Introducere

Relaţia dintre filosofie – credinţă a fost mereu dezbătută în decursul istoriei. Au

fost reacţii pro şi contra şi nu de puţine ori au existat momente în care această problemă
a condus la conflicte mari între cei care susţineau importanţa filosofiei şi cei care
considerau aportul acesteia ca fiind inutil. Încă din primele veacuri creştinismul a fost
deseori în controversă aparte cu filosofia. Astăzi Biserica încearcă să reconcilieze relaţia
dintre raţiune şi credinţă, recunoscându-i raţiunii un rol explicator în mistagogie dar cu
un câmp de desfăşurare limitat pentru că în faţa misterului raţiunea se blochează. Aici
intervine credinţa, singura posibilitate a omului de a parcurge misterul, pur şi simplu
acceptându-l ca o libertate eliberatoare. Clement Alexandrinul a fost unul dintre aceia
care au încercat să arate caracterul ajutător al filosofiei în raport cu credinţa. A fost
chiar unul dintre primii care a încercat să clarifice acest lucru şi să dea o nouă orientare
filosofiei în viaţa creştinului dând dovezi clare ale acestui mister care nu poate fi
explicat decât prin credinţă. Filosofia nu poate decât se ne arate cât de limitată este ea în
faţa acestui mister. Cu toate acestea ea ne este de ajutor în formarea credinţei. Ca să
înţelegem mai bine intenţia lui Clement este de ajuns să privim la enciclica Fides et
Ratio a Papei Ioan Paul al II-lea care tratează în linii mari relaţia dintre credinţă şi
raţiune sau filosofie. Vom descoperii asemănări de nuanţă între aceste două scrieri şi,
citite paralel, ne vom da seama de aceasta imediat. E potrivit să se prezinte această
apologie a filosofiei pe care Clement a adus-o deoarece, în decursul istorie s-au fost
luate diferite poziţii, începând cu accentuarea rolului credinţei în Evul Mediu şi apoi
exacerbarea rolului raţiunii în Iluminism. Astfel vom observa în această lucrare şi una
din poziţiile luate la începutul creştinismului. Prezentarea începe cu o scurtă biografie a
autorului şi a operelor lui. În a doua partea a lucrării vom descoperii o prezentare mai
largă a Stromatei I, stromată în care Clement prezintă tocmai această relaţie dintre
filosofie şi credinţă. Se va putea de asemenea observa în această prezentare şi accentul
pe care Clement, în Stromata I, îl pune asupra superiorităţii culturii iudaico – creştine
faţă de cea elenă.

1
 Clement Alexandrinul

Clement Alexandrinul s-a născut probabil în jurul anului 150 la Atena1. Numele lui
adevărat este Titus Flavius Clemens. S-a convertit la creştinism datorită frumuseţii
acestei religii către 175. A călătorit adesea în provinciile Imperiului Roman cu scopul
de a se instrui cât mai temeinic şi de a-şi însuşi o cât mai mare educaţie religioasă.
Soseşte în Alexandria către 180 pe timpul când Panteneus era în fruntea Şcolii
Alexandrine2. Laic fiind, creştinii priveau cu suspiciune lecţiile lui. Pentru ca să nu mai
existe suspiciuni episcopul Alexandriei l-a consacrat preot. A mai avut ca auditori şi pe
Origen şi Alexandru, viitor episcop de Cezareea şi mai apoi al Ierusalimului. Persecuţia
lui Septimus Sever din 202-203 l-a constrâns să părăsească Alexandria pentru
totdeauna, retrăgându-se la fostul său elev, Alexandru, episcop în Ierusalim. Clement se
deosebeşte printre altele mai ales datorită spiritului său apostolic şi pentru generozitatea
caracterului său, prin preocuparea de a aduce slujire, de a face bine contemporanilor săi
şi de a-şi modela viaţa după aceea a lui Cristos. Moartea lui Clement este amintită atât
într-o scrisoare a episcopului Alexandru către Origen (215 – 216 sau 231 după Nautin)
cât şi specificată în Cronografiile lui Iulius Africanus, din 221, în care se spune că
Clement era cunoscut în Alexandria în vremea lui, adică în jurul anilor 180 şi 1923.

