GRĂDINITA, FAMILIA SI COMUNITATEA

PARTENERI ÎN EDUCATIE
Prof.inv. prescolar. Turbatu Balan Dorinela
Grădinita cu PP „Micuta Picasso”Vaslui

Funcţia centrală a educaţiei este aceea de formare şi dezvoltare permanentă a

personalităţii individului cu scopul integrării sociale optime. Omul este în permanentă
interacţiune cu factorii sociali ai existenţei sale.
În această interacţiune, el asimilează normele şi valorile societăţii, modelele sociale de
comportament, mijloacele sociale de comunicare umană. Prin aceasta, el este pregătit pentru
viaţa socială, pentru asumarea unor roluri şi responsabilităţi. Acest proces se realizează de-a
lungul diferitelor etape de viaţă, în cadrul unor forme specifice de activitate socială şi în
cadrul specific al unor instituţii sociale: familia, grădiniţa, şcoala, instituţiile culturale, dar şi
împreună cu întregul sistem al mijloacelor moderne de informare şi influenţare.
Procesul de integrare în societate începe în familie din timpul copilăriei mici, când
intervin primele contacte sociale şi experienţe de viaţă (socializarea primară sau socializare de
bază), şi continuă de-a lungul vieţii omului, odată cu dobândirea unor statusuri şi roluri
succesive (socializare continuă sau secundară).
Primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului sunt dezvoltate în familie
(deprinderi igienice, de alimentaţie sănătoasă), acestea constituie suportul dezvoltării
ulterioare şi îşi pun amprenta asupra întregii personalităţi.
Tot în familie, copilul îşi însuşeşte limbajul. Volumul, calitatea vocabularului,
corectitudinea exprimării depinde de modelele oferite de părinţi, de felul în care aceştia
interacţionează şi îi solicită pe copii.
În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul,
politeţea, cinstea, sinceritatea, ordinea, răbdarea etc. În realizarea acestor sarcini, modelul
parental ajută cel mai mult, părinţii oferind copilului exemple de comportamente în diferite
contexte. De la părinţi, cei mici vor învăţa să aprecieze ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e
nedrept, ce e frumos şi ce e urât în comportamente.
Activitatea educativă din grădiniţă nu poate fi izolată, separată de alte influenţe
educative ce se exercită asupra copilului şi mai ales, de cea din familie. Educaţia trebuie să se
manifeste permanent ca o acţiune coerentă, complexă şi unitară a grădiniţei şi familiei.
 La intrarea în grădiniţă, părinţii sunt cei care deţin toate informaţiile legate de copil:
stare de sănătate, obiceiuri alimentare, particularităţi de învăţare, mod de comportare,
probleme în dezvoltare etc.
În acelaşi timp, grădiniţa, ca prima instituţie care se conduce după principii şi metode
ştiinţifice, deţine mijloace specifice pentru valorificarea potenţialului fizic şi psihic al fiecărui
copil. Îmbinarea în parteneriat a informaţiilor deţinute de părinţi cu cele ale grădiniţei trebuie
să fie în beneficiul copilului.
Termenul de parteneriat presupune realizarea unei alianţe pentru atingerea unor
obiective comune. Pentru ca parteneriatul să funcţioneze este nevoie de respect, încredere
reciprocă, consens cu privire la scopurile acţiunii şi strategiilor de atingere a acestora şi de
asumarea în comun a drepturilor şi responsabilităţilor.
Parteneriatul dintre grădiniţă şi familie reprezintă o primă experienţă relaţională şi de
colaborare a părinţilor cu persoanele profesioniste în domeniul educaţiei. Cei mai mulţi părinţi
manifestă deschidere, dorinţă de a colabora cu personalul grădiniţei, dar se poate întâmpla ca
realizarea unui parteneriat să fie împiedicată de atitudini necorespunzătoare ale fiecăruia
dintre cei implicaţi.
În crearea parteneriatului între grădiniţă şi familie este bine să ne amintim că în viaţa
copilului şi a familiei lui orice angajat al instituţiei este important: portarul poate fi ca vecinul
care-i salută cu un zâmbet în fiecare dimineaţă, bucătăreasa, bunica ce pregăteşte cele mai
grozave mâncăruri, îngrijitoarea, ca sora mai mare care-i ajută pe cei mici să-şi îmbrace
pijamaua, iar educatoarea poate fi persoana care le este întotdeauna un sprijin. Fiecare, prin
specificul muncii sale, prin felul îşi îndeplineşte atribuţiile şi prin modul în care colaborează
cu familia, influenţează dezvoltarea copilului.
Educaţia copilului este o acţiune care presupune schimb de experienţe, de competenţe şi
valori între toţi adulţii care îl susţin în dezvoltare şi cu care acesta intră în contact. Acest lucru
presupune ca parteneriatul educaţional dintre familie şi grădiniţă să se extindă şi către
comunitatea care le include.
Parteneriatul educaţional se realizează între:
 Agenţii educaţionali (copii, părinţi, personalul grădiniţei, specialişti în probleme de
educaţie: psihologi, consilieri psiho-pedagogi, logopezi, terapeuţi etc.);
 Instituţii ale educaţiei (familie, grădiniţă, şcoală, centre comunitare, cluburi sportive,
cluburi ale copiilor etc.);
 Membrii ai comunităţii cu influenţă asupra dezvoltării copilului (medici, reprezentanţii
primăriilor, ai Poliţiei, ai bisericii, ai Direcţiilor regionale de protecţie a copilului etc.);
 În orice parteneriat educaţional este important să fie implicaţi copiii, iar activităţile
desfăşurate să fie în beneficiul acestora.
În funcţie de specificul comunităţii în care se află grădiniţa, se pot realiza parteneriate cu:
instituţii sanitare, în susţinerea unor activităţi care au ca scop creşterea şi dezvoltarea tuturor
membrilor comunităţii;
 asociaţiile nonguvernamentale , pentru rezolvarea unor probleme de ordin social;
 parteneri privaţi care pot sprijini grădiniţa cu fonduri materiale sau prin activităţi de
voluntariat;
 mass-media, pentru promovarea imaginii grădiniţei, pentru promovarea ideilor noi,
valorilor etc.
Prin crearea parteneriatului grădiniţă–familie–comunitate copiii câştigă un mediu de
dezvoltare mai bogat, între participanţi se creează relaţiile pozitive şi fiecare îşi va dezvolta
sentimentul coeziunii sociale.

Bibliografie:,, Educatia timpurie si specificul dezvoltarii copilului prescolar”- 2008