 Stalinism, național-comunism și

disidența anticomunistă
Eseul analizează principalele etape ale instaurării regimului comunist în România, de la
începutul sovietizării până la instaurarea unui regim totalitar, înlăturat definitiv în 1989.
Regimul stalinist a fost un regim politic dur, instaurat în România în contextul ocupării
țării de către armatele roșii pe 31 august 1944.
Sovietizarea României a început în perioada 1944-1948 și s-a consolidat între 1948 și
1960, pentru ca în anul 1960 să se producă o distanțare față de Moscova și chiar o autonomă
guvernare între 1965 și 1989.
Sovietizarea a cunoscut mai multe etape în România: infiltrarea comuniștilor în
ministerele-cheie (6 decembrie 1944), formarea unui Guvern comunist (6 martie 1945),
falsificarea alegerilor electorale de către comuniști (19 noiembrie 1946), eliminarea partidelor
politice (1947) și îndepărtarea regelui Mihai (30 decembrie 1947).
Guvernarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965), secretar general al Partidului
Muncitoresc Român, s-a caracterizat printr-un mare devotament față de Moscova, așa cum
rezultă din Constituțiile din anii 1948 și 1952, elaborate după modelul Constituției sovietice din
1936. Astfel, România devenea o republică populară, iar partidul unic, Partidul Muncitoresc
Român, controla întreaga viață publică și privată a individului. În 1948, guvernarea stalinistă a
lui Dej a urmărit eliminarea adversarilor politici, naționalizarea întreprinderilor, crearea
Securității, închiderea Academiei Române, cenzurarea publicațiilor adverse, introducerea
limbii ruse în școlile primare, supravegherea atentă a bisericii romano-catolice. În 1949 a
debutat cu sechestrarea pământurilor și transformarea lor în cooperative agricole de
producție. Fidelitatea față de Moscova s-a manifestat și în planul politicii externe prin aderarea
tratatului de la Varșovia, prin înfrângerea revoluției anticomuniste din Ungaria în 1956. Astfel
de acțiuni au convins URSS să retragă Armata Roșie în 1958.
Începând cu 1960, Bucureștiul se va îndepărta discret față de Moscova pentru ca, din
1964, distanțarea să fie tot mai clară. "Declarația din aprilie a Partidului Muncitoresc Român"
și respingerea Planului Valev erau doar primii pași. Declarația din aprilie a evidențiat în 1964
refuzul României de a permite amestecul Moscovei în treburile interne ale României.
Guvernarea lui Nicolae Ceaușescu (1964-1989 ), secretar general al Partidului Comunist
Român, a însemnat continuarea politicii de distanțare față de Moscova, guvernarea sa
numindu-se național-comunistă, întrucât își propunea să promoveze valorile, tradițiile și istoria
națională. Această guvernare se împarte în două mari etape: etapa liberală (1965-1971) și
guvernarea totalitară (1971-1989).

1
 Guvernarea liberală s-a caracterizat prin: sublinierea independenței României prin
Constituția din 1965, reluarea dialogului cu Occidentul, modernizarea locuințelor, în timp ce în
plan extern a refuzat să participe la înfrângerea Cehoslovaciei în 1968, gestul său trezind
simpatia occidentului.
Guvernarea totalitară a însemnat după 1971, odată cu întoarcerea din China și Coreea
de Nord, o creștere a puterii sale, lucru dovedit prin cele 17 prelegeri prin care Partidul
Comunist urma să induce masele pentru a venera clasa muncitoare, conducătorul și țara.
"Tezele din iulie" 1971 au demonstrat, așadar, formarea unui adevărat cult al personalității,
Nicolae Ceaușescu preluând și funcția de președinte al Republicii Social România din 1974.
Din 1975, România va intra într-un unghi de izolare diplomatică, întrucât va continua să
încalce drepturile și libertățile cetățenești, așa explicându-se din disidențele (opoziția)
anticomuniste.
Primele disidente au fost identificate în 1940, manifestându-se prin grupurile de
partizani din Făgăraș, Câmpulung, Bucovina, acestea organizându-se în grupări numite:
"Haiducii Muscelului", "Sumanele Negre"(Bucovina), aceste grupuri fiind eliminate de către
Securitate din 1962.
O altă formă de disidență s-a evidențiat în rândul intelectualilor, după 1980, Doinea
Cornea, Mircea Dinescu, Andrei Pleșu, Ana Blandiana, Paul Goma au redactat scrisori, au
participat la emisiunile "Europei Libere", au ținut conferințe, acestor intelectuali fixându-li-se
domiciliul obligatoriu.
Criza petrolului va duce la slabă producție a rafinăriilor românești, dar și la împrumuturi
externe costisitoare pentru a relansa economia, împrumuturi care vor duce la raționalizarea
alimentelor în anii '80. Distrugerea satelor și bisericilor, cultul conducătorului, încalcărea
drepturilor omului i-au determinat pe români să se manifeste la Timișoara (16 decembrie
1989), la Cluj, Brașov, București (20 și 21 decembrie), cuplul Ceaușescu fiind executat.
Prăbușirea regimului comunist în 1989 a lăsat loc unei noi opțiuni, și anume, revenirea la
democrație.
Așadar, eseul prezintă în detaliu situația României ca stat comunist, de la premizele
sovietizării până la revenirea la democrație.