Estonia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Estonia
Republica Estonia
Eesti Vabariik (estonă)
Eesti (estonă)

Drapelul Estoniei Stema Estoniei[*]

Deviză: Epic Estonia 

Imnul național: Mu isamaa, mu õnn ja rõõm

(Patria mea, mea fericire și bucurie)

Geografie

Suprafață  

 - totală 45,226 km²

Apă (%) 4,56

Cel mai înalt punct Suur Munamägi[*] (317,4 m) 

Cel mai jos punct Marea Baltică (0 m) 

Vecini Letonia
 Rusia 

Fus orar UTC+2

Ora de vară UTC+3

Populație

Populație  

 - Recensământ  1.294.455 (locul 151)

Densitate 29 loc/km²

Limbi oficiale estonă

Etnonim estonieni (pl.)
estonian (masc.)
estoniană (fem.) 

Guvernare

Sistem politic republică

Președinte(d) Kersti Kaljulaid 

Prim-ministru(d) Jüri Ratas[*] 

Legislativ Riigikogu 

Capitala Tallinn

Istorie 

Formare Independență 

Economie

PIB (PPC) 2006

 - Total 44.063.633.072 dolar Geary-

Khamis[3] 

 - Pe cap de locuitor $18.216

PIB (nominal) 2006

 - Total $13,1 de miliarde (locul 92)

 - Pe cap de locuitor 20.200 dolari americani[4] 

IDU (2004)  0,858 (înalt) (locul 40)

Monedă euro ( EUR )

Coduri și identificatori
 Cod CIO EST 

Cod mobil 248 

Prefix telefonic 372

ISO 3166-2 EE 

Domeniu Internet .ee

Prezență online

site web oficial

Modifică date / text 

Estonia (în estonă Eesti; pronunție estonă:   /ˈeːsti/), oficial Republica

Estonia[5] (în estonă Eesti Vabariik), este un stat din regiunea Baltică din Europa de
Nord. La nord are ieșire către Golful Finlandei, la vest către Marea Baltică, la sud se
învecinează cu Letonia (343 km), și la est cu Lacul Peipus și cu Rusia (338.6 km).
[6]
 Dincolo de Marea Baltică se află Suedia către vest și Finlanda către nord. Teritoriul
Estoniei acoperă 45.227 km², și este influențat de o climă temperată. Estonii sunt
un popor finic, iar limba oficială, estona, este o limbă fino-ugrică înrudită îndeaproape
cu finlandeza și mai de departe cu maghiara.
Estonia este o republică parlamentară împărțită în 15 subdiviziuni, denumite
individual maakond. Capitala și cel mai mare oraș este Tallinn. Cu o populație de
1,29 milioane de locuitori, este una dintre cele mai puțin populate state membre
ale Uniunii Europene, ale Zonei Euro și ale NATO. Estonia are cel mai mare produs
intern brut pe cap de locuitor dintre toate fostele republici ale URSS.[7] Este listată ca
fiind o „economie cu venit mare” de către Banca Mondială, ca „economie avansată” de
către Fondul Monetar Internațional, și este membră a OECD. Națiunile Unite clasifică
Estonia drept „țară dezvoltată” cu un Indice al Dezvoltării Umane „foarte ridicat”,[2] iar
țara se află pe primele locuri în termeni de libertate a presei (locul 3 în lume în 2012[8]),
libertate economică, libertate politică și educație.

