Sunteți pe pagina 1din 71

ASOCIATIA PENTRU PROMOVAREA INVATAMANTULUI EUROPEAN BACAU

SCOALA SANITARA POSTLICEALA COMANESTI

VIRUSOLOGIE, BACTERIOLOGIE
SI PARAZITOLOGIE 1.1.
Virusologie generala
BINE ATI VENIT
LA CURSUL DE
MICROBI!
1590 - Zacharias Janssen
construieste primul microscop!
Portretul lui Louis
Pasteur, de
Albert Gustaf Aristides
Edelfelt (1854 –1905),
pictor finlandez.
Legatura dintre Pasteur si
pasteurizare?....
Pasteurizare = metodă de
conservare a produselor
alimentare, care constă în
încălzirea alimentelor la o
temperatură de 60-70 °C, urmată
de o răcire bruscă a acestora la 4-6
°C, pentru a distruge flora
patogenă responsabila de
fermentatie.
[tehnici neortodoxe de prelungire
a “valabilitatii” laptelui:
-amestecare cu urina de vaca
-introducerea in lapte a unei
broaste in timpul noptii…]
Termenul de microb = ne-
medical. Termeni medicali:

-virusuri

-bacterii

-fungi (ciuperci)

-paraziti
Difera prin dimensiuni, prin
caracterul uni sau pluri-
celular etc.

Ce i-a scapat lui Pasteur?


Unora dintre boli care,
aparent erau infectioase, nu
a reusit sa le gaseasca
agentul patogen care le
produce (microbul). Cu
toate ca l-a cautat cu
microscopul….
Ceea ce i-au scapat au fost
VIRUSURILE.
VIRUS = agent patogen invizibil
la microscopul optic, care se
reproduce numai în interiorul
celulelor vii ale altora și
provoacă diverse boli infecțioase
numite viroze. Virusurile sunt
paraziți intacelulari, lipsiți de
metabolism propriu, motiv
pentru care nu sunt
considerate vii.
Virusul gripei aviare,
văzut la microscopul
electronic.
Dimensiuni:

Puricele = 2 mm.

Bacteria = mediu – 2 microni =


0,002 mm.

Virusul = 20-30 nanometri = 0,02


microni.
ALCATUIREA VIRUSILOR:
- virusul este o particulă
submicroscopică
- alcătuită dintr-o parte centrală
numită genom viral, ce contine
material genetic; acesta poate fi ADN
sau ARN (niciodata amandoaua la
acelasi virus),
- și o teacă sau înveliș protector de
natură proteică, numită capsidă,
alcatuita din capsomere.
- in afara celulei particula infectioasa
poarta denumirea de VIRION.
Capsida și genomul viral alcătuiesc nucleocapsida.
La virusurile mai complexe mai apare un înveliș exterior de
natură proteică numit pericapsidă, peplos sau anvelopă virală
(virusuri anvelopate; celelalte = neanvelopate).
Virusurlie se prezinta sub 3 forme:
1. Virionul- unitatea morfofunctonala a viruslor, virusul ajuns la
maturtate
2. Vriusul vegetativ - virion decapsidat, ce se multplica in celula
gazda
3. Provirusul- virus decapsidat integrat in cromozomii celulei
gazda

H1N1 - gripa porcina


Caracterele generale ale virusurilor:

