Elliott Cook Carter (11 decembrie 1908 - 5 noiembrie 2012)

A fost un compozitor american. A studiat cu Nadia Boulanger la Paris în 1930, iar apoi s-a întors
în Statele Unite. După o fază neoclasică timpurie, stilul său s-a schimbat punând accet pe atona-
litate și complexitate ritmică. Compoițiile sale sunt cunsocute și interpretate în întreaga lume;
acestea includ lucrări orchestrale, camerale, instrumentale solo și vocale.

În ultimii ani a fost extrem de productiv, publicând peste 40 de lucrări cu vârste cuprinse între 90
și 100 de ani și alte peste 20 după ce a împlinit 100 de ani în 2008. A terminat ultima sa lucrare,
Epigrams pentru trio de pian, pe 13 august 2012.

Three Illusions for Orchestra (Trei iluzii pentru orchestră)

Lucrarea este un triptic orchestral al compozitorului american Elliott Carter. Are o durată de
aproximativ 9 minute și este compusă în trei mișcări. Lucrarea completă a avut premiera mondi-
ală în Symphony Hall, Boston, pe 6 octombrie 2005 de către Orchestra Simfonică din Boston sub
bagheta dirijorului James Levine.

Partea I: Micomicón

Micomicón a fost inițial comandat de Boston Symphony Orchestra pentru dirijorul James Levine
și a fost compus în New York City în 2002. Titlul provine din romanul Don Quijote de Miguel
de Cervantes Saavedra, despre care Carter a descris în notele programului: Micomicón a fost in-
ventat de Sancho Panza și prietenii săi pentru al vindeca nebunia lui Don Quijote, și despre care
se spune, că este un regat lângă Etiopia furat de un gigant de la regina sa, Micomina, care îl im-
ploră pe aventurosul Don Q. să-i recupereze tronul. (marele roman al lui Cervantes, capitolele 29
– 30, cartea I).

Partea a II-a: Fons Juventatis (Fântâna Tinereții)

Fons Juventatis se referă la un mit roman în care Jupiter s-a îndrăgostit de zeița Juventas și mai
târziu a transformat-o într-o fântână, ale cărei ape îi întineresc pe toți cei care se scăldesc în ea.

Partea a III-a: More’s Utopia (Utopia lui More)

More’s Utopia se referă la cartea Utopia din 1516 de Thomas More. Carter a scris în notele
programului al partiturii: Thomas More a inventat cuvântul Utopia (Ou Topos - nici un loc),
numele pentru societatea sa imaginară complet fericită, fără guvern central, care a urmat legile
draconice care au guvernat aproape toate activitățile umane.

Structura orchestrei: Lucrarea este compusă pentru o orchestră mare, formată din trei flaute (a
2-a și a treia dublate cu piccolo), două oboaie, corn englez, două clarinete, clarinet bas, clarinet
contrabas, trei fagoturi (al treilea contrafagot), patru corni, trei trompete, trei tromboane, tubă,
timpani, trei percuționiști, pian, harpă și corzi.
Recepții: Three Illusions for Orchestra a fost lăudat de criticii muzicali.

George Grella de la New York Classical Review a numit-o, o rafinețe a stilului genial și aforistic
al lui Carter din al nouălea deceniu din viața sa. La care a adăugat: Carter compune pentru o
orchestră mare, dar scrie cu o precizie atât de mare încât aproape sună ca muzica de cameră.
Polifonia este deosebit de neîmpodobită, iar subiectul, pericolele gândirii utopice, a fost
important pentru compozitor în ultimii săi ani.

Anne Midgette de la The New York Times a remarcat în mod similar: Luate împreună cele trei
piese, bazate pe opere literare, fac un spectacol muzical orchestral atrăgător, puțin înțepător,
care ar trebui să fie un semn distinctiv al muzicii orchestrale al domnului Carter:

"Micomicón" este atrăgătoare cu cinelele strălucitoare;

"Fons Juventatis" ("Fântâna Tinereții") a oferit alămuri momăite și contracurente adânci de

corzi grave într-un amestec însorit.

"Utopia", bazată pe viziunea austeră a lui Thomas More, este un loc întunecat cu sunete ame-
nințătoare, ascuțite și puternice, care se termină cu lovituri de percuție.

Andrew Clements de la The Guardian le-a numit pe cele trei mișcări, miniaturi lustruite străluci-
tor și a scris: Fiecare dintre cele trei piese are o sursă de inspirație literară, și fiecare este
evocarea unei lumi imaginare.

Primul și cel mai discursiv,”Micomicón”, derivă dintr-un episod din Don Quijote;

Al doilea,”Fons Juventutis”, se referă la mitul primăverii și la tinerețea eternă - o alegere emo-

ționantă pentru un compozitor la sfârșitul anilor 90 - și este un scherzo sec, cu caracterul abso-
lut al creației târzii al lui Carter;

Piesa finală, ”More's Utopia”, este o ezitare, mai degrabă amenințătoare, o mișcare lentă, mai
degrabă ironică decât încrezătoare.