NICOLETA CIACHIR ELENA TOMA

- coordonatori –

ROMÂNIA ŞI BALCANII
REFLECŢII ISTORICO-GEOGRAFICE

EDITURA ETNOLOGICĂ
BUCUREŞTI, 2018
 GEAMIA HAMIDIE,
PRIMUL LOCAŞ DE CULT MUSULMAN DIN MOLDOVA

Marius MITROF

Abstract: This paper brings to the foreground, for the first time, data about
Hamidie Mosque in Galaţi about which historiography is very poor. Built
around 1893 on land owned by the General Consulate of Turkey in Galaţi, it
has been used for nearly 90 years, not only by the Turkish community from
Galaţi, but also by the sailormen or Muslim traders arriving in this city.
The communist regime imposed, in 1981, the demolition of this Muslim
Religious building with a special architecture even for the Oriental
architecture.
Thus, the first mosque built on a Romanian Christian territory, after gaining
Romania's independence from the Ottoman Empire, was in Galaţi, knowing
that for almost 500 years, the Muslim subjects of the Empire could not have
property, practice the cult, or to build mosques on Romanian ground.

Keywords: Hamidie Mosque, Galati, Consulat of Turkey, oriental

architecture, mosque in Romania

Despre geamia construită pe malul Dunării la Galaţi istoriografia nu este generoasă,

singurele surse constituindu-le câteva lucrări despre Galaţi, publicate,
fie la sfârşitul secolului al XIX-lea: Cartea judeţului Covurlui, autor Moise N. Pacu, fie
în prima jumătate a secolului XX: Galaţii, autor Gheorghe N. Munteanu-Bârlad,
Ghidurile-anuar ale oraşului Galaţi, apărute în 1908, 1924, 1930-1931, 1936-1938, autori
fiind George Atanasiu, Ghid-anuar al oraşului Galaţi-1908, Radu Volbură, Anuarul
general al oraşului Galaţi şi judeţului Covurlui, ediţiile 1930-1931, 1936-1938. precum
şi amintirile persoanelor contemporane cu existenţa aceasteia, până la momentul
desfiinţării ei, petrecută în anul 1982, amintiri care, odată cu trecerea timpului, devin tot
mai subiective în interpretarea adevărului istoric.
Mai mult, la nivel naţional, s-a întipărit, în mentalul colectiv, faptul că regele
Carol I ar fi construit prima moschee din România, în anul 1912, la Constanţa, fapt cu
nimic mai adevărat, dacă ne raportăm la dimensiunile edificiului, însă un alt locaş de cult
musulman fusese edificat cu mult înainte la Galaţi.
Prin lucrarea de faţă, aducem în prim-plan, geamia din Galaţi, folosindu-ne, pe de o
parte, de sursele cunoscute, până la această dată, în legătură cu aceasta, iar pe de altă
parte, de sursele generale despre istoria românilor şi a României, precum
şi a celor privind istoria oraşului Galaţi, la care vom adăuga informaţiile obţinute în
urma cercetărilor documentelor existente în arhivele naţionale, cu precădere a celor


Consilier Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi
57
aflate la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Galaţi, cercetări efectuate timp de
aproape doi ani, contribuind, în acest mod, la completarea unui mare gol atât în istoria
oraşului Galaţi, cât şi în istoria modernă a României, referitoare la locaşurile de cult
musulmane din România.
Anul 1484, aducea o nouă campanie turcească îndreptată asupra
Moldovei, scopul fiind cucerirea Chiliei şi Cetăţii Albe,1 cele două cetăţi-port ale
Moldovei la Marea Neagră. Chilia capitula după un asediu de opt zile, pe 14
iunie, iar rezistenţa Cetăţii Albe nu a durat mai mult de două zile, capitularea
având loc în luna august al aceluiaşi an. Imperiul Otoman reuşea să transforme
Marea Neagră într-un lac turcesc, în timp ce Moldova era lipsită de orice
posibilitate de a avea ieşire la Marea Neagră, legăturile comerciale pe apă fiind
compromise total. Atacurile ulterioare ale lui Ştefan cel Mare asupra celor două
cetăţi au rămas fără succes, economia Moldovei fiind afectată din ce în ce mai
acut de lipsa acestor porturi în anii ce au urmat.
În ultima parte a domniei lui Ştefan cel Mare, statutul Moldovei faţă de
Poartă devenea mai favorabil, în comparaţie cu cel al Ţării Româneşti care
rămânea la cel mai accentuat grad de dependenţă faţă de Istanbul.2 Plata
haraciului şi, probabil, a unor peşcheşuri faţă de viziri, participarea la campaniile
militare ale Porţii, primirea unor însemne de investitură, statutul de ’ahd ad-
dhimma3 prin tratate de tip ’ahidnâme (tratate speciale4) se regăseau şi în punctele
stabilite în statutul cu Ţara Românească.5 Ceea ce era diferit însă, era faptul că
Imperiul Otoman oferea Moldovei „cea mai eficientă garanţie şi contrapondere
faţă de tendinţele expansioniste ale regatelor polon şi ungar.”6
Prevederile esenţiale ale acestui statut erau reluate şi reconfirmate atunci
când aveau loc schimbările de sultan sau de domni. Una dintre aceste prevederi
era „şi nimeni să nu se atingă niciodată şi prin nimic de Ţara
Românească/Moldova”, prin aceasta înţelegându-se „interdicţia pentru musulmani
de a se stabili în ţară, de a achiziţiona pământuri şi averi.”7
Dacă în decursul timpului, statutul de ’ adh a căpătat un caracter
provizoriu, pentru Ţările Române acest provizorat a durat pe parcursul celor
câtorva veacuri, chiar dacă au mai existat pretenţii ori încercări de ocupare a
teritoriilor principatelor române.8