- Virusurile sunt agenţi infecţioşi de talie extrem de mică, vizibili numai


la microscopul electronic. Bolile pe care le determină sunt denumite
generic viroze
- Virusurile sunt strict intracelulare, utilizând resursele energetice ale
celulei gazdă în vederea realizării ciclului lor replicativ.
- Virusurile sunt insensibile la acţiunea antibioticelor adminis- trarea
interferonilor induce la nivelul celulelor neparazitate o stare antivirală
care le face rezistente la infecţie.
- Inactivarea virusurilor este posibilă sub acţiunea mai multor factori :
radiaţiile ionizante (UV, X), căldura, pH-ul acid (sub 4) sau alcalin (peste
9), detergenţi, clor.
Cum actioneaza un virus?
- virusurile nu au mitocondrii (centralele energetice ale celulelor
vii), deci sunt incapabile de catabolism! Nu-si pot produce singure
energia necesara.
- virusurile nu au ribozomi Nu-si pot sintetiza singuri proteinele!!!
Asadar nu se pot replica independent depinzand de mecanismul
de replicare al celulei gazda.
- virusurile se inmultesc odata cu celulele gazda. Celulele fiice vor
avea toate materialul genetic modificat, acesta fiind inlocuit de
materialul genetic al virusului
- celula isi poate continua functionarea si dupa infectare.
Pot fi cultivate in vederea studiului doar pe tesuturi vii:

- animale de laborator- mai rar din considerente de etica, dar si


deoarece culturile de celule sunt mai eficiente
- oua de gaina embrionate - in general pentru testarea
vaccinurilor antigripale
- culturi de celule - cel mai des utilizat sistem virus-gazda.
Multiplicarea virusurilor – etape:
1. atasarea virusului de membrana celulei-gazda.
2. internalizarea = patrunderea virusului in celula
3. decapsidarea = separarea acidului nucleic viral de capsida.
4. sinteza macromoleculara = din proteinele proprii ale celulei, virusul
sintetizeaza proteine proprii lui, care sunt “asamblate” in alte virusuri.
5. eliberarea virusurilor noi formate din celula-gazda, si moartea
celulei gazda
Clasificarea virusurilor:

1. D.p.d.v Epidemiologic:
-cu transmitere aeriana
-cu transmitere fecal-orala
-cu transmitere hematogena
-cu transmitere sexuala
-cu transmitere materno-fetala

2. Dupa tipul de acid nucleic:


-ribovirusuri – genom ARN (acid
ribonucleic)
-adenovirusuri –genom ADN (acid
dezoxiribonucleic)
3. Dupa gazda parazitata:
-bacteriofagi (patogene pentru bacterii)-
-fitofagi (patogene pentru organisme vegetale)
-patogene pentru nevertebrate
-patogene pentru vertebrate
4. Taxonomic

• familia – este desemnată de sufixul VIRIDAE (de exemplu, familia


Picornaviridae, care cuprinde virusuri cum ar fi virusul hepatitei A,
poliovirusurile) ;

• subfamilia – este desemnată de sufixul VIRINAE, de exemplu,


subfamilia Lentivirinae cuprinde agenţii respon sabili de producerea
unor afectiuni degenerative ale SNC si virusul HIV. Această
subfamilie face parte din fami lia Retroviridae alături de Oncovirinae
(virusuri oncogene la păsări bovine etc.) si Spumavirinae (virusuri
responsabile de infectii asimptomatice.

• genul – este desemnat de sufixul VIRUS (de exemplu Herpesvirus,


Rhinovirus).
Ex. de fitofag:
Virusul mozaicului
tutunului: -apare si la
rosii, se transmite prin
contact direct (prin
legumicultor) sau prin
sol sau semnte, dar nu
afecteaza omul!
Retrovirus - un virus ARN care se poate replica în celula
gazdă. Folosește enzime proprii pentru a produce ADN
din ARN și astfel „întoarce” șablonul inițial, de unde și
prefixul „retro” (invers).
ASOCIATIA PENTRU PROMOVAREA INVATAMANTULUI EUROPEAN BACAU

