A.

Principiile de actiune ale Ministerului Public

|n temeiul art. 131 din Constitutie, procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului
legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic.
(i) Principiul legalitatii
Ca principiu fundamental al procesului penal, actioneaza in mod inevitabil si in activitatea
desfasurata de Ministerul Public. |nscrierea in Constitutie a principiului legalitatii cu privire
speciala la activitatea Ministerului Public se explica prin pozitia pe care o are acesta in
activitatea judiciara. Exercitind functia procesuala de invinuire si actionind pentru trimiterea in
judecata si condamnarea celor care au incalcat legea penala, Ministerul Public, ca reprezentant al
intereselor generale ale societatii, dar aparind totodata si drepturile si libertatile fundamentale ale
cetatenilor, trebuie sa procedeze nu numai potrivit legii, atit in modul in care isi desfasoara
activitatea, cit si in finalizarea acesteia; astfel, procurorii nu pot folosi mijloace nelegale pentru a
obtine probe impotriva unui inculpat, dupa cum nu pot sustine in fata instantei o invinuire care
nu este pe deplin dovedita; de aceea, cind constata ca invinuirea nu este intemeiata sau nu se
incadreaza in dispozitiile legale, Ministerul Public, actionind in temeiul legii, trebuie sa renunte
la sustinerea ei.
Cerintele si garantiile principiului legalitatii procesului penal, examinate in capitolul despre
principiile fundamentale ale procesului penal, se aplica in activitatea Ministerului Public.
(ii) Principiul impartialitatii
|n activitatea judiciara, Ministerul Public trebuie sa fie obiectiv, nepartinitor, sa caute aflarea
adevarului cu privire la invinuirea adusa si la prezumtivul ei faptuitor, astfel incit sa nu se
produca nici o eroare in favoarea sau defavoarea unei persoane. Prin caracterul impartial al
activitatii sale, Ministerul Public serveste interesele generale ale societatii, ale justitiei,
nefavorizind partea vatamata in detrimentul inculpatului sau pe inculpat in detrimentul partii
vatamate si al apararii ordinii publice, ori pe un inculpat in defavoarea altuia. Prin acest caracter,
activitatea Ministerului Public, ca subiect activ al exercitiului actiunii penale, se deosebeste de
activitatea partii vatamate care, in sustinerea intereselor sale personale nu ramine intotdeauna
obiectiva, nepartinitoare, ci cauta sa stabileasca toate imprejurarile defavorabile inculpatului si
cele favorabile intereselor sale personale.
|n temeiul principiului impartialitatii, Ministerul Public trebuie sa aiba, in primul rind, o
atitudine independenta fata de partile din proces, in sensul de a lua masurile legale si de a adopta
atitudinea corespunzatoare fara a depinde de vointa vreuneia din parti. Astfel, Ministerul Public
pune in miscare actiunea penala fara a fi necesara o plingere din partea persoanei vatamate sau
chiar impotriva vointei sale, cu exceptia cazurilor in care legea penala conditioneaza actiunea
penala de plingerea prealabila a persoanei vatamate, de o autorizare sau sesizare speciala; de
asemenea, Ministerul Public exercita actiunea penala pina la solutionarea ei de catre instanta de
judecata, fara a depinde – cu rare exceptii – de vointa partilor din proces.
Ministerul Public trebuie sa fie impartial si fata de instanta de judecata, in sensul ca
Ministerul Public pune concluziile pe care le considera legale si temeinice, chiar daca instanta de
judecata i-ar cere contrariul, si exercita caile de atac ori de cite ori constata ca instanta de
judecata nu a pronuntat o hotarire legala si temeinica.
Pentru a asigura caracterul impartial al activitatii Ministerului Public, legea trebuie sa
instituie garantii care, pe de o parte, sa evite amenintari ori presiuni partinitoare in favoarea uneia
dintre parti, iar pe de alta parte, sa inlature ideile preconcepute, care ar putea indrepta activitatea
procurorilor pe cai gresite.
Impartialitatea procurorilor este asigurata, in primul rind, prin statutul lor de membri ai
corpului magistratilor. Interdictiile impuse de acest statut (care vor fi examinate in capitolul
despre judecatori) instituie o atitudine de impartialitate a procurorilor in vederea servirii numai
intereselor generale ale societatii.
