salariaţi;
- faza de activitate în care se află obiectivul, secţia, încăperea, instalaţia, utilajul (în timpul programului de
lucru, în afara lui, în funcţionare normală, probe tehnologice, revizie, reparaţii, repunere în funcţiune, ş.a.);
- deficienţe şi abateri manifestate anterior faţă de parametrii de funcţionare stabiliţi, cunoscute sau
sesizate, dar neaduse la cunoştinţă factorului tehnic de decizie, observaţii în legătură cu instalaţiile,
utilajele, agregatele tehnologice şi de utilităţi (scântei, miros, variaţii de tensiune, scurtcircuite, ş.a.);
- activităţi sau operaţii diferite de cele specifice proceselor tehnologice sau de funcţionare normală
executate înaintea incendiului în zona în care presupune declanşarea incendiului sau vecinătatea acesteia;
- materiale, deşeuri şi alte obiecte a căror prezenţă la locul incendiului nu se justifică din punct de vedere
tehnologic şi pot indica existenţa unei acţiuni intenţionate.
Pentru culegerea datelor necesare cunoaşterii situaţiei dinaintea incendiului este necesară
procurarea şi studierea documentaţiei tehnice (piese scrise şi desenate) privind alcătuirea construcţiei,
instalaţiilor tehnologice şi de utilităţi, regulamente tehnologice şi de funcţionare, de exploatare, întreţinere
şi revizie a instalaţiilor, de organizare a muncii, registre de urmărire a parametrilor tehnologici, procese
verbale de predare-primire a instalaţiilor, ş.a.

b. Situaţia în care a fost observat incendiul:

-data, ora şi modul în care s-a făcut alarmarea serviciului privat/voluntar pentru situaţii de urgenţă,
alertarea serviciilor profesioniste, anunţarea conducerii obiectivului;
-aspecte reţinute de martori (ora observării, împrejurări, manifestarea incendiului percepută optic,
acustic, persoane străine observate la locul incendiului, ş.a.).
Pentru culegerea datelor necesare se utilizează documentele existente la serviciile profesioniste,
voluntare sau private de situaţii de urgenţă şi de la conducerea obiectivului. Potrivit legii interogarea
persoanelor se face de organele de urmărire penală, dar în cazul în care diverse persoane deţin date despre
producerea evenimentului şi acceptă o discuţie cu investigatorul se trece la intervievarea acestora.
Abordarea interlocutorului se face într-o manieră neagresivă, informală, cordială, gen interviu, după
exemplul ce urmează:
 Aspecte vizuale:
-Unde aţi văzut întâi foc?
-Aţi văzut ceva licărind, pâlpâind, flacără mică (mare), strălucitoare?
-Aţi văzut întâi fum dispersat, mult, în cel loc?
-Luminile becurilor, lămpilor funcţionau normal?
-Aparatul, instalaţia a funcţiona normal?
-Manetele, butoanele aparatului în ce poziţie erau?
-Aţi văzut flăcări în mai multe locuri?
-Aţi văzut descărcări electrice atmosferice?
-Aţi văzut lichide deversate?
-Aţi văzut instalaţii electrice improvizate, reşouri sau alte surse termice?
-Aţi văzut o persoană spălând, uscând, fumând?
-Aţi observat că se „ard” siguranţele frecvent?
-Aţi observat flame la întrerupătoare?
-Aţi observat flame la întrerupătoare?
-Aţi observat materiale care în mod normal nu trebuiau să se afle la locul izbucnirii
incendiului?

Aspecte auditive:
-Aţi auzit o explozie?
-Aţi auzit pocnituri?
-Aţi auzit zgomote neobişnuite (ca de fierbere, de obiecte căzute, de paşi)?
-Aţi auzit paraziţi la radio, TV?
-Aţi auzit tunete?

Aspect de simţ tactil şi miros:

-Aţi simţit unele suprafeţe neobişnuit de fierbinţi pe un aparat sau pe un alt obiect?
-Aţi simţit un perete cald, fierbinte?
-Aţi simţit un şoc sau o electrocutare? De unde?
-Aţi simţit un miros neobişnuit? Cu ce semăna şi de unde provenea?
-Aţi simţit miros de fum?
-Aţi simţit miros de produse petroliere?

Recomandări pe care investigatorul trebuie să le aibă în vedere atunci când discută cu

persoane ce pot oferii detalii despre cauza incendiului :

Reguli tactice în ascultarea unui martor:

- întrebările trebuie sa fie concrete, să fie formulate clar şi concis şi să nu aibă doua înţelesuri.
- întrebările sa fie de aşa natura încât, prin ele să nu se evidenţieze problemele care interesează în
mod deosebit, precum şi nici importanţa pe care ar avea-o, pentru elucidarea cazului, răspunsurile date.
- întrebările se aranjeză în aşa fel încât să fie o noutate pentru interlocutor;
- se recomandă ca întrebările care ţin de esenţa cazului să fie puse printre cele de importanta
minora;
- pentru verificare, după fiecare răspuns se pot pune întrebări de control;
- în cazul unor contradicţii între răspunsuri sau în cazul în care există indicii că interlocutorul
ascunde unele fapte, se solicită audierea acestuia de organele de urmărire penală.
 Reguli care pot facilita stabilirea unui contact psihologic între investigator şi martor:
- prestanţa investigatorului în faţa martorului; investigatorul trebuie să fie conştient de faptul că
înainte de a fi ascultat va fi privit;
- exprimarea clară, în limbaj inteligibil interlocutorului, este obligatorie;
-î nainte de a vorbi investigatorul trebuie să ştie să observe şi să asculte;
- cel intervievat trebuie încurajat prin flatare sau prin utilizarea unor formule generalizatoare;
- martorul trebuie să fie convins ca este ascultat cu cea mai mare atenţie, căci aceasta atitudine
exprima respectul investigatorului faţă de el;
- întrebările relevante trebuie puse la momentul optim, relatarea liberă trebuie realizată fără ca
martorul să fie întrerupt, indiferent dacă investigatorul observă sau nu vreo încercare de inducere în
eroare;
- cheia succesului într-o astfel de discuţie trebuie căutată în atitudinea foarte răbdătoare a
investigatorului.

c. Evoluţia în timp şi în spaţiu a incendiului.