SCOALA SANITARA POSTLICEALA COMANESTI

VIRUSOLOGIE, BACTERIOLOGIE
SI PARAZITOLOGIE 1.2.
Virusologie speciala
1. Virusul poliomielitei (paraliziei infantile)
• polios – gri, myelos - maduva
• poliomielita este cauzată de infecţia cu virusul
poliomielitic (Poliovirus);
• este un ribovirus de dimensiuni mici, 25-30 nm,
neanvelopat;
• aparţine familiei Picornaviridae.
Transmiterea se face pe cale respiratorie sau
digestivă, prin maini murdare, obiecte, apă sau
alimente contaminate.
Factorii favorizanţi ai transmiterii virusului sunt :
– anotimpul cald ;
– aglomeraţia ;
– igiena precară ;
– nivelul scăzut de educaţie sanitară.
• Poliomielita este o boală infectocontagioasă care afectează in
primul rand sistemul nervos central, putand determina in unele
cazuri paralizii flasce ale membrelor.

• Perioada de incubaţie este de 7-14 zile, iar contagiozitatea este


este maximă spre sfarşitul acestei perioade, prin secreţiile
nazofaringiene, dar şi prin materiile fecale. ( Calea......???)

• Multiplicarea virală are loc la nivelul porţii de intrare, in


oro faringe sau in intestinul subţire. Diseminarea se produce pe
cale hematogenă, iar virusul se poate cantona şi replica la nivelul
neuronilor motori spino-bulbari, ducand la apariţia paraliziilor
• Tabloul clinic (simptome)- de la simptome respiratorii sau
digestive nespecifice (febră, angină, cefalee, anorexie, greaţă,
dureri abdominale) pană la imbolnăviri grave
(encefalită,meningoencefalită).

• Cea mai severă manifestare a bolii este paralizia. Aceasta se


instalează in decursul primei săptămani, cu afectarea unuia sau
ambelor membre inferioare sau superioare şi a musculaturii
toracelui.

• Afectarea muşchilor respiratori poate duce la deces, in absenţa


instituirii respiraţiei artifi ciale. Din fericire, paralizia este o
complicaţie rară a infecţiei cu virusul poliomielitic : 1 la 100 de
cazuri.
• Retrocedarea paraliziilor şi recuperarea pot dura de la cateva
luni la 1-2 ani.

• Vindecarea se poate face complet sau cu sechele


definitive : paralizii defi nitive, atrofi e musculară, deformări
ale coloanei şi bazinului, tulburări trofi ce manifestate prin
tegumente subţiri, reci, palide, atrofi ate şi edem.

• Durata eliminării virusului este de 7-10 zile in secreţiile


nazale şi 14-21 de zile pană la 5-6 luni in materiile fecale.
Cele trei forme de poliomielita:
• 1. Poliomielita spinală - este cea mai comună formă de
poliomielită paralitică, care se datorează invaziei virale ale
neuronilor motorii ale celulelor cornului anterior sau ale
materiei cenușii din coloana vertebrală, care sunt
responsabile pentru mișcare a mușchilor, inclusiv a celor de
trunchi, membre și mușchilor intercostali.
• Invazia virusul provoacă inflamația celulelor nervoase, ceea
ce duce la deteriorarea sau distrugerea neuronilor motori.
• 2.Poliomielita bulbară - este responsabilă până la
aproximativ 2% din cazurile de paralizie, care apare
atunci, când poliovirusul invadează și distruge nervii din
regiunea bulbara a trunchiului cerebral.
• Regiunea bulbară este o cale a materiei albe, care
conectează cortexul cerebralla trunchiul cerebral.
Distrugerea acestor nervi slăbește musculatura inervată
de nervii cranieni.
3.Poliomielita bulbospinală - Aproximativ 19%
din toate cazurile de poliomielită paralitică au
atât simptome bulbare cât și spinale, aceasta
se numește poliomielită respiratorie sau
bulbospinală. Aici virusul afectează partea
superioară a segmentului cervical al coloanei
vertebrale (vertebra cervicalaC3 până la
vertebra C5), și are loc paralizia diafragmei
toracice. Nervii critici afectați sunt nervul
frenic, care acționează diafragma pentru a
extinde plamanii, și cele care acționează
mușchii necesari înghițirii.

