Sunteți pe pagina 1din 4

Deontologia profesională a asistentului social

STUDIU DE CAZ

G. și I. sunt colegi în clasa a IX a. Ei sunt colegi și prieteni foarte buni. I. a fost


văzut consumând droguri într-un grup din cartier, iar colegii ți dirigentele îl bănuiesc
acum și pe G. cunoscând relația dintre ei. G. a început să absenteze în mod nemotivat de
la școală, iar dirigintele simte că este mințit atunci când îl întreabă de ce a lipsit și a
observat că nu se concentrează la ore. G. este un băiat inteligent, curios, nonconformist,
sociabil și provine dintr-o familie de intelectuali, relațiile părinte-copil fiind unele
armonioase. Părinții nu cunosc toate absențele lui, dar au observat în comportamentul
fiului lor unele schimbări, este nervos, nu mai are așa multă răbdare, nu mai acordă așa
multă atenție studiului individual, iar de catev aori au lipsit bani din casă.
După o perioadă G. conștientizând că are o problemă se hotărăște să stea de vorbă
cu un asitent social. Mai mult decât atât îi cere acestuia să-l consilieze, dar fără ca
părinții, colegii și dirigentele să afle.

Ce trebuie să facă asistentul social în aceste caz?


În primul rând asistentul social trebuie să-l privească pe G.ca pe un beneficiar și
să-i respecte drepturile și anume;
- dreptul la respect
- dreptul la bunul său renume
- dreptul la confidențialitate
- dreptul la politețe și considerație
- dreptul la noninterferență – sistentul social nu trebuie să aplice propriile
standarde la problema persoanei asistate
Apare în acest caz și o dilemă

1
Ținând cont că G.este minor pentru a putea beneficia de o serie de servicii este
necesar acordul părinților, dar după cum am precizat mai sus el nu dorește ca familia și
cei din mediul apropiat, dirigintele și colegii să afle.
În acest caz asistentul social trebuie să se decidă dacă să respecte dreptul tânărului
la confidențialitate sau pe cel al părinților de a afla că fiul lor este consumator de
stupefiante. Asistentul social înțelege că tânărul nu dorește ca părinții să afle, dar pe de
altă parte și ei au acest drept și mai mult sr putea să-i ofere suport dacă ar ști. În același
timp dacă asistentul social ar comunica părinților ar pierde total încrederea lui G.
Din punct de vedere deontologic, asistentul social are obligatia de a respecta
dreptul lui G., dar ținând cont că acesta este minor oferirea diferitelor servicii nu poatea
avea loc fără acordul părinților.
În acest caz dat serviciile oferite nu pot fi decât de suport moral, încredere și
consiliere. Nu se poate recurge la alte servicii decât cu acordul părinților.
În ceea ce reprezintă prevenția în acest caz, dacă elevii ar fi mai informați cu
privire la consumul de stupefiante și efectele acestora, rata consumatorilor în rândul
elevilor ar fi mult mai mică.
Există o serie de facori de risc atât în mediul școlar cât și în cel familial care
determină la minori o predispoziție spre consumul de stupefiante.
În mediul școlar;
- oferta de activități de timp liber adresate tinerilor desfășurate într-un cadru
organizat și beneficiind de coordonate din partea unei persoane calificate, sunt
slab reprezentate și contra cost;
- un alt factor de risc îl constitue abandonul școlar;
- deși există în curriculara școlară aferentă orelor de dirigenție, teme privind
consumul de droguri, exista un interes limitat din partea cadrelor didactice
pentru desfășurarea acestora;
- în ceea ce privește programele de prevenire în școală acestea sunt eficiente
dacă intervenția este de lungă durată, astfel au un rol important profesorii
diriginți, psihologii școlari sau alte cadre didactice formate pentru a oferi
educație în acest domeniu;

2
- o altă problemă identificată ar fi lipsa organizațiilor neguvernamentale care să
desfășoare activități de prevenire în mediu școlar, ceea ce ar putea completa
programele de prevenire derulate de cadrele didcatice.
În familie;
- o arie importantă în prevenirea consumului de droguri o constitue prevenirea în
familie, dar de cele mai multe ori aceștia prezintă lipsă de interes față de procesul de
educație a copilului, sau nu au timp și disponibilitate pentru acest subiect.

Activități de prevenire în mediul școlar;


- ar fi importantă înființarea unor cluburi de tineret unde aceștia pot desfășura
activități de timp liber;
- formarea cadrelor didactice pe teme de prevenire a consumului de droguri, să
existe cursuri de formare pentru cadrele didactice astfel încât în fiecare școală să
existe persoane care să fie formate pentru coordonarea activităților de
prevenire.Aceste programe trebuie să aibă un caracter educativ nu numai de formare.
În familie;
- importantă ar fi sensibilizarea părinților în vederea implicării în activitățile de
prevenire și conștientizarea lor cu privire le fenomenul consumului de droguri.

3
BIBLIOGRAFIE

1. Nistor Gheorghița, Witec Smaranda, Deontologia profesiei de asistent social;


editura Universității din București Facultatea de Sociologie și Asistență socială;

2. www.ana.gov.ro/rom/index.php

S-ar putea să vă placă și