-modul de manifestare (intensitatea şi durata arderii);
-fenomene însoţitoare (răbufniri sau explozii, zgomote, ş.a.);
-proporţii atinse în diferite faze;
-focarul principal de ardere;
-viteza de propagare;
-aspecte reţinute de martori;
-timpii de securitate la incendiu şi operativi de intervenţie care prezintă interes.

d. Situaţia meteorologică:
-înaintea declanşării incendiului;
-pe timpul manifestării incendiului;

Datele se vor obţine pe bază de solicitare scrisă de la staţia meteo (umiditate, temperatura medie,
viteza vântului, ş.a.), iar de la martori pe bază de interviu după exemplul de mai jos:
-A fost furtună înaintea incendiului?
-Au fost descărcări electrice în atmosferă?
-A fost inundaţie?
-A fost cald (frig) neobişnuit?
-A fost o zi umedă?
-A fost zăpadă mare?
-Era întuneric?

e. Desfăşurarea intervenţiei de stingere a incendiului:

-acţiunea salariaţilor la locul de muncă:
-acţiunea sistemelor şi instalaţiilor pentru detectare, semnalizare, alarmare şi alertare în caz de
incendiu şi a sistemelor, instalaţiilor şi dispozitivelor de limitare şi stingere a incendiului (ora la care a
acţionat, sectorul de declanşare, dacă au funcţionat la întreaga capacitate, deficienţe în funcţionare, efectul
acţiunii lor asupra desfăşurării procesului de ardere). Cunoaşterea acestor date poate furniza indicii
valoroase asupra locului iniţierii incendiului (unde va trebui căutat focarul), duratei acesteia şi modului de
evoluţie (rapid sau lent). Este necesară verificarea corectitudinii alegerii, montării, verificării şi
întreţinerii acestora.
-acţiunea serviciului privat pentru situaţii de urgenţă (după caz, cooperarea cu alte servicii);
-acţiunea serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă.
Se vor preciza durata, dispozitivul şi operaţiunile întreprinse, mijloacele utilizate, salvări de
persoane şi bunuri, factori care au facilitat sau limitat acţiunea de intervenţie, accidente şi victime.
 f. Situaţia obiectivului după lichidarea incendiului şi efectele acestuia asupra construcţiei,
instalaţiilor, materialelor şi persoanelor:
-se fac observaţii pentru stabilirea „amprentei incendiului”, precizându-se zonele afectate de
incendiu, efectul fumului, gazelor fierbinţi, gazelor corosive, ş.a., poziţia bunurilor şi proporţiei în care au
ars sau au fost deformate, acţiunea şi defectele solicitărilor termice asupra construcţiei, instalaţiilor şi
materialelor;
-se stabilesc urmele care vor fi analizate pe loc sau ulterior.
Principalele urme ale incendiilor se pot clasifica astfel:
- urme de cenuşă şi fum, rezultate prin arderea, topirea sau descompunerea materialelor şi
substanţelor combustibile sau nerezistente la temperaturile produse în timpul incendiului (textile, mase
plastice, cauciuc, lemn, sticlă ş.a.);
urme de lichide, vapori şi gaze combustibile (produse petroliere, lacuri, vopsele, solvenţi, gaz metan, gaz
lichefiat tip aragaz ş.a.);
- urme create de explozivi, provenite de la:
1. substanţe explozive: focarul (craterul), schije, ruperi, arsuri, fumizare, efecte
distructive, urme, efecte sonore;
2. amestecuri explozive;
3. succesiunea exploziilor, fumizare, scurgeri de produse combustibile, tipuri de
instalaţii, efecte distructive;
4. explozii fizice: crăpături, rupturi datorate fisurilor, defectelor de fabricaţie,
coroziunilor intensive, solicitărilor mecanice îndelungate, forţarea aparatelor de măsură şi control datorită
suprapresiunilor sau vibraţiilor, schije, deteriorarea vecinătăţilor, distrugeri provocate de recipientul
explodat, ş.a.;
- microurme create de incendii şi explozii:
1. particule de sticlă, vopsea, coloranţi, lacuri, pulberi combustibile;
2. resturi de lichide combustibile, lubrifianţi, mase plastice, gudroane, ş.a.;
3. resturi de materiale combustibile arse;
- urme de produse chimice incendiare, toxice şi radioactive;
- urme ale instrumentelor, dispozitivelor şi ale altor obiecte (chei, cleşti, leviere, răngi, ciocane,
şurubelniţe, brocuri de sudură, şpan, pilitură, diagrame ale aparaturii de măsură şi control);
- urme ale omului:
- urme cu forme ale mâinilor, picioarelor,vocii, scrisului, manierii de a executa diferite
operaţiuni;
- urme biologice: de sânge, salivă, păr, osteologice, miros, ţesuturi moi, arsuri;
-urme de încălţăminte, îmbrăcăminte şi ale altor obiecte folosite de om;
- urme ale vegetalelor (resturi carbonizate, aşchii, seminţe, plante uleioase, ş.a.);
- urme ale animalelor (lăsate de picioare şi coarne, sânge, păr, puf, lână, pene, ş.a);
- urme ale mijloacelor de transport (anvelope, roţi, potcoave, scurgeri de carburanţi şi lubrifianţi,
- se precizează efectele asupra persoanelor;
- se precizează poziţia focarului de iniţiere şi vecinătatea cu urme de materiale
combustibile, instalaţii, utilaje.

