Sunteți pe pagina 1din 3

Cum îi explici unui prost că virusul există și e

mortal: „Omule, a trebuit să iau trupul copilului


și să-l pun într-un sac”
acum 5 ore

S-ar putea să vă sperie gândul că prostia e un virus.

Nu este. E adevărat că pare, în unele medii și în habitat adecvat, endemică.

Posibil să nu vă placă unele manifestări. Cum ar fi mitocănia și agresivitatea. Dar, credeți-mă, e


doar vina voastră. Atâta timp cât nu veți accepta prostul ca pe o ființă cu drepturi, trăind firesc în
spațiul lor existențial, veți fi angoasați permanent de stresul coexistenței.

Abandonați ideea că prostul va evolua într-o stare superioară. În care va exploata instrumente
precum gândirea dincolo de instinct și reacții normale la stimuli simpli. Încetați să vă luptați cu
morile de vânt. Atâta timp cât idiotul va nega o realitate evidentă, din rațiuni proprii ori sădite de
indivizi care se cațără pe prostia lui, noțiuni precum flexibilitatea în gândire ori exerciții de
logică vor rămâne nu numai sintagme fără înțeles, ci și construcții verbale greu de pronunțat.
Omul normal, cu atât mai mult cel inteligent, suferă de blestemul îndoielii. Prostul, firește,
prosperă psihic în liniștea convingerilor de nezdruncinat.

Poate că, în cine știe ce condiții, veți reuși să deschideți o breșă prin betonul convingerilor
prostului. Dacă e așa, cultivați cumva această reușită. Deși, dacă mă întrebați pe mine, prudent ar
fi să nu vă faceți iluzii. Breșa aia este fie falsă, fie o crăpătură accidentală, fie una deliberată. 

Este o realitate, în circumstanțe favorabile, prostul face prozeliți. Sunt câteva argumente care
sădesc fundamentul acestui demers.

Banii. Proștii cred cu profundă convingere că un un prost care a „făcut” o grămadă de bani nu


poate fi prost. Nici nu poate fi altfel, atâta timp cât scara valorilor proprii este pe măsura
parametrilor lui de analiză, iar modelul dat exemplu e perfect încadrabil în raționament.

Patosul cu care emite tâmpeniile. Ori, mai degrabă, agresivitatea discursului. Într-o dezbatere,


este arma naturală a prostului care nu e preocupat nici de veridicitatea argumentelor, nici de
coerența și logica discursului. Vârful strategiei care îi este la îndemână este conștiința faptului că
cel cu care combate îi este superior și nu trebuie lăsat să vorbească. Așa că îi retează orice
propoziție de la cuvântul cu numărul 6, când propoziția tinde să aibă sens.

Solul în care sădește sămânța. Mulțimea de semeni cu nivel similar cu al lui căreia se


adresează. La drept vorbind, e firesc să fie așa. Vorbim de o mulțime al cărui nivel de înțelegere
e rezultatul unei pregătiri școlare sărăcuțe. Gândiți-vă la o situație în care, de exemplu, într-o
cursă electorală aceștia sunt puși să aleagă între un candidat inteligent, om de cultură eventual,
versus un individ care n-a pierdut vremea citind ori frecventând cursuri prin școli deștepte însă a
„făcut” bani. Nu dezvoltăm cum, omu’ a fost „orientat”. Doi oponenți aflați într-o luptă inegală.
Orientatul vorbind tare, nițel agramat și incoerent însă într-un fel pe care mulțimea îl pricepe,
inteligentul încercând să spună lucruri simple, dar fără să nimerească limbajul votantului. După
cum știți, istoria modernă consemnează o tentativă a oamenilor cu carte de a se implica politic.
Imposibil să se adapteze, cam ca dinozaurii la vremea lor.