Opera

Clement Alexandrinul a fost un scriitor foarte învăţat. Nici un scriitor, chiar şi

Origen, nu a reuşit să citească atât de mult scrierile păgâne şi creştine după cum reuşise
el. A scris foarte mult, cu migală, pentru a se face înţeles mai ales de catehumeni şi de
ceilalţi auditori ai săi. El a fost cel care a introdus în Biserică erudiţia şi ştiinţa ca şi
colaboratoare şi ajutoare ale revelaţiei4.
Operele sale sunt:
- Cuvânt îndemnător către greci (Protrepticul) - o lucrare în 12 capitole care se
prezintă ca o apologie şi care are o multitudine de elemente cu celelalte apologii
anterioare;

1
Cf. CLAUDIO MORESCHINI, Istoria Literaturii creştine vechi Greceşti şi Latine, Polirom, Iaşi 2001, I, 280.
2
Cf. BERTHOLD ALTANER, Patrologia, Marietti, Torino1966, 135.
3
Cf. CLAUDIO MORESCHINI, op. cit., 280.
4
Cf. IOAN G. COMAN, Patrologie, Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti
1985, II, 245.

2
 - Pedagogul, această operă continuă Protrepticul şi are 13 cărţi - aceasta se vrea a
fi un îndrumător pentru cei convertiţi din diferite medii ce trebuiau să fie educaţi pentru
viaţa veşnică;
- Care bogat va fi mântuit? - este un tratat de morală, ce are ca punct de referinţă
fragmentul din Mc 10, 17-27, care a fost scris pentru bogaţii din Alexandria;
- Excerpte din Teodot şi extrase profetice - este o lucrare de combatere a
gnosticismului;
- Stromatele - e o lucrare compusă din 8 cărţi care pare a fi o continuare a
primelor două şi e posibil să ţină locul unei a treia cărţi care s-ar fi intitulat Învăţătorul
şi ar fi fost cartea care forma trilogia formării creştinului (Protrepticul, Pedagogul şi
Stromatele)5.
Putem vedea astfel în scrierile sale executarea unui program bine stabilit de iniţiere
a sufletelor: convertire, formare a deprinderilor creştine, instruire în dogma creştină şi
călăuzirea spre o desăvârşire supremă. În ciuda vastei sale culturi i se reproşează adesea
caracterul destul de disipat şi uneori puţin dezamăgitor al operelor sale în special
datorită unei aşa zise pălăvrăgeli6. Dar acest lucru nu face nimic să schimbe faima:
unui scriitor foarte corect şi foarte liberal7.

Conţinutul doctrinal al scrierilor sale

Dumnezeu este creatorul întregului univers. Toate au fost create prin cuvânt şi din
poruncă, cu excepţia omului la care întâlnim intervenţia Sa personală. Pentru Clement,
omul este microcosmos, alcătuit din trup şi suflet. Trupul este luat din pământ şi
asemănat cu un cort pământesc, neutru din punct de vedere moral, o locuinţă de
moment al sufletului şi nu o închisoare, asemenea trupului platonic. Sufletul este o
substanţă mai pură şi mai nobilă decât trupul. El este nemuritor, chip al lui Dumnezeu şi
templu al Duhului Sfânt. Unirea dintre cele două nu e rea, ci sunt conform scopului
pentru care au fost create8.
Filosofia. Este unul dintre primii care a încercat să reabiliteze filozofia greaca, al
cărei conţinut ar fi fost furat din revelaţia Vechiului Testament. După cum Legea ia

5
Cf. CLAUDIO MORESCHINI, op. cit., 281-247.
6
Cf. PIERRE GEOLTRAIN, Originile creştinismului, trad. Gabriel Ciubuc, Polirom, Iaşi 2002, 364.
7
ANTON I. ADĂMUŢ, Literatură şi filosofia creştină, Fides, Iaşi 1997, I, 106.
8
Cf. CONSTANTIN VOICA – NICU DUMITRAŞCU, Patrologie, Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti 2004, 104.