Fixarea datelor de mai sus se face prin:

- descriere în procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul de constatare tehnică, raportul de
constatare medico-legală;
- mijloace tehnice: fotografie judiciară, schiţe, desen, filmul judiciar, fonograme, video-fonograme
judiciare.
Date şi informaţii privind cauzele incendiilor se consemnează în: notele de anunţare a incendiilor,
procesele verbale de intervenţie, rapoartele (de evaluare a intervenţiei, de intervenţie), registrul acţiunilor
de intervenţie şi se stochează în banca de date.
 Ridicarea urmelor sau a imaginilor acestora se face prin procedee şi tehnici criminalistice
specifice:
- ridicarea obiectului care poartă sau conţine urme (sticle, bidoane, batiste, pungi de plastic, cutii
conserve, ş.a.);
- ridicarea crustelor, depunerilor, petelor, pulberilor, ş.a. folosind solubilizarea în apă sau alcool, seringa,
pipeta, aspiratorul, spatula, lopăţica, penseta, magnetul ş.a.;
- ridicarea prin transferare folosind folii adezive, electricitatea statică, transvazarea;
- ridicarea prin fotografiere, filmare, mulaj, desen.
Urmele sau purtătorii de urme se ambalează separat, se marchează, etichetează şi sigilează.
Se recomandă ca investigatorul să participe, cu acordul organelor de cercetare penală la fixarea,
ridicarea şi conservarea urmelor, propunând, după caz, urmele relevante pentru analiza cauzei de incendiu.
De asemenea, se recomandă efectuarea unor fotografii/filmări ale urmelor relevante, cu caracter
informativ de către investigator, pentru arhiva unităţii.

Activităţi desfăşurate de investigator

Documentarea:
Documentarea se face atât înainte de începerea cercetării la faţa locului cât şi după aceasta, şi cuprinde:
a) studierea proiectului sau a documentaţiei tehnice a construcţiei, instalaţiilor tehnologice sau
utilitare;
b) studierea documentaţiei cu privire la procesele tehnologice şi alte activităţi desfăşurate în
spaţiul în care s-a produs incendiul;
c) studierea documentelor de organizare a activităţii de apărare împotriva incendiilor ale
obiectivului afectat;
d) studierea activităţii de prevenire a serviciului de urgenţă voluntar sau privat, a
compartimentului de prevenire a incendiilor sau a cadrului tehnic cu atribuţii în domeniu la obiectivul
afectat, după caz;
e) studierea documentelor de control privind apărarea împotriva incendiilor întocmite de cadrele
tehnice cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor şi de personalul abilitat al serviciilor
profesioniste pentru situaţii de urgenţă anterior producerii evenimentului;
f) studierea reglementărilor tehnice, dispoziţiilor generale, a normelor şi normativelor ce se aplică
în obiectivul respectiv;
g) studierea caracteristicilor tehnice ale materialelor şi substanţelor implicate în eveniment;
h) studierea cazuisticii unor evenimente similare produse în ţară sau străinătate;

Cercetarea la faţa locului

Pe timpul cercetării la faţa locului se urmăresc următoarele aspecte:

a) identificarea persoanelor care pot da relaţii despre eveniment, abordarea lor în vederea obţinerii
de date şi informaţii utile stabilirii cauzei de incendiu, iar în cazul în care acestea nu doresc să comunice
cu investigatorul se va propune organele abilitate de lege (poliţie) intervievarea acestora;
b) deşi protejarea zonei sau incintei unde s-a produs incendiul, pentru conservarea şi prevenirea
sustragerii probelor se face de poliţie, investigatorul va propune acestora reducerea sau extinderea ariei de
cercetare, după cum în suprafaţa afectată există sau nu probe care să ajute la stabilirea cauzei;
c) examinarea tuturor elementelor de interes din zona şi vecinătatea zonei incendiate;
d) stabilirea locului izbucnirii incendiului, a modului de dezvoltare a acestuia, culorii flăcărilor şi
a fumului, a mirosului degajat în urma arderii şi a suprafeţelor incendiate;
e) stabilirea factorilor care au favorizat propagarea incendiului: uşi, ferestre, goluri, neasigurarea
măsurilor de preîntâmpinare a propagării incendiilor (elemente de protecţie a golurilor, obloane, trape,
încăperi tampon, tamburi deschişi) şi instalaţii tehnologice sau utilitare (electrice, încălzire, gaze,
ventilare, climatizare, etc.);
f)consemnarea tuturor constatărilor, datelor, informaţiilor şi elementelor care pot fi folosite la
stabilirea cauzei probabile de incendiu;
g) observarea comportamentului persoanelor prezente la faţa locului;
h) analizarea posibilităţii existenţei mai multor focare;
i) stabilirea modului de intrare în funcţiune a instalaţiilor de stingere a incendiilor sau de
evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi utilizând diagrame, înregistrării audio-video, ş.a.;
j) stabilirea poziţiei obiectelor, materialelor, substanţelor, eventual a persoanelor decedate odată cu
intrarea în acţiune a forţelor concentrate;
k) identificarea modificărilor survenite atât pe timpul stingerii incendiului cât şi după stingere ;
l) cooperarea cu organele abilitate pentru ridicarea, conservarea şi cercetarea probelor ce pot
concura la stabilirea cauzelor probabile de incendiu;
m) furnizarea către organele de poliţie a datelor necesare a fi cuprinse în procesul verbal de cercetare
la faţa locului.

a) Activităţi desfăşurate în timpul intervenţiei

Activitatea de cercetare a cauzei probabile de incendiu se poate desfăşura în paralel cu luarea

măsurilor tactice operative necesare pentru organizarea stingerii, dacă investigatorul face parte din
subunitatea de intervenţie sau grupa operativă a unităţii de pompieri.
Investigatorul trebuie să stabilească şi să noteze date despre:
-dimensiunea incendiului (suprafaţa incendiată, extinderea la vecinătăţi, propagarea fumului şi
gazelor de ardere la distanţă prin tubulatură, canale, ş.a.);
-existenţa mai multor focare distincte, a unor zone cu ardere mai intensă alternând cu zone cu
ardere mai lentă (ulterior se vor analiza posibilităţile de apariţie a acestor fenomene ca urmare a
distribuţiei materialelor şi a condiţiilor de tiraj din zonele respective);
-prăbuşirea unor elemente de construcţii, cedarea unor elemente de compartimentare;
-înălţimea şi culoarea flăcărilor;
-culoarea şi mirosul fumului;
-existenţa unor uşi sau ferestre deschise, sparte, sau a unor goluri tehnologice care să favorizeze un
aflux suplimentar de aer necesar arderii;
-dacă instalaţiile tehnologice şi utilitare (electrice, ventilaţie, încălzire) sunt în funcţiune sau nu;
-intrarea în funcţiune a instalaţiilor automate de stingere sau de evacuare a fumului;
-direcţia şi intensitatea vântului, alte fenomene meteo: ploaie, ceaţă (informaţiile vor fi ulterior
completate cu datele exacte furnizate de staţia meteo cea mai apropriată);
-efecte negative ale incendiului asupra utilizatorilor.
Este util ca aceste date să fie înregistrate pe reportofon sau stocate pe o bandă videomagnetică prin
filmare ori pe un card de memorie în cazul utilizării unei camere foto digitale .