1
Academia Română, Istoria României, Vol. II, Editura Academiei, Bucureşti, 1964, p. 528.
2
Mihai Maxim, Ţările Române şi Înalta Poartă, Cadrul juridic al relaţiilor româno- otomane în
evul mediu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993, p. 240.
3
„Acest statut nu a fost o favoare din partea Porţii, nici un dar al marilor puteri vecine, ci a fost în
primul rând rodul remarcabilei rezistenţe antiotomane, de însemnătate europeană, a Ţărilor
Române.” , ibidem, p. 22.
4
Ibidem, p. 18.
5
Ibidem, p. 241.
6
Ibidem
7
Ibidem, p. 242.
8
Ibidem, p. 159.
58
 În tot acest răstimp de frământări, în partea de sud a Moldovei, un tărâm aflat
între lacul Brateş, Siret şi Dunăre, cu mici aşezări de pescari, era o zonă de graniţă în care
lărmuiau valurile turco-tătărăşti.9
Privirile spre acest teritoriu au fost îndreptate, după căderea Cetăţii Albe şi a
Chiliei, noile realităţi şi interese economice ale Moldovei impunând acest lucru, ca
urmare a statutului impus de Poartă.10 A fost perioada în care a apărut Galaţiul,
menţionat, conform documentelor cercetate, doar în cartografie, pentru prima dată la
1526, pe o hartă a lui Bernard Wapowsky, pentru ca, în jurul anului 1541, să îl regăsim
sub titulatura de oppidum (târg), pe harta lui Reicherstorffer. Piri-Reis, renumitul
cartograf turc, menţionează Galaţiul pe o hartă datată de unii istorici ca fiind din anii
1512-1513, după alţi istorici, harta ar data din mijlocul secolului al XVI-lea, ceea ce ar
însemna, dacă ar fi să înclinăm în favoarea istoricilor care susţin anul 1512-1513, că acest
document ar fi primul care atestă, în scris, existenţa oraşului de la malul Dunării. Însă
fără o cercetare aprofundată fie şi a documentelor cartografice, este riscant să ne
hazardăm în a susţine anul 1512 ca prima atestare a Galaţiului.
Prima menţiune a portului de la Galaţi, a schelei, o avem de pe vremea lui
Soliman Magnificul (1520-1566), când, într-una din kanunnamele sultanului, se arată că
la Tulcea vor plăti vamă toate corăbiile care vor veni încărcate de la Brăila sau de la
Galaţi şi Reni.11
Când Ilie Rareş, voievodul Moldovei, îmbrăţişase Islamul, lepădându-se de religia
în care fusese botezat, la 1551, turcii îşi puseră vameşii în partea de jos a Galaţilor12,
numind zona plată şi bătută de vânt, Bădălan,13 numele menţinându-se şi în perioada
contemporană.
În jurul anului 1565, sunt semnalate de către documentele vremii, o serie de
atacuri asupra negustorilor între Galaţi şi Chilia. Amploarea acestor atacuri l-a
determinat pe sultan ca, printr-un firman, să-i impună lui Lăpuşneanu: „Să te
ocupi personal de această afacere şi să înarmezi toate caicele aflătoare în schela
Galaţi, urcând pe ele oameni destoinici, care să cerceteze toate locurile cunoscute
ca puţin sigure sau primejdioase. Dacă se vor găsi acolo urme de refugiu sau
ascunzişuri de hoţi, să porunceşti să se facă cele mai serioase cercetări, pentru a
găsi pe răzvrătiţii care jefuiesc negustorii, supără raiaua şi tulbură satele şi
oraşele”.14
După cum se poate observa, într-o perioadă relativ scurtă, aşezarea de la
malul Dunării, încorsetată de apele Siretului, ale Brateşului şi Prutului, Galaţii, a
intrat în atenţia nu numai a domniei moldovene, ci şi a Sublimei Porţi şi, prin

