OPTIMIZAREA PROCESELOR

CHIMICE

CURS 3
CUPRINS
 Natura variabilelor;
 Alegerea variabilelor de decizie;
 Restrictii. Domenii admisibile (de cautare);
 Domenii convexe si nonconvexe.

2
 Natura variabilelor
In afară de clasificarea variabilelor modelului matematic de
optimizare ca independente (de decizie) şi dependente,
acestea pot aparţine uneia din cele două categorii: continue
şi discrete.
 Variabilele continue pot lua orice valoare în intervalul
eventual impus de sistemul de restricţii. Pentru exemplul 1,
ca variabile continue se pot enumera: lungimea ţevilor, pasul
dintre ţevi, factorul de formă al şicanelor, temperaturile şi
diferenţa medie logaritmică a acestora, cantitatea de căldură
schimbată etc.
Variabilele discrete nu pot lua decât anumite valori
(numărul acestor valori discrete poate fi chiar infinit). Din lista
variabilelor schimbătorului de căldură se pot enumera
următoarele variabile discrete: numărul de ţevi şi numărul de
treceri prin acestea, care admit numai valori întregi şi pozitive
începând cu unu; numărul şicanelor transversale, care admite
de asemenea numai valori întregi şi pozitive dar începând cu
zero; diametrul ţevilor, care admite numai valori3
standardizate.
 Natura variabilelor
 O variabilă discretă mai deosebită este tipul şicanelor
transversale tS, deoarece modificarea acesteia produce nu
numai schimbări de valori ale variabilelor dependente, dar şi
reformularea unor relaţii ale modelului matematic, cum sunt
cele ale căderilor de presiune în manta şi ale coeficientului
global de transfer termic.

 Deoarece majoritatea algoritmilor de soluţionare a

problemelor de optimizare nu admit decât variabile continue,
variabilele discrete sunt tratate de obicei în cadrul acestor
algoritmi tot ca variabile continue, urmând ca după
soluţionare să se adopte valorile discrete cele mai apropiate
de cele obţinute prin calcul.

4
 Natura variabilelor
O astfel de tehnică nu introduce erori mari în cazul
variabilelor discrete cu valori suficient de dense, cum este de
exemplu numărul de ţevi ale schimbătorului din exemplul 1.
Dacă însă valorile discrete ce încadrează o valoare calculată
sunt mult diferite, sau determină modificări importante ale
altor variabile sau chiar în structura modelului, atunci
adoptarea uneia dintre valorile discrete trebuie să fie însoţită
de o analiză atentă a implicaţiilor asupra optimului.

 De exemplu, alegerea între valoarea 1 sau 2 a numărului de

treceri prin ţevi, la optimizarea schimbătorului de căldură din
exemplul 1, are implicaţii mari asupra coeficientului de schimb
de căldură, căderilor de presiune prin ţevi, precum şi asupra
factorului de corecţie F, astfel încât cele două valori trebuie
atent analizate prin prisma implicaţiilor asupra soluţiei optime.
În asemenea cazuri dificultăţile se reduc considerabil dacă
variabilele discrete respective sunt de la început alese ca
variabile de decizie, nu ca variabile dependente. 5
Alegerea variabilelor de decizie
 În principiu oricare ND variabile rămase după eliminarea din
totalul de n-l grade de libertate a variabilelor fixate prin
enunţul problemei pot fi alese ca variabile de decizie, restul
fiind dependente de acestea.

 Numărul variabilelor dependente este evident egal cu l-

numărul relaţiilor de egalitate din modelul matematic. Dacă Nf
este numărul variabilelor fixate prin enunţul problemei, ND-
numărul variabilelor de decizie (independente) şi Ndep-numărul
variabilelor dependente, o imagine mai clară asupra acestora
se realizează cu ajutorul relaţiilor:
ND=n-l-Nf;
Ndep=n-Nf-ND=l.

6
Alegerea variabilelor de decizie
Pentru exemplul 1, ND=8, Ndep=8, deci oricare şapte variabile din
cele 15 rămase după eliminarea celor 5 fixate prin tema de
proiectare ( G1 , G2 , T1i ,T1e , T2i ) pot fi alese ca variabile de decizie.