b) Activităţi desfăşurate după lichidarea incendiului

Într-o primă fază (numită şi faza statică) se procedează la constatarea şi fixarea stărilor de fapt
existente în spaţiul cercetat fără să se atingă sau să se modifice poziţia urmelor şi obiectelor purtătoare de
urme.
Se recomandă efectuarea următoarelor activităţi:
I -observarea mai întâi din exterior a locului incendiului, pentru perspectiva de ansamblu şi pentru
identificarea efectelor produse asupra construcţiei şi vecinătăţilor; în acest scop investigatorul se va
deplasa de-a lungul perimetrului exterior al locului incendiului notând:
a)limitele exterioare ale propagării incendiului, efectele asupra vecinătăţilor;
b)eventualele posibilităţi de iniţiere a incendiului de la surse de aprindere din alte incinte
(propagarea prin goluri neprotejate sau chiar fisuri existente în elementele componente ale construcţiei );
 c)eventualele posibilităţi de iniţiere a incendiului de la surse de aprindere din exterior
(direct sau cu propagarea ulterioară): urme de focuri în aer liber, prezenţa unor linii electrice aeriene cu
conductoare rupte, posibilitatea aruncării unor resturi de ţigări şi chibrituri nestinse la ghene, gunoaie,
ş.a., executarea unor lucrări de sudură sau tăiere în imediata vecinătate a obiectivului;
d)eventuale urme ale pătrunderii în spaţiul examinat al unor personae străine, care ar fi putut
iniţia aprinderea;
II -pătrunderea în interior şi parcurgerea întregului spaţiu afectat pentru formarea imaginii de
ansamblu asupra sensului de propagare a incendiului pe baza identificării zonelor cu urme de
termodegradare mai intensă; se poate proceda la sectorizarea locului incendiului şi examinarea fiecărui
sector de cercetare, pornind de regulă, de la periferie la focar; se notează urmele, materialele şi obiectele
prezente în spaţiul respectiv; este util a se executa filmări şi fotografii (de orientare: unitare sau
panoramice, schiţă şi de scoatere în evidenţă a obiectelor principale) recomandabil cu marcarea
eventualelor probe cu plăcuţe numerotate, precum şi schiţe, desene, ş.a.
III -analizarea amprentei incendiului; se determină:
a)intensitatea arderii în diferite zone, pe baza efectelor
asupra materialelor existente, în funcţie de natura lor (topiri, deformări, ş.a.);
b)utilajele şi instalaţiile din zona afectată de incendiu sau
în cazul incintelor rezidenţiale aparatele capabile să iniţieze aprinderea materialelor combustibile din jur
(reşouri, fiare de călcat, ş.a.), notându-se poziţia în care au fost găsite cordoanele de alimentare şi
ştecherele;
c)urmele de mirosuri neobişnuite;
d)urmele de scurgeri de lichide combustibile;
e)corpuri sau obiecte care prezintă urme de degradări termice anormale,
direcţia acestor degradări;
După ridicarea probelor de către organele de poliţie se trece la căutarea unor noi indicii prin
deplasarea obiectelor sau aparatelor şi prin înlăturarea molozului şi resturilor de materiale carbonizate,
prin decopertări succesive, până la atingerea pardoselii.
Această fază, numită faza dinamică, nu trebuie subestimată sau neglijată, putând oferi deseori
date suplimentare importante.
Se recomandă examinarea:
-instalaţiilor tehnologice şi utilitare, precum şi a aparatelor, pentru a stabili dacă se aflau în
funcţiune sau nu în momentul iniţierii incendiului (stabilirea poziţiei pornit-oprit a butoanelor de acţionare
a întrerupătoarelor, comutatoarelor, poziţia cordoanelor de alimentare şi a ştecherelor), precum şi starea
lor tehnică (urme ce evidenţiază eventuale defecţiuni-fisuri, urme de frecare, topiri ale izolaţiei
conductorilor electrici, suprasolicitări termice – se observă dacă sunt din interior sau exterior-deteriorări
ale stratului de vopsea ca urmare a unor şocuri mecanice, ş.a.);
- golurilor neprotejate în pereţi sau planşee, care ar fi putut favoriza propagarea incendiului,
prin corpuri incandescente, gaze fierbinţi, ş.a.
-elementelor de protecţie ale instalaţiilor (siguranţe fuzibile sau automate, relee de
protecţie, ş.a.);
-urmelor de topire (metale, materiale plastice);
-urmelor de lichide combustibile pe pardoseală;
-urmelor şi depunerilor de funingine (formate, de regulă, deasupra locului de ardere a unui
lichid combustibil);
-instalaţiilor de încălzire şi poziţia materialelor combustibile (a resturilor acestora) faţă de
ele (direcţia părţilor cu carbonizare mai intensă; se verifică dacă sobele erau în funcţiune, gradul de
umplere cu combustibil, tipul combustibilului utilizat, ş.a.);
-etanşeităţii canalelor de fum ale coşurilor prin controlul vizual al zidăriei, evidenţiind
urmele de carbonizare mai intensă corelate cu prezenţa în apropiere a unor materiale combustibile.
Se recomandă efectuarea unor fotografii/filmări ale urmelor relevante, cu caracter informativ de
către investigator, pentru arhiva unităţii.
 Elaborarea ipotezelor privind locul şi împrejurările iniţierii incendiului, verificarea tuturor
ipotezelor înaintea stabilirii concluziilor şi întocmirea raportului de cercetare a cauzei de incendiu,
presupune :
a) stabilirea ipotezelor referitoare la cauzele şi împrejurările posibile să fi generat incendiul;
b) analiza ipotezelor, eliminarea succesivă a celor care nu pot fi fundamentate logic, tehnic şi
ştiinţific;
c) întocmirea raportului de constatare tehnică a cauzei probabile de incendiu