9
Nicolae Iorga, Istoria poporului românesc, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985,
p.315.
10
Ibidem, p.154.
11
Paul Păltănea, Istoria oraşului Galaţi, de la origini până la 1918, Vol.I, Editura Partener,
Galaţi, 2008, p. 61.
12
Nicolae Iorga, Istoria românilor în chipuri şi icoane, Editura Humanitas, 2012, p. 162.
13
Nume provenit din alipirea a două cuvinte turceşti bad= vânt şi alan=câmp, teren, cf. Ataturk
Kultur, Dil ve Tarih Yursek Kurumu, Turkce Sozluk, 1, A-J, Ankara, 1998, p.73, 190.
14
Academia Română, Documente osmane, II/79.
59
aceasta, a negustorilor de pretutindeni. Astfel, importanţa schelei şi a târgului Galaţi a
cunoscut o ascensiune progresivă în economia Moldovei dintre veacul al XVI-lea şi
primele decenii ale veacului al XIX-lea, vertiginoasa dezvoltare a pieţei gălăţene fiind
determinată, în primul rând, de existenţa portului.
Fie că erau armeni, turci, greci, munteni, evrei, negustorii găsiseră la Galaţi o
zonă propice pentru dezvoltarea propriilor afaceri, în condiţiile în care schela de la Galaţi
se bucura de o oarecare libertate în raport cu celelalte porturi dunărene de pe teritoriile
Principatelor Române, devenite raiale ale Înaltei Porţi. Despre negustorii turci din Galaţii
veacurilor al XVI-lea şi al XVIII-lea, despre negoţul practicat, precum şi despre unele
incidente apărute între români şi trimişii Porţii la schela Galaţilor, documentele vremii ne
relevă date importante.15
Secolul al XIX-lea are o semnificaţie aparte pentru portul şi oraşul Galaţi, datorate
evenimentelor multiple (lupte sociale, facilităţi economice, unirea Principatelor Române,
independenţa statală etc.) care au contribuit la dezvoltarea şi modernizarea oraşului.
Alături de populaţia românească, la 1802, în Galaţi puteau fi întâlniţi mulţi turci,
alături de greci, evrei, armeni, unguri, italieni. Deoarece turcilor le era îngăduit să ţină şi
femeile cu ei, situaţie întâlnită numai la Galaţi şi Bârlad, numărul acestora la Galaţi era
destul de mare, căci într-un memoriu al boierilor din anul 1802, se arata că turcii sunt „ca
un foc pentru nenorociţii din partea locului, întocmai ca şi ciuma”.16
Mişcarea de eliberare a Greciei din anul 1821, a avut un nucleu important la
Galaţi. În acel an, eteriştii din Galaţi „au săvârşit o cruzime fără pildă vreodată pe
pământul acesta.” după cum scriau într-un arz-mazgar, boierii ţării, referindu-se la
masacrul populaţiei turceşti din Galaţi, dar şi la alte atrocităţi cum ar fi incendierea
oraşului din patru părţi.17
Războiul ruso-turc din 1828-1829, încheiat cu tratatul de la Adrianopol, din anul
1829, a eliminat monopolul Imperiului Otoman asupra circulaţiei vaselor şi a comerţului
pe Dunăre, fiind, astfel, asigurată libertatea navigaţiei şi a comerţului. Libertatea
navigaţiei pe Dunăre şi atribuirea statutului de porto-franco în 1836, oraşului Galaţi, de
către domnitorul Mihail Sturza, au contribuit la creşterea valorii internaţionale a portului
Galaţi şi a exportului moldovean.
Între 1837 şi 1877, documentele vremii ne relevă tot mai puţin numele unor
negustori turci din Galaţi. Însă aceasta nu conduce la ideea că, în portul dunărean
din acea perioadă, turcii, indiferent de ocupaţia lor, nu ar mai fi existat în Galaţi.18
După războiul ruso-româno-turc, încheiat cu independenţa României,
Imperiul Otoman, învins, a recunoscut în mod oficial şi necondiţionat independenţa
fostului său vasal. Cu toate acestea, România s-a dovedit, în ultimele două decenii

