Sunteți pe pagina 1din 2

Activitate 1.2.1.

Oferta de opționale (60 min)

La toate clasele de învăţământ primar, curriculumul la decizia școlii este prevăzut în planul-cadru
cu 0-1 ore/ săpt. Să presupunem că sunteţi implicat/ă, în ani şcolari succesivi, în propunerea
ofertei de discipline opţionale, astfel: în primul an şcolar, la clasa a IV-a, iar în următorul an
şcolar, la clasa pregătitoare. Presupunem că pentru fiecare clasă, oferta include câte două
discipline opționale, care vor fi supuse alegerii realizate de elevi şi de părinţii acestora.

a. Cum procedați pentru a propune, pentru cele două clase, oferta de discipline opționale?

Argumentați răspunsul dumneavoastră.

Pentru clasa a IV-a oferta de discipline opţionale, o voi prezenta în cadrul unei şedinţe cu
părinţii, însă, aș ține cont în alegerea opţionalelor, de nevoilor şi interesele de formare ale
educabililor. Consultarea elevilor la clasă şi a părinţilor acestora (în cadrul şedinţelor cu părinţii)
şi realizarea unei analize a resurselor necesare, pentru implementare.
În şcoala noastră se desfăşoară, de ani buni, Proiectul Școlari în devenire”, realizat în
parteneriat cu toate grădinițele, din localitatea Băicoi. În anul pregătitor, elevii claselor a IV-a,
coordonaţi de învăţători, realizează o serie de activităţi comune concrete, în care copilul de 6–7
ani, să fie factor activ. Prin acestea, se urmăreşte promovarea disciplinelor opționale ce urmează
să fi propuse părinților, în oferta educațională a Școlii Gimnaziale Liliești, Băicoi, precum şi o
trecere cât mai uşoară de la specificul vieţii de preşcolar, la specificul vieţii de şcolar. Sunt
invitaţi să participe şi părinţii preşcolarilor, astfel ei pot vedea, ce competențe si-au format
şcolarii, în urma parcurgerii cursului opţional.
Pentru ambele clase, aş începe promovarea, ofertei de opționale prin: afise, pliante,
prezentări, lectorate, sedințe cu părinții (chiar şi la grădiniţe, cu acordul doamnelor educatoare),
sitte-ul şcolii, pagina de Facebook a şcolii etc..
Pentru clasa pregătitoare, o altă oportunitate de promovare a ofertei de opţinal, o
reprezintă, „Ziua porţilor deschise”, unde viitorii învăţători de la clasele pregătitoare, pot relua
discuţiile cu privire la importanţa studierii disciplinei opţionale.
Aș include în ofertă opționalului, pentru ambele clase:
„Povești terapeutice”, deoarece am observat faptul că emoțiile și comportamentele dezadaptative
au cunoscut o creștere semnificativă. Copiii generațiilor prezente, au mult mai multe probleme
emoționale decât în trecut. Sunt mai singuri și mai deprimați, mai furioși și nestăpâniți, mai
impulsivi, fiind vădit înclinați să devină anxioși în mai toate condițiile competiționale. Acest
opțional își propune să stimuleze, să exerseze, să amplifice abilitățile cognitive, emoționale,
relaționale ale copilului, dar și să identifice eventualele întârzieri în dezvoltare, blocajele de
comunicare și emoționale și să introducă o notă recuperatorie. Activitățile acestui opțional sunt
dedicate dezvoltării capacității școlarului de a se autocunoaște și de a-și exprima într-un mod

„Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” - CRED


Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
pozitiv, interesele, aptitudinile, trăirile personale, abilitățile de relaționare și comunicare,
reflecțiile cu privire la învățare și socializare.
Al doilea opțional pe care l-aș propune ar fi „În lumea lui Computer” menit să stimuleze
dezvoltarea competenţelor digitale, una dintre cele opt competenţe cheie.

„Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” - CRED


Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

S-ar putea să vă placă și