Sunteți pe pagina 1din 1

O, sfântă apărătoare a celor aflați la mare nevoie, tu, care străluceşti precum steaua

speranței în bezna întunericului, binecuvântată Sfântă Rita, oglinda vie a harului lui


Dumnezeu, exemplu de răbdare şi tărie, model al tuturor etapelor vieții! Alătur voința mea
celei a lui Dumnezeu, grație Mântuitorului Iisus Hristos, care a îndurat purtarea coroanei de
spini și căruia tu i-ai fost alături zi de zi. Mijlocește tu, cu harurile și virtuțile tale, ruga mea
către Sfânta Fecioară Maria, ca să îmi asculte durerea întru slava lui Dumnezeu și sfințirea
mea. Îndrumă-mă și arată-mi calea cea bună, o, sfântă  protectoare şi susținătoare a celor
aflați la necaz, să pot obține iertarea păcatelor, perseverență, puterea de a păși cu curaj,
bunătate și răbdare pe calea vieții. [Acum se spune dorința.]
Sfântă Rita,  avocata imposibilului, roagă-te pentru noi!
Sfântă Rita,  avocata celor neajutorați, roagă-te pentru noi!
Ajută-mă, Sfântă Rita! Roagă-te pentru mine, ca prin tine să-mi crească iubirea pentru
Hristos şi pentru crucea Sa.

La final se vor rosti, în această ordine:

-Tatăl nostru (de 3 ori)

-Bucură-te, Marie, Cea plină de har! Domnul este cu tine. Binecuvântată ești Tu între femei și
binecuvântat este rodul trupului tău, Iisus. (de 3 ori)

-Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoșii, acum și-n ceasul morții
noastre. Amin (de 3 ori)

S-ar putea să vă placă și