15
Despre comunitatea turcă din Galaţi a se vedea Marius Mitrof, Comunitatea turcă din Galaţi de-
a lungul timpului în „Axis Libri”, An X, Nr. 34, 35, martie, iunie 2017, Biblioteca „V.A.
Urechia” Galaţi.
16
Paul Păltănea, op. cit., p. 227.
17
Ibidem, pp. 264, 265.
18
Marius Mitrof, op.cit., în loc.cit.,, An X, Nr. 35, iunie 2017, Biblioteca „V.A. Urechia” Galaţi,
p. 37.
60
ale secolului al XIX-lea şi începutul celui următor un susţinător neobosit al bătrânului
imperiu, aflat într-un vizibil declin. Pentru a-şi atinge obiectivele externe, vag stabilite,
dar legate de menţinerea păcii şi statu-quo-ului în Balcani, guvernul român a decis
reluarea relaţiilor diplomatice cu statul Otoman în cel mai scurt timp. Astfel că, în toamna
anului 1878, între cele două ţări a avut loc schimbul de diplomaţi care vor constitui
liantul între Poartă şi Cabinetul de la Bucureşti.19 Cu prilejul unui dineu oferit de sultanul
Abdul Hamid al II-lea în cinstea lui Brătianu, în februarie 1880, acesta declara că „o
necesitate imperioasă pentru Turcia şi România este de a întreţine relaţiile cele mai
amicale.”20
Realităţi economice, politice şi sociale, pierderea statutului de porto-franco de
către Galaţi, vor determina o migrare a păturilor sociale spre capitala României,
Bucureşti, sau spre Dobrogea, unde România avea, de acum, deschidere la mare.
Portul din Galaţi îşi menţine totuşi importanţa, se modernizează prin construirea
docurilor, chiar dacă alipirea Dobrogei prefigura modificări substanţiale în transporturile
şi comerţul pe apă ale României.
Comunităţile străine din Galaţi, reprezentate printr-un număr mai numeros de
membrii care se statorniciră, în diferite perioade, în oraş, pentru păstrarea nealterată a
culturii şi tradiţiei şi-au construit locaşuri de cult, şcoli etc., cum ar fi: Biserica Greacă,
Şcoala greacă, Biserica bulgărească, Şcoala bulgărească, Biserica catolică cu şcoala de
băieţi şi Institutul Notre Dame, sinagogi, temple şi şcoli evreieşti, Biserica armenească şi
şcoala aferentă acestei comunităţi.
Comunitatea turcă, trecută prin avatarurile evenimentelor istorice din Galaţi,
număra, la 1890, doar 115 membri21, dintr-un total de 55.321 de locuitori cât avea oraşul.
Deşi condiţiile politice şi sociale se schimbase, prin drepturile acordate musulmanilor de
pe teritoriul României de către guvernul român, printre care se număra şi libertatea
cultelor,22 puţinii etnici turci din Galaţi nu se puteau bucura de locuri de întrunire, de
menţinere a tradiţiilor. Nici navigatorii ori comercianţii musulmani care soseau cu vasele
în portul gălăţean, nu aveau posibilitatea de a-şi respecta datinile atunci când coborau pe
malul Dunării.23
Până la recunoaşterea independenţei României, interesele comerciale şi ale
cetăţenilor turci din Galaţi erau apărate nu prin intermediul oficiilor consulare, ci de
către efori oficioşi. Primul efor la Galaţi, a fost numit Ali-Aga, la 3 martie 1849,
urmat de către Hussein Efendi. La data declarării independenţei şi începerii
războiului ruso-româno-turc, la Galaţi era efor Omer Lufti Efendi.24 După
încheierea războiului şi câştigarea independenţei, reprezentanţa turcă din Galaţi a