Cuprins

 1Etimologie

 2Istorie

o 2.1Preistorie

o 2.2Epoca vikingă

o 2.3Evul Mediu

o 2.4Reforma și Estonia suedeză

 o 2.5Renașterea națională și dominația rusească

o 2.6Declarația de independență

o 2.7Al Doilea Război Mondial

 2.7.1Ocupația sovietică

 2.7.2Ocupația germană

o 2.8Estonia sovietică

o 2.9Independența

 3Geografie

o 3.1Împărțirea administrativă

 4Politica

o 4.1Parlamentul

o 4.2Guvernul

o 4.3Legea

o 4.4Relațiile externe

o 4.5Armata

 5Economia

o 5.1Dezvoltări istorice

o 5.2Resurse

o 5.3Industria și mediul

o 5.4Comerțul

o 5.5Transporturile

 6Demografie

o 6.1Urbanizarea

o 6.2Religia

o 6.3Societatea
  6.3.1Familia

o 6.4Limbile

 7Cultură

o 7.1Educația și știința

o 7.2Literatura

o 7.3Mass-media

o 7.4Muzica

o 7.5Bucătăria

o 7.6Sport

o 7.7Estonia ca țară nordică

o 7.8Patrimoniul UNESCO în Estonia

 8Note

 9Lectură suplimentară

 10Vezi și

 11Legături externe

Etimologie[modificare | modificare sursă]
O ipoteză a originii numelui de Estonia provine de la poporul Aesti descris de
istoricul roman Tacitus în lucrarea sa Germania (ca. 98 AD).[9]
Saga antică scandinavă face referire la o țară denumită Eistland, nume păstrat pentru
Estonia și astăzi în limba islandeză, și apropiat de cel folosit în alte limbi germanice:
daneza, germana, neerlandeza, suedeza și norvegiana, care o denumesc Estland. Alte
denumiri arhaice sunt și Estia sau Hestia.

Istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria Estoniei.

Preistorie[modificare | modificare sursă]
Viața umană în Estonia a apărut acum circa 11.000–13.000 de ani, când s-a topit
gheața din ultima eră glaciară. Cea mai veche așezare cunoscută în Estonia
este așezarea de la Pulli, aflată pe malurile râului Pärnu, lângă orașul actual Sindi, în
sud-vestul țării. Datarea cu carbon radioactiv a stabilit data așezării în jur de acum
11.000 de ani, la începutul mileniului al IX-lea î.e.n.

Unelte ale culturii Kunda, Muzeul de Istorie al Estoniei

Artifacte din Epoca Fierului aparținând unei hoarde din Kumna.[10]

S-au găsit urme ale unor comunități ce se ocupau cu vânătoarea și pescuitul pe la

6500 î.e.n. lângă orașul Kunda din nordul Estoniei. Artefacte din os și piatră similare
celor de la Kunda s-au mai descoperit și în alte părți ale țării, precum și în Letonia,
nordul Lituaniei și sudul Finlandei. Cultura Kunda aparține mezoliticului (epoca mijlocie
a pietrei).
Sfârșitul Epocii Bronzului și începutul Epocii Fierului au fost marcate de mari modificări
culturale. Cea mai importantă din ele a fost revoluția agricolă, adică trecerea de la
vânat/pescuit/cules la practicarea agriculturii, care a rămas miezul vieții economice și
culturale. Între primul și al V-lea secol al erei noastre, au apărut ferme stabile, populația
a crescut și așezările umane s-au extins. Influența culturală a Imperiului Roman a ajuns
până în Estonia.
Prima mențiune a poporului care locuiește Estonia actuală provine de la
istoricul roman Tacitus care, în cartea sa Germania (ca. 98 e.n.) descrie tribul Aesti.
Tacitus amintește denumirea practică de ei pentru chihlimbar într-o formă aparent
latinizată, glesum (cf. letonul glisas). Acesta este unicul cuvând din limba aestilor
cunoscut din antichitate. În ciuda acestui fapt, Aestii sunt considerați în general a fi
strămoșii popoarelor baltice.[11][12][13]
A urmat o Epocă a Fierului mai agitată și mai plină de războaie urmată de pericole
externe venite atât din partea triburilor baltice, care atacau dinspre sud, dar și de peste
mări. Câteva sögur scandinave fac referire la campanii de pedepsire împotriva
Estoniei. Pirații estoni efectuau raiduri similare împotriva vikingilor. „Năvălitorii păgâni”
care au devastat orașul suedez Sigtuna în Evul Mediu Timpuriu, în 1187, erau estoni. [14]
În primele secole din era noastră, au început să apară subdiviziuni politice și
administrative în Estonia. Au apărut astfel două unități majore: provincia (în
estonă: kihelkond) și țara (în estonă: maakond). Provincia era formată din mai multe
sate cu sfaturi ale bătrânilor. Aproape toate provinciile aveau cel puțin o cetate.
Apărarea zonelor locale era condusă de cel mai înalt oficial, regele sau un „bătrân”.
Până în secolul al XIII-lea, în Estonia au apărut
următoarele țări: Revala, Harjumaa, Saaremaa, Hiiumaa, Läänemaa, Alempois, Sakala, 
Ugandi, Jogentagana, Soopoolitse, Vaiga, Mõhu, Nurmekund, Järvamaa și Virumaa.[15]
Estonia și-a păstrat religia păgână, centrată în jurul unei zeități
denumite Tharapita. Cronica lui Henric din Livonia menționează pe Tharapita ca zeu
suprem al oeselienilor (locuitori ai insulei Saaremaa), și ca fiind cunoscut și
triburilor vironiene din nordul Estoniei.
Epoca vikingă[modificare | modificare sursă]
Oeselienii (în estonă saarlased, singular: saarlane) erau un subgrup etnic al estonilor,
ce locuiau pe insula Saaremaa (în daneză Øsel; în germană Ösel; în suedeză Ösel), o
insulă aparținând astăzi Estoniei, în Marea Baltică. Prima lor atestare este considerată
a fi din secoluil al II-lea î.e.n., de către Ptolemeu, în Geografia III.[16] Oeselienii erau
denumiți în sögur islandeze în nordica veche și în Heimskringla Víkingr frá
Esthland (vikingi din Estonia).[17][18][19][20] Corăbiile lor erau denumite „vase de pirați” de
către Henric din Livonia în cronicile sale în latină de la începutul secolului al XIII-lea. [21]
Poate cel mai cunoscut raid al piraților oeselieni a avut loc în 1187, cu atacul orașului
suedez Sigtuna de către năvălitori finici din Couronia și Oesel. Printre victimele acestui
raid s-a numărat arhiepiscopul suedez Johannes. Orașul a rămas ocupat o vreme, ceea
ce a contribuit la declinul său ca centru comercial în secolul al XIII-lea, în favoarea altor
orașe ca Uppsala, Visby, Kalmar și Stockholm.[22]
Cronica Livoniană descrie vasele folosite de oeselieni ca fiind de două
feluri: piratica și liburna. Primul era un vas de război, al doilea era în principal un vas
comercial. O piratica putea transporta circa 30 de oameni și avea o provă înaltă în
formă de balaur sau cap de șarpe, precum și o pânză dreptunghiulară.
Tezaurul eston din epoca vikingilor cuprinde în principal lingouri și monede de argint.
Prin comparație cu vecinii săi, Saaremaa deține cele mai bogate descoperiri
arheologice de tezaure vikinge după regiunea Gotland din Suedia. Aceasta sugerează
că Estonia constituia o țară importantă de tranzit în epoca vikingilor.
Zeul suprem al oeselienilor, după cum a fost descris de Henric din Livonia, se
numea Tharapita. Conform legendei din cronică, Tharapita s-ar fi născut pe un munte
împădurit din Virumaa (în latină Vironia), pe Estonia continentală, de unde a zburat
pe Oesel (Saaremaa).[23] Numele de Taarapita a fost interpretat ca „Taara,
ajutor!”/„Thor, ajutor!” (în estonă, Taara a(v)ita) sau „Taara păzitorul”/„Thor păzitorul”
(Taara pidaja) Taara este asociat cu zeul scandinav Thor. Povestea zborului lui
Tharapita sau al lui Taara din Vironia în Saaremaa a fost asociat cu impactul
unui meteorit, estimat a fi avut loc în 660 ± 85 î.e.n., impact soldat cu
formarea craterului Kaali de pe Saaremaa.
Evul Mediu[modificare | modificare sursă]