Pentru a fi impartial in toate actele sale, procurorul trebuie sa fie incredintat ca nu se va face
asupra sa nici o ingerinta de natura a-i altera acest statut. Ca urmare, art. 75 L.O.J. prevede ca
membrii Ministerului Public se bucura de stabilitate. De principiu, prin stabilitate se intelege
statutul unui functionar care-i da siguranta pastrarii functeii si gradului pe care le are, fara a i se
garanta si mentinerea in aceeasi unitate in care-si exercita functia, fiind posibila transferarea sa in
alta unitate. L.O.J. a instituit un statut pentru procurori care se apropie de cel al inamovibilitatii
judecatorilor, in sensul ca avansarea, transferarea acestora se poate face numai cu
consimtamintul lor; spre deosebire de judecatori, pentru care avansarea si transferarea cade in
atributiile Consiliului Superior al Magistraturii, organ compus numai din magistrati, avansarea si
transferarea procurorilor in cadrul Ministerului Public se fac de catre ministrul justitiei, la
propunerea procurorului general. |n fine, daca un judecator poate fi delegat la o alta instanta
numai in anumite cazuri prevazute de lege (art. 79 al. 1 L.O.J.), procurorii, bucurindu-se numai
de stabilitate, pot fi delegati la un alt parchet in interesul serviciului de catre procurorul general;
pentru prevenirea oricarui abuz, durata delegarii unui procuror nu poate depasi doua luni intr-un
an, afara de cazul in care el consimte la aceasta.
O garantie pentru impartialitatea procurorilor este si modul de organizare a raspunderii sale
disciplinare; daca, pina la aplicarea noii legi pentru organizarea judecatoreasca, procurorilor li se
puteau aplica sanctiuni disciplinare direct de catre procurorul general, noua procedura
disciplinara da in competenta ministrului justitiei si a procurorului general numai exercitiul
actiunii disciplinare, dar judecarea si solutionarea acestei actiuni revine unei comisii de
disciplina a Ministerului Public, formata din cinci procurori din Parchetul General de pe linga
Curtea Suprema de Justitie, alesi de membrii acestui parchet (art. 99 L.O.J.). Procurorul
nemultumit de hotarirea comisiei de disciplina poate face contestatie, care se judeca de Curtea
Suprema de Justitie, in complet de sapte judecatori. Exista, astfel, suficiente garantii impotriva
influentarii asupra impartialitatii procurorilor chiar din partea procurorilor ierarhic superiori, prin
folosirea abuziva a actiunii disciplinare sau prin amenintarea cu folosirea acestei actiuni.
Impartialitatea procurorilor este asigurata si prin institutia procesuala a incompatibilitatii, prin
care este interzisa participarea unui procuror la activitatea procesuala dintr-o anumita cauza
penala, datorita unor imprejurari care ar pune la indoiala obiectivitatea sa. Aceste imprejurari pot
interveni ca urmare a unei pozitii procesuale anterioare a unui procuror in aceeasi cauza, in
cadrul unei functii procesuale incompatibile cu cea de invinuire, sau datorita unor imprejurari
personale care ar putea influenta masurile si hotaririle procurorului in favoarea sau defavoarea
unei persoane. Din prima categorie de imprejurari fac parte cele prevazute in art. 48 lit. b si c si
art. 49 al. 3: in aceeasi cauza a fost reprezentant sau aparator al vreuneia din parti, a fost expert
sau martor, ori a participat ca judecator la solutionarea cauzei in prima instanta; se presupune ca
procurorul si-a format o parere ca aparator, martor, expert, judecator si, in noua calitate de
reprezentant al Ministerului Public, nu ar actiona de pe pozitie impartiala. Din a doua categorie
de imprejurari fac parte acele situatii personale, de casatorie, de rudenie sau de alta natura care
l-ar determina sa aiba un interes, sub orice forma, ceea ce l-ar lipsi de imaprtialitatea necesara; in
aceasta categorie se inscrie si situatia in care procurorul ar fi sot sau ruda apropiata cu un
membru al completului de judecata sau cu grefierul de sedinta, caci se presupune ca ar putea sa
sustina punctul de vedere al sotului sau rudei apropiate in loc sa se calauzeasca numai dupa
constiinta sa. |n toate cazurile indicate mai sus, procurorul este obligat sa se abtina de la orice
activitate in cauza concreta data, iar daca nu se abtine poate fi recuzat de partile din proces.
 Examinarea cazurilor de incompatibilitate va fi efectuata amanuntit in legatura cu
incompatibilitatea judecatorilor.
(iii) Principiul controlului ierarhic
Legalitatea si temeinicia activitatii Ministerului Public este asigurata si prin controlul ce se
exercita asupra procurorilor de catre procurorii ierarhic superiori, pina la procurorul general.
Controlul se exercita si de catre ministrul justitiei, sub autoritatea caruia se afla Ministerul
Public.