 Totuşi, pentru uşurinţa calculelor se recomandă alegerea acelor

variabile de decizie care permit determinarea cât mai simplă a
variabilelor dependente de acestea, în funcţie de structura concretă a
modelului matematic.
Dacă ne referim la acelaşi exemplu 1, rămâne să alegem 8 variabile
de decizie din următoarele 9: (d T , nT , L, s, N T , N S , t S.,  S , T2e )

 Deoarece temperatura T2e se calculează direct din datele

problemei,ea trebuie eliminată din această listă, rămânând doar cele
listate la început, care de altfel constituie răspunsul la problema de
dimensionare tehnologică a schimbătorului. Dintre acestea numai
şapte sunt independente, una rezultând din calcul pe baza modelului
matematic.

7
 Restricţii. Domenii admisibile
(de căutare)
 Practic, aproape toate problemele de optimizare necesită
introducerea în modelul matematic a restricţiilor impuse
variabilelor, restricţii ce derivă fie din însăşi natura fizică a
variabilelor, fie din considerente de natură tehnologică,
mecanică sau de securitate a procesului, fie din anumite
cerinţe, reglementări sau stări ale altor sisteme de care
procesul ce face obiectul optimizării trebuie să ţină seamă.
 Astfel, cel mai simplu tip de restricţie este aceea care
exprimă faptul că o variabilă oarecare nu poate admite valori
negative (condiţia de nonnegativitate):

xi  0
8
Restrictii
 Deoarece variabilele sistemului reprezintă în realitate mărimi
fizice asociate fluxurilor materiale (debite, temperaturi,
concentraţii) sau configuraţiei geometrice a sistemului
(lungimi, arii, numărul unor elemente componente, de
exemplu numărul de talere într-o coloană de fracţionare),
acestea nu pot lua în general decât anumite valori.

 Domeniul admisibil de valori pentru variabile este stabilit

din considerente tehnice, de funcţionare în siguranţă a
sistemului (temperaturi sau/şi presiuni maxime admisibile),
sau pentru respectarea unor condiţii de calitate impuse ale
unor produse, precum şi din considerente de concordanţă cu
natura fizică a variabilelor (de exemplu debitul, concentraţiile
etc. nu pot fi negative).
9
Restrictii
 Pentru ca soluţia problemei de optim să satisfacă şi aceste
cerinţe legate de valorile permise ale variabilelor, modelul
matematic al sistemului trebuie completat cu un număr
suficient de relaţii care să exprime restricţiile impuse
variabilelor. Aceste relaţii se exprimă prin inegalităţi şi
formează aşa-numitul sistem de restricţii, care poate fi scris
în general astfel:

g j ( x1 , x 2 ,..., x n )  0, j  1, 2, ..., m

10
Restrictii
 Notând cu X vectorul variabilelor semnificative ale sistemului
de optimizat, X  x1 , x 2 ,..., x n  , expresia generală a modelului
matematic al unei probleme de optim se poate, prin urmare,
formula astfel: max(min)f(X)

hi ( X )  0, i  1,2,..., l ;
g j ( X )  0, j  1,2,..., m. X R n

11
 Restricţii. Domenii admisibile
(de căutare)
 Restricţiile definesc în spaţiul variabilelor de decizie un
domeniu admisibil sau de căutare, domeniu în care şi
numai în care se află localizat optimul. Din acest punct de
vedere trebuie să se facă distincţie între optimul absolut
(maximul sau minimul absolut al funcţiei obiectiv), care
corespunde modelului matematic al problemei de optimizare
fără a ţine seama de restricţii şi optimul restricţionat, care
satisface şi sistemul de restricţii.

 Pentru o funcţie obiectiv de o singură variabilă de decizie

supusă la restricţia x  a , distincţia între optimul absolut şi cel
restricţionat, denumit şi optim fezabil, se poate urmări în
figura 1, pentru o problemă în care se cere minimizarea
funcţiei f.