• Prin distrugerea acestor nervi, este afectata


respirația, ceea ce face dificilă sau imposibilă
bolnavului respirația, fără sprijinul unui aparat
respirator. Aceasta poate duce la paralizia
brațelor și a picioarelor și poate afecta, de
asemenea, funcțiile de înghițire și ale inimii.
Diagnostic de laborator
• La internarea unui pacient cu suspiciune de poliomielită, se
indică recoltarea de exsudat faringian, sange, materii fecale,
lichid cefalorahidian. Transportarea probelor biologice spre
laborator trebuie să se facă rapid.

• Identifi carea virusului este posibilă prin izolarea acestuia


pe culturi de celule evidenţiind genomului viral
Profilaxie: vaccinarea

-vaccin Sabin - vaccin cu virus viu atenuat, administrat pe cale orală.


-vaccin Salk - vaccin cu virus omorat, cu administrare paren terală.
2. Virusurile gripale

Primele relatări ale unei


boli cu simptomatologia
gripei aparţin lui
Hippocrates în anul 412
î.Hr.
Alte epidemii care par a fi
de gripă sunt înregistrate
la Londra (1527), Spania
(1580), Franţa, Anglia şi
Spania (1728), în toată
Europa (1780), urmate de
una severă în 1889-1890.
Virusurile gripale
-sferice, de 80-120 nm.
-au la suprafata 2 structuri
antigenice:
• Hemaglutinina (16 subtipuri –
H1-H16)-permite virusului sa
se ataseze de celulele
sangelui
• Neuraminidaza (9 subtipuri –
N1-N9) –permite eliberarea
noilor virusuri din celula
infectata.

-e un ribovirus = ARN
• Există trei tipuri principale de gripă: tipul A, cel mai patogen,
implicat in pandemii, tipul B ce dă îmbolnăvirile locale și tipul C,
cel mai slab patogen.
• Gripa nu e specifica omului! Pasarile, focile, porcii etc pot sa o
realizeze, iar virusul “imprumuta” lanturi de ADN de la genomul
gazdei = mutatii.
Virusul gripal A

• este cel mai frecvent intalnit


•Specific omului cat si mamiferelor
• poate afecta orice categorie de varsta
•Produce imbolnaviri grave
•Determina pandemii si epidemii extinse
•Are variatie antigenica majora

Exemplu: AH1N1 – gripa porcina

Rezervorul de virus: Deși de origine porcină, nu s-au descris în


anul 2009 cazuri de transmitere directă de la porc la om. Toate
cazurile anchetate și raportate au fost intra-umane.
Virusul gripal B
• Este intalnit numai la om
• Afecteaza in special copiii
• Produce imbolnaviri usoare
• Determina epidemii locale si regionale
• Variatie antigenica minora
Virusul gripal C

•Patogen strict uman


•Determina cazuri sporadice sau mici epidemii locale
•Simptomatologia minima, sau chiar absenta
•Variatie antigenica aproape nula
Sursa de infecție este omul
bolnav cu forme inaparente sau
grave. Calea de transmitere este
aerogenă: contact direct, prin
picăturile lui Pflűge.
Receptivitatea este generală,
imunitatea postinfecțioasă și
după vaccinare (scurtă de 6 luni Picăturile lui Pflűge
după administrare) este specifică
de tip și variantă antigenică.
Tablou clinic

Incubație scurtă - 1-3 zile. Debut


brutal: frisoane, febră 39-40 °C,
mialgii (durere musculară),
cefalee, lipotimii, colaps sau
exitus (moartea) în primele 24-
48 ore.
Se pot asocia: vărsături, diaree,
epistaxis, tahipnee.
Obiective de îngrijire
Asigurarea obligatorie a repausului la
pat (gripa pe picioare poate fi letală);
camere bine aerisite, fără supraîncălzire
și aglomerări (risc de suprainfecție
microbiană); evitarea contactului cu
alte persoane; persoanele active se
izoleaza la domiciliu din motive
epidemiologice.; aport caloric și hidric
suficient ținând cont de febră și
transpirație;dezinfecția și igiena
mucoaselor: ochi, nas, gât.; sprijin
pentru defecare, urinare; se interzice
aspirina la copii sub 17 ani;
supravegherea permanentă pentru a
surprinde complicațiile: convulsii,
deshidratare, senzația de sufocare,
tahipnee, tahicardie sau complicații
microbiene supraadăugate.
Profilaxia gripei