Stabilirea poziţiei focarului şi a cauzei probabile a incendiului

Pentru determinarea cauzei ce a generat incendiul şi a împrejurărilor în care s-a produs iniţierea
arderii, investigatorul trebuie să stabilească locul în care s-a declanşat primul proces de ardere (focarul
iniţial) şi concomitent să găsească în zona respectivă indiciile cu privire la primul material aprins, primul
material semnificativ aprins, sursa care a produs iniţierea şi circumstanţele care au permis producerea
evenimentului.
Precizarea poziţiei focarului iniţial trebuie realizată prin interpretarea judicioasă a amprentei
incendiului, coroborată cu acţiunea factorilor care influenţează desfăşurarea proceselor de combustie şi
propagarea arderii în situaţia specifică a cazului în speţă, modul cum incendiul a evoluat în timp şi în
spaţiu, direcţiile şi căile prin care s-a propagat succesiv până a cuprins întreaga suprafaţă afectată, astfel
încât, parcurgând în sens invers traseele respective, să se localizeze zona unde s-au declanşat procesele de
ardere. În general, focarul iniţial prezintă urmele unei solicitări termice mai puternice decât spaţiile
învecinate.

Diferitele variante de dezvoltare spaţială a incendiului cu modificarea corespunzătoare a

amprentelor sale trebuie luate în calcul.
Principalele caracteristici ale modelului dezvoltării spaţiale sunt:
a. în zona focarului arderea durează mai mult decât în spaţiile învecinate şi de cele mai multe
ori cu o intensitate mai mare;
b. tendinţa naturală de propagare ascensională a gazelor de ardere şi a fumului;
c. propagarea laterală a incendiului se produce până la limita spaţiului din mediul
înconjurător, cu o viteză mare atunci când există o obstrucţie pe direcţia ascensională;
d. toate focarele de ardere situate la partea de jos a spaţiului investigat trebuie depistate şi
analizate ca posibile focare de iniţiere a incendiului.

În acest sens se desfăşoară următoarele activităţi:

-se analizează fiecare punct jos de ardere sub aspectul modului de transmitere a arderii de la acesta,
prin stabilirea direcţiei predominante a arderii şi a suprafeţelor de ardere ce puteau fi aprinse din acest
punct, pentru a forma un incendiu mic;
-după analizarea tuturor punctelor joase de ardere, se studiază amprenta generală a incendiului,
pentru a se realiza modelul după care se consideră că incendiul a evoluat ulterior; se ia în considerare şi
acţiunea unor factori exteriori (direcţia vântului, sensul curenţilor de aer formaţi în clădire, efectul de coş)
pentru determinarea efectului ce-l putea transmite asupra dezvoltării incendiului;
-concluziile rezultate din studierea fiecărui punct de ardere sunt evaluate în corelaţie cu amprentele
generale şi cu modul de evoluţie a incendiului în faza dezvoltată; în general numai unul din aceste puncte
corespunde, în contextul dat, ca loc de origine a incendiului;
-se caută cauzele care ar fi putut produce iniţierea incendiului, în toate punctele joase de ardere ce
ar putea constitui, în situaţia dată, loc probabil de origine a acestuia; dacă nici unul dintre punctele joase
de ardere nu ar fi putut – conform analizei întreprinse – să constituie locul de origine a incendiului,
investigatorul trebuie să studieze şi alte posibilităţi de iniţiere a arderii, în puncte situate la alte nivele ale
spaţiului cercetat.
 La cercetarea punctelor joase de ardere trebuie avute în vedere şi posibilităţile ca procesele de
combustie să fi apărut ca urmare a unor fenomene ce au avut loc în partea superioară a spaţiului, ca de
exemplu: prăbuşirea unor elemente de construcţii sau a altor materiale aprinse ori scurgerea pe sol a unui
lichid combustibil ieşit printr-o neetanşeitate a unei conducte, rezervor, ş.a., care s-a aprins în contact cu o
sursă de iniţiere.
În numeroase cazuri, punctele joase de ardere sunt situate la nivelul pardoselii apărând sub forma
carbonizării profunde. Pentru o analiză corectă a modului de formare a carbonizării, trebuie avute în
vedere următoarele:
-materialele solide care cad arzând la sol, precum şi corpurile metalice incandescente,
supraîncălzite sau alte obiecte cu emisie calorică importantă, în contact direct sau la mică distanţă de
pardoseala combustibilă, pot iniţia arderea pe faţa superioară a acesteia şi produce carbonizarea ei în
profunzime; este evident că prezenţa obiectelor metalice sau topite care au provocat arderea pardoselii,
permite precizarea originii carbonizării;
-lichidele combustibile ce ard pe pardoseală nu pot provoca, de regulă, aprinderea acesteia pe faţa
sa superioară, deoarece radiaţia calorică a flăcărilor are numai efecte foarte reduse;
-pardoseala combustibilă poate fi aprinsă, de regulă, numai dacă lichidul combustibil pătrunde sub
nivelul ei, prin găuri, interstiţii sau alte neetanşeităţi, arzând dedesubt.
Astfel, acţiunea flăcărilor provoacă aprinderea feţei inferioare a pardoselii, carbonizarea sa de jos
în sus, fiind posibilă străpungerea acesteia şi trecerea arderii pe faţa superioară.

