Sunteți pe pagina 1din 7

A disparut iarna!

Sceneta
Personajele:
Piticii
Fulgul Somnoros
Fulgul Leneș
Fulgul Nervos
Fulgul Distrat
Fulgul Rușinos
Fulgul Bolnav
Zâna Iarnă

Piticii își fac apariția, pe melodia „Clopotei, clopotei”. În mâini, țin clopotei. Ii pun pe o măsuță și se
așază în semicerc.

1
Bună ziua! Bun găsit!
Cum vedeți, ne-am pregătit
Să plecăm la colindat.
E Crăciunul minunat
Însă, farmec nu prea are,
Căci n-avem deloc ninsoare!

2
E decembrie, e iarnă,
Fulgii-ar trebui să cearnă.

3
Unde-s fulgii? N-au aflat
Că e iarnă? Au uitat
Că au treabă? Ce-au pățit?
Cum de, încă, n-au venit?
4
Eu propun să îi chemăm.
Când dau tonul, îi strigăm!

CÂNTEC

Unde sunteți, fulgilor? Vă așteptăm,


Cu zăpadă ne e dor să ne jucăm.
Unde sunteți, ce-ați pățit?
Poate, drumu-ați rătăcit,
E decembrie și, încă, n-ați venit!

5
Voi vedeți că se zărește
Chiar un fulg? Ce-ncet pășește!

FULGUL SOMNOROS (Apare, căscând.)


Ce-aș mai fi dormit, un pic,
N-aveam chef să fac nimic,
Însă voi m-ați deranjat
Și am coborât din pat,
Dar mi-e somn atât de tare!
Cred că merg iar la culcare...

6
Las’ că dormi, să îți ajungă,
Mai târziu, că-i vara lungă!
Iarna, să muncești, cu spor!
Văd că-ți vine-un ajutor.

Apare Fulgul Leneș, mișcându-se greoi, fără chef.

7
Cât de-ncet vă mai mișcați!
Este clar că sunteți frați,
Semănați leit, firește,
Chiar și cheful vă lipsește.
FULGUL LENEȘ
Vai, ce-aș mai fi lenevit!
M-ați chemat și am venit,
Dar și mâine e o zi, 
Astăzi m-aș mai odihni.

8
Știți voi bine cum stă treaba,
Nu e timp de stat degeaba!

FULGUL SOMNOROS
Dă dovadă că ești domn
Și-nțelege! Mi-e un sooooomn!
Simt, așa, o ceață-n gene..

FULGUL LENEȘ
Iară mie mi-e o leeeene!

Apare Fulgul Nervos și se răstește la cei doi fulgi:

FULGUL NERVOS
Ce vă văicăriți atât?
Se adresează, apoi, piticilor:
Tu de ce te uiți urât?
Tu de ce ai roșu nasul?
Ție să nu-ți aud glasul!

Piticii râd, pe înfundate.

Voi de ce pufniți în râs?


Nu-nțelegeți că eu îs
Cam nervos, că m-ați chemat
Și grozav m-ați deranjat?

9
Cu-așa fulgi, de-acuma, basta,
Nu mai ninge-n iarna asta!

10
Se mai vede-un fulg, în zare,
Să vedem ce gânduri are!
Pare vesel, relaxat...

FULGUL DISTRAT
Am venit imediat,
Dar ce caut eu, aici?
Nu-nțeleg prea bine nici
De ce vreți voi, azi, ninsoare.
Dar ce importanță are?
Am adus cu mine un...
Oare, ce voiam să spun?
Serios, nici nu mai știu
De-i devreme sau târziu,
De e iarnă sau e vară...
De-i amiaz sau de e seară.
Nu contează... Ce spuneați?
Vreți zăpadă sau glumeați?

1
Fulgul ăsta-i și mai și!
E cu capu-n nori, să știi!
Zici că e săracu-n transă.
De zăpadă, nicio șansă!

Apare Fulgul Rușinos, cu mâinile împreunate și cu privirea în jos.

2
O, ce bine c-ai venit!
Să sperăm că, în sfârșit,
Vom avea dorita nea!
Ce-ai pățit de stai așa?
FULGUL RUȘINOS
M-ați chemat și am venit,
Dar mă simt cam stânjenit
Și acuma m-aș ascunde,
Însă nu prea am pe unde.
Nu vă mai uitați la mine!
Nu vedeți că mi-e rușine?

3
Vai de noi! Acum e clar 
Că nu vom avea măcar
Olecuță de zăpadă
Pe alei, în pomi, pe stradă.

4
Fiți atenți, un pic, la mine!
Dacă nu mă-nșel, mai vine
Înc-un fulg, din depărare.
E bolnav sau mi se pare?

Apare Fulgul Bolnav, ținându-se de cap.

FULGUL BOLNAV
Sunt atâta de bolnav,
Cred că e destul de grav!
Pe picioare-abia mă țin
Și îmi vine să leșin.
Vai de mine, simt că mor!
Și cristalele mă dor!

5
Ce necaz! Ne-am procopsit!
Unul este zăpăcit,
Altul este somnoros,
El e leneș, el nervos,
De ceilalți nici nu mai zic...
6
N-o să rezolvăm nimic!
Zici că este un blestem
Și zăpadă n-o s-avem!

Apare Piticul Poștaș. În tolbă are plicuri cu surprize pentru spectatori, iar în mână un pachet.

PITICUL POȘTAȘ
Un colet eu am adus
Pentru voi și mi s-a spus
Că o zână l-a trimis.
Ia vedeți, ce este scris?

Piticii se adună în cerc și unul citește bilețelul:

EU
„Dragii mei, nu cred că știți,
Fulgii toți au fost vrăjiți.
Toamna nu dorea să plece
Și să lase iarna rece
Să-i ia locul și-a făcut
O magie de-a putut
Să împiedice ninsoarea.
Dar, de-o vreme, vrăjitoarea
Care-a ajutat-o are
O ciudată remușcare.
De aceea, v-a trimis
Praf de stele și de vis.
Peste fulgi să-l aruncați,
Iar aceștia, ajutați
De pulberea fermecată,
Își vor reveni, îndată!
Iarna va putea veni,
Bucurați-vă, copii!”

Un alt pitic desface coletul și aruncă, peste fulgi, confeti argintii. Fulgii încep să se miște vioi, apare
Zâna Iarnă, iar piticii se bucură.
ZÂNA IARNĂ

În sfârșit s-a rezolvat!


Cât de mult m-ați așteptat!
De acuma, dragi copii,
Veți avea zăpadă și
Veți putea să vă jucați
Prin nămeți și să schiați,
Să zburați cu săniuța,
Pregătiți-vă fuguța!

CÂNTEC: „Ninge, ninge-ncetișor”

Fulgii, ținându-se de mâini, în cerc, se așază și se ridică, cât se cântă strofa. La refren, piticii
aplaudă.

PITICUL POȘTAȘ

Stați, că eu mai am scrisori


Pentru dragii spectatori.
Vă rugăm să le primiți
Și de noi să v-amintiți!

Piticul Poștaș împarte surprizele pentru spectatori.

Și-nainte să plecăm
Am dori să vă urăm:

TOȚI, ÎN COR

Pace-n suflet și lumină,


Sărbători cu masa plină,
Bucurie, spor în toate,
Ani frumoși, cu sănătate!

La sfârșit, copiii vor interpreta un colind.

S-ar putea să vă placă și