Măsuri generale: izolare,


dezinfecție umedă, evitarea
aglomerațiilor. Măsuri speciale:
vaccinarea antigripală mai ales la
persoanele cu BPOC (boală
pulmonară obstructivă cronică),
cardiaci, astmatici, peste 65 ani,
personalul din unități de ocrotire,
spitale, cei cu boli cronice (diabet,
ciroză), inf HIV cei ce fac tratament
cu aspirină, cortizon, citostatice,
gravidele în trimestrul II și III de
sarcină. Vaccinarea se face de
obicei în lunile octombrie sau
noiembrie.
Gripa spaniolă AH1N1
a afectat cam jumătate
din populaţia globului,
iar estimările oferă cifre
ale morţilor între 20 şi
50 de milioane. Printre
celebrităţile răpuse de
gripa spaniolă:
economistul şi
sociologul Max Weber,
poetul Guillaume
Apollinaire, fiica lui
Sigmund Freud. Se Soldati din Fort Riley, Kansas, 1918 –
presupune că virusul a Salonul de gripa spaniola (the Spanish
fost adus în Europa în Lady).
1917 de soldaţii
americani trimişi să
lupte de partea
Antantei.
A doua pandemie
cunoscută de gripă
izbucneşte în 1957 în
centrul Chinei, fiind
provocată de o nouă
tulpină gripală
(H2N2), având
caracteristici biologice
distincte faţă de
virusul care a
provocat gripa
spaniolă. Pandemia
s-a propagat cu
repeziciune practic, în În 1968, izbucneşte gripa de la Hong
10 luni pandemia a Kong, provocată de o nouă tulpină
făcut ocolul lumii. (H3N2) a virusului gripal.
În 1977, o nouă
epidemie are loc în
China, ţara care
rămâne un
important focar de
răspândire a unor
epidemii de gripă. În
1997, la Hong Kong
apare gripa aviară la
păsări, iar în 2003
are loc mutaţia la
om - virusul AH5N1,
care se va răspândi
în întreaga lume.
Ultima pandemie porneşte
în 2009 din Mexic, unde
are loc o nouă mutaţie.
Este vorba de gripa porcină
(AH1N1), de fapt o
modificare a virusului care
a provocat gripa spaniolă în
1918. La începutul lunii
februarie 2010, numărul
deceselor la nivel mondial
din cauza gripei porcine a
ajuns la peste 14.500 (în
România, peste 100).

-Ce te face sa crezi ca are gripa porcina?


Virusurile hepatitice:
Are ca forme
cunoscute: A, B, C, D,
E.
Transmitere:
- fecal-orala –
vocalele (A, E)
- parenterala –
consoanele (B, C,
D).