19
193.231.20.119/doctorat/teza/fisier/625, Cecilia-Alina Sava, Relaţiile României cu Imperiul
Otoman în perioada 1878-1912, Teză de doctorat, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca,
Facultatea de Istorie şi Filozofie, Cluj-Napoca, 2012, p. 6, accesat 15.08.2017.
20
Nicolae Ciachir, România în sud-estul Europei, 1848-1886, Editura Politică, Bucureşti, 1968, p.
200.
21
Moise N. Pacu, Cartea judeţului Covurlui, Stabilimentul grafic I.V.Socecu, Bucureşti, 1891,
p.109.
22
Nicolae Ciachir, op. cit., p. 201.
23
Marius Mitrof, op.cit., p. 38.
24
Moise N. Pacu, op. cit. p. 399.
61
devenit consulat la 28 februarie 1879, prim-consul fiind numit Artim Efendi.
Acestuia i-a urmat pe rând, Dall’Orso la 13 mai 1880, Damian Efendi la 4
noiembrie 1880 şi Maxim Efendi Warthaliti începând cu 8 martie 1882.25
În anul 1883, consulatul turc din Galaţi solicita Primăriei comunei Galaţi
un teren pentru amenajarea unui cimitir musulman. Primăria Galaţi ceda, la 1885,
cu titlu gratuit, terenul din prelungirea cimitirului ortodox de pe strada Covurlui,
astăzi strada George Coşbuc.26 La 1885, potrivit tradiţiei, pe acest teren s-a
construit o locuinţă pentru intendent cu spaţiu rezervat ritualului religios de
îngropăciune (musluk). Casa era construită din cărămidă roşie şi acoperită cu
tablă zincată. Intrarea în cimitirul musulman era separată de restul cimitirului
ortodox, pe strada Covurlui, spre latura de nord a gardului cimitirului se putea
vedea o poartă mare, din fier forjat, care avea deasupra o semilună.27
După aproximativ patru ani, în 1889, luna august, Consulatul Turciei la Galaţi,
condus de către consulul Maxim Efendi, cumpăra, pentru suma de 2400 lei noi, un teren
viran situat în valea oraşului Galaţi, str. Biserica Sf. Apostoli, de la Spiro Gh. Sfaelo,
comerciant în acest oraş.28 Dimensiunile acestui teren le aflăm din actul de vânzare,
încheiat la 1886, între Neculai Calivra şi Spiro Gh. Sfaelo. Astfel, terenul avea mărimea
de „6 stânjini 6 palme faţa la amiadă zi, 8 stânjini 6 palme altă faţă spre apusu (amândouă
feţele la uliţe)”,29 ceea ce înseamnă că latura sudică a terenului avea o lungime de
aproximativ 15,05 m, iar cea vestică era de 20,07 m, suprafaţa întregului teren vândut
fiind de 302,05 mp.30
Strada Biserica Sf. Apostoli era prima stradă de la strada Portului, dispusă paralel
cu aceasta. Primise această denumire deoarece, trecea prin faţa locaşului de cult creştin,
Biserica cu hramul „Sf. Apostoli”, construită la 1847 de către pescari.31
Un proiect întocmit de către arhitectul Andrei Canelatos32 la 1890, era intitulat
„Planu pentru construirea unei Salonu proprietate a Consulatu general de Turcia” în
dreptul străzii nefiind trecută nicio denumire, după care urmează scris „Galaţi”.33
Dincolo de corectitudinea gramaticală a titlului care lasă de dorit, intrigă nu numai lipsa
denumirii străzii, ci şi îngroşarea cuvântului „Salonu”. Analizând cu atenţie,

