Sunteți pe pagina 1din 3

Sigur că 2020 va rămâne în istorie, motivul fiind evident.

Dar un
subcapitol în această istorie va fi alocat standardului 5G. Se fac
deja aproape trei ani de când tot scriem despre el. Și în 2020
mai mult ca niciodată, pentru că până la finalul anului România
ar trebui să pună bazele noii rețele. Și aici apare conceptul 5G
toolbox.

„Sperăm că în trimestrul 4 al anului în curs vom acorda licenţele pentru spectrul


suplimentar 5G. Am considerat că este mai sigur să amânăn pentru finalul
acestui an. Ne dorim ca toată documentaţia să fie adoptată până în trimestrul 3
al acestui an”, a transmis în mai Eduard Lovin, vicepreşedintele ANCOM. Și
aceasta e ultima declarație oficială pe tema asta. Până la materializare, avem
speranțe.

Contextul 5G e însă mai mare. Recent ți-am zis de cum infrastructura se


adaptează deja, pentru ca rețelele să fie mai eficiente și echipamentele ceva mai
portabile sau mai ușor de instalat. Acesta e un moment bun să afli de 5G
toolbox. Altfel spus, un set de măsuri care presupune o abordare deschisă,
corectă și nediscriminatorie în ceea ce privește furnizarea de instrumente pentru
rețelistica din spatele internetului care ajunge la telefonul, laptopul, mașina și
celelalte electronice conectate la rețea.

Ce înseamnă acest set de măsuri pentru 5G


În ianuarie 2020, Comisia Europeană a publicat ghidul despre cum ar trebui
securizate rețelele 5G, dar și ce riscuri pot să apară și cum ar trebui dezvoltate
rețelele, astfel încât să fie evitate. Acesta a venit după circa un an în care au fost
mai multe dezbateri despre cum ar trebui dezvoltat noul standard. Vizează atât
demersurile la nivel național, cât și la nivelul Uniunii.

Ca să-ți faci o idee despre cum se vor dezvolta rețelele 5G în Europa, e suficient
să te uiți la principalele puncte prezentate de CE. Înainte de toate miza e
securizarea pe toate planurile, de la dezvoltare și implementare până la
funcționarea rețelelor. Apoi, e vorba de-a limita dependența de un singur furnizor
de echipamente. Asta înseamnă și mai mult când vezi celălalt punct: promovarea
unei piețe diversificate, competitive și sustenabile pentru echipamente.
Se poate traduce în două beneficii pentru clientul final: infrastructură mai bună și
prețuri mai mici. Nu în ultimul rând, ghidul CE vizează și consolidarea
standardelor de securitate pentru produse și servicii, iar aici sunt vizați și
operatorii.

Huawei, unul dintre principalii jucători pe piața de rețelistică din Europa și jucător
pentru ceea ce se conturează a fi ecosistemul 5G, a spus la două săptămâni
după publicarea raportului că astfel de recomandări vin în completarea celor
făcute de companie în decembrie 2019. Compania a profitat de ocazie ca să
reafirme că securitatea echipamentelor sale reprezintă fundația operațiunilor
sale.

Ca jucător în piața 5G, Huawei are de partea sa o statistică importantă. A operat


în circa 170 de țări și regiuni, de la fondare până în prezent, cu circa trei miliarde
de utilizatori, și susține că nu a avut până acum nicio problemă majoră în ceea
ce privește stabilitatea rețelelor care îi folosesc echipamentele.

Ce e important acum, pe perioadă oarecum limitată, e dezvoltarea acestui


ecosistem în următorii doi – trei ani. 5G toolbox acoperă și subiectul rețelelor din
prezent: construite pe infrastructură 4G cu antene 5G, astfel încât să grăbească
adopția. Urmează o perioadă în care vom vorbi cu adevărat de dezvoltarea
infrastructurii, pe toate palierele.

În acest sens, Thierry Breton, comisar european responsabil pentru politici


digitale, a explicat că orizontul de timp 2023 – 2024 va cunoaște o populare
accelerată cu antene. Apoi, în 2025 vom vedea cu adevărat ce înseamnă o rețea
construită pe baza ghidului publicat de CE.

Ce facem în România? Deocamdată, din mai 2020, avem ceea ce se numește


„Grupul de Lucru 5G”. Acesta a fost constituit pentru identificarea măsurilor
strategice și tehnice cheie din setul de instrumente al UE pentru atenuarea
eficace a riscurilor și asigurarea securității rețelelor 5G necesare a fi
implementare de România, respectiv pentru elaborarea raportului privind
punerea în aplicare a acestora la nivel național.

În ceea ce privește obiectivele și misiunile locale, Grupul le are pe următoarele:


definirea și elaborarea calendarului de lucru, a responsabililor, livrabilelor și
termenelor, și elaborarea documentului de poziție națională 5G toolbox cu privire
la măsurile concrete și măsurabile necesare pentru a pune în aplicare pe
teritoriul României recomandările din setul de instrumente al UE privind
securitatea rețelelor 5G. Totodată, e vizată elaborarea raportului privind punerea
în aplicare a măsurilor – cheie pe teritoriul României, în concordanță cu
calendarul european, astfel încât să se circumscrie efortului coordonat cu toate
celelalte state.

Suntem, practic, în anul care intră în istoria telecom. Dar mai mult decât 4G,
pentru că acum vom vorbi de mult mai multe dispozitive conectate la internet,
unele cu care poate nici nu vom interacționa direct. Cadrul în care se face asta,
cel puțin în Europa, e stabilit. România și-a asumat câteva lucruri și mai urmează
să avem cu adevărat o rețea 5G.

S-ar putea să vă placă și