Afecteaza
predominant ficatul!
Virusul hepatitei A:
-ribovirus (ARN)
-transmitere fecal-orala (boala
mainilor nespalate), BTS,
parenterala
-inactivat prin fierbere la
peste 85 ⁰C, minim 3 minute.
-incubatie 4-6 saptamani
Simptomatologie: febra,
anorexie, greata, sindrom
icteric. Mai ales la copii
imbraca forme usoare, la
adulti forma mai grave, chiar
letale. (1 la 1000)
Nu se cronicizeaza.
Profilaxie: mentinerea igienei
personale, apa potabila
necontaminata, vaccinare.
• Replicare virala in ficat
• Excretie in scaun si bila
• Diagnosticare – prin evidentierea anticorpilor
Anti HAV
Virusul hepatitei B:
-adenovirus (ADN)
-transmitere: parenterala
(transfuzii,injectii etc), materno-
fetala, BTS.
-NU e inactivat prin fierbere
simpla! Instrumentarul se
autoclaveaza!
Perioada de incubatie de 1-6
luni dupa expunerea la virus.
Simptomatologie: stări de
slăbiciune, anorexie, amețeală,
vomă, dureri musculare, febră,
urină închisă la culoare, scaune
decolorate; progresează spre
apariția icterului.
-dgs: antigenul HBs se
pozitiveaza inca din perioada de
incubatie; anticorpii anti-HBs
apar la 4-6 luni de la infectie si
arata evolutia spre vindecare.
In caz de cronicizare: biopsie
hepatica!
Evolutie
In 95% din cazuri, hepatita virala
B acuta este o infectie limitata.
Bolnavii se vindeca in cateva
luni, dezvoltand imunitate care
va dura toata viata. Analizele
sangvine prezinta dovezile
imunitatii si nici un semn de
infectie activa.
Tratament
In cazul in care se prezinta la
medic imediat dupa expunerea
la infectie, persoanei in cauza i
se va face vaccinul antihepatitic
B, intr-o doza care sa stimuleze
sistemul imun sa lupte
impotriva infectiei.
In cazul pacientilor cu hepatita
acuta B, se recomanda repausul
la pat pentru a grabi vindecarea.
In caz de cronicizare –
interferon timp de 1 an.
Profilaxie: vaccinare la 0, 2 si 6
luni; tinuta de protectie, manusi
la contactul cu bolnavii.
+ =
Virusul hepatitei C
(nonAnonB):
-ribovirus (ARN), cu 6
genotipuri si 50 de subtipuri.
-Grupurile cu cel mai mare risc
de dobandire a hepatitei C
sunt:
- persoanele care au facut
transfuzii inainte de 1992,
cand au fost introduse teste de
screening; - consumatorii de droguri
- persoanele expuse frecvent la intravenoase, incluzandu-i pe cei
produse de sange; care au consumat droguri cu multi
ani in urma;
- personalul medical care se
- sugarii nascuti din mame infectate
poate intepa cu ace infectate;
cu HCV.
-transmis prin contactul cu
sange sau produse de sange
infectat, BTS, materno-fetala
Simptomele si semne:
- oboseala;
- sensibilitate sau disconfort la
nivelul hipocondrului drept (sub
coastele din partea dreapta);
- greata;
- inapetenta;
- dureri musculare;
-dureri articulare
-hepatomegalie.
Evolutie: tendinta la
cronicizare,
evolueaza spre ciroza
hepatica (20%) sau
cancer hepatic.
Persoanele care fac
cel mai frecvent
cancer hepatic
datorita HCV sunt:
- barbatii;
- persoanele peste
varsta de 40 de ani; - pacientii cu ciroza hepatica;
- consumatorii de - pacientii infectati cu HCV de aproximativ
bauturi alcoolice; 20-40 de ani.
Tratament: interferon,
ribavirina 6-12 luni.