Livonia medievală

Castelul de la Kuressaare de pe Saaremaa

La începutul secolului al XIII-lea, Lembitu din Lehola, o căpetenie din Sakala a încercat

să-i unifice pe estoni și să îndepărteze pericolul cuceririi daneze și germanice în
timpul Cruciadei Livoniene. El a reușit sa adune o armată de 6000 de estoni din diferite
regiuni, dar a fost ucis în bătălia de Sf. Matei în septembrie 1217.[24]
Din 1228, în urma Cruciadei Livoniene, și până în anii 1560, Estonia a fost inclusă
în Terra Mariana, teritoriu înființat la 2 februarie 1207[25] ca principat component
al Sfântului Imperiu Roman[26] și a proclamat de papa Inocențiu al III-lea în 1215 ca
principat supus Sfântului Scaun.[27] Sudul țării a fost cucerit de Frații Livonieni ai Sabiei,
ordin militar monastic care a aderat la Ordinul Teutonic în 1237 și a devenit principala
sa ramură, denumită Ordinul Livonian. Ducatul Estoniei s-a înființat în partea de nord a
țării[28] ca dominion direct al regelui Danemarcei între 1219 și 1346, când a fost vândut
teutonilor și a devenit parte din Ordenstaat.[29] În 1343, poporul din nordul Estoniei și
din Saaremaa s-a răzvrătit împotriva dominației germanice în Răscoala din Noaptea de
Sf. Gheorghe, înăbușită în 1345. Eșecul răscoalei a dus la consolidarea puterii clasei
minoritare dominante a germanilor baltici.[30] De-a lungul secolelor ce au urmat, germanii
baltici au rămas elita dominantă atât în orașe cât și în zona rurală. [31]
Începând cu 1248 orașul Reval (denumit Tallinn după 1918) a fost condus după
sistemul legislativ din Lübeck. La sfârșitul secolului al XIII-lea a aderat la alianța de
bresle și comerț denumită Liga Hanseatică.
După căderea în declin a Ordinului Teutonic în urma înfrângerii din bătălia de la
Grunwald din 1410, și mai ales după înfrângerea Ordinului Livonian în bătălia de la
Swienta la 1 septembrie 1435, s-a semnat acordul de formare a Confederației
Livoniene la 4 decembrie 1435.[32] Marele Ducat al Moscovei și apoi Țaratul Rusiei au
încercat fără succes să invadeze țara în 1481 și 1558.
Confederația Livoniană a rezistat până la Războiul Livonian (1558–1582). Războaiele
au redus populația estonă de la circa 250–300.000 de oameni înainte de Războiul
Livonian până la 120–140.000 în anii 1620. [33]
Reforma și Estonia suedeză[modificare | modificare sursă]