Controlul ierarhic se exercita de catre conducatorul unui parchet asupra procurorilor din acel
parchet, de catre prim-procurorii parchetelor de pe linga tribunale asupra parchetelor din
circumscriptia lor si de catre prim-procurorii parchetelor curtilor de apel sau de procurorii
inspectori din aceste parchete asupra parchetelor din circumscriptia lor. Procurorul general
exercita controlul asupra tuturor parchetelor.
Controlul se exercita cu privire la legalitatea si temeinicia actelor procesuale si procedurale
efectuate de procurorii supusi controlului si cu privire la oportunitatea si durata masurilor luate. |
n cazul in care actele sau masurile luate de un procuror sint nelegale, procurorul care exercita
controlul ierarhic are dreptul sa le suspende si sa le infirme, obligindu-l pe procurorul in
subordine sa le refaca; daca actul efectuat nu este temeinic, in sensul ca prin modul cum a fost
efectuat nu a condus la lamurirea completa si obiectiva a unei imprejurari, procurorul ierarhic
poate da indrumari de modul cum trebuie refacut actul sau lucrarea ori sa le efectueze personal,
dind astfel, prin cunostintele sale superioare si prin experienta sa mai bogata, un plus de eficienta
in activitatea Ministerului Public. |n acest mod, Ministerul Public actioneaza ca o autoritate
unitara in realizarea sarcinilor prevazute de lege.
Controlul ierarhic se exercita, de regula, din oficiu, prin obligatia legala pe care o are prim-
procurorul de a autoriza, incuviinta sau confirma un act al procurorului in subordine, cu care
ocazie, in prealabil, se examineaza legalitatea si temeinicia actului ce trebuie efectuat; in cazul
concluziilor puse oral de catre procurorul de sedinta, care nu corespund legii sau imprejurarilor
cauzei, procurorul ierarhic superior isi exercita controlul prin folosirea cailor de atac impotriva
hotaririi judecatoresti care le-a acceptat. Controlul ierarhic se exercita din oficiu si cu ocazia
verificarilor periodice pe care le face conducatorul parchetului sau procurorul inspector asupra
activitatii procurorilor de sub controlul lor, cu care ocazie se pot constata solutii care nu
corespund legii si adevarului. Controlul are loc insa in mod obligatoriu la plingerea persoanelor
ale caror interese au fost vatamate printr-un act nelegal sau netemeinic al unui procuror, caz in
care se iau masuri pentru infirmarea si refacerea actelor ce nu corespund legii si adevarului.
Desi in activitatea judiciara a procurorilor se plica principiul controlului ierarhic, totusi
procurorii au autonomie in activitatea lor, efectuind personal si dupa constiinta lor actele
procesuale si procedurile prevazute de lege, cu exceptia celor ce implica o autorizare sau
incuviintare prealabila. Este insa o autonomie relativa deoarece, daca se exercita un control chiar
in timpul efectuarii actului, procurorul care-l efectueaza trebuie sa se supuna indicatiilor date in
scris si motivat de catre procurorul care-l controleaza.
Controlul ierarhic asigura o buna desfasurare a activitatii Ministerului Public deoarece, atunci
cind se constata ca un procuror a incalcat legea penala in exercitarea atributiilor sale de serviciu
(prin cercetare abuziva, arestare nelegala, favorizarea infractorului, represiune nedreapta), este
tras la raspundere penala, ceea ce implica si suspendarea sa din functia de procuror; daca a
incalcat disciplina profesionala (prin omisiuni, neglijenta, intirzieri in efectuarea actelor
procesuale si procedurale), se exercita contra lui actiunea disciplinara, care poate atrage, in
temeiul unei cercetari disciplinare efectuate potrivit legii, sanctiuni disciplinare care pot consta si
din inlaturarea din magistratura; in fine, daca, prin actele si masurile luate cu rea credinta, a
provocat daune unei persoane, care a solicitat si a obtinut reparatii civile din partea statului (art.
504 si urm.), raspunde material st daunele desdaunate de stat.