Profilaxie: respectarea
masurilor de asepsie,
antisepsie, precautie in
manevrarea sangelui,
produselor de sange,
lichidelor organismului
uman, informarea
privitoare la activitatile cu
risc crescut de infectare. Profilaxia C = profilaxia B+ochelari de
protectie (se transmite si prin
NU EXISTA VACCIN conjunctive).
ANTIHEPATITA C!
O noua speranta pentru cei cu hepatita C: TRIPLA TERAPIE!
Data stirii: 26.02.2014 ora 08:15.
Noi speranţe pentru bolnavii de hepatită C. În România, va fi
disponibil un nou tratament care creşte şansele de vindecare cu
până la 90%. Necompensat, tratamentul costă în jur de 50.000
de euro pe pacient.
Tripla terapie a fost
deja testată în
România. Câteva sute
de pacienţi au fost
trataţi în ultimii doi
ani, la Institutul de
Boli Infecţioase Matei
Balş din Capitală.
Peste 80% dintre ei
au fost vindecaţi.
Virusul hepatitei D (delta)
-este un virus ARN
-este patogen doar in prezenta
virusului hepatitei B!
Virusul D poate să infecteze
ficatul unei persoane
concomitent cu infectarea cu
virusul hepatitei B, mai exact
persoana va fi infectată de la
început, direct cu virus B plus
delta= coinfecție. La fel ca și Virusul Hepatic B,
Daca ficatul e infectat cu Virusul Delta poate fi transmis
virusul D dupa ce a fost prin contactul cu sânge infectat
infectat cu virusul B= și pe cale sexuală.
suprainfecție -apare într-o
formă agresivă, cu risc crescut
Tratament: interferon,
de cronicizare!
hepatoprotectoare.
Virusul hepatitei E
=ARN-virus cu
-transmitere fecal-orala.
-incubatia variaza intre 15-60 de zile
Simptome: oboseala, durere
abdominala, greata, inapetenta,
varsaturi, icter si urina inchisa la
culoare.
Tratament: hidratare, repaus la pat.
Profilaxie: igiena, spalare pe maini.

Virusul hepatitei E se găseşte într-o


manieră ubicuitară în crescătoriile Seamana cu hepatita A la
de suine de pe întreg globul! simptomatologie, mod de
transmitere, prin faptul ca nu se
cronicizeaza.
Virusul HIV !!
=Human Immunodeficiency Virus
(Virusul Imunodeficienței Umane).
Acest termen denumește două
virusuri înrudite, din categoria
retrovirusurilor, HIV-1 și HIV-2,
care cauzează la om sindromul
imunodeficienței dobândite (SIDA).
Aparținând retrovirusurilor, nu
poate fi îndepărtat complet din
organism pentru că acest tip de
virusuri are capacitatea de a-și
înscrie codul în codul genetic al
celulei gazdă. O infectare cu HIV
duce după o perioadă lungă de
incubare, de ani, chiar zeci de ani,
la declanșarea bolii SIDA.
Transmitere prin: sânge,
spermă, secreții genitale, lichid
cefalo-rahidian (LCR) și lapte
matern.
Porțile de intrare: sunt rănile
proaspete, sângerânde din
mucoasă (oculară, bucală,
vaginală, anală) sau rănile
nevindecate sau insuficient
protejate de pe oricare parte a
pielii corpului.
Căile de transmitere cele mai
frecvente sunt cele vaginale sau
anale datorate nefolosirii
prezervativelor .
Riscul de infectare este
direct dependent de
următorii factori:

-concentrația de viruși
din produsul contaminat
- contagiozitatea
(virulența) virusului
-transferul de celule
infectate
-starea generală a
sistemului imun a celui
expus
Evolutia bolii:
Stadiul initial –
simptomatologie pseudo-
gripala.
Stadiul asimptomatic – pana
la 10 ani – la sfarsitul acestei
faze apare scaderea nr de
limfocite si debutul
simptomatologiei.
Perioada de stare –scadere
in greutate, fatigabilitate,
anorexie, disfagie, diaree
cronica, ulceratii ale
mucoasei bucale, mialgii.
Stadiul final= SIDA –infectii
oportuniste cu risc vital,
neoplasme, ecefalopatia HIV.
Sarcom Kaposi 
Diagnostic:
-rapid -depistare prin
metoda ELISA
(Enzyme-linked
Immunosorbet Assay) –
se realizeaza cu serul
de sânge.
-de certitudine -
confirmarea prin testul
Western-Blot cu o
precizie de 99,9996% .
Prevenirea =folosirea
prezervativelor, seringilor și acelor
de seringă sterile, a sângelui
transfuzat sau prelucrat de la
donatori de sânge anterior testați.
Riscuri: schimbul permanent al
partenerilor sexuali, consumul de
droguri. În cazul unei expuneri
accidentale se recomandă
trecerea imediată la profilaxia
postexpunere. Nu există încă
un vaccin HIV.
Nu exista tratament care sa
duca la vindecare, ci creste
doar speranta de viata!