Capitala estonă Tallinn (pe atunci, Reval) în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Se remarcă zidul cu

multiple turnuri, turla bisericii Sf. Olaf (cea mai înaltă clădire în lume la momentul construcției sale), precum și
cetatea de pe colina Toompea, care au rezistat până în ziua de astăzi

Imperiul Suedez după tratatul de la Roskilde din 1658. Porțiunea cu verde închis arată Suedia propriu-zisă
reprezentată în Riksdagul Stărilor, în vreme ce celelalte tente de verde reprezintă diferite dominioane și
posesiuni suedeze.
Reforma în Europa a început oficial în 1517 când Martin Luther și-a publicat cele 95 de
teze. Reforma s-a soldat cu mari schimbări în regiunea Baltică. Ideile Reformei au
pătruns în Confederația Livoniană foarte rapid și până în anii 1520, erau bine
cunoscute. Limba, educația, religia, și politica au suferit mari transformări. Slujbele
bisericești se țineau acum în dialectul local, în locul latinei, ca până atunci.
[34]
 În Războiul Livonian din 1561, nordul Estoniei a intrat sub dominație suedeză.
Estonia de Sud a format în anii 1560 Ducatul autonom al Livoniei intrat în
componența Uniunii Polono-Lituaniene, fiind sub control comun al Coroanei Polone și
al Marelui Ducat al Lituaniei, în cadrul căruia teritoriul actual al Estoniei forma două
voievodate: voievodatul Dorpat (zona Tartu) și voievodatul Parnawa (zona Pärnu). În
1629, Estonia continentală a intrat în întregime sub controlul Suediei. Estonia a fost
împărțită administrativ în priovinciile Estonia (în nord) și Livonia, ultima cuprinzând
sudul Estoniei și nordul Letoniei de astăzi. Această împărțire a persistat până la
începutul secolului al XX-lea.
În 1631, regele suedez Gustaf al II-lea Adolf a obligat nobilimea să acorde țărănimii
drepturi mai multe, deși nu a desființat iobăgia. Regele Carol al XI-lea a confiscat unele
mari moșii nobiliare, făcându-le domenii ale Coroanei și transformând efectiv iobagii de
pe acele moșii în țărani liberi, plătitori de impozite. În 1632, s-au înființat o tiparniță și o
universitate în orașul Dorpat (astăzi, după 1918, Tartu). Această perioadă este
denumită în istoriografia naționalistă estonă „Bunele Vremuri Suedeze”.
Creșterea demografică constantă a continuat până la epidemia de ciumă din
1657. Marea Foamete din 1695-97 a ucis circa 70.000 de oameni — aproape 20% din
populație.[33]
Renașterea națională și dominația rusească[modificare | modificare sursă]
După capitularea Estoniei și Livoniei în Marele Război al Nordului (1700-1721), Imperiul
Suedez a pierdut Estonia în fața Rusiei prin tratatul de la Nystad. Clasele sociale
dominante, ca și mare parte din clasa de mijloc, au rămas însă formate tot din germani
baltici. Războiul a devastat populația Estoniei, dar ea și-a revenit repede. Deși
drepturile țăranilor au fost slăbite prin cucerirea rusească, în 1816 s-a abolit iobăgia în
provincia Estonia, și în 1819 și în Livonia.
Ca urmare a abolirii iobăgiei și a disponibilității educației pentru populația băștinașă
vorbitoare de estonă, în secolul al XIX-lea s-a dezvoltat o mișcare naționalistă estonă.
Ea a început la nivel cultural, având ca rezultat apariția literaturii estone, a teatrului în
limba estonă și a muzicii culte, și a dus la formarea unei identități naționale estone și a
unei perioade de redeșteptare națională. Printre liderii acestei mișcări s-au
numărat Johann Voldemar Jannsen, Jakob Hurt și Carl Robert Jakobson.
Între principalele realizări s-au numerat publicarea poemului epic național, Kalevipoeg,
în 1862, și organizarea primului festival național muzical în 1869. Ca răspuns la o
perioadă de rusificare în Rusia țaristă din anii 1890, naționalismul eston a luat o
dimensiune politică, intelectualii cerând la început o autonomie lărgită și apoi
independență totală față de Imperiul Rus.
Declarația de independență[modificare | modificare sursă]
Declarația de independență