B. Atributiile Ministerului Public
Sarcinile Ministerului Public sint prevazute in art. 130 din Constitutie si constau in
reprezentarea intereselor generale ale societatii si apararea ordinii de drept, a drepturilor si
libertatilor cetatenilor. |n domeniul combaterii si prevenirii infractiunilor, aceste sarcini se
realizeaza prin urmatoarele atributii (art. 31 L.O.J.):
– efectuarea urmaririi penale si, dupa caz, supravegherea acesteia; in exercitarea acestei
atributii, procurorii conduc si controleaza activitatea de cercetare penala a politiei si a altor
organe, care sint obligate sa duca la indeplinire dispozitiile procurorului, in conditiile legii;
– sesizarea instantelor judecatoresti prin rechizitoriu impotriva acelor persoane fata de care se
considera ca sint probe de vinovatie pentru savirsirea de infractiuni;
– participarea la judecarea cauzelor penale de instantele judecatoresti si sustinerea invinuirii in
fata acestora;
– exercitarea cailor de atac impotriva hotaririlor judecatoresti penale;
– supravegherea respectarii legii in activitatea de punere in executare a hotaririlor judecatoresti
penale;
– verificarea respectarii legii la locurile de detinere preventiva, de executare a pedepselor, a
masurilor educative si de siguranta;
– apararea drepturilor si intereselor minorilor si ale persoanelor puse sub interdictie, prin
exercitarea sau sustinerea actiunii civile;
– studierea cauzelor care genereaza sau favorizeaza criminalitatea si prezentarea propunerilor
in vederea eliminarii acestora.
Reglementind activitatea procurorilor in procesul penal, Codul de procedura penala prevede
ca, in cursul urmaririi penale, procurorul:
– are dreptul exclusiv de a pune in miscare actiunea penala (art. 235), de a dispune arestarea
preventiva (art. 233, 236);
– participa la judecata cauzelor penale, (art. 315, 376, 385), sustinind invinuirea impotriva
inculpatului, daca, potrivit constiintei sale, aceasta este legala si intemeiata (art. 316);
– declara recurs, recurs in anulare, revizuire si contestatie in anulare, in cazurile si conditiile
prevazute de lege (art. 362 lit. a, 385, 387, 396, 409).
Atributiile si drepturile procesual-penale recunoscute Ministerului Public apartin functiei
procesual-penale de invinuire, ca titular principal al exercitiului actiunii penale. Fata de modul
cum este reglementata punerea in miscare si exercitarea actiunii penale, se poate spune ca
Ministerul Public are monopolul relativ al acestor activitati, rarele exceptii fiind prevazute de
lege.
Ministerul Public isi realizeaza sarcinile ce-i revin ca titular al exercitiului actiunii penale in
toate fazele procesului penal, dar de pe pozitii procesuale diferite si prin activitati procesuale
diferite, determinate de caracteristicile fiecarei faze procesuale.
(i) Urmarirea penala
Este o activitate judiciara desfasurata de catre procuror si organele de cercetare penala, avind
ca obiect stringerea probelor necesare cu privire la existenta raspunderii acestuia, precum si la
inculparea si trimiterea lui in judecata.
Procurorul are dreptul sa efectueze personal intreaga urmarire penala, in cauzele in care
considera necesara aceasta interventie; in situatiile prevazute in art. 209 al. 3, efectuarea
urmaririi penale de catre procuror este obligatorie, acesta indeplinind toate actele procedurale
prevazute de lege. Atunci cind urmarirea nu este de competenta procurorului, aceasta se
efectueaza de politie si alte organe de cercetare, sub supravegherea procurorului; exercitind
supravegherea asupra activitatii organelor de cercetare penala, procurorul poate asista la
efectuarea oricarui act de cercetare penala sau sa- l efectueze personal, sa ceara spre verificare
orice dosar aflat la organul de cercetare penala si sa dispuna efectuarea actelor necesare,
dispozitiile sale fiind obligatorii. Unele acte de cercetare penala nu au valabilitate decit cu
autorizarea lor de catre procuror.
|n atributia exclusiva a procurorului in cursul urmaririi penale, ca titular principal al
exercitiului actiunii penale, se inscriu punerea in miscare a actiunii penale prin ordonanta sau
rechizitor, arestarea preventiva a inculpatului si trimiterea lui in judecata penala; de asemenea,
daca actiunea penala nu este intemeiata sau este stinsa, procurorul dispune scoaterea de sub
urmarire sau incetarea urmaririi penale.
Atit in calitate de autoritate care efectueaza urmarirea penala, cit si de autoritate care
supravegheaza activitatea organelor de cercetare penala, Ministerul Public isi desfasoara
activitatea de pe pozitia de conducator al urmaririi penale, avind dreptul de interventie in
efectuarea urmaririi, cit si dreptul de decizie in rezolvarea ei, fiind singurul titular al exercitiului
actiunii penale in aceasta faza procesuala. Deci in cursul urmaririi penale, Ministerul Public
cumuleaza functia de invinuire cu functia de rezolvare a urmaririi penale, fie in sens pozitiv,
prin trimiterea in judecata a inculpatului, fie in sens negativ, prin scoaterea de sub urmarire sau
incetarea urmaririi penale.