Lima
Virusul herpetic
Virusul herpes simplex (ADN), in
doua tipuri: (HSV1 si HSV2)
Transmiterea- prin contactul
apropiat cu persoanele
infectate. Virusul patrunde in
mucoase (oculare, orale si
genitale) si se replica local.
Evolutia clinica a infectiei este
variabila, iar simptomele pot fi
uneori minime si trec
neobservate. Principalele
semne si simptome sunt
reprezentate de eruptii bucale
si cutanate, leziuni ale tractului
genital.
Nu exista tratament care sa
duca la vindecarea definitiva -
infectia herpetica este
incurabila.

Virusul herpetic (HSV1/2) este


responsabil de o varietate larga
de afectiuni, de la infectii
cutaneo-mucoase pana la
infectii ale sistemului nervos
central si infectii ocazionale ale
organelor viscerale, unele dintre
acestea cu potential letal. HSV1
este asociat in principal cu
infectii oculare si orale, in timp
ce HSV2 determina leziuni
genitale.
Alte infectii virale:
Varicela – boala a copilariei; Dupa vindecarea varicelei virusul
varicelo-zosterian ramane in stare dormanta la nivelul
radacinilor nervoase la toti pacientii. Cand sistemul imunitar
este slabit virusul se reactiveaza si apare sub forma zonei
zoster.
Variola (sau vărsatul) este o boală
contagioasă, de natură virotică.
Numai în secolul al XX-lea au murit
de variolă între 300 și 500 de
milioane de oameni. Numai în 1967
s-au îmbolnăvit de variolă circa 15
milioane de oameni și au căzut
victime acestei boli două milioane.
În 1977, variola a fost total
eradicată; OMS a avut un merit
foarte mare in aceasta. Variola este
singura afecțiune contagioasă ai
cărei germeni au fost total eliminați
din mediul natural.
Fetiță infectată cu
variolă. Bangladesh,
1973.
Rujeola (Pojar; rujeola de 9 zile;
measles sau rubeola după
terminologia anglosaxonă
veche; NB Rubeola în limba
română se traduce în engleză
Rubella sau german measles)
este o infecție virală acută,
extrem de contagioasă,
caracterizată prin febră, tuse,
rinoree, conjunctivită, enantem
(semnul Koplik) pe mucoasele
bucală sau labială și o erupție
Petele Koplik.
cutanată maculopapulară
generalizată.
Tratamentul este simptomatic.
Rubeola, denumită popular
pojărel, =boală infecțioasă
eruptivă acută provocată de
virusul rubeolic. Afectează de
obicei copilul și adultul tânăr.
Infecția este în multe cazuri
asimptomatică și poate trece
neobservată. Virusul are un
potențial teratogen ridicat: la
femeile însărcinate infectate
la începutul sarcinii, poate
determina moarte fetală
urmată de avort spontan sau
apariția de malformații
congenitale la făt, grupate în
sindromul de rubeolă
congenitală.
Rabia (lat. rabiere, derivat din
rabhas - sanscrita veche: a fi
violent) sau turbarea este o boală
infecțioasă virală a mamiferelor
provocată de virusul rabic, un virus
neurotrop din genul Lyssaviridae,
familia Rhabdoviridae, care se
găsește în saliva animalelor
infectate.
Transmitere: muscatura, zgarietura
caini, vulpi, pisici, lilieci.
Vaccinul antirabic – functie de
“relatia” catelului cu veterinarul.
-cei 3 purcelusi in versiune moderna… Intrebari?