25
Marius Mitrof, op.cit., p. 38.
26
Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Galaţi, Fond Primăria Galaţi, Dosar 84/ 1883-1885,
r. 243.
27
Katia Nanu, Poveşti adevărate în „Viaţa Liberă”, Nr. 1518, 6 decembrie 1994, p. 5.
28
Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Galaţi, Fond Tribunalul Covurlui, Secţia I, Acte
autentice, Dosar nr. 8/1889, f. 329.
29
Ibidem, Transcripţiuni, Dosar nr. 55/1886, f. 43.
30
https://ro.wikipedia.org/wiki/Unit%C4%83%C8%9Bi_de_m%C4%83sur%C4%83_rom%C3%A
2ne%C8%99ti_vechi, accesat la 15.08.2017.
31
Moise N. Pacu, op. cit. p. 126.
32
Un Andrei Canelatos, de profesie arhitect, domiciliat în Galaţi, îl găsim la 1 iunie 1890, în acest
oraş, pe când îşi dădea consimţământul pentru ca fiica sa, Aristiţa, să se căsătorească cu D.
Constantinos, funcţionar, domiciliat în Şerbeşti, judeţul Covrului, Serviciul Judeţean al Arhivelor
Naţionale Galaţi, Fond Tribunalul Covurlui, Acte autentice, Dosar nr. 6/ 1890, f. 7.
33
Ibidem, Primăria Galaţi, Dosar nr. 84/1890, f. 26.
62
se poate observa că acesta acoperă un alt cuvânt care este „ Geami
”, ceea ce ar
justifica prezenţa articolului nehotărât „unei”.
Planul conţine reprezentarea a două edificii: o clădire obişnuită, pe un
singur nivel, cu un antreu şi două camere dispuse de o parte şi cealaltă a acestuia,
clădirea având un acoperiş în patru ape, şi o construcţie de dimensiuni mai mari,
cu o planimetrie pătrată, latura fiind de opt metri, cu câte două ferestre încheiate
în arc frânt pe trei dintre faţade, iar pe faţada intrării se afla uşa înaltă, terminată
tot cu un arc frânt, amplasată simetric faţă de două goluri circulare cu rol de
fereastră.
Deasupra cornişei, pe fiecare colţ al clădirii, arhitectul Andrei Canelatos a
proiectat câte un obelisc având în vârf semiluna, după care venea acoperişul, iar
central, se afla o turlă cu o cupolă semisferică, deasupra căreia se înălţa semiluna
pe un suport ornamental. Construcţia era formată dintr-o singură încăpere,
deasupra căreia, central, era dispusă bolta cupolei care avea un diametru de patru
metri. Înălţimea totală a edificiului era de 11,30 metri (Foto 1). Cu asemenea
dimensiuni, construcţia se încadra, din punct de vedere arhitectonic, în
dimensiunile caracteristice majorităţii clădirilor existente în acea perioadă,
aparţinând proprietarilor cu dare de mână, din oraşul Galaţi. Edificiul ieşea în
evidenţă, însă, cu obeliscurile, domul şi semilunile, elemente de arhitectură pe
care turcii, la momentul apariţiei în secolul al XI-lea pe teritoriul ocupat astăzi de
ei, convertiţi la Islam, au păstrat curba bizantină cu cupola strivită, devenind fără
să ştie moştenitorii gloriei Bizanţului34.
Părea o clădire simplă, dar armonia perfectă între spaţiile interioare şi exterioare,
precum și articularea dintre lumină și umbră, create de architect, realizau un vocabular
arhitectural dinamic menită să pună o amprentă diferită printre clădirile existente nu
numai în valea oraşului şi în apropiere de port, ci şi pentru clădirile din deal, majoritatea
aparţinând păturii bogate a locuitorilor.
Funcţiunea edificiului, prin existenţa singurei încăperi, nu putea fi decât una care
să asigure un loc de întrunire sau poate de meditaţie şi, prin aceasta de rugăciune.
Motivul înlocuirii cuvântului „geamie” cu „salon” în Planul întocmit de către
arhitectul Canelatos în anul 1890, rămâne, deocamdată, necunoscut.
Peste trei ani, în luna mai, noul consul al Consulatului general al Turciei la
Galaţi, M. Azarian, printr-o adresă redactată în limba franceză, se adresa Primarului
oraşului Galaţi, solicitând aprobarea pentru construirea unei „maisonette” în două etaje,
în curtea moscheii din Galaţi.35 În acest an este folosit, aşadar, cuvântul „moscheie” (la
mosqueé) pentru edificiul construit de către Consulatul turc la Galaţi.
Clădirea pe care Consulatul general al Turciei dorea să o construiască în
curtea moscheii, avea destinaţia de locuinţă pentru imamul acestei moschei.
Consulul turc ataşa şi un plan al acestei clădiri, pe care, din nefericire, nu a fost de