METODE ŞI PROCEDEE FOLOSITE ÎN CERCETAREA INCENDIILOR

- Metode logice generale

-analiza-dezmembrarea şi desfacerea pe plan mintal a întregului în părţile şi laturile sale

componente;
-sinteza-reconstituirea mentală a întregului prin asamblarea elementelor şi laturilor sale
constitutive;
-inducţia-determinarea proprietăţilor şi aspectelor unor colectivităţi (mulţimi) mai mari de obiecte,
fenomene şi procese pornind de la colectivităţi mai restrânse (submulţimi), adică inferenţa de la particular
spre general;
-deducţia-determinarea caracteristicilor şi proprietăţilor unor indivizi (elemente) sau colectivităţi
mai restrânse de indivizi (submulţimi) pornind de la proprietăţile şi caracteristicile unor colectivităţi mai
cuprinzătoare (mulţimi) ale acestora, adică inferenţa de la general la particular şi individual;
-comparaţia-studierea caracteristicilor şi proprietăţilor a două sau mai multe elemente (fenomene)
şi stabilirea celor identice, asemănătoare şi deosebite;
-presupunerea şi excluderea-stabilirea (din fază iniţială) a întregului pachet de ipoteze şi versiuni,
precum şi eliminarea succesivă (pe parcursul cercetării) a celor ce nu pot fi fundamentate (logic, tehnic şi
ştiinţific) ca posibile în situaţia reală dată.

- Metode, procedee şi mijloace operative de specialitate

-utilizarea instrumentelor de măsură (ruletă, riglă, balanţă, cronometru, termometru, ş.a) şi optice
de mărit (lupe, microscoape, ş.a.);
-folosirea aparatelor de iluminat, fotografiat, filmat şi de proiecţie, precum şi a celor de înregistrat (
casetofon, reportofon, ş.a.);nu se recomandă utilizarea aparatelor de telefonie mobilă cu cameră video-
foto;
-studierea concluziilor rezultate în urma utilizării în activitatea de prevenire şi stingere a
incendiilor a unor metode şi tehnici specifice de cercetare (prelucrare statistico-matematică a datelor
despre incendii, cartografierea acestora sau a altor parametri privind riscul de incendiu).
- Metode şi procedee tehnico-ştiinţifice de specialitate
-determinarea caracteristicilor de comportare la foc a materialelor şi substanţelor (temperatură de
aprindere, temperatură de inflamabilitate, temperatură de aprindere spontană-autoaprindere, putere
calorifică, viteză de ardere, viteză de propagare a flăcărilor, limita de rezistenţă la foc, limite de explozie,
opacitatea fumului, energie minimă de aprindere, ş.a.) şi dacă este necesar, încadrarea în euroclase de
reacţie la foc;
-determinarea prin calcul a bilanţului energetic al materialelor şi substanţelor combustibile;
-confruntarea duratei incendiului şi a temperaturii rezultate cu durata convenţională şi cu
temperatura produsă;
-identificarea în cenuşă, zgură, topituri sau materiale prelevate a prezenţei unor substanţe
(iniţiatori sau acceleratori ai reacţiei de ardere) sau a unor componenţi din structura lor;
-determinarea modificărilor din structura metalelor şi a altor materiale în urma solicitărilor termice
şi a fenomenelor fizico-chimice la care au fost supuse în timpul incendiului;
-analiza şi compararea suprafeţelor şi contururilor obiectelor;
-stabilirea compoziţiei chimice şi precizarea unor substanţe combustibile;
-evaluarea gradului de acţiune al efectelor negative ale incendiului asupra persoanelor din zona
focarului sau asupra altor utilizatori;
-reconstituirea la scară reală sau redusă în obiectivul în cauză, în obiective similare, în poligon sau
laborator, a aspectelor privind situaţia anterioară incendiului, sau a posibilităţilor ca unele reacţii,
fenomene, activităţi să se fi desfăşurat conform declaraţiilor martorilor sau ipotezelor investigatorului;
-experimentări pentru determinarea modului în care ard unele materiale şi a fenomenelor ce
însoţesc procesul de combustie;
-realizarea de capcane criminalistice – pentru identificarea făptuitorului prin utilizarea substanţelor
chimice, izotopi radioactivi, dispozitive electronice, fotografiere, ş.a.;
-expertize criminalistice (dactiloscopică, traseologică, grafică, ş.a);
-expertize psihiatrico-legale (în cazuri posibile de piromanie, alcoolism ş.a.).

PARTICULARITĂŢI METODOLOGICE ŞI TEHNICE DE

IDENTIFICARE A CAUZELOR DE INCENDII

În cazul surselor de aprindere cu flacără se va avea în vedere:

-verificarea existenţei mijloacelor care utilizează flacăra sau care pot, în anumite condiţii să
formeze flacără, cum sunt: aparate de sudură, facle, cuptoare, aparate de gătit (aragaze, reşouri), de
iluminat (lămpi, lumânări, felinare, torţe), de laborator (becuri şi spirtiere cu gaze sau lichide
combustibile), afumători, mijloace de aprindere (chibrituri, brichete, aprinzătoare electrice, ş.a.), focul în
aer liber;
-examinarea urmelor şi resturilor rămase de la mijloacele ce utilizează flacăra, a deformărilor
acestora şi a funinginei;
-determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor şi substanţelor aflate în zona
incendiului, precum şi a distanţelor de amplasare a acestora faţă de sursele de producere a flăcării;
-evaluarea temperaturii flăcărilor în funcţie de temperatura de ardere a combustibilului, de
mărimea flăcării rezultate la ardere, precum şi de căldura pierdută prin radiaţii sau consumată de către
produsele de ardere (de exemplu: flăcările de chibrit pot atinge 600-700 o C., de sudură oxiacetilenică
3100oC., ale lămpilor de lipit 2000oC., cele de hidrogen 2800o C., cele de lemn 850-1400oC., de metan
1875oC., de propan 1925oC., cele ale lămpii cu petrol 780-1300oC.);
-compararea căldurii de reacţie a flăcării cu temperatura sau energia minimă de aprindere a
materialelor şi substanţelor combustibile aflate în zona incendiului;
-studierea, după caz, a condiţiilor de micro climat sau a situaţiei meteorologice.
În cazul surselor de aprindere de natură termică se va urmări:

