Sunteți pe pagina 1din 1

Premiul întâi și statutul de cel mai bun elev din clasă nu sunt uşor de obţinut.

De cele mai multe ori, să


fii cel mai bun înseamnă să munceşti mult şi să dai tot ce e mai bun din tine. Urmează câteva sfaturi
simple şi folositoare, dacă ţi-ai propus că în următorul an şcolar să fii cel mai bun elev din clasă.

Fă-ţi de fiecare dată temele cu seriozitate şi implicare. Dacă vrei să ajungi cel mai bun din clasă, atunci
trebuie să ştii că nu există amânări sau scuze atunci când e vorba de teme pentru acasă. Indiferent
cât de încărcat este programul tău, organizează-te bine ca să poţi să ai timp întotdeauna pentru teme.
Ţine cont, de asemenea, că profesorii dau temele cu un motiv ceea ce înseamnă că dacă nu le faci ai
putea avea de suferit la examenele finale sau la testele din timpul anului.
Foloseşte înţelept timpul. Dacă ţi-ai propus să obţii rezultate bune la învăţătură în aşa fel încât să
ajungi cel mai bun din clasă va trebui să munceşti din greu şi să îţi foloseşti cu grijă timpul, mai ales
dacă după şcoală mai faci şi alte activităţi (sport, cursuri de actorie, limbi străine etc..). Nu ar fi rău să
ai chiar o agendă în care îţi notezi toate temele şi toate activităţile pe care le ai de făcut într-o zi.
Învaţă şi repetă continuu. Atunci când studiaţi ceva anume la un curs, caută întotdeauna să te
documentezi în plus şi să ridici mâna la oră pentru a face completări. Astfel de lucruri mici pot face
diferenţa între notele tale şi notele colegilor tăi.
Întotdeauna fă o recapitulare înainte de teste. Începe să recapitulezi materia cu mult înainte de examen
sau de testul pe care îl ai de dat. În niciun caz nu te apuca de învăţat cu o seară înainte de a da testul,
dacă ţi-ai propus să devii cel mai bun din clasă. Încearcă să treci prin toate subiectele posibile care ar
putea să îţi fie date la examen pentru că în felul acesta vei reţine foarte multe lucruri din materia
respectivă.

S-ar putea să vă placă și