Și totuși, am crescut cu toții în spiritul unor drepturi, conveniențe și, pe alocuri, niște comodități.
Nu poți nega dreptul unui grup, definit ori ba, să-și exprime crezul public doar pentru că au
convingeri opuse majorității ori celui mai elementar bun simț. Sunt liberi să afirme că albul e
negru și verdele albastru, că viața e un drept discutabil, că poți trăi pe picior mare chiar dacă
punguța-i bleagă.

Că virusul din zilele noastre, un alt fel de asteroid, mai ucigaș decât cel de acum zeci de milioane
de ani, nu există. Am văzut chiar un individ, de prin alte părți, dar din aceeași categorie de
idioți, strigându-i în față unui om care-și îngropase copilul că totul e doar o știre inventată.

„Omule, spunea părintele, a trebuit să iau trupul copilului și să-l pun într-un sac. Să-l pun în
sicriu și să-l îngrop. Poți să înțelegi? Poți înțelege nenorocire mai mare decât un părinte care
îngroapă un copil?!”

De unde, oare, o așa vehemență în a nega o realitate evidentă? Mă gândesc că doar prostia, oricât
de adâncă ar fi, nu explică îndeajuns.

Probabil că oamenii nu sunt pregătiți să accepte schimbările. Căci, așa cum ni se spune și intuim
cu toții, cei care cred, va trebui să ne împăcăm cu unele modificări în modul de trai. Unele
majore, dacă vrem să supraviețuim. Să acceptăm că e posibil să ajustăm unele drepturi
individuale. În virtutea principiului de bază a drepturilor care spune că dreptul tău încetează
acolo unde începe dreptul meu. Și nu ai dreptul, tu, cetățean idiot, să pui în pericol dreptul meu la
viață! Și, totuși, nu te sfiești s-o faci zi de zi.

De când tot evoluăm pe scoarța asta de Pământ s-au înfiripat și au prins rădăcini conveniențe și
comodități. E timpul să re-evaluăm o parte dintre ele. Câtă vreme mediul în care am evoluat ne-a
supus unor încercări suportabile, ușor de analizat și înțeles, ne-am putut crampona de ele. Acum,
din păcate, suntem în poziția să evaluăm riscurile. Cei care înțeleg mai bine decât oricine cu ce
ne confruntăm ne tot spun, ne tot arată efectele fenomenului. Evident că, atâta timp cât nu pot
înțelege deplin în ce constă răul nici nu vor putea fi posesorii unor soluții clare și eficiente. Dar
se luptă s-o facă. În vremea asta o parte dintre semenii noștri clamează dreptul de a fi idioți și se
comportă ca atare. O altă parte adaugă o altă trăsătură personală, ticăloșia. Și transmit mesaje
tembele pe care o ditamai masa de idioți o cred, o acceptă, și-o asumă prin comportament.

Dictatură? Dictatura medicilor? Oare cât de idiot poți fi pentru a emite o asemenea aberație? Că
putem discuta despre bubele din sistemul medical și chiar al unor medici? Evident că putem! Dar
am putea să nu uităm exemplul efortului incredibil pe care-l fac în aceste vremuri. Cum încearcă
să asigure îngrijiri, puțini câți au rămas, în condiții atât de dificile. NU vă mai spun, știți cu toții
cum arată și ce trebuie să suporte un medic echipat adecvat pentru a intra în contact cu un bolnav
afectat de Covid. Cum trăiesc cu conștiința faptului că se pot infecta oricând, cum merg la
familiile lor cu groaza că își pot infecta soțul, copilul ori mama. Și se apucă un ticălos imbecil să
iasă pe post afirmând că purtatul unei măști este o îngrădire a libertății! O botniță! Culmea e că
el, ori, mai bine zis, ei, cei care varsă acest venin în spațiul public sunt cei care, de-a lungul
ultimilor zeci de ani au golit țara de medici. Și, în general, de specialiști în mai toate domeniile.

Evident, în compensație, au avut grijă ca aici să rămână cei pe care-i agreează.

Știți voi care...

Îți recomandăm

S-ar putea să vă placă și