-verificarea existenţei şi stării tehnice a instalaţiilor, aparatele termice sau a aparatelor electrice de
încălzit, aparatelor electrocasnice şi de birou, a echipamentelor, coşurilor pentru evacuarea fumului sau a
obiectelor incandescente;
-examinarea punctelor sau a zonelor în care este posibilă apariţia frecării în funcţie de sistemul de
rezemare şi de ungere, de turaţie şi de puterea transmisiei, ş.a.;
-determinarea modului de transmitere şi acumulare a căldurii, precum şi a mărimii şi a duratei
acesteia, corelat cu natura şi proprietăţile materialelor şi/sau substanţelor combustibile aflate în zonă;
-examinarea urmelor şi resturilor provenite de la obiecte incandescente, jar, cenuşă, zgură,
particule provenite de la sudură, tăiere, lipire, precum şi de la becuri, proiectoare, ţigări;
-determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor combustibile amplasate în
apropierea sursei de aprindere, a distanţelor de siguranţă şi a celor efective, a duratei de influenţă, corelat
cu condiţii de micro climat (concentraţie de pulberi sau gaze combustibile, umiditate, curenţi de aer,
temperatură a mediului, ş.a.) sau condiţii meteorologice;
-compararea temperaturii de aprindere a materialelor sau substanţelor combustibile cu temperatura
surselor de aprindere în funcţie de amplasarea acestora;
-efectuarea de măsurători experimentale în condiţii similare, de la caz la caz, instrumente de
măsură adecvate;
-reconstituirea când este posibil, a situaţiei investigate.

În cazul surselor de aprindere de natură electrică se va proceda la:

-studierea şi compararea schemei proiectate, a instalaţiilor electrice cu realitatea, în colaborare cu