12
 Restricţii. Domenii admisibile
(de căutare)
 Această restricţie este comună marii majorităţi a
variabilelor sistemelor tehnice, variabile ce reprezintă de
obicei mărimi fizice esenţial pozitive.
 Alte tipuri de restricţii frecvent întâlnite sunt aşa numitele
restricţii de margine, ce exprimă faptul că o variabilă
poate lua valori numai între anumite limite date. Acestea se
exprimă astfel:

ai  xi  bi
Acest tip de restricţie a fost utilizat şi în exemplul 1 pentru a
limita lungimea ţevilor schimbătorului de căldură la valori în
concordanţă cu standardele de fabricaţie, precum şi pentru a
limita superior căderile de presiune în ţevi şi în manta din
motive tehnologice (presiunile în aval nu trebuie să fie mai mici
decât cele necesare circulaţiei fluxurilor, sau decât cele la care
13
trebuie să funcţioneze utilajele din aval de schimbător).
Figura 1. Optim absolut şi optim
restricţionat

f(x)

optim fezabil (restrictionat)

optim absolut

0 a x
domeniu admisibil domeniu interzis
(fezabil) (nefezabil)
14
 În problemele de optimizare interesează numai optimul
restricţionat. Dacă restricţiile sunt exprimate numai prin
relaţii de egalitate sau care admit şi egalităţi, adică:

g j ( X )  0, sau g j ( X )  0; j  1,2,..., m
unde m este egal cu numărul total al relaţiilor de restricţii,
atunci domeniul admisibil este închis. Valorile optime ale
variabilelor de decizie se pot găsi în acest caz fie în interiorul
domeniului admisibil, fie pe frontiera acestuia.

15
Dacă cel puţin una din restricţii este exprimată printr-o
relaţie de tip strict inegalitate:

g j ( X )  0; j  1,2,..., k

unde k  m, atunci domeniul admisibil este deschis, nu conţine

întreaga frontieră. În acest caz soluţia optimă nu se poate afla
pe porţiunea de frontieră a domeniului definită de restricţia

g j ( X )  0;

16
  Pentru astfel de domenii este posibil ca problema să nu aibă
optim, aşa cum se poate observa din figura 2, în care s-a
reprezentat o funcţie obiectiv liniară de o singură variabilă de
decizie, variabilă supusă la restricţiile în care se urmăreşte
maximizarea funcţiei f.

 Dacă domeniul admisibil este închis, va exista întotdeauna o

valoare minimă şi una maximă a funcţiei obiectiv, fie în
interiorul domeniului, fie pe frontiera acestuia.

 Având în vedere acest lucru, în formularea modelului

matematic al problemei de optimizare este recomandabil ca
toate restricţiile să fie exprimate prin relaţii de tipul:

g j ( X )  0, sau g j ( X )  0; , m
adică să se definească domenii
j  1,2,...,
admisibile închise pentru a garanta existenţa optimului.

17
 Figura 2.
Functia f nu admite maxim pe domeniul
deschis [0,a)
f(x)

0 a x

18
 Domenii convexe si
nonconvexe
 În afară de clasificarea domeniilor admisibile în domenii
închise şi deschise, care prezintă importanţă pentru existenţa,
respectiv inexistenţa optimului, în rezolvarea practică a unei
probleme de optimizare prezintă importanţă şi o altă
clasificare a domeniilor admisibile, aceea care le împarte în
domenii convexe, respectiv nonconvexe.

 Un domeniu D în spaţiul n-dimensional este convex dacă

segmentul de dreaptă cu capetele în oricare două puncte ale
domeniului este conţinut în întregime în acest domeniu.
Matematic, acest lucru implică satisfacerea relaţiei:

  X 1  (1   )  X 2  Y , cu Y  D si   0,1

pentru oricare puncte X 1  D, X 2  D

Dacă relaţia de sus nu este satisfăcută, domeniul este nonconvex

19
 Domenii convexe

x2
x2

B
x2
.
x1

A
.
x1

x2

x1 x1

20
 Domenii nonconvexe

x2 x2

B
x2

x1

x1

A
x2

x1 x1

21