Mai toate manualele şcolare şi universitare consideră anul 476 drept ultimul an al

Imperiului roman. În realitate lucrurile nu stau deloc aşa.

Periodizările  constituie, fără niciun fel de îndoială, tehnici istoriografice cu mult mai
utile predării decât înţelegerii istoriei. Scopul lor este în primul rând acela de a ajuta
învăţarea şi abia în ultimă instanţă acela de a facilita mai buna înţelegere a evoluţiei
unei societăţi sau a alteia.

În puţine ocazii în istorie rupturile au fost atât de importante pe cât par a le înregistra
manualele. Nici măcar în cazul revoluţiilor elementele de continuitate nu pot fi
neglijate. Asta face ca mai toate perioadele pe care manualele şcolare sau universitare
ni le prezintă drept epoci distincte, cu un început şi un sfârşit ferm, cu o serie de
caracteristici specifice bine conturate, să nu fie niciodată atât de consistente precum
preluarea lor didactică.

Realitatea este cu mult mai nuanţată iar starea de tranziţie aproape că reprezintă, de
cele mai multe ori, normalitatea. Uneori, „evenimentele cruciale” ale istoriei umanităţii
nu sunt nimic altceva decât rezultatul unei serii de interpretări forţate sau răstălmăciri
(accidentale sau voite) ale faptelor. Răstălmăcirea poate fi contemporană
evenimentului, dar poate fi şi ulterioară, de multe ori chiar autentică „operă
istoriografică”.
ADVERTISMENT