Orice algoritm trebuie sa aiba o structura bine precizata, care sa defineasca clar ordinea de

executie a pasilor sai. Nu intotdeauna algoritmul n se executa in ordinea: pasul 1, pasul 2, pasul
3 etc., ci in functie de structurile de baza pe care el le contine. Structurile de baza utilizate in
descrierea algoritmilor, cunoscute si sub numele de structuri de control sunt: A. structura
liniara (secventiala) B. structura alternativa (de decizie) C. structura repetitiva (iterativa)

Structura liniară
Structura liniară (secventiala)  este reprezentată de instrucțiuni care se execută
necondiționat, la fel la fiecare executare a programului (sau a secvenței de program),
indiferent care sunt valorile variabilelor cu care se lucrează.

O astfel de structură poate să conţină instrucţiuni pentru citirea şi scrierea datelor,

calcule matematice (expresii) — instrucţiuni de atribuire.

Prin atribuire, o variabilă primeşte valoarea unei alte variabile, a unei valori sau a
unei expresii. Instrucţiunea de atribuire este reprezentată prin operatorul de atribuire specific
limbajului de programare

        variabila = valoare/expresie;

Observatie: Atribuirea este precedată de conversia implicită a valorii/expresiei la tipul

variabilei.

Model structura liniara:

                                        Start;

                                        Pas 1;

                                        Pas 2;

                                        Pas 3;

                                          ......

                                       Pas n;

                                        Stop

Observatie: Daca n=1 atunci nu se pun indicatorii "start" si "stop".

Instrucțiunea expresie
Instrucțiunea expresie este cel mai frecvent folosit tip de instrucțiune dintr-un program C++. O expresie devine
instrucțiune dacă este urmată de ;.

Sintaxa:

Expresie ;

Exemple:
x = 2;
x ++;
cout << x;

Notă: În C++, operațiile de intrare/ieșire folosind stream-uri sunt și ele operații. În exemplul de mai
sus, cout și x sunt operanzii, iar << este operatorul. Rezultat operației este o adresă de memorie, a stream-
ului cout.

Instrucțiunea declarativă
Printr-o instrucțiune declarativă se pot declara identificatori de un anumit tip. Identificatorii pot fi variabile, dar vom
vedea mai târziu că pot fi și funcții.

Sintaxa este:

Tip_de_date Lista_identificatori ;

unde

Tip_de_date poate fi orice tip C++ corect (int, double, etc.), iar Lista_identificatori este alcătuită din
cel puțin un identificator. Dacă sunt mai mulți, se vor separa prin caracterul virgulă ,.

Exemple:

int x, y , z;
double a;

Instrucțiunea compusă
Instrucțiunea compusă sau blocul este o grupare de declarații și instrucțiuni închise între acolade {}. Ele au fost
introduse cu scopul de a folosi mai multe instrucțiuni acolo unde sintaxa cere o singură instrucțiune. Instrucţiunea
compusă sau blocul sunt echivalente sintactic cu o singură instrucţiune.

Blocul determină și un domeniu de vizibilitate pentru identificatori. Mai precis, identificatorii declarați într-un bloc
vor fi eliminați la terminarea acestuia.

După acolada închisă nu se scrie!

Exemple:

#include <iostream>
using namespace std;
int main(){
int x = 5;
{
int x = 7;
cout << x << endl; // se va afisa 7
}
cout << x << endl; // se va afisa 5
return 0;
}

Instrucțiunea return
O instrucţiune return permite ieşirea dintr-o funcţie și transmiterea controlului apelantului funcției. O funcţie
poate returna valori apelantului său, prin intermediul unei instrucţiuni return.

Sintaxă:

return;

sau

return expresie ;

În primul caz valoarea returnată nu este definită. În al doilea caz valoarea expresiei este returnată apelantului
funcţiei.

Instrucțiunea vidă
În numite situații, sintaxa limbajului C++ cere prezența unei instrucțiuni într-un anumit punct al programului, dar
logica acestuia nu cere acest lucru. Aici intervine instrucțiunea vidă, cu următoarea sintaxă:

La întâlnirea instrucțiunii vide nu se va executa nicio acțiune.