Copiii și noi, ceilalți…

Prof. Dinu Daniela – Eugenia

Școala Gimnazială Rusănești
Loc. Fârtățești, jud. Vâlcea

Copiii sunt minuni! Minuni întruchipate în pui de om! Copiii sunt perfecțiunea lumii create de
Dumnezeu!
Nașterea și creșterea unui copil sunt privilegii pe care trebuie să le apreciem la valoarea lor
inestimabilă. Nicio bucurie nu poate fi mai mare decât venirea pe lume a unui copil. Ține de noi și
numai de noi să-i asigurăm sprijinul în ceea ce privește formarea lui pentru viață. Legătura dintre mamă
și copil se formează dinaintea nașterii. După naștere, intră în viața lui și ceilalți: bunici, frați, surori,
celelalte rude, prieteni, educatoare, învățător, profesori, care vor contribui și ei, la formarea lui.
Anii de școală contribuie la desăvârșirea educației lui și la dezvoltarea ca individ al societății,
sporind gradul de adaptabilitate la medii noi, pregătindu-l pentru viața de adult.
Profesorul diriginte este cel care va prelua rolul de părinte în timpul petrecut de copil la școală.
Menținerea unei strânse legături între profesorul diriginte și părinții copilului este vitală pentru
dezvoltarea armonioasă a acestuia și pentru atingerea potențialului său maxim. Prin aceasta se va
urmări crearea unui mediu educațional optim pentru stimularea intereselor, atât pe plan cognitiv și
lingvistic, cât și socio-afectiv și atitudinal.
Pe parcursul anilor de studiu, copilul își va forma deprinderile și competențele necesare
integrării în societate. Profesorul diriginte, împreună cu părinții, vor ajuta la dezvoltarea unei atitudini
favorabile, de către copil, față de școală și față de valorile familiei.
De asemenea, colaborarea dintre diriginte și părinte va ajuta la valorificarea potențialului
creativ, la dezvoltarea sensibilității și cultivarea gustului pentru frumos.
Dar, cel mai important pentru un copil este să i se ofere înțelegere, chiar și atunci când greșește,
atât din partea părinților, cât și din partea profesorului diriginte. Atâta timp cât va exista comunicare și
înțelegere copilul va conștientiza ce nu a făcut bine și va lua decizia corectă pentru a îndrepta greșeala.
Ne confruntăm cu fenomenul de bullying, atât la școală, cât și în spațiile publice. Vedem cum
unii copii jignesc, marginalizează, provoacă. Prima intenție este de a-i blama, de a da vina pe părinți că
nu i-au educat cum trebuie, că nu au cei șapte ani de-acasă, etc… Din experiența de la clasă, am
observat că exact aceștia sunt cei care au cea mai mare nevoie de ajutor și de înțelegere. Și asta pentru
că, în majoritatea cazurilor, aceștia sunt copii care se confruntă cu probleme grave acasă (lipsa unui
părinte, unul din părinți este alcoolic, violență fizică și psihică, lipsuri materiale, etc.) și răbufnesc la
școală. Lipsa unui consilier școlar în fiecare școală este un dezavantaj, de aceea profesorul diriginte
este cel care trebuie să gestioneze situația, punând pe primul plan copilul și confortul psihic al acestuia.
Dacă școala nu le va oferi sprijinul necesar, aceștia vor porni pe un drum greșit și au toate șansele să
rateze un viitor frumos.
De asemenea, avem la fiecare clasă, copii cu CES (cerințe educaționale speciale). Pe lângă
dizabilitățile cu care aceștia se confruntă, sunt printre primii care cad victime fenomenului de bullying.
Și aici trebuie intervenit pe toate planurile pentru a le oferi integrarea în învățământul de masă și pentru
a evita discriminarea lor de către ceilalți. Copiii se dezvoltă cel mai bine atunci când cresc, învață sau
se joacă împreună. Dizabilitatea nu trebuie să fie un motiv de excluziune. Locul copiilor cu dizabilități
este împreună cu ceilalți copii, în familie, la școală și în comunitate. Și asta pentru că, așa cum spunea
cineva: ”Copiii sunt ca fluturi care zboară în văzduh. Unii se înalță mai sus ca alții, însă fiecare
zboară cât de bine poate. Nu poți să-i compari între ei. Fiecare este diferit! Fiecare este special!
Fiecare este frumos!”. Și, aș mai adăuga eu: Fiecare trebuie iubit! Pentru că, la urma urmei, asta este
cel mai important, să le oferim dragoste. Niciodată un copil nu va crește mai frumos, și nu se va
dezvolta mai armonios, ca atunci când i se oferă iubire. Scriitoarea Chris Simion, spunea într-una din
cărțile sale că ”iubirea este singura care te determină să te schimbi, să îl pui pe celălalt înaintea ta și
să trăiești prin el”.

În concluzie, copiii au nevoie de iubire și înțelegere, iar acest rol ne revine nouă, atât părinți cât
și profesori. Noi, împreună, părinți și profesori, suntem responsabili de creșterea lor armonioasă, de
fericirea lor, de educarea lor în spiritul civic, al credinței, al acceptării, al respectului pentru cei din jur
și al toleranței. Căci, așa cum spunea Voltaire, ”Toleranța este atributul umanității în întreaga lume. ”
 Bibliografie

1. Filliozat, Isabelle – Nu există părinte perfect, Editura Univers, București, 2018;

2. Piaget, Jean - Psihologia copilului, Ediția a II-a, Editura Cartier, București, 2011;
3. Simion, Chris - Ce ne spunem când nu ne vorbim, Editura Trei, București, 2011.