Sunteți pe pagina 1din 2

RO

Home Trending Subscriptions


Library

Mare Este Dumnezeu 1 hour ago


Despre SINODUL din CRETA, desfăşurat în iunie 2016, trebuie să se ştie că: prin influenţa
Papei, dar și a masonilor, care luptă pentru distrugerea Ortodoxiei, o mare parte din conducerile
Bisericilor Ortodoxe, ierarhii noștri, în frunte cu patriarhul, au semnat la acest sinod tâlhăresc
acte eretice, care recunosc sectele ca biserici, netezind drumul acestora în sânul Ortodoxiei,
trădându-L pe Hristos. Printre altele, s-au legalizat căsătoriile mixte dintre eretici şi ortodocşi.
Prin acestea, se încalcă toate canoanele Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți, prin intermediul
cărora Dumnezeu ne-a îndrumat spre binele și Adevărul Lui timp de 2 mii de ani. Aşa cum ne
învaţă Sfinţii Părinți, în această situație, este necesar a căuta preoții care au oprit pomenirea
ierarhilor căzuţi în erezie, pentru a nu ne face şi noi părtaşi la erezie, pierzându-ne sufletul. Şi nu
uitaţi că exact aceşti preoţi, care nu se supun episcopilor, sunt cei de partea Adevărului Lui
Hristos. Împotriva lor s-a pornit prigoana. Sfântul Ciprian al Cartaginei: „Dacă episcopul, care
este pomenit în Biserică, este eretic, dar oamenii nu-l consideră astfel, atunci o astfel de
rugăciune îl insultă pe Hristos Domnul, care nu poate fi parte din minciună. Oricine se
împărtăşeşte într-o biserică, unde este pomenit un episcop eretic, chiar dacă preotul acelei
biserici învaţă ortodox, o astfel de împărtăşire nu rămâne fără urmări. Acel om va avea parte la
Judecata de Apoi cu episcopul eretic, în fundul iadului”. http://ortodoxia.ro/sites/default/fil...
32

S-ar putea să vă placă și