34
Élie Faure, Istoria Artei, Arta medievală, Editura Meridiane, Bucureşti, 1988, p. 130.
35
Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Galaţi, Fond Primăria Galaţi, Dosar nr. 130/1894 , f.
28.
63
găsit printre documentele de arhivă cercetate, exprimându-şi dorinţa ca, după
aprobare, acest plan să îi fie returnat.36 Solicitarea a primit aprobarea Primăriei
Galaţi de abia un an mai târziu, fiind emisă autorizaţia nr. 4105 din luna mai
1894, pentru construirea unei case în curtea din strada Sf. Apostoli.37
Din aceste documente reiese că moscheia era edificată, înainte de anul
1893.
În anul 1894, la o dată rămasă, deocamdată, necunoscută, Theodor
Malcoci din Smirna, dona moscheii din Galaţi, o cişmea artistic lucrată dintr-un
singur bloc de marmură, de formă cubică, având, pe două dintre feţele laterale,
înscrise, cu litere latine şi arabe, numele binefăcătorului donator:
„ THEODOR MALCOCI
DE SMYRNE
BIENFAITEUR
SUJET DE L’EMPIRE
OTTOMAN ET UN DE
GRANDS NEGOIANTS, AB
1894”
La sfârşitul secolului al XIX-lea şi în primul deceniu al secolului XX, la Galaţi
exista un Teodor Malcoci, proprietar al unei fabrici de pâine care funcţiona pe strada
Portului la nr. 112, 38 dar şi un medic având acelaşi nume, domiciliat în Galaţi, str.
Frumoasă, nr. 3139, astfel încât, fără o cercetare aprofundată a documentelor de arhivă, nu
ne putem pronunţa care dintre cei doi a fost donatorul cişmelei.
În anul 1897, Consulatul general al Turciei din Galaţi, era autorizat de către
guvernul Imperial Otoman, să execute, pe cheltuiala sa, modificarea cupolei,
acoperişului, precum şi reparaţii necesare la moscheia din Galaţi şi ca urmare a acestei
împuterniciri, consulul turc M. Azarian s-a adresat Primăriei Galaţi cu o cerere pentru
aprobarea acestor lucrări la moscheia situată pe strada Sf. Apostoli, vis-à-vis de
Comisariatul nr.1 de Poliţie.40 La această solicitare, consulul anexa şi planul pentru care a
primit autorizaţia nr. 4913 din 16 mai 1897.41
După cum reiese din planul ataşat şi intitulat “Project pentru prefacerea
învelitorei actuală în cupolă la djamie din Galatzi”, pe lângă cupola semisferică, golurile
ferestrelor de pe faţada sudică sunt modificate în goluri circulare, geamia păstrând o
simetrie a golurilor pe faţade (Foto 2,3).
Proiectul a fost întocmit de către A. Schwanhauser şi presupunem că tot
acesta a executat şi lucrările, deoarece pe planul anexat se află o ştampilă ovală în

36
Ibidem
37
Ibidem, f. 29.
38
E. Mihaly, S. Mihaly, Dezvoltarea industriei alimentare în Galaţi, în „Danubius”, Nr. XI-XII,
Muzeul de Istorie Galaţi, 1985, p. 196.
39
Prefectura Poliţiei Galaţi, Indicatorul oraşului Galaţi, 1904.
40
Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Galaţi, Fond Primăria Galaţi, Dosar nr. 196/1897, f.
60.
41
Ibidem, f. 61.
64
interiorul căreia se află înscris “SCHWANHAUSER & KURSCHNER,
CONSTRUCŢIUNI DE Zidărie şi Tâmplărie, GALATZ”.
Prin această intervenţie, geamia a căpătat forma şi dimensiunile menţinute
până în al noulea deceniu al secolului XX (Foto 4).
Deoarece construcţia edificiului musulman a avut loc în timpul domniei
sultanului Abdul Hamid al II-lea (1876-1909), geamia i-a fost consacrată şi
dedicată acestuia, potrivit cutumei. Pe planurile oraşului şi în diverse publicaţii
despre oraşul Galaţi din perioada interbelică, o găsim sub diferite denumiri:
geamia Hamidie, geamia mahomedană, ori simplu, geamie, intrarea în curte fiind
pe latura de vest a terenului vândut la 1889 de către Sfaelo, Consulatului general
al Turciei, latură care se afla pe strada Ghecet.
Geamia Hamidie42 era cu totul deosebită arhitectural faţă de celelalte
geamii existente, în acea perioadă, în România. Avea stilul vechilor geamii din
Turcia doar că nu avea minaret, fiind asemănătoare cu geamia din Ismail,
diferenţa constând în dimensiunea acesteia, cea din Galaţi fiind mai mică.43
Înăbuşit sub cupola bizantină, ori sub plafonul drept al egiptenilor, visul Islamului
nu a mai reuşit să modifice formele pornind spre înălţimile simbolizate de
minarete. Era suficient doar prezenţa ideii pe un teritoriu care, deşi supus timp de
secole de o credinţă străină locului, nu s-a putut manifesta datorită
materialismului dat de legile umane prin tratatele încheiate între domnii
moldoveni şi sultan, căci pe pământul ţărilor româneşti nu era permis construirea
locaşurilor de cult mahomedane.44
Geamia din Galaţi, unica din Moldova şi, singura chiar şi din România, în afara
teritoriilor foste paşalâcuri ori raiale, era construită din cărămidă, iar finisajul faţadelor
avea cărămidă aparentă de culoare roşie. Construcţia era înconjurată de un gard înalt din
zidărie.
Despre interior şi cum era mobilat acesta nu ne-au rămas date, singura referinţă
fiind un interviu acordat cotidianului gălăţean „Viaţa Liberă”, în 1994, de către preşedinta
Uniunii Democrate Turce din România-Filiala Galaţi, d-na Gülten Abdula, care a
copilărit în curtea acestui locaş de cult: „În interior se aflau covoare persane aduse din
Egipt, de cupolă atârna un candelabru mare din cristal, pereţii erau vopsiţi în bej, iar
chenarul şi cupola în albastru cu motive stelare şi florale. Existau, de asemenea, zece
sfeşnice: două mari şi opt mici. În curte era o cişmea pentru ritualul spălării (cişmeaua
donată de către Theodor Malcoci-n.a.), şi aceasta o lucrare cu totul aparte.”45
Cişmeaua se afla în interiorul unui chioşc, vizibil construit, cum altfel,
decât în stil oriental. Pe margini se afla un rând de bănci pentru credincioşii veniţi
la geamie. Chioşcul era pardosit cu marmură albă de Marsilia. În curtea geamiei
fusese ridicată şi clădirea cu parter şi etaj, pentru care consulul Turciei primea

42
Ghe. N. Munteanu- Bârlad, Galaţii, Editura autorului, Galaţi, 1927, p. 69.
43
Ibidem
44
Marius Mitrof, op. cit., în loc.cit.,p. 38.
45
Katia Nanu, op.cit., în loc.cit., p.5.
65
avizul în anul 1894. La parter era biroul şi locuinţa hogelui, apoi pentru
intendent, iar la etaj se afla sala de cursuri şi festivităţi, precum şi camera de
oaspeţi. Totul fusese bine gândit, în aşa fel ca musulmanul să poată îndeplini
ritualul de rugăciune şi, în acelaşi timp, prin învăţătura primită, să fie capabil să
transmită mai departe tradiţia.
Hasan Sidki, imam şi hatib, deservea geamia Hamidie, pe la 1908.46
Crearea condiţiilor de vieţuire şi a celor de menţinere a tradiţiilor, a
determinat o continuitate a micii comunităţi musulmane şi după începutul
secolului XX, fără ca aceasta să aibă reprezentativitate în viaţa socială, culturală,
economică a oraşului începutului de secol XX, aşa cum aveau comunitatea greacă
sau evreiască, e adevărat, cu mult mai numeroase. Existenţa comunităţii turcilor
musulmani pe teritoriul oraşului completa tabloul cosmopolitismului urban.
Regimul politic instaurat după 1947, a căutat, în ciuda aparenţelor binevoitoare, să
şteargă orice urmă de cosmopolitism din oraşul odinioară negustoresc.47
Cutremurul din anul 1977, a fost pretextul regimului politic de atunci, pentru
continuarea sistematizării văii oraşului, rămase, încă, cu acele construcţii care
aminteau de opulenţa oraşului Galaţi până la 1945. Clădirile fiind vechi, au avut
de suferit de pe urma cutremurului, iar investirea în consolidarea şi repararea
acestora a fost considerată, probabil, prea costisitoare, astfel încât, buldozerele
trusturilor de construcţii muşcând din cărămizile fabricate fie la Galaţi de către
industriaşii evrei, ori români, fie, aiurea, prin Europa, şterg tot ceea ce amintea de
parfumul negustoresc de pe harta oraşului, pentru a face loc construcţiilor
specifice noii epoci, blocurile de locuinţe, cu camere mici.
Geamia situată pe strada Ghecet din Galaţi, ridicată pe vremea sultanului
Hamid al II-lea, cu fonduri ale Imperiului Otoman la acea vreme, nu a trecut nici
ea neobservată. Presiunile regimului politic determină Muftiatul din România să
aprobe demolarea geamiei şi desfiinţarea cimitirului musulman din Galaţi, pentru
sistematizarea oraşului şi extinderea cimitirului creştin.
Departamentul Cultelor va da aviz favorabil pentru desfiinţarea acestora în
1981, iar în 1982 se va trece la fapte. Geamia a fost demolată, salariaţii Muzeului
de Istorie din Galaţi, iubitori de cultură şi istorie şi conştienţi de sacrilegiul care se
înfăptuia, nu au reuşit să salveze decât cişmeaua din marmură, singurul element
mai uşor transportabil. Locul fostei geamii a fost destinat construirii garajelor
care, şi astăzi, adăpostesc autoturismele locuitorilor blocurilor din zonă,48 lipsind
oraşul Galaţi de un reper istoric şi cultural important prin unicitatea şi
reprezentativitatea sa în economia relaţiilor dintre România şi Imperiul Otoman,
iar mai târziu cu Turcia.

46
George Atanasiu, Guid Anuar al oraşului Galaţi, Editura autorului, 1908, p.39.
47
Marius Mitrof ,op.cit., în loc.cit., p. 38.
48
Katia Nanu, op. cit., în loc.cit., p.5.
66
67
68