(ii) Judecata
Este activitatea judiciara ce se desfasoara in fata instantelor judecatoresti, avind ca obiect
aflarea adevarului cu privire la infractiunea si inculpatul la care se refera actul de sesizare si, ca
urmare, solutionarea legala si temeinica a cauzei, in raport de cele constatate, prin condamnarea
inculpatului vinovat si aplicarea sanctiunii prevazute de legea penala, sau prin achitarea ori
incetarea procesului penal, cind exista o cauza care exclude sau inlatura raspunderea penala. |n
situatia in care, in timpul judecatii, se descopera in sarcina inculpatului date cu privire la
participarea si a altor persoane la savirsirea faptei pentru care inculpatul este trimis in judecata,
procurorul are dreptul, dupa o anumita procedura, sa puna in miscare actiunea penala si cu
privire la acestea, printr-o declaratie facuta in fata instantei.
 Participind la judecata in prima instanta, Ministerul Public exercita actiunea penala prin
dovedirea si sustinerea invinuirii formulata prin rechizitor; in acest scop, ia parte activa la
administrarea probelor, contribuie la luarea masurilor necesare pentru desfasurarea normala a
judecatii si sustine invinuirea prin concluziile de condamnare a inculpatului, corespunzator
gravitatii faptei si persoanei acestuia, precum si de obligare la repararea pagubei produse prin
infractiune. Daca invinuirea nu se confirma prin probele administrate in fata instantei, Ministerul
Public pune concluzii, dupa caz, de achitare sau de incetarea procesului penal. Veghind la legala
si temeinica desfasurare a judecatii si rezolvarii cauzei, Ministerul Public atrage atentia instantei
de judecata de ce trebuie sa intreprinda, prin cereri si concluziile pe care le prezinta. Daca nu este
multumit cu solutiile date de instanta cererilor si concluziilor sale, procurorul exercita caile de
atac impotriva hotaririlor pronuntate de instantele judecatoresti, sustinindu-le in fata instantelor
competente sa le judece.
|n temeiul principiului contradictorialitatii sedintei de judecata, care implica egalitatea
procesuala a functiei de invinuire cu cea de aparare, Ministerul Public nu mai cumuleaza functia
de invinuire cu cea de solutionare a cauzei, aceasta din urma revenindu-i instantei de judecata; ca
urmare, Ministerul Public are o pozitie procesuala egala cu a inculpatului si a celorlalte parti,
subordonat procesual instantei de judecata, care solutioneaza cererile si concluziile formulate de
procuror (art. 302, 311).
|n cursul judecatii, procurorul isi pastreaza calitatea de titular principal al exercitiului actiunii
penale, deoarece ii revine acest drept in toate cauzele penale, fie ca unic titular, fie alaturi de alt
titular, cum ar fi partea vatamata. Pentru a se asigura echitatea actiunii penale de catre Ministerul
Public, legea prevede, ca regula, ca participarea sa la judecata este obligatorie, fiind o conditie de
constituire a instantei de judecata.
(iii) Executarea hotaririlor penale definitive
Ca ultima faza procesuala, are ca obiect punerea in executare a condamnarii penale, precum
si rezolvarea tuturor incidentelor ce se ivesc in cursul executarii propriu-zise a condamnarii.
Actiunea penala fiind stinsa prin hotarirea definitiva a instantei de judecata, inceteaza si
exercitiul ei de catre procuror. Ministerul Public este insa interesat ca pedeapsa sa fie executata
conform legii si, totodata, sa nu fie prejudiciate interesele legitime ale condamnatului cu ocazia
executarii pedepsei. Ca urmare, Ministerul Public vegheaza ca mandatele de executare a
pedepsei sa fie emise la timp si sa corespunda hotaririi de condamnare, avind dreptul sa sesizeze
presedintele instantei in cazul omisiunii de a se emite mandatul de executare sau chiar instanta de
judecata, daca este necesara schimbarea sau modificarea pedepsei (art. 442–461).
Procurorul supravegheaza modul cum este adusa la indeplinire de catre ofiterii si subofiterii
de politie executarea mandatelor de executare a pedepselor; de asemenea, verifica respectarea
legii la locurile de executare a pedepselor, masurilor educative si a celor de siguranta. |n caz de
incalcare a legii, procurorul ia masurile ce intra in competenta sa ori sesizeaza autoritatile
competente sa ia masurile necesare. |n aceste cazuri Ministerul Public verifica autoritatile publice
administrative, ratiune pentru care dreptul de interventie si de decizie este mai restrins decit cel
fata de organele de cercetare penala.