Sunteți pe pagina 1din 3

ANTROPOMETRIE

Ghiță Vlad Constantin

1. INTRODUCERE

Acest referat prezintă informații referitoare la ergonomie, având în vedere domeniile în care este
aplicată, dar și modul în care influențează diferite proiectări. La baza acestui studiu am avut drept surse
de informare diferite site-uri, de unde am aflat informațiile necesare.

„Pentru ergonomie,omul este parte din sistemul proiectat şi trebuie să fie integrat în
sistemul respectiv încă din studiul de proiectare." (R.S. Bridger)

„Cerințele umane sunt deci cerințele sistemului proiectat” (R.S. Bridger)

În urma acestui studiu am aflat informații esențiale cu privire la modul în care trebuie privit domeniul
ergonomic. De asemenea, am descoperit anumite reguli ce trebuie aplicate, ținând cont de principiile de
bază ale antropometriei.

2. ROLUL ANTROPOMETRIEI

2.1 DEFINIȚII

Am decis să încep această parte a referatului cu definiții din diferite domenii, având așadar diferite
perspective.

„Antropometrie (din gr. Snthropos —om și metron — măsura) — ansamblu de metode și procedee de
determinare a particularităților morfofuncționale ale organismului uman. Se bazează pe măsurarea
masei corporale, dimensiunilor corpului și forței musculare, capacității vitale pulmonare ș.a., pe
descrierea ținutei corpului, poziției capului, proporționalității diverselor părți ale corpului și pe
confruntarea acestora cu etaloane speciale, modele, de valori.”

„Antropometria ergonomică– se referă la măsurători de tip funcțional, la dimensiuni dinamice; operează


cu valoarea dimensiunilor corpului în diverse poziții de muncă sau atitudini posturale în dinamică„

2.2 ANTROPOMETRIA IN DIFERITE DOMENII

Antropometria se regăsește atât în domeniul medicinei, cât și cel al arhitecturii. În medicină se


efectuează masurători antropometrice la copii in mod regulat, pentru a determina mersul dezvoltării
organismului. De asemenea, în timpul convalescenței au loc astfel de măsurători pentru a stabili
tratamentul corect. La recruți au loc măsurători pentru a stabili aptitudinile pentru serviciul militar, iar la
sportivi pentru a determina eficiența antrenamentelor.

În ergonomie, elementele de orientare ale corpului omenesc au o importanță deosebită, deoarece


permit indicarea unei părți din corp față de o altă parte sau chiar față de întregul corp.

Antropometria stă la baza multor reguli de poziționare și dimensionare a elementelor unor clădiri,
precum scările, mobila, uși, mânere, etc. Atât mărimea, cât și poziționarea și proporția trebuie să ofere
confortul dorit.

2.3 CARACTERISTICI

Corpul omenesc este un corp tridimensional cu trei axe și trei plane, de aceea sunt folosite anumite
tipuri de date antropometrice, precum datele structurale, funcționale și newtoniene.

Datele structurale definesc măsurători ale dimensiunilor corporale în poziții statice. Datele funcționale
sunt colectate atunci când este permisă mișcarea unui segment al corpului în unul sau mai multe planuri,
având un punct fix. Iar datele newtoniene includ atât masa segmentelor corporale, cât și date despre
forțele care sunt implicate în diferite sarcini.

Fiecare corp diferă în mod evident, datorită geneticii și genului, iar diferențele genetice sunt evidente
chiar și in cazul indivizilor din țări diferite. Creşterea corporală în inălțime încetează în mod normal la o
anumită vârstă, iar statura începe să descrească după o anumită vârstă. De asemenea, sunt esențiali
anumiți factori de care trebuie să ținem cont:

- Bărbații sunt mai înalți și au membrele mai lungi decât femeile.

- Corporabilitatea raselor este diferită – în interiorul unei rase există mari diferențe corporale:
populațiile albe scandinave sunt mai înalte pe când cele mediteraneene sunt mici, iar populațiile est-
europene sunt relativ mici de inălțime.

- S-a constatat că paralela pe care este situată o anumită țară are o influență importantă asupra
populației, în sensul că în interiorul aceleiași rase, apropierea de pol influențează creșterea înălțimii, iar
apropierea de ecuator influențează descreșterea ei.

- Încă din preistorie s-a constatat un proces de creștere a staturii omului, în legatură cu modificările pe
termen lung. Acest proces s-a accentuat în ultima sută de ani, în special după cel de-al Doilea Război
Mondial.

- Poporul generează o variabilitate umană destul de complicată. Aceasta cuprinde atât un factor
înnăscut care ține de amestecul rasial specific, de grupurile etnice, cât și de condițiile de viață.

- Înălțimea populației variază în funcție de zona geografică sau o anumită regiune din aceeași țară, iar
oamenii de aceeași înălțime pot avea proporții diferite.

- Profesia influențează corporabilitatea în ansamblul ei și dimensiunile anumitor părți ale corpului


datorită eforturilor ce o caracterizează.

3. CONCLUZIE

În concluzie, antropometria are un rol esențial în domeniul construcțiilor și al amenajărilor interioare.


Nu numai confortul, dar și sănătatea unei persoane depind de aceasta. De aceea, nu este posibilă
amenajarea unui spațiu interior care să nu țină cont de principiile antropometriei.

4. BIBLIOGRAFIE

http://ro.scribd.com/doc/147844313/5-Antropometrie http://medenciclopedie.com/?page_id=458

http://wiki.answers.com/Q/How_important_is_anthropometrics_in_architecture

http://www.ehow.com/info_8101656_anthropometrics-related-architecture-design.html

S-ar putea să vă placă și