Caută la tine ce nu-ți place la mine!

Suntem într-o perioadă de mari frământări, o perioadă în care pare să fie greu să a ne înțelege

unii cu alții, o perioadă în care Umbra din noi iese la suprafață, poate mai mult decât de obicei.

Ești pro ceva, ești împotriva mea! Serios? De unde și de când?

Ești cu ăla?! Nu ești cu celălalt! Ai fost/mergi la miting/proteste? La care dintre ele? Cu cine ții?

Emitem judecăți, chiar înainte de a conștientiza acest lucru. Creierul nostru ne-o ia înainte și

încadrează percepția noastră asupra unei persoane, a acțiunilor acesteia, unui moment sau a

unei experiențe în tiparul nostru de gândire.

Atunci când judeci pe cineva o faci conform valorilor tale interioare, a educației, principiilor,

credințelor, dogmelor, cutumelor, șabloanelor tale mentale. Lucruri de care de cele mai multe ori

îți sunt cunoscute doar ție.

Ți se pare normal să judeci cuvintele sau faptele cuiva după o lege cunoscută doar ție? Cu ce

sunt ale tale mai corecte decât ale altora? Cine le dă valența de bine-rău, acceptabil-

inacceptabil?

Când judecăm îi încadrăm pe ceilalți în șablonul nostru. Îi aducem la nivelul nostru. Și ajungem

precum în Patul lui Procust.

Patul lui Procust este un simbol al gândirii limitate, al practicilor abuzive, al încadrării în

tipare prestabilite. Patul lui Procust (personaj din mitologia greaca) reprezinta un pat în care

eroul/personajul trebuia să se încadreze perfect. Dacă era mai mic/scund era întins/lungit până la

dimensiunea patului, dacă era mai înalt/lung era scurtat (i se tăia din picioare) .

Auto-observarea este prima etapă în autocunoaștere. Este în puterea noastră să vedem când îi

judecăm pe ceilalți. Și atunci când ne-am observat judecând să ne oprim, să ne spunem STOP!

Făcând acest exercițiu de întoarcere către sine atunci când ne surprindem judecând ajungem să

înțelegem că exact ca și noi, fiecare om are dreptul să fie el însuși!

Dacă acceptăm că fiecare dintre noi este o oglindă pentru cei cu care interacționează și că în

această oglindă vedem ceea ce ne este greu sau nu putem să vedem la noi, atunci am putea

mulțumi semenilor noștri pentru că ne ajută să ne conștientizăm rănile și dizarmoniile.

Așa se face să în interacțiunea cu unii oameni iese la suprafață mânia, cu alți tristețea, furia,

neputința, falsitatea, orgoliul,  etc. Fiecare poate oglindi/reflecta doar ce se află în interiorul său.

Furia din interiorul tău nu poate fi reflectată de cineva care este calm și echilibrat. Dar dacă

persoana din fața ta este aparent calmă, pentru că a reușit să-și înăbușe furia, să o țină sub

control, atunci este posibil ca  echilibrul fragil să dispară în contact cu furia ta.  A încerca să fi

calm, nu este același lucru cu a fi calm.

Oglinda poate arăta doar ceea ce este în fața ei. Și dacă oamenii sunt oglinda în care ne

reflectăm/privim/vedem de ce căutăm să-i aranjăm pe ei, să-i îndreptăm, să-i aducem în zona

noastră de confort?

Fiecare dintre noi ne privim în oglindă. Dimineața când ne trezim, înainte de a ieși din casă, nici

nu-i important când și de ce. Important este, însă, faptul că niciunuia dintre noi nu i-a trecut prin

cap să pieptene oglinda când a constatat că imaginea reflectată în ea nu-i place, ci s-a aranjat pe

el.

Atunci de ce facem altfel cu oamenii? Doar pentru că sunt oglinzi vorbitoare? Doar pentru că ne

răspund?

În acest context întrebările se schimbă:

– De ce mă deranjează pe mine ce face celălalt?

– Ce mă ajută celălalt să vad la mine?

– Ce am de conștientizat din această interacțiune?

– Ce am de învățat de la această situație?

– Care este mesajul acestui om pentru mine?

– Ce pot să fac pentru mine?

Astfel văzând lucrurile pot să mă văd ți oameni și evenimente, pot să fac conștientizări și să

schimb acele lucruri care cred de cuviință. Pot să-mi pun întrebări, pot să caut soluții. Pot să mă

îndrept către mine. Pot să mă cunosc pe mine.

Până la urmă totul este cu mine și despre mine. Iar această minunată călătorie numită Viață este

despre cunoaștere de sine.

Ilustrul gânditor german Johann Wolfgang  von Goethe spunea cum câteva sute de ani: Caută la

tine ce nu-ţi place la mine.

Răspunsul este în noi!