Posibilă sursă de inspirație pentru drapelul eston - peisaj de iarnă în Estonia

Declararea independenței Estoniei la Pärnu în 23 februarie 1918. Una dintre primele imagini din republica
indepenedentă.

După lovitura de stat bolșevică din Rusia, la Revoluția din Octombrie 1917 și după

victoriile germane împotriva armatei ruse, între retragerea Armatei Roșii și înaintarea
trupelor germane, Comitetul Bătrânilor din Maapäev a adoptat declarația de
independență a Estoniei[35] la Pärnu la 23 februarie și la Tallinn la 24 februarie 1918.
După victoria în Războiul de Independență a Estoniei, dus atât împotriva Rusiei
sovietice cât și împotriva germanilor din Freikorps și voluntarilor din Baltische
Landeswehr, la 2 februarie 1920 s-a semnat tratatul de pace de la Tartu. Republica
Estonia a fost recunoscută (de jure) de Finlanda la 7 iulie 1920, de Polonia la 31
decembrie 1920, de Argentina la 12 ianuarie 1921 și de celelalte țări ale Antantei la 26
ianuarie 1921.
Estonia și-a păstrat independența timp de 22 de ani. La început democrație
parlamentară, parlamentul (Riigikogu) a fost desființat în 1934, după frământările
politice produse de Marea Criză Economică. Ulterior, țara a fost condusă prin decrete
de Konstantin Päts, devenit în 1938 președinte, odată cu reluarea alegerilor legislative.
Al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]
Soarta Estoniei în al Doilea Război Mondial a fost hotărâtă de Pactul Ribbentrop-
Molotov și protocolul său adițional secret din august 1939. Victimele războiului, estimate
la circa 25% din populația totală a Estoniei, au fost printre cele mai mari din Europa.
Războiul și ocupația au condis la moartea a circa 90.000 de persoane. Aici sunt incluse
victimele deportărilor sovietice din 1941, ale deportărilor germane din timpul ocupației și
cele ale Holocaustului.[36] Al Doilea Război Mondial a început cu invadarea și
dezmembrarea unui important aliat regional al Estoniei — Polonia, printr-o operațiune
comună a Germaniei Naziste și a Uniunii Sovietice.
Ocupația sovietică[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Ocuparea statelor baltice.

Hartă sovietică din 1940 a RSS Estone

Soarta Estoniei înainte de al Doilea Război Mondial a fost hotărâtă de Pactul

Ribbentrop-Molotov din august 1939, prin care Iosif Stalin a primit acordul lui Adolf
Hitler pentru împărțirea Europei de Est în „sfere de interes special”, conform protocolul
adițional secret al pactului.[37][38]
La 24 septembrie 1939, vasele de război ale Marinei Roșii au apărut în largul porturilor
estone, iar bombardierele sovietice au început să patruleze deasupra Tallinnului și
zonei înconjurătoare.[39] Guvernul eston a fost obligat să accepte un acord prin
care URSS primea permisiunea de a înființa baze militare și de a staționa 25.000 de
soldați pe pământ eston în scop de „apărare reciprocă”. [40] La 12 iunie 1940, Flota
Baltică a marinei sovietice a primit ordinul de a efectua o blocadă militară totală asupra
Estoniei.[41]
La 14 iunie 1940, în timp ce atenția lumii era concentrată pe căderea Parisului în
mâinile Germaniei Naziste cu o zi în urmă, blocada militară sovietică împotriva Estoniei
a intra în vigoare, două bombardiere sovietice au doborât avionul finlandez de pasageri
„Kaleva” care zbura de la Tallinn la Helsinki, transport