3
condus pe evrei, astfel filosofia a ajutat pe păgâni să înţeleagă creştinismul (Cf. Strom I,
5, 28; I 20, 99)9.
Raportul dintre Credinţă şi Ştiinţă.
Hypotyposeis
Păcat.
Euharistie
Ierarhie

Filosofia în viziunea lui Clement Alexandrinul

În Stromate, autorul încearcă să dea un răspuns celor care îi reproşau lui Clement
că-şi pierde timpul cu filosofia10. Se pare că aceştia îi pretindeau să se limiteze doar la
simpla credinţă. Însă pentru el, a nu te ocupa de filosofie însemna a nu te îngriji de viţa
de vie dar totuşi să ai pretenţia de a culege roadele, adică a culege de unde nu ai
semănat11. Cei din timpul lui Clement nu vedeau în filosofie decât o sperietoare, după
cum ne asigură chiar el. Biserica primară din timpul acela încerca să găsească un
răspuns cât mai clar asupra acestor probleme şi Clement este unul dintre cei care se
străduieşte să reconcilieze raţiunea cu credinţa. Prefigurându-l pe Pierre Damian şi pe
sfântul Toma d’Aquino, a arătat, în special în prima stromată a acestei culegeri,
caracterul de slujnică a filosofiei. Porneşte încă de la începutul lucrării cu asigurarea că
nu a pătat cu nimic gândurile dascălilor săi şi le păstrează curate şi că, va folosi cele
mai frumoase idei ale filosofiei şi a celorlalte ştiinţe12. Prin aceasta Clement ne asigură
cu nu doreşte sub nici o formă să intre în conflict prin lucrarea aceasta cu Biserica şi cu
reprezentanţii ei. După cum în vremea sa filosofia era mai mult decât un rău el a dorit
să arate în scrierile sale că nu este nici pe departe adevărat ceea ce unii considerau:
filosofia este între-un oarecare fel opera proniei dumnezeieşti; că nu-i un rău13. În al
doilea capitol al primei stromate Clement spune că filosofia este un dar al lui
Dumnezeu dat elenilor şi că acesta nu este neapărat o amăgire şi un impediment în
credinţă ci o imagine vădită a adevărului şi un fel de exerciţiu intelectual pentru
primirea credinţei14. Autorul vede în aceasta un ajutor real pentru a sprijini credinţa şi

9
Cf. BERTHOLD ALTANER, op. cit., 138.
10
ANTON I. ADĂMUŢ, op. cit, 106.
11
Cf. CLEMENT ALEXANDRINUL, Stromatele, trad. Dumitru Fecioru, Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti 1982, stromata I, 43,1.
12
Cf. Ibidem, 12, 1.
13
CLEMENT ALEXANDRINUL, op. cit, 18, 4.
14
Ibidem, 20, 2.

4
 nu trebuie privită cu reţinere. În cel de-al treilea capitol ne prezintă şi ideea lui cu
privire la faima sofiştilor care nu fac altceva decât să trăncănească şi să jongleze cu
cuvintele, pierzându-şi vremea cu împletirea şi folosirea lor asemenea turturelelor15.
Părerea sa nu se schimbă absolut deloc când vine vorba despre aceştia şi, în sintonie cu
Platon şi Aristotel cu privire la arta sofiştilor, vine şi întăreşte această poziţie cu acele
cuvinte luate din Prima Scrisoare către Timotei (6, 3-5), în care Paul spună că arta
aceasta nu e altceva decât o boală de dispute şi de certuri de cuvinte. Îi mai compară cu
lupii răpitori care au îmbrăcat piei de oi, şi care, cu iscusinţa limbii lor reuşesc să ducă
pe alte căi sufletele oamenilor16.Clement vede ca şi cauză a filosofiei pe însuşi
Dumnezeu, izvorul tuturor bunătăţilor, care a dat oamenilor, în mod direct Vechiul şi
Noul Testament iar indirect filosofia. Dumnezeu s-a folosit de filosofie pentru a-i
conduce pe greci la Cristos, după cum legea i-a condus pe evrei. În acest mod filosofia
pregăteşte pe cel care e în calea desăvârşirii17. Clement găseşte în Sfânta Scriptură, mai
ales în înţelepciunea lui Solomon, versete care vorbesc de înţelepciunea lumii, adică şi
de filosofie. Ea intră astfel în aria înţelepciunii. De asemenea, prin explicarea textului
biblic din Prov. 5, 3-20, ajunge la concluzia că filosofia este componentă a culturii
laice, iar evreul trebuie să se folosească de ea dar să nu rămână în ea datorită ordinii pe
care Dumnezeu o pusese pentru venirea în lume a Cuvântului 18. După cum gramatica,
retorica, dialectica şi celelalte ramuri sunt ajutoare ale filosofiei, la fel şi filosofia vine
în sprijinul înţelepciunii şi urmăreşte dobândirea înţelepciunii, înţelepciune care este
prin excelenţă: ştiinţa lucrurilor dumnezeieşti şi omeneşti şi a cauzelor acestora19.
După ce face această paralelă între filosofia ca şi ştiinţa străină din cultura laică20 şi
perioada patriarhilor cu explicarea numelor lor în acest context , spune într-un mod
deschis:

filosofia are sarcina de a cerceta adevărul şi natura existenţelor – iar adevărul este acela
despre care Domnul a spus „eu sunt adevărul” (In. 14, 6); şi iarăşi: ştiinţele pregătitoare,
care duc la odihna în Cristos, exercită mintea, deşteaptă priceperea, dând naştere unei
vioiciuni a spiritului pentru căutarea adevăratei filosofii. Cei iniţiaţi descopără adevărata
filosofia, dar, mai bine spus, primesc filosofia cea adevărată de la Însuşi Adevărul şi o
posedă21.

15
Cf. Ibidem, 22, 3-15.
16
Cf. Ibidem, 40,5.
17
Cf. Ibidem, 28, 1-4.
18
Cf. Ibidem, 29, 1-10.
19
CLEMENT ALEXANDRINUL, op. cit., 30, 1.
20
Ibidem, 29, 9.
21
Ibidem, 32, 4.

5
 Inspirat de autorul operei Republica în care se citeşte că, dacă e păstrată o educaţie
bună şi o instruire folositoare, acestea pot da naştere la mai multe naturi bune care dacă
sunt de asemenea instruite bine ajung mai bune decât celelalte dinaintea lor22; şi
filosofia dacă este dirijată corespunzător poate ajunge dintr-o livadă (filosofia) într-un
fagure de miere (credinţa) datorită albinei înţelepte (omul)23. Filosofia nu trebuie
îndepărtată deoarece unită cu credinţa poate determina o mai bună înţelegere a
învăţăturilor credinţei şi în această unire pot amândouă să respingă pe cele rele şi pe
cele străine24. Sub acelaşi raport, autorul, ne sfătuieşte să avem grijă la importanţa pe
care trebuie să o dăm filosofiei şi ştiinţei în general căci ştiinţa multă foloseşte mult dar
şi vatămă mult pe cel care o are. Condiţia e în a ştii să vorbeşti25.
Clement nu vede în filosofie decât darul lui Dumnezeu oferit oamenilor, nu ca dar
esenţial dar ca o ploaie care cade pe un pământ bun; iar această ploaie cade şi ajută să
crească nu numai grâul (credinţa) dar şi iarba (filosofia)26. Clement nu înţelege prin
filosofie neapărat: filosofia stoică, platonică, epicuriană sau aristotelică ci tot ce s-a
spus bun în fiecare din aceste filosofii, când au învăţat dreptatea şi ştiinţa unită cu
evlavia27; iar cele false, ieşite din gândirea omenească le vede ca şi ne-dumnezeieşti.
După o enumerare a descoperirilor inovatoare ale ştiinţei de dinaintea lui Epicur,
Clement concluzionează astfel despre filosofia greacă:

filosofia greacă, după unii, atinge adevărul într-un fel oarecare accidental, puţin şi nu în
totalitatea lui; alţii spun că filosofia porneşte de la diavol; în sfârşit alţii socot că filosofia este
inspirată de nişte puteri inferioare. Dar chiar dacă filosofia greacă nu cuprinde întreaga
măreţie a adevărului şi mai mult, chiar dacă este neputincioasă să pună în practică poruncile
Domnului, totuşi pregăteşte drumul celei mai împărăteşti învăţături, înţelepţeşte într-un
oarecare fel pe cel care crede în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, îi formează mai dinainte
felul de gândire şi-l face în stare să primească adevărul28.

Prin filosofie Clement nu înţelege neapărat geometria, muzica, astronomia ci este

acea ştiinţă a binelui în sine şi a adevărului, iar celelalte sunt doar căi secundare ce
conduc spre bine. Imperfecţiunea grecilor cu privire la filosofie autorul o justifică prin
oiconomia lui Dumnezeu. De asemenea şi caracterul de hazard, întâmplare,
spontaneitate a gândirii greceşti vine tot din acelaşi plan al providenţei lui Dumnezeu 29.
22
PLATON, Republica, cartea a IV- a, trad. de Andrei Cornea, Teora, Bucureşti 1998, 424 a.
23
Cf. CLEMENT ALEXANDRINUL, op. cit., 33, 4-6.
24
Cf. Ibidem, 34, 2-4.
25
Ibidem, 36.
26
Cf. Ibidem, 37, 1.
27
Ibidem, 37, 6.
28
CLEMENT ALEXANDRINUL, op. cit., 80, 5-6.
29
Cf. Ibidem, 91-96.

6
 Filosofia nu e altceva decât o vâslă a unei corăbii, care împreună cu celelalte reuşeşte
să o pună în mişcare. Astfel filosofia face posibilă sesizarea adevărului, pentru că
filosofia este o cercetare a adevărului, dar nu filosofia singură este cauza sesizării
adevărului, ci împreună cu altele este cauză şi ajutătoare.30 Chiar dacă caracterul
filosofiei este unul ajutător ea face posibilă căutarea şi găsirea adevărului, un adevăr
care doar poartă un alt nume la eleni. Filosofia greacă urmăreşte aflarea adevărului şi
este o cauză secundară care nu face altceva decât să mângâie, în timp ce filosofia
creştină este dumnezeiască şi reuşeşte să mişte inimile oamenilor, lucru pe care cea
greacă nu-l face31.
După Clement adevărul a fost, în mici părţi, descoperit şi de şcolile filosofice
numai că marea lor greşeală a fost că s-au lăudat cu posesia lui integrală. Astfel, dacă
filosofia greacă şi cea barbară au segmentat adevărul, omul care uneşte bucăţile tăiate şi
aduce la o desăvârşire a unităţii Cuvântului va avea capacitatea de a contempla
adevărul fără primejdia de a-l pierde32.
În Stromata I, capitolul IX, Clement face o paralelă între agricultură şi ştiinţă prin
care scoate în evidenţă şi rolul filosofiei în ceea ce priveşte păstrarea nepătată a
credinţei, căci, cu cât avem mai multă experienţă în agricultură cu atât vom fi mai solid
instruiţi în viaţă, la fel şi cu filosofia, dacă vom fi cât mai mult instruiţi în ştiinţă, vom
fi mai pregătiţi în păstrarea credinţei. În momentul în care suntem capabili să discernem
clar între credinţă şi ştiinţă vom fi şi capabili să o păstrăm nepătată indiferent de ştiinţa
profană. De asemenea trebuie avută o mai mare grijă şi la folosirea cuvintelor deoarece
vorbirea deşartă şi folosirea multor cuvinte fără noimă nu trebuie să ispitească omul.
Aduce în sprijinul acestor afirmaţii ca susţinători pe Pitagora, Platon şi Sfânta
Scriptură, care sfătuiesc omul să nu caute elogiul prin vorbirea multă şi filosofică, ci
cuvintele lor să fie simple şi ne-căutătoare de slavă deşartă33. Omul nu trebuie să se
desfete cu vorbărie goală ci trebuie să urmeze mereu calea umilinţei şi să le folosească
mai ales pentru vestirea Împărăţiei Cerurilor.
Într-un alt capitol Clement explică mai bine ceea ce dorea să spună Paul despre
filosofie în Scrisoarea către Coloseni (2,8). Ne spune că Paul nu exclude filosofia în
sine ci pe acea a epicureicilor care negau pronia lui Dumnezeu şi promovau primatul
plăcerilor. În acelaşi capitol include şi pe Thales, Diogen şi Hipas ca fiind filosofii

30
Ibidem, 97. 1.
31
Cf. Ibidem, 97-100.
32
Cf. Ibidem, 57, 58.
33
Cf. CLEMENT ALEXANDRINUL, op. cit., 48.

7
 vizaţi de Paul şi ne îndrumă să fim atenţi în discernământul învăţăturilor şi să luăm
ceea ce este bun (1Tes 5,21) 34.
Clement face mai apoi o prezentare scurtă a istoriei şcolilor filosofice (italică,
ionică şi eleată) cu scopul de a demonstra că filosofia evreilor e mai veche decât cea
elenă cu mai multe generaţii35. Clement mai scoate în evidenţă că o parte din filosofii
greci s-au inspirat de la barbari şi printre aceştia se numără şi Platon care spune în
dialogul Fedon (78a) că sunt la rândul lor şi bărbaţi barbari foarte înţelepţi. În sprijinul
idei că filosofia iudaică a fost anterioară elenilor aduce mai mulţi autori ca şi garanţi ai
acestor afirmaţii: Filon, Aristobul şi Seleuc Nistor36. După o adevărată cronică a
formării neamului grec şi după o cronică a formării poporului iudeu ajunge, printr-un
paralelism al celor două culturi, la următoarea concluzie: filosofia greacă este cu mult
posterioară celei iudaice. Solomon este, spre exemplu, cu mulţi ani înainte celor 7
înţelepţi37. În continuare Clement aduce în prim plan figura marcantă a lui Moise prin
care încearcă, gradual, să prezinte faptele pe care grecii le-au împrumutat de la el.
Chiar şi Platon îi este tributar lui Moise38, prin ideea legilor propuse de acesta statului.
Clement arată că Moise a fost un mare înţelept în calitatea sa de împărat, strateg, drept
şi cuvios.39 Clement aduce o acuză directă grecilor în ceea ce priveşte inspiraţia lor.
Considera o adevărată necunoaştere şi nerecunoştinţă în această negare a inspiraţiei
legilor, care par a avea mai mult factură iudaică decât greacă40. El găseşte la Moise
patru părţi ale filosofiei: istorică, legislativă, liturgică şi teologică41. În stromatele
următoare Clement va aduce exemplificări asupra acestor patru laturi şi asupra acestei
influenţe care o are Moise asupra culturii elene. Clement va încheia astfel prima
stromată cu notele gnostice, potrivit filosofiei celei adevărate42, arătând rolul important
al filosofiei în relaţie cu adevărata credinţă.

34
Cf. Ibidem, 50-54.
35
Cf. Ibidem, 64, 5.
36
Cf. Ibidem, 70.
37
Cf. Ibidem, 101-150.
38
Ibidem, 165, 1.
39
Ibidem, 165, 2.
40
Cf. CLEMENT ALEXANDRINUL, op. cit., 170, 4.
41
Cf. Ibidem, 176, 1-2.
42
Ibidem, 182, 3.

8
 Concluzie

Clement ne invită în această primă Stromată să reflectăm mai mult asupra

beneficiilor care ni le poate aduce filosofia în raport cu credinţa. Această viziune ne
face mai atenţi la impactul pe care pot să îl aibă ideile filosofice în viaţa noastră
creştină. Clement a fost un deschizător de drumuri în ceea ce priveşte această relaţie
sensibilă dintre filosofie şi credinţă şi ne deschide perspectivele unei viziuni mai ample
asupra acestei relaţii şi ne face să înţelegem mai bine enciclica Fides et Ratio. Am scos
mai ales în evidenţă în această lucrare viziunea lui asupra relaţiei dintre filosofia greacă
şi cea iudaică, dar şi modul în care acesta îl vede pe Moise ca o figură marcantă nu doar
a culturii iudaice dar şi chiar a celei elene prin influenţa indirectă pentru a face cat mai
posibil observarea clară a aportului adus de Clement Bisericii din vremea aceea dar şi
pentru cea de mai apoi. De asemenea am descoperit o altă perspectivă a culturii iudaice
vizavi de cea greacă, care, odată unite, se completează şi ne oferă o altă viziune asupra
filosofiei. Lucrarea aceasta sedimentează mai bine ideea că Dumnezeu lucrează pe
diferite căi pentru a ne face să-i pătrundem misterul, deoarece ne-a dat darul raţiunii
pentru a înţelege mai bine credinţa. Clement ne învaţă să nu fim sceptici în a ne apropia
de credinţă prin filosofie şi ne arată una dintre aceste căi spre a ne putea apropia de
Dumnezeu şi prin filosofie, o cale care nu exclude bineînţeles credinţa.

9
 BIBLIOGRAFIE

ADĂMUŢ ANTON I., Literatură şi filosofia creştină, Fides, Iaşi 1997.

ALTANER BERTHOLD, Patrologia, Marietii, Torino 1966.

COMAN G., Patrologie, Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Române, Bucureşti 1985.

CLEMENT ALEXANDRINUL, Stromatele, Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Române, Bucureşti 1982.

GEOLTRAIN PIERRE, Originile creştinismului, Polirom, Iaşi 2002MORESCHINI

CLAUDIO, Istoria Literaturii creştine vechi Greceşti şi Latine, Polirom, Iaşi 2001.

PLATON, Republica, cartea a IV- a, Teora, Bucureşti 1998.

10