specialişti în domeniu;
-verificarea gradului de protecţie a instalaţiilor electrice, în funcţie de pericolul de incendiu şi
explozie existent;
-determinarea univocă a instalaţiilor electrice aflate sub tensiune în momentul izbucnirii
indendiului, precum şi a celor care nu erau sub tensiune;
-examinarea dispozitivelor de siguranţă (de protecţie) ale instalaţiilor electrice; dacă sunt montate
dispozitivele de siguranţă; dacă dispozitivele sunt originale, nu sunt supradimensionate, nu au fost reparate
cu mijloace locale; dacă este capacitatea consumatorilor sub limita admisă pe circuitul (siguranţa)
respectiv;
-examinarea comutatoarelor, heblurilor şi întreruptoarelor, poziţia acestora şi urmele, impurităţile
depuse pe ele şi pe punctele de contract;
-examinarea consumatorilor (motoare electrice, aparate electrice, corpuri de iluminat ş.a.), starea
tehnică a consumatorilor şi modul de supraveghere a acestora; puterea reală a consumatorilor şi
compararea ei cu cea prevăzută în proiect; amprenta incendiului asupra consumatorilor (de exemplu: dacă
pe resturile de filament ale unui bec electric se găsesc sudate urme microscopice de granule sau cioburi de
sticlă, becul ardea, iar dacă particulele de sticlă au muchii ascuţite şi nu sunt sudate de filament rezultă că
becul nu era sub tensiune). Pentru examinare se utilizează lupa, microscopul şi aparate de fixat imagini
(foto şi video);
-examinarea conductoarelor şi cablurilor electrice; starea izolaţiei (de exemplu carbonizarea
izolaţiei în contact cu metalul şi schimbarea culorii observată prin mărimea la microscop şi prin
fotografiere); colectarea, din zona incendiului, a resturilor de conductoare, urmată de examinarea structurii
metalului (analiza metalografică) – de exemplu: apariţia unor modificări în structura cuprului care implică
prezenţa oxigenului, indică închiderea circuitului înainte de izbucnirea incendiului, iar dacă indică doar
prezenţa infirmă a oxigenului, înseamnă că circuitul s-a închis doar pe timpul incendiului;
-verificarea integrităţii sistemului de descărcare continuă a sarcinii electrice şi a valorii rezistenţei
de legare la pământ;
 -verificarea cablurilor pe traseu şi în secţiune (conform standardelor în vigoare) prin efectuarea
unor măsurători privind: rezistenţa izolaţiei (cu ajutorul megaohmetrului), rezistenţa chimică (metoda
punţii), proba cu tensiune înaltă sau mărită şi a curentului de fugă, încercarea izolaţiei la străpungere,
precum şi determinarea defectelor de cablu; examinarea materialelor identice (etaloane) cu cele avariate
sau neutilizate;
-inventarierea şi studierea punctelor în care se poate forma electricitate statică; Electricitatea
statică poate crea accidente urmate de explozii sau incendii, numai dacă sunt întrunite simultan trei
condiţii: există o atmosferă ambiantă explozivă, are loc curgerea prin descărcare disruptivă a sarcinilor şi
energia eliberată prin descărcare este suficientă pentru aprinderea amestecului aer-gaz sau aer-pulbere.
Materialele capabile să producă descărcări electrice sunt: solide-cauciucul natural şi sintetic, masele
plastice, fibrele artificiale, răşinile sintetice, lichide-sulfură de carbon, eter, benzină, hidrocarburi, esteri,
hidrocarburi clorurate, cetone inferioare şi cetone, iar dintre gaze şi vapori-dioxidul de carbon care atunci
când este descărcat din stare lichidă dezvoltă sarcini puternice în zăpada carbonică, ca şi jetul de abur de
înaltă presiune.
Operaţiunile tehnologice care favorizează producerea a sarcinilor electrostatice şi care au generat incendii
frecvente prin descărcarea acestora sunt următoarele:
a. transportul lichidelor prin conducte cu viteză relativ mare-de regulă peste 0,7m/s,
b. transvazarea lichidelor şi umplerea sau golirea vaselor, recipienţilor, străbaterea unei
conducte sau a unui furtun de către abur, aer sau orice gaz, atunci când aburul este umed,
iar aerul sau gazul conţine particule din materiale electrizabile, ieşirea prin ajutaj a gazelor
comprimate sau lichefiate, mai ales a acelor gaze care antrenează un lichid fin pulverizat,
c. spălarea unor ţesături prin agitare în lichide-în special petroliere,
d. mişcarea particulelor la măcinare, malaxare, amestecare, comprimare, benzi transportoare
sau transmisii în mişcare,
e. vehicule în mişcare, mişcarea volantelor, rotoarelor de turbină, compresoarelor,
ventilatoarelor, derularea unor filme sau pelicule, benzi de hârtie şi textile ori ambalarea
substanţelor pulverulente în saci.
-evaluarea parametrilor ce caracterizează sursele de iniţiere a arderii de natură electrică, cum sunt:
la scurtcircuit intensitatea, tensiunea şi rezistenţa de scurtcircuit, efecte mecanice şi termice ale
scurtcircuitului; la arcuri şi scântei electrice-intensitatea, tensiunea descărcărilor, lungimea şi durata
arcurilor şi scânteilor, capacitatea (energia) de aprindere;
-studierea modului de amplasare şi a naturii materialelor şi substanţelor combustibile şi explozive
din zona incendiată, compararea caracteristicilor de comportare la foc ale acestora cu parametrii ce
caracterizează sursele de iniţiere a arderii de natură electrică, menţionaţi mai sus;
-analizarea posibilităţilor de iniţiere a incendiului prin scurtcircuit, arcuri şi scântei electrice
produse în mediul combustibil (exploziv) existent;
-examinarea condiţiilor de microclimat (umiditate, grad de izolare, temperatura şi compoziţia
mediului);
-efectuarea de experimente în condiţii similare.
Pentru sursele de aprindere spontană se va urmări:
-stabilirea substanţelor chimice prezente care se pot aprinde spontan în contact cu aerul, apa sau în
contact cu alte substanţe chimice sau care pot intra în reacţii exoterme care pot conduce la aprinderea lor,
a produsului de reacţie sau a materialelor şi substanţelor combustibile vecine mediului de reacţie;
-evaluarea cantităţilor de substanţe intrate în reacţie şi a mărimii energiei termice dezvoltate;
-evaluarea cantităţilor de substanţe sau materiale susceptibile de aprindere spontană şi compararea
cu mărimea critică necesară pentru iniţierea fenomenului;
-depistarea acceleratorilor existenţi în masa materialelor cu tendinţă de aprindere spontană,
stabilindu-se contactul lor cu oxidanţii;
-studierea fazelor tehnologice în cazul unui proces industrial;
-studierea condiţiilor de manipulare;
-studierea condiţiilor de depozitare a materialelor şi substanţelor combustibile, sau a reactivilor,
prezente în zona incendiului (modul de stivuire, distanţa de siguranţă şi distanţele reale, modul de
iluminare artificial sau natural, posibilităţi de contact artificial, temperatura materialelor şi a mediului,
umiditatea şi alte condiţii de microclimat, durată, ş.a.);
-determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor combustibile amplasate în zona
incendiului şi compararea lor cu mărimea energiei termice dezvoltate;
-verificarea posibilităţilor de aprindere spontană de natură chimică, fizico-chimică sau biologică;
-efectuarea după caz, de experimente de laborator cu probele colectate şi reconstituiri la faţa
locului.
În cazul surselor de aprindere de natură mecanică se va avea în vedere:
-identificarea instalaţiei, utilajului, uneltelor de muncă, ş.a. care pot produce scântei; starea
tehnică şi modul de amplasare, utilizare şi supraveghere;
-examinarea punctelor în care poate apare frecarea;
-examinarea urmelor de ardere;
-compararea capacităţii de aprindere a scânteii cu energia minimă de aprindere a materialelor
combustibile din zonă;
-determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor sau a substanţelor combustibile
aflate în zona incendiului;
-examinarea lagărelor, arborilor, identificarea urmelor de tocire, a rizurilor, sudurilor locale,
fisurilor, urmelor de topire a cuzineţilor, arderea vopselelor, suprafeţelor cu rugozităţi pronunţate;
-examinarea condiţiilor de microclimat (umiditatea, temperatura şi compoziţia mediului);
Pentru sursele de aprindere naturale se recomandă:
-analizarea datelor meteorologice din perioada anterioară izbucnirii incendiului, din zona afectată;
-examinarea urmelor de ardere;
-determinarea condiţiilor de aprindere şi de ardere a materialelor şi substanţelor combustibile aflate
în zona incendiului şi compararea lor cu energia de aprindere a surselor;
-verificarea instalaţiilor de paratrăsnet, prin calcul şi măsurători adecvate şi analize de laborator;
-examinarea efectelor mecanice şi tehnice în cazul trăsnetului;
-studierea acţiunilor secundare în cazul trăsnetului ca urmare a inducţiei electrostatice şi
electromagnetice, precum şi a eventualelor descărcări simultane în mai multe puncte;
-evaluarea mărimii energiei solare datorate radiaţiilor directe;
-examinarea bucăţilor de sticlă care ar putea juca rol de lentilă;
-evaluarea nivelului de radiaţie.
La sursele de aprindere datorate explozivilor şi materialelor incendiare se va urmării:
-determinarea substanţelor explozive existente, a modului de aprindere explozivă a acestora
(oxidare rapidă, descompunere rapidă, polimerizări şi alte reacţii chimice necontrolate), precum şi a
tipului de explozie produs (deflagraţie, detonaţie, explozie în spaţiu închis, explozie în aer liber);
-studierea condiţiilor în care se pot produce exploziile, intervalul de explozie, temperatura şi
presiunea mediului, ventilaţia, starea fizico-chimică a substanţelor şi materialelor, temperatura şi energia
minimă de aprindere, compoziţia mediului, existenţa şi starea dispozitivelor şi mijloacelor de
decompresare, ş.a.);
-inventarierea surselor de iniţiere a exploziei (surse de energie) aflate în zona incendiului şi
examinarea acestora;
-examinarea efectelor şi urmărilor exploziei (presiuni şi temperaturi rezultate, distrugeri materiale)
-inventarierea materialelor incendiare existente în zona de producere a incendiului şi luarea în
calcul a caracteristicilor acestora.
În cazul surselor de aprindere indirecte se va avea în vedere:
-identificarea posibilelor surse de căldură din apropierea locului de izbucnire a incendiului;
-măsurarea distanţei dintre locul de izbucnire a incendiului şi eventualele focare din apropiere care
puteau să transmită căldura prin radiaţie termică;
-verificarea conductelor, tubulaturii a elementelor de construcţie din apropierea locului de
izbucnire a incendiului