“Ansamblul elementelor de tip organizatoric ce asigură cadrul, divizarea,

combinarea şi funcţionalitatea proceselor de muncă în vederea

realizării obiectivelor previzionate”.
- Rezultatul exercitării funcţiei de organizare –
Forme de organizare:
a. Formală – ansamblul elementelor organizatorice din cadrul firmei,
stabilite de top management prin ROF, organigrame, descrieri de
funcţii şi posturi, precum şi alte documente organizatorice. Rezultatul
organizării formale este structura organizatorică, ale cărei principale
componente sunt: postul, funcţia, ponderea ierarhică, nivelul ierarhic,
compartimentul/departamentul şi relaţiile organizatorice. Din punct
de vedere procesual, are drept conţinut: funcţiunile, activităţile,
atribuţiile şi sarcinile.
b. Informală – totalitatea elementelor cu caracter organizatoric şi a
relaţiilor umane care se manifestă spontan şi natural între
componenţii firmei. Principalele componente: grupul informal,
normele de conduită ale grupului, relaţiile informale, rolul informal şi
liderul informal al grupului.
a. Structura de producţie şi concepţie – ansamblul subdiviziunilor organizatorice,
managerilor şi angajaţilor care desfăşoară nemijlocit activităţi productive.
b. Structura funcţională – ansamblul subdiviziunilor organizatorice (compartimente,
servicii, birouri), managerilor şi angajaţilor care desfăşoară activităţi cu caracter
funcţional.

Organizarea procesuală – constă în stabilirea principalelor categorii de muncă, a proceselor

necesare realizării obiectivelor firmei. Rezultatul organizării procesuale îl reprezintă:
funcţiunile, activităţile, atribuţiile şi sarcinile.
Organizarea structurală – asigură modelarea organizării procesuale în conformitate cu
necesităţile şi posibilităţile fiecărei organizaţii. Principala expresie a organizării
structurale o reprezintă structura organizatorică.

Componentele primare ale S.O.:

- Postul
- Funcţia
- Ponderea ierarhică
- Nivelul ierarhic
- Compartimentul
- Relaţiile organizatorice
 Defineşte cadrul desfăşurării activităţilor firmei, condiţionând
determinant eficienţa acestora;
 Stabileşte cadrul organizatoric, profesional, în care-şi vor
desfăşura activitatea un număr de angajaţi, influenţând astfel
comportamentul şi productivitatea acestora;
 Precizează rolul pe care trebuie să-l îndeplinească fiecare
compartiment, birou sau serviciu şi fiecare salariat din cadrul
firmei;
 Defineşte condiţiile de exercitare a autorităţii.
“Ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor care revin spre
exercitare unui angajat la firmei”.

Componentele postului: obiective, sarcini, competenţe şi responsabilităţi

- Obiectivele (denumite obiective individuale) – definirea cantitativă şi calitativă a

scopurilor avute în vedere prin crearea acestuia. Pentru îndeplinirea obiectivelor
individuale, titularului de post îi sunt atribuite anumite sarcini.
- Competenţa – este de doă tipuri: formală şi profesională
a. Competenţa sau autoritatea formală – reprezintă limitele în cadrul cărora titularul de
post are dreptul de a acţiona în vederea realizării obiectivelor individuale şi sarcinilor
atribuite.
b. Competenţa sau autoritatea profesională – exprimată prin nivelul de pregătire şi
experienţă de care dispun şi prin care dobândesc recunoaşterea meritelor şi a
contribuţiilor personale, atât din partea şefilor cât şi a celorlalţi membri ai firmei.
- Responsabilitatea – obligaţia titularului de post de a îndeplini sarcinile ce derivă din
obiectivele postului respectiv.
Structură (se completează conform exemplelor de la curs și seminar):
- Denumirea postului
- Obiective individuale
- Sarcini, competenţe, responsabilităţi
- Relaţiile cu ale posturi
- Cerinţe specifice (aptitudini, cunoştinţe,
deprinderi, calităţi)

Exemplu concret la curs – structura specifică pentru funcții de conducere și posturi de

execuție
 “Totalitatea posturilor care au aceleaşi caracteristici principale”.

a. Posturi, funcţii de conducere – pondere ridicată a sarcinilor,

competenţelor şi responsabilităţilor, ce implică exercitarea
funcţiilor managementului şi adoptarea de decizii;

b. Posturi, funcţii de execuţie – în componenţa cărora se

regăsesc sarcini, competenţe şi responsabilităţi a căror
îndeplinire presupune operaţionalizarea deciziilor emise de
titularii posturilor de conducere.
“Ansamblul persoanelor care desfăşoară activităţi omogene
şi/sau complementare care contribuie la realizarea aceloraşi
obiective derivate şi care sunt subordonate nemijlocit
aceluiaşi manager”.
Tipuri:
- Operaţionale – contribuie nemijlocit la realizarea obiectivelor
derivate şi fundamentale ale firmei, în cadrul lor se obţin
produse sau componente ale acestora;
- Funcţionale – prin intermediul lor se fundamentează deciziile
manageriale (servicii, birouri care elaborează strategii pe
domenii sau strategii globale).
“Numărul de persoane conduse nemijlocit de un manager”.

Deficienţe:

- Supradimensionarea – crează dificultăţi în exercitarea

funcţiilor de coordonare şi control;

- Subdimensionarea – determină creşterea nejustificată a

posturilor de conducere şi implicit creşterea costului structurii
organizatorice.
“Totalitatea subdiviziunilor organizatorice situate la
aceeaşi distanţă faţă de nivelul superior al firmei”.
“Raporturile care se stabilesc între subdiviziunile organizatorice, instituite prin
reglementări oficiale”
Tipuri de relaţii organizatorice:
1. Relaţii de autoritate: ierarhice, funcţionale, de stat major;
2. Relaţii de cooperare;
3. Relaţii de control.
Relaţiile ierarhice – prin care se asigură unitatea de decizie şi acţiune a structurii
organizatorice şi se stabilesc raporturile nemijlocite dintre titularii
posturilor de conducere situaţi pe diferite niveluri ierarhice şi dintre
aceştia şi titularii posturilor de execuţie, potrivit ponderilor ierarhice;
Relaţiile funcţionale – care se stabilesc între două compartimente, dintre care
unul are asupra celuilalt autoritate funcţională;
Relaţiile de stat-major – se stabilesc prin delegarea de către managementul de
nivel superior al firmei, realizării de sarcini unor persoane sau echipe, în
vederea soluţionării unei probleme care pericliteaz îndeplinirea
obiectivelor unuia sau mai multor compartimente.
Relaţiile de cooperare – se stabiesc între posturi aflate pe acelaşi nivel
ierarhic, care aparţin unor compartimente diferite.
Relaţiile de control – se derulează între organismele specializate de
control şi celelalte subdiviziuni organizatorice. Principala
particularitate a acestui tip de relaţii rezidă în faptul că competenţa
de a controla nu presupune şi competenţa de a conduce, deoarece
deciziile impuse de rezultatele controlului sunt adoptate de
managerii compartimentelor respective.

Sunt identificate de unii specialişti şi relaţii de reprezentare – care se

stabilesc între managerii de nivel superior şi reprezentanţii unor
organizaţii profesionale, sindicale din firmă sau persoane fizice şi
juridice din afara acesteia.
Cel mai important document de consemnare a structuri organizatorice, denumit şi
“manualul organizării” – este o formă detaliată de reprezentare a structurii
organizatorice, având următoarea structură:
1. Caracteristici tipologice ale organizaţiei (actul de înfiinţare, statutul juridic,
contractul de societate, obiectul de activitate, structura organizatorică, ş.a.)
2. Sistemul de management (caracteristici constructive şi funcţionale ale acestuia)
3. Managementul de nivel superior:
- atribuţii, responsabilităţi şi competenţe ale organismelor participative de
management
- sarcini, responsabilităţi şi competenţe ale managerilor de nivel superior
(managerul general şi managerii executivi)
4. Managementul de nivel mediu şi inferior
5. Dispoziţii finale (data aprobării şi intrării în vigoare, organismul participativ de
management care l-a aprobat, răspunderile personalului de conducere şi de
execuţie în legătură cu respectarea/nerespectarea prevederilor ROF)
Organizarea procesuală

Organizarea procesuală constă în “stabilirea principalelor categorii de muncă, a proceselor

necesare realizării ansamblului de obiective ale organizaţiei.”
Rezultatul organizării îl reprezintă funcţiunile, activităţile, atribuţiile şi sarcinile.
Funcţiunea – reprezintă ansamblul proceselor de muncă omogene, asemănătoare sau
complementare, care contribuie la realizarea aceloraşi obiective derivate de gradul I.
Fiecare funcţiune se divide în mai multe activităţi. Activitatea reprezintă ansamblul proceselor
omogene sau înrudite care contribuie la realizarea aceloraşi obiective derivate de gradul II. (de
exemplu, în cadrul funcţiunii comerciale se desfăşoară 3 activităţi: aprovizionare, desfacere şi
marketing)
În cadrul activităţilor se disting atribuţii. Atribuţia reprezintă un proces de muncă precis conturat,
care se execută periodic sau continuu, care implică cunoştinţe specializate şi care contribuie la
realizarea unui obiectiv specific. (de exemplu, în cadrul activităţii de aprovizionare se distinge
atribuţia de elaborare a contractelor de aprovizionare).
O atribuţie se divide în mai multe sarcini. Sarcina reprezintă o componentă de bază a unui proces de
muncă simplu sau complex, care contribuie la realizarea unui obiectiv individual, care, de regulă
se atribuie spre realizare unei singure persoane.
Funcţiune → Activităţi → Atribuţii → Sarcini
Funcțiunile sunt: C&D, resurse umane, producție, comercială, financiar-contabilă
Descriere și exemplificare până la nivel de fișa